Noul meu articol pe Linkedin “Este identitatea națională un lucru din trecut?”

În satul nostru global identitățile naționale par să se estompeze. Oamenii pot trăi aproape oriunde își doresc, cultura este mai mult sau mai puțin aceeași peste tot, toată lumea admiră aceleași mega popstars, aceiași multimiliardari dictează agenda globală, ne hrănim cu aceleași idei și aspirăm la mai mult sau mai puțin aceleași lucruri. Într-un astfel de stat, o identitate națională devine aproape irelevantă.

Dar când vine vorba de Israel, imaginea este foarte diferită: nimeni nu vrea să ne pierdem identitatea, nici vecinii și nici lumea întreagă. Toată lumea îi cere Israelului să fie anumite lucruri și să facă anumite lucruri, în timp ce israelienii vor ca Israelul să fie doar o țară printre țări, un membru modest al familiei națiunilor. Cu toate acestea, toată lumea ne scoate în evidență, de obicei pentru condamnare, în timp ce noi habar nu avem ce vor de la noi.

Problema nu este cu lumea; este cu noi. Dacă am ști despre ce este vorba în legătură cu poporul Israel, am ști de ce lumea cere mereu ceva de la noi și ce trebuie să facem în legătură cu aceasta.

Toată lumea știe că tatăl națiunii evreiești a fost Avraam ai cărui descendenți au evoluat în ceea ce acum recunoaștem ca evrei. Cu toate acestea, deși Midraș a scris despre asta, Maimonide a scris despre asta și nenumărați alți înțelepți au menționat-o de-a lungul veacurilor, uităm că Avraam a format națiunea după ce a privit realitatea, și-a dat seama că separarea care a afectat omenirea de la începuturile ei este în contradicţie cu natura și și-a construit grupul conform principiilor responsabilității reciproce și a bunătății întruchipate în cuvintele „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. În acest fel, el a format o națiune care a funcționat în congruență cu restul naturii. De-a lungul anilor, grupul lui Avraam a evoluat într-o națiune și așa au ajuns să existe evreii.

Modul contradictoriu de conexiune între oameni a continuat să-i afecteze și să facă ravagii asupra umanității. Războaiele au pretins milioane de vieți, iar foametea, abuzul și asuprirea erau normele. În același timp, evreii, descendenții grupului lui Avraam, au dezvoltat o societate bazată pe responsabilitate reciprocă și iubire și au prosperat în ciuda nenumăratelor încercări de a îi distruge. Lumea și-a dat seama că evreii găsiseră calea spre unitate și și-au dorit-o. Și evreii au simțit că este datoria lor să fie „o lumină pentru națiuni”, să dea un exemplu de unitate pentru restul lumii. Drept urmare, ori de câte ori evreii au căzut pradă divizării, națiunile i-au urât, deoarece nu aveau niciun exemplu de urmat, iar când evreii s-au unit, lumea i-a lăudat și admirat.

Responsabilitatea evreilor de a exemplifica unitatea este motivul pentru care națiunile nu ne lasă să uităm cine suntem, să ne amestecăm și să dispărem. Această sarcină este, de asemenea, motivul pentru care vrem să ne amestecăm și să dispărem, deoarece nu vrem să ne unim și, cu siguranță, nu vrem să fim modelul de unitate al nimănui.

Dar lumea nu ne va lăsa să dispărem. Identitatea noastră unică, care provine din datoria noastră unică, nu are o dată de expirare. Cu cât lumea cade mai mult în dușmănie, cu atât mai mult ne va învinui pentru asta. Nu ne va spune că ne acuză că nu dăm un exemplu, dar când o vom face, vom vedea că suntem bineveniți.

Atât timp cât nu dăm un exemplu, nimic din ceea ce facem nu ne va ajuta să le ușurăm furia. Cu cât ne îndepărtăm mai mult unul de celălalt și ne ocupăm de națiuni, încercând să le liniștim, cu atât mai mult ne vor urî și ne vor disprețui. Cu cât ne întoarcem mai mult unul către celălalt și ne străduim să ne unim deasupra urii noastre, cu atât mai mult ne vor lăuda. Aceasta a fost, este și va fi întotdeauna singura regulă care domină soarta poporului evreu.

Filed under: Antisemitism | Add Comment →