Michael Laitman, pe Quora: “Este globalizarea reversiblă?“

Această întrebare a apărut recent, când unul dintre studenții mei a menționat pregătirea guvernului german pentru o criză energetică – urmare a unei reduceri a livrărilor de gaze rusești. Ministrul Economiei din Germania a discutat despre gaz ca fiind o resursă limitată și a cerut germanilor să economisească cât mai multă energie electrică, guvernul reactivând între timp reactoarele pe cărbune. Ca urmare a acestei situații, studentului nu-i venea să creadă cum i s-a cerut celei mai dezvoltate țări din Europa să economisească energie și s-a gândit că ar trebui să ne trezim din visul globalizării în care toată lumea furnizează totul tuturor, și că fiecare țară ar trebui să se întoarcă la producerea a ceea ce are nevoie pentru ea însăși.

Globalizarea este însă ireversibilă. Dacă ne-am întoarce la fiecare țară doar pentru ea însăși, atunci am găsi costuri mult mai mari în general, pentru electricitate, mașini, mâncare și așa mai departe. Devine mult mai ieftin pentru toată lumea dacă ne furnizăm aceste provizii unul altuia.

Înțeleg riscul constant în această situație: este nevoie doar de un singur guvern din această conexiune globalizată să facă probleme și toată lumea va suferi consecințele. Tocmai din acest motiv, trebuie să ne asigurăm că menținem relații pozitive. Deși ar putea părea imposibil, deoarece există întotdeauna posibilitatea ca cineva să iasă dintr-un echilibru general, totuși trebuie să investim în construirea unor relații pozitive. Și chiar dacă o anumită țară încalcă echilibrul ici și colo, ea va rămâne totuși mult mai ieftină și mai durabilă decât dacă fiecare țară și-ar asigura propriile nevoi de la început până la sfârșit.

Globalizarea ar trebui să ne conducă la o stare în care înțelegem nevoia de a lucra la conexiuni pozitive între toți oamenii și toate națiunile. Într-o astfel de stare, nu vom avea gânduri negative unul despre celălalt, iar oamenii nu se vor gândi să se exploateze unii pe alții, altfel vom ajunge pur și simplu fără elementele esenţiale ale vieţii noastre.

Bazat pe videoclipul „Este globalizarea reversibilă?” cu cabalistul Dr. Michael Laitman și Oren Levi. Scris/editat de studenții Cabalistului Dr. Michael Laitman.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Educatie integrala - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe Quora: “Cum putem face față emoțiilor negative?“

Emoțiile negative se trezesc în noi mai întâi pentru a semnala că trebuie să avansăm ,de unde suntem către un loc mai bun. Acel loc mai bun este o schimbare esențială a conexiunilor umane, care se reduce în cele din urmă la relațiile reciproce de iubire.

În prezent nu știm ce este acest tip de iubire. Iubirea înseamnă că simțim ceea ce este bine pentru alții și că încercăm să facem asta pentru ei, iar ceilalți încearcă să facă același lucru pentru noi.

De obicei, atunci când apar emoții negative, încercăm să scăpăm de astfel de sentimente. Cu toate acestea, o astfel de abordare nu reușește să ne lase să realizăm schimbarea pozitivă pe care emoțiile negative ne invită să o facem.

Pentru a nu scăpa de emoțiile negative și a le realiza pozitiv, trebuie să învățăm tipurile de relații pe care ar trebui să le avem în lumea noastră, pentru că lumea noastră trebuie să atingă echilibrul cu sistemul mai mare al naturii, care ne controlează. Tocmai acel sistem trezește în noi emoții negative, astfel încât să ne adaptăm la el, să îl deschidem și să îl dezvăluim.

În ce fel dezvoltarea conexiunilor umane pozitive ne adaptează la sistemul mai mare al naturii? Prin faptul că natura este interconectată și interdependentă ca un singur sistem, iar subsistemele sale sunt sincronizate între ele, susținându-se unul pe altul. Prin urmare, dezvoltarea relațiilor de iubire reciprocă ne „aduce” în echilibru la nivel uman cu interconexiunea și interdependența naturii, realizând astfel rolul nostru în natură.

Bazat pe videoclipul „ Cum putem face față emoțiilor negative” cu Kabbalistul Dr. Michael Laitman și Oren Levi. Scris/editat de studenții Cabalistului Dr. Michael Laitman.

Filed under: Educatie, Educatie integrala - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe Quora: “De ce atât de mulți oameni încearcă să trăiască mai mult?“

În general oamenii nu știu de ce vor să trăiască mai mult. Prin urmare, încurajez să te oprești mai întâi pentru a întreba „De ce trebuie să trăim mai mult?”

Să spunem că am un elixir al vieții. Poți lua o picătură și vei trăi încă o sută de ani. Atunci ce? Cum te va ajuta asta?

Avem un instinct de viață foarte puternic. Dacă am putea alege să trăim o altă rundă de viață, atunci cei mai mulți ar merge pentru asta, doar din frica de a muri. Cu alte cuvinte, impulsul nostru de a continua să trăim nu provine dintr-o motivație pozitivă, ci dintr-o motivație negativă – frica noastră de moarte.

Ne temem de moarte și încercăm să scăpăm de ea atunci când ne lipsește un scop clar în viață. Alternativ, sunt și o mulțime de bătrâni care sunt de acord cu moartea, care au dorința de a se întinde și de a nu se mai ridica niciodată. Pur și simplu s-au săturat de viață și văd că este inutil să suporte aceleași mișcări zi de zi.

Pe de altă parte, dacă găsim scopul vieții și vedem că atingerea lui justifică prelungirea vieții, atunci ne putem simți liberi să cerem o viață mai lungă: să mergem la casierie, să ne scriem declarațiile și să comandăm elixirul. Totuși, dacă aș avea un astfel de elixir de oferit, atunci personal nu l-aș da nimănui. În schimb, ar trebui să ne adaptăm mișcările către scopul vieții noastre în cadrul de timp natural care ni s-a oferit.

În timp ce oamenii urmăresc diverse scopuri în viață, scopul final al vieții pe care toți îl vom atinge în cele din urmă este o simțire eternă a forței naturii care ne-a creat și ne susține, care este o forță a iubirii și a dăruirii. După cum am menționat anterior, sensul și scopul vieții nu poate fi unul adevărat dacă nu implică atingerea unei simțiri eterne și nu implică scopul de a aduce beneficii celorlalți și naturii.

Înțeleg că este destul de complicat să ajungi la o decizie de a urmări un astfel de obiectiv și este și mai complex să-l implementezi. Cu toate acestea, dacă ne îndreptăm într-o astfel de direcție și folosim metoda, instrumentele și mediile sociale pe care le avem la dispoziție pentru a ne întări în acest scop, atunci am descoperi în cele din urmă un nou echilibru cu natura. De asemenea întrebările despre o viață mai lungă ar dispărea din ţelurile noastre.

Bazat pe videoclipul „De ce atât de mulți oameni încearcă să trăiască mai mult?” cu cabalistul Dr. Michael Laitman și Semion Vinokur. Scris/editat de studenții Cabalistului Dr. Michael Laitman.

Filed under: Educatie, Educatie integrala - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe The Times of Israel: “Sincronia ciudată dintre noile vremuri și cabaliștii revoluționari ”

Săptămâna aceasta, comemorăm aniversarea trecerii în neființă a marelui cabalist Isaac Luria, cunoscut sub numele de Sfântul ARI. Prin urmare, este un moment bun pentru a reflecta la o sincronie ciudată între sosirea sa și evenimentele globale ale vremii sale. Cu toate acestea, înainte de a vorbi despre ARI ar trebui să vorbim despre fondatorul înțelepciunii Cabala ca atare, rabinul Shimon bar Yochai, cunoscut și sub numele de Rashbi.

Rashbi, autorul Cărții Zohar, cartea fundamentală a Cabalei, a trăit într-un punct critic în istoria omenirii. El a trăit în secolul al II-lea e.n., la scurt timp după ruinarea celui de-al Doilea Templu și exilarea poporului Israel din Ierusalim și dispersarea lui în întreaga lume.

Acea perioadă, primele secole ale Erei Creştine, a fost o perioadă de transformări globale radicale. Lumea trecea de la păgânism la monoteism. Roma era în declin treptat, împreună cu panteonul său de zei, iar o religie în curs de dezvoltare care a devenit cunoscută sub numele de Creștinism, își accelera expansiunea. Acea perioadă a văzut de asemenea, diminuarea culturii grecești și începutul unei epoci mai întunecate în istoria omenirii: Evul Mediu.

Când Evul Mediu s-a încheiat și a început o renaștere cunoscută sub numele de Renaștere, a apărut și un nou cabalist cu învățături revoluționare – Isaac Luria, sau ARI, care a trăit la mijlocul secolului al XVI-lea. Tot atunci a început să se răspândească Renașterea în toată Europa. A fost și perioada în care Martin Luther a trăit și a răspândit ideile sale. Aceste două mișcări revoluționare, Renașterea și protestantismul, au schimbat lumea pentru totdeauna. Cabala lurianică, numită după Isaac Luria, The ARI, a fost la fel de revoluționară; a schimbat modul în care cabaliştii au studiat şi predat Cabala şi a deschis calea pentru explicarea ei într-o manieră pe care lumea o poate înţelege.

Al treilea mare cabalist care a trăit într-un moment crucial al istoriei a fost Rav Yehuda Ashlag, cunoscut sub numele de Baal HaSulam. El a trăit ambele războaie mondiale și a avertizat despre un iminent genocid al evreilor cu ani înainte ca acesta să se întâmple. De asemenea, a trăit pentru a vedea înființarea Statului Israel și apariția blocurilor sovietic și american.

În scrierile sale, Baal HaSulam a scris comentarii ample și clare despre scrierile celor doi predecesori ai săi, Cartea Zohar a lui Rabbi Shimon bar Yochai și scrierile lui ARI. El este cel care a făcut Cabala cu adevărat accesibilă tuturor și care a fost pionier în răspândirea înțelepciunii Cabala în întreaga lume.

Deși nu văd o legătură directă între sosirea cabaliștilor revoluționari și apariția transformărilor ideologice, religioase și culturale în lume, există totuşi o conexiune între cele două, în sensul că ambele exprimă apariția unei schimbări evolutive în umanitate. Lumea se schimbă în expresia sa fizică, iar Cabala se schimbă în expresia sa spirituală, dar ambele procese demonstrează apariția unei noi faze în evoluția umanității. Prin urmare, deși se întâmplă simultan, ele nu sunt derivate una din alta.

Sincronia ciudată dintre sosirea noilor vremuri și apariția cabaliștilor revoluționari este creată nu pentru că sunt conectate una cu cealaltă, ci pentru că ambele sunt legate de aceeași sursă, motorul realității, Forța creatoare a dăruirii care generează totul, susține totul și dezvoltă totul până la scopul său final: unitatea completă a tuturor lucrurilor, legate între ele prin fire de dăruire și iubire reciprocă într-o unitate totală.

Filed under: Educatie, Educatie integrala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Singurul lucru pe care AI nu-l poate oferi ”

Un nou program pilot la o școală din Tel-Aviv își propune să depășească una dintre cele mai mari provocări ale Israelului în sistemul educațional: deficitul de profesori. În loc de profesori umani, programul folosește un sistem de realitate virtuală și inteligență artificială (AI) care îi înlocuiește pe unii dintre profesori. Nu am nicio îndoială că sistemele AI, computerele și internetul îi pot învăța pe copii orice pot învăța oamenii, dacă nu mai mult. Furnizarea de informații nu este o problemă astăzi, iar școlile în general nu sunt necesare pentru asta. Problema nu este predarea ci educarea, adică creșterea copiilor pentru a fi ființe umane sociale, care pot interacţiona cu mediul lor într-o manieră sănătoasă, pozitivă și să formeze o societate solidă și sigură. AI nu poate învăța asta.

Astăzi, principala problemă a oamenilor nu este că trebuie să știe mai multe. Este ușor să înveți orice vrei prin intermediul platformelor online sau tradiționale. Cu toate acestea, oamenii se simt nefericiți sau nesiguri, nu din cauza lipsei de cunoștințe, ci din cauza lipsei de relații pozitive și calde cu alți oameni. Dacă oamenii nu au în cine să aibă încredere, pe cine să iubească și cineva care i-ar iubi înapoi, nu vor fi fericiți, nu vor fi elemente pozitive în societate și nu vor reuși în viață.

„AI nu poate învăța relațiile umane. Nu poate fi un model pe care copiii să dorească să-l urmeze. Această sarcină – creșterea copiilor pentru a fi adulți încrezători și fericiți – este domeniul exclusiv al educatorilor umani.”

Deși engleza trece adesea cu vederea această nuanță, diferența dintre educație și predare este că a preda înseamnă a oferi oamenilor informații, în timp ce educaţia înseamnă a transforma indivizii în oameni încrezători, care își realizează potențialul și contribuie la societate.

Prin urmare, educația este cea mai importantă meserie. O bună educație în sensul pe care tocmai l-am descris, stă la baza oricărei societăți stabile și durabile. Dacă ne dorim un viitor în care copiii noștri să fie fericiți și să ducă o viață bună, ei au nevoie de educatori care să-i îndrume spre a fi ființe umane grijulii și conectate. Niciun sistem AI nu-i poate învăța asta, doar educatorii care predau prin exemplu personal pe care copiii doresc să-l imite îi pot transforma pe copiii de astăzi în societatea înfloritoare de mâine.

Filed under: Educatie, Educatie integrala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe The Times of Israel: “Orbiţi de ură ”

Există o nouă „armă” pe care palestinienii o folosesc împotriva israelienilor: lasere orbitoare.. În fiecare noapte, locuitorii unui anumit sat palestinian direcționează lasere puternice în ochii șoferilor israelieni pentru a-i orbi sperând să-i facă să producă un accident. Până acum, nu a existat niciun răspuns din partea armatei israeliene, în afară de a afirma că armata „lucrează în mai multe moduri pentru a dezrădăcina fenomenul”. Când oamenii sunt orbiți de ură, ceea ce vor face pentru a-i răni pe cei pe care-i urăşte nu are sfârșit. Răspunsul Israelului ar trebui prin urmare, să includă două elemente: răzbunare împotriva terorii și atenuarea urii.

Primul element este relativ simplu. Răspunsul ar trebui să fie unul care să-i descurajeze pe făptuitori să-și repete acțiunile. Prin urmare, regula de bază aici este simplă: când cineva vine să te omoare, ucide-l tu mai întâi. În termeni practici, înseamnă că armata ar trebui să tragă în sursele laserelor.

Cu toate acestea, nu ar trebui să sperăm că reducerea unui mod de terorism va împiedica teroriștii să găsească alte modalități de a teroriza și răni pe israelieni. Atât timp cât există o ură nemărginită, palestinienii vor găsi nenumărate modalități de a ne răni.

Aici putem face diferența reală. Ura palestinienilor față de noi nu este din cauza unei lupte teritoriale sau a oricărui alt motiv pe care îl proclamă, chiar dacă ei cred ceea ce spun. Palestinienii ne urăsc pentru că noi ne urâm unii pe alții. Aversiunea lor față de noi reflectă aversiunea noastră unul față de celălalt.

Acest lucru este valabil nu numai pentru palestinieni, ci și pentru fiecare non-evreu care urăște evreii. În măsura în care ne urâm unii pe alții, națiunile lumii ne urăsc. Cu cât este mai sus muntele urii dintre noi, cu atât mai puternică este ura față de noi pe care o coborâm asupra neamurilor. De fapt, numele Muntelui Sinai provine din cuvintele ebraice Muntele Sinaa [muntele Urii]. Înțelepții noștri explică faptul că se numește așa din cauza urii care a coborât de pe munte asupra națiunilor lumii (Talmudul Babilonian, Masechet Shabbat,, 89a).

Pe scurt, generăm ură față de noi prin propria noastră ură unii față de alții. Trebuie să înțelegem că, dacă vrem să „înfrângem” terorismul și toată ura față de evrei și israelieni, trebuie să învingem ura din noi unul față de celălalt.

Interesant este că atunci când spun asta ne-evreilor, ei sunt adesea de acord. Dar când spun asta evreilor, ei devin adesea agresivi și veninoși. Ei susțin că inventez acest lucru și toate citatele pe care le aduc din secole în care înțelepții noștri scriu exact aceste cuvinte nu ajută. Odată, după o prelegere la New York, un evreu care a refuzat să accepte cuvintele mele a încercat să mă agreseze fizic.

Pot înţelege rezistenţa. Dacă acceptăm această declarație, ea pune responsabilitatea pentru antisemitism, terorism și milenii de abuz pe care națiunea noastră le-a suferit pe umerii noştri în poporul evreu, mai degrabă decât să o pună pe seama agresorilor. Declaraţia că ura interioară evreiască incită la ura împotriva evreilor în rândul națiunilor trage covorul de sub argumentele care atribuie antisemitismul cauzelor religioase, rasiale, economice și sociale. Ea creează o cauză comună pentru toate cataclismele care au lovit vreodată poporul evreu, iar această cauză este responsabilitatea noastră. Înțeleg de ce acest lucru ar fi imposibil de acceptat.

Cu toate acestea, nu este ideea mea, ci ideea tuturor înțelepților noștri de-a lungul veacurilor. Oamenii care au generat națiunea evreiască, care i-au consolidat populația și care i-au dat valorile și manierele sale unice, toți au susținut exact acest mesaj: Sinaat Hinam [ura fără temei] a fost blestemul nostru încă de la începuturile noastre ca națiune și singurul lucru pe care trebuie să-l vindecăm.

Din moment ce suntem plini de ură, ne este greu să fim de acord că ura este cauza nenorocirilor noastre. Tindem să dăm vina pentru necazurile noastre pe partea pe care o urâm. Dar nu cutare sau cutare parte ne provoacă necazurile, ci ura însăși. După cum arată cele două cărți pe care le-am scris despre asta (vezi linkurile de mai jos), liderii noștri spirituali de-a lungul veacurilor au încercat să ne învețe acest lucru, dar noi am refuzat. Am inventat principiul „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”; este timpul să-l aplicăm.

___

Citiți aceste cărți pentru mai multe informații despre responsabilitatea poporului evreu pentru ura față de ei: Alegerea evreiască: Unitate sau AntsSemitism, Fapte istorice despre antisemitism ca reflectarea discordiei sociale evreieşti , şi Ca un mănunchi de trestii: De ce unitatea şi garanţia reciprocă sunt chemarea orei de astăzi.

Filed under: Educatie, Educatie integrala - Niciun comentariu→

Medium a publicat noul meu articol “Foametea este ca un bulgăre de zăpadă care se rostogoleşte”

Inflația în creștere din întreaga lume și lipsa de alimente prevestită au creat un bulgăre de zăpadă care se rostogolește pe munte direct spre noi. Nimeni nu este in siguranţă. Unele țări sunt mai vulnerabile decât altele, dar toată lumea este în pericol. Avem puterea și capacitatea de a atenua situația, poate chiar de a rezolva criza cu totul, dar depinde de modul în care relaționăm unii cu alții, cu Pământul și cu războaiele, și anume cu toate problemele care ne perturbă cu adevărat viața, nu foametea ci ura noastră unul față de celălalt care provoacă foamea.

Criza va afecta pe toată lumea, de pretutindeni. Lumea occidentală se va descurca mai bine decât țările dezavantajate din lumea a treia, dar toată lumea va simți căldura. În țările mai sărace însă, va fi o criză foarte gravă și singura modalitate de a ne pregăti pentru aceasta este prin eforturi internaționale de cooperare în pregătirea și atenuarea evenimentului.

Există și soluții tehnologice. Israelul de exemplu, are numeroase tehnologii pentru a crește randamentul plantelor, a le reduce dependența de apă și sol, pentru a le spori sistemul imunitar și pentru a le face mai puțin sensibile la fenomenele meteorologice extreme.

Pe scurt, căile și mijloacele de a depăși criza alimentară există, resursele sunt acolo și mijloacele de producție sunt acolo. Am putea depăși cu ușurință criza dacă nu ar fi o singură eroare: fiecare țară se gândește doar la ea însăși, iar dacă se gândește la o altă țară, este întotdeauna în jurul temei „Cum o pot folosi pentru a-mi aduce beneficiu?” fără nicio responsabilitate sau respect pentru țara exploatată.

De aceea nu sunt optimist. În timp ce problemele s-ar putea să nu fie de nerezolvat, nu le putem rezolva nici măcar pe cele mai mici dintre ele așa cum vedem astăzi, pentru că ne sabotăm reciproc.

Singură, chiar și cea mai puternică țară nu poate păşi nevătămată pe furtună. Dar împreună, nimic nu ne poate face rău. Când lăsăm ego-ul să dea tonul, ajungem într-o lume a penuriei, ostilității și distrugerii. Dar când ne ridicăm deasupra lui, plutim pe vărfurile albe ale valurilor ca niște plăci de surf.

Am transformat societatea umană într-o groapă de șerpi. Singura dată când evităm să ne mușcăm unii pe alții este atunci când ne temem că cel mușcat va mușca mai tare. Dar când vedem că nu vom fi loviti înapoi, noi mușcăm ca viperele, fără nicio ezitare sau remuşcare.

Pentru a face orice progres către o soluție, trebuie mai întâi să realizăm cine suntem. Trebuie nu numai să ne recunoaștem egoismul, ci și să-i recunoaștem caracterul letal. Dacă nu ne doare faptul că suntem egoiști, nu vom avea nicio motivație să acționăm împotriva lui. Singurul război pe care trebuie să-l ducem cu adevărat, dacă vrem să ne facem viața mai bună, este războiul împotriva propriului ego. Acesta de fapt este miezul bulgărelui de zăpadă care se rostogolește spre noi.

Va dura ceva timp până să fim pregătiți, dar în final va trebui să ne dăm seama că singura soluție pentru criza alimentară este să distribuim resursele uniform. Nu suntem acolo desigur, dar în cele din urmă nu vom avea de ales și lucrul acesta se va întâmpla într-un fel sau altul.

În acest moment, suntem atât de departe de idei precum împărtășirea sau grija, încât țările chiar își ard recoltele, ceea ce este o nebunie în ceea ce privește nevoile globale. Dar când nu avem în minte nevoile lumii ci doar pe ale noastre, orice lucru care îi rănește pe alții pare să aibă sens perfect.

Prin urmare, mai întâi trebuie să învățăm cât de conectați suntem. Trebuie să înțelegem că rănindu-i pe alții, ne rănim invariabil pe noi înșine, chiar și atunci când nu simțim asta imediat. În continuare, trebuie să învățăm cum să ne comportăm în conformitate cu înțelegerea că toți suntem conectați și dependenți unul de celălalt.

Odată ce înțelegem că nu avem de ales decât să avem grijă unii de alții așa cum avem grijă de noi înșine, deoarece făcând acest lucru, ne ajutăm de fapt pe noi înşine, vom înțelege ce să facem, ce să nu facem și cum să facem ce trebuie astfel încât fiecare să primească ceea ce are nevoie. Apoi, toată lumea va fi sătulă, în siguranță și fericită. Putem opri mingea să se rostogolească; alegerea este în mâinile noastre.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Educatie integrala - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe The Times of Israel: “De dreapta, de stânga şi obosiţi ”

Este vremea alegerilor în Israel, din nou, a cincea campanie în mai puțin de patru ani. Se spune că Israelul este împărțit între trei facțiuni principale: de Stânga, de Dreapta și Obosit, prea obosit ca să-i pese. Totuși, situația politică indică o problemă mai profundă: diviziunea. Există dezbinare în națiune, dezbinare în guvern, dezbinare peste tot și în toate direcțiile. Pentru că există dezbinare în națiune, există dezbinare în guvern. Această diviziune este într-adevăr singura noastră problemă.

Politicienii valorifică diviziunea. Pentru că națiunea este împărțită, le permite să-și facă ecou, ​​ceea ce apoi crește și mai mult diviziunea. Pe de o parte, politicienii laudă unitatea. Pe de altă parte, acea unitate înseamnă invariabil „Lasă-i pe toți să se unească în jurul meu, cu mine în centru și ascultând de cuvintele mele”.

Nu numai că această unitate este o minciună, dar toată lumea știe că este o minciună. Cu toate acestea, noi evreii avem un punct slab pentru unitate. Din cauza moștenirii noastre, unitatea joacă un rol sensibil în inimile noastre, iar politicienii simt acest lucru și mărturisesc că îl promovează pentru a exploata sensibilitatea noastră față de el. Dar nimeni nu o vrea cu adevărat, nimănui nu-i pasă și în special în Israel, această minciună este cea mai evidentă și cea mai putredă.

Într-adevăr, de ce ar trebui cineva să fie de acord cu altcineva? Ce le-ar oferi în a fi de acord cu altcineva? Dacă oamenii vor să câștige și să conducă, de ce ar trebui să fie de acord cu cineva? Pentru că vor să câștige, nu numai că luptă unul împotriva celuilalt, dar chiar dacă pierd, nu-l lasă pe învingător să conducă și fac tot ce le stă în putință pentru a răsturna guvernul, astfel încât să iasă învingători după încă o rundă de alegeri.

Iar oamenii? Cui îi pasă de oameni?

Singura soluție pentru luptele neîncetate este să răspândim în opinia publică faptul că indiferent de rezultatele alegerilor, partidele trebuie să respecte alegerile și să se respecte reciproc. Asta se va întâmpla numai dacă oamenii, electoratul, insistă că acesta este codul de conduită în politica israeliană. În momentul de față nu avem o astfel de cultură, ci mai degrabă o cultură a beligeranţei continue. Poate că pur și simplu nu am suferit suficient pentru a realiza că trebuie să ne schimbăm abordarea față de politică și unul față de celălalt.

Dacă am fi mai înțelepți, am înțelege că nu are rost să încercăm să convingem pe cineva sau să încercăm să zdrobim pe cineva. Am înțelege că diferențele dintre noi sunt ca două picioare pe care să stai. Dacă am avea un singur picior, am cădea. Dar cu două picioare, unul în dreapta și unul în stânga, suntem statornici și putem sta în picioare.

Până când nu vom afla că avem nevoie de toate punctele de vedere și de toate perspectivele, nu vom avea niciodată un sistem politic stabil care să servească efectiv oamenii, mai degrabă decât politicienii. Și până nu învățăm valoarea conexiunii dintre oameni, nu vom învăța niciodată acea lecție.

Prin urmare, pentru a ne vindeca sistemul politic bolnav, trebuie să începem să strângem unitatea. Acest lucru va semnala politicienilor noștri că și ei trebuie să o cultive între ei și în întregul sistem de guvernare.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Educatie integrala - Niciun comentariu→

Medium a publicat noul meu articol “Competiţie constructivă”

În natură concurența se dezvoltă și se îmbunătățește. Evoluția se bazează pe competiție; fără ea, nimic nu s-ar schimba. Dar în societatea umană, concurența ia o întorsătură foarte negativă; devine distructivă și provoacă mai degrabă involuție decât evoluție. De ce este așa? Pentru că natura umană însăși trebuie să se schimbe pentru a evolua pozitiv.

În natură instinctele reglează competiția între specii; nu există alegere liberă sau decizie independentă. Acesta este modul în care evoluția creează forme de viață din ce în ce mai bune.

Dar la oameni există ego-ul. Ego-ul nu este static, ci se intensifică în mod constant și ne face să ne simțim din ce în ce mai înstrăinați și plini de ură față de ceilalți. Conceptul de individualism se referă în mod specific la oameni și cu cât crește mai mult, cu atât ne simțim mai puțin parte a întregului. Astăzi este la cote maxime și este tot în creștere. În consecință, abordarea noastră în relația cu ceilalți este exploatatoare: vrem să folosim pe toată lumea pentru propria noastră plăcere, fiecare persoană în funcție de propriile plăceri și preferințe.

Această atitudine face ca competiția dintre noi să fie distructivă și să aducă ruină. Nu ne dezvoltă ci ne aruncă în crize din ce în ce mai grave, care acum devin amenințări existențiale la nivel global.

În realitate, lucrurile nu trebuie să fie așa. Avem știință avansată, putem produce mult mai multe alimente decât are lumea nevoie, putem vedea că fiecare copil de pe planetă primește o educație bună, îngrijire medicală, hrană și locuință.

În realitate, tot mai mulți copii sunt înfometați, bolnavi și săraci. Nu este din cauza incapacităţii noastre, ci din cauza inumanităţii noastre. Poluăm aerul și apa, deși putem avea toată energia necesară din surse curate. Poluăm Pământul deși o putem evita și facem toate acestea nu din neglijență, ci din nepăsare.

Piața liberă, așa cum au numit-o progenitorii capitalismului, trebuia să beneficieze de concurență și să creeze o viață mai bună pentru noi toți. A fost aşa o vreme, dar acum nu face decât să provoace din ce în ce mai mult rău, deoarece capitalismul a fost otrăvit de egoismul excesiv.

Concluzia este că competiția egoistă ne-a adus la marginea prăpastiei. Dacă nu ne schimbăm rapid direcția, vom cădea.

Este timpul să realizăm că, așa cum natura este un sistem conectat în care evoluția unei părți se îmbunătățește și afectează toate celelalte părți, și noi suntem cu toții conectați. Dar în cazul oamenilor, este sarcina noastră să facem aceste conexiuni pozitive și constructive.

Pentru a încuraja o competiție constructivă în umanitate, nu ar trebui să ne întrecem pentru a ajunge în vârf în timp ce călcăm peste capul tuturor, ci să concurăm la cine contribuie mai mult pentru omenire. Oamenii ar trebui respectați nu pentru atingerea obiectivelor egoiste, adesea în detrimentul binelui comun, ci pentru contribuția la binele comun, pentru îmbunătățirea vieții oamenilor și în principal pentru apropierea dintre oameni, creșterea sentimentului de solidaritate și responsabilitate reciprocă în societate.

În acest fel, contribuția noastră unică la societate devine mai degrabă o contribuție pozitivă decât un element dăunător în ea. Folosirea unicității noastre pentru a contribui la binele comun ne va permite să rămânem individualiști și să devenim aşa și mai mult, totuși să folosim asta în mod constructiv și nu într-un mod care să dăuneze celorlalți. Drept urmare, oamenii își vor susține individualismul reciproc, deoarece acesta va promova întreaga societate și va exprima în continuare unicitatea fiecărei persoane.

Sentimentul contribuției reciproce va stimula mai degrabă apropierea decât alienarea, iar singurătatea și ostilitatea dintre oameni se vor estompa. În loc de invidie toxică, oamenii se vor încuraja unii pe alții să crească și să-și realizeze potențialul. Oamenii se vor simți ca acasă într-o astfel de societate, ca parte a colectivului. Ei se vor bucura de beneficiile sale, totuși vor rămâne unici și chiar își vor dezvolta unicitatea.

Filed under: Educatie, Educatie integrala - Niciun comentariu→

Medium a publicat noul meu articol “În fața unei sinucideri colective ”

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, vorbește în timpul unei ceremonii de semnare la Istanbul, Turcia, 22 iulie 2022. REUTERS/Umit Bektas

Secretarul general al ONU Antonio Guterres a declarat săptămâna trecută că omenirea se confruntă cu o sinucidere colectivă. După cum a scris The Guardian, „Guterres le-a spus miniștrilor din 40 de țări reuniți Luni pentru a discuta criza climatică: „Jumătate din umanitate se află în zona periculoasă din cauza inundațiilor, secetei, furtunilor extreme și a incendiilor de vegetație. Nicio națiune nu este imună. Cu toate acestea, continuăm să ne hrănim dependența de combustibili fosili.” El a adăugat: „Avem de ales. Acțiune colectivă sau sinucidere colectivă. Este în mâinile noastre.” Într-adevăr, nu m-aș mira dacă o soartă cataclismică ar copleşi omenirea. Ego-urile noastre nu ne lasă să ne gândim la altcineva decât la noi înșine. Cu această atitudine de a mânca și bea „căci mâine vom muri” (Isaia 22:13), suntem siguri că vom aduce moartea asupra noastră.

Dar înainte de a ajunge acolo, există o mulțime de tulburări pe drum. Incendiile de pădure au făcut ravagii în weekend în Europa, America de Nord și America de Sud; căldura record a măturat continentul din Portugalia până în Marea Britanie; secetele din Africa, valurile de căldură în India și Asia de Sud și nenumărate dezastre simultane pe care The Guardian nu le-a menționat sunt doar un preludiu pentru ceea ce urmează. Vom vedea Pământul răsturnându-se pe dos; oamenii vor căuta adăposturi, dar nu va fi unde să alerge decât în ​​Pământ. Dacă nu ne unim și nu ne ridicăm deasupra ego-urilor noastre, aceasta este soarta sigură a umanității.

Domnul Guterres a mai adăugat că crede că soluția constă în promovarea energiilor regenerabile. El a spus: „În calitate de acționari ai băncilor multilaterale de dezvoltare, țările dezvoltate trebuie să ceară livrarea imediată a investițiilor și asistenței necesare pentru extinderea energiei regenerabile”. El a cerut băncilor să „își schimbe cadrele și politicile obosite pentru a-și asuma mai multe riscuri” și să investească în energii regenerabile.

Aici, ne deosebim puternic. Nu am văzut nicio dovadă că energia regenerabilă îmbunătățește clima. După cum văd eu, agenda privind schimbările climatice este menită să atragă bogăția de la toți ceilalți și să o distribuie susținătorilor săi. În afară de transferul de bani către campionii schimbărilor climatice, nu văd că se întâmplă nimic. Ceea ce spun ei este, practic, „Daţi-ne banii; vom ști ce să facem cu ei.” Este un joc fix, un drum cu o singură bandă și nu va ieși nimic bun din el.

Putem trece la mașini electrice și să renunțăm la benzină, să apelăm la panouri solare pentru electricitate și să interzicem cărbunele, dar acestea nu vor inversa schimbările climatice. ONU este o scenă pentru cuvinte, dar asta este tot ceea ce este. Este un loc de adunare pentru agenții secreţi din întreaga lume, dar nu este un loc pentru acțiuni pozitive care vor ajuta lumea. Deci, dacă cineva își agaţă speranțele de ONU sau de oricare dintre împuterniciții săi, nu ar trebui să se bazeze pe ea; nu va face nici un bine.

Dacă nu vrem să ne întoarcem la epoca de piatră, singura noastră speranță este să ne ajutăm reciproc să ne ridicăm deasupra ego-urilor noastre. Nu ne putem reține singuri, dar ne putem ajuta unii pe alții să facem acest lucru.

Egoul este baza naturii umane; nimic din noi nu este mai puternic. Acesta este motivul pentru care oamenii vor prefera să moară decât să admită înfrângerea. În acest proces, ne vor provoca o sinucidere colectivă.

Totuși, dacă reușim să ne întoarcem furia nu unul către celălalt, ci către propriile noastre ego-uri care ne incită unul împotriva celuilalt, atunci avem o șansă. Trebuie să avem o imagine clară a viitorului nostru, fără filtre și să realizăm ce pregătim pentru noi și pentru copiii noștri. Poate că dacă ne privim viitorul cu ochi treji, vom putea lua hotărârea de a ne ridica deasupra, de a evita apocalipsa care se profilează și de a ne întoarce către o societate umană mai sănătoasă, mai atentă și prin urmare sustenabilă.

Filed under: Educatie, Educatie integrala, Spiritualitate - Niciun comentariu→