Întrebare: Cum trebuie să recționăm la stările de confuzie și tulburare de după congres? Putem face ceva, sau pur și simplu să așteptăm să treacă de la sine?

Răspuns: În niciun caz nu trebuie să așteptați! În spiritualitate nu trebuie să aștepți niciodată nimic, trebuie numai să mergi înainte!

Credeți-mă, nu vă mint. Când eu, la fel ca oricare dintre noi până la sfârșitul corecției, simt un fel de ceață, lipsă de dorină și deodată totul se deteriorează într-o stare grea, nu îmi pierd capul. Trebuie să realizăm în mod clar că asta vine de la Creator, că mi s-a dat nivelul spiritual următor, care îmi este revelat ca greutate, așa cum este spus ” și noaptea și ziua sunt o singură zi”, astfel totul este împlinit și eu sunt fericit.

De fapt, sunt bucuros când trec prin asemenea momente, pentru că în cazul meu nu țin foarte mult. În trecut putea ține și două luni, în timp ce acum țin câteva minute, dar aceste minute sunt foarte fericite. Simt ceea ce voi obține prin ceea ce tocmai am investit, ceea ce egoul adițional îmi va aduce pentru avansarea mea. Mă grăbesc imediat spre calculator și încep să lucrez la anumite materiale. Dar lucrez mecanic, corectez texte din Zohar sau articole de Baal HaSulam și Rabasg, adăugând virgurle și puncte ici și colo.

Câteodată stau ca un idiot și după câteva minute totul trece. Acum durează câteva minute, în timp ce în trecut putea dura o săptămână sau chiar mai mult. Gradual, durează din ce în ce mai puțin, dar pentru ca asta să se întâmple, trebuie să lucrăm asupra acestor stări.

Ele devin mai scurte în măsura în care începeți să înțelegeți că ele nu sunt căderi ci sunt următorul vostru nivel.

Din Lecția virtuală din 20.01.2013

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→

Cel mai frecvent lucru neobişnuit în înţelepciunea kabbalah se întâmplă cţnd un începător aude mesajul despre „iubire, unitate, şi incluziune mutuală” care sunt contrare total faţă de dorinţele noastre naturale. La început, kabbalah ne apare ca o ştiinţă convenţională şi grea: „Vreau să înţeleg sistemul, să studiez fenomene dincolo de forţa naturii, să înţeleg forţa superioară şi principiile muncii sale, să învăţ legile universului şi să aflu cauza ascunsă a istoriei…” Cu alte cuvinte, o persoană are tendinţa să studieze formule concrete şi atunci ea descoperă că despre dragoste este totul.

Este cineva care abordează serios acest subiect? Hollywood? Persoane serioase stau în Wall Street, unde dragostea este domeniul pentru oameni bătrâni şi „boemi…”

Ia foarte mult timp să înţelegi mesajul iubirii. Ia foarte mulţi ani pentru ca această informaţie „să îţi intre pe sub piele” şi să ajungă la inima cuiva. Egoismul nostru nu este de acord să accepte aceste lucruri cum ar fi dragostea, nici nu permite mesajul că doar prin unitate revelăm o nouă realitate şi că doar prin dragoste ne ridicăm către stadiul nostru cel mai înalt, devenim mai inimoşi şi revelăm noi lumi. Experienţa noastră materială nu ne dă niciun exemplu de deasupra, nici nu dovedeşte aceste afirmaţii în niciun fel.

Unele persoane sunt mai aplecate să accepte aceste idei; pentru alţii acest mesaj este cu adevărat greu de înţeles. Depinde de pregătirea sufletului nostru şi de adâncimea dorinţei (Aviut). De asemenea cere persistenţă, diligenţă şi o necesitate exprimată de a atinge această stare. Dacă ambii factori, o puternică respingere şi o copleşitoare atracţie te forţează să stai pe cale indiferent ce, atunci, chiar înainte să atingem dragostea, descoperim totuşi că totul depinde de calităţile noastre. Lumina superioară ne influenţează şi ne crează numeroase impresii în noi; deci începem să realizăm că schimbările interioare fie închid sau deschid imaginea lumii superioare în noi.

Ceva face un „click” în interiorul nostru şi începem să vedem mai mult şi să avem senzaţii mai intense decât decât am avut mai înainte. Tot penetrăm în structura realităţii; şi beneficiem e o clară şi mai înţeleaptă înţelegere a ei… Totul depinde de inima ta. Este locul unde simţim şi distingem între fiecare şi tot ce este în câmpul viziunii noastre şi în senzaţii.

Atunci, „uşa” se închide, ca şi cum un nor negru descinde în sentimentele noastre şi intelect, şi acum din nou, ne oprim din a înţelege şi să simţim ceva, ca şi cum am paşi într-un vis şi am putea să convieţuim cu responsabilitatea noastră. Timpul trece, uşa se deschide din nou, şi după aceea se închide din nou. Deci gradual începem să realizăm că totul depinde de nivelul de deschidere sau de închidere a minţii noastre şi a simţurilor.

Şi atunci penetrăm mai adânc în acest mecanism care închide şi deschide uşi. După ce trecem prin toate aceste stări de mai multe ori, realizăm că „uşa” ne conduce nu doar undeva în afara noastră, dar către alţii. Când ne simţim extrem de aproape de ei, ochii nostri şi urechile se deschid şi noi avansăm. Când suntem mai departe de ei, totul se închide.

Acesta este modul în care Lumina vine în impact cu noi, aşa se formează gradual conexiunea între sentimentele noastre şi minte şi prin construirea atitudinii către prietenii noştri, adăugând mai multă grijă mutuală, adâncind senzaţii şi deschizându-ne unul faţă de alţii, făcându-ne familiari cu starea superioară. La această fază, o persoană realizează că această lume nu este undeva în nori sau undeva dincolo de orizont, dar mai degrabă concret în senzaţiile noastre: Cu cât mai mult ne deschidem către alţii, atât de sus ne ridicăm.

Gradat, ne apropiem de „margine” şi începem să distingem detaliile dorinţei de a primi. O separăm în trepte şi nivele; în funcţie de asta, construim dorinţe aproape de minte.

Ne ia timp. Trebuie să ne includem pe noi în grup atât de mult cât putem; literalmente „să ne aruncăm” în grup ca într-o mare; „să ne pierdem pe noi” în el, să ne dizolvăm în prieteni. Prin acest fel de „anihilare de sine” cineva „se loveşte” de celăilalţi şi realizează că nu este important ce luăm din această conectare şi incluziune mutuală. Tot ce vine de la prietenii noştri este teritoriul Creatorului. Tot ce este în mine este teritoriul înclinaţiei rele, „îngerul morţii”.

Când cineva realizează asta, cerinţa „a iubi prietenul” se naşte. Atunci simte că el are nevoie de ei şi încearcă să se relaţioneze cu ei ca şi cum ei ar fi foarte aproape de el, ca şi o mamă care permanent, intern îmbăţişează copilul pentru a-l proteja faţă de rău.

Din acest punct este mult mai uşor să avansezi, din moment ce cineva şi-a construit deja partea sa corect: Cineva deja ştie că totul este înăuntrul său, înăuntrul senzaţiilor sale, în atitudinea sa către prieteni şi vecini care în fapt sunt părţi ale sufletului său. El înţelege că în loc de a vedea externalitatea în formă de inanimat, vegetativ şi animal, trebuie să observe detalii „externe” care sunt produse de mintea şi simţurile lui ca ceva ce aparţin de el, dar în acelaşi timp este separat de el de „nori” şi „praf” ce acoperă percepţia despre lume a cuiva. Înseamnă că cineva trebuie să restabilească o poză clară chiar dacă este o confuzie creată de inclinaţia rea; are înclinaţia să ajungă la poza corectă a lumii şi să devină un sentiment şi un intelect unificat.

Aceasta este esenţa muncii noastre. Dacă reuşim să o facem, gradat o să ascedem scara lumilor. În funcţie de gradul abilităţii noastre de a ne reîntoarce părţile „externe”, noi le simţim ca fiind umplute de Lumina superioară.

Din partea a doua a Lecţiei Zilnice de Kabbalah, 16.01.2013, „Dragostea de prieteni”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Acum, după Convenţia „Flacără în deşert” vom merge prin multe stări. Am atins un nivel cert de conexiune, unitate, detaşare faţă de materie, importanţa anulării personale în faţa prietenilor, diferite discernăminte spirituale care sunt apropiate de un real nivel spiritual.

Nu avem controlul procesului prin care trecem şi avansăm în funcţie de Lumini şi vase. Suntem între ele ca şi o piatră de moară şi diferite forţe ne influenţează constant să avansăm către ţel, în concordanţă cu înţelegerea noastră, voinţa şi suportul acţiunilor lor.

În cele din urmă, toată munca „pietrii de moară” este în concordanţă cu înţelegerea noastră sub influenţa şi presiunea suferinţelor sau cu ajutorul Luminii care reformează. Noi nu facem nimic prin noi înşine; această muncă este numită „munca lui Dumnezeu”, dar trebuie să fim de acord cu acţiunile şi să vrem să aibă loc, deşi este împotriva naturii noastre de bază.

Din moment ce munca este împotriva naturii noastre şi o simţim ca foarte dificilă, împotriva voinţei noastre, ne permite să devenim liberi, să avem liber arbitru şi să transcedem natura noastră.

Acum după convenţia noastră, trecem prin stări foarte speciale şi trebuie să le folosim cât de repede posibil să ne ridicăm deasupra lor câţiva paşi înainte. De aceea, aceste zile sunt foarte importante pentru cine participă la convenţii fizic, mental şi virtual. Trebuie să procesăm corect tot ce am primit în convenţii, cât de mult putem, şi să continuăm avansarea rapid.

Procesarea stărilor este în clarificarea importanţei, cui să le atribuim, este important să avem cumva conexiunea cu Creatorul, cu spaţiul spiritual, cu detaşare de sine, cu noul spaţiu în care putem să trăim cu adevărat şi după ce este o deschidere şi dacă sunt născut acolo, atunci sunt născut într-o nouă realitate, într-un fel de matrix, într-o nouă dimensiune; sau mă afund să mă afund în curentul vieţii ordinare şi să mă reîntorc la viaţa mea obişnuită de viaţă animală?

Este foarte important să ne ridicăm deasupra naturii noastre, deasupra naturii de a primi care ne împinge actualmente „pe picioare” înapoi în abisul egoului în momentul în care vrem să ne ridicăm un pic. Noi, oricum, trebuie să încercăm să ne ridicăm.

Acest efort poate să reuşească doar dacă operăm împreună, ca şi cum în convenţie unde am obţinut un nou nivel doar mulţumită conexiunii de la care am primit puteri de Deasupra şi am simţit că este ceva deasupra naturii noastre.

Aşa ar trebui să continuăm acum, ca toate formele dorinţei egoiste şi toate lucrurile care ne trec prin minte imediat să fie încorporate în noua ridicare. Atunci, constant vom dori, în fiecare minut, să ne ridicăm mai sus şi mai sus, şi nu vom înceta până când toate aceste treziri pe care Creatorul ni le trimite în formă de „înăsprire a inimii”, ca un lucru adiţional dorinţei egoiste, ca şi gânduri străine, ca şi neclarităţi şi oboseală, se vor acumula la „un cont mare”, şi atunci va trebui să trecem prin ele prin calea suferinţei şi diferitelor lovituri.

Din contră, fiecare moment prin care trebuie să trecem în fiecare clipă „un bănuţ este adăugat altuia şi ei formează un cont mare”. Nu ar trebui să aşteptăm până când aceşti „bănuţi” se acumulează ei înşişi; este mult mai dificil şi este lipsă de respect în ochii Creatorului; în ochii Creatorului căpătăm respect când nu îl laşi pe El.

Deci în timp ce citim Zoharul trebuie să ne conectăm şi să ne gândim despre cum să primim ajutor de Sus ca să nu distrugem aprecierea noastră faţă de anularea de sine, conexiune, dragoste, detaşare de sine şi adeziune faţă de Creator.

Din partea a doua a Lecţiei Zilnice de Kabbalah, 21.01.2013, Zoharul

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, „Introducere la Studiul celor Zece Sefirot”, articolul 144: Nu sunt de găsit decât în Tora. De aceea, ţineţi Tora şi căutaţi-Mă acolo, iar Lumina din ea vă va reforma şi Mă veţi găsi”, aşa cum este scris, „Aceia care Mă căută, Mă vor găsi”.

Asta trebuie să încercăm să facem, să ne străduim să ne conectăm ca un singur om cu o singură inimă, să obţinem garanţia reciprocă şi „iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”, arătându-ne gata, în timpul studiului, pentru o asemenea conexiune. Iar apoi, în fiecare moment, vom revela cât de incapabili suntem să o facem şi vom încerca din nou, în ciuda a tot, să ne gândim la unitate şi conexiune.

Sperăm ca studiul nostru şi conexiunea să ne ajute să îl revelăm pe Creator, pentru a-i aduce Lui plăcere. Asta devine o rugăciune în timpul studiului, o acţiune de corectare şi ne aduce mai aproape de scop. Dacă prietenii încearcă să se conecteze în mod corect, îşi ridică punctele din inimă deasupra egoului lor, se eliberează de controlul acestuia şi se conectează în timpul lecţiilor care vorbesc despre acest lucru, atunci atrag Lumina care reformează. Şi acesta este de fapt efortul nostru.

Vor fi perturbaţii tot timpul, din ce în ce mai multe.De aceea, avem nevoie să ne întărim unul pe altul şi exact atunci, când pe drum apare disperarea şi marile obstacole, omul este neajutorat, nu ştie ce să facă, vrea să scape, este obosit şi cade, adoarme sau din contra, devine furios şi nu mai poate suporta aceasta stare. Dar exact aceste stări sunt cele mai benefice pentru a adăuga mai multă muncă, încă un gram de efort, prin care atragem asupra noastră Lumina.

Cineva care disperă şi nu renunţă este cel care are succes. Aici, nici înţelepciunea nici forţa nu sunt de ajutor, numai răbdarea. Timpul o va face.

„Timpul”, simbolizează numeroasele eforturi pe care le face omul în fiecare moment, chiar şi cel mai mic. Aceste eforturi se acumulează, se conectează, iar în final, aduc soluţia.

Din partea întâi a lecţiei zilnice de Cabala din 07.01.2013

Filed under: Garantia reciproca, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, Shamati, Article 66, Dăruirea Torei: Problema predării Tora, care a avut loc pe Muntele Sinai nu înseamnă că Tora a fost dată o singură dată, apoi darul a fost oprit. Dimpotrivă, nu există lipsă de spiritualitate, deoarece spiritualitatea este un material veşnic, fără sfârşit. Dar, din moment ce din punctul de vedere al dăruitorului suntem în imposibilitatea de a primi Tora, spunem că oprirea se face de către Superior.

O dată în istoria umanităţii , un copil care s-a născut a fost numit Adam. De ce părinţii l-au numit Adam ? Ei nu ştiu de ce, aceasta a fost determinată de Providenţă. Copilul a crescut şi, la un moment dat, probabil, a început să se întrebe despre sensul vieţii. De ce şi pentru ce trăiesc ? Apoi, spre vârsta de 37 ani, Creatorul i-a fost revelat lui Adam şi el a început să inveţe oamenii şi astfel, a pus bazele unui lanţ de evenimente pe care Tora le descrie, toate generaţiile până la Avraam şi fazele de dezvoltare care au urmat.

În general, noi studiem istoria, geografia şi esenţa spirituală, împreună. Deci, ce ar trebui să credem? Mai exact, cum ar trebui să ne gândim la acele evenimente ? Au loc atât în corporalitate cât şi în spiritualitate ? De exemplu, este trecerea grupului Avraam, din Babilon, în ţaraCanaan, identică cu o ascensiune interioară ? A fost însoţită de recunoaşterea binelui şi răului, prin unitate ?

De exemplu, dacă eu sunt strâns unit cu prietenii, părăsesc Babilonul şi dacă mă unesc mai mult cu ei, intru în teritoriulCanaan. Dacă eu cobor nivelul de unitate, mă găsesc în Egipt. Dacă mă unesc într-un mod diferit, trec dinHebronîn BeerSheba….

Se pare că totul se măsoară în funcţie de intensitatea unităţii noastre. Despre aceasta ne vorbeşte înţelepciunea Cabala: nu este vorba despre lumea aceasta, eu nu o privesc, exceptând interiorul, ştiind că în interiorul meu, toate detaliile percepţiei mele depind de nivelul de unitate sau separare în raport cu prietenii.

În acelaşi timp însă, cabaliştii spun că trebuie să aibă o legătură (ramură) corporală, care este paralelă cu ceea ce se întâmplă în lumea rădăcinii spirituale.  Rădăcina trebuie să atingă ramura o dată, în prima revelaţie. La urma urmei, această revelaţie vine de sus în jos şi astfel, tot ceea ce descrie Tora, are loc într-o anumită măsură, în lumea noastră.

Ştim că primul şi al doilea Templu, povestea Purim care este descrisă în cartea Esther, războaiele poporului Israel, exilaţii, de fapt, au avut loc. Mormintele lui Joseph, Rebecca, Peştera Patriarhilor şi alte locuri sfinte, încă există. Cu alte cuvinte, nivelurile spirituale au fost revelate în oamenii care au trăit în acele momente, în lumea noastră.

În primul rând, procesul descendent are loc în lumea Ein Sof (Infinit) până în jos, de la un capăt la celălalt. Apoi, trebuie să realizăm potenţialul dobândit pe nivelurile  strămoşilor, în timpul distrugerii Templului şi în timpul exilului.

Astăzi, suntem într-o asemenea stare de întuneric că nu ştim ce se referă de fapt, la exil. Dacă luăm în considerare actuala criză, mulţi cred că au fost exilaţi dinţarabogăţiei, respectului şi altor plăceri pământeşti. Am coborât atât de jos, la adâncimi unde întunericul ascunde esenţa reală a exilului din lumea spirituală, de la atributul dragostei şi dăruirii. Pentru noi, dăruirea este opusul: un atribut nedorit.

Acum, trebuie să începem urcarea şi trebuie să fie o ascensiune în interior. Desigur, va afecta lumea fizică, dar acţiunile externe nu sunt necesare. Spiritualitatea determină forma pe care o vom avea, individual şi colectiv, ce fel de umanitate va fi şi ce fel de lume. Dăruirea Torei la Muntele Sinai a avut loc pe plan spiritual şi corporal. Întrebarea despre dăruirea Torei, ce a avut loc pe Muntele Sinai, nu înseamnă că Tora a fost dăruită o singură dată, apoi darul a fost oprit. Dimpotrivă, nu există nicio lipsă în spiritualitate.

Nu este la fel în corporalitate: nu este nimic sacru apropo de Muntele Sinai şi nici un ortodox sau altcineva fără religie nu este atras de acesta.  Spiritualitatea, pe de altă parte, este veşnică, fără sfârşit. Dar, din moment ce, din punctul de vedere al dăruitorului suntem inapţi de a primi Tora, noi nu atingem nivelul corect şi spunem că totul a fost oprit deSuperior. În realitate, întreruperea nu este de partea noastră. Scara spirituală există şi toate condiţiile sunt menţinute, spiritualitatea este eternă şi, dacă atingem o anumită stare, primim Tora.

Urcaţi mai mult şi veti fi in deşert, apoi în Israel, etc. Acestea sunt niveluri de ascensiune spirituală. Nu pot spune în ce punct lumea noastră se schimbă în funcţie de această urcare, dar, cu siguranţă se va schimba. La urma urmei, o ramură funcţionează în conformitate cu rădăcina. Dacă schimbăm baza de ascensiune şi participare la acest program, cu siguranţă va afecta lumea diferit şi apoi lumea se va schimba.

Partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala, 10.01.2013, Shamati #66

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Convenţia ne forţează să ne conectăm şi să ne unim, să acţionăm repede şi eficient, să atingem rezultate incredibile. Ce ne poate ajuta să facem aceasta în fiecare zi?

Răspuns: Un sentiment de responsabilitate. Imaginează-ţi părinţi obosiţi sau chiar bolnavi a căror copil plânge şi cere ceva; ei totuşi se vor ridica şi vor face totul pentru el. Nu este uşor din moment ce nimeni nu vrea să facă asta; este doar obligaţia. Este similar în grup unde toţi trebuie să simtă obligaţie şi responsabilitate. Trebuie să simt că sunt în aceeaşi barcă cu ei şi că nu pot face o gaură în ea.

Bineînţeles că pot spune, „Prieteni, nu mă simt bine astăzi, vă rog să mă scuzaţi că sunt bolnav” şi să dorm mai mult, dar cum pot să fac asta când ştiu că ei mă aşteaptă pe mine? Dacă te gândeşti că nimeni nu îţi va remarca absenţa din moment ce nu eşti atât de important şi că nu contezi, atunci te înşeli.

Îţi spun asta din experienţa mea de simţire a lumii superioare: Fiecare dintre voi nu este mai puţin important decât sunt eu. Deci inacţiunea ta este o lipsă de investiţie în vasul general. Ar trebui să înţelegi asta, şi să nu uiţi; să vă amintiţi aceasta responsabilitate unul altuia ca să fie tot timpul prioritatea ta.

Este prima condiţie din moment ce Creatorul a creat un om, eu şi toţi ceilalţi, doar ca să fiu capabil să mă stabilizez pe mine cu ajutorul lor. Pe de altă parte, Creatorul mi-a creat prietenul şi pe mine ca să-l ajut şi doar ca să servească ca motiv pentru acţiunea lui de ridicare către Creator. Este chiar aşa!

De aceea trebuie să ne complementăm reciproc şi să ne ţinem de asta din moment ce prin asta creem garanţie mutuală printre noi. Nu ar trebui să uităm asta. Nu îmi pot permite nicio concesie; nu pot să pretind că sunt bolnav sau să inventez vreo scuză pentru inactivitatea mea. Din contră, în ciuda obstacolelor pe care Creatorul le plasat în faţa mea, trebuie să particip atât cât pot de mult în tot. Din partea Lui va adăuga diferite scuze pentru egoul meu, bineînţeles, dar grupul trebuie să-mi reamintească că acesta e modul în care Creatorul se joacă cu mine.

Din Convenţia de la Novosibirsk, 9.12.2012, Lecţia 7

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce înseamnă termenul de „loc”, conform înțelepciunii Cabalei, atât din partea Luminii, cât și din partea dorinței?

Răspuns: Creatorul a creat o dorință de a primi, în forma sa inițială. Apoi Lumina a început să lucreze în cadrul dorinței de a primi. Ea a dat naștere dorinței de a primi și apoi a început să apară în ea din ce în ce mai mult. Apoi, dorința de a primi a început să se schimbe în calitate și a trecut prin cele cinci faze de dezvoltare și a început să ia diferite forme, îmbogățite cu diferite atribute și fațete.

Astfel, a ajuns la o stare numită „loc”.  Aceasta înseamnă că este diferită de ceea ce o umple. Umplutura nu este prima și nici Lumina, ci „locul” în care intră.

Ele au trebuit să se separe, deoarece se spune: Cu excepția cazului în care Lumina se separă de vas o singură dată, este imposibil să se determine ceva. Dar când se desparte o dată, ele sunt deja două lucruri distincte, iar acum este posibil să se identifice o „lumină” și „un vas” separate și, de asemenea, să se studieze legătura dintre ele. Acesta este modul în care „locul” este creat, dar nu este suficient; este posibil să se toarne niște băutură într-un ulcior, de exemplu, și să fie umplut până la capăt. Creatorul vrea ca acest „loc” să-L simtă pe El și cine este El.

Imaginează-ți că ai făcut un ulcior de lut, și acum vrei ca acest ulcior să simtă cine l-a făcut și în ce scop. Ce este mai mult, vrea să primească umplutura exactă: Să presupunem că nu este de acord să primească apă, lapte sau vin, ci are nevoie mai degrabă de ulei. Apoi, în funcție de ceea ce alege, e plin și respinge toate celelalte umpluturi. Asta înseamnă că „locul” ar trebui să diferențieze, de asemenea, între bine și rău, sau, cu alte cuvinte, să fie un „egoist înțelept „, ce depinde de ego-ul său, care a fost creat de Creator.

În continuare, Creatorul vrea ca această dorință să prefere singură natura opusă, și s-o aleagă prin libera voință. Ea trebuie să se „formeze” singură, să se aranjeze în așa fel încât să poată funcționa de la sine într-un mod opus, pe măsură ce se construiește din nou. Dacă dorința dobândește această capacitate, ea începe să acționeze din nou și să se umple și apoi se numește Adam care se aseamănă (Domeh) Creatorului.

Este ca și cum dorința se naște din nou prin libera voință și alege fiecare pas pe care îl face, orice umplere și orice mod. Pe de o parte, totul vine de la ea și nu depinde de nimeni, iar pe de altă parte, totul este întreg și în dăruire. Acesta se numește un „loc.” Aceasta este deficiența de care avem nevoie. Până atunci nu suntem nici măcar conștienți prin cât de multe stări trebuie să trecem pentru a ajunge la aceste discernăminte …

Întrebare: Există o legătură între „loc” și mediu?

Răspuns: Pentru ca dorința să fie independentă, să acționeze liber în discernămintele sale, în percepția sa, este împărțită în două sisteme: eu și în afara mea. În cadrul sistemului intern, există doar o scânteie, iar în sistemul extern, există întreaga lume. În măsura în care o persoană folosește „lumea” în mod corect, își crește scânteia. În măsura în care vrea să folosească lumea într-un mod opus, în mod greșit, își diminuează scânteia. Se verifică și învață în funcție de atitudinea ei față de lume, de mediul înconjurător.

În plus, o persoană are înțelepciunea Cabalei (un profesor, cărți și un grup), și toate sunt pentru a o ajuta să se împlinească în mod conștient și nu numai prin sentiment. La urma urmei, dacă învățăm din sentimentele noastre, aceasta va duce la un lanț întreg de eșecuri, într-un mod foarte lent și crud al celor cinci faze de dezvoltare. Dacă o persoană se dezvoltă prin mediu, atunci pentru ea mediul devine profesor, cărți, grup și Creator. Apoi, ea se dezvoltă prin „calea Torei,” prin calea Luminii care Reformează.

Diferența este că, prin calea Luminii, ea își aduce componenta proprie de dezvoltare și prin asta dezvoltă imaginea Creatorului în ea. Începe să se raporteze la realitate, nu ca o ființă creată, ci la fel ca Creatorul: „Cum folosesc grupul, profesorul, cărțile și Creatorul, toate forțele care mă influențează, în scopul de a mă stabiliza pe mine însumi în mod corect?”

Astfel, dezvoltăm umanul în noi și avansăm corect, în modul cel mai simplu și mai scurt pentru toți. Apoi, deficiența de a avansa pe care o stabilizăm din nou de fiecare dată este numită un adevărat „loc”, și este un astfel de loc la care ar trebui să ajungem.

Din partea a 3-a a Lecției zilnice de Cabala 11/01/13, „Pacea”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Unii oameni sunt într-o mare tensiune interioară în timpul convenției; alții sunt veseli și merg împreună cu fluxul. Care ar trebui să fie starea noastră corectă?

Răspuns: Ambele sunt corecte, și este necesar să alături acestor două stări, astfel încât, cu toată puterea și tensiunea ta mare, să încerci să mergi cu fluxul, să rămâi cât mai aproape posibil de centru și să te miști împreună cu el. Avem nevoie să fim incluși în fluxul convenției ca două lichide care sunt amestecate împreună.

Dar pentru asta, este nevoie să depun efort, desigur, pentru că în fiecare clipă trebuie să simt că mă mișc. Nu pot merge spre scop fără această mișcare, trebuie să păstrez aceeași direcție tot timpul, ca o racheta care-și ajustează permanent traiectoria: alternativ, o dată forța primirii, apoi forța dăruirii, forța primirii, apoi forța dăruirii.

Păstrez echilibrul între cele două, fără a șterge nici una dintre ele; nu-mi pierd conștiința dorinței mele (Aviut), dar conectez toate acestea împreună și avansez.

Există oameni care se integrează firesc în fluxul general, pentru că dorința lor este mai ușoară în comparație cu a altora. Nimeni nu este de învinuit sau de lăudat; fiecare are propriul său caracter natural. Și sunt oameni cu o tensiune internă mult mai severă care nu pot merge cu fluxul general și este nevoie de eforturi mari din partea lor.

Primii, care cu ușurință se îmbină cu mediul, adaugă inspirație tuturor. Iar cea de-a doua categorie, cărora le este dificil să fie cu alții, adaugă efort. Se pare că există Reshimo din ecran și din dorință (Reshimo de Hitlabshut și de Reshimo de Aviut), și, astfel, conexiunea generală apare.

Din Convenția de la Arava 17/1/13, Lecția

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Un grup Cabalist este bazat pe legile care aparţin următorului nivel. De aceea ne întâlnim împreună să re-creem aceste condiţii. Ne jucăm ca şi cum am fi în viitorul apropiat într-o realitate şi construim relaţii şi conexiuni care, în final, se transformă în lumile pe care le studim în Cabala.

Lumea Assiya este prima de care avem nevoie ca să intrăm şi să ne simţim între noi. A fi în această lume înseamnă că devenim complet adecvaţi acestui nivel de internalitate (în dorinţele noastre, gânduri, inimi şi minte). Articolele lui Rabash explică modurile de a atinge unitatea realitatea și să începem să simțim spiritualitatea între noi.

Bineînțeles, nu ne „ridicăm” nicăieri. Ascendem la nivelul personal al înălţimii spirituale la nivelul conexiunii care există între noi. Mai târziu, simţurile noastre se schimbă, şi „potrivirea noastră” va deveni mai puternică şi adâncă. Nu ne vom trata unul pe altul egoist de acum înainte. Ne vom diminua egourile. Vom anula egoul şi-l vom scoate dintre noi în concordanţă cu principiul, „Ceea ce urăşti, nu face prietenului tău”. Ca şi rezultat, vom începem să simţim lumea superioară.

După aceea, ne vom uni şi mai mult şi ne vom îmbunătăţi interconectarea mutuală. Vom crea un sistem reciproc în concordanţă cu care vom fi capabili să simţim un nou tip de împlinire sub forma Luminii Nefesh, Ruach, Neshama, Haya şi Yechida. Totul depinde de cât de mult egoismul creşte şi în ciuda lui, ne conectăm unul cu altul, cum încercăm să neutralizăm egoismul şi să-l folosim să împreunăm cele două forţe opuse şi să creăm o legătură.

Imaginează-ţi că mii de oameni din grupurile nostre în toată lumea vor simţi conectarea mutuală: cine este unde şi cum ei sunt interconectaţi. Acest sistem multi-polar serios este o societate integrală. Egoismul nostru continuă să crească şi devenim mai uniţi şi „penetrăm” unul în altul chiar şi mai mult.

Şi egoismul nostru creşte nu doar în calitate cât şi în cantitate: Ne apare în totul felul de formle noi şi necunoascute. Dintr-o dată, începem să observăm nuanţe repulsive în alţii pe care nu le-am văzut înainte; înseamnă că egoismul nostru se elevează şi declanşează acele senzaţii în noi! Dintr-o dată, recunoaştem că egoismul prietenului nostru s-a mărit de o mie de ori şi nu ştim cum să abordăm personalitatea s-a înţepătoare şi zburlită. Noi încontinuare ne vedem ca fiind minunaţi şi buni. Nu ştim cum să ne tratăm prietenii şi nici nu ştim ce să facem cu noi înşine.

Dacă ne uităm la această poză de Sus (din postura Creatorului), devine evident că El este Cel care provocă aceste situaţii pentru a promova avansarea noastră. Din partea Creatorului ele sunt inevitabile, având în vedere că, e în beneficiul nostru să continuăm să ne corectăm pe noi pentru a ne ridica şi mai sus.

Articolele lui Rabash ne dau sfaturi precise de cum să ne conectăm cu prietenii. Ele derivă dintr-un singur principiu, „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi” pentru că este legea nivelului superior în care noi toţi suntem întreg uniţi prin dorinţele şi gândurile noastre.

Acţiunile noastre se completează una cu cealaltă şi crează o dorinţă generală care a fost creată iniţial de Creator. În acest punct, fiecare dorinţă apare către noi de 620 de ori mai mare. Astfel, noi simţim pe toată lumea ca şi cum suntem noi. Dincolo de asta, fiecare dintre noi ne simţim de 620 de ori mai mare ca şi cum suntem „multiplicaţi” de ceilalţi. Este imposibil să descrii această formulă din moment ce defineşte starea calitativă numită lumea infinitului. Noi trebuie să atingem asta.

Din Convenţia de la Novosibirsk 8.12.2012, Lecţia 4

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum poate fi atinsă intenția corectă?

Răspuns: Pentru intenția corectă, prima dată trebuie să te legi pe tine de întreaga lume, care este un rezultat al acţiunii Creatorului. Prin lume, Creatorul îşi arată acţiunile, astfel încât prin relaţia corectă cu lumea eşti capabil să te apropii de Creator.

Să presupunem că sunt proprietarul unei ferme mari unde deţin pământ şi cai. Şi te iau pe tine să lucrezi la fermă pentru că văd că mă tratezi bine şi că vei fi un muncitor loial sau chiar un sclav loial. Se dovedeşte că eu te evaluez nu datorită atitudinii tale faţă de mine, ci potrivit propriilor mele proprietăţi, în concordanţă cum îmi tratez eu caii, pământul şi grădinarii, adică cu „lumea mea”.

În acelaşi mod noi venim şi, mulţumită dorinţei venite de Sus, vrem să devenim muncitorii Creatorului. Atâta timp cât această dorinţă nu s-a trezit în noi, noi trăim ca şi caii de la fermă. Şi acelora cărora Creatorul le dă dorinţa devin muncitori în fermă. Şi ei sunt diferinţi muncitori: Sunt muncitori loiali care sunt devotaţi total către Creator ca şi sclavii şi sunt muncitori care nu sunt aşa de loiali.

Creatorul găseşte persoanele în care puntul din inimă s-a trezit care vor să adere la Creator, dar care nu pot fi ridicaţi la rang de ministru instantaneu. De aceea dă persoanei tot felul de oportunităţi, joburi mici, prin care urcă foarte încet . Exact aceste oportunităţi ne sunt date nouă: Prin acţiunile pe care le facem prin noi înşine, putem arăta Creatorului cât de mult dorim să ne apropiem de El, să aderăm la El şi să trăim cu El într-un singur gând şi intenţie, în o acţiune.

Din partea a doua a Lecţiei Zilnice de Kabbalah, 1.01.2013, Zoharul

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→