Baal HaSulam, “Învăţătura Cabala şi esenţa ei”: Deoarece, în primul discerământ  fiecare primeşte în mod egal, fără adaos, nici scădere, ca Adam, în înţelegerea realităţii acestei lumi. Văzând aceasta, toţi sunt egali, dar nu este aşa în înţelegerea sa – unii evoluează din generaţie în generaţie, alţii regresează.

Întrebare: Care este diferenţa dintre o coborâre şi un regres?

Răspuns: Noi putem descrie avansarea noastră ca o electrocardiogramă (ECG) cu multe coborâri şi urcări. Nu este grav dacă sunt sus sau jos cât timp avansez.

Coborârile fac parte din drumul nostru, deoarece ele vizează, în mod egal, obiectivul. Inima mea bate şi desenează această linie curbă şi este normal. Este viaţa noastră, o continuitate de urcări şi coborâri, în care unele nu pot exista fără altele. În timp ce eu mă agăţ de intenţia de a progresa, urcările şi coborârile sunt, împreună, într-un flux general care avansează.

Este ca o roată, în care fiecare parte atinge o înălţime maximă, apoi începe să coboare. Mai mult, la un moment dat, pare să se deplaseze înapoi, în loc să avanseze spre scop. În momentul în care o persoană descoperă asta, ea strigă după ajutor. Ea vede că se deplasează înapoi şi că nu avansează şi deci, are nevoie de mai multă susţinere din partea grupului.

În general, mişcarea grupului este înainte şi, prin urmare, eu sunt în partea din spate a cercului şi prietenii mei progresează înainte. Deci, atunci când sunt conectat la ei, în inima mea şi sufletul meu, simt că fac parte din întregul care continuă şi avansează drept înainte.

 Dar, dacă sunt deconectat de prieteni, nu sunt partea inferioară a roţii generale şi nu sunt într-o stare de coborâre, cu sunt, cu adevărat, în exterior, în regresie. Nu mai fac parte din procesul general de avansare înainte.

Asta înseamnă că, lucrul principal este de a adera la prieteni. Atunci, noi avansăm toţi şi înţeleg că şi coborârile sunt benefice şi că ele sunt în scopul de a urca. Atunci când cobor, ceilalţi urcă şi astfel, noi constant vom schimba locurile.

Noi suntem ca o supapă, un piston şi toate aceste mişcări se schimbă alternativ. Nu poate exista o schimbare, dacă nu există două mişcări, înainte şi înapoi, înainte şi înapoi. Nu poate fi doar o mişcare înainte, trebuie să fie un contrast şi este doar o problemă de amplitudine.

De aceea, conexiunea mea cu mediul este atât de importantă. Dacă sunt încorporat în toată lumea, atunci vectorul comun este clar pentru mine.

Întrebare: Este spus că nu există lipsă în spiritualitate şi că nimic nu dispare. Dar, într-o stare de regresie, tot ce ai avut este îndepărtat de la tine…

Răspuns: Nu este adevărat. Starea de regresie se referă la dezvăluirea unui nou nivel de spargere. Noi nu regresăm, ci mai degrabă descoperim un nou vas care nu este corectat pentru moment.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala, 10.12.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Perceptie - Niciun comentariu→

Întrebare: Simţim o mare intensitate în timpul lecţiilor, aspirăm spre conexiune şi interioritate, dar, mai târziu, totul dispare cumva. Spre ora 11, nu mai rămâne nimic. Unde este centrul grupului? Ce trebuie să fac? Cum să păstrez nevoia?

Răspuns: În primul rând, tot ceea ce vă dau în timpul lecţiilor, nu este pierdut, ci rămâne efectiv în voi. Nu există lipsă în spiritualitate. Chiar dacă o persoană nu aude, nu înţelege, nu percepe cuvintele, chiar dacă trăieşte într-o altă ţară, chiar dacă ea nu ştie şi nu înţelege limba, nimic nu se pierde. Impresia că sentimentul lecţiei dispare şi se şterge nu este decât pentru că, persoana reînnoieşte partea sa cât de mult poate. Oricum, totul rămâne atâta timp cât pot să vă dau lecţii.

În timpul lecţiilor, sunteţi sub influenţa mea. O persoană care vrea să aibă liberul arbitru cu timpul, eforturile sale devin mai calitative. Dar, într-un mod sau altul, această influenţă este un fel de perfuzie sau transfuzie pe care toată lumea o primeşte. Trebuie să încercaţi să faceţi ceva din ea.

Dacă sunteţi ca un mort, este inutil să vi se dea o perfuzie. Nu, trebuie să arătaţi că aţi crescut prin injectare zilnică, că aţi avansat în direcţia corectă, spre centrul grupului, spre conexiune între voi, spre cererea de a revela Creatorul, care este forţa reciprocă de dăruire între voi.

Este adevărat că, impresia pe care o întâlniţi în timpul lecţiei dispare, dar aţi venit la lecţie în fiecare zi doar pentru a fi impresionat şi nu pentru a munci? Nu trebuie să te obişnuieşti cu asta. Nu trebuie să faceţi din lecţie un ritual standard. Dimpotrivă, ar  trebui să rezumaţi lucrurile la finalul fiecărei zile: Ce am făcut? Ce am realizat?

În ceea ce priveşte prezenţa mea la lecţia de dimineaţă, nu este vina mea. Pot face mari eforturi împreună cu profesorul şi prietenii, dar este, deja, altă problemă. Dar, dacă aud lecţia pasiv şi nu a mai rămas nimic din impresia care mă părăseşte la ora 11, asta înseamnă că am pierdut cinci ore după lecţie şi nu am făcut nimic cu impresia mea. Nu este un lucru bun.

Trebuie să fac un acord cu o pereche de prieteni: Băieţi, vom întrerupe acest obicei prost, vom face, cu adevărat, ceea ce ne spun cabaliştii. La urma urmei, ei nu vor decât ceea ce este bun pentru noi: ei sunt strămoşii noştri. Noi nu putem, nu dorim, suntem împotrivă, este adevărat, dar este spus că, dacă ne organizăm şi stabilim un sistem diferit de relaţii reciproce între noi, numit un grup, vom fi în măsură să depunem eforturi.

Cel puţin, vom fi în măsură să facem un mic pas înainte, prin noi înşine. Deci, fiţi de acord cu acest lucru împreună cu prietenii. Acest lucru este pur şi simplu o necesitate.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala, 06.12.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Am spus mereu că metoda integrală este o formă de învăţare. Dacă aducem un cerc de participanţi la punctul potrivit de conexiune internă, ei înţeleg şi învaţă să o transmită altora, astfel încât să fie posibil să utilizeze toate celelalte forme care duc la acest lucru?

Răspuns: Nu ştiu despre ce forme vorbeşti. Atunci când reglez un receptor radio, iau punctul de echivalenţă al frecvenţei circuitului similar undei externe. Receptorul radio creează lungimea sa de undă care trebuie să fie ca unda externă şi, atunci când corespund, prinde modulaţia undei externe şi îl aud. Totul este aranjat conform echivalenţei de formă!

Mai precis, trebuie să învăţăm o persoană despre tipul de echivalenţă de formă cu natura integrală! Rotiţi butonul de reglare a grupului tot timpul; la un moment dat, intraţi brusc în această stare şi asta-i tot, vă ridică la un nivel superior, înotaţi, deja, la acest nivel.

Tu nu mai eşti tu, deoarece tu şi grupul aţi devenit un tot, adică, „grupul de zece” devine unul.

Din kab.tv, „prin timp”, 24.09.2013

Filed under: Educatie integrala, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Un vas spiritual nu este doar o sumă a tuturor inimilor, ci o nouă entitate pe care trebuie să o construim, plecând de la aspiraţiile noastre comune, efort şi muncă, în raport cu o nouă calitate care nu exista înainte.

Este ceea ce numim centrul grupului, suma tuturor eforturilor, Divinitatea (Shechina), locul unde toate privirile se intersectează şi toate intenţiile se îndreaptă. Este zona în care noi ne dezvoltăm, creştem tot timpul, pentru a avea grijă de ea ca de ceva care ne este foarte preţios.

Această zonă specială numită divinitate (Shechina) nu există, până ce noi nu vom uni toate intenţiile noastre într-una singură. Doar aşa poate fi creat şi susţinut un astfel de loc, iar Creatorul se revelează în el. Şi, până atunci, Shechina va rămâne în exil.

Aceste concepte de “Shechina în exil” şi “Sfânta Shechina” sunt două grade care sunt complet independente unul de altul. De aceea, nu trebuie decât să vedem centrul grupului în fiecare acţiune, unificarea tuturor aşteptărilor noastre şi intenţia de a construi din această situaţie Sfânta Shechina. Toată lumea se străduieşte să dăruiască celorlalţi şi atunci, toate aceste intenţii sunt împreună, ele formează această zonă specială.

Dacă nu avem intenţia de a dărui celorlalţi, ci un obiectiv complet diferit, de a-i folosi pentru propria noastră plăcere, atunci fiecare din noi se îneacă în iubirea de sine, în egoism. În acest caz, nu există Shechina în exil, nu există Shechina de loc, acest loc nu există. El începe să se formeze numai atunci când, câteva persoane care pot să gândească “în afara lor”, se reunesc.

Dacă mulţi oameni slabi, cu intenţii instabile, care pleacă şi vin sau un mic număr de persoane puternice cu intenţii calitative se reunesc, atunci este posibil să vorbim despre construirea Shechina. Adăugăm intenţiile noastre de dăruire reciprocă şi din aceasta, putem dărui Creatorului.

Pregătim un loc pentru revelarea Sa nu pentru plăcerea noastră, ci pentru că dorim ca El să se dezvăluie astfel că El primeşte plăcere, conform principiului “Israel, Tora şi Creatorul sunt Unul”. Din această preocupare reciprocă, “fiecare om trebuie să ajute prietenul său”, putem să simţim, zi după zi, cum construim acest vas corectat, numit Shechina.

Shechina este construită din Malchut, care este corectată prin proprietăţile Bina. Malchut este dorinţa de plăcere; proprietatea Bina este intenţia de dăruire. Shechina este creată atunci când ne unim deasupra dorinţelor personale, aspirăm spre dăruire reciprocă, scopul nostru şi Creator prin el, deoarece noi ne conectăm doar în scopul de a-I dărui Lui.

În grupul de educaţie integrală, scopul căutat este de a se uni şi asta-i tot. Dar în grupul cabalistic, trebuie să mergem până la capăt, aşa cum este scris “Întoarce-te Israel la Dumnezeul tău” şi să avansăm spre scop cu această intenţie.

Putem să realizăm aceasta, cu singura condiţie ca noi să ridicăm scopul, atât de bine, încât el ne luminează şi ne pare important. Fie ne facem griji cu privire la acest lucru, un moment critic care decide soarta noastră, fie îl vom aprecia atât, încât el ne va cere să vină. Acestea două lucrează pentru acelaşi obiectiv.

Constant, trebuie să verificăm dacă în fiecare zi simţim o atracţie crescută a obiectivului şi folosim acest lucru pentru a ne măsura. Nu avem alte criterii de selecţie. Ne facem griji cu privire la conexiunea noastră în dăruire reciprocă pentru a construi un sistem de dăruire destinat Creatorului, pentru a-I permite să se reveleze şi a-I aduce Lui mulţumire prin eforturile noastre?

Sistemul nostru de dăruire este numit Shechina. Forţa Superioară numită Creator se dezvăluie în intenţiile noastre altruiste, dacă răspundem primei condiţii minime a revelării Sale, care este dacă vom atinge gradul „Nefesh de Nefesh de Nefesh”. Astfel, noi intrăm în primul grad spiritual „embrion (Ibur)” şi începem să existăm în lumea superioară.

Din pregătirea Lecţiei zilnice de Cabala, 06,12,2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

De fapt, există o opinie comună că, scopul principal al religiei şi Torei este doar purificarea acţiunilor şi că, tot ceea ce este dorit, depinde de respectarea Mitzvot fizice (porunci), fără a adăuga nimic sau ceva care să rezulte din asta. Dacă a fost astfel, este sigur că, cei care spun că doar studiul acţiunilor revelate şi practice este suficient, ar fi corect.

Totuşi, nu este cazul. Înţelepţii noştri au spus deja: “Domnului nu-I pasă dacă sunt sacrificate la gât sau partea din spate a gâtului, la urma urmei, Mitzvot au fost date pentru a purifica creaturile”. Astfel, există un obiectiv în spatele respectării acţiunilor, acţiunea este, pur şi simplu, o pregătire pentru acest obiectiv. Prin urmare, este evident că, dacă acţiunile nu sunt organizate în vederea scopului dorit, este ca şi cum nimic nu a fost constatat.

Şi, este scris în Zohar:  “ O Mitzva (poruncă) fără scop este ca un corp fără suflet “. De aceea, intenţia trebuie să însoţească acţiunea.

Baal HaSulam, “Înţelepciunea Cabala şi esenţa ei”

Dacă cineva doreşte corectarea dorinţei sale egoiste de primire şi o transformă într-o dorinţă de dăruire, există un singur remediu la dispoziţia sa – Lumina – cu condiţia de a se angaja în studiul Tora, cu intenţia de a corecta dorinţa sa.

Rabash, Shlavey HaSoulam (etapele scării), “Ce este Tora şi munca pe drumul spre Creator

Acesta este motivul pentru care, Creatorul ne-a dat Tora şi Mitzvot, El ne-a poruncit să le efectuăm, cu singura condiţie, de a-I aduce Lui mulţumire. Dacă nu exista angajamentul în Tora şi Mitzvot Lishma (în Numele Său), pentru a mulţumi numai Creatorul şi nu în beneficiul personal, nici o tactică din lume nu ar putea să ne ajute să inversăm natura noastră.

De acolo, puteţi înţelege întreaga rigoare a angajamentului în Tora şi Mitzvot Lishma. Deoarece, dacă intenţia sa în Tora şi Mitzvot nu este pentru Creator, ci pentru el însuşi, nu doar natura dorinţei de a primi în el nu este inversată, ci, dorinţa de a primi în el va fi superioară celei care i-a fost dată prin natura creaţiei sale.

Baal HaSulam, “Un discurs la încheierea Zohar”

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum îi pregătim pe oameni să asculte și să le pese în mod corect în atelierele de educație integrală?

Răspuns: În primul rând, trebuie să muncim la toate condițiile conexiunii dintre ei. Toți trebuie să înțeleagă că fiecare are propria părere și poate fi corectă. Deschide-te și simte toate părerile celorlalți, nu te retragre în tine și nu le lăsa să treacă pe lângă tine; trebuie să mă plec și să mă supun celorlalți.

Trebuie să fie o tehnică specială, o abordare psihologică aici. Cineva vorbește iar eu în același timp încerc să-mi elimin egoul. Ne jucăm cu acesta. Mai întâi, ascult ce spune cineva și apoi trebuie să trec prin tot ceea ce a spus. O persoană poate spune lucruri fără sens, e adevărat, mai mult sau mai puțin legate de un subiect anume, iar eu exersez cum să o ascult.

Până la urmă, nu ne auzim unii pe alții. Cum mă pot anula tocmai pentru a te auzi fără să te corectez și fără să inserez cuvintele tale în mine cu corectările și completările mele, și în loc de asta să fiu învăluit de tine? Pentru asta, trebuie să mă supun, să te accept ca pe un standard special, și astfel să mă orientez pe mine însumi.

Într-o astfel de formă învățăm să ascultăm și să ne anulăm pe noi înșine. Acesta este primul lucru.

Apoi, trecem la stadiul următor unde exersăm să vorbim despre o idee și nu doar să aruncăm cuvinte.

Acum trebuie să transmit un fel de gând despre care se spune că este foarte concret, clar și logic. În același timp, îl exprim cu referire la ceilalți, fiind încorporat în interiorul lor, cum părinții se poartă față de copiii lor, adică de la un nivel superior într-o oarecare măsură.

La prima întâlnire m-am uitat la tine de jos în sus, ca la un exemplu de urmat, și acum opusul, spun ceva serios, încerc să mă exprim logic, încerc să intru în tine, și asta reprezintă cum mă vei înțelege tu pe mine, vei accepta cuvintele mele, astfel încât ele se vor așeza treptat în tine.

Fiecare trebuie să pregătească un fel de discurs care să fie destul de logic, clar, legat de muncă sau de altceva; nu contează. Lucrul important este că ei ascultă un discurs. Până la urmă, mereu gândim că altcineva vorbește fără sens. Dar nu contează ce fel de nonsens spune, să zicem, despre peștele pe care l-a mâncat ieri la restaurant; este important că eu absorb cuvintele lui și îl urmez. Și acum transmit nonsensul meu într-un mod logic și clar, astfel încât ceilalți îl vor absorbi tot.

Astfel îi învățăm pe participanții atelierului cum să se supună imediat și să se asculte unii pe alții, și cum să se ridice imediat și să-i dăruiască. Toate acestea sunt spre un scop mai important, ascultare perfectă și înțelegere completă, fără să ne reamintim unii altora de vreo insultă și fără să creăm intrigi mărunte. Vedeți, trebuie în cele din urmă să ne creăm imaginea colectivă.

De exemplu, pune o farfurie în centrul cercului și direcționează-i pe toți astfel încât să ne simțim ca și cum ne-am adăuga unii altora pe ea. Să presupunem că un prieten este în logistică, un al doilea în tehnologie, al treilea în adunare și așa mai departe. Important este că împreună ne simțim ca și cum suntem pe aceeași farfurie.

Apoi învățăm să ne spunem unii altora numai cuvinte frumoase și într-un mod foarte sincer. Ne jucăm cu a fi corecți, buni, prietenoși învățând să fim liberi. Uite, zâmbești deja. Și acum cântă pentru noi un cântec de când erai mic.

Fă-i să devină copii, să devină liberi, relaxați, să se detașeze de toată negativitatea care îi învăluie, spune fiecăruia ceva din copilărie sau despre prima iubire. Vrem să-i scoatem din costum și cravată și să-i obișnuim cu faptul că pot să fie pur și simplu ființe umane unii față de alții.

Numai după ce îi învățăm condițiile comunicării între ei trecem la ateliere în care pot să înceapă să lămurească de ce trebuie să fie integrali. Când aducem integralitatea comună, de ce această însumare este cu un nivel mai sus decât noi, ca și cum un lift ne ridică la următorul nivel de înțelegere și simțire? De ce absorbim totul prin sentimentele noastre, deși nu recunoaștem și nu înțelegem acest lucru? De ce un om este o ființă emoțională și nu una logică? Logica noastră este doar învăluită în emoție și aceasta este greșeala noastră.

Deci începem treptat să vorbim despre cum trebuie să urcăm la un nivel nou de senzații și să fim încorporați unul în celălalt.

De pe Kab TV, Prin timp, 23.09.2013

Filed under: Diseminare, Educatie, Educatie integrala, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→

Noi mergem pe două picioare: stâng, drept, stâng, drept. Ar trebui să dorim mereu dreptul, dar începem mereu pe piciorul stâng, din dorinţa de a primi tot mai mult. Este imposibil de a face ceva fără o dorinţă, fără o lipsă, fără nici un interes. Acţiunea în sine este realizată prin Lumina care Reformează. În general, este un proces foarte simplu, dar, deoarece noi trăim aceste sentimente, ne aruncă în diferite stări. Când suntem pe partea stângă, nu vedem dreapta şi, în partea dreaptă, nu putem crede că există o parte din stânga. Astfel, noi suntem precum copiii, care fie râd, fie plâng.

Dorinţa de plăcere, dorinţa de primire, este întreaga noastră problemă, care determină, în totalitate, starea noastră: toate sentimentele noastre, mintea noastră şi punctul nostru de vedere. Noi toţi depindem de asta, până ce atingem linia mediană. Acolo, putem deja să fim deasupra dorinţei noastre, atât pe linia din stânga, cât şi din dreapta şi să gestionăm noi înşine, ceea ce este numită credinţă deasupra raţiunii, deasupra impresiilor plăcute sau celor care sunt neplăcute, în dorinţa noastră de primire. Putem, deja, să folosim toate aceste stări pentru a avansa din propria noastră liberă alegere.

Dar, noi suntem aruncaţi de o parte şi de alta: la stânga şi la dreapta, până ce vom atinge controlul liniei din mijloc. Atunci când suntem la stânga, trebuie să controlăm cumva starea noastră, astfel încât să nu ne pierdem capul, nici să disperăm de faptul că totul este rău, că totul este negru şi că nu vedem nimic. Trebuie să folosim, într-un mod eficient şi constructiv linia din stânga, încercând de a face ceva din ea şi de a nu avea numai un presentiment rău, o cădere în disperare, în neputinţă.

Este clar că, dacă o persoană este, în totalitate, dintr-o dorinţă de primire şi, în totalitate, sub influenţa Luminii, atunci nimic nu poate să o ajute, cu excepţia mediului. Dacă ea nu pierde conexiunea cu mediul, ci investeşte în el, atunci mediul îi va furniza mereu forţa şi o va influenţa cu o anumită măsură de Lumină. Dacă o persoană pune efortul său în “depozitul” mediului, conexiunea sa, sprijinul său mediului, cu atât mai mult va primi susţinerea din acest depozit în timpul unei coborâri, atunci ea va fi în măsură să se ridice mai repede.

Acelaşi lucru în cealaltă direcţie, atunci când totul este bun şi frumos. Ea nu trebuie să-şi piardă capul, ci să încerce să utilizeze această situaţie pentru a avansa. În egală măsură, avem nevoie de sprijinul mediului, care ar trebui să ne echilibreze într-o astfel de ascensiune. Lucrul principal este să nu uităm niciodată şi să fim conştienţi de faptul că, avem nevoie să realizăm o lipsă reală. Singurul mod de a ajunge la o lipsă reală este sprijinul mediului, deoarece o persoană va fugi, mereu, de munca în astfel de stări, atunci când este prin ea însăşi. Lucrul principal este să treacă prin cât mai multe stări agreabile şi să nu se gândească la modul în care sunt benefice pentru avansarea noastră.

Din pregătirea Lecţiei zilnice de Cabala, 03.12.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Există o luptă constantă între importanţa obiectivului şi sentimentele noastre. Dacă obiectivul este important, nu contează stările pe care le traversăm de-a lungul drumului.

Este ca un pacient în aşteptarea unei operaţii ce ştie că, deşi tratamentul este neplăcut, este menit să-i salveze viaţa. În aceeaşi măsură, trebuie să înţelegem că, Creatorul ne trimite din ce în ce mai multe dezamăgiri, întuneric, sentimentul neputinţei şi stări neplăcute pe scop. Pe de altă parte, noi trebuie să continuăm să creştem importanţa obiectivului, astfel că, acesta va fi mai important pentru noi decât starea actuală şi ceea ce simţim. Este un semn că, Creatorul “întăreşte inima Faraonului” şi ne trimite mai multe probleme.

Puţin contează dacă o persoană este inteligentă şi dacă este sensibilă sau nu, toată lumea trebuie să treacă prin asta şi să păstreze credinţa şi forţa generală a dăruirii pe care o primeşte de la mediu. Astfel, nu vei pierde sensul şi importanţa obiectivului, în stările de “împietrire a inimii”. Asta depinde, de fapt, de echilibrul dintre forţele care acţionează asupra unei persoane. Totul poate fi măsurat. Dacă obiectivul este important pentru voi şi v-aţi dedicat grupului pentru a primi sprijinul de care aveţi nevoie acum, Creatorul poate împietri inima voastră chiar mai mult şi puteţi scurta calea şi să avansaţi pe drumul “eu trebuie să grăbesc” (Achishena), spre scop.

Drumul Luminii, în “voi grăbi”, nu se simt problemele constant; desigur, drumul “voi grăbi” înseamnă că, importanţa scopului vă permite să urcaţi toate vârfurile, să cădeţi în toate gropile şi să ieşiţi încă din toate aceste stări dificile. Deoarece constant, sunteţi în căutarea importanţei obiectivului.

Deci, indiferent ce te face să cazi, dacă te ridică sau te coboară, continui să avansezi, mereu, ca un copil în patru labe. Trebuie să înţelegem că, trebuie să ajungem la împietrirea inimii, care va umple măsura noastră la maxim şi, în acelaşi timp, ne permite să luptăm şi să păstrăm conexiunea noastră pentru ca ea să strălucească pentru noi şi să ne împiedice să ieşim din calea corectă şi să abandonăm. Vom fi mai conştienţi de cât de esenţială este Lumina care Reformează, de mai multe ori.

Vom mulţumi Creatorului pentru suferinţele pe care ni le aduce, deoarece, graţie lor, avem nevoie de El. Înţelegem că, putem să ne întoarcem spre Creator doar împreună, prin conexiune şi rugăciunea celor mulţi.

Dacă ştim cum să realizăm misiunea noastră, munca pe care o avem de făcut nu pare deloc dificilă, este, de fapt, plăcută. Deşi necesită depăşirea noastră constantă, devine un sport. Apreciem eforturile pe care le facem dacă vedem un obiectiv clar în faţa noastră. Astfel, avansăm rapid.

Deci, există două condiţii care ne ajută să nu abandonăm munca cea mai grea: să fim încorporaţi în grup şi graţie acestui lucru, să realizăm recunoaşterea importanţei obiectivului. Dacă ajungem la asta, vom fi recunoscători faţă de Creator şi vom reuşi o rugăciune în răspuns, la care va veni o astfel de măsură de Lumină care Reformează, încât ne va ridica la primul nivel spiritual, lumea Assya.

Din pregătirea Lecţiei zilnice de Cabala, 03.12.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum ne putem conecta prin Creator?

Răspuns: Foarte simplu. Datorită neputinţei de a ne uni, ne întoarcem spre Lumina Înconjurătoare, Creatorul şi Îi cerem să ne unim. Aceasta se produce la fiecare grad. După ce am descoperit incapacitatea noastră de a ne uni, ajungem la “poarta lacrimilor”, strigăm şi primim forţa de a ne conecta, de a fuziona împreună.

Dar, cum ne lipeşte Creatorul, dacă noi suntem diferiţi? Devenim legaţi numai în conformitate cu intenţia noastră de a ne conecta Creatorului, dacă vrem să-I dăruim numai Lui. El devine firul de conexiune, obiectivul nostru. Este precum părinţii care se unesc într-un copil. Ei ar putea chiar să se urască, dar se conectează prin el, având grijă de el împreună.

Dar, în acest copil, ei s-au împăcat, chiar dacă se detestă reciproc. Totuşi, ei îl iubesc şi de aceea se conecteză în el, în acest punct. Este uniunea contrariilor. Noi suntem cu toţii opuşi, într-o mie de proprietăţi diferite şi direcţii. Nimeni nu este identic cu altul. Deci, ce putem face cu dorinţa noastră de plăcere? Nu putem să o ucidem, nu putem face nimic cu ea. Noi am primit doar posibilitatea de a efectua acţiuni care conduc la unitate.

Noi trebuie să conectăm două părţi care nu au nimic în comun, cu excepţia bazei animal. De aceea există această lume în care putem să ne conectăm pe plan fizic, pur şi simplu “ţinându-ne de mâini”. Exprimăm sentimentele noastre prin acest gest. Prin urmare, acest grad este separat de toate celelalte grade, de toate stările, deoarece el ne permite să începem să urcăm. În această lume, putem lovi o altă persoană în faţă sau să o îmbrăţisăm şi astfel, afectăm dorinţa sa. Este posibil să îmbrăţişăm la cerere şi dorinţa poate fi modificată în funcţie de dorinţa sa de a îmbrăţişa.

Tocmai am îmbrăţişat pe cineva fără să simt simpatie pentru el, chiar resimţind respingere, dar, în funcţie de aceste acţiuni, dorinţa mea se schimbă progresiv. Este caracteristica unică a acestei lumi în care este posibil să afectez dorinţa cuiva prin acţiuni fizice. Dar, toate acestea se întâmplă la un anumit grad şi doar ca o pregătire. Şi, este motivul pentru care nu este considerată o conexiune spirituală.

Dar, dacă vorbim de dorinţe spirituale, care sunt mai ridicate decât gradul acestei lumi, atunci acolo folosim dorinţele materiale care nu se intersectează în niciun fel cu dorinţele altcuiva. Dacă dorim să ne unim, atunci Creatorul trebuie să fie între noi. Doar prin El, prin rădăcina noastră, noi ne conectăm, aşa cum doi fraţi se conectează prin mama comună. De aceea ei sunt numiţi fraţi.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala, 01.12.2013, Zohar

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Perceptie - Niciun comentariu→

Întrebare: Care este diferenţa dintre dorinţa mea constantă de a reveni în centrul grupului şi războiul pentru a vedea adevărata imagine a realităţii?

Răspuns: Războiul se face, în mod special, în acest sens. Dacă vă treziţi dimineaţa şi vedeţi că aveţi nevoie să vă conduceţi spre centrul grupului, asta arată că sunteţi pe drumul bun. Dacă, de fiecare dată vă surprindeţi, involuntar, pregătit să părăsiţi această stare şi reveniţi, este un semn că mergeţi în direcţia bună.

Întrebare: Ce imagine şi ce sentimente apar în centrul grupului?

Răspuns: În centrul grupului pare că nu există nimeni, există doar o singură dorinţă, în care întreaga realitate se face simţită. Şi apoi, descoperiţi că, realitatea de astăzi nu este adevărată, ci doar o simulare pe un ecran de computer. În măsura în care vederea voastră este corectată, începeţi să vedeţi că nu este nimic adevărat în această lume, nu există forţe reale. Este ca o copie deformată a lumii spirituale care ne arată ce am distrus şi ne orientează în direcţia corectă astfel încât să putem, eventual, intra în adevărata lume.

Este ca şi cum exista o viaţă pe care nu o vezi, dar îţi este arătat un spectacol într-un teatru. Şi, în acest spectacol, vei descoperi cât era de eronată vederea ta, şi cum poţi să te corectezi pentru a vedea adevărata viaţă.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 01.12.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→