Category Archives: Munca in grup

Un miracol care este pe cale să apară

Sarcina de fiinţei create este de a se muta spre stari noi, neaşteptate şi necunoscute prin amenajarea pentru sine a tuturor condiţiilor necesare pentru a atrage forţă superioară care o poate transforma. Prin urmare, aceste acţiuni sunt considerate ca „remediu miraculos” (Segula).

Actele pe care fiinţa creată trebuie să le efectueze sunt clar definite: Trebuie sa trezeasca dorinta proprie, s-o cultive, sa intre in grup, şi „sa castige prietenii pentru sine”, prin a incepe sa daruiasca si a se face pe ea mai mică înaintea grupului. Unul are nevoie sa fie inspirat de Exaltarea lor pentru ţelul spiritual, „sa-si faca un profesor pentru sine” pentru a învăţa de la el impreuna cu prietenii şi să se unifice într-o singură dorinţă integrantă, un vas („Kli”), în scopul de a corecta spargerea.

Spargerea este locul din interior unde ne este revelata corecţia noastra: starea noastra reformata şi Lumina superioara care umple vasele noastre colective restaurate. Asta este, avem de-a face cu acţiunile care pot fi descrise cu exactitate şi aplicate practic in timp ce încă rămân în natura egoista a cuiva, într-o stare încă necorectată. Această etapă există la fiecare pas al ascensiunii, chiar şi la gradele spirituale.

În ceea ce priveşte actele celui de sus, este Lumina superioară (Lumina AB-SAG sau Lumina Inconjuratoare), care se extinde pentru noi într-un mod pe care nu-l putem înţelege şi ne afectează fără sa simtim sau fara sa fim conştienti de acest lucru. Noi simţim doar efectele lucrării sale.

Acesta este motivul pentru care există un decalaj între acţiunile creaturii şi lucrarea Creatorului ca răspuns la primul, daca sunt aranjate corect. Asta este, nu există nici un lanţ cauză-efect din partea fiinţei create şi nici nu înţelegem cum descoperirea are loc, nici nu o putem prezice. Prin urmare, toată această muncă este considerată ca „remediul miraculos.”

Dar totul este din cauza faptului că fiinţă creată se pregăteşte să primească o nouă natură care ii lipseşte în prezent. Şi, prin urmare, nu putem vedea sau simţi transformările viitoare. Acesta este motivul pentru care acest lucru este descris ca un miracol. Cu toate acestea, atunci când o persoană primeşte aceste transformări interioare de Deasupra, întregul lanţ de evenimente prin care a trecut devine clar pentru ea şi acum ea spune despre trecut: „Am lucrat şi am găsit!”
O descoperire este exact ceea ce Segula, o forţă miraculoasă, implică. Trebuie să ne străduim să facem tot ce putem, după cum este scris: „Faceti tot ce sunteti în stare să faceti” şi veti găsi! Acest lucru este exact ceea ce determină decalajul dintre starile mele prezente şi viitoare. Sunt complet responsabil de starea mea actuală: am luat cunoştinţă de ea, o înţeleg şi organizez totul în ea: „Eu fac tot ce pot.” Dar apoi „găsesc” o stare complet noua care vine ca un miracol. La urma urmei, am primit o natura cu totul noua, la care nu ma asteptam sau n-o puteam prezice în avans.
Din partea 1 a Lecţiei zilnice de Cabala 3/8/2011, in Importanţa studiului

Adunarea lumii in interior

Întrebare: Cand autorii Cartii Zohar, Rabbi Shimon şi discipolii săi, au studiat împreună în peşteră şi mai târziu, când erau grupuri mici cabalistice, acestia erau foarte conştienţi de faptul că depindeau unul de altul, în gânduri, dorinţe, şi intenţii. Au fost singurii din lume. Dar astăzi studiem împreună cu sute de persoane pe care le vedem pe ecranele computerelor şi alte mii de persoane de care nu ştim deloc…

Răspuns: Eu percep întreaga lume ca parti ale sufletului meu. Evident, nu văd lumea în acest fel, dar eu ar trebui să vizualizez acest lucru şi sa-l tratez în consecinţă. Şi în ciuda faptului că lumea este plină de rivali, duşmani, iar ce ai tu, totul din ea sunt proprietăţile mele interne. Dacă ele ar fi reformate, as vedea o lume perfectă înaintea mea, lumea Infinitului.

Prin urmare, trebuie sa tratez totul în jurul meu ca fiind trimis la mine pentru a corecta percepţia mea asupra realitatii şi în cele din urmă sa ma experimentez în dorinţa perfecta umpluta cu Lumina infinită. Pentru a face acest lucru, eu sunt asigurat cu mediul, un grup relativ mic. Şi, deşi poate conţine câteva milioane de oameni din întreaga lume, eu încă mai trebuie să depun eforturi pentru a simti toate acestea, deoarece acestea sunt dorintele mele, parti ale sufletului meu, care se trezesc la spiritualitate.

Eu le pot colecta, să le unesc într-o singură forţă, şi cu ajutorul lor, sa reformez alte părţi ale sufletului meu. Pana la urma, întreaga lume este singurul meu suflet. Acesta este modul în care ar trebui să vad realitatea.
Prin urmare, un discipol al rabinului Shimon, studentii lui Ari şi noi percepem realitatea într-un mod relativ similar. Lumea este în continuare aceiaşi, aşa cum sunt atitudinea şi metoda. Există diferenţe în ceea ce priveşte tehnologia, o conexiune mai dezvoltata între noi  şi în abordarea globală la sursele primare şi trezirea din lume. Dar munca personala şi atitudinea rămân la fel.

Din partea 1 a Lecţiei zilnice de Cabala 3/8/2011, „Introducere la Cartea Zohar”

Forta unica a Conventiilor Cabala

Întrebare: Servesc  convenţiile Cabala ca un rezultat final al muncii noastre practice? Ce poti spune despre convenţia viitoare din America de Nord?

Răspuns: Atitudinea mea la astfel de adunări este foarte pozitiva şi cred că acestea oferă o oportunitate de avansare mare. Văd că, cu fiecare convenţie, imi este din ce in ce mai bine  sa ofer explicaţii simple, care sunt mai uşor de digerat pentru oameni. Ei încep să mă înţeleaga mai bine şi am devenit mai apropiati unul de altul.

Fiecare astfel de reuniune este un salt în sus. O vizită la o convenţie Cabala valoreaza cat o lună de studii zilnice. Aceasta ii oferă unei personae impresii interne şi externe şi multe rezultate pozitive. O dată pe an, vom organiza un congres în America de Nord, deci încercaţi să nu lăsaţi această oportunitate treacă pe langa voi.

Dacă aveţi posibilitatea, dar vi se pare ca nu aveti suficient timp sau finanţe, acesta este un obstacol care a fost plasat în mod intenţionat înaintea voastra. Ar  trebui să te examinezi sincer , fiind conştient de faptul că stai înaintea unei decizii profunde. O persoană care are o astfel de oportunitate o dată pe an şi nu va veni, va pierde un lucru mare, deoarece el pierde legătura cu această cale.

Desigur, pot exista motive obiective care împiedică o persoană sa vina, cum ar fi atunci cand este în închisoare. Cu toate acestea, în cazul în care cineva este capabil sa vina, dar ii este dificil , nu este o scuza. Este un test de Sus, şi el ar trebui să sara peste obstacolul plasat in drumul sau.

Multe grupuri şi indivizi se vor aduna. Este un tip foarte diferit de putere şi ne conectam cu toată lumea de acolo. Voi face tot posibilul pentru a trece o incarcatura internă pentru oamenii care vor fi atât de aproape în faţa mea la acel moment. Oamenii vor continua sa simta mai târziu, după eveniment, spre deosebire de cei care ar fi putut veni şi nu au venit.

Probabil ca nu contează atât de mult cum cineva studiaza zi de zi, în grupul virtual sau fizic. Aceasta depinde de persoană şi de relaţiile în cadrul grupului. Cu toate acestea, nici grupul fizic, nici grupul virtual nu poate înlocui o adunare colectiva, cum ar fi o convenţie unde sute sau mii de oameni vin împreună şi se unifica.

Sunt aceia care au plecat dintr-un grup din motive diferite, dar o convenţie este cu totul altceva şi toată lumea ar trebui să meargă acolo fără a face orice calcule cu privire la atitudinile în cadrul grupului sau ce ai. El doar vine în scopul de a se unifica cu Kli-ul lumii (vasul) şi să se înalţe pe o noua treaptă spirituala astfel.

Din partea 1 a Lecţiei zilnice de Cabala 3/4/2011, Scrieri de Rabash

Femeia este locul unde schimbările au loc

Pentru a influenţa barbatii intr-un mod sănătos şi puternic, femeile trebuie de asemenea să se unească, dar acestea ar trebui să se unească cu o înţelegere a principiilor muncii noastre şi a ce anume să ceară de la barbati. Pentru a face acest lucru, ele trebuie să ştie ce este Lumina pe care au nevoie s-o atraga barbatii şi la ce trebuie să dea naştere.

O femeie în spiritualitate este o forţă chiar mai mare decât un barbat. Un barbat este doar o forţă, un ecran, în timp ce o femeie este locul unde tot felul de schimbări au loc. Ea naşte o nouă treaptă şi o hrăneşte. Conceptia, cultivarea, şi maturizarea,toate acestea se află în partea feminina a sufletului colectiv sau individual.

În ceea ce-l priveşte barbat, el ofera doar Lumina. Se spune că el „oferă albul,” şi aceasta completeaza rolul său, aşa cum a fost. După aceea, el locuieşte in interiorul unei mame şi prin intermediul ei, furnizează forţele pentru a dezvolta sufletele.

În ceea ce priveşte puii, totul vine de la mama, partea feminina. Toata creşterea spirituală trece printr-o femeie, iar partea feminina este cea care naşte suflete. Acelaşi lucru este menţionat în Tora. De exemplu, „Avraam” şi „Sarah” sunt două părţi ale sufletului, care dau naştere unui nou suflet şi starea lor mai avansata este considerată ca fiind „Isaac.” Cine-i da naştere? Evident, este Sarah.

Noi trebuie să funcţionam cum ne dicteaza natura. Fiind aliniati cu natura materiala, vom trece de la ea la cea spirituală, datorită căreia vom realiza ceea ce ne-am propus să facem, fără a ne afecta pe noi înşine.

Vice-versa, cu cat mai mult ne daunam prin tolerarea egoismul nostru, cu atât mai mult vom striga pentru „egalitatea” care, în realitate, ruineaza familiile şi societatea şi cu atat mai puţine vor deveni şansele noastre. Unii politicieni pot beneficia din asta, dar nu si noi.

Din partea a 4-a a Lecţiei zilnice de Cabala 3/6/11, in Femeile

O societate care te ajuta sa incepi viata ta spirituala

Societatea este fundatia pentru avansarea spirituala. Si, precum oamenii care fugeau din Ierusalim in timpul  celui de-al doilea Templu pentru ca vedeau prabusirea spirituala, dorind  sa formeze o mica societate si sa pastreze conexiunea spirituala dintre ei – Forta Superioara –  s-au ascuns in vecinatatea Marii Moarte. Asa si noi dorim sa formam o societate ca aceea.

Pentru inceput s-ar putea sa nu  fie foarte mare: “doar” cateva mii de persoane, ceea ce nu este mult in comparatie cu intreaga umanitate care acum trebuie sa se trezeasca si sa se conecteze. Dar trebuie sa ii credem pe cabalisti care spun ca noi intoteauna oferim destula putere si in cantitate si in  calitate, in mod intelept, iar daca o mobilizam in acord cu abilitatile si conditiile date vom fi capabili sa revelam forta superioara.

Odata conectati,acea scanteie se va prinde intre noi si va distribui Lumina superioara prin intregul nostru sistem. Aceasta Lumina ne va umple si noi ne vom regasi in lumea spirituala.

Prima noastra sarcina este sa formam o societate, un loc pentru ca Lumina sa fie revelata. Societatea propice este numita “Shechina”,l ocul unde Lumina (Shochen) domneste. Acolo exista legi specifice pentru existenta societatii. Creatorul este daruitorul, Shochen, noi suntem Shechinah al Sau si noi trebuie sa ne pregatim dorinta noastra pentru ca el sa se reveleze in noi.

Lumina Superioara nu poate fi revelata doar intr-o persoana; trebuie sa fie minim doi. Dar doi nu sunt de ajuns,pentru ca imediat piedicile egoiste apar intre ei.De aceea cu cat societatea e mai mare cu atat mai usor este pentru persoana.

Pe de-o parte, daca societatea e foarte puternica, va fi mai usor pentru persoana pentru ca nu va trebui sa investeasca prea mult. De cealalta parte, ea va primi inspiratie de la ceilalti care pregatesc printre ei un loc pentru acesta,unde ar putea intra.Ea va trebui sa se anuleze pe sine in fata societatii si aceasta va fi de ajuns.

Literalmente va creste precum un copil in bratele mamei sau precum un embrion in uterul mamei. Aceasta societate va deveni refugiul sau “ Arca lui Noe”, uterul mamei sale, de unde va trage toate fortele pentru a începe viata sa spirituala.Astfel ea va avansa.

Si chiar daca grupul nostru nu este la fel de mare comparat cu natiunea Israel sau cu intreaga lume, posibilitatile noastre sunt enorme! Noi putem inalta intreaga umanintate prin noi!

Fiecare din noi poate primi Lumina superioara doar daca devine o parte din uterul mamei (“Rechem” sau “uter” vine de la cuvantul “Rachamim” sau “mila”,daruire).  Altfel va ramane “izolat” de   Lumina si el va fi capabil sa perceapa doar lumea asta.

Necontinuand cursul Luminii trecand-o mai departe la altii, imi blochez calea si previn Lumina sa treaca peste mine. De atunci  voi percepe doar mica ei scanteie care doar  coloreaza acest cuvant pentru mine.

Din lectia a doua de la  Metzoke Dragot Congress 2/25/2011

Cum sa-ti folosesti libertatea

Cineva lucreaza constant cu constiinta noastra in lumea fizica: toata mass-media, filmele, televiziunea şi ziarele. Noi primim exemple de viaţă în şcoală, acasă, de la mediul nostru, prieteni şi întreaga lume. Suntem mereu sub această influenţă, fără ca măcar sa ne dam seama cât de mult depindem de asta şi urmam aceste valori insuflate.

Se pare că în lumea noastră corporala efectuez doar dorintele altcuiva. Dar în lumea spirituală am rămas cu o absoluta goliciune şi nu ştiu ce să fac cu ea: Unde sa merg sau ce se întâmplă? Şi acest lucru este foarte dificil.

Dar, pe de altă parte, trebuie să înţelegem că în lumea noastră nu efectuam orice acţiuni independente şi niciodată nu realizam propriile noastre dorinţe, niciodata nu alegem cum sa ne imbracam, ce să mănâncam, ce să gandim, profesia noastră, sau partenerul de viaţă. Primesc toate gusturile de la mediul inconjurator şi muncesc în acord cu acest program. Când moda se schimba în lumea înconjurătoare, imi schimb imediat direcţia şi încep s-o alung.

Ne-am obisnuit deja sa trăim aşa şi de aceea ne simţim confuzi cand dam brusc de libertate: Nu mai ştim ce să facem cu ea. Este exact ceea ce se întâmplă cu dezvoltarea noastră spirituală. Ni s-a dat libertatea completă în ea. Ce facem cu ea si de unde sa obţinem exemple?

Dar dacă ti-ar fi fost date exemple, tu nu te-ai dezvolta ca o persoană liberă care posedă libertatea de alegere. Nu ai găsi sau dezvălui sufletul tău. O persoană stă nedumerita, fără să ştie cum să continue.

Acesta este motivul pentru Cabalistii ne recomanda să învăţăm de la natură, din mediul înconjurător. Natura, generalul sau, forta superioara, este Creatorul. Avem nevoie să învăţăm de la El şi noi trebuie să-l descoperim. El trebuie să devină mediul nostru şi noi trebuie sa luam exemple de la El.

Din partea 1 a Lecţiei zilnice de Cabala 3/4/2011, Scrieri de Rabash

Adăugaţi-l pe Creator la grup!

Întrebare: Ne este foarte uşor să ne unim în timpul congresului, pentru că pare foarte natural aici să ne anulăm, să ne pierdem capul, să încercăm să ne conectăm unul cu celălalt şi să ne includem în ei. Dar este foarte dificil să facem asta în grupul propriu, odată ce ne-am întors de la congres. Apar multe probleme şi devine foarte dificil să simţim esenţa interioară a grupului; totul dispare deodată. Cum trecem peste asta?

Răspuns: Haideţi să facem un exerciţiu: Haideţi să venim la grup, să ne asezăm în cerc, să ne uităm unul la celălalt şi să ne gândim: Ce ne face Creatorul? Vrem să ne unim, lucrăm în grup, am deschis un centru de Cabala, ne-am adunat împreună, am pregătit un loc pentru întâlnire şi nimeni nu vrea să meargă acolo …

Uitaţi-va la ce face el! Nu noi suntem vinovaţi de asta; nu avem liber arbitru. Uitaţi-vă cum ne trezeşte! De ce face El asta? De ce are nevoie de asta? Ce câştigă El din asta?

Singurul motiv pentru care nu avansaţi este pentru că uitaţi de încă o componentă care există între voi: Forţa Superioară, Creatorul, cel care aranjează şi pregăteşte totul. Adăugaţi-L! Deveniţi parteneri cu El! Şi apoi veţi înţelege ce trebuie să faceţi, cum să avansaţi fiind conectaţi unul cu celălalt şi cu El. Adăugaţi-l pe El grupului vostru. Sunt foarte serios  în legătura cu asta: El există printre voi! Începeţi să aveţi acest tip de întâlniri ale prietenilor, aceste discuţii despre ceea ce se întâmplă între voi şi apoi totul se va limpezi.

Din lecţia 1, Metzoke Dragot Congress 2/24/2011

Cum să mă educ eu însumi

În această lume, mă adaptez în mod constant la standardele pe care mi le impune societate, care mă conving să cumpăr sau să fac ceva, în timp ce în lumea spirituală trebuie să iau exemplu de la Creator. Totuşi, problema este că dacă El ar fi să se reveleze, am cădea complet sub influenţa Lui şi am deveni de milioane de ori mai dependenţi de El decât depindem acum de mediu.

Am deveni nişte sclavi totali, ca formele de viaţă minerale, vegetale şi animale, care fac ceea ce natura le comandă şi îndeplinesc întrutotul instinctele lor. Şi nici măcar nu am simţi că trăim o viaţă independentă.

Dar Creatorul, această forţă generală a creaţiei, vrea ca noi să fim independenţi şi egali cu El, în loc să îi urmăm ordinele ca un robot. Nu ar fi niciun rost să creezi o creatură care urmeză în mod automat ordinele naturii, şi în care întreaga realizare este clară de la început.

Planul Creatorului a fost să îl creeze pe om liber, astfel încât omul însuşi să aleagă să se ridice la nivelul Creatorului, să înveţe despre Creatorul lui şi să vrea să devină ca El! La fel ca orice persoană din această lume care vrea să fie iubită pentru ceea ce este şi Creatorul vrea, de asemenea, să devenim conştienţi de el, să îl realizăm şi să vedem că stare Lui, calitatea şi forţa Lui, sunt perfecţiunea totală.

Astfel, El nu se poate revela nouă, ca să nu devenim sclavii Lui şi să îi urmăm în mod automat ordinele. El a plantat în noi dorinţa de a ne dezvolta şi de a ne îndrepta către El, dar El s-a ascuns. Atunci, cum putem deveni ca El?

A venit cu o soluţie simpla. A creat creatura numită Adam (om), o forţă spirituală, o calitate similară cu El, şi a spart-o în miliarde de fragmente! Şi acum, fiinţa creată şi nu Creatorul, trebuie să pună laolaltă un mediu pentru ea, ca nişte piese care se interconectează. Acest mediu trebuie să oglindească imaginea creaturii a Creatorului, cunoaşterea Lui.

Omul avansează şi îşi construieşte propriul mediu pentru a-l influenţa în direcţia opusă şi a se dezvoltă. Înseamnă că ne construim propriul Creator şi de aceea El se numeşte Boreh, adică vino şi vezi. Ne construim mediul şi în acest fel ne construim noi înşine.

Nu sunt capabil să mă creez eu însumi sau să mă influenţez eu însumi. Sunt un produs finalizat al mediului meu. Dar construindu-mi în mod constant mediul, o carapace să mă influenţeze, eu mă influenţez în mod indirect. Reiese astfel că eu construiesc un sistem al propriei mele educaţie.

Apoi sunt cumva separat de Creator şi mă construiesc în mod liber, creându-mi propriul mediu conform cu valorile pe care vreau să le introduc în mine. Nu sunt capabil să mă schimb eu însumi, dar pot să îmi creez în mod artificial o societate pentru a mă convinge de valorile cu care eu sunt acum în dezacord. Această societate mă va convinge că am nevoie să mă îndrept către dăruire.

Şi, deoarece am construit această societate eu însumi, este ca şi cum m-aş fi construit eu însumi. În alte cuvinte, eu construiesc constant imaginea Creatorului în mine şi astfel avansez în punctul în care acestea trei se formează: eu, mediul şi Creatorul sunt atât de aproape încât devin un întreg.

Aceasta este cu adevărat o liberă dezvoltare, pentru că eu fac totul de unul singur, mă gândesc şi decid în mod constant la modurile de avansare. Examinez lumea care acum devine revelată înaintea mea şi testez eu însumi modalitaţile de avansare corectă.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 3/4/2011, Scrieriel lui Rabash

Adevarul nu se schimba

Societatea este singurul loc unde pot realiza actiunea de influenta. Atitudinea mea fata de spiritualitate, fata de Creator, este testata prin atitudinea mea fata de societate. Este singurul mod in care imi pot evalua starea cu privire la spiritualitate: Vreau sa-i servesc pe altii, sau vreau sa-i folosesc pentru propriul meu beneficiu?

Creatorului ii pasa de societate caci este exact locul in care El se poate dezvalui. Este Malchut al lumii Infinitului, Shechina. Copilul Lui favorit si El aici locuieste si se ascunde. Totul depinde numai de starea de bine din mediu. Mediul, conexiunea dintre toti, in care fiecare aspira la revelarea Creatorului, este scopul final, locul unde Creatorul poate fi dezvaluit fiintelor create.

Ii oferiti Creatorului ocazia de a se arata. Acest loc si Lumina care se dezvaluie in el, adica Creatorul, au aceeasi valoare  si sunt de nedespartit. Deci, daca omul avanseaza, isi da seama ca societatea, in esenta sa interioara este, de fapt, Creatorul care locuieste acolo {Boreh inseamna “vino si vezi”}. Nu revelam nimic altceva decat societatea corectata care este, de fapt, numita Creatorul.

Acum noi le despartim dar, in final, in starea perfecta, este imposibil ca ceva sa fie divizat. Lumina si dorinta devin una si este imposibil de spus care este cea dintai si care este cea din urma. Pentru noi, intreaga creatie porneste de la faptul ca exista Unicul, un punct invaluit in Lumina. Din prisma noastra, nu exista nimic inainte de aceasta stare.

Cabalistii afirma ca aceasta adeziune, Lumina, forta influentei, este, totusi, cea dintai, din punctul de vederea al  creaturii, al fortei de primire. Insa noi nu suntem capabili sa o percepem, caci noi actionam in termeni de “timp”, respectiv cauza si efect.

Oricum, pana cand vom dezvalui o stare constanta si eterna, atat cauza, cat si consecinta exista numai in concordanta cu schimbarile din noi. Insa, intr-o stare perfecta, nu exista cauza si consecinta; nu exista schimbari.

Intr-adevar, daca exista cauza si efect, inseamna ca, in creatura, corectiile interioare sunt inca in faza de inceput, starea reala nefiind descoperita inca. In starea adevarata deja nu mai exista schimbari si inseamna ca nu mai sunt diferente intre Creator si Creatie.

Din prima parte a Lectiei de Cabala din 03.03.2011, Scrierile lui Rabash

Egalitatea constă în daruirea totala


Întrebare: Dacă lumea a fi fost condusa de femei, ar fi fost mai bine?

Răspuns: Lumea nu poate fi condusa de către femei. Prin natura sa, o femeie trebuie să fie în posesia tatălui ei sau a soţului. Asta, deoarece, conform rădăcinii ei spirituale, ea este Malchut, care nu poate acţiona decât în virtutea a ceea ce soţul ei ii dă. Ea nu are nimic pentru ea.

Acesta este rolul unei femei: Inspirand un barbat sa faca munca spirituala, ea primeşte Lumina de la el. Noi trebuie să înţelegem că nu este nimic depreciant in acest lucru. O femeie nu este mai mică decât un barbat ci, dimpotrivă, fara dorinta ei, lumea s-ar opri din progres. Nu ar fi nici o corecţie şi nu am atinge unitatea cu Creatorul. Ne unim cu El tocmai în virtutea dorintei femeii. Acesta este modul în care realizam forţa masculina.

Nu ar trebui sa ne uitam la diferenţe sau sau sa cautăm avantajele pe care unul le are asupra celuilalt. Nu trebuie sa judecam acest lucru in mod egoist. Dimpotrivă, abordarea noastră trebuie să fie altruista: Cum sa se conecteze bărbaţii şi femeile pentru a atinge scopul. La urma urmei, scopul nu poate fi atins fără o unitate perfectă între ei.

Atunci când fiecare dintre ei daruieste la maxim, ambii sunt egali. Daca o femeie dă totul din ea şi un barbat dă totul din el însuşi, înseamnă că domneşte egalitatea între ei şi ei avanseaza faţă de Creator.

Dar fiecare dintre ei face acelasi lucru? Bineînţeles că nu. Lucruri contrare vin de la ei, dar asta înseamnă că ei sunt egali.

Este o chestiune diferită în lumea noastră unde atât bărbaţii cât şi femeile sunt prezentati cu aceleasi nevoi. Este un astfel de lucru posibil? Această problema este pe cale să fie exprimata printr-un cataclism foarte puternic, pentru că noi astfel distrugem temelia fiinţei noastre.
Din partea a 4-a a Lecţiei zilnice de Cabala 3/7/11, privind  Femeile