Monthly Archives: octombrie 2026

Nu mă voi mulțumi cu mai puțin!

221.0Întrebare: Care este natura stării în care mă aflu în prezent, o stare pe care o percep ca fiind cea mai bună posibilă?

Răspuns: Ideea este că aceasta este starea mea prezentă în care L-am atins pe Creator și vreau ca aceasta să nu fie niciodată mai mică decât aceasta. Această stare trebuie să fie constantă pentru mine.

Ce înseamnă ca această stare să devină mai mică? Cer să mă diminuez; cer Katnut (din cuvântul „Katan”, mic). Adică, cer ca măcar această stare să rămână întotdeauna.

Dacă vine o stare mai mare (Gadlut), este bine. Dar eu sunt preocupat de Katnut, astfel încât să rămân cel puțin la acest grad.

Este exact ca lumea Aţilut, care, deși se află într-o stare constantă, uneori se ridică și alteori coboară. Dar când coboară, coboară la gradul său constant și nu la un nivel mai scăzut.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 08/10/26, Rabaș – Art.31, 1987-Ce înseamnă a face un legământ în muncă

Cere o carte în loc de o minge

243.01Întrebare: Pe de o parte, spunem că dorința omului trebuie clarificată pentru a ști ce să cerem. Pe de altă parte, nu știm ce este bine sau benefic pentru noi. Cum ar trebui să cerem astfel încât să nu fie conform dorințelor trupului?

Răspuns: Nu știu ce este bine pentru mine și ce nu. Deci cum aș putea cere ceva?

Creatorul nu ia în considerare ceea ce ceri. La urma urmei, ești ca un bebeluș care nu înțelege. Rabaş a scris într-unul din articolele sale despre un copil care merge cu tatăl său și plânge tot timpul, în timp ce tatăl nu reacționează deloc. Oamenii îl întreabă: „Ce s-a întâmplat?” Iar el răspunde: „Știți de ce plânge fiul meu? Cere un ac ca să-și poată curăța ochiul cu el.”

Desigur, exemplul nu este în întregime realist. „Vederea” și „ac” sunt termeni spirituali. Ideea este că un copil cere ceva ce i-ar putea face rău. Nu înțelege ce este bine pentru el și ce este rău. I se pare bine. Deci, ar trebui să-i dăm un ac? Nu, e mai bine să-l lăsăm să plângă.

Care este beneficiul lacrimilor? De ce nu-l calmează tatăl? Pentru că în acest fel, prin plâns, copilul va înțelege că dorințele sale nu coincid cu cele ale tatălui său, și că, probabil, tatăl știe mai bine ce este bun pentru el. Atunci merită să se oprească din plâns și să înceapă să lucreze la a face ca dorințele sale să coincidă cu dorințele tatălui său.

Să presupunem că tatăl vrea să-i cumpere o carte frumoasă, în timp ce fiul își dorește o minge. Dar tatăl va cumpăra oricum cartea. Și copilul, prin plâns și lacrimi, va înțelege totuși că trecerea sa la următoarea stare se poate întâmpla doar prin carte, și treptat, el însuși o va dori. Iar dorința de minge o va cerceta treptat și va ajunge la concluzia că ea nu-i aduce decât lacrimi, că îi provoacă durere.

La început, își va urî atât tatăl, cât și cartea și va căuta un alt tată care să-i dea o minge. Dar va vedea că nu va ieși nimic din asta până când nu-și va dori tatăl, precum și cartea. Atunci va cere cu siguranță cartea, pentru că altfel nu o va primi. Și chiar dacă o va primi, pur și simplu o va rupe. Tatăl vrea ca el să o citească, în timp ce el ar face-o bucăți.

Până când copilul nu va învăța cum să folosească cartea și ce beneficii poate obține de pe urma ei, el nu o va primi. Priviți calea pe care trebuie să o parcurgă de la starea sa inițială, în care își dorește o minge, țipă și izbucnește în lacrimi, până la dorința de a primi o carte.

Asta căutăm acum: cum să ne adresăm oamenilor care nu vor nimic altceva decât televizor, sex, mâncare și distracții. Cum le puteți da cărțile noastre, care sunt atât de dificile, astfel încât să devină interesați și să le deschidă? Oamenii nu citesc absolut nimic.

Cum putem pregăti o dorință în umanitate astfel încât să își dorească Cabala, astfel încât să își dorească o carte în loc de o minge? Două miliarde de oameni se uită la fotbal. Dacă două milioane ar fi interesate de Cabala, lumea s-ar schimba din temelii. Și pe fondul căror probleme se uită lumea la aceste lucruri?! Cu ce ​​probleme se confruntă oamenii ca urmare a acestui fapt?! Este ceva înfricoșător. Aceasta este puterea Klipa (impurităţii).

Din  Lecţia zilnică de Cabala 30/07/26, Rabaș – Art.32, 1989-Ce înseamnă că uleiul este numit „fapte bune” în muncă

De la „Iubește-ți aproapele” la „Iubește-L pe Creator”

938.01Care este diferența dintre avansarea în munca „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” și scopul final „iubește-l pe Creator cu toată inima și sufletul tău”? „Iubește-l pe Creator” este etapa finală, când atitudinea unui om față de Creator și atitudinea Creatorului față de om sunt absolut egale.

Prin urmare, ni se dă de lucru în grup pentru a atinge etapa iubirii, a adeziunii cu Creatorul și similarității cu El, deoarece aici ne putem verifica, putem primi feedback de la prietenii noștri, investi în ei și îl putem primi înapoi în momentele dificile. Trecem prin suișuri și coborâri; ori de câte ori pot, fac ceva pentru grup, iar când nu pot, grupul mă ajută.

Totuși, niciuna dintre aceste metode nu funcționează cu Creatorul. În ceea ce privește Creatorul, treci de următorul grad și îți creezi un ecran, ceea ce înseamnă că, în această măsură, ești cu El. Dacă nu ai făcut-o, nu ești cu El. Nu există stări intermediare, nu există posibilități de a varia în vreun fel: mă simt rău sau bine, uneori da, alteori nu.

Nu există „uneori da, alteori nu” cu Creatorul. Totul trebuie să fie absolut. Fiecare pas, fiecare măsură de conexiune cu Creatorul este perfectă în sine. Prin urmare, ni se oferă oportunitatea de a modela și implementa toate acestea într-un grup, deoarece aici, în starea noastră, ne putem mișca în moduri diferite.Deși există două acțiuni de dăruire: între om și Creator și între om și un prieten, acțiunile referitoare la un prieten sau la un grup sunt mai importante decât acțiunile referitoare la Creator.

De ce? Deoarece acțiunile către Creator mă vor deruta deocamdată; nu mă pot raporta la El în niciun fel, pentru că El nu reacționează la mine, nici eu la El. Tot ce pot face este să creez toate premisele pentru o atitudine corectă față de Creator prin atitudinea mea față de prietenul meu. Este scris că relațiile cu prietenii ne pot conduce la ultimul nivel, cel mai înalt, deoarece stările noastre sunt instabile, incerte și sunt induse de mediu.

Adică, grupul îmi cere să-i tratez corect pe membrii săi. Ei cer să-i iubesc și să-i tratez corect. Acest obiectiv este mai aproape de mine; îl văd; se simte tangibil. Stările și atitudinile mele față de grup, în diverse forme, oricare ar fi acestea, sunt controlate și criticate atât de mine, cât și de ceilalți. În ceea ce-L privește pe Creator, nu știu unde mă aflu sau ce fel de relație am cu El.

Aceasta este diferența dintre o cale scurtă și eficientă, când omul acceptă corect o oportunitate dată și o implementează prin intermediul grupului, și o cale lungă, ineficientă: Îl am pe Creator, voi descoperi această știință singur, nu mă atingeți, eu însumi sunt inteligent. Singura oportunitate care ne este dată de a lucra eficient și precis este grupul. Dacă omul fuge de el, nu mai poate face nimic.

Există o regulă foarte simplă în Tora: „O, Hevruta, O, Mituta”, adică, fie ești într-un grup, fie ești mort spiritual; nu există o a treia opțiune. Se pare că acei tipi inteligenți care au refuzat să facă asta acum 5, 10 sau 15 ani (am astfel de exemple) și-au dat seama brusc că au petrecut acei ani în zadar, incapabili să-și calce pe propriul mic ego și să se dedice pur și simplu acestei munci.

Nu poți face nimic: trebuie să calci pe tine însuți; trebuie să te pleci. Este neplăcut; vrei să fugi de asta, dar nu există altă cale. Sufletul comun este spart în mod intenționat pentru a ne oferi oportunitatea, pe măsură ce lucrăm la relațiile noastre cu alte suflete, să găsim calitățile Creatorului acolo, să-L simțim și să aderăm la El. Doar acolo, în Kli-ul general.

Din  Lecţia zilnică de Cabala, 01/10/26, Congresul din Sitrin, Sukot 2003

Discuții despre Treptele Scării, Partea 261

Discuții despre Treptele Scării, Partea 261

Când trecem bariera se schimbă materialul de studiu?

Dincolo de barieră, materialul de studiu devine însăși realitatea. Ce înseamnă că dincolo de barieră avem un ecran de o anumită măsură? Să presupunem că avem un ecran peste toate vasele noastre, și în timp ce studiem și citim, ecranul nostru funcționează în noi în funcție de ceea ce citim, deoarece suntem conectați la carte, la lumina din același grad în care a fost scrisă cartea. Această lumină vine pe ecranul nostru și ele operează împreună. Ele duc la îndeplinire ceea ce citim și suntem prezenți chiar în acele acțiuni.

Nu este vorba că noi înșine știm cum să facem asta. Pur și simplu se întâmplă în noi, ca și cum am urmări o reprezentație teatrală sau ca și cum am citi o carte magică în care actori apar pe pagina pe care o citim și încep să joace în culori vii. Trăim imediat realitatea despre care citim. O atingem imediat.

În starea noastră actuală, dacă punem corect intenția în timpul studiului, atingem lumina înconjurătoare. Noi nu simțim de fapt cum strălucește ea asupra noastră sau în ce măsură luminează o anumită propoziție în comparație cu alta. Putem parcurge o pagină întreagă din Studiul celor Zece Sfirot, iar lumina din jur se va schimba în tot felul de moduri fără să o simțim.

Suntem ca o pisică în camera unui muzician care compune o simfonie. Pisica stă întinsă în colțul camerei și nu-i pasă de nimic, ca și cum nu ar auzi nimic; orice aude este nesemnificativ pentru pisică. Pur și simplu este la un grad diferit. Muzicianul interpretează magnific, în timp ce pisica doarme și nu simte nimic. Adică, atunci când lumina ajunge pe ecran nu numai ca lumină înconjurătoare, ci ca lumină interioară, lumina și ecranul îndeplinesc acțiunea. Există o ordine clară pentru aceste acțiuni: ni se oferă un exemplu despre cum să performăm, iar noi facem acest lucru.

Un concept abstract, numit Dăruire

243.01Odată ce omul Îl stabilește pe Creator ca suveran asupra a tot ceea ce se întâmplă și determină că el depinde de forța superioară, dezvoltarea sa continuă corect. Atunci el conectează deja fiecare calitate, fiecare stare, fiecare efort, împreună cu direcția și rezultatul așteptat pentru a se apropia tot mai mult de Creator. În același timp, percepția sa despre Creator se schimbă constant și devine mai precisă, îndepărtându-se de dorința de a primi și apropiindu-se de adevăratul concept de dăruire.

În conformitate cu aceasta, omul își schimbă treptat, măsură cu măsură, înțelegerea intenției de dăruire existente în Creator și este de acord cu această calitate, chiar dacă nu o posedă. El înțelege cumva că acesta este un lucru important și înalt, cu care este necesar să se obișnuiască și cumva să adune toate sfaturile și puterea pentru a o realiza.

Astfel, el trebuie să lucreze constant pentru a se asigura că dăruirea, indiferent cum i s-ar părea, stă în fața sa ca un concept care înlocuiește toate celelalte cuvinte: lumea superioară, Creatorul, forța superioară, pace, liniște, cu alte cuvinte, acele cuvinte cu care descrie ceva deasupra acestei lumi.

La urma urmei, înlocuim unul cu altul. Pentru noi, „superiorul” este ceea ce este bun pentru egoul meu, ceea ce îl umple. Pot venera orice, atât timp cât egoul meu primește împlinire din asta.

În esență, aceasta este ceea ce se numește vițelul de aur. Aici, intră în joc un fel de imagine. Prin urmare, este de dorit ca, în loc de această imagine, să construiesc în fața mea pur și simplu un concept abstract numit dăruire, și tot timpul, să-l clarific puțin mai mult și mai mult, separându-l cât mai mult posibil de dorința mea. În asta constă întreaga muncă.

Și dacă mențin constant acest lucru în „capul” anului, adică al dezvoltării mele, atunci studiul, cărțile, profesorul, prietenii, grupul și toate eforturile pe care le depun devin mijloacele de a înțelege și atinge conceptul de dăruire. Și acesta, în esență este „spiritualul”, „Creatorul”, cum vreți să-i spuneți.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 11/09/26, Rabaș – Art.884-Rugăciunea de Roș HaŞana

Insuflând spiritualitate în fiecare moment al vieții

276.02Dacă omul simte un sentiment de confuzie în minte, se simte epuizat și se chinuie să deschidă puțin o ureche sau un ochi, acest lucru este foarte bine, deoarece micile eforturi depuse în astfel de momente nu se bazează pe autoexcitare. În această etapă, omul lucrează deja tocmai cu apariția unor noi simțiri; se creează noi Kelim inconștiente. Încă nu simți ceea ce ai astăzi, dar mai târziu acest lucru va începe să se dezvăluie.

Când omul atinge viziunea spirituală, se bucură cel mai mult de astfel de stări, pentru că sunt cele mai rodnice: în acest moment, următorul grad se formează în interiorul lui. O simte ca pe ceva gol și confuz, în timp ce el însuși se simte obosit, egoist și oarecum lipsit de interes: „Unde este viața mea anterioară?” Toate acestea sunt bune! Nici nu-ți poți imagina cât de bine este!

Nu ar trebui să respingi astfel de gânduri. Dacă le respingi, nu vei folosi Aviut (grosimea) care vine acum la tine și cu care trebuie să mergi mai departe.

Încearcă să te adaptezi la el în deplin acord cu tine însuți. Este foarte ușor să te detașezi de această lume și să zbori printre nori. Sau, dimpotrivă, să te detașezi de acei nori și să cobori în această lume. Trebuie să trăiești simultan în ambele, adică cu acceptarea interioară că așa ar trebui să fie. Creatorul trebuie să Se îmbrace în această lume. El trebuie să coboare în lumea ta și să o umple în toate stările tale: la locul de muncă, în familie și în orice altceva.

Nu ar trebui să faci o ruptură în tine: „Acum sunt ocupat cu spiritualul, iar după aceea mă voi ocupa de această lume, unde totul este mai real.” Nu există o astfel de diviziune. Este una și aceeași realitate; pur și simplu nu putem coborî realitatea spirituală în cea materială, astfel încât să o putem vedea. Dar în realitate, așa ar trebui să fie.

Dacă ne detașăm de această lume, vom rămâne un punct, și prin urmare, vom opri dezvoltarea noastră spirituală, care este construită exclusiv pe conținerea spiritualității, a Creatorului, a simțirii Celui de Sus, în tot ceea ce există aici, în lumea noastră, de la cele mai joase stări corporale până la cele mai înalte.

Cu alte cuvinte, oriunde te-ai afla și în orice te-ai angaja, fie că este vorba de afaceri, dragoste, o promovare, o decizie sau niște certuri, dacă nu-L aduci pe Creator în asta, dacă nu depui astfel de eforturi, atunci nu este muncă spirituală. Munca spirituală constă în a-L aduce pe Creator în lumea noastră și în stările noastre, fără a lăsa nimic în urmă, fără a fugi nicăieri și cuprinzându-L în toate. Trebuie să ne umplem viața obișnuită cu astfel de simțiri spirituale până când, și în măsura în care, începem să-L percepem pe Creator prin ele, forța vie care dă cu adevărat viață tuturor acestora și le mișcă.

Nu ar trebui să te refugiezi în Cabala timp de două ore pe zi pentru a te detașa de această lume. Nu! Ar trebui să faci asta astfel încât, ulterior, pe parcursul întregii zile, în toate cele 22 de ore rămase, să trăiești combinând totul cu ceea ce ai primit. Toată energia, toată exaltarea, toate impresiile pe care le-ai primit trebuie plasate în toate cele 22 de ore rămase. Numai atunci se poate considera că viața ta se realizează cu adevărat corect.

Nu contează cele două ore pe zi pe care le petreci studiind Cabala sau diseminând. Ceea ce contează este cum, în tot restul timpului tău, te forțezi să aduci în toate ceea ce ai primit în acele două ore, cum încerci să trăiești acele două ore pe parcursul tuturor celorlalte 22 de ore.

Prin urmare, viața noastră de zi cu zi este aranjată în așa fel încât ni se cere să lucrăm opt până la zece ore. Iar cabaliștii obligă omul să muncească, să participe la întreaga viață a societății înconjurătoare, să nu se retragă în niciun caz, și să nu se detașeze de lumea exterioară vastă care, chipurile, îl sperie.

Credem că ar fi bine să ne retragem undeva din lumea exterioară și să trăim acolo în pace, creând o lume artificială pentru noi înșine. Absolut deloc! Creatorul nu a făcut nimic inutil: o soție, copii, șef, soacră și așa mai departe, toate acestea sunt perturbări necesare, în care trebuie să inducem spiritualitate.

Din Lecţia zilnică de Cabala, 30/09/26, Congresul din Sitrin, Sukot 2003

În stratul de graniţă al traversării Machsomului

957.1În ce stare se află omul în stratul de la limita trecerii Machsom? Trebuie să știm ce stări apar pentru a ne putea monitoriza și a înțelege dacă suntem deja acolo sau încă aici.

Nu vorbim despre ceruri care se deschid brusc sau despre anumite forțe, fulgere, îngeri și așa mai departe, care apar. Vorbim doar despre o simțire interioară: dacă ni se dezvăluie o viziune mai profundă asupra universului, o viziune dincolo de granițele sale – forțele care îl guvernează, gândul, planul și voința generală și despre cum este simțit acest lucru de către noi.

Toate acestea apar în interiorul unui om, subiectiv, în timp ce în exterior nimic nu se schimbă. Lumea rămâne aceeași și nu are nicio idee că unul dintre locuitorii ei a intrat într-un grad de conexiune directă cu Creatorul.

După cum scrie Maimonide, lumea continuă să existe așa cum există acum. Mai mult, el scrie aceasta despre Gmar Tikun, chiar ultimul punct de corectare, când nu doar un om, ci toți oamenii ating cel mai înalt punct al existenței – etern și perfect.

Lumea noastră pare atât de imperfectă, nesemnificativă, murdară, incredibil de mică și sufocantă. Dar de fapt, vom vedea că nu este deloc așa; percepția noastră se va schimba.

Astfel, nimic nu se schimbă în jurul omului; viziunea sa asupra lumii și simțirea sa se schimbă. Traversarea Machsomului în sine constă în mai multe etape. Această tranziție fluctuează: omul este uneori deasupra egoismului său și alteori sub el. Acest lucru se întâmplă de mai multe ori, alternativ. Apoi are loc descoperirea finală și completă.

La începutul traversării Machsomului, starea omului poate fi comparată cu a fi în apă. Uneori este deasupra suprafeței și alteori sub ea; pare să se cufunde doar în dorințele și gândurile acestei lumi, în gânduri despre sine, pentru sine și folosindu-i pe ceilalți de dragul său.

Cu alte cuvinte, asta gândim: „Ar trebui să lucrez pentru grup, să mă conectez cu prietenii, să studiez…” Dar de ce ar trebui să fac asta? Ca să pot avansa. Această stare se numește „sub Machsom” și aici ne aflăm. A doua stare este atunci când omul este ca să spunem așa, deasupra suprafeței apei.

Apoi înțelege că toți egoiștii sunt ca niște copii, deoarece au fost creați așa de Creator. Ei nu sunt de vină pentru că acționează așa cum se comportă. Prin urmare, Creatorul este complet îngăduitor față de ei, deoarece El este cel care i-a creat în acest fel.

Și cel care se ridică deasupra Machsomului, ca deasupra suprafeței apei, începe să simtă în sinea sa că le dorește tuturor binele și vrea să-i ajute. El simte nevoia să se raporteze la toți așa cum Creatorul se raportează la ei, deoarece ridicarea deasupra Machsomului înseamnă adeziune și a deveni similar cu gândurile Creatorului.

Apoi omul începe să-I ceară Creatorului să-i arate cum se raportează El la umanitate, astfel încât să poată deveni din ce în ce mai asemănător cu El. El nu vrea să se ridice doar de dragul de a se ridica, ci pentru a justifica planul Creatorului cu privire la întreaga umanitate.

Omul începe să simtă nevoia acestei justificări. El se teme că încă nu înțelege sau nu recunoaște cum se raportează Creatorul la toți, și că undeva, poate chiar nu este de acord cu El.

Starea de după Machsom este atunci când omul își dorește deja o revelație mai mare a Creatorului, nu pentru a-i fi plăcut să vadă cum totul în lume se mișcă conform unui singur sistem, ci pentru a-L justifica pe Creator. Deși nu-L poate justifica cu adevărat, el dorește să facă acest lucru pentru că, prin aceasta, Îi aduce mulțumire.

Din  Lecţia zilnică de Cabala, 29/09/26, Congresul din Sitrin, Sukot 2003

Chiar primul exercițiu

938.03Dacă omul vrea să traverseze Machsom, el trebuie să-și părăsească „sinele”: eu nu exist; sunt în afara mea; mă părăsesc pe mine însumi. Cabaliştii nu vorbesc sau nu scriu prea mult despre această metodă de apropiere de gradul superior și de a deveni similar cu acesta, deoarece există pericolul ca oamenii să fie duși în tot felul de fantezii și iluzii și să înceapă să-și imagineze că plutesc deja undeva acolo, deși nimeni nu știe unde sau cum.

Asemenea imaginări pot fi practicate doar împreună cu acțiuni în cadrul grupului, prin acțiuni comune în relație cu prietenii. Simplul fapt de a sta și de a fantaza despre aceste lucruri nu este recomandat, deoarece ar fi o acțiune detașată de realitate, care te-ar purta undeva necunoscut, iar locul în care te-ai găsi în cele din urmă ar fi imposibil de știut.

Dar a te imagina pe tine însuți părăsindu-ți „sinele”, eu nu exist, sunt prezent în gândurile și dorințele altora și acționez doar în conformitate cu gândurile și dorințele lor – este primul nostru exercițiu. De îndată ce omul devine capabil să efectueze o astfel de acțiune asupra sa, el începe să-i simtă pe ceilalți mai degrabă decât pe sine însuși. El începe să vadă clar o singură forță în întreaga lume care guvernează totul.

De ce începe să simtă asta? Pentru că s-a părăsit pe sine, s-a inclus în această forță, s-a adaptat la ea și s-a unit cu ea, întrucât principala sa calitate este și absența unui „sine”. Atunci omul vede că absolut toți oamenii din lume – cei răi și cei drepți, cei capabili și cei nebuni, sălbaticii și cei civilizați – toți, pur și simplu îndeplinesc un singur gând.

Nimeni nu are nicio dorință personală sau mișcare personală; totul este determinat de o singură intenție, care pur și simplu există în lume ca un câmp. Totul și toți se mișcă doar în conformitate cu aceasta.

Fiecare om este un mecanism care funcționează într-o stare de împlinire maximă cu cheltuieli minime. Și acest mecanism își ia automat locul de fiecare dată, acționând în conformitate cu acest câmp.

Acest câmp se numește Creator. Mai precis, încă nu este Creatorul, ci manifestarea guvernării Sale în raport cu toți cei care sunt în această lume. Omul începe să vadă că totul funcționează conform unei singure legi, unei singure reguli, unei singure voințe. În măsura în care și-a lepădat „sinele” său, se unește cu acest gând și această voință și dorește să intre mai adânc în câmpul Creatorului, începe să vadă cum totul devine bun în raport cu el.

Bineînțeles, nimic nu se schimbă în raport cu el; pur și simplu el începe să vadă cât de bine este cu adevărat. Vede că toți ceilalți duc la îndeplinire acest gând, deoarece gândul său și gândul Creatorului s-au contopit într-unul singur. Vede că totul în lume este făcut de dragul său și în beneficiul său.

Și chiar dacă în opinia sa, se întâmplă ceva dăunător, el tot înțelege că nu este rău; este pur și simplu imposibil să acționezi altfel în stările în care se află oamenii. Prin urmare, le aprobă și le înțelege atât de complet încât, chiar dacă cineva s-ar apropia de el și i-ar amenința viața, nu ar putea să i se opună cu nimic. El își pierde „sinele” într-o asemenea măsură și simte că tot ce se întâmplă în jurul său este absolut corect.

Dau astfel de exemple extreme, care încă nu ne sunt complet clare, doar pentru a ne oferi o oarecare înțelegere a ceea ce înseamnă să te ridici puțin deasupra Machsomului. Acestea sunt menite să ne permită să simțim, cel puțin ușor, această trecere a graniței de acolo până aici și înapoi.

Din  Lecţia zilnică de Cabala, 29/09/26, Congresul din Sitrin, Sukot 2003

Ne putem noi corecta singuri?

249.03Fiecare dintre noi posedă tot felul de calități. Unele ni se par bune, altele rele; suntem de acord cu unele și nu suntem de acord cu altele.

Multe dintre trăsăturile noastre ne sunt necunoscute chiar și nouă. Le descoperim în noi înșine și suntem îngroziți, sau dimpotrivă, poate că ne simțim încântați de ceea ce descoperim. Avem calități pe care le ascundem de noi înșine; ne este rușine că există în noi, așa că le ascundem adânc în noi înșine.

De asemenea, ne prezentăm nouă înșine într-un anumit fel. O dezvăluire completă a noastră înșine ar putea provoca o asemenea suferință încât omul pur și simplu nu ar mai putea continua să existe. Prin urmare, ne menținem constant într-o stare falsă, dar confortabilă.

Dar să presupunem că ne imaginăm ce înseamnă cu adevărat natura noastră; suntem îngroziți; ce urmează? Suntem măcar capabili să ne corectăm?

O rugăciune străveche spune: „Doamne, dă-mi puterea de a schimba ceea ce pot în viața mea. Dă-mi curajul de a accepta ceea ce este dincolo de puterea mea de a schimba. Și dă-mi înțelepciunea de a distinge una de alta.”

Acesta este un mod corect, practic de a aborda viața. Se referă la un om obișnuit: arată-mi ce pot face și voi ști unde îmi pot aplica eforturile; arată-mi ce nu pot face – de ce să-mi tot dau capul de pereţi dacă oricum nu pot schimba nimic?

Cu alte cuvinte, lasă-mă să văd asta și dă-mi puterea să lucrez la ceea ce pot schimba. Dacă aș ști corect ce pot schimba și ce nu, și dacă aș putea să mă raportez cu înțelepciune la diferența dintre ele, viața ar deveni deja mult mai ușoară.

Dar această rugăciune nu vorbește doar despre un nivel de viață pașnic, cotidian. Vorbește despre faptul că, în ciuda a toate, trebuie să ne corectăm complet. Cum putem finaliza acest lucru?

Pot spune un singur lucru: până când omul nu începe să simtă Creatorul, înainte de Machsom, nu încă într-o formă explicită, ci ca o manifestare implicită a planului general, câmpul comun al iubirii care pătrunde și călăuzește totul, nu există nicio speranță sau posibilitate ca ceva din interiorul lui să se schimbe.

Dar cum ne putem corecta? Nu putem! Doar manifestarea Creatorului ne poate ajuta: revelația luminii, simțirea lumii în care trăim și realizarea faptului că în spatele a tot ceea ce percepem în prezent stă o Forță guvernatoare unică, constantă și binevoitoare. Până când nu simțim acest lucru, nu vom dori să devenim ca ea. Dar de îndată ce facem acest lucru, începem să ne corectăm în această măsură.

Aici putem trage o concluzie foarte importantă: omul nu trebuie să creadă niciodată că trebuie să se corecteze singur, pentru că acest lucru este imposibil. Nimeni nu se așteaptă să ne tragem singuri de păr din mlaștina în care suntem prinși. Numai în măsura în care Creatorul ni se revelează și ne atrage spre El, devenim corectați.

Prin urmare, acesta este singurul lucru la care ar trebui să ne gândim și spre care să tindem. Dar nu ar trebui să tindem spre el pentru că „va fi bine”. Ar trebui să tindem pentru că vrem să ne asemănăm cu El, pentru că dorim să fim ca El în relație cu umanitatea și cu creația.

Din Lecţia zilnică de Cabala, 24/09/26, Congresul din Sitrin, Sukot 2003

Discuții despre Treptele Scării, Partea 259

 Discuții despre Treptele Scării, Partea 259

Care este răsplata lumii viitoare?

Știe fiecare om care este răsplata lumii viitoare? Pentru ce muncim în această lume? Această lume este ca un corridor, și atunci când intrăm în lumea viitoare prin el, primim tot ceea ce câștigăm în această lume. Pregătește-te acum, primești mai târziu. În această lume, este imposibil să primești vreo recompensă. Nu există recompensă în această lume; este doar în lumea viitoare, așa cum este scris: „Nu există recompensă pentru o Miţva în această lume”.

Problema constă în interpretarea „acestei lumi” și a „lumii viitoare”. „Această lume” înseamnă că avem intenții de a primi. „Lumea viitoare” înseamnă că avem intenţii de a dărui. Baal HaSulam scrie într-una dintre scrisorile sale că atingem atât această lume, cât și lumea viitoare cât suntem în viață, în timpul vieții noastre în această lume. Sunt pur și simplu două stări. Una este fără ecran, iar cealaltă este cu un ecran.