Monthly Archives: octombrie 2026

Ce este „teama de ceruri”?

Întrebare: Ce este „teama de ceruri”?

Răspuns: Teama de ceruri este teama că nu voi umple Kli-ul (vasul) Său. Ce este „Kli-ul Său”?

În măsura în care eu înțeleg cine este Creatorul și cât de important este El pentru mine, atunci, în conformitate cu importanța Lui, construiesc Hisaron (o lipsă), nevoia de a-I umple Kli-ul, de a-i dărui. Mi-e teamă că acest Kli va rămâne gol; am o teamă că nu-l umplu. Aceasta se numește trepidație/teamă în fața cerului.

Totul este în interiorul Kliului, în dorința de a primi, doar că în diferite forme și în diferite atitudini față de împlinire. Atât primirea, cât și dăruirea, trecutul, prezentul, viitorul, simţirea timpului și tot felul de plăceri: bani, onoare, cunoaștere spirituală sau materială, indiferent de situație, totul se referă la Kli, la simţirea din interiorul său.

Drept urmare, tot ce rămâne este sentimentul cât de plin sau gol este Kli-ul. Și numim atitudinea noastră față de această stare teamă, venerație, trepidație, sau dimpotrivă, plăcere și alte sentimente. Totul depinde doar de gradul de umplere a Kliului.

Poate că Kli-ul în sine nici nu există. De exemplu, peștii nu se tem de ceea ce li se va întâmpla mâine, în timp ce tu te gândești la asta. Peștii nu au un Kli în care să poată exista o simțire a viitorului. De fapt, nici noi nu avem o simțire al zilei de mâine, dar acum, în prezent, simțim teama unui posibil mâine.

Să presupunem că mâine nu vei putea plăti pentru apartamentul tău și vei fi evacuat. Ți-e deja frică; ești deja îngrijorat de asta astăzi. Peștii nu au o astfel de îngrijorare.

Animalele nu au deloc griji în privința asta. Kli-ul lor nu este dezvoltat în această formă, ele nu simt trecutul și viitorul. Dar chiar și atunci când tu simți trecutul și viitorul, le simți în prezent.

Din Lectia zilnică de Cabala 27/08/26, Rabaș – Art.31, 1988-Care este munca omului, în lucrarea care este atribuită Creatorului

Refuză să te pleci unui mediu străin

Întrebare:Cum ar trebui să mă comport cu persoanele pe care le cunosc de mulți ani?

Răspuns: Mă obligă faptul că îi cunosc de mulți ani să-mi sacrific viața pentru ei? În viața mea, nu există nimic mai important pentru mine decât ceea ce dobândesc în ea. Fiind împreună cu acești oameni, sunt ca și cum i-aș servi: îi justific, trebuie să prețuiesc acest joc. Pentru ce? Dacă acest lucru este important pentru tine, atunci cu siguranță fă-o. Iar dacă nu, atunci nu face asta. Tu trebuie să decizi. Aceasta este viața ta, nu a mea.

Prin urmare, întrebarea „Care este sensul vieţii noastre” ar trebui să se trezească constant în om, cu fiecare definiție interioară (Havana) pe care o înțelege în viața sa.

Prin aceasta, el întreabă: „Cum mă raportez la acest factor? Mă apropie de scop? Este acesta important pentru mine sau există altceva mai important?” Și în acest fel, de fiecare dată, omul avansează. Dacă vrei să te mulțumești cu acest tip de societate, te rog, fă-o. Libera alegere este în mâinile tale.

Când vizitam străinătatea, ajungeam la cine formale. Era ca un teatru de păpuși. Și ce dacă? Chiar puteam participa la asta? Din necesitate, puteam sta una sau două seri și purta conversație, dar asta e tot. Nu înțeleg: ar trebui să servesc astfel de societăți? Ar trebui să mă supun idealului lor?

Întrebare: Nu simt că mă supun.

Răspuns: Dacă nici măcar nu simți că îți supui opinia față de a lor, este rău. Nu ți se pare că sunt copii mici? Sunt nedezvoltați. Așadar, dacă vrei să fii ca ei, rămâi cu ei.

Aceasta este un fel de indecizie: „Aș vrea să rămân la grădiniță”. Despre un astfel de om spunem: „Un prost”. Dacă ar trebui să studieze la școală, dar tot vrea să rămână la grădiniță, atunci este un prost. Fiecare copil, dacă este sănătos, vrea să crească. Îți amintești cum, în copilărie, voiai să crești? Și acum vrei să fii mic, așa cum se spune: „Ce trebuie făcut cu copiii care au îmbătrânit?”

Din Lecţia zilnică de Cabala 18/08/26, Rabaș – Art.42, 1990-Ce înseamnă o binecuvântare și un blestem, în muncă

Lumina Superioară se schimbă în raport cu noi?

Întrebare: Ce este revelarea vasului? Dacă noi construim un Kli (vas), nu este oare lumina  din interiorul său cea care este revelată, mai degrabă decât Kli-ul în sine?

Răspuns: În raport cu cine este revelat Kli-ul? Este în raport cu mine. Revelația Kelim, corectarea lor și toate acțiunile efectuate cu ele sunt realizate de lumini.

Învățăm că lumina superioară există într-o stare de repaus absolut; și că nimic din interiorul ei nu se schimbă. Deci, este posibil ca lumina să sufere schimbări? Și dacă lumina nu se schimbă, atunci nici Kli-ul nu se poate schimba. La urma urmei, Kli-ul în sine este în cele din urmă o funcție a luminii.

Cum este posibil ca o creație, creată și susținută de lumină, să se schimbe dacă lumina nu se schimbă?

Când spunem că lumina este în repaus absolut, aceasta înseamnă că vrea întotdeauna să încânte Kli-ul sută la sută. În acest sens, este absolut neschimbătoare. Asta înseamnă „odihnă” pentru ea. Dar în orice alt aspect, ea se schimbă constant, într-adevăr, pe o gamă infinită în raport cu vasul, pentru a-l influența și a face tot posibilul pentru el.

De exemplu, îl privesc pe vecinul meu și văd cât de mult își iubește fiul: îl sărută și îl îmbrățișează, îl scoate la plimbare și îi pasă cu adevărat de el. Într-o zi, îl văd pe vecin cum îl pălmuiește, iar copilul plânge. Apoi îl văd cum îl îmbrățișează și îl sărută din nou pe copil. Ce se întâmplă? Îl iubește sau îl urăște?

Îl iubește chiar și atunci când îl pălmuiește. Aceasta înseamnă că nu și-a schimbat niciodată atitudinea față de fiul său, decât în ​​exterior. În acest sens, el rămâne în repaus absolut și nu se schimbă. Lumina superioară este la fel în raport cu noi. Totuși, în acțiunile Sale față de noi, pentru a ne aduce la scop, El se schimbă constant.

Ne este dificil să ne întoarcem de la acest exemplu la realitate. De ce? Care este problema? Problema este că aici este dificil: trebuie să-l justific constant pe Creator, fiind de acord că El acționează întotdeauna așa cum ar trebui.

Din  Lecția zilnică de Cabala în noaptea de Hoșana Raba, 02/10/26

„Iubește-ți aproapele”, Legea generală a creației

În faţa noastră vine o altă zicală, încă și mai remarcabilă, despre un convertit care a venit înaintea lui Hilel (Șabat 31) și i-a spus: „Învață-mă toată Torah cât stau într-un picior”. Iar el i-a răspuns: „Tot ce urăști, nu face aproapelui tău” iar restul sunt comentarii la asta; du-te și studiază.” (Baal HaSulam, Matan Tora [Dăruirea Torei]).

Dacă deja îndeplinesc regula „Iubeşte-ți aproapele ca pe tine însuți”, trebuie să mai adaug ceva? Poate un fel de trambulină, un grad intermediar între corectările mele și relaţia mea cu Creatorul?

„Nu”, mi se spune. „Nu trebuie să faci nimic în ceea ce privește Creatorul. Dimpotrivă, lasă-L în pace, lasă-L complet în pace; nu începe să-ți corectezi relația cu El. Vrei să te apropii de El, să devii mai bun? Asta nu te va ajuta. Nu poți face nimic în ceea ce-L privește.

Dar tu îl ai pe aproapele tău, și dacă în relație cu el efectuezi toate corectările și ajungi la un asemenea grad de iubire încât nu mai contează pentru tine dacă ești tu sau aproapele tău, atunci prin aceasta îți vei corecta complet relația cu Creatorul și te vei ridica la gradul Lui.”

Așadar, nu este vorba doar de faptul că porunca „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” este legea generală a întregii realități conform căreia Creatorul se raportează la ființele create.

Spunem despre El: Creatorul este bun și face bine și celor răi și celor buni. Așa se raportează El la ființele create.

Prin urmare, pentru mine a deveni similar cu iubirea Lui pentru ființele create este conținut în această afirmație, în această lege de „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Cu alte cuvinte, sunt unul și același lucru.

Este același motto, aceeași lege, atât de mult încât, odată ce îndeplinesc această corectare, nu mai am nevoie de nicio adăugire pentru a atinge echivalența cu Creatorul. Prin aceasta, Îi corespund complet, sunt egal cu El și devin similar cu El.

Din Lecţia zilnică de Cabala pentru Sărbătoarea de Sukot 03/10/26

Totul va fi aranjat de Sus

Întrebare: Dacă omul se află într-un loc în care nu poate lucra cu cărțile lui Baal HaSulam, înseamnă că nu va putea avansa?

Răspuns: Dacă oamenii din întreaga lume au o dorință de spiritualitate, dar nu au cărțile lui Baal HaSulam și nu cunosc acest sistem, înseamnă că există motive pentru asta. Am căutat mulți ani înainte de a ajunge la Rabaş. Și ce dacă?

Dacă ei au cărțile și au totul, dar nu o societate, atunci într-un fel sau altul, vor ajunge să aibă o societate. Dacă omul tânjește după asta și acționează conform dorinței care este arătată de Sus, atunci este imposibil ca Creatorul să nu pună la punct restul condițiilor.

Nu mă gândeam să vin în Israel; mă gândeam să devin om de știință. Deodată, lucrurile s-au schimbat. Nu am nevoie de știință; trebuie să ajung în Israel. Am ajuns în Israel, și apoi ce urmează? Acum, cum aș putea realiza acea simțire că nu am niciun scop în viață? Am început să caut. Am căutat peste tot. Oricine poate spune că el însuși nu știe cum a ajuns acolo, dar cu toate acestea a venit. Se întâmplă așa; omul este adus acolo.

Așadar, nu am nicio întrebare despre oamenii din afară. Astăzi avem multe grupuri. Anul acesta sper că înţelepciunea Cabala va înflori în întreaga lume, în multe țări.

Din Lectia zilnica de Cabala 12/08/26, Rabaş – Art.14, 1984-Omul trebuie să vândă întotdeauna tot ceea ce are și să se căsătorească cu fiica unui discipol înțelept

Discuții despre Treptele Scării, Partea 258

Discuții despre Treptele Scării, Partea 258

Ce este frica de lumea viitoare?

Frica de lumea viitoare este frica de Creator. Frica este întotdeauna prezentă în noi și provine din golul vaselor noastre. Ne este teamă că nu vom putea umple vasele noastre goale sau ne facem griji că nu vom putea umple Creatorul cu vasele noastre. Dacă am dobândit un ecran care ne permite să nu ne gândim la noi înșine chiar și atunci când suntem goi, și desfătarea noastra sa fie în milă (Hafeţ Hesed) în ciuda golului nostru, să simțim plenitudine chiar și atunci când suntem goi și ne desfătăm în milă, ne putem gândi la cum să-L umplem pe Creator. Înainte de a fi dobândit un ecran, noi nu ne putem gândi deloc la asta.

Din aceasta putem înțelege că corectarea trebuie să fie treptată. La început, ne gândim doar la noi înșine. Ulterior, examinăm măsura în care ne gândim la noi înșine și ne întrebăm dacă acest lucru ne îndepărtează de spiritualitate. Chiar și în gândirea despre noi înșine există mai multe discernăminte, care includ întrebarea cu ce vrem să ne umplem în această lume, dacă vrem să ne umplem cu plăceri mici sau mari, dacă ne gândim doar la noi înșine și nu ne pasă de ceilalți într-o asemenea măsură încât i-am putea ucide sau chiar extorca ceva de la ei, sau dacă știm deja cum să-i luăm în considerare și așa mai departe. Există tot felul de stări și grade.

După aceea, începem să ne gândim: „Nu merită să ne bucurăm de această lume. Există o lume viitoare. Vrem să ne bucurăm de spiritualitate.” Când gândim așa? Atunci când există ceva de spiritualitate în noi, atunci când avem un punct în inimă. Când punctul din inimă începe să apară, în loc de plăcerile acestei lumi, vrem să primim plăcerile lumii viitoare. Atunci începe timpul de pregătire, timp în care începem, ca să spunem așa, să primim plăceri spirituale. Le dorim. Lumina înconjurătoare ne luminează faptul că există plăceri în spiritualitate, și de asemenea, înțelegem ceva din natura dăruitoare a Creatorului. Când lumina strălucește, ea oferă întotdeauna și ceva din natura sa dăruitoare. Prin urmare, în Lo Lişma („Lo Lişma” este atunci când ne dorim plăceri de la Creator, din spiritualitate) înțelegem ceva din iluminarea luminii înconjurătoare, ceva din Lişma. Lumina, fie ea interioară sau înconjurătoare, strălucește întotdeauna împreună cu plăcerea și oferă o simțire a naturii sale.

Din natura luminii pe care o înțelegem, din harul Kdușa, începem deja să simțim că există altceva și că ar fi bine dacă am putea rămâne în acest punct al harului de Kdușa fără toate celelalte plăceri ale acestei lumi. De ce ar fi bine asta? Pentru că lumina ne dă simțireaa că este cel mai bun lucru și că suntem detașați de nenumărate probleme și necazuri. Între timp, totul este încă în Lo Lişma, dar există deja harul Kdușa. Şi în această etapă există de aseenea multe stări, iar după aceea vine starea de Lişma.

Există sfințenie în atributele lumii materiale?

Toată munca noastră este interioară. Cum o putem manifesta? Doar în exterior. Firește, organizarea muncii noastre interioare necesită anumite acțiuni externe. La urma urmei, adunarea unui grup mare necesită efort în această lume.

Căutăm în mod deliberat oportunități de a petrece mai mult timp împreună, de a ne uni mai mult, de a descoperi activități comune și de a exprima în exterior ceea ce fiecare dintre noi are în interior. Avem nevoie de o formă, de o fundație, de un material pentru comunicarea unii cu alții.

De aceea avem nevoie de acest cort (Suka) cu toate caracteristicile sale simbolice: un acoperiș care simbolizează ecranul (Masach), deasupra căruia se află lumina superioară care intră prin crăpături. Tot acest simbolism corespunde lumii superioare. Dar în principiu, același lucru ar exista fără o Suka.

Folosim diverse atribute externe pentru a ne conecta unii cu alții. Deoarece facem acest lucru împreună, investind eforturi comune, creăm astfel fundația pe care construim Kli-ul comun. Facem acest lucru exclusiv pentru a crea unitate, adeziune și conexiune între noi, începând de la cel mai de jos nivel, animalic, și continuând în sus.

Dacă există ceva sfânt sau sublim aici, ceva îndreptat către Creator, este pentru că ne-am investit dorințele în el. Facem acest lucru nu pentru a construi o Suka frumoasă, ci pentru a genera efortul colectiv necesar și a-l infuza cu propriile noastre dorințe și aspirații.

Vrem ca aspirația noastră către Cel superior să fie revelată în cele din urmă și să trezească o lumină înconjurătoare puternică. Altfel, nu există sfințenie în el.

Chiar și Templul din Ierusalim a fost distrus imediat ce discipolii lui Rabi Akiva au început să se urască unii pe alții. Rabi Akiva a spus: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”; aceasta este o lege fundamentală. Dar dintr-o dată, egoismul a izbucnit în ei.

Adevărul este că ajunseseră la o etapă istorică specific, în care egoismul trebuia să crească. A crescut atât de brusc la toți cei douăzeci și patru de mii de discipoli ai lui Rabi Akiva încât, în loc să se iubească, au început imediat să relaționeze unii cu alții în mod egoist, ceea ce a însemnat că au ajuns să se urască unii pe alții.

Și Templul a fost distrus imediat. Altfel, ce ar fi rămas din acele cărămizi? Un fel de palat? Ar fi făcut oamenii tururi plătite acolo? Ce altceva ar fi existat? Nimic.

Cu alte cuvinte, fără o atitudine interioară, toată această exterioritate nu are niciun sens. Prin urmare, dispare din lumea noastră, este distrusă și se estompează, pentru că rădăcina sa spirituală dispare. Din acest motiv, nu există nimic sfânt în această mică colibă ​​(Suka) dacă gândurile tale nu sunt îndreptate spre spiritualitate.

Legea este lege. Nimeni nu te întreabă despre intențiile tale. Omul poate spune: „Aș vrea; aș dori; am astfel de intenții”. Lumea nu este judecată după intențiile noastre, ci după gradul de corectare interioară.

Din Lecţia zilnică de Cabala 24/09/26, Congresul din Sitrin, Sukot 2003

Conceptul Liniei de mijloc

Linia de mijloc, ca atare, nu există. Nu există așa ceva ca o a treia entitate. Există calități ale Creatorului, linia dreaptă, care se manifestă în relație cu creația, și există calități ale creației care sunt revelate creației în sine, linia stângă.

Linia de mijloc, însă, este o corectare. Este măsura în care creația se poate corela cu Creatorul. Creatorul facilitează acest lucru prin trimiterea luminii care se întoarce la sursă, lumina reformatoare. Astfel, omul care echilibrează corect ambele linii fără a le aduna sau scădea, merită linia de mijloc. Această linie de mijloc se numește „om”.

Calitățile Creatorului și calitățile creației nu se numesc „om”! Niciun set de calități nu suntem noi; sunt doi îngeri. Calitățile noastre rele nu suntem noi, iar calitățile bune ale Creatorului pe care le percepem nu sunt nici ele ale noastre. Suntem pregătirea pentru linia de mijloc și dobândim linia de mijloc mai târziu, prin eforturile noastre.

Trebuie să luăm în considerare totul cu atenție: recompensa, pedeapsa, efortul, tot ceea ce parcurgem. Nu ar trebui să lucrăm la schimbarea calităților noastre, ci la separarea noastră de calitățile Creatorului și ale creației ca și cum am fi în exterior și lucrăm la ambele tipuri de calități manifestate numite „nu adăuga și nu scoate”.

Dacă omul se află sub controlul fie al calităților Creatorului, fie al calităților creației, el nu poate crea condițiile pentru formarea unei linii de mijloc. În schimb, ar trebui să vadă ambele calități – dreapta și stânga – ca doi îngeri, două forțe care îi sunt date de Sus în mod egal. Nici natura omului nu este adevărata sa natură. Linia dreaptă este natura Creatorului.

Omul nu ar trebui să depindă de nicio linie, sau să fie atașat de aceasta. Astfel încât punctul din inimă să fie absolut neutru între ele. Aici începe totul. Este important să nu devenim dependenți de niciuna dintre linii, deoarece nu ne vom mai numi „om”, ci va fi pur și simplu natura de a da sau de a primi.

Lucrul ar trebui să fie întotdeauna doar în linia de mijloc, chiar dacă eu sunt doar un punct, începutul unui punct din inimă. Dar este întotdeauna între două linii – dreapta și stânga.

Niciuna dintre linii nu are nicio legătură cu omul. După cum este scris, „Du-te la Stăpânul care m-a creat” este linia din stânga, iar „Nu este nimeni altul în afară de El” este linia din dreapta.

Din Lectia zilnica de Cabala 13/08/26, Rabaș – Art.28, 1987-Ce înseamnă a nu adăuga și a nu lua, în muncă

Independenţa spirituală

Ce înseamnă libertatea personală? Libertate față de cine? Libertate față de Creator! Fie că este vorba de egoism sau altruism, nu contează; este libertate față de Creator. El singur guvernează totul. Deci, aceasta înseamnă libertate față de El.

Ce distinge un nivel spiritual mic de unul superior sau de unul chiar mai înalt și așa mai departe? Este gradul de independență față de Creator – față de Creator! Este atunci când omul devine echivalent cu El, autonom, la egalitate cu El.

Când Creatorul ne trage înainte și înapoi, în sus și în jos, ne dă stări bune și rele și ne drenează toată forța vitală, El ne arată cât de dependenți suntem de El, suspendați ca o minge pe o sfoară cu care se joacă copiii.

În acest fel, El ne arată granițele dintre stările noastre superioare și inferioare, în care ar trebui să putem exista deja liber și independent de El. Cu alte cuvinte, El poate drena toată energia mea, totuși mă pot ridica independent la cel mai înalt nivel care mi-a fost deja alocat, acea delta specifică, acei parametri. La nivelul următor va fi chiar mai înalt și așa mai departe. De fapt, nu poate exista o stare în care omul să fie complet sub controlul Creatorului. Acest lucru este posibil doar ca exemplu din partea Creatorului sau ca o stare necorectată din partea omului. Prin urmare, nu ar trebui să existe loc pentru tristețe sau orice fel de atitudine defetistă. Grupul trebuie să ceară ca fiecare dintre membrii săi să gestioneze aceste stări mai repede, deoarece rămânând în ele, trage întregul grup înapoi.

Grupul trebuie să aprindă întotdeauna un astfel de foc în interiorul său, încât niciunul dintre membrii săi să nu poată rămâne calm undeva jos și să se scufunde în depresie spirituală.

Din Lecţia zilnică de Cabala pentru Sărbătoarea de Sukot 01/10/26

O poruncă: protecție împotriva dorinței de a primi

Din perspectiva dorinței de a primi, toate poruncile ni se par neimportante, deoarece o poruncă este definită ca o acțiune în scopul dăruirii, unde întreaga intenție este îndreptată spre beneficiul Creatorului sau spre beneficiul altuia, cuiva din exteriorul a ceea ce există sau va exista în dorința de a primi.

Prin urmare, nu contează dacă intenția este îndreptată spre beneficiul Creatorului sau spre beneficiul grupului, al unui prieten sau al oricui altcuiva din afara mea. Nu simt nimic din toate acestea, și prin urmare este numită neimportantă. Ceea ce nu este simțit în dorința de a primi nu poate fi îndeplinit de om, deoarece omul este dorința de a primi.

Prin urmare, în mod natural, omul este incapabil să îndeplinească o poruncă, un act îndreptat spre dăruire. Dar dacă dobândește puterea Bina, forța dăruirii, lumina Hasadim, credința, capacitatea de a acționa deasupra rațiunii, atunci în măsura corectării lor, poate îndeplini o poruncă.

Toate cele 620 de porunci se găsesc pe toate cele 620 de grade. Diferența dintre ele constă în asupra cărei părți a dorinței comune de a primi poate omul efectua o acțiune de dragul dăruirii. Pentru a ajunge la îndeplinirea oricărei porunci, trebuie mai întâi să se restricționeze, astfel încât să nu existe niciun calcul legat de sine.

Rabaş scrie că dacă am aduna toate plăcerile care există în această lume, din toate timpurile, în toate sufletele, în orice, acestea ar echivala cu o simplă iluminare slabă în comparație cu cea mai mică plăcere spirituală. Din aceasta, putem înțelege magnitudinea puterii protectoare împotriva dorinței de a primi pe care omul trebuie să o dobândească de Sus pentru a efectua o acțiune nu de dragul dorinței de a primi, după ce a făcut o restricție asupra acesteia.

Desigur, oamenii nu au astfel de capacități în sine și nici măcar nu sunt capabili să ceară acest lucru. Pur și simplu, aici operează un calcul similar cu cel care există între părinți și un copil. Când copilul plânge, ei îi dau tot ce are nevoie, deoarece sunt inerent obligați să aibă grijă de el.

Prin urmare, o mică depășire în direcția corectă este suficientă pentru a primi ajutor ca răspuns: puterea și oportunitatea de a înainta spre scop.

Din Lectia zilnica de Cabala 17/08/26, Rabaș – Art.33, 1986-Care sunt poruncile pe care omul le calcă în picioare