Întrebare: De ce nu reuşesc să păstrez sentimentul de unitate, “sfera de zmeură” care continuă să dispară?

Răspuns: Nu este grav dacă ea dispare. Trebuie să privim la interesul acţiunilor noastre şi, dacă pot adăuga un efort, sunt mai fericit că ea s-a piedut decât dacă o aveam deoarece, ce am este deja al meu. Dacă mă opresc chiar şi pentru o secundă în starea în care am ajuns, începe să putrezească.

În momentul în care încep să profit de starea mea, înţeleg că este o plăcere egoistă. Dacă apreciez schimbările stărilor, adică nu viteza, ci acceleraţia, viteza crescută a schimbărilor, atunci este o plăcere corectă. Dacă apreciez, pur şi simplu, starea în sine, atunci este deja o coajă.

Precum în fizică, un corp care se deplasează la o viteză constantă ce poate fi foarte ridicată este considerat ca fiind staţionar şi, pentru mine, nu este în mişcare. Nu poate fi considerat ca fiind în mişcare decât dacă accelerez schimbările. Deci, dacă viteza voastră creşte, puteţi fi fericiţi şi este o bucurie corectă. Este ceea ce numim “bucuria unei mitzvah”, deoarece adăugaţi constant, adică creşteţi tot mai mult dorinţele spre corectare.

Mai mult, nu trebuie să vă bucuraţi de o stare constantă. Trebuie să avansaţi ca un om bătrân care este aplecat, constant în căutarea unei deficienţe pentru a accelera viteza sa.

Întrebare: Cum putem păstra sfera de zmeură?

Răspuns: Sfera de zmeură nu poate fi păstrată decât prin efortul grupului şi cu ajutorul Forţei Superioare. Constant, trebuie să ne jucăm cu această sferă, ca şi cu un aluat în timpul coacerii matza, fără să ne putem opri din frământare, nici măcar o secundă, până ce o veţi pune la cuptor. Ea nu poate fi frământată mai mult de 18 minute: cele nouă Sefirot ale Luminii Directe şi cele nouă Sefirot ale Luminii Reflectate şi apoi, imediat în cuptor!

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 02.01.2014, Lecţia privind “9 etape”

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Cu toţii ştim că dorinţa de a primi este materie şi, cu alte cuvinte, este baza întregii creaţii. Dorinţa este tot ceea ce Lumina (Creatorul) a creat. De aceea, dorinţa se numeşte ceva din nimic pentru că nu a existat înainte ca Lumina să o creeze. Aceasta este singura acţiune, actul creaţiei.

În continuare, dorinţa de a primi a evoluat de la faza zero la faza a patra, iar sub influenţa Luminii a început să-şi simtă existenţa, adică cine este şi ce este. În această stare, a început dintr-o dată să se simtă pe sine ca receptor. Dacă doar m-a creat astfel, asta este o chestiune, dar în plus, înţeleg şi că vreau să primesc şi să mă bucur de primire; asta este deja altceva. Aici vorbim despre intenţie: Dorinţa de a primi a revelat intenţia din interiorul ei, iar aceasta a fost opusă intenţiei Creatorului.

Astfel, a fost creat un abis imens între intenţia dorinţei care a fost creată (o intenţie de a primii plăcere pentru sine) şi intenţia Creatorului pe care o simte dorinţa (o intenţie de a oferi plăcere creaturii, de a o umple, de a fi preocupat de ea, şi aşa mai departe).

Sentimentul marelui abis, sentimentul ascunderii, se trezeşte în dorinţa de a primi, ceea ce se numeşte Tzimtzum Aleph – prima restricţie. De fapt, acesta a fost începutul creaţiei. Cu influenţa condiţiilor existente, dorinţa de a primi începe să facă ceva singură. Începe să primească numai pentru a oferi plăcere Creatorului ei, adică încearcă să fie ca El. Şi această asemănare cu Creatorul este prima lume dintre cele cinci lumi (pentru că dorinţa de a primi este compusă din cinci nivele), lumea Adam Kadmon (AK),  care reprezintă Adam HaRishon (primul om), prototipul omului.

Asta încheie primul stadiu, din moment ce dorinţa de a primi nu poate face nimic mai departe. Pentru a continua să se conştientizeze pe sine, e nevoie de noi acţiuni. Detaliile acestei acţiuni sunt mai interesante. De sub Tabur al sfârşitului lui Galgalta ve Eynaim, este făcut un amestec de dorinţe, mai exact, acesta este un amestec de intenţii Lo Lishma şi Lishma.

Apoi, se face Tzimtzum Bet, a doua restricţie. Dă un impuls continuării dezvoltării care este atât de mare, încât dintr-o dată dorinţa de a primi primeşte Lumina în interiorul ei ca şi cum este Lishma, şi apoi descoperă că în ciuda a tot, nu este gata să facă asta, nu stă în puterea ei să păstreze intenţia corectă şi primeşte totul pentru sine. Starea în care împlinirea egoistă este revelată se numeşte spargerea dorinţei de a primi.

După aceea, în cadrul acestei dorinţe sparte, apar noi lumi, sunt construite noi sisteme. Şi toate aceste sisteme sunt construite deja într-o stare în care dorinţa de a primi înţelege şi este conştientă de ceea ce este, de cine este şi de cum trebuie să construiască un sistem în care poate fi reparată, adică să se mişte de la intenţia pentru a primi la intenţia pentru a dărui.

Toate acestea au loc când nimic în afara celor două dorinţe nu există, celor două forţe opuse, cu alte cuvinte, chiar înainte ca lumea noastră să fie formată. Înainte de Big Bang, înaintea universului nostru, înaintea a tot. Aceste două forţe construiesc întregul sistem de control prin care apar patru lumi: Atzilut, Beria, Yetzira, şi Assiya (ABYA). Astfel este creat sistemul de control.

Şi după aceea, din centrul lumii Infinităţii, Olam Ein Sof, (∞), care a simţit ruşine şi de aceea a făcut Tzimtzum, restricţie, un Partzuf unic interior este format, un sistem interior foarte mic şi unic. Acesta se numeşte Adam şi scopul lui este să semene complet Creatorului, să aducă întreaga dorinţă la echivalenţă de formă cu El. Şi acest sistem trece printr-o spargere, printr-o împărţire într-o multitudine de părţi care cad în lumea noastră.

Ce este această lume? În ea se află condiţiile cu ajutorul cărora dorinţa de a primi îşi poate corecta intenţia. Cum face asta? Face asta într-o formă complet independentă de Creator. Altfel, nu ar putea fi o corectarea independentă şi dorinţa nu ar fi independentă. De aceea, după cele cinci lumi: Adam Kadmon, Atzilut, Beria, Yetzira, şi Assiya, coborârea prin toate cele 125 de nivele începând cu lumea Infinităţii până la lumea noastră aici, sub toate lumile superioare, este format un nivel unic.

Este unic prin faptul că aici corpurile există, ceea ce noi înţelegem drept corpuri care sunt născute, se dezvoltă, îmbătrânesc şi mor. Şi adăugat la asta, şi aceste corpuri sunt divizate în masculin şi feminin.

Un sistem complet este format aici din acţiunea forţelor, care în starea noastră şi în conştiinţa noastră sunt simţite drept corpuri. În lumile spirituale, există numai dorinţe şi intenţii. Şi în lumea noastră fizică, sunt trei factori: corpul, dorinţa şi intenţia. Şi din acest motiv, corpurile pot să ajungă la diferite relaţii între ele, apropiere şi distanţare reciprocă. Şi această apropiere şi distanţare nu influenţează în mod necesar dorinţa şi intenţia.

Dorinţele pot fi complet diferite, intenţiile pot fi complet opuse, foarte rele şi, în acelaşi timp, printre corpuri poate exista apropiere. Şi vedem asta în lumea noastră. Politicienii sau oamenii care se urăsc unii pe alţii se adună, să spunem ascunzând un cuţit sau o armă la spate, zâmbind politicos, strângându-şi mâinile, vorbind şi căzând de acord între ei.

Asta este unicitatea lumii; acest lucru reprezintă avantajul şi deficienţa ei. Aici, fără corectarea dorinţelor şi intenţiilor, este posibil să ne apropiem unul de altul prin corpuri. Şi dacă nu înţelegem această condiţie, unicitatea lumii noastre, dacă judecăm apropierea interioară după apropierea exterioară, este clar că pierdem.

Un exemplu în plus este atracţia sexuală. În general, în tinereţe oamenii nu înţeleg încă faptul că este un imbold corporal. Şi drept rezultat, sunt multe probleme.

Oamenii nu înţeleg că intimitatea principală trebuie să fie mult mai adâncă, mai internă, mai cu intenţie, scopul vieţii. Atunci când nu ajungi la acest scop fără altă persoană, atunci va fi adevărata intimitate.

Astfel, în lumea noastră este formată această imagine a corpurilor, o adevărată iluzie. Este divizată în patru nivele: mineral, vegetal, animat şi vorbitor.

Şi aşa cum ne este cunoscut dintr-o parte a Cabalei numită percepţia realităţii, toate corpurile apar numai în imaginaţia noastră interioară. Întreaga lume materială este simţită numai ca exterioară. Totuşi, este revelată de fapt astfel numai în conştiinţa noastră. Fizicienii, biologii şi psihologii au vorbit deja despre asta.

Dat pe de altă parte, aceasta este unicitatea lumii noastre şi, în general, împlinirea întregului proces al evoluţiei creaţiei, pentru că ne aduce la o stare de la care putem începe să ne apropiem cel puţin din punct de vedere corporal.

Unde duc toate astea? De-a lungul istoriei umanitatea s-a dezvoltat potrivit unei legi interesante, legea egoului care creşte. Dacă vorbim despre natura simplă, atunci şi în ea evoluează mai întâi nivelul mineral, apoi cel vegetal, urmat de animat şi numai apoi cel uman. Totuşi, aceste stadii sunt temporare din moment ce procesul ajunge la un anumit stadiu şi apoi se opreşte şi nu mai continuă să evolueze. Aceasta este evoluţie treptată în stadii.

Cu toţii ştim ce cataclisme naturale au avut loc pe pământ de-a lungul evoluţiei. Şi după asta, oamenii au evoluat din maimuţă. Cabala ne revelează de ce şi cum s-a întâmplat. Este clar că, cu mult înaintea lui Darwin, cabaliştii au scris despre asta. Se vorbeşte despre asta în Cartea Zohar, în cărţile lui Ari (cabalistul care a trăit în secolul al XVI-lea) şi în introducerea la Studiul celor Zece Sefiroţi care este comentariul la Cartea Zohar de Baal HaSulam.

Evoluţia umană este cea mai interesantă: sute de mii de ani au trecut până când, în secolul XX, a sosit stadiul cel mai exponenţial evoluţionist. La începutul secolului XXI, am ajuns la o stare de saturaţie: egoul s-a oprit din evoluţie şi chiar a început un mic declin.

Cu alte cuvinte, am început să înţelegem că există un sfârşit pentru ego. Am tânjit tot timpul să ajungem la vârful evoluţiei noastre; egoul nostru a crescut şi noi am crezut că această creştere poate să fie infinită. Mai ales în secolul XX, ne-a atras visul american al fericirii generale într-o societate cu consum infinit, nelimitat. Părea că putem vedea şi putem şti totul, că putem să ne bucurăm de tot, că vom fi cu toţii fericiţi şi liberi, că vom trăi sute de ani şi chiar mai mult. Totul părea un vis frumos. Eram siguri că copiii noştri vor trăi mai bine ca noi; că va fi posibil să trăim atât în numele nostru cât şi al lor, adică, vom fi de două ori mai fericiţi.

Apoi, egoul a crescut la o stare în care nici pentru noi nici pentru copiii noştri viaţa nu va fi mai bună. Deja astăzi, vedem şi ştim asta. Pregătim pentru ei o lume care este rea, mult mai rea decât cea de acum.

Asta se simte în dezastrele naturale şi în tot ceea ce se întâmplă în lume. Chiar şi naţiunile nedezvoltate au ajuns rapid la un anumit prag şi încep să cadă.

Şi astfel egoul nostru ne-a dus într-un impas şi vedem că am ajuns la sfârşitul liniei. Cabaliştii au indicat acest punct drept anul 1995. Acesta este unicul indicator pe care Baal HaSulam l-a arătat. După părerea lui, de atunci înainte, umanitatea va deveni conştientă de sfârşitul evoluţiei ei şi de faptul că egoul nostru nu este infinit.

Este vorba despre sfârşitul procesului care a început cu Big Bang-ul care a fost începutul universului nostru, după cum se presupune, în urmă cu 14 miliarde de ani. Începând cu Big Bang până în zilele noastre, toată această perioadă a fost una de evoluţie a egoului nostru. Şi aici ajunge la sfârşit.

Puteţi să vă imaginaţi ce vremuri unice sunt cele în care trăim? Astăzi egoul începe să se strângă şi noi vedem acest lucru după cazurile de depresie, problemele în familie (copii, divorţ), condiţii sociale, relaţii dintre noi, avansarea spre un nou război mondial şi aşa mai departe. Oamenii văd din nou, tot timpul, lipsa de perspectivă. Starea egoistă, în numele ei, Lo Lishma, trăieşte mai mult. Nu suntem gata să fim rupţi de ea, dar nu ne mai pare ceva absolut, sigur şi de nemişcat. Astfel, natura ne obligă să schimbăm vechea perspectivă, relaţiile faţă de lume, de viaţă şi de noi înşine.

Cabala vorbeşte despre acest lucru, că exact acum, umanitatea are şansa să ajungă la conştientizarea sfârşitului evoluţiei ei şi să se gândească din nou la scopul existenţei ei: chiar existăm numai pentru binele corpurilor noastre? Sau cuprindem lumea noastră numai prin corpurile noasrte, absorbind totul prin cele cinci simţuri: văz, auz, gust, miros şi pipăit? Diferite tipuri de unde ne influenţează şi le percepem şi vedem lumea pe un fel de ecran interior.

Dar percepem tot? Existăm în forma corectă? Prin egoul nostru, prin preocuparea doar pentru corpurile noastre, nu ne băgăm pe noi înşine într-o capcană psihologică de informaţii care se contractă şi distruge realizările şi emoţiile noastre, existenţa noastră? Pe scurt, haideţi, să verificăm din nou, avem sau nu dreptate în legătură cu abordarea noastră egoistă şi conservatoare?

Aceasta este unicitatea vremurilor noastre, vremurile descoperii înţelepciunii Cabala ca mijloc care face posibil să descoperim în interiorul nostru noul sentiment. Face posibil să nu rămânem blocaţi în cele cinci simţuri animalice care mor odată cu trupurile noastre şi să dezvoltăm în noi un nou simţ interior care nu depinde de corpul nostru. Acesta se numeşte Neshama, suflet. În principiu, şi acesta este un corp, dar unul spiritual. Îl dezvoltăm foarte uşor printr-o schimbare în intenţie de la pentru mine însumi la pentru celălalt. Asta ne ajută să ieşim din limitările noastre şi să începem să simţim ce simt ceilalţi. Pentru că simt totul în interiorul meu, atunci realitatea mea se numeşte lumea noastră şi dacă pot să simt totul în fiecare din umanitate, atunci simt o lume superioară, numai dacă pot intra în sentimentele celuilalt şi să fiu în afara mea.

Suferinţele pe care le simţim în noi reprezintă adevărata criză. Şi acesta este un ajutor enorm aşa încât putem ieşi din noi înşine şi să începem să simţim lumea care există în afara noastră.

Şi atunci soseşte o stare ca aceasta că, în principiu, nu contează pentru mine ce simt în interiorul meu. Este ca şi cum trăiesc în interiorul celuilalt, şi astfel trec de la sinele meu limitat şi muritor la sinele infinit şi nemuritor. Asta ne dă înţelepciunea Cabala.

Şi, în mod esenţial, ne dă mult mai mult. Pentru că moartea este legată de trupul meu animalic şi Ein Sof este legat de suflet.

Cu alte cuvinte, intru într-o zonă complet diferită, într-o nouă dimensiune, în cadrul căreia exist cu adevărat. Şi încep să simt această lume ca imaginară, că nu există cu adevărat. Asta pentru că există numai în imaginaţia mea greşită, în interiorul percepţiei mele egoiste, unde sunt centrat numai pe mine însumi.

Aşadar lumea noastră este unică în faptul că aici ne putem apropia cu ajutorul corpurilor, chiar cu intenţii diferite. Putem să ne adunăm împreună într-un cerc cu câţiva prieteni, lângă o masă rotundă şi să începem să ne conectăm unii cu alţii. Şi chiar dacă conexiunea dintre noi este artificială, chiar dacă la început nu avem intenţii bune unii cu privire la ceilalţi, pentru că natura noastră este egoistă, totuşi există un grup, o masă rotundă, există locul de joacă în care cu toţii ne putem alătura şi să ne sprijinim unii pe alţii în această conexiune, iar între noi există un Arvut circular, responsabilitate reciprocă. Este posibil, pentru că depinde de noi să ajungem la scopul comun. Şi folosim toate oportunităţile materiale, toate acestea sunt în mâinile noastre. Despre asta este spus: tot ceea ce este în mâinile tale, trebuie să faci. Încercăm să ajungem la conexiunea dintre noi în care fiecare poată să se scoată pe sine şi să fie un singur întreg.

De ce este acest lucru imperativ? Este numai pentru a ne ajuta unii pe alţii. Nu este nimic mai mult de-atât. De ce există un singur întreg? De ce a avut loc spargerea singurei dorinţe într-o multitudine de dorinţe? Numai prin asta putem să tânjim după ajutor reciproc, adică fiecare poate să iasă din sine pentru celălalt.

Astfel, tânjim după un fel de întreg comun, deşi nu vrem asta, dar încercăm să acţionăm împreună cu ajutorul corpurilor. Ne adunăm într-un grup, realizăm diverse activităţi, pregătim congrese, studiem, predăm şi ne educăm pe noi înşine. Încercăm să ajungem la conexiune între noi, o sferă de zmeură. Şi impulsul nostru trece de la unul la altul. Ne putem sprijini unul pe altul, ne putem trezi unii pe alţii. Putem mări şi amplifica psihologic conexiunea dintre noi.

Şi prima condiţie este în faptul că această conexiune trebuie să existe potrivit legilor scrise pentru noi de cabalişti. Pentru această unitate, acordul trebuie să fie ca un Kli însemnând caracteristica dăruirii şi iubirii maxime, pe cât de mult posibil. Articolele cabaliste pe care profesorii noştri ni le-au lăsat ne îndreaptă către ea. Ei au scris şi înregistrat pentru noi ce trebuie să fie conexiunea; ei au determinat tot dintre condiţiile ei.

De aceea, acordul dintre noi trebuie să fie ca un Kli. Şi, în general, nu este nevoie să inventăm condiţii pentru conexiune. Cu mintea noastră distorsionată care ne împinge tot timpul în mod egoist oriunde vrea, noi inventăm numai ceea ce este util egoului nostru, dar nicicum spre spiritualitate. Nu înţelegem ce este această spiritualitate şi de aceea trebuie să ascultăm de surse. Este foarte important pentru că există o mulţime de înţelepţi care încep să inventeze ei înşişi ceva şi este clar că după un timp eşuează. Ei sunt gata să distrugă această viaţă pentru noi şi noi nu reuşim să ajungem la ceea ce căutăm.

Dar există şi a doua condiţie: depinde de noi să explorăm lumea superioară, cu alte cuvinte, ceea ce vrem să dobândim. Şi studiile noastre trebuie să se bazeze pe surse, pe cărţi care au fost scrise de oameni care au ajuns la lumea superioară.

Tindem spre lumea superioară, iar pe măsura dorinţei noastre de a fi mai aproape de ea, pe măsura tensiunii, primim o influenţă de la ea, numită Ohr Makif (Lumina Înconjurătoare).

Îi luminează pe toţi, pur şi simplu luminează, este peste tot. Dar va continua să ne ilumineze numai în măsura în care tânjim după ea. Când vrem să ne apropiem de ea, atunci în acea măsură trezim o Lumină mai puternică asupra noastră.

Asemenea efectului Doppler, apar caracteristici noi interioare în mine mai ales pentru că mă aflu într-un câmp uniform de voltaj egal, dar dacă mă mişc în el, atunci un voltaj este creat în mine ca electricitatea care este creată într-un fir sub influenţa unui câmp magnetic. Aceasta este bine cunoscuta Lege a Inducţiei; tot ce are electroni liberi în el poate fi folosit ca un conductor ca şi cum se mişcă într-un câmp electric.

Deci şi noi ne mişcăm într-un câmp uniform de Lumină, şi în măsura în care tânjim după ea, adică încercăm să ne mişcăm mai rapid, să ajungem, să dobândim, şi să o descoperim, în acea măsură se trezeşte în noi inducţie, curenţi de inducţie se formează în noi. Şi ne schimbă pe noi, intenţiile noastre, de la Lo Lishma la Lishma. La început nu înţelegem cum se întâmplă acest lucru, dar treptat fenomenul acţionează.

În acest fel, întreaga dezvoltare care se aşteaptă de la noi duce la conexiune. De aceea, există diverse imbolduri ca acestea în natură, ca încercările de a conecta naţiuni, diverse corporaţii, organizaţii profesionale şi mari industrii, uniuni internaţionale ca Uniunea Europeană, şi aşa mai departe.

Dar noi nu ştim cum să ne conectăm. De aceea, totul se întâmplă în sens opus. Şi Uniunea Sovietică s-a rupt pentru că nu i-a putut uni pe toţi pe o bază spirituală comună, şi Europa se va rupe şi ea; nu este cunoscut rezultatul acestora. Şi Statele Unite şi în general toate uniunile vor începe să se rupă pentru că toate sunt construite pe ego reciproc. Numai dacă începem să înţelegem că depinde de noi să ne conectăm, atunci vom trece prin această cale, această tranziţie de la distanţare reciprocă la atracţie reciprocă, într-un mod bun, uşor şi confortabil. Şi pentru asta ne-a fost dată  înţelepciunea Cabala. Dar dacă nu o putem folosi, atunci în mod regretabil noi vom fi împinşi spre suferinţe mai mari, ură reciprocă, cu pierderi mai mari pentru întreaga umanitate în alte războaie mondiale.

Aşadar unificarea lumii noastră se află în acest lucru, că mai ales în asta ne putem remodela intenţiile de la Lo Lishma la Lishma şi să facem asta complet independent fără să depindem de Creator, adică să construim pentru noi înşine echivalenţă de formă cu El fără să fim sub influenţa Lui revelată. Suntem pregătiţi să construim o stare între noi care va fi asemănătoare spiritualităţii şi va trezi asupra noastră Lumina care Reformează şi astfel avansăm.

De aceea, soluţia stă numai în conexiunea dintre noi. Prin urmare, am construit educaţia integrală, în primul rând şi cel mai important, pentru a continua să unim lumea, iar în al doilea rând, pentru a o ridica la Creator.

Ne aflăm într-o situaţie unică, pentru că am primit o trezire unică de sus, şi astfel ne-a adus la conexiune (S), la Cabala, la studiu. Şi de la această condiţie, trebuie să fim ocupaţi cu diseminarea noastră.

În principiu, întreaga lume de astăzi se află în criză şi depinde numai de noi dacă lumea va înţelege ce reprezintă această criză şi care este scopul ei. În final, noi, ca parte aleasă şi unică, trebuie să luăm întreaga lume şi să o ridicăm împreună cu noi la nivelul Creatorului, pentru a o conecta cu Creatorul.

Este posibil să facem asta în cel mai scurt timp; totul depinde numai de noi. Sper că înţelegem că soluţia stă în conexiune şi că buna conexiune poate exista numai prin noi şi că vom începe serios să fim implicaţi în diseminarea educaţiei şi învăţării integrale.

De la Convenţia virtuală de la Moscova, Unitate fără limite, Ziua a doua, 14.12.2013, Lecţia a doua

Filed under: Congrese, Criza, globalizare, Diseminare, Diseminarea Cabalei, Egoism, Munca in grup, Munca interioara, Perceptie, Similaritatea mea cu Creatorul, Spiritualitate - Un comentariu →

Până la corectarea finală în sine (Gmar Tikkun), întreaga noastră muncă spirituală este realizată în mediu, până ce acest mediu şi cu mine vom deveni un tot. Toate aceste niveluri sunt ca cercurile concentrice în jurul unui punct central.

De la cercul exterior, de la mine, egoist complet, intru întâi în primul cerc, în grup şi încep să mă deplasez în 125 de cercuri tot mai adânc. Cu cât mai mult sunt inclus în grup, cu atât mă apropii de Creator care se află în centrul lui. Punctul central este punctul aceste lumi, punctul central al lumii Infinitului. Totul revine la un punct, “punctul negru” de Malchut.

Toate stările pe care le studiem vorbesc despre modul în care suntem conectaţi, înconjuraţi în conexiune, devenind tot mai puternic calitativ şi cantitativ. În acest mod, nivelurile spirituale sunt măsurate. Este posibil să spunem că eu încep de la cel mai mare cerc şi apoi sunt în cercuri tot mai concentrate, centrate tot mai mult din punct de vedere al clarificării, conexiune şi unitate, însemnând calitativ.

Este posibil să spun asta, dacă pot să mă extind mai mult la oamenii din exterior, la educaţia integrală, deoarece Creatorul mi-a dat AHP pentru a munci, care îmi este necesar pentru a avansa. Eu fac contrariul, voi pleca din punctul central spre cercurile tot mai largi. Este posibil să spun, de asemenea: prin urmare, ies spre cercurile tot mai largi, spre mase, cu alte cuvinte mă transform într-o “creştere cantitativă”, în acelaşi timp cu munca cu această mare cantitate, mă adun cu emoţiile şi cunoştinţele mele tot mai mult spre centru, însemnând mai calitativ, tot mai aproape de un tot unic.

În acelaşi timp este posibil să spun că în acest loc am crescut şi am devenit tot mai mult precum Creatorul. Acolo, în punctul central, eu găsesc Creatorul şi devin ca El, începând dintr-un punct şi crescând tot mai mult.

Este posibil să exprim acest proces sub diferite forme, în esenţă nu este altă muncă, nu există alte realizări şi mijloace în afara mediului. Mediul este grupul, Rav, cărţile şi Creatorul care este ascuns în ele şi devine obiectivul nostru final. Altfel, nu ne putem orienta spre El.

Nu putem să ne întoarcem spre Creator dacă nu-I permitem să se stabilizeze în centrul conexiunii grupului. Tot restul va fi greşit. În plus, munca cu publicul extern mai larg este imperativă.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala, 23.12.2013, Zohar

Filed under: Diseminare, Lectia zilnica, Munca in grup, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Singura noastră problemă este stabilirea unei conexiuni potrivite. Pentru moment, nu suntem conectaţi deloc, dar când conexiunea  devine mai puternică şi mai precisă, vom avea nevoie să ştim cum să o realizăm.

Să presupunem că am milioane de şiruri de caractere de alăturat şi tu dispui de milioane de şiruri de alăturat şi trebuie să ştim cum să le unim corect, care şir se conectează la altul, în ce frecvenţă şi când, în ce ordine şi secvenţă.

 Esenţial este a se simţi importanţa obiectivului. Garanţia reciprocă este  sentimentul interior care ar trebui realizat, ce determină starea interioară a noii realităţi. Nu este doar un punct de conexiune între noi, se lărgeşte apoi şi devine un punct al noii realităţi. De aceea, avem nevoie de sentimentul importanţei care ne dă atât de mult şi care susţine şi favorizează punctul garanţiei reciproce, care devine mai târziu garanţia reciprocă între mine, care include întreaga lume şi Creator.

Este importanţa obiectivului, importanţa grupului şi importanţa prietenului. Trebuie să precizez constant lucrurile, să ştiu ce am nevoie în scopul de a creşte ideea de garanţie reciprocă la un moment dat: ce este redundant, adică ce nu am nevoie.

Importanţa muncii trebuie să fie mare şi noi trebuie să o evocăm în fiecare prieten.

În cele din urmă, ne întoarcem spre măreţia grupului care trebuie să impresioneze pe toată lumea într-un mod diferit, aprinzând gelozia, pasiunea, o dorinţă de respect, de control, cu alte cuvinte, folosind toate mijloacele pentru a ne încuraja şi a ne agita. Astfel, toată lumea ar trebui să muncească asupra tuturor. Garanţia reciprocă începe atunci când văd că este responsabilitatea mea ca prietenul meu să fie într-o stare de spirit bună fiind printre noi şi apoi, această garanţie reciprocă se dezvoltă tot mai mult.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 31.12.2013, Lecţie privind pregătirea pentru congres

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Este imposibil să verificăm şi să judecăm stările noastre în funcţie de sentimentele noastre. O femeie însărcinată uneori nu se simte bine, dar vrea ea să avorteze? Dimpotrivă, ea vrea să continue! Scopul este de a fi mamă, să aibă un copil şi să ţină copilul în braţele sale şi asta compensează şi justifică durerea şi disconfortul pe care le simte.

Corpul suferă, întreaga perioadă a sarcinii şi a naşterii nu este uşoară şi poate să fie tragică, periculoasă şi critică. Dacă un extraterestru, care nu ştie nimic despre viaţa noastră, ar vedea asta, ar fi şocat de tortura în care se află biata femeie, dar suntem fericiţi şi încântaţi de întregul proces al sarcinii şi naşterii unui copil.

Noi avansăm spre naşterea unui nou nivel, deci ce ne lipseşte pentru a fi fericiţi în fiecare stare? Ar trebui să vedem “Tu pregăteşti în faţa mea o masă, în prezenţa duşmanilor mei”, aşa cum este spus în Psalm 23:”duşmanii mei”, care sunt în mine deci, ei vor vedea.

Nu vreau să-i liniştesc prin asta şi invers, mai degrabă să-i tachinez şi să laud obiectivul. Dacă nu puteţi resimţi mai multe impresii decât cele pe care le-aţi simţit ieri, asta înseamnă că nu aveţi susţinerea grupului. Întregului grup îi lipseşte forţa unităţii, pentru a permite fiecăruia şi tuturor să supravieţuiască stării actuale.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 31.12.2013, Subiectul lecţiei: Pregătire pentru Congres

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Trebuie să vorbim despre măreția scopului în grup, despre dorința noastră de a ne ridica deasupra naturii noastre, în care nu mai putem rămâne, și despre nevoia de a ajunge la conexiune între noi. Avem destule probleme. Dacă vrem să ne îmbunătățim viețile în lumea aceasta, trebuie să atragem forțe pozitive, o atitudine pozitivă în ceea ce privește conexiunea noastră.

Mă întorc către toți prietenii astfel încât împreună vom discuta cum putem ajunge la această conexiune. Trebuie să facem tot ce putem pentru a ne imagina conexiunea bună care exista înaintea ruperii vaselor, atunci când era un singur suflet, un vas, un gând și un sentiment pentru toți, astfel încât fiecare îi va simți pe ceilalți ca și cum aparținem unui singur corp și suntem în el, ceea ce se numește ca un singur om într-o singură inimă.

Fiecare, chiar dacă se simte pe sine, îi va percepe pe ceilalți ca celule într-un organ, și că fiecare celulă le dă celorlalte și le dăruiește astfel încât întregul corp va funcționa corect. Dacă înțelegem că aceasta trebuie să fie înclinația noastră pentru a ajunge la  o stare în care Creatorul este revelat, Evlavia, Forța superioară, spiritualitatea, atunci toate mijloacele sunt în mâinile noastre. Creatorul ne pune mâinile pe soartă și spune Accept-o drept bine.

Întreaga lume ne sprijină în această muncă în așa măsură încât viața devine grea și fără sens. Totuși, pe de altă parte, există un drum nou iluminat care se deschide înaintea noastră și o oportunitate încântătoare și specială. Astfel, construim o arcă în care ne putem salva pe noi înșine și poate întreaga lume de la potopul care se apropie și care se mărește din ce în ce mai mult. Între timp, acest potop doar ne sperie și ne amenință de la distanță, dar este simțit deja în unele locuri, împrăștiind haos și neputință.

La prima noastră întâlnire cu un grup sau cu publicul, trebuie să explicăm că spiritualitatea este bazată în totalitate pe forța garanției reciproce. Este important ca mai întâi să ne simțim departe unul de celălalt, opus unul altuia, să simțim ură și respingere. Este intenționat că suntem cu toții la poalele Muntelui Sinai într-o stare de ură reciprocă, asemenea studenților lui Rabbi Simon.

Dar este o stare bună, din moment ce prin depășirea ei, putem dobîndi atributele Dumnezeiești. Ca ființe create, putem simți doar o stare de avantajul Luminii din întuneric. Dacă avem aceste două discernăminte, atunci în contrastul dintre ele putem să ne vedem și să ne simțim unul pe altul. Nu putem vedea numai Lumină sau numai întuneric. Dar putem vedea Lumina în contrast cu întunericul sau întunericul în contrast cu Lumina. De aceea, Creatorul a aranjat această stare pentru noi, astfel încât noi vom fi în stare sa ajungem la, să simțim, să înțelegem și să dobândim Evlavia.

Acesta este scopul primei noastre adunări. Aici începe grupul. Dacă vrem să pornim pe calea spirituală, trebuie să știm că începe de la îndeplinirea primei condiții: ajungerea la garanție reciprocă. Aceasta este divizată în câteva stadii: mai întâi, trebuie să înțelegem și să acceptăm lucruri și apoi să începem să o împlinim treptat până când ajungem la garanție reciprocă. Aceasta este de fapt prima fază.

Din Pregătire pentru Lecția Zilnică de Cabala, 30.12.2013

Filed under: Diseminare, Garantia reciproca, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Se spune că “încrederea este îmbrăcăminte pentru Lumină”. Încrederea se referă la Lumina Reflectată, Lumina de Hassadim, o stare a unui drept care nu are nici chiar o cămaşă, dar nu are nevoie, deoarece are o astfel de Lumină puternică a încrederii.

Noi nu înţelegem asta, deoarece lumea noastră există prin forţa de primire. Creatorul este forţa de dăruire, lumea spirituală, care este starea noastră spirituală în acord cu Creatorul, adică noi, cu forţa noastră de primire dobândim forţa Creatorului de dăruire şi ajungem să integrăm aceste două forţe în noi.

Lumea spirituală, ceea ce înseamnă starea noastră spirituală, este stabilită atunci când echilibrăm aceste două forţe. Noi nu înţelegem ce este forţa dăruirii. Reprezintă o inimă şi o minte într-un mod cu totul diferit. Nu este numai o stare opusă pe care putem, cumva, să o imaginăm ca fiind contrară stării noastre. Este imposibil de imaginat, deoarece nu este nimic în noi care aparţine dăruirii, a dărui. Tot ceea ce noi considerăm ca dăruire nu este dăruire deloc.

Prin urmare, este spus:” Gustaţi şi vedeţi că Domnul este bun “. Dobândirea celui de-al doilea nivel este numită naştere, răscumpărare, deoarece este scris: “Am văzut o lume opusă”. Forţa de dăruire este atinsă de Sus. Doar când Lumina care Reformează vine, simţim şi înţelegem ce este, începând să muncim cu ea într-o anumită măsură.

Prima impresie a Luminii care Reformează este un anumit sentiment de libertate, a fi independent de dorinţa de primire, de voinţa de a mă umple, de a-mi face griji cu privire la mine, sentimentul constant al vasului meu, al lipsei, a căuta altceva care să mă împlinească. De îndată ce simţim primul sentiment de libertate, avem, de asemenea, un sentiment de încredere. Ne oprim să examinăm şi să controlăm vasul nostru, cât este de plin şi în ce măsură are nevoie de o umplere şi a măsura totul în raport cu mine.

Ne oprim să întrebăm: Ce am eu? Şi începem să întrebăm: Ce pot să fac? Sau, cel puţin să încercăm să o facem. Noi primim Lumina care Reformează care ne ridică şi ne  trimite la un nivel la care devenim independenţi de dorinţa noastră de primire. Asta înseamnă că, am dobândit încredere. Cu cât mai mult ne putem restrânge, cu atât mai sus ridicăm Lumina Reflectată, dorind să stabilim dăruirea prin noi înşine, cu atât mai mult vom dobândi forţa încrederii şi Lumina de Hassadim în care putem revela Creatorul.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 27.12.2013, Shamati 72, “Încrederea este îmbrăcăminte pentru Lumină”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Atunci când avansăm în munca noastră, întâi trebuie să acceptăm că nu există rău fără bine şi că nu există bine fără rău. Trebuie să ajungem la starea finală în care tot răul este revelat şi faţă de el, tot binele, unul susţinându-l pe celălalt ca “avantajul luminii asupra întunericului”. Cu cât este mai mare întunericul, cu atât mai mult avem şansa să descoperim în contrast o lumină mai mare.

Aşa este dispusă creaţie, deoarece noi găsim în ea două forţe, două părţi, două atribute, care sunt în esenţă Creatorul şi creatura. Deci, dacă dorim să avansăm, trebuie să ştim în avans că putem să o facem numai prin creşterea forţei negative şi în contrast a forţei pozitive. Dar întâi se dezvoltă forţa negativă, cum este spus: “Şi a fost o seară şi a fost o dimineaţă, o zi.” Apoi, ele continuă să apară una după alta, forţa negativă şi forţa pozitivă, negativă şi pozitivă.

Rolul nostru este de a găsi locul liniei de mijloc în care putem exista şi determina stările noastre echilibrate. Acest echilibru nu este posibil decât dacă ne unim şi ne conectăm. Apoi, fiecare adaugă propria sa stare la toată lumea şi aşa aducem pe toată lumea la o stare de echilibru. Dacă examinăm punctul de echilibru, vom descoperi HaVaYaH care este directă şi opusă, cele zece Sefirot ale Luminii Directe şi cele zece Sefirot ale Luminii Reflectate, care este o întreagă structură spirituală, numită Partzuf. Este structura care realizează o stare de echilibru.

Este un principiu elementar, două forţe opuse care realizează o stare de echilibru şi astfel fixează întreaga realitate.

Din pregătirea Lecţiei zilnice de Cabala, 27.12.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Toate schimbările apar în dorinţa de a primi, în timp ce Lumina Superioară este în repaus absolut. În acelaşi timp, ştim că totul vine de Sus şi că nu este nimeni în afară de El, de Creator, şi că El singur decide şi acţionează. Atunci cum se poate ca odată să spunem că totul este determinat de Lumină şi altădată să spunem că totul depinde de vas, de eforturile noastre, de dorinţă, de munca noastră?

Putem vedea asta în două feluri: din perspectiva Luminii sau din perspectiva dorinţei. Dar este clar că toate atributele şi programul care sunt părţi ale Luminii, operează într-o manieră ascunsă asupra dorinţei şi o activează. Asta se numeşte „forţa operatorului asupra celui operat”.

Putem estima Lumina care operează asupra dorinţei, funcţie de acţiunea ei asupra dorinţei. Asta înseamnă că toate revelaţiile noastre încep de la vas, de la dorinţă. Nu descopăr Creatorul care operează asupra mea ci descopăr fenomenul în vasele mele, fenomen prin care ghicesc că El operează înăuntrul meu.

Lumina este întotdeauna acolo, iar eu descopăr numai influenţa Ei. Atunci, se pare că dorinţele mele sunt pline şi că încep să lumineze ca nişte scântei de Lumină, dar ele doar revelează Lumina care este deja în ele. Aşadar este mai bine să privim vasele din altă parte, deoarece ne ajută să ne concentrăm în mod corect la muncă şi să nu aşteptăm ca ceva să vină de Sus de la Lumină.

Lumina Superioară nu îşi încetează niciun moment iluminarea asupra celor de jos. Asta înseamnă că influenţa ei nu se schimbă, pentru că este bună şi benevolentă cu toată lumea. Forţa nu se schimbă, doar vasele o fac, sub influenţa acestei forţe. Trebuie să o spun pentru că mă obligă să am grijă de vasele mele, să mă gândesc la conexiunea cu prietenii şi să absorb deficienţe spirituale suplimentare de la ei.

Mulţumită acestei deficienţe suplimentare pe care o primesc de la conexiune, printr-o mai mare importanţa a scopului, eu cer Lumina! Nu îi cer să mă ilumineze mai mult ci să îmi deschidă dorinţa, iar apoi Lumina mă poate influenţa mai mult.

Dorinţa se deschide iar Lumina rămâne la fel. Aceasta este o diferenţă semnificativă de abordare. Doar ne rugăm şi cerem milă sau ştim că totul depinde de munca noastră? Dorinţa noastră este rezultatul muncii noastre şi a conexiunii dintre noi. Aşa se pare că operăm cu Lumina dar, de fapt, noi doar deschidem un canal în dorinţa noastră de primire, canal în care se poate revela Lumina.

Dacă vorbesc din perspectiva vaselor, mă oblig să îmi fac în permanentă griji legate de ele. Nu aştept ca Lumina să se schimbe şi nu vărs o lacrimă atunci când nu operează asupra mea şi nu mă umple, şi nu o blamez pentru ce mi-a făcut mie şi întregii lumi în trecut. Asta înseamnă că nu văd Lumina ca responsabilă pentru tot, aşa cum o văd de regulă oamenii când fac o greşeală. De fapt, nimic nu depinde de Lumină pentru că „El a dat o lege care nu se poate încălcă.” A dat totul omului, ca un sceptru, astfel încât el să fie rege şi să conducă. Aşadar totul depinde numai de mine şi nu mai este nimeni pe care să contez.

De aceea, trebuie să ieşim să disemină şi să sprijinim grupul şi să nu fim materialiştii şi misticii care se sprijină pe o anumită forţă superioară ascunsă. Aceasta este mare diferenţă dintre diferite religii şi Cabala, adică dintre credinţe şi ştiinţă. În Cabala, toate instrumentele sunt în mâinile noastre, deoarece ştim că dorinţa noastră determină totul şi Creatorul nu decide nimic; El ne dă de fapt control total.

Atunci de ce spun Cabaliştii că totul depinde de Creator? Dacă descoperim că totul depinde de noi, vom descoperi că totul depinde într-adevăr de El, conform muncii pe care o facem. De aceea, este spus: „Am depus efort şi am descoperit, crede!” Dar asta este de fapt ceva pe care lumea nu este pregătită să o accepte. Numai prin eforturile noastre nu putem obţine nimic şi altfel putem să stăm în rugăciune pentru totdeauna. În acelaşi timp, spunem: „Dacă ar putea cineva să se roage toată ziua.” Asta înseamnă că ar trebui să atingem în rugăciunea noastră o deficienţă care să fie constant reînnoită, mulţumită muncii noastre asupra conexiunii dintre noi. Acesta este mărul discordiei care distinge înţelepciunea Cabla de toate celelalte credinţe.

Din partea a treia a Lecţiei zilnice de Cabala 12/19/13, Talmud Eser Sefirot

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Pot eu să mă rog pentru mine dacă vreau, cu adevărat, să progresez în spiritualitate? Desigur că nu. Cum pot să fiu sigur că cer putere, o schimbare a stării de spirit, o schimbare a stării reale, astfel că va fi spre dăruire, pentru Creator?

Doar cerând pentru grup pot să fiu sigur şi să mă verific, ca în cuvintele unui cântec: “Pentru fraţii şi prietenii mei, voi vorbi despre pace”. Asta înseamnă că eu cer pentru grup, pentru prieteni şi pentru că sper să ajungem la cererea corectă şi pentru plăcerea Creatorului. Este ordinea corectă: de la iubirea pentru fiinţele create, la iubirea pentru Creator. Graţie iubirii pentru fiinţele create, pot să văd şi să fiu sigur că mă orientez corect şi că nu sunt dezorientat, nici nu mă mint. Astfel, prin iubirea de fiinţe create, trebuie să mă concentrez pe iubirea de Creator. Este imposibil să ajung la Creator fără trecerea prin iubirea de fiinţe create. De aceea a avut loc spargerea şi a fost creată lumea noastră spartă.

Altfel, nu am putea niciodată să dăruim Creatorului, deoarece El ne este ascuns. Dacă El ar fi revelat, am alerga la El ca un hoţ care aleargă în faţa mulţimii strigând “Hoţul”” Eu aspir la El ca o sursă de plăcere şi nu aş vrea să mă conectez la El, decât pentru propriul meu interes. Dar, pentru că El este ascuns, nu am unde să merg şi nici măcar nu ştiu cine este Creatorul.

Este motivul spargerii vaselor şi, din întreaga lume spartă, mi s-a dat o mică parte numită grup. Dacă practic în mod corect în grup, încercând să mă conectez la el ca la Creator, atunci, pot să mă verific mereu şi să fac ce trebuie făcut. În final, ating stadiul de a pune în practică: scopul înţelepciunii Cabala şi adăugarea ei practică, care este educaţia integrală.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 23.12.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→