Category Archives: Educatie

Spectacolul unui singur om

Întrebare: Cum putem găsi puterea de a a avansa, pentru că, cu cât trece timpul, simțim o mai mare opoziție și mai puțină putere?

Răspuns: Asta este minunat! Dacă simți din ce în ce mai puțină energie, este ajutorul de Sus, astfel încât să vezi că nu poți face nimic. Dacă simți o opoziție mare, este de asemenea ajutor de Sus, astfe încât să vezi că nu vei fi în stare să treci de unul singur.

Este ajutor! Faraonul, Regele Egiptului, egoul, înclinația rea, este opusă Creatorului – partea reversă a Sa. Creatorul a creat în mod deliberat această imagine în tine. Întreaga ta natură, egoismul tău, este forma inversă a Creatorului. Creatorul a pătruns în tine și acționează într-un mod care te oprește. El face totul! Nu este nimeni în afara de El.

Atunci când spui Nu este nimeni în afară de EL, asta nu înseamnă că eu exist și există altcineva opus mie.  Eu, de asemenea, nu exist! Toate forțele din interiorul meu acționează pentru și împotrivă, bune și rele, toate sunt El. Și cine sunt eu? Sunt un punct de discernământ. Eu numai discern ce este pentru și ce este împotrivă. Din cele două forme ale Lui, eu discern ce doresc să fiu.

Creatorul este un actor ce joacă toate rolurile: El se îmbracă alternativ în bine și apoi în rău.  Este ca și cum te joci cu un copil mic în feluri diferite, astfel încât el să învețe să diferențieze lucrurile unul de altul și să înțeleagă ce trebuie fie. Învață despre bine numai în măsură în care obține răul.

De aceea, dacă simți greutate acum, este Creatorul care face asta. Dacă simți că nu poți face nimic de unul singur, El îți dă această senzație. De ce? Ca să te întorci la El.

Dacă vreau să învăț un copil mic că trebuie să se întorcă la mine pentru ajutor, atunci eu acționez deliberat într-un fel care îl împiedică să îndeplinească ceva, pentru a avea nevoie demine. Astfe acționăm în relațiile dintre noi.

Să presupunem că vreau ca tu să devi prietenul meu și să mă respecți. În acest caz, acționez în spatele tău, astfel încât tu să simți că, chiar dacă nu îți dorești asta, nu vei avea succes fără să ai o conexiune cu mine. Vei înțelege deoadată că eu sunt mare, că trebuie să mă respecți și să mă rogi, și acum știi că sunt sunt mare și că depinzi de mine. Am aranjat viața ta astfel încât nu ți-am lăsat altă alegere decât să vii și să mă rogi pentru asta.

Asta ne face nouă Creatorul. Desigur, El nu este motivat de o intenție egoistă pentru a ne înșela, ci de dorința de a ne învăța și de a ne ridica la nivelul Lui, cea mai bună stare, deoarece El este numit Cel Bun care face bine. Totuși, El acționează chiar în acest fel, creând tot fle de neînțelegeri, probleme și confuzii constante în lume, în toate domeniile vieții și în toate lumile, astfel ca tu să dorește să vii la El, să ceri ajutor și în acest fel să ajungi mai aproape de El.

Apoi vei dori să devi la fel ca El. Atunci când te uiți la cineva care este mare, înțelept sau puternic, dorești să devi la fel. Nu este suficient  pentru tine doar să primești de la El; vrei să fi în locul Lui. Asta este exact ceea ce Creatorul ne face nouă.

Din prima parte a lecției zilnice de Cabala  11/16/10, The Zohar

Agentul secret al Creatorului in scoli

Intrebare: Cum ar trebuie sa fie un mediu optim pentru copii?

Raspuns: Un copil intotdeauna va creste ca sa fie asemanator mediului sau. De aceea se spune ca avand grija de mediu ai grija de copilul tau.

Gandeste la moduri in care ii poti influenta si controla mediul indirect, prin jocuri, carti, filme video care contin informatia pe care tu ai ales-o pentru el, dar asta ii va fi prezentata intr-o maniera interesanta. Invata copilul sa se protejeze de rau, influente externe si aratati-i cum sa reziste singuri; dati-i puterea sa isi apere priincipiile. De fapt, sistemul de valori este construit in opozitie cu binele si raul.

De asemenea, educatorul trebuie sa aiba abilitatea sa se coboare la nivelul copilului in asa fel incat copilul sa nu simta ca profesorul e mai mare. Trebuie sa stea cu copii, sa se joace cu ei, sa vorbeasca ca ei. Ar trebui sa invadeze mediul copiilor ca un agent secret si sa lucreze cu ei. Apoi, el va sa isi treaca spiritul lor, si sa ii ridice treptat. De aceea, daca educatorul este mai mare ca ei, ei il vor percepe ca pe mobila din jur.Vor alerga printre picioarele lor, ii vor impinge in asa fel icat adultii sa nu-i mai deranjeze. Ei au lumea lor.

Cu alte cuvinte, totul trebuie sa fie organizat pentru atingerea scopului: dezvoltarea dragostei pentru ceilalti in copii, astfel incat sa ajunga la dragostea pentru Creator prin asta.Aceasta este intentia pe care copii trebuie sa o aiba la inceputul vietii, la sfarsitul fiecarei actiuni. In mod special la aceasta varsta este usor si posibil. Daca implementezi dragostea pentru ceilalti in copilul tau inca de la o varsta frageda, o sa-i  garantezi succesul si siguranta la cel mai inalt nivel al vietii sale.
Din partea a 4a Lectia zilnica de Cabala 10/10/10, “Dragostea pentru Creator si dragostea pentru fiintele create”

Cum ne putem influenta copii?

Intrebare: Ce inseamna sa cresti un copil cu `Torah si poruncile ei si cu intentia de a darui in loc de iubirea pentru el insusi?

Raspuns: Poruncile sunt pasii pentru corectarea dorintelor nostre egoiste, dorinta de a primi placere, care se dezvaluie mai mult cu fiecare pas si care impiedica iubirea intre noi. Totusi, cand corectam acest egoism care ne desparte si care se transforma in daruire, iubirea se manifesta in mod special in el, si devine aliatul nostru. In acest fel ne referim la Torah si poruncile ei.

Torah este Lumina care reformeaza, dragoste si daruire, iar poruncile sunt actiuni prin care se corecteaza dorintele oameilor in dragoste si daruire. Torah este metoda care ne permite sa atingem iubirea, unirea si daruirea pentru ca ea contine Lumina, forta corectiei. Aceasta Lumina a creat dorinta si numai ea o potae corecta. Totusi, exista o conditie: trebuie sa dorim corectia, sa-i cerem Luminii a actioneze. Acesta este rolul omului.

Copii nu sunt crescuti nici de mama nici de tata, sau de scoala si educator. Chiar daca esti cel mai mare Cabalist, nu ai fi in stare sa cresti un copil; doar o societate adecvata o poate face. Nu conteaza cat de mult parintii investesc in copii, copiii nu iau nimic de la parinti, ci mai degraba cad sub influenta mediului pe strada sau la scoala si de acolo isi aleg modele de comportament si valori ale vietii.

Ei isi percep mama si tatal ca  sistem si nu ca si mediul lor. Mediul este ceva apropiat copiilor.Care vorbeste o limba pe care copii o inteleg si care ii intelege pe ei. Sunt pe acelasi nivel. Nevoia de mediu apare in jurul varstei de trei-patru ani, si este necesar sa punem limitele corespunzatoare in jurul lor.

In intelepciunea Cabalei, invatam ca putem percepe sau pe Partzuf care ne este egal, sau unul mai inalt care coboara la noi. Nu avem nici o perceptie deasupra nivelelor egale cu noi. De aceea copilul isi percepe tatal si mama ca pe cineva care trebuie sa il serveasca.

De aceea este posibila educatia doar prin mediu. Creati un mediu potrivit copiilor vostrii. Apoi, o sa puteti sa ii infuentati.

Din partea a 4a Lectia zilnica de Cabala 10/10/10, “Dragostea pentru Creator si dragostea pentru fiinta creata”

O scoala pentru beneficiul Lumii

In ultimul timp lumea intreaba mult despre sistemul nostru educational. Am creat un nou sistem educational si trebuie sa il folosim de dragul de a darui, in scopul diseminarii. Acesta va pava calea spre succesul dezvoltarii sale, cu sprijin si recunoastere. Copii nostri devin parte a acestui proces care este directionat ca sa ajute toti copii lumii. Folosim ce ne este cel mai drag noua, copii nostri, pentru scopul diseminarii ca exemplu de crestere corespunzatoare.

Aceasta este cheia succesului. Nu suntem  preocupati doar de bunastarea copiilor nostii, ci de bunastarea intregii lumi. Asta inseamna ca primul nostru obiectiv nu este crearea propriei scoli, ci organizarea unor clase model, virtuale, care sa serveasca ca exemplu de formare a copiilor ca adulti.

O sa folosim aceasta fundatie pentru a face programe educationale video astfel incat copiii din intreaga lume sa le foloseasca dupa scoala prin internet sau televiziunea locala. Programe dinamice de diferite formate croite special pe grupe de varsta ne vor introduce ca o organizatie educationala serioasa, careia chiar ii pasa de educatie. Vom alimenta lumea sistematic cu programe educationale in diferite limbi. Sigur ca nu o vom face fara a mentiona intelepciunea Cabalei, dar folosind doar abordarea generala, parte integranta a revelatiei in lume.

Acest program nu se opune programului scolar; dimpotriva, formeaza copilul pentru a deveni adult. Treptat vom introduce toate subiectele de la scoala in programele noastre, din perspectiva unei vederi generale a realitatii a lumii in general si a lumii noastre.

Trebuie sa invatam copii sa inteleaga ca perspectiva lor asupra lumii este relativa si arata ca este posibil sa simti si sa intelegi lumea in moduri diferite fara sa te blochezi in idei preconcepute.Cand vorbim copiiilor despre natura trebuie sa-i invatam despre perceptia relativa, sa isi puna intrebari despre ei insisi, sa ii aducem mai aproape de realitate si sa le deschidem lumea.

Ce am mentionat mai inainte nu sunt fantezii nerealiste, ci de fapt rezultatele a ceea ce am observat clar la sute de copii in ultimii cativa ani.

Vorbind despre educatie 10/1/10

Atingerea Luminii din intuneric

Intrebare: Care este principiul de atingere a Luminii din intuneric?

Raspuns: Atingerea Luminii vine din intunericul din care se ridica. Lumina este caliatea de daruire si intunericul este realizarea dorintelor nostre de natura egoista. (Itron Ohr Mi Toch Hosheh – Lumina este evaluata in relatie cu intunericul)

Exista o gluma despre un rus modern, care arata prietenilor o bricheta pe care a cumparat-o de la un magazin special cu trei mii de dolari. Celalalt exclama: „ Asta-i nimic! Am cumparat de dupa colt o bricheta asemanatoare cu sase mii de dolari!”

Placerea nu este evaluata in functie de obiect, ci in fuctie de modul in care il evaluezi. Cand cumperi ceva de la un magazin de specialitate sau cand il obtii cu mare dificultate, ai o mare placere. Cu cat parintii investesc mai mult in copilul lor, cu atat il iubesc mai mult. Stim ca cu cat era  mai greu de obtinut un lucru in trecut, cu atat era mai pretios si mai placut sa ne amintim de el.

Asta deoarece simtim dorinta (Kli – vasele) mai mult decat Lumina, si facem evaluari in ceea ce priveste implinirea, bazate pe dorinta. Cu cat este mai mare dorinta si suferinta cu atat mai puternica este implinirea. De aceea, trebuie sa intelegem ca, atunci cand a fost acumulata suficienta suferinta prin eforturile noastre, vom merita sa simtim izbavirea de cele rele.

Scoala adevarului

Intrebare: Cum poti explica copiilor legea ‘’iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti?’’

Raspuns: Educatia trebuie sa fie la fel si pentru copii si pentru adulti. Doar ca, copilului ii dezvalui totul la un nivel mai mic, ii dai exemple pe care le poate intelege, care sunt ‘’reduse’’ la nivelul lui, dar nu basme.  Intotdeauna trebuie sa ii fie spus adevarul ! Trebuie doar sa avem grija ca el sa ne inteleaga corect la nivelul lui de intelegere, la fel cum noi adaptam limbajul Cabalei omului modern pentru ca sa fie clar tuturor.

Este nevoie de multe lectii ca sa ii explici unui copil ce invata adultii la lectiile zilnice de Cabala. Dupa ce am verificat toate lectiile precedente care s-au adunat, dezvalui o noua problema grupului de copii pentru a fi rezolvata ; le ofer o ‘’jumatate de lingurita’’, doar ‘’de gust’’.

Dar dupa asta, copilul trebuie sa inceapa sa puna intrebari, cand lipsit de intelegere si chinuit de neincredere, discutand cu prietenii, impreuna incearca sa sa inteleaga ce se intampla de fapt, unde este problema si care este solutia. Profesorul se implica in discutie ca si egalul lor, ghidandu-i pe calea cea buna in timp ce pastreaza distanta.

Prima data clarificam complet intrebarea in sine, apoi incercam sa gasim solutia. Prin acest proces profesorul evalueaza progresul copilului: fiecare grad precedent se conecteaza cu urmtorul in partea sa cea joasa. Gradele nu sunt oferite, toti sunt egali; noi doar evaluam solutia colectiva la orice problema data.

Din partea a 4a Lectia zilnica de Cabala 10/4/10, Dragostea fata de Creator si dragostea fata de fiinta creata

Indreptati copiii spre viata reala

Sistemul nostru educativ functioneaza degeaba in viata nostra. Nu ar trebui sa le spunem lucruri fara sens si minciuni copiilor, sau sa zugravim o munca falsa pentru ei. Fiecare jucarie trebuie sa-l ghideze pe copil spre viata reala si spre o corecta analiza a acesteia. Fiecare detaliu ar trebui sa fie un mic exemplu al realitatilor lumii celei mari. Ar trebui sa o asternem treptat in fata copilului, amintindu-le continuu ca este viata reala si nu fictiune.

Pentru a proteja copilul, trasez granite pentru el, insa, in acelasi timp, ii ofer libertate in interiorul lor. Un copli invata sa fie uman din actiunile lui in acest spatiu restrans si in conditii sigure. Treptat, granitele se largesc si, incet, incet, in interiorul lor se formeaza o fiinta umana.

Mai mult, nu ii ofer solutii stabilite anterior, ci, mai degraba, un exemplu limitat. Nu asamblez  pentru el “blocul din cuburi” interconectate, ci ii stabilesc un sablon pe care sa-l urmeze si il las cu libertatea de a-si folosi fantezia si creativitatea.. Ocazional, chiar pregatesc puzzle-uri, trucuri si capcane pentru el, asa incat sa poata invata din greseli. Doar actionand in acest fel voi pregati un copil pentru viata.

Cum pot sa-i ofer toate solutiile de la inceput? Dimpotriva, noi ne maturizam din experientele noastre cu puzzle-uri si exercitii, incercari si greseli. Memorarea lor formeaza o abordare corecta pentru copil si el stie, apoi, de unde sa inceapa si cum sa rezolve o problema. In cele din urma, daca greseste va fi doar fiindca a fost luat prin surprindere si nu s-a asteptat la o asemenea rasturnare de evenimente.

Fiecare pas care urmeaza incepe exact asa. Este nou si necunoscut si de aceea copilul face greseli. Insa, in timp ce greseste, ele invata din esecuri si are avantaje de pe urma lor.
From the Talk on Education 9/29/10

Scopul Educatiei

Scopul educatiei este de a explica ca “a-ti iubi aproapele” este o lege comuna a naturii. Doar aceasta formeaza un copil intr-o fiinta umana. Acest lucru are nevoie sa fie reflectat in fiecare materie predata; toate ar trebui sa cuprinda notiunea naturii unificate si guvernarii (“nu exista nimic in afara Lui”) si interconectarea absoluta a tuturor partilor creatiei (“iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti”).

Atunci intregul curs va fi bazat si guvernat de singura lege, se va misca intr-o singura directie si exact de aceasta se va lega copilul. Daca e scris ca legea “iubirii aproapelui” e principala “regula din Tora” (adica legea comuna a universului), atunci trebuie sa ne educam copiii conform acestei legi si sa aratam ca tot ce se intampla in lume e definit de aceasta conditie.

Copiii vor prinde aceasta singura lege si atat guvernarea cat si comportamentul lor adecvat, le va fi evident. Cand aratam ca intamplarile cele mai bune si cele mai cumplite din lume se intampla doar pentru a ne dezvalui locul in care trebuie sa indeplinim aceasta lege, copiii vor incepe sa aiba o atitudine diferita, cu un scop clar, fata de realitate.

Cei care doresc sa se corecteze si, prin ei, lumea, se numesc oameni. Astfel ne ridicam de la conditia de animal la cea de om.

Din partea 4 a Lectiei zilnice de Cabala 9/27/10, “Iubirea pentru Creator si Iubirea pentru Fiinta Creata”, “Suflete”.

Cum sa stai conectat cu copiii tai

Intrebare: Sotia mea de abia a dat nastere unui baiat cu care intentionez sa impart calea spirituala, dar vecinul meu, care de asemenea are un baiat, nu studiaza Cabala. El vede cum parintii si copiii se departeaza si se teme ca va pierde conexiunea cu baiatul sau. Ce pot sa-i spun daca el nu va studia Cabala, ci vrea numai cateva sfaturi despre modul in care sa mentina o relatie cu copilul sau?

Raspuns: In trecut oamenii erau conectati prin forma egoista a existentei. Problemele legate de casa, familie, subzistenta si sanatate tineau strans pe oameni impreuna in familie, natiune si tara. In zilele noastre acestea se prabusesc si nimeni nu stie cum sa previna asta, sau ce se va intampla in continuare.

De ce? Bunastarea materiala nu mai leaga oamenii. Fiecare fiinta umana incepe sa evolueze si doar  putin isi inalta capul deasupra nivelului material, animal, ca deasupra apei. Si tu trebuie sa-i oferi lui sau ei un raspuns la nivel spiritual.

Deci, vecinul tau nu are nicio sansa. Va trebui sa se conecteze cu baiatul lui la nivel spiritual; altfel, nu vor avea nimic in comun. De aceea este scris despre Creator (despre toti uniti cu ceilalti in calitatea daruirii): El care intoarce inimile copiilor, tatilor si inimile tatilor, copiilor.

Din partea a patra a Lectiei zilnice de Cabala, 10.08.10, O lectie despre evenimentele curente

Sa-i invatam pe copii blandetea

Intrebare: Daca imi cresc copiii dupa principiile Kabalei, invatandu-i despre iubire si daruire, cum o sa supravietuiasca ei in lumea aceasta egoista?

Raspuns: Nu-ti face probleme. Un copil care creste intr-un mediu care ii ofera numai exemple pozitive si care motiveaza atitudini de blandete fata de acesta nu devine mai slab decat alti copii. Dimpotriva, el descopera o multime de forte bune care il ajuta si care lucreaza pentru el, protejandu-l de fortele raului.

Chiar si in viata de zi cu zi, noi ii protejam instinctiv pe copii de tot ce consideram ca e rau si ii invatam sa fie buni cu altii, sa faca compromisuri si sa fie politicosi. Actionam astfel pentru ca, din interior, intelegem ca relatiile bune cu mediul – si nu lupta cu mediul sau castigarea a ceva prin forta – implica siguranta si pace.

Este evident ca violenta nu rezolva niciun fel de probleme pentru un individ sau pentru o tara. Cei care folosesc forta pierd intotdeauna, in cele din urma, desi spera sa reuseasca. Asa e construita lumea materiala, unde singura putere care domneste este cea a Creatorului. Si chiar si cand pare ca cineva castiga prin folosirea violentei, cu siguranta ca il vom vedea cazand. Asta se refera la o persoana, la o natiune si la lume, in aceeasi masura.

Putem reusi cu o singura conditie: daca avem echivalenta de forma cu Creatorul. Aceasta asemanare este cheia succesului. Ca urmare, nu iti fie teama ca un copil va primi o educatie moale. Sarcina noastra este sa crestem o persoana astfel incat aceasta sa devina cat mai apropiata de Creator, iar atunci cu siguranta ca vom reusi in viata. Orice alt model de comportament nu va face decat sa ii dauneze.

Din partea a 3a a Lectiei zilnice de Kabbalah 1.07.10, Introducere la Cartea, Panim Meirot uMasbirot