Michael Laitman, pe Quora: “Cum se simte să fii iluminat spiritual?“

Sentimentul iluminării spirituale este un sentiment de unificare cu natura.

Este faptul că existăm într-un câmp al unei singure conexiuni comune, cu o forță de iubire și dăruire, care ne conectează între noi.

Mai mult, unificarea totală ca părți integrante ale naturii este destinația finală a vieții noastre; este ceea ce descoperim când atingem scopul vieților noastre.

Prin conexiunea pozitivă dintre noi toți și cu natura, forța iubirii și a dăruirii, care există în natură, se trezește și luminează. Ne oferă o nouă simțire sporită de armonie și eternitate – un sentiment de plăcere prin a ne aduce mulţumire reciproc și naturii.

Bazat pe lecția „Fundamentele Cabalei” de Dr. Cabalist Dr. Michael Laitman pe 9 decembrie 2018. Scris / editat de studenții Cabalistului Dr. Michael Laitman.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe Quora: “De ce nu ne-am născut știind totul?“

Dacă ne-am fi născut cu o cunoaștere completă despre noi înșine, despre lume și despre realitate în general, atunci nu am fi nimic mai mult decât mașini sau roboți.

Dorința forței care ne-a creat, numită „Creatorul” în înțelepciunea Cabala, este de a ne crea într-un mod în care să ajungem la asemănarea totală cu aceasta. Prin urmare, ni se oferă spațiu pentru voință liberă, alegere, decizie și acțiune.

Este imposibil să ajungem la asemănarea cu Creatorul dacă experimentăm zero probleme, zero coborâri și ascensiuni și ne dezvoltăm în înțelegerea noastră a realității.

Suntem, așadar, pe un drum destul de dur către o realizare completă a realității. Totuși, această cale ne modelează în mod constant conștiința interioară.

În cele din urmă, vom ajunge la înțelegerea sursei vieții noastre, a gândului creației, adică a gândului Creatorului și a scopului intenționat pentru noi, și îl vom pune în aplicare. Când o vom face, vom realiza de ce a avut loc totul în viața noastră așa cum a fost și cum a fost exact ceea ce era necesar pentru ca noi să ne ridicăm la un nou nivel de asemănare cu Creatorul.

Pe baza programului TV, „Întreabă un cabalist” împreună cu cabalistul Dr. Michael Laitman pe 20 martie 2019. Scris / editat de studenții cabalistului Dr. Michael Laitman.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Cu cȃt suntem mai treji, cu atȃt mai puţin vedem”

Priviti la ce se întâmplă: am construit o lume în care poți trăi oricum vrei, să fii orice vrei și să faci ce vrei. Suntem treji, progresivi și expresivi; noi suntem înalți când suntem înalți și suntem înalți când suntem jos. Totul este legal, toți sunt la fel, și fiecare drum pe care îl alegi este în regulă pentru toată lumea. Dar de ce sunt toți atât de furioși? De ce există agresiune, anularea altora și violență oriunde te uiți?

Doar atunci când abandonăm mentalitatea actuală de „apucă cât poți, cât încă mai poți”, ne vom da seama că fiecare dintre noi și toți vom avea mult mai mult dacă ne vom aduna! Întregul scop al actualului „Eu! Eu! Eu!” pandemic este de a conduce această atitudine la implozie. Când vom renunța la asta, vom vedea că oamenii cu care am concurat sunt de fapt singura noastră speranță de a realiza ceea ce ne dorim.

Cu cât devenim mai absorbiți de satisfacerea fiecărui capriciu, cu atât devenim mai frustrați și mai furioși. Ne simțim atât de îndreptățiți încât, pentru a parafraza expresia „Gȃndesc, deci exist” a lui Descartes, am adoptat motto-ul „Vreau, deci merit” ca justificare a acțiunilor noastre. Dar dacă toată lumea se simte așa și se comportă în consecință, cât timp vom rezista? Nu este surprinzător că nimeni nu pune această întrebare, deoarece răspunsul este evident și nimeni nu este dispus să facă ajustările necesare.

Dar, puțin câte puțin, umanitatea acumulează disperare. Din ce în ce mai mulți oameni renunță la fantezia că într-o zi vor avea ceea ce vor. În cele din urmă, toată lumea va dispera, chiar și superbogații. Capriciile noastre sunt fără sfȃrşit, dar energia și resursele noastre sunt finite. Când destui oameni își vor da seama de zădărnicia urmăririi mofturilor lor, vor începe să întrebe despre scopul tuturor acestora. Atunci vom începe să înțelegem ce se întâmplă cu adevărat.

Când încetăm să ne urmărim propriile cozi, vom realiza că ego-urile noastre explozive nu doar ne scot din minți; ele ne scot din mințile noastre actuale către o minte nouă. Doar atunci când abandonăm mentalitatea actuală de „apucă cât poți, cât încă mai poți”, ne vom da seama că fiecare dintre noi și toți vom avea mult mai mult dacă ne vom aduna! Întregul scop al actualului „Eu! Eu! Eu!” pandemic este de a conduce această atitudine la implozie. Când vom renunța la asta, vom vedea că oamenii cu care am concurat sunt de fapt singura noastră speranță de a realiza ceea ce ne dorim.

Împreună putem construi o viață materială grozavă pentru noi toți! Împreună putem construi comunități grozave! Împreună putem construi țări grozave! Și, împreună putem construi o lume grozavă.

Singuri, nu putem decât să distrugem lumea. Sper să ne înțelepţim înainte ca lipsa noastră de trezire să ne omoare.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Ce „doresc” politicienii”

Când examinați modul în care republicanii și democrații tratează Israelul, este ușor să faceți diferența: republicanii sunt palpabil pro-Israel, în timp ce democrații arată Israelului o privire rece. Noi, în Israel, putem simți atitudinea lor ca o reflectare a „sentimentelor” lor, dar nu există așa ceva în politică. În realitate, nici politicienilor republicani, nici democraților nu le pasă de Israel; dacă ar fi după ei, ne-ar arunca în Marea Mediterană.

Ceea ce își doresc politicienii este să fie realeşi și, pentru a fi realeşi trebuie să răspundă gustului circumscripției lor. Dacă alegătorii lor favorizează Israelul, la fel vor fi și mesagerii lor din Camera Reprezentanților. Dacă alegătorilor lor nu le place Israelul, la fel și reprezentanții lor.

În plus față de cele de mai sus, există o persoană în Casa Albă cu o agendă reală când vine vorba de Israel: Barack Hussein Obama. El este cel care trage corzile în actuala administrație, iar titlul Biden-Harris este doar o faţadă. Ura lui Obama față de Israel este motivată religios, geografic și politic. Nu trebuie să ne facem iluzii în acest sens.

Cu toate acestea, Israelul nu este neajutorat. Poate că nu vom putea schimba opinia politicienilor despre Israel, dar putem schimba opinia alegătorilor lor, iar asta contează cu adevărat. Dacă noi, în Israel, ne unim deasupra diferențelor noastre (nenumărate), vom dizolva orice ură pe care lumea o simte în prezent față de noi, și chiar o simte. Ochii lumii sunt aţintiţi întotdeauna asupra Israelului, adesea chiar mai mult decât asupra afacerilor interne. Oamenii simt că ceea ce se întâmplă aici îi afectează personal. Aversiunea pe care ne-o arătăm unii altora radiază în întreaga lume, iar undele sale aprind conflicte și războaie în întreaga lume. Acesta este motivul pentru care cei care urăsc evreii învinovățesc Israelul și evreii pentru provocarea tuturor războaielor. Ei nu cred cu adevărat că începem războaie peste tot pe planetă, dar cred că este vina noastră.

Și adevărul este că au dreptate. Începem războaie luptând între noi. Lumea ne acordă constant atenție; proiectăm ura; lumea absoarbe ura pe care o proiectăm; iar ura începe războaie. Credem că lumea a uitat de „prostia” acelei obligații biblice a Israelului de a fi „o lumină pentru națiuni”, iar lumea, de asemenea, s-ar putea să nu se gândească la asta în mod conștient. Dar faptul că lumea se uită mereu la noi, ne examinează întotdeauna fiecare mișcare și ne judecă întotdeauna după un standard mai înalt decât judecă restul națiunilor, se datorează faptului că se așteaptă să fim „o lumină pentru națiuni”.

Acțiunile nu sunt determinate de cuvintele oamenilor, ci de sentimentele oamenilor. Ei consideră că noi, evreii în general și Israelul în special, suntem o sursă de probleme. Singurul mod în care putem să nu mai fim o povară și o amenințare în ochii lumii este dacă restabilim unitatea care ne-a construit într-o națiune, dacă nu mai proiectăm ura, şi curentul de ură care amenință să înece lumea se va opri. Poate că nu vrem să ne unim cu frații noștri, dar nu putem spune că nu putem face nimic împotriva urii evreilor. De fapt, suntem singura națiune de pe Pământ a cărei soartă este exclusiv în mâinile sale.

Pentru mai multe informații despre acest subiect, vă rugăm să consultați cea mai recentă publicație a mea, „Alegerea evreiască: Unitate sau Antisemitism: Fapte istorice despre antisemitism ca reflectare a discordiei sociale evreieşti”

Filed under: Antisemitism, Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Cea mai puternică forță dintre toate”

În relații, la locul de muncă, în societate, în țară, în lume, în relații de tot felul și la orice nivel, cineva poate vedea puterea, exploatarea și controlul. De unde vine acest lucru și cum putem face față mai bine acestor impulsuri distructive?

Materialul din care suntem făcuți este o dorință de a ne bucura. Acesta este motivul pentru care stabilim în mod constant norme care definesc o activare excesivă a dorinței noastre de a primi în detrimentul celorlalți, ca fiind puternică și invalidă. Spre deosebire de animalele care acționează prin instinct, natura le-a oferit ființelor umane libertatea de a alege, pentru a determina modul în care îi tratează pe ceilalți în societate.

Starea neliniștitoare de astăzi indică astfel calea către nevoia de a atrage o forță opusă, echilibrantă, pozitivă, pentru a putea crea relații bune între noi și cu natura. Este forța iubirii, cea mai puternică dintre toate. Dacă deschidem capacitatea de a trăi sub premisa „iubiți-vă aproapele ca pe voi înșivă”, vom crea o atmosferă plăcută și încurajatoare, care ne va elibera de nevoia de a profita de ceilalți.

Educația pe care o primim, mediul care ne înconjoară, atributele noastre individuale și circumstanțele în care trăim formează o considerare cuprinzătoare, care determină când exercităm puterea față de ceilalți, în ce formă și cât permitem egoismului nostru să acționeze controlându-i pe ceilalți pentru a ne atinge obiectivele.

Există lupte și în natură, dar numai la oameni există egoism, un instinct rău. Niciun animal nu vrea să facă rău altui animal, nici nu se bucură de controlul și abuzul asupra altuia. Pe de altă parte, oamenii nu au graniţe, nici limite. Pe măsură ce egoismul se dezvoltă, vrem să înghițim întreaga lume și să o supunem nouă. Nu este suficient pentru noi să avem la dispoziție tot ce ne dorim; ne deosebim de animale prin dorința noastră de control.

Dacă am putea recunoaște materialul din care suntem făcuți, am descoperi că nu vedem niciodată persoana din fața noastră ca atare, ci doar ca un obiect pentru dominația noastră, care ar putea fi folosit în beneficiul nostru. Există întotdeauna o comunicare subconștientă între noi, despre cât de mult te pot copleși și invers cât de mult mă pot bucura de ceea ce primesc de la tine. Viața noastră se învârte în jurul unor astfel de măsurători și calcule, în fiecare dintre noi şi în toate modurile posibile.

Dar, în cele din urmă, vom descoperi că oricât am încerca să ne copleşim unii pe alții, nu obținem satisfacții de durată. Poate că vom câștiga ceva pentru un moment, ca urmare a exploatării cuiva în avantajul nostru, dar în astfel de circumstanțe nu suntem niciodată relaxați și nici nu experimentăm potențiala viață bună pe care natura ne-a dat-o s-o trăim.

Era noastră marchează un punct de tranziție unic și extrem de semnificativ, tocmai suntem martori ai faptului că dezvoltarea noastră egoistă ajunge la un punct mort, simțim dificultăți tot mai mari în a fi împliniţi din căutările egoiste, ceea ce dă naștere multor atitudini negative în societate. Oamenii își arată din ce în ce mai mult nemulțumirea, ceea ce duce la creșterea polarizării și a urii în întreaga societate.

Starea neliniștitoare de astăzi indică astfel calea către nevoia de a atrage o forță opusă, echilibrantă, pozitivă, pentru a putea crea relații bune între noi și cu natura. Este forța iubirii, cea mai puternică dintre toate. Dacă deschidem capacitatea de a trăi sub premisa „iubiți-vă aproapele ca pe voi înșivă”, vom crea o atmosferă plăcută și încurajatoare, care ne va elibera de nevoia de a profita de ceilalți.

Cel mai bun exemplu al imensului potențial al iubirii este în relația cu copiii noștri. Natura ne-a dat iubire pentru ei, așa că ne asigurăm în permanență că totul este bine pentru ei, că sunt fericiți. Nimeni nu ne presează să facem acest lucru, simțim o tendință din interior și aceasta este, de asemenea, ceea ce ne face cei mai fericiți în viață.

Înaintăm către o lume mai conectată, în care vom descoperi de la o zi la alta cât de mult depindem unul de celălalt. Singurele relații care ne vor permite să trăim o viață sigură implică o conexiune complementară între oameni din toate mediile și cu diferite caracteristici, chiar opuse, la un nivel de iubire reciprocă. Și pe măsură ce luptăm fiecare cu propriul egoism, care ne împinge în direcții opuse, vom începe să simțim cât de indispensabil este să ne susținem și să ne prețuim reciproc, să ne bucurăm de viață în sensul deplin al cuvântului.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→

Laitman, pe Quora: “Pentru ce ar trebui să trăiesc?“

Care este înţelesul vieţii? Este să ne ridicăm la un nivel la care devenim una cu sursa vieții noastre – în timp ce suntem în viață.

În înțelepciunea Cabalei, acea sursă are diferite nume, inclusiv „Creatorul”, „natura”, „lumina superioară”, „forța superioară” și altele. Este în esență o forță de iubire și dăruire, care a emanat totul, iar  în Cabala studiem cum a creat totul printr-un proces numit „cele patru faze ale luminii directe”, o serie de cauze și efecte care duc la crearea și dezvoltarea noastră aici în lume.

În timp ce ne aflăm în realitate, o cunoaștem ca „lumea noastră”, adică o percepție și o senzație a realității prin simțurile vederii, auzului, mirosului, atingerii și gustului, scopul nostru este să ne întoarcem de unde am venit, până când ajungem la adeziune cu sursa vieții noastre. Cabala numește procesul de a ne întoarce înapoi de unde am venit, „urcarea scării de jos în sus”.

Când vom ajunge la destinația finală a vieții – adeziunea la sursa vieții noastre, Creatorul – vom experimenta nou descoperita armonie eternă și perfecțiunea. Mai mult, tot ceea ce experimentăm în prezent, un număr tot mai mari de probleme, crize, suferințe și lipsă de împlinire, sunt toate elemente necesare unui proces de maturizare, care ne pregătește treptat să devenim dispuși și gata să urcăm scara, înapoi la sursa noastră.

Bazat pe lecția „Fundamentele Cabalei” cu Cabalistul Dr. Michael Laitman pe 16 decembrie 2018. Scris / editat de studenții Cabalistului Dr. Michael Laitman.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Ciclul vicios al succesului și al urii”

Noi evreii am avut întotdeauna succes, cu mult peste proporția noastră în populația lumii. Același lucru este valabil și pentru Israel, statul evreu. Suntem lideri mondiali în tehnologie, în medicină, în dezvoltarea și fabricarea de armamanet și arme sofisticate și chiar excelăm în agricultură și soluții pentru apă.

În străinătate, evreii se află în fruntea industriei financiare americane și nu numai în America. Mulți actori și comici celebri sunt evrei, noi strălucim în politică, drept și, dacă te uiți la lista laureaților Premiului Nobel de-a lungul anilor, vei găsi acolo un număr enorm de evrei.

Există un motiv foarte bun pentru care lumea este în mare parte neimpresionată de realizările noastre și, atunci când o face, le împiedică. Aceste realizări nu sunt ceea ce vrea lumea de la noi. Dacă ar fi, ne-ar mulțumi, dar nu. Lumea așteaptă ceva total diferit de la evrei: oricât de puțin probabil pare, lumea se așteaptă de la noi să proiectăm unitatea și nimic altceva.

Ai crede că, din moment ce am contribuit atât de mult la lume, lumea ne-ar aprecia. Nu. De fapt face opusul: învinovățește industria noastră a armamentului că a început războaie și pe finanțatorii dintre noi că au provocat crize financiare și că au luat banii oamenilor. Lumea ne învinuiește că răspândim valori proaste prin industria de divertisment și că manipulăm politicienii în favoarea Israelului. Și cel mai recent, lumea ne învinovățește că am vaccinat atât de repede populația israeliană în loc să administrăm vaccinul palestinienilor. De ce nu ne apreciază lumea? De ce ne urăşte?

Există un motiv foarte bun pentru care lumea este în mare parte neimpresionată de realizările noastre și, atunci când o face, le împiedică. Aceste realizări nu sunt ceea ce vrea lumea de la noi. Dacă ar fi, ne-ar mulțumi, dar nu. Lumea așteaptă ceva total diferit de la evrei: oricât de puțin probabil pare, lumea se așteaptă de la noi să proiectăm unitatea și nimic altceva.

Atenția globală pe care statul evreu și poporul evreu o primesc în mod constant au o rădăcină foarte profundă. Strămoșii noștri au venit din toate acele națiuni, care acum ne observă fiecare mișcare. Nu avem o rădăcină comună; strămoșii noștri provin din numeroase triburi și popoare din toată vechea Semilună Fertilă. Acești oameni erau adesea dușmani asumaţi, dar sub conducerea lui Avraam, au construit un grup solid și o coeziune unică, ce nu a mai fost atinsă niciodată înainte sau după, cu excepția evreilor. Descendenții lui Avraam și-au dezvoltat și rafinat unitatea până au reușit să transforme oameni complet străini, care se urau reciproc, într-o națiune unită.

Pentru a realiza o astfel de unitate miraculoasă, ei au trebuit să formeze o conexiune mai puternică decât a realizat vreodată orice națiune și acea unitate a transformat un mic grup într-o putere formidabilă. Conducătorii celor mai puternice națiuni i-au respectat întotdeauna pe evrei, le-au dat libertate și i-au lăsat să se conducă singuri. Babilonienii, grecii și romanii i-au lăsat pe israeliți să se conducă singuri în Israel. Ei au cucerit Israelul și s-au amestecat în viețile noastre doar dacă i-am invitat, întrucât nu am mai vrut să rămânem uniți.

Dar când ne-am unit, am fost „o lumină pentru națiuni”. Conexiunea dintre străinii care au format primul grup al lui Avraam și națiunile din care provin este încă acolo, îngropată adânc în ei. Acesta este motivul pentru care națiunile nu se pot opri din a ne observa fiecare mișcare. De aceea, numai noi, reprezentanții a nenumărate popoare, am putea deveni „o lumină pentru națiuni”, un exemplu de „pace mondială” în interiorul națiunii noastre. Până în prezent, asta vor să învețe națiunile de la noi – acea unitate magică, ce a transformat mii de indivizi ostili într-o națiune solidă. În subconștientul lor se simte profund că le datorăm acest lucru, deoarece suntem nedespărțiți de ei și, în adâncul sufletului, asta simțim și noi.

Dar, de când am căzut în ură neîntemeiată, nu am demonstrat decât dispreț și desconsiderare unul față de celălalt, opusul a ceea ce lumea așteaptă de la noi. Într-o astfel de stare, indiferent de ceea ce facem, lumea ne va urî, deoarece negăm că este singurul lucru de care are nevoie de la noi.

În loc să demonstrăm unitatea, am căzut într-un cerc vicios de succes și mari realizări care duc la mȃndrie, ceea ce ne face să ne împărțim și mai mult între noi, ceea ce intensifică și mai mult ura lumii față de noi. Trebuie să înțelegem că orice ne separă intensifică ura lumii față de noi, și nimic nu ne separă mai mult decât succesul. Din acest motiv, orice facem, care este considerat în prezent o realizare, fiți siguri că în cele din urmă ne va fi împotrivă. Este un ciclu vicios de succes și ură, iar singura modalitate de a-l rupe este să ne concentrăm atenția numai asupra unității noastre.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe Quora: “Dacă spiritualitatea este o călătorie de-o viață, cum știe cineva dacă a făcut sau nu progrese?“

Spiritualitatea este o calitate a iubirii, dăruirii și conexiunii pozitive care se dezvăluie în conexiunea noastră ca un singur suflet. Prin contrast, corporalitatea este o calitate a primirii și caracterizează percepția pe care o avem în această lume.

De aceea, progresul spiritual necesită o metodă de conectare între noi, în care descoperim interconectarea noastră eternă și perfectă ca un singur suflet, deasupra stării noastre fizice de trecere și detașare în această lume.

Progresul spiritual devine astfel dezvăluit după ce încercăm să semănăm cu conexiunile sale pur altruiste în conexiunea dintre noi și descoperim opoziția noastră față de spiritualitate: că suntem egoisti și dorim în mod constant să primim împlinirea proprie. O asemenea opoziție o simțim ca o „crimă”, de care trebuie să ne desprindem și să ne ridicăm deasupra ei. Mai mult, calitatea noastră fizică rămâne cu noi, ca bază pe care ne ridicăm în spiritualitate. Ca atare, de nenumărate ori, cu cât încercăm mai mult să progresăm spiritual simțim din ce în ce mai mult această ciocnire a calităților.

Prin urmare, angajându-ne într-un mediu de susținere, al prietenilor căutători spirituali, care doresc să atingă spiritualitatea și aplicând metoda conexiunii – înțelepciunea Cabalei – care ne permite să atragem forțele iubirii și dăruirii din rădăcina noastră spirituală ca un singur suflet, atunci descoperim în cele din urmă cât de indiferenți suntem unul față de celălalt și ulterior, simțim respingerea unul față de celălalt și vedem tot felul de calități negative la alții.

Astfel de revelări sunt de fapt semne pozitive ale progresului spiritual, unde forțele spirituale ale iubirii și dăruirii (numite „lumini”) pe care le atragem, dezvăluie distanța dintre noi – măsura în care suntem opuși și diferiți de starea noastră spirituală ca un singur suflet – și din acea revelare a opoziției, putem începe să stabilim o formă spirituală de conexiune între noi și de progres spiritual.

Progresul spiritual se simte astfel ca o nevoie din ce în ce mai mare și dorința de a se conecta pozitiv cu ceilalți. Și când știm că avem nevoie de o conexiune spirituală pozitivă cu ceilalți? Este atunci când știm în ce măsură ne respingem reciproc, nu ne dorim reciproc și avem tot felul de plângeri unul față de celălalt. În acest moment, putem spune că ruperea sufletului începe să se dezvăluie, adică punctul în care ne-am detașat inițial de percepția și simţirea noastră ca un singur suflet, unde toți am funcționat ca părți ale unui întreg mai mare și am simțit astfel viața eternă a acelui întreg.

Dorința grosieră care ne-a separat devine apoi revelată și avem de lucru pentru a nu anula sau revoca acea dorință, ci deasupra ei, începem să construim conexiunea, astfel încât conexiunea spirituală pe care o construim să nu neutralizeze respingerea dintre noi, ci acestea vor exista împreună.

Progresul spiritual este astfel un proces de creștere a înțelepciunii și a creșterii interioare, în care ne maturizăm în înțelegerea și capacitatea de a menține împreună două stări opuse, că primirea și dăruirea, egoismul și altruismul, ura și iubirea, vor trăi printre noi și ne vom raporta la fiecare calitate negativă care apare între noi ca bază, peste care aplicăm o dorință crescândă de iubire, dăruire și conexiune pozitivă.

Acesta este sensul „cineva spune o binecuvântare pentru răul care i se întȃmplă în acelaşi fel cum face el pentru bine” (Masechet Berachot 9: 3), pentru că toate relele și bunele apar doar pentru ca noi să dezvăluim o conexiune tot mai pozitivă între noi și, în cele din urmă, pentru a descoperi conexiunea noastră ca un singur suflet în contact cu forța iubirii, dăruirii și conexiunii (numită „Creatorul”) care ne vitalizează. Rezultatul acestui progres spiritual este simțirea eternității, perfecțiunii și adevărului, care în înțelepciunea Cabalei este numită „revelarea Creatorului către ființele Sale create, în această lume” (cabalistul Yehuda Ashlag [Baal HaSulam], „Esența Înțelepciunii Cabalei ”).

Bazat pe Lecția zilnică de cabală cu Cabalistul dr. Michael Laitman din 28 ianuarie 2021. Scris / editat de studenții dr. Cabalist dr. Michael Laitman.

Filed under: Educatie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe Quora: “Este iubireea spirituală diferită de iubirea pe care o cunoaștem? Dacă da, putem face ceva pentru a o hrăni ?“

Iubirea pe care o cunoaștem, sau iubirea trupească, implică iubirea pentru oricine sau orice ne dă plăcere. În schimb, iubirea spirituală este construită pe sentimentul unei distanțe interioare, respingere și opoziție față de ceilalți și construirea iubirii pe această distanță.

Cu alte cuvinte, iubirea pe care o cunoaștem este aceea care apare în ego-ul nostru înnăscut, unde simțim o atracție naturală și o apropiere unii de alții. Fiecare persoană care simte o astfel de iubire o face pe baza calculului, încât să beneficieze în cele din urmă de această iubire. Acesta este calculul naturii noastre egoiste, care este o dorință de a ne bucura de alți oameni și lucruri. Prin urmare, conform iubirii pe care o cunoaștem – iubire corporală – simțim uneori dragoste, atracție și apropiere unii de alții, iar alteori, ură, respingere și distanță.

Iubirea spirituală, însă, necesită să simțiți distanță, respingere și opoziție unul față de celălalt, împreună cu o atitudine de iubire, conexiune și atracție, pe care o construim deasupra acelor prime senzații. În realitatea noastră actuală, nu putem simți simultan iubire și ură față de ceilalți, dar simțim acele senzații în momente diferite. Prin urmare, iubirea spirituală necesită o măiestrie artistică în procesul spiritual, de a ne ridica deasupra ego-ului pentru a ne conecta pozitiv cu ceilalți, și trebuie să devenim demni de a atinge acel nivel înalt de iubire.

Cu toate acestea, ajungem la un nivel în dezvoltarea noastră în care devenim din ce în ce mai pregătiți să experimentăm iubirea spirituală. Pe de o parte, vedem că iubirea pe care o cunoaștem  ne conduce către tot mai multe probleme. Cu cât egoul nostru devine mai mare, cu atât cerem mai mult, pentru a ne împlini pe noi înșine, și cu atât ne este mai greu să o facem. Pe de altă parte, ne pregătim să devenim mai maturi.

Mâncarea dulce ne poate ajuta să vedem un exemplu al acestui proces de maturizare. Copiilor le place, de obicei, mâncarea dulce, care este doar dulce, dar când creștem, ne place adesea să mâncăm dulce împreună cu, sau după ceva picant, amar sau acru. Cu cât ne maturizăm, cu atât ne simțim mai incapabili să ne bucurăm de un singur lucru, dar avem nevoie de el și de opusul acestuia.

De asemenea, vedem cum, dacă am fi experimentat doar stări pozitive în viață, fără a fi nevoie să ne străduim și să depășim, și fără să simțim limite și critici, atunci ne-am simți ca și cum vieții noastre i-ar lipsi ceva. Suntem construiți într-un mod în care dorim să avem puncte inteligibile pentru alte calcule și, astfel, dezvoltăm nevoia de a adăuga amărăciune, aciditate și condimente, pentru a gusta și a ne bucura de dulceață. Această tendință provine de la baza existenței noastre, unde noi – ființele create – am fost create inițial, opuse față de natură: Natura este o calitate a iubirii, care dorește doar să ofere plăcere și împlinire iar noi suntem făcuți dintr-o calitate opusă, care dorește doar să primească plăcere și împlinire.

Prin urmare, pentru a „gusta dulceața” iubirii spirituale, trebuie să obținem calitatea iubirii și dăruirii, care nu există în natura noastră înnăscută de primire și, astfel, trebuie să construim acea calitate în noi, pe baza respingerii și distanței noastre naturale din acele calități. Acest lucru este posibil cu îndrumarea unei metode – înțelepciunea Cabalei – care învață căile de a ne ridica deasupra naturii trecătoare și incomplete a ego-ului, pentru a descoperi calitatea iubirii spirituale, care este eternă și completă.

Cabaliștii au scris despre iubirea spirituală – „Iubirea va acoperi toate crimele” (Proverbe 10:12) – unde „crimele” sunt distanța, respingerea și opoziția pe care le simțim în ego-ul nostru. Cu cât implementăm mai mult o astfel de formă de iubire în dezvoltarea noastră spirituală, cu atât vom atinge tot ceea ce natura ne-a propus pentru a ne împlini scopul final al existenței: simțirea iubirii în perfecțiunea, integritalitea și eternitatea ei.

Bazat pe Lecția zilnică de cabală cu Cabalistul dr. Michael Laitman la 29 ianuarie 2021. Scris / editat de studenții dr. Cabalist dr. Michael Laitman.

Imagine deTamanna Rumee pe Unsplash.

Filed under: Educatie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Psihologul rus Mihail Labkovsky oferă cinci sfaturi părinților pentru creșterea unui copil încrezător.

Primul este „Fii generos cu lauda, dar laudă corect. Nu „Ești cel mai bun, uite ce frumos ești, nu precum colegii tăi de clasă.” Mesajul tău ar trebui să fie că este minunat pentru că este el sau ea, nu pentru că el sau ea este cel mai bun dintre cei mai buni.”

Răspunsul meu: Aşa este corect. Desigur, nu ar trebui să insuflăm ideea de superioritate asupra altora la un copil; mai degrabă copilul ar trebui să simtă că merită ceva pe cont propriu și nu că este mai bun decât alții. Că ar trebui să fie mare, grozav, încrezător, amabil și așa mai departe.

Întrebare: Deci nu ar trebui să-l comparăm cu alții și nici măcar să nu-i atingem „eul”?

Răspuns: Da. Standardele ar trebui să fie abstracte, nu superioritate față de ceilalți.

Comentariu: De fiecare dată am fost motivat când mi s-a spus „Uite ce tare e Sasha în clasa respectivă. Poți face la fel. Haide!” Încurajăm copiii în acest fel. Ce e în neregulă cu asta? Nu înțeleg.

Răspunsul meu: Acest lucru transformă o persoană într-un egoist. Competițiile sunt bune atunci când fac o persoană mai bună decât altele în beneficiul altora. Cu toate acestea, acest tip de competiție este doar pentru suprimarea altora.

Întrebare: Încep să mă gândesc involuntar, la suprimarea acestui Sasha?

Răspuns: Da. De ce să devin mai bun decât el? Aș prefera să-l minimalizez și așa nu va trebui să fac nimic cu mine.

Întrebare: Este acesta un răspuns natural al egoismului?

Răspuns: Da. Trebuie să-i arăt copilului că este necesar să lucrezi asupra ta pentru a fi mai bun și nu să suprimi pe altcineva pentru a fi deasupra lui.

Comentariu: Al doilea sfat este: „Dacă un copil a comis o infracțiune, nu vorbiți despre copil, ci despre faptă. Fapta este rea, iar copilul este bun. Sper că ai aruncat deja din vocabular cuvinte precum strâmb, prost și nerușinat”.

Răspuns: Aceasta este o mare problemă pentru mulți părinți care accentuează dur că copilul nu poate face nimic, că nu are valoare; acest lucru îl privează de un sentiment de încredere, siguranţă și posibilități interioare. Este foarte important să păstrezi acest lucru la un copil.

Mulți dintre noi suntem vinovați de acest lucru. Punem presiune asupra copilului, îi spunem: „Nu meriți nimic, uite cum trebuie făcut. De ce nu poți?” și așa mai departe. Adică îl facem un omuleț absolut nesigur. Crește în acest fel și nu poate scăpa de asta toată viața.

Întrebare: Dar dacă el, de exemplu, comite o faptă rea?

Răspuns: Atenuează asta. „Ai făcut acest lucru incorect, într-un mod greșit. Poate că nu ai putut să o faci diferit. Vezi acum cum se poate face diferit.” Ca să poată învăța din asta și să aibă încredere.

Întrebare: Adică să nu atingi copilul și micul său „eu”. Principiul cel mai important este să nu atingi „eul”?

Răspuns: Da. Sunt oameni, exact ca cei care trăiesc pe planeta noastră, fără încredere interioară, „uciși” de părinți, oameni care au fost privați încă din copilărie. Pentru a se apăra cumva, fac probleme, dorind să se ridice cel puțin puțin peste toată lumea. Cu toate acestea, ei nu știu cum să facă acest lucru pentru a se simți normal.

Pentru asta, ei trebuie să-i suprime pe ceilalți, să-i distrugă pe alții și așa mai departe. Dacă iei pe cineva care ucide, îi torturează pe alții, conduce o bandă, vei vedea de ce i s-a întâmplat asta.

Veți privi în copilăria sa și veți vedea cum acolo a fost desfigurat în același mod.

Comentariu: Al treilea sfat: „Nu-l compara niciodată cu nimeni, chiar dacă comparația este în favoarea lui. Aceasta este calea directă către narcisism. Iar narcisismul este distrugerea stimei de sine de la bază. Adică, stima de sine este distrusă la pământ. Copilul riscă să crească ca o persoană care se compară mereu cu alții și va suferi că cineva este mai bun decât el”.

Răspunsul meu: Da. Cu toate acestea, trebuie totuși să ne asigurăm că copilul are o idee despre ce este perfecțiunea. Și trebuie cumva să se evalueze în raport cu această perfecțiune.

Întrebare: Este nevoie să îi dăm copilului un fel de standard?

Răspuns: Da, dar nu în raport cu ceilalți. Standardul nu ar trebui să fie o persoană, ci o calitate.

Întrebare:  Cum îi putem explica copilului calitatea la care ar trebui să aspire?

Răspuns: Odată se făcea cu ajutorul unor zei sau mari eroi. Cu toate acestea, astfel de exemple pot fi în ceva specific, particular, nu mai mult decât atât.

Întrebare: Ar trebui să fie o calitate? De exemplu, cum iubeai atunci, deci ar trebui să ajungem la aceeași iubire?

Răspuns: Da.

Comentariu: Al patrulea sfat: „Lăudați copilul nu pentru rezultat, ci pentru curaj și efort, pentru faptul că nu i-a fost frică și că a performat, provocat de el însuși în competiție, că a făcut un efort, a făcut tot posibilul. Acest lucru îl va învăța să se întrețină în viitor. Și, apropo, va contribui foarte mult la succesul său în viața adultă”.

Răspunsul meu: Da, este nevoie să îl susțineți și să-l inspirați. Indiferent de succesul său, el ar trebui să simtă că ești în spatele lui și ai încredere în el și să nu-i ceri nimic mai mult decât sȃrguința, efortul său.

Întrebare: Adică nu ar trebui să spunem: „Ai făcut bine, ai primit primul loc, ce medalie frumoasă”, nu?

Răspuns: Da. Nu face asta. Deloc. Este nevoie ca el să-şi fie autosuficient și fericit în acțiunile sale.

Comentariu: Dar noi suntem mândri de medalii.

Răspuns: Aceasta este societatea noastră, una atât de îngustă, egoistă, care aduce toți oamenii unul împotriva celuilalt, ridică concurența la astfel de niveluri, încât o persoană își dedică întreaga viață și sănătate acestui lucru. Și care este rezultatul? Vedem că acest lucru nu aduce fericire nimănui.

Întrebare: Înseamnă că, dacă un copil vorbește despre victoria sa, atunci principalul lucru pentru el ar trebui să fie cât efort a depus, cum s-a antrenat pentru asta?

Răspuns: Bineînţeles. În caz contrar, el va consuma droguri și va câștiga numai cu ajutorul lor. n asta ne transformă egoismul, pe fiecare dintre noi.

Comentariu: Apropo, acesta este un comentariu foarte precis. Toți acești steroizi anabolizanți, medicamente și orice altceva. Este deja imposibil să te uiți la sport, totul este clar acolo. Acum este o problemă cu privire la modul de ascundere a medicamentului, nu cum să nu îl iei.

Răspunsul meu: Da. Principalul lucru pentru ei este realizarea în comparație cu ceilalți. Cu excepția sporturilor de grup. Sporturile de grup sunt relativ atractive.

Întrebare: Asta pentru că acolo există o victorie a echipei?

Răspuns: Da. Un singur „eu” este atenuat printre mulți alții și, în general, opoziția unuia față de altul nu este aceeași cu opoziția individuală, faţă în faţă.

Întrebare: Dar ce spuneţi despre faptul că un jucător mai iese în evidență? De exemplu, Messi sau altcineva.

Răspuns: Asta este rău. La urma urmei, echipa a câștigat. Dar totuși, cel puțin în acest fel.

Comentariu:  Al cincilea și cel mai important sfat: „Tu însuți trebuie să ai încredere în tine. Părinții îmi scriu adesea: „Fac totul bine, laud, susțin, dar copilul arată nesiguranță tot timpul.” Bineînțeles, fiecare caz specific ar trebui analizat separat, dar dacă chiar faci totul pentru încrederea copilului tău și are o stimă de sine zero, aceasta este ceea ce se numește „Un apel de trezire pentru părinți”.”

Răspunsul meu: În orice caz, trebuie să îi arătăm copilului încrederea noastră în el, iubirea pentru el și că îl acceptăm așa cum este. Cel mai important lucru este să nu distrugi, să nu-i nivelezi „eu-ul” și să nu-i ceri victorii și mari realizări. Numai în acest caz îl poți face o persoană normală și sigură.

Întrebare: De ce un psiholog începe astfel: „Tu însuți trebuie să ai încredere în sine”?

Răspuns: Pentru că încerci să întruchipezi în copil ceea ce nu ai realizat tu singur.

Întrebare: Nu va funcționa chiar dacă „joc” în fața lui?

Răspuns: Nu.

Întrebare:  Dvs aveţi încredere în sine?

Răspuns: Nu. O persoană absolut încrezătoare este doar un idiot, trebuie să fie la nivelul unei pietre. Cu toate acestea, sunt încrezător că nu sunt încrezător, şi pot face doar în ceea ce trebuie să cred.

Comentariu: Asta nu este ușor.

Răspunsul meu: Nimeni nu spune că acest lucru se poate realiza. Dar ar trebui să aspirăm la acest lucru. Viața este despre aspirație.

Comentariu: În general, toată această cale se află în incertitudine, în tranziția către încredere și apoi din nou incertitudine.

Răspunsul meu: Întreaga cale se află în incertitudine, dacă te raportezi la absolut. Aceasta este încrederea ta. Deci, nu este nimic înfricoșător aici. Există o forță superioară, trebuie să știi cum poți să te poziționezi în raport cu ea și apoi câștigi încredere deplină. Nu în tine, ci în faptul că mergi cu El.

Întrebare: Că busola ta păstrează mereu această direcție?

Răspuns: Desigur. Atunci totul va fi foarte simplu. Ține-te ca un copil mic de mâna celui mare.

Comentariu: De a Învăţătorului.

Răspunsul meu: Da.

Întrebare: Ce se întâmplă dacă eşti împins în mod constant spre stânga sau spre dreapta?

Răspuns: Este intenționat, astfel încât să te ții mai strâns de El, astfel încât să puteți vedea unde mergeți cu El și astfel să învățați.

Sunteți depărtați de El și trebuie să vă țineți mai strâns și să vă aliniați calea cu El, în spatele Lui. În acest fel, învățați atât din vicisitudinile sorţii, cât și din reacția Sa la acea soartă.

Întrebare: Este această cale prin rațiune sau prin credință mai presus de rațiune?

Răspuns: Această cale este prin adeziunea cu cel superior. Îți arată două linii și tu trebuie să păşeşti între ele.

Din emisiunea de pe KabTV “Ştiri cu Dr. Michael Laitman” 09.03.2020

Filed under: Educatie, Educatie integrala, Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→