Întrebare: Pe calea spirituală, omul descoperă, în mod repetat, că atunci când cere ceva specific, primește ceva complet diferit.

Răspuns: Chiar dacă sunt angajat în munca spirituală, să zicem, la gradul „X”, atunci pentru mine, „X + 1” este egal cu infinitul. Nu sunt capabil să fac, să gândesc sau să simt nimic care aparține acelui grad. Nu am niciun ecran; dorința mea la gradul X + 1 este o Klipa. Cum pot lua aceste dorințe și să vreau opusul în ele? Mi se pare nefiresc; nu corespunde naturii mele.

Să presupunem că acum trăiești, ai o cameră și niște haine. A renunța la toate acestea acum, înseamnă că ai renunța la tot, ai renunța la camera ta, la hainele tale și te-ai mulțumi cu o singură pereche de pantaloni și o cămașă. Există oameni care trăiesc așa. Nici măcar nu ai mai avea nevoie de cameră. Ai fi capabil să renunți la tot.

Acum, să presupunem că ai făcut această corectare, și în loc de o cameră, ți se oferă un apartament bun, plin cu tot confortul și cu lucruri frumoase. Mașina ta este parcată în fața clădirii. Dar ți se spune: „Tot ce ai nevoie este o cămașă și o pereche de pantaloni. De ce ai nevoie de toate acestea? De ce ai nevoie de un apartament atât de mare? Există mult spațiu în curte. Renunță la el.”

Cu alte cuvinte, te afli în mod repetat într-o stare în care nu ai puterea să efectuezi corectări și nicio posibilitate de a cere ca aceste corectări să vină la tine.

Întrebare: Dar nu ai putea spune: „Am renunțat la apartament și acum am primit în schimb un palat”?

Răspuns: Nu. Faptul că ai renunțat la apartament este adevărat. Ulterior, primești un palat. Dar, din moment ce îl primești în linia stângă (dorințe necorectate), simți că acest palat este rău pentru tine. Dacă te-ai bucura pur și simplu de palat, ai coborî în Klipot, ai uita de Cabala și ai uita de scopul creației.

În lumina înconjurătoare, dezvălui ce este cu adevărat acest palat. Nu vine la tine ca o plăcere și mai mare. Altfel, toată lumea ar renunța la ceva mic pentru a primi ceva mai mare.

Munca spirituală nu este niciodată o cale directă către corectare. Nu avem absolut nicio abordare directă către ea. În munca noastră, totul se întâmplă indirect.

Mi se dă posibilitatea de a trezi acest lucru, de a fi cauza sa. Dar munca în sine se face de Sus. De aceea este o chestiune atât de complexă. Nu simt că lucrez eu, pentru că nu lucrez direct la corectare. Nu simt că Creatorul se raportează la mine într-un mod direct, ci întotdeauna prin revelații atât de neplăcute, dificile. Uneori există unele plăcute, dar doar pentru a-mi da putere.

Omul care lucrează corect și avansează cu adevărat simte revelația și o mică iluminare doar pentru o perioadă foarte scurtă de timp. Aceste iluminări care le arată ceva, sunt revelate pentru momente foarte scurte, să zicem, cinci minute pe zi. În tot restul timpului el lucrează prin efort. Și acest lucru aduce beneficii până când efortul în sine se transformă în lumină.

Dacă efortul este cu adevărat de dragul dăruirii, atunci există lumină, există plăcere din efortul în sine. Într-un astfel de caz, acest efort devine îmbrăcat în lumina Hochma.

Gândiți-vă doar cât de opuși suntem față de dăruire, în Kelim ale noastre, în pregătirea noastră, în simțirile noastre și în gândurile noastre. Vedeți cum, prin Klipot, suntem atrași spre corectare.

Din Lecția Zilnică de Cabala 02/05/26, Rabaș – Art.32, 1991-Ce sunt steagurile în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Omul care se străduiește spre spiritualitate vede în ce măsură este opus Creatorului și că nu are nicio posibilitate de a se schimba singur pentru a dobândi forma opusă. Doar ajutorul de Sus poate aduce această transformare.

Și apoi, din aceste reflecții dureroase, se întoarce către Creator. Ulterior, omul înțelege că această formă opusă și adevărata formă pe care trebuie să o primească dacă Creatorul îl ajută, i-au fost revelate în mod intenționat, astfel încât să le poată simți în sine. Acest lucru nu este doar pentru ca el să se simtă rău într-una și bine în cealaltă și să simtă aceste stări ca fiind bune și rele, ci pentru ca în urma acestei clarificări, să dorească să adere la Creatorul Însuși.

Ambele forme, care par atât de opuse omului și sunt percepute în acest fel de simțurile sale, sunt de fapt doar un mijloc de a se contopi cu Creatorul.

Adevărul se află deasupra acestor două forme. Spre deosebire de statutul Creatorului, care există deasupra acestor calități, dacă omul renunță la atitudinea sa față de propria stare fie din cauza frivolității, fie din cauza greutății gândurilor, atunci el dispare cu totul din spiritualitate.

Nu există o stare intermediară între frivolitate și seriozitate. Aceasta este starea unui om obișnuit de pe stradă care nu își corelează în niciun fel calitățile cu calitățile Creatorului. În spiritualitate, acest concept nu există.

De aici, concluzia este că cea mai importantă muncă a noastră este să ajungem la o rugăciune, ceea ce se numește muncă în inimă. Dar aceasta se desfășoară tocmai cu seriozitate, deoarece seriozitatea nu înseamnă că îmi văd calitățile ca fiind opusul Creatorului și doresc să le corectez, ci un nivel superior acestuia. Pentru că văd lucrurile așa, le înțeleg și mă străduiesc să-mi corectez calitățile, mă supun Creatorului și accept sfatul Lui de a merge și de a le corecta prin credință mai presus de rațiune.

Din Lecţia zilnică de Cabala 04/05/26, Rabaș – Art.25, 1987-Ce este îngreunarea capului, în muncă

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Faraonul (Paro) este opus Creatorului, I se opune. Moise, punctul din inima noastră, stă între ei. Disputa dintre Faraon și Creator se desfășoară prin punctul din inimă. Toate celelalte dorințe ale noastre ar trebui pur și simplu să i se supună. În același mod, omul trebuie să se supună grupului.

De aceea se spune că în ziua exodului din Egipt, „Voi ați devenit poporul Meu”. Iar înainte de asta, nu exista așa ceva ca poporul lui Israel.

Acest rezultat, dobândirea unui ecran, are loc în interiorul omului atunci când acesta primește corectare datorită influenței luminii superioare asupra sa. În timpul exodului din Egipt, vine lumina GAR de Hochma.

Kelim pot fi pregătite numai cu o lumină atât de puternică, să iasă din dorința de a primi, care este numită trecerea Mării Finale (Marea Roșie).

Acest lucru se poate face doar prin unitate. Mulți prieteni se reunesc, se unesc, devin un „popor”, adică un singur vas, un Kli, și apoi vine lumina de Sus, care ne poate conduce afară din Egipt.

Prin urmare, iubirea dintre prieteni, unitatea și capacitatea de a se supune reciproc sunt absolut necesare. Condiția indispensabilă este ca dorința fiecărui individ să se îmbine cu dorințele tuturor celorlalți pentru a crea o dorință comună care să corespundă stării de Pesah.

Ne micsorăm, și supunem dorințele materiale egoiste; lepădăm toate calculele mărunte dintre noi, ne decidem, și izolăm și conectăm doar dorința noastră de spiritualitate. Ne unim toate punctele din inimi, astfel încât să formeze un Kli comun, care va fi suficient pentru a ne scoate cu adevărat din robia egoismului și pentru a merita lumina corectării care vine de Sus.

La părăsirea Egiptului, toată munca pe care a depus-o omul de-a lungul multor ani ai perioadei de pregătire se adună, iar rezultatele acesteia sunt însumate. Prin urmare, trebuie să ne unim și să atingem măsura necesară. Și dacă putem face acest lucru, atunci luminile de Pesah, atât materiale cât și spirituale, ne vor influența astfel încât să fim cu adevărat vrednici să ne apropiem de spiritualitate.

Din Lecţia zilnică de Cabala 08/04/26, Rabaş – Art.13, 1986-Vino la Faraon – 2

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Întrebare: Ce înseamnă să respecți înclinaţia rea?

Răspuns: Înseamnă că ar trebui să respectăm munca înclinației rele, să observăm cu ce punctualitate și meticulozitate lucrează acest „înger” asupra noastră în urmărirea obiectivului trezirii, iar și iar, în direcția corectă. Metoda muncii sale este opusă a ceea ce ar trebui să facem noi, dar în același timp, lucrează asupra noastră constant și continuu. Acest lucru este cu adevărat remarcabil. Omul poate învăța din asta.

Trebuie să fim vigilenți cu privire la modul în care se manifestă aceste lucruri și să înțelegem că ele nu provin din propria mea natură, ci dintr-o forță exterioară mie, care mă trezește constant într-o direcție opusă Creatorului. Și dacă acționez continuu în opoziție cu aceasta și mă întorc către Creator, chiar în acel act, mă întind în mod specific către El.

Înclinația rea ​​este cea care duce la aceasta, în funcție de cantitatea, calitatea și caracterul său și în funcție de succesiunea acțiunilor, gândurilor și dorințelor pe care le trezeşte. Celulă cu celulă, ea îmi construiește Parţuf-ul spiritual.

Întrebare: Există pauze în munca sa?

Răspuns: Nu există intervale sau pauze în înclinația rea. Este gena noastră spirituală și ea este în curs de dezvoltare. De când a avut loc spargerea vaselor, ea ne trage în diverse direcții opuse Creatorului. Sarcina noastră este pur și simplu să ne corectăm intenția cu privire la această genă. Odată ce o vom face, se va dezvolta corect.

În esență, ea s-a dezvoltat tot timpul ca o simplă Reşimo, iar acum începe să se extindă din ce în ce mai mult, ca aluatul. Noi trebuie doar să-i dăm o formă.

Din Lectia zilnica de Cabala 09/04/26, Rabaș – Art.4, 1987-Este interzis să asculți un lucru bun de la o persoană rea

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Există trei modalități de avansare în munca spirituală a omului, dacă toate pot fi numite avansare.

Prima modalitate este de a avansa în cunoaștere, conform a ceea ce înțeleg cu intelectul meu atunci când investighez un subiect și fac calcule. Aceasta este abordarea adoptată de întreaga lume.

Există de asemenea, o formă de avansare în cunoaștere care ar putea fi numită provizoriu muncă spirituală. Acesta nu este genul de avansare întreprins în general de lume, care rămâne deconectată de Creator, ci mai degrabă mișcarea celor care par a fi conectați cu Creatorul și care se raportează la El în conformitate cu propria lor înțelegere și percepţie. Aceasta se numește „a merge în cadrul rațiunii”. Există oameni ca aceștia printre noi.

Există de asemenea, oameni care se raportează la Creator sub cunoaștere, sub rațiune, sub nivelul intelectului. Aceasta implică faptul că ei înțeleg că dacă își urmează propriul intelect, nu vor obține succesul. Cum poate omul care se bazează pe propriul intelect să avanseze spiritual?

Prin urmare, un astfel de om crede că dacă își suprimă intelectul, practic îl taie, el va putea să se conecteze cu mintea Creatorului și va fi conectat cu El. Dacă mintea mea îmi trimite tot felul de tulburări, o opresc, și indiferent ce se întâmplă, nu le acord atenție. Rămân conectat la Creator și nu mă uit la acele tulburări care vin din rațiunea mea.

De ce este rău acest lucru? Dacă eu cred că vreau să fiu conectat la Creator indiferent ce se întâmplă, practic nu fac nimic mai mult decât să șterg toate obstacolele, unul câte unul. În acest caz, nu voi avea nevoie de ajutorul Creatorului. În esență, nu voi avea nevoie de Însuși Creatorul. Pur și simplu devin un fanatic și nu contează ce idee abstractă susțin, nici măcar dacă acea idee are vreo legătură reală cu Creatorul.

Avansarea corectă, cea care poate permite cu adevărat unui om să își atingă scopul, unirea cu Creatorul, este posibilă numai dacă el urmează o cale plină de tulburări, inclusiv cele care apar în propria minte. Ridicându-se deasupra lor, omul stabilește o conexiune cu Creatorul, cunoscută sub numele de credință mai presus de rațiune. Prin urmare, dintre toate posibilitățile – sub rațiune, în cadrul rațiunii și deasupra rațiunii – doar avansarea deasupra rațiunii duce la adeziunea cu Creatorul.

Din Lecţia zilnică de Cabala 19/04/26,, Rabaș – Art.1, 1986-Moise a plecat

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Când sunt într-o ascensiune, vreau să fiu un slujitor fidel al Creatorului; cu alte cuvinte, atașez întreaga Malchut la Bina. Aceasta este diferența dintre Țimţum (restricție), Masah (ecran) și Or Hozer (lumină reflectată).

Țimţum apare doar asupra lui Malchut și provine din rușinea egoist, pentru a evita sentimentul teribil de separare de Creator.

Un Masah este aspirația de a munci deasupra dorinței de a primi plăcere; este o ascensiune deasupra egoismului.

Lumina reflectată înseamnă că iau dorința Creatorului și lucrez pentru El.

Toate aceste acțiuni au loc la diferite niveluri ale dorinței de a primi. Un nou Kli este revelat în mine, în care primesc de la gazdă. Descopăr cât de mult Îi place să-mi dăruiască și Îi permit să facă acest lucru. Continui să primesc de la Creator, dar acum conștient, și numai pentru a-I oferi plăcere, ca și cum un bebeluș ar înțelege cât de plăcut este pentru mamă să-l hrănească și și-ar deschide gura doar din acest motiv.

Numai prin garanție reciprocă putem folosi constructiv coborârile și le putem transforma în ascensiuni. În timpul unei adevărate coborâri, omul este incapabil să facă ceva singur; doar prietenii îl pot ajuta.

Când omul cade, le oferă celorlalți oportunitatea de a dobândi dorințe suplimentare și de a nu cădea. Dacă am acționa în acest fel, am fi mereu în ascensiune. Grupul s-ar ridica continuu dacă ar folosi corect fiecare coborâre, extrăgând din ea un impuls suplimentar pentru avansare.

Scopul Creatorului nu este să ne arunce în disperare, ci să ne aducă la adevărata unitate. Totuși, El aranjează în mod deliberat lucrurile astfel încât pe parcurs, să disperăm și să-I cerem ajutor. După toate eforturile pe care le depunem, ajungem la disperare în munca noastră și strigăm către Creator, iar apoi El ne mântuiește.

Dar până când se întâmplă acest lucru, trebuie să ne străduim constant doar pentru unitate, pentru a descoperi în cele din urmă că suntem incapabili de ea fără ajutorul Forței superioare. Întregul proces se numește exilul egiptean.

Din Lecția zilnică de Cabala din 08/03/18, Rabaș – Art.15, 1991-Ce înseamnă în muncă binecuvântarea ‘Cine a făcut o minune pentru mine în acest loc’

Filed under: Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum pot fi printre străini în viața de zi cu zi, și să-mi mențin intenţia  de dragul dăruirii?

Răspuns: Văd oameni pe stradă: unul se gândește cum să scrie o carte; cineva este un om de știință, gândindu-se la ce experiment va face, ce va descoperi; un al treilea este îndrăgostit și poți vedea că este complet absorbit de acest sentiment și nu vede nimic altceva; un al patrulea este teribil de furios, nu te apropia de el, se întâmplă ceva în interiorul lui.

Fiecare își trăiește propria viață interioară. Dar nu vorbesc despre cei care se mișcă pe stradă ca niște zombi, ci despre cei care trăiesc cu adevărat. Ei își trăiesc viața interioară și acest lucru nu îi împiedică să funcționeze extern.

Desigur, este evident că există ceva în om, o experiență interioară, ceva arde în interiorul lui. Totuși, astfel de lucruri există și în lumea noastră. Deci, ce este special la munca noastră? Poate că doar conceptul de bază este distinct.

Desigur, este puțin mai complex, deoarece ideea în sine aparține lumii superioare, în timp ce corpul și funcțiile sale se află în lumea inferioară. Totuși, chiar și oamenii obișnuiți experimentează astfel de incongruențe; cum spune proverbul: „Corpul lui este aici, dar gândurile lui sunt în altă parte.”

Mai mult, aș spune că este de fapt mai ușor pentru tine decât pentru cineva care este îndrăgostit. Își petrece ziua gândindu-se când își va întâlni în sfârșit iubita în acea seară, iar restul zilei i se pare moartă. Sau gândește-te la cineva care este complet epuizat și se gândește doar la momentul în care se va încheia ziua de lucru, astfel încât să poată merge acasă să se odihnească sau să urmărească un meci de fotbal.

Dar pentru tine, este diferit. De-a lungul căii tale, în întregul proces prin care treci în timpul zilei, poți percepe în ea veșmintele lui Şchina; poți observa cum te raportezi la Creator și cum lucrezi cu El prin toate veșmintele acestei lumi, astfel încât să nu ratezi nicio gustare. În acest fel, dezvălui în mod deliberat toate veșmintele Creatorului raportate la tine însuți pentru a te raporta la El în forma corectă.

Acest lucru nu este simplu. Uităm de asta, iar dacă nu uităm, totul se transformă într-un mijloc destul de eficient de avansare spirituală, în cea mai mare măsură posibilă.

Cea mai ușoară și mai benefică modalitate de a practica acest lucru nu este cu oameni, ci cu obiecte minerale. Rabaş spunea întotdeauna că cel mai bine este să lucrezi așa cum lucra el: ca metalurgist, cizmar sau chiar ca funcționar de birou, deși se ocupa în mod special de hârțogărie. Cu alte cuvinte, cu ceva fără viaţă.

Lucrul cu plante și animale este de asemenea, gestionabil, dar când lucrezi la nivel de vorbitor, cu oamenii, asta te derutează cu adevărat. Ei exercită o influență asupra ta transmițându-ți starea lor interioară, iar acest lucru servește drept o distragere a atenției.

Lucrez două ore pe zi primind oameni și asta este ca și cum ai lucra zece ore într-o fabrică. Dar lucrul într-o bucătărie este o plăcere. Acolo îți poți infuza munca cu intențiile tale, gândurile tale, atitudinea ta și nu contează nimic altceva. Dar când oamenii vin și îți ocupă mintea, ei te influențează. Dacă ceva nu te influențează (la un nivel inferior vorbirii), este excelent. Prin urmare, ei nu văd dificultatea.

Dimpotrivă, un loc de muncă stabil și monoton, unde nu trebuie să investești prea mult mintea și inima, precum un cizmar, este cel mai potrivit. Astăzi, o astfel de muncă abia dacă există. Orice tip de muncă necesită un anumit grad de efort emoțional sau mental. Cu toate acestea, este foarte de dorit să te angajezi într-o ocupație în care rămâi netulburat, unde lumea ta interioară rămâne propriul tău domeniu privat, și în cadrul ei, ești liber să-ți trăiești propria viață interioară.

Întrebare: Este considerat bine dacă este mai ușor și mai puțin împovărător?

Răspuns: Nu este vorba exact despre a fi mai ușor sau mai convenabil. Pur și simplu, oamenii își aduc propriile elemente în tine și te influențează cu lumea lor interioară și problemele lor; când ești cu ei, cu greu te poți angaja în propria ta muncă interioară.

Întrebare: Este aceasta o oportunitate de a te testa, pentru a vedea în ce măsură ești capabil să te implici în această muncă?

Răspuns: Dacă te conectezi la dorința altcuiva și lucrezi cu ea, atunci poți determina cum te raportezi la ea dintr-o perspectivă sau alta. Dar acesta nu este un fapt că acționezi în întregime cu tine însuţi.

Timpul în care trăim este un timp special.

Din Lecția zilnică de Cabala din 02.05.2026, Rabaș – Art.32, 1991-Ce sunt steagurile în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Lucrul în modul de dăruire se numește viață, la fel ca modul în care se desfășoară viața noastră. Dar spre deosebire de viața veșnică, viața noastră pământească într-un corp fizic ajunge la un sfârșit, iar fiecare moment al său este separat de celelalte, alternând între stări de lipsă și mici împliniri, temporare.

În procesul în care îl umpli constant pe Creator, deoarece vasul Său este nemărginit, ai oportunitatea de a-ți crește continuu dăruirea. Acest lucru îți permite să experimentezi constant viața veșnică, fără sfârșit sau limită, umplându-te, extinzându-te fără limite.

Prin urmare, lauda și preamărirea Creatorului sunt mijloace prin care Îi poți aduce încântare. Dacă ai conștientizarea măreției Creatorului, o simţire a gloriei Sale, acest lucru îți oferă capacitatea de a dărui în mod natural, așa cum se întâmplă în această lume. La urma urmei, când întâlnești unj om măreţ, în mod natural vrei să-i oferi ceva, să-i slujești, să fii atent și să-i arăți onoare și respect.

Prin urmare, provocarea noastră, în timp ce rămânem într-o stare de ascundere, constă în a putea vizualiza măreția Creatorului. Dacă reușim să facem acest lucru, Creatorul începe cu adevărat să ni Se reveleze puțin câte puțin. Apoi, pe baza acestei revelații, devenim capabili să transformăm măreția Lui într-o formă de primire, nu pentru satisfacție personală, ci de dragul dăruirii.

Când Creatorul este revelat, vasele mele (Kelim) tânjesc să primească măreția Lui nevăzută, în mod vizibil. În acel moment, efectuez un Ţimţum (restricție) și începe o nouă fază a muncii, una prin care pot primi de dragul dăruirii.

Înainte ca Creatorul să fie revelat, eu sunt capabil doar de dăruire de dragul dăruirii. Dar când Creatorul este revelat, este un semn că am atins o stare în care sunt capabil să lucrez în modul de primire de dragul dăruirii. Astfel, în fața dorinței mele de a primi se află o plăcere pe care deja o pot restrânge, ca și cum aș trece printr-o schimbare de fază, literalmente o inversiune completă, pe care o pot transforma în dăruire.

Din Lecţia zilnică de Cabala 17/04/26, Rabaş – Art.26, 1988-Care este diferența dintre lege și judecată în muncă

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Până când ajunge omul la corectarea finală (Gmar Tikun), întreaga sa cale se bazează pe credinţa deasupra raţiunii– atât în ​​Egipt, cât și ulterior în deșert. Pe această cale, ne îndreptăm de la Lo Lişma (de dragul primirii) la Lişma (de dragul dăruirii). Această tranziție este realizată de Creator în funcție de eforturile omului.

Munca unui ome este împărțită în două categorii: 13 atribute și 12 calități. Cele 13 atribute reprezintă definițiile proprietăților abundenței care coboară de Sus în jos și sunt numite Mazalot (fluxuri ale norocului, semnele Zodiacului). Această abundență sosește treptat; lumina de Hochma (Or Hochma) se prelinge din Roş (cap) de Arich Anpin sub forma „celor treisprezece corectări de Dikna (barbă)”.

Când atinge punctul cel mai de jos, ființa creată trebuie corectată pentru a primi această abundență în propriile sale vase corectate. Aceasta înseamnă că ființa creată își subîmparte nivelurile de primire în părți distincte, care sunt desemnate ca cele douăsprezece triburi, cele douăsprezece părți specifice ale muncii efectuate asupra vasul colectiv (Kli).

Fiecare dintre aceste părți implică propria sa muncă specifică, propriul său steag unic – propria sa modalitate de a „pătrunde” sub îndrumarea steagului său. Natura acestei munci și a acestor acțiuni sunt complet diferite una de cealaltă, la fel cum o tabără spirituală diferă complet de alta.

Din Lecția zilnică de Cabala 02/05/26, Rabaș – Art.32, 1991-Ce sunt steagurile în muncă

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Există materia și antimateria; lucruri care sunt complet opuse unul celuilalt. Dar cine poate descoperi și evalua această opoziție? Trebuie să existe un punct de referință, ceva intermediar, ceva opus.

Când omul primește un punct în inimă, adică o calitate a Creatorului, privește toate celelalte calități ale sale din interiorul acestui punct, în forma lor generală, și vede în ce măsură sunt opuse Creatorului, atunci apare cu adevărat în el un sentiment care se numește „seriozitate”. Dar aceasta nu este încă anume seriozitatea necesară, deoarece omul își vede doar propria opoziție. Și ce dacă? Acest lucru încă nu este suficient.

Bine, ei bine, sunt opus Creatorului. Atunci omul ar putea spune: „Du-te la Maestrul care m-a creat!” Din aceasta vedem că este posibil să existe chiar și o astfel de stare fără a face nimic, pur și simplu tratând chestiunea în mod frivol și continuând să existe în același spirit.

Adevărata seriozitate apare în om după ce vede prin punctul din inimă, și în măsura în care i se permite să vadă (chiar dacă doar într-o mică măsură deocamdată), că tot din ceea ce este compus acum este opus Creatorului. Aceasta nu este încă nici măcar „Ibur”, starea unui embrion.

După ce simte propria opoziție, omul trebuie să ajungă la smerenie; o stare în care se coboară pe sine. Ce înseamnă asta? Smerenia nu constă în a-mi pleca atributele în fața calităților Creatorului, ci în a accepta sfatul de a merge „prin credință mai presus de rațiune” cu toate calitățile mele.

Acceptarea muncii „mai presus de rațiune” se numește muncă în seriozitate. Adică, nu este suficient doar să-ți vezi calitățile; trebuie să te raportezi și corect la ele. Și apoi, din aceasta rezultă în mod firesc că următoarea stare va fi doar una: rugăciunea.

Din Lecţia zilnică de Cabala 04/05/26, Rabaș – Art.25, 1987-Ce este îngreunarea capului, în muncă

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→