Monthly Archives: noiembrie 2025

Rugăciunea cabalisților

942A te ruga nu înseamnă să ne adunăm la un moment dat, să plângem, să îngenunchem și să strigăm.

Rugăciunea este o dorință colectivă, uriașă, cu un scop, corectă, care apare în noi sub influența Luminii superioare, Or Makif (lumina înconjurătoare). O astfel de dorință se poate manifesta în orice moment și o vom simți ca pe un întreg comun, în care Creatorul se va dezvălui imediat, fără acțiuni intermediare.

Lumea spirituală nu este ca a noastră, unde oamenii se adună într-un singur loc și se roagă mecanic. Noi lucrăm împreună, atragem lumina superioară, iar aceasta strânge șurubul final în sistemul nostru comun, „prinzându-ne” așa cum ne-am dorit.

Undeva am acționat corect asupra ei, ne-am închis împreună, şi lumina superioară s-a manifestat în noi, care este calitatea dăruirii și a iubirii. În principiu, am realizat acest lucru noi înșine, iar lumina a apărut pentru că am dezvoltat o asemănare de formă cu ea.

Prin urmare, aceasta nu este o rugăciune obișnuită, convențională, ci o acțiune comună a cabaliștilor de a crea o dorință unificată, care trebuie conectată, țesută și lipită împreună din dorințele lor individuale.

Din a 3-a lecție a Congresului Mondial din Moscova, 02.05.2016

Și cerul gurii va gusta aroma luminii

943Și cum să vă iert în această privință? Scara pusă pe pământ este neocupată, neavând cine să o urce pentru a crește. Și voi spuneți „mâine” …

 Prin urmare, voi continua să vă reamintesc valabilitatea iubirii de prieteni, mai ales în această perioadă. De aceasta depinde dreptul nostru de a trăi, și doar ea este măsura succesului nostru viitor. 

Întoarceți spatele, așadar, la toate lucrurile imaginare și fiți atenți să aveți gânduri și intenții corecte pentru a uni inimile voastre într-o singură inimă, și se va îndeplini în voi cum este scris: „iubește-ți semenul ca pe tine însuți”. Și veți fi curați datorită gândului de iubire care va acoperi toate păcatele. Verificați afirmația mea (în scrisoare: examinați-mă) în acest sens, începând a vă conecta cu iubire în adevărata măsură. Atunci veți vedea, și „cerul gurii va gusta”…” (Baal HaSulam, Scrisoarea 47).

Ne este atât de dificil să lucrăm la conexiunea dintre noi, deoarece tocmai în acest loc a avut loc spulberarea spirituală. Omul rezistă acestei acțiuni cu toată puterea și prin toate mijloacele, datorită naturii sale, înclinaţiei sale egoiste.

Trebuie să treacă printr-un număr vast de stări înainte de a vedea că nimic nu-l ajută, și în cele din urmă, să se întoarcă la principiul simplu și cel mai apropiat care a fost chiar lângă el tot timpul. Apoi, dacă mai este timp pentru om în acest ciclu al vieții, el poate reuși să se conecteze corect cu prietenii săi și să înțeleagă că numai prin unitatea cu ei se atinge lumea spirituală, corectarea și tot ce este în general.

Prin urmare, ceea ce este necesar aici este o decizie colectivă, o nevoie stringentă și o mare muncă comună pentru a trezi constant simţirea importanței conexiunii. Fiecare trebuie să arate tuturor, și toți trebuie să arate fiecăruia, că corectarea constă tocmai în conexiune – în conexiune se dezvăluie lumea spirituală.

Toate celelalte ocupații pe care ni le inventăm în loc de aceasta se numesc muncă artificială și exil, exil din conexiune, din pregătirea pentru unitate, exil din apropierea contactului cu un prieten, din iubirea pentru semeni, care nu mai reprezintă scopul fiecărui pas și al fiecărei fapte din viața unui om. „Scopul este tocmai în conexiune, prin care se determină măsura succesului nostru – până când aceasta se transformă într-o scară de grade spirituale, iar măsurile conexiunii devin Parţufim, Sfirot și lumi. În final, ne comprimăm și ne unim într-o asemenea măsură încât devenim ca un singur om cu o singură inimă, ceea ce este deja gradul lumii infinitului, căci o astfel de conexiune este absolut perfectă și nemărginită.

Și dacă facem din acesta scopul nostru principal, unic și central, singura sarcină în care trebuie să ne angajăm și nimic altceva, atunci vom reuși. ​​Altfel, egoul nostru ne va îndepărta cu bucurie de adevărata muncă, atrăgându-ne cu tot felul de ocupații imaginare.

După cum scrie Baal HaSulam: Începeți să vă conectați cu adevărat în iubire, iar cerul gurii va gusta, adică va gusta aroma luminii interioare care ne este revelată.”

Din pregătirea pentru Lecția Zilnică de Cabala 19.10.2012

De ce nu ar trebui să privim spre trecut?

249.01Întrebare: Continuaţi să spuneţi să nu privești înapoi în trecut, să-l întrerupi și să nu privești înapoi. Cum putem face asta?

Răspuns: Cred că este doar o convingere, o auto convingere, că nu am nicio legătură cu trecutul. Trecutul cade, este întrerupt, dispare, se estompează și se topeşte ca o ceață.

Întrebare: Trebuie să stăpânesc prezentul?

Răspuns: Da.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 19.10.2025

Misiunea unică a omului

252Fiecare are propria vocație sau misiune specifică în viață; fiecare trebuie să îndeplinească o misiune concretă care cere împlinire. Acolo, el nu poate fi înlocuit, și nici viața sa nu poate fi repetată. Astfel, sarcina fiecăruia este unică, la fel ca și oportunitatea sa specifică de a o implementa (Viktor Frankl, Omul în căutarea sensului vieții).

Întrebare: Așa ar trebui să ne privim pe noi înșine și pe ceilalți? Așa ar trebui să-i vedem pe oameni?

Răspuns: Pe fiecare om, da, există ceva unic în el.

Întrebare: Asta înseamnă că nu le pot lua viața, nici să-i forțez, etc.?

Răspuns: Nu poți face nimic.

Întrebare: Ce fel de relație ar trebui să am, dacă suntem unici? Ce înseamnă asta, că viața mea și a lui sunt unice?

Răspuns: Că te afli în circumstanțe excepționale în fiecare moment și trebuie să profiți de acest lucru conform regulilor interacțiunii absolute, adică a echilibrului absolut dintre tine și lumea înconjurătoare.

Întrebare: Ce facem în timpul războiului când sunt nenumărate victime?

Răspuns: Cu atât mai mult atunci, astfel de sentimente devin mai acute.

Întrebare: Deci, omul care ucide și cel care se apără ajung cumva în această stare?

Răspuns: Nu toată lumea. Dar dacă cineva se gândește la realizarea sa reală, autentică, ajunge la concluzia că fiecare viață este inimitabilă și unică.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 07.10.2025

Există o cale de ieșire!

laitman_423_02.jpg (100×100)Chiar și victima neajutorată a unei situații fără speranță, confruntată cu o soartă pe care nu o poate schimba, se poate ridica deasupra sa, poate crește dincolo de sine, și procedând astfel, se poate schimba (Viktor E. Frankl, Omul în căutarea sensului vieții).

Când omul se află în fața absolutului, în fața realizării că nu poate schimba nimic, el înțelege necesitatea de a se schimba pe sine, că singura modalitate posibilă de a face ceva, de a continua o existență corectă în lume este să se schimbe pe sine, chiar din acest moment, în următorul, și în următorul, și în următorul. Și astfel, pas cu pas, îți trăiești viața în așa fel încât în ​​fiecare moment să te schimbi pe tine însuți.

Întrebare: Deci, chiar salutati fundăturile?

Răspuns: Desigur! Cum ar putea fi altfel? Dacă omul nu se simte ca într-o fundătură…

Întrebare: Deci, calea de ieșire pentru dvs., este o situație fără speranță?

Răspuns: Da, este ca o mașinuță de jucărie. Se lovește de ceva și începe să se întoarcă. Se lovește din nou și se întoarce din nou. Și așa continuă să încerce până când, dintre toate posibilitățile, descoperă că există o cale de ieșire.

Întrebare: Așadar, omul care trece de la un impas la altul va găsi în cele din urmă o cale de ieșire?

Răspuns: Desigur, totul este programat.

Întrebare: Deci în principiu, ca om, ar trebui să cânt un fel de imn impasului?

Răspuns: Cu siguranță! Aceasta este însăși puterea formării noastre.

Comentariu: Dar vreau întotdeauna să evit impasurile. Omul vrea să le evite.

Răspunsul meu: Poți lua cu adevărat decizia corectă fără a ajunge la un impas?

Comentariu: Nu este probabil.

Răspunsul meu: Deloc.

Întrebare: Ce decizie corectă ar trebui să ia omenirea astăzi? Este o întrebare globală esențială.

Răspuns: Răspunsul este același în toate cazurile: a te anula pe tine însuți.

Întrebare: Este acest „a te anula pe tine însuți” de înțeles pentru studenții dvs.?

Răspunsul meu: Trebuie să devină de înțeles și pentru toți ceilalți.

Întrebare: Deci, ce vreţi să spuneţi prin „a te anula pe tine însuți”?

Răspuns: Înseamnă că nu eu decid ce să fac, nu eu determin scopul și nu mi-l imaginez pentru mine și apoi încerc să-l ating. Pot face un singur lucru: să mă anulez în fața altora, astfel încât ei să-și poată atinge scopul.

Dacă îmi stabilesc orice alt scop în afară de a-i ajuta pe ceilalți, înseamnă că le stau în cale. Dacă mă anulez, atunci îi ajut să se îndrepte spre scopul lor. Și prin urmare, toată lumea ar trebui să fie ocupată exact în acest fel – ajutându-i pe ceilalți să-și atingă scopul.

Întrebare: Ce se întâmplă atunci cu „eul” meu?

Răspuns: Atunci acest „eu” este revelat ca un sine colectiv comun în care se dezvăluie forța superioară a naturii, singura forță existentă și călăuzitoare.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 15.10.2025

Simplitatea complexă a cercului

laitman_272.jpg (100×100)Sfirot drepte” (Yoşer) și „Sfirot rotunde” (Igulim) respectă legi opuse: printre Sfirot drepte, cea mai interioară este cea mai importantă, în timp ce printre cele rotunde, cea mai exterioară este cea mai importantă. Această opoziție dintre calittățile Sfirot rotunde ne derutează foarte mult.

Înțelegem primirea și dăruirea atunci când primirea este opusă dăruirii, ca în Sfirot drepte. Dar Sfirot rotunde nu aparțin acestor calcule ale primirii și dăruirii; ele nu au ecran (Masah); acestea sunt dorințe care existau înainte de restricție (Ţimţum) și înainte de ecran. De aceea devenim atât de confuzi în această lume, unde suntem influențați de două forțe: una din cercuri și cealaltă din linia dreaptă.

În linia dreaptă, totul este clar și simplu: există un sus și un jos. Jos este răul, primirea; sus este binele, dăruirea.

Oriunde stau pe linie, pot măsura câtă forță am (câte „kilograme”, ce fel de ecran), ce fel de lumină (câți „litri” sau „lumeni”). Prin urmare, în linie, nu am întrebări; m-am înălțat la o anumită înălțime și am măsurat-o.

Aici operează fizica spirituală simplă: toate calculele sunt în mâinile mele. Există o forță, ecranul (ascunderea) și o dorință care este umplută prin el, iar cât am plătit atât sunt umplut. Totul este clar.

Dar în „cercuri”, nu știu ce să fac, nimic nu mai este clar. Nu există sus sau jos, stânga sau dreapta, nicio distincție prin care sunt obișnuit să-mi evaluez starea. „Sferele rotunde” sunt acolo unde încă nu m-am născut; este înainte să încep să înțeleg ceva.

Este ca și cum aș fi în pântecele mamei mele. Acolo operează guvernarea „rotundă” și mă anulez complet. Totul îmi este dat, toate deșeurile sunt luate, nu decid nimic pe cont propriu. Dar când presiunea începe să fie aplicată asupra mea, cerându-mi să încep să lupt eu însumi pentru viața mea, atunci începe o guvernare „liniară”.

Și astăzi, o a doua guvernare se dezvăluie în lume, pe lângă cea liniară – cea rotundă. Dar nu știm ce să facem cu ea.

Lumea devine brusc globală, integrală; toată lumea este conectată cu toți ceilalți și trebuie să iau în considerare pe toți și mă gândesc: „De ce aș face-o?!” Trebuie să-i consider pe toți ca și cum ar fi incluși în dorința mea, în vasul meu, care devine rotund. Acesta este un tip complet diferit de guvernare, și prin urmare, întâmpinăm o problemă. Este opusul a tot ceea ce s-a întâmplat înainte.

Întreaga problemă este că acum sunt dezvăluite „dorințele circulare”, dorințele lumii viitoare. Și de aceea astăzi nu suntem capabili să ne organizăm viața în această lume în care se dezvăluie o nouă guvernare superioară.

Din partea a 2-a a Lecţiei zilnice de Cabala 22/08/11, „Studiul celor Zece Sfirot

Cu ce ​​drept hotărăște capul asupra trupului?

laitman_235.jpg (100×100)Ce se află în Aba ve Ima din lumea Nekudim care le face „capul” lumii Nekudim în raport cu corpul, ZON (Zeir Anpin și Nukva)? Ele conțin iluminare de la Parţuf-ul superior, Keter, iar această lumină este o protecție împotriva dorințelor egoiste, lumina Hasadim, care le protejează de dorința de a primi plăcere. Chiar dacă o astfel de dorință apare brusc, lumina dăruirii le protejează de primirea egoistă. De aceea, Aba ve Ima pot fi considerate capul.

La urma urmei, cum diferă capul de corp? În lumea corporală, acestea sunt făcute din substanțe diferite – creier și carne.

Care este diferența dintre capul spiritual și corp (Roş și Guf)? Cum diferă gândul de dorință? La urma urmei, nu este dorința singurul lucru creat de Creator? Principiul capului este o separare de dorința de a se bucura, care permite omului să efectueze o acțiune deasupra lui. De aceea, dorințele, vase spirituale (Kelim), devin un „cap” care primește iluminare de la Hasadim, lumina dăruirii, care le permite să se deconecteze de dorința din interiorul lor și să facă un calcul deasupra acesteia, ca și cum ar privi din exterior, obiectiv, precum un observator independent.

Partea în care se poate lua o decizie obiectivă se numește cap. În aceasta constă diferența dintre o ființă umană și un animal, și în general, dintre om și întreaga natură (minerală, vegetală și animală).

În lumea spirituală, toate distincțiile se găsesc în principiul esențial și nu în substanța în sine, așa cum este cazul în lumea noastră.

Din partea a 3-a a Lecţiei zilnice de Cabala 05/07/10, „Studiul celor Zece Sfirot”

Atrageţi diverse lumini

laitman_567_04.jpg (100×100)Întrebare: Malchut se ridică la Zeir Anpin, unde este atrasă lumina reflectată și are loc o cuplare [Zivug]. Lumina reflectată [Or Hozer] nu provine de la Parţuf-ul anterior, ci de la lumina înconjurătoare [Or Makif] care a fost respinsă anterior.

Care este diferența dintre lumina reflectată a lui Hochma din nivelul anterior și lumina reflectată a lui Hochma din stadiu actual? Este o nouă porțiune a aceleiași lumini sau există diferențe în lumina însăși?

Răspuns: Există o diferență uriașă între aceste lumini. La nivelul anterior era Parţuf Keter, iar acum este Parţuf Hochma, iar între ele au loc diverse interacțiuni.

Cred că ar trebui să memorăm mecanic ceea ce scrie Baal HaSulam, iar mai târziu, odată ce vom simți acest lucru asupra noastră, va deveni treptat clar cum aceste lumini intră și ies și alternează între ele.

Întrebare: Fiecare dintre noi, care se angajează în corectare, va merita să atragă o lumină nouă?

Răspuns: Da, fiecare dintre noi va atrage acea lumină care este atrasă de sufletul său, Malchut al său.

Din partea a 2-a a Lecţiei zilnice de Cabala 10/28/25, „Studiul celor zece Sfirot

Intenția corectă în timpul studiului TES

Laitman_137.gif (100×100)Întrebare: Când eu și prietenii mei discutăm despre lecțiile TES (Studiul celor Zece Sfirot), devine clar că există două abordări. Prima abordare este atunci când omul încearcă să înțeleagă fiecare concept și să îl aplice sieși. A doua abordare este atunci când prietenii spun că asta fac oamenii inteligenți și că treaba mea este să fiu la datorie, sarcina mea este să mă gândesc la prietenul meu, să urmez recomandările lui RABAŞ și tot restul va veni.

Ce înseamnă să studiezi Studiul celor Zece Sfirot în spiritul lui Bnei Baruch?

Răspuns: Trebuie să înțelegem că, să stăpânim lumea superioară din lumea noastră nu este o sarcină ușoară. Dar suntem capabili să o facem.

Prin urmare, haideți să studiem. Orice nu înțelegem astăzi, vom înțelege mâine. Și poate că în următoarele câteva lecții, totul ne va fi mai mult sau mai puțin clar și vom merge mai departe în acest fel.

Cunosc mulți studenți care se sfiesc să pună întrebări și stau deoparte, dar ei vor veni.

Odată ce vom finaliza primul volum din Studiul celor Zece Sfirot, ne va deveni clar unde ne aflăm, la ce nivel ne aflăm și cum putem primi o anumită forță a luminii superioare.

Întrebare: Care este intenția corectă atunci când studiem TES?

Răspuns: Intenția corectă este aspirația noastră de a avea un Kli la același nivel și ca acesta să poată modela în sine diversele posibilități despre care citim în TES.

Din Lecția zilnică de Cabala din 25.10.2025, „Studiul celor Zece Sfirot

Către rugăciunea perfectă

936Ascensiunea sufletului și desăvârșirea sa au loc în primul rând atunci când toate sufletele se contopesc și devin unul, deoarece atunci se ridică la Kduşa [Sfințenie], deoarece Kduşa [dăruirea] este una. Prin urmare, rugăciunea [apelul către Creator pentru corectare], care este sufletul, depinde în primul rând de unitatea sufletelor (Rabi Nachman din Breslov, Likutey Halachot, „Regulile Sinagogii 1”).

O rugăciune este în principal în public [trebuie să fie în grup, în grupul de zece] și nu singur… (Likutey Halachot [Reguli Alese], „Regulile Sinagogii”).

Desigur, nu putem compara toate cererile noastre între ele; nu suntem încă suficient de orientați pentru a vedea eforturile noastre – cum sunt modelați vectorii noștri, către ce sunt direcționați, cum ne corectăm reciproc, cum ne sprijinim reciproc și cum le formăm pe toate într-o singură aromă.

Prin urmare, se spune că:

O rugăciune este în principal în public și nu singur, astfel încât omul să nu fie separat și singur, deoarece aceasta este opusul Kduşa [dăruirea către Creator]… trebuie să unim sfânta congregație și să devenim unul (Likutey Halachot [Reguli Alese], „Regulile Sinagogii”, Regula Unu).

Această ascensiune a unei dorințe comune tocmai din propriile încercări, este rugăciunea completă.

Cum putem realiza acest lucru? Aceasta este întrebarea noastră principală, deoarece numai prin întoarcerea către Creator, „ridicând MAN”, adică dorința de a primi calitatea dăruirii care ne va aduna și Îl va revela pe Creator în unitatea noastră, putem rezolva toate problemele noastre. Și prin noi, întreaga lume va simți această revelație.

Oamenii vor începe să înțeleagă brusc, că există o calitate a dăruirii în lume și că aceasta este mai mare decât calitatea primirii. Calitatea primirii, adică egoismul nostru, nu face decât să ne ascundă lumea vastă, superioară, infinită, perfectă.

Din Lecția zilnică de Cabala 05/09/19, Pregătire pentru Congresul din Moldova „Întoarcerea către Creator”