Credința mai presus de rațiune înseamnă că accept punctul de vedere al celui superior chiar și atunci când acesta se ciocnește cu propria mea înțelegere, așa cum este scris: „Ei au ochi, dar nu văd; au urechi, dar nu aud.” Aceasta înseamnă că mă pot ridica la un nivel superior de fiecare dată, ca și cum m-aș trage în sus pe următoarea treaptă, alegând opinia celui superior în locul propriei mele opinii, chiar și atunci când aceasta contrazice tot ceea ce știu.

Dacă un prieten îmi înmânează un plic cu 1.000 de dolari și nu verific suma pentru că am încredere în el – aceasta este credință sub rațiune. Încrederea mea nu contrazice ceea ce știu, și prin urmare, nu cere credință.

Cunoașterea este mintea și percepția pe care le posed în această lume materială, ca un judecător care se bazează exclusiv pe ceea ce pot vedea ochii săi. Credința însă, este ceea ce stă deasupra acestei cunoașteri, așa cum Bina stă deasupra lui Malchut. Și pentru a mă ridica de la gradul de Malchut la cel de Bina, trebuie să avansez prin credință mai presus de rațiune.

Dacă număr banii și constat că sunt 999 de dolari în loc de 1.000 de dolari, atunci 999 de dolari reprezintă cunoșterea mea, iar „1 dolar” rămas este măsura credinței mele. Dar dacă plicul conține doar 1 dolar sau este complet gol, și totuși îl cred pe cel superior, considerând punctul său de vedere adevărat, atunci mă ridic deasupra propriei mele rațiuni și încep să văd din punctul de vedere al celui superior.

Mintea celui superior este opinia grupului sau a învățătorului. Dacă mă străduiesc de fiecare dată să mă ridic la credința superioară rațiunii, aceasta înseamnă că urc grade spirituale. Dacă nu fac niciun efort să accept mintea celui superior, nici nu intru, nici nu mă apropii de lumea spirituală.

Credința superioară rațiunii este singurul punct de liberă alegere acordat omului în această lume.

Dacă accept punctul de vedere al celui superior și sunt de acord că plicul conține 1.000 de dolari, deși am numărat doar 999 de dolari, atunci mă ridic la gradul său. Și apoi eu însumi sunt martor la modul în care plicul se umple la maximum, nu cu bani, ci cu măreția Creatorului.

Credința mai presus de rațiune este un mecanism special, o metodă unică, ce ne ridică de la gradul material la cel spiritual, și de la un grad spiritual inferior la unul superior. Aceasta este singura modalitate de a urca: prin asumarea opiniei celui superior.

De fiecare dată sunt ca și cum m-aș fi născut din nou la gradul următor, iar și iar. Intru în noua stare ca un nou-născut care nu poartă nimic din starea anterioară; mă agăț de mintea celui superior și continui cu ea.

Cu propriile mele simțuri văd doar 1 dolar în plic. Totuși, deasupra simțurilor mele trebuie să accept că este vorba de 1.000 de dolari. Nu-mi anulez cunoșterea, o las așa cum este. Văd clar decalajul dintre ceea ce știu și ceea ce stă deasupra cunoașterii.

Acest decalaj definește diferența dintre Malchut și Bina. Pe de o parte, „judecătorul are doar ceea ce văd ochii lui” – aceasta este Malchut. Totuși, trebuie să merg împotriva acestei cunoașteri și să prefer cunoașterea celui superior – Bina, credința.

Și în acest interval – această divergență dintre Malchut și Bina, dintre cunoaștere și credință mai presus de cunoaștere – încep să se dezvăluie lumea superioară și realitatea spirituală.

Toată munca din grupul de zece se desfășoară prin credință mai presus de rațiune. S-ar putea să nu văd nicio iubire printre prieteni; dimpotrivă, părem gata să ne devorăm unii pe alții. Totuși, ne străduim să ne iubim unii pe alții. În ochii celui superior, grupul nostru de zece estet perfect și stă în unitate completă; în propriii noștri ochi pare complet diferit. Această diferență este ceea ce trebuie să examinăm și să ne ridicăm deasupra ei.

Iar această contradicție rămâne. Nu le pot împăca una cu cealaltă, căci această distanță este chiar prăpastia dintre Bina și Malchut, nu se poate închide; de ​​fapt, ea continuă să se lărgească.

Aceasta este diferența dintre Creator și ființa creată, pe măsură ce se trezește în mine. Și cu cât urmez mai mult credința, cu atât mai mult mă agăț de Creator în loc să mă agăț de propria mea minte și corp animalic. Așa se desfășoară progresul spiritual.

Din Lecția zilnică de Cabala 23.04.2020, „Munca în credință mai presus de rațiune”

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Este imposibil să măsurăm direct atitudinea noastră unii față de alții sau atitudinea noastră față de Creator, aceasta poate fi doar relativă la un standard exterior care nu este în El, nici în noi, ci între noi. În acest standard, care stă între noi, putem găsi ceea ce ne conectează și ceea ce ne separă.

Acest standard este grupul. Dacă mă atașez de prietenii din grup, atunci, în aceeași măsură mă descopăr în adeziune cu Creatorul. Grupul îmi oferă capacitatea de a măsura parametri concreți, „înălțimea” și „greutatea” iubirii și urii mele, prin care ating adeziunea cu Creatorul.

În funcție de măsura adeziunii mele cu grupul de zece, pot determina măsura umplerii mele cu lumină. La urma urmei, nu am nicio posibilitate să măsor lumina în sine, ci doar indirect, prin grup. Prin dorințele comune din grup, încep să simt lumina care îl umple.

Pot simți doar plăcere în propriile mele dorințe, iar acest lucru nu este suficient. Trebuie să verific cum, prin plăcerea din aceste dorințe, mă conectez cu cel care le împlinește și pe care eu, la rândul meu, îl împlinesc. Prin urmare, există condiția ca „Din iubirea pentru ființele create se ajunge la iubirea pentru Creator”.

Nu putem judeca lumina în sine, ci doar dorințele care sunt împlinite de ea, așa cum nu se vorbește despre electricitatea în sine, ci doar despre fenomenele electrice. Este grăitor faptul că electricitatea nu trece în interiorul firului, ci în jurul lui.

Așadar, grupul este standardul perfect pentru adeziunea mea cu Creatorul, asemenea unui diapazon prin care se evaluează sunetul unei coarde la un instrument muzical. Până când nu ating coarda și aceasta începe să sune, nu se poate spune nimic despre ea. Numai prin dorințe (Kelim) omul poate judeca lumina.

Un exemplu similar sunt notele muzicale prin care se evaluează o melodie. Notele indică ce corzi trebuie ciupite sau ce clape trebuie apăsate. Ele sunt scorul dorințelor cu care lucrăm pentru a auzi sunetele muzicii din noi înșine. O notă nu indică sunetul în sine, ci instrumentul care îl produce. Prin urmare, prin atingerea instrumentelor de conexiune cu grupul, atingem adeziunea cu Creatorul.

Din Lecția zilnică de Cabala 27.08.2018

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Creația este o dorință goală, în timp ce Creatorul este Lumină. Cum poate fi conectat acest gol cu ​​Lumina; sunt două chestiuni complet opuse? Altfel, creația, a cărei natură este o dorință goală de a primi, ar rămâne goală pentru totdeauna.

Cum pot fi unite aceste două opuse? La urma urmei, conform legii echivalenței de formă care guvernează întreaga natură, ele nu se pot apropia sau uni, precum opusurile polare. Prin urmare, este nevoie ca omul să amestece dorința de a primi cu dorința de a dărui.

În Roş (cap), apare intenția de a primi de dragul dăruirii. Dar în Guf (corp) se trezește forța egoistă, de a primi de dragul propriului suflet. Astfel, are loc o ruptură între cap și corp, o pierdere a conexiunii dintre ele, incapacitatea de a gândi și acționa la unison.

Un gând rezidă în cap, dar o dorință complet diferită se află în corp. Inima și mintea nu mai sunt împreună.

Din Lecția zilnică de Cabala 7/7/10, Scrierile lui Baal HaSulam „Introducere în cartea Panim Meirot uMasbirot”

Filed under: Munca in grup, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Datorită Congresului, am simțit că ne îndepărtăm ușor de nivelul grupului nostru de zece și ne apropiem din nou, ca un pendul care se leagănă înainte și înapoi, schimbând gradul de conexiune dintre noi sau cu Creatorul și atitudinea noastră față de studiu. Forța și dorința se diminuează, slăbiciunea se instalează, iar apoi puterea revine. Fiecare perioadă completă de mișcare a pendulului înainte și înapoi, în creștere și în scădere, nu trece neobservată; lasă o amprentă asupra noastră.

Se pare că omul cu o credință puternică ar trebui să găsească întotdeauna puterea de a depăși orice stare fără a pierde conexiunea cu Creatorul, fie în tristețe, fie în bucurie, ca și cum nimic nu l-ar putea zdruncina sau deconecta de la uniunea eternă.

Dar în realitate, nu este cazul. Omul care aspiră la Creator experimentează schimbări constante. Trebuie să simtă o slăbiciune din ce în ce mai mare, dar în același timp să știe cum să obțină mai multă încredere și adeziune cu Creatorul. Astfel, omul continuă să avanseze și să crească.

Dacă el nu simte astfel de schimbări în sine, nici neputință și nici incertitudine, nicio coborâre și teamă de a se abate de la direcția corectă către Creator și scopul vieții, dacă nu își face griji în privința asta, atunci tocmai acesta este un motiv serios de îngrijorare.

Trebuie să interacționăm cu grupul cât mai repede posibil, cu toată puterea, astfel încât prin intermediul acestuia omul să poată începe să primească lumina înconjurătoare care îl va schimba.

Dacă ni se pare că totul este în ordine și nimic nu ne deranjează, atunci este timpul să ne facem griji.

În această lume, omul care avansează fără să simtă o povară grea este considerat puternic. Îi mai adaugi zece kilograme în spate și el continuă să meargă, încă douăzeci și continuă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Acesta este un om puternic, un erou!

Dar în spiritualitate, este invers. Un erou este cineva care este foarte sensibil la fiecare gram adăugat pe parcurs și se întoarce imediat către Creator cu o cerere de a corecta lipsa de încredere și putere de a dărui.

Avansarea spirituală este diferită; constă în creșterea sensibilității. Creatorul ne adaugă în calitate și cantitate, iar noi avem întotdeauna ocazia să-I cerem putere nouă prin intermediul mediului înconjurător și astfel să avansăm.

Avansarea pe cale depinde doar de schimbările pe care le simte omul, pe care Creatorul le trezește în el. De fiecare dată, trebuie să-mi înțeleg slăbiciunea și cum să mă întăresc pentru a continua. Firește, îmi lipsesc credința și forța dăruirii. Prin urmare, am din ce în ce mai mult nevoie de mediu și de Creator pentru a-l adăuga, pentru a mă întoarce către Creator prin intermediul grupului și astfel să continui pe cale.

Toată lumea trebuie să verifice schimbările pe care le-a indus Congresul în ei. Unul simte respingere, altul simte atracție, iar un al treilea are ceață în minte și sentimente. Unii nu se pot regăsi în grupul de zece; se uită la prieteni și nu-i simte și nu-i vede în inima lor ca înainte. Implicarea în grupul de zece mai mare l-a afectat în așa fel încât a pierdut vechea conexiune pe care o avea cu prietenii săi.

Există multe fenomene după Congres, pe care nu le putem ignora în timp ce așteptăm să ne întoarcem la rutina obișnuită. Trebuie să verific ce se întâmplă cu mine și de ce și cum m-a afectat Congresul. Acest lucru este foarte important.

Fiecare dintre grupurile de zece simte diferit și trebuie să verificăm dacă ne putem întoarce la starea anterioară sau dacă noua noastră stare este mult mai clară, mai înaltă și mai limpede.

La urma urmei, am început să apreciem mai mult conexiunea dintre noi și să înțelegem de ce ne întoarcem la grupurile noastre de zece pentru a fi împreună. Nu numai că urmăm sfaturile cabaliștilor, dar ne dăm deja seama că fără ele nu vom avea încrederea sau puterea de a avansa; nu va exista nicăieri de unde să ne tragem puterea sau de unde să ne întoarcem către Creator.

Grupurile de zece se transformă într-o sursă spirituală pentru noi, un izvor. Ne simțim capabili să ne stabilizăm în grup și să ne întoarcem la corectare. Fiecare dintre noi are o calitate specială, precum cele zece Sfirot. Prin urmare, suntem foarte diferiți. Dar suntem conectați printr-o muncă comună și un scop comun. Astfel, din zece oameni, și nu mai puțin, putem forma o atitudine completă față de Creator.

Grupul de zece se transformă într-un Kli, un instrument cu care putem schimba ceva, influența ceva și ne putem conecta cu un nivel mai larg sau mai înalt. Centrul grupului de zece este o ureche de ac minuscul prin care trec în lumea spirituală. Pentru a face acest lucru, trebuie să-mi restrâng toate gândurile și dorințele și să le comprim într-un singur punct care să mă conducă spre lumea superioară prin centrul grupului de zece.

Din Lecția zilnică de Cabala din 16.11.2019, „Împietrirea inimii – o invitație la ascensiune”

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

În primul rând, trebuie să te conectezi la propriul grup de zece personal și abia după aceea la întregul Kli mondial. Grupul meu de zece este Kli-ul meu personal, din care nu pot ieși, la care sunt conectat și în care trebuie să investesc. Este ca o suzetă pentru un bebeluș; odată ce o apucă, se calmează imediat și își revine.

Așa ar trebui să ne simțim în legătură cu grupul nostru de zece, ca și cum fără el nu am exista și nu ne putem descurca. Este scutul meu și cordonul meu ombilical care mă conectează la Adam HaRişon, la sistemul general al tuturor lumilor. Intrând în grupul de zece, prin el sunt conectat, ca printr-un cordon ombilical, la sufletul comun al lui Adam HaRişon și la Creatorul care este revelat în el.

În timpul Congresului, am primit o mare dorință de la marele Kli. Simțind întreaga lume, trebuie să aduc toată această forță în grupul meu de zece permanent. Și fiecare prieten din grupul meu de zece trebuie să-și aducă propriile impresii din marele Kli care a fost la Congresul European. Din toate aceste impresii, grupul nostru de zece va părea să se amplifice și să devină mai mare și va simți de asemenea, o conexiune mai puternică cu Kli-ul mondial.

Acest lucru se va întâmpla de fiecare dată după Congrese, expansiune și contracție, expansiune și contracție, prin care vom crește.

Cu toate impresiile primite de la marele Kli mondial, acum intru în grupul meu de zece confuz și trebuie să găsesc din nou unitate și conexiune în interiorul lui. Dar aceasta va fi deja o conexiune diferită, deoarece fiecare dintre noi vine plin de impresii de la marele Kli, ca și cum ar fi extins, și prin urmare trebuie să lucrăm din nou la conexiunea noastră.

A existat o expansiune și acum trebuie tradusă în contracție, astfel încât noua noastră conexiune să fie mult mai puternică decât înainte, cu calități interioare mai profunde. Este ca și cum înainte se conectau zece copii, iar acum sunt zece adolescenți, iar mai târziu vor fi zece bărbați adulți.

De fiecare dată, se atinge o nouă calitate a conexiunii datorită faptului că după expansiune revenim la contracție. În contracție, se pare că ne întoarcem la aceeași stare, dar este la un nivel superior.

Grupul meu de zece permanent este scutul meu, suzeta mea iubită de bebeluș. Fără el, eu nu exist. În lumea spirituală, grupul meu de zece este pașaportul meu.

Din Lecția zilnică de Cabala din 15.11.2019, Împietrirea inimii – o invitație la ascensiune

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Omul vrea să se îmbrace frumos. Este în natura lui.

Răspunsul meu: Dacă nu este forțat să facă acest lucru de circumstanțe externe, atunci în circumstanțele sale interioare poate continua să trăiască așa cum trăia înainte.

Întrebare: Într-o haină veche?

Răspuns: Desigur.

Comentariu: Atunci nu există progres.

Răspunsul meu: Ei bine, atunci nu va exista un astfel de progres.

Comentariu: Acum mergeţi oarecum împotriva naturii. Priviţi în jur, totul este construit pe cumpărarea unei case, să te îmbraci elegant, modă. Totul este astăzi așa.

Răspunsul meu: Totul este necesar doar pentru a trăi confortabil de dragul scopului tău, astfel încât să nu fii sclav al lucrurilor, sclav al timpului și sclav al mediului înconjurător. Asta este tot. Și tot restul timpului tău liber, dedică-l sinelui tău iubit.

Întrebare: Deci așa ar trebui să trăiești?

Răspuns: Da, de ce ar trebui să muncești, cum spuneţi voi, pentru o haină, pentru o masă sau pentru altceva?

Întrebare: Ce vreţi să spuneţi prin „ai grijă de tine”?

Răspuns: Fă ceea ce vrei cu adevărat, ceea ce consideri important. Ceea ce consideri important, nu ceea ce dictează mediul înconjurător.

Întrebare: Deci sfatul dvs. este să mă opresc?

Răspuns: Nici măcar să te opreşti, ci de la bun început să nici nu intri în asta,. Nu te implica; nu te arunca în asta.

Întrebare: Chiar dacă sunt neliniștit și mă învârt în interior?

Răspuns: Ar trebui să fie scopul unui nivel atât de scăzut de dezvoltare umană, nivelul animalic al omului, aşa încât el să nu se lase dus de alte obiective sau nișe. Trăiește pentru tine! Chiar dacă pare egoist.

Comentariu: Tocmai aţi dat o formulă foarte egoistă: trăiește pentru tine, nu pentru alții.

Răspunsul meu: Alege un scop și trăiește pentru el. Omul trebuie să-și examineze calea și să o direcţioneze și să o aranjeze în așa fel încât să nu facă rău nimănui, nici măcar propriei vieți. Asta este tot.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 16.10.2025

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Nu există niciun ecran în cercuri care să poată ridica lumina reflectată. Fără el, ființa emanată nu se poate conecta cu lumina superioară. Am învățat acolo că vasul de linie se numește „conductă…”

Deși vasele de cercuri sunt mult mai înalte decât linia, ele nu primesc nicio lumină de la sine. În schimb, trebuie să primească toată lumina din ele prin acea linie, care este mult mai joasă decât ele… (Baal HaSulam „Studiul celor Zece Sfirot” Vol. 1, Partea 2, Capitolul 1, Punctele 3 și 30).

În Malchut al lumii infinitului, fiecare putea primi cât își dorea. Nu exista nicio dorință în tine pentru care lumina să nu aibă o împlinire perfectă. Dar după restricție, a apărut o limitare: doar acele dorințe care posedă un ecran pot fi împlinite și numai în măsura acelui ecran, prin „linie”, adică prin intermediul ecranului.

Toate celelalte dorințe, așa-numitele „dorințe circulare”, primesc doar o slabă iluminare de la linie. Linia le umple deoarece, deși le lipsește un ecran, se află încă sub restricție.

Prin urmare, dorințele din cadrul „liniei” operează activ: atrag lumina, umplu linia, și prin această linie, umplu „dorințele circulare”. Dorințele circulare nu doresc să primească în mod egoist; pur și simplu nu pot atrage lumina de dragul dăruirii. Drept urmare, primesc o ușoară iluminare – numită „Nefeş”.

Dorințele circulare sunt vaste; cuprind toate dorințele lumii infinitului. Dar după restricție, pot primi iluminare doar printr-o „linie foarte subțire”. Lumina de linie este atât de mică în comparație cu lumina care exista odinioară în dorințele circulare, în raport cu capacitatea lor, încât este ca și cum ai încerca să umpli o piscină uriașă cu un singur pahar de apă.

Cu toate acestea, acest lucru le oferă o oarecare energie vitală. Pe de altă parte, primirea unei astfel de iluminări îi face mai sensibili și trezește dorințe interioare mai profunde. Adică, această lumină nu îndeplinește dorințele, ci mai degrabă stimulează o dorință de împlinire în interiorul lor.

Și așa funcționăm până la sfârșitul corectării. De îndată ce corectez o dorință, efectuez un Zivug și mă umplu, creez imediat un loc pentru o coborâre. Întotdeauna lucrăm mergând înainte și apoi căzând, lucrăm din nou și ne ridicăm și coborâm din nou. Așa se desfășoară progresul.

Din partea a 4-a a Lecţiei zilnice de Cabala 6/27/11, „Studiul celor Zece Sfirot”

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate, Studiul celor zece Sfirot - Niciun comentariu→

Rugăciunea trebuie să fie în grup, altfel Creatorul nu o va auzi. Învățăm acest lucru din structura celor zece Sfirot, din toată munca noastră spirituală.

Creatorul este Keter (Coroana), deasupra căreia se află ceea ce se numește Kutso şel Yud, cel mai înalt punct al lui Keter, cea mai înaltă Sfira. Acesta este contactul cu El.

Numai după ce „îmi prind” toți prietenii, sunt gata să-i includ în mine și să fac tot ce este necesar pentru ca ei să fie de acord să se unească, sunt gata să fiu cel mai jos, cel mai mic în raport cu ei, atunci pot spera că îmi vor răspunde la fel și se va forma un grup, adică va fi revelată o structură în care calitatea dăruirii, Creatorul.

În această mișcare nu contează cât de mult cad, pentru că avansarea nu poate fi continuă. Este întotdeauna start-stop, ca oscilația unui pendul într-un ceas. Nu putem înghiți un mare egoism și să ne ridicăm deasupra lui, apoi să preluăm un alt mare egoism și să ne ridicăm din nou. Putem lucra doar cu milisecunde, microsecunde. Prin astfel de micro-doze avansăm.

Prin urmare, în măsura în care avem garanție reciprocă (Arvut) și sprijinul grupului, putem primi o coborâre mai mare de la Creator, și în consecință, putem face o ascensiune mai mare.

Coborârea noastră vine de la Creator. Este întotdeauna calculată de El în avans, astfel încât să ne putem ridica voluntar și conștient. El nu ne dă niciodată coborâri în care ne prăbușim fără să știm unde am căzut. Acestea sunt întotdeauna, ca într-o relație mamă-copil, măsurate și calibrate cu precizie, astfel încât, adunându-ne puțin după cădere, să putem găsi o oarecare putere în interior și să începem să ne ridicăm din nou.

Așadar, nu trebuie să credem că Creatorul vrea să ne frângă. El vrea doar să ne coboare ușor, astfel încât să putem vedea următorul nivel al egoismului nostru deja frânt și să începem să-l ridicăm. Așa cum tragem apă dintr-o fântână găleată cu găleată, ridicând-o în sus, așa funcționăm și noi.

Faptul că aparent pierdem gradul superior nu este o pierdere, ci tocmai prima etapă a ascensiunii, partea stângă. Mișcarea înainte începe cu piciorul stâng, odată cu revelarea răului pe care Creatorul l-a pregătit dinainte. Apoi vine compensarea lui prin linia dreaptă. Așa avansăm.

De aceea, Baal HaSulam spune că de îndată ce ne trezim dimineața, trebuie să ne asumăm imediat munca de a ne uni unii cu alții și cu Creatorul, chiar din acel moment. Acest lucru este extrem de important! Dacă păstrez acest gând în mine în orice moment, atunci totul se rezolvă rapid și ușor.

Din Congresul Internațional de Cabala din Moldova, 07.09.2019, Lecția 4

Filed under: Grupul de zece, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Rugaciune, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Principalul lucru în munca spirituală este grija constantă pentru mediu. Cu cât acesta apare mai mare și mai larg în ochii mei, cu atât mă voi strădui mai puternic să-l atașez de mine, să-l absorb în mine.

De fiecare dată, aceste cercuri exterioare vor pătrunde în mine din ce în ce mai mult, ca niște valuri rostogolite, până când voi acoperi întregul Malchut al infinitului, ceea ce înseamnă că îi voi percepe pe toți ca fiind eu însumi. Întreagă această dorință (Kli) imensă va deveni a mea, iar în în această dorință unificată, se va revela lumina, Creatorul,.

Totul depinde de intensitatea muncii reciproce dintre om și mediu, de influența lor reciprocă și de cererea lor reciprocă. Prin aceasta, determinăm viteza avansării noastre. Omul nu poate avansa singur. Mediul este singurul mijloc. De fiecare dată, omul se apropie de el și se ridică cu ajutorul său.

De asemenea, este necesar să realizăm pe deplin importanța mediului. La urma urmei, întreaga structură a dorinței (Kli) își are originea în divizarea într-o parte interioară și una exterioară, iar toate discernămintele noastre au loc și între interior și exterior, între om și mediu.

Până acum nu am dezvăluit încă acest lucru și nu putem înțelege exact unde are loc corectarea dorințelor. Dar atunci când, cu ajutorul mediului înconjurător, atragem suficientă lumină înconjurătoare și ne înălțăm la spiritualitate, simțim cu siguranță că începe adevărata muncă spirituală – între mine și mediu.

Clarificarea și corectarea au loc doar acolo.

Din Lecţia zilnică de Cabala 19/4/10, Scrierile lui Baal HaSulam – Șamati – Art.225 – Ridicarea proprie

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce este rugăciunea grupului de zece? Este aceea de a ne uni unii cu alții și cu Creatorul?

Răspuns: Este o rugăciune atunci când noi împreună, în grupul de zece, îi cerem Creatorului să ne unească unii cu alții și cu El.

În acest caz, ne unim cu adevărat într-o singură dorință îndreptată către sursa creației, adică către starea pe care Creatorul a determinat-o pentru noi, astfel încât din această dorință și intenție unificată să ne putem întoarce către El.

Atunci El ne va auzi, va lua deficienţa [Hisaron] noastră, dorința noastră comună, și o va umple cu lumina Sa, cu Sine Însuși.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 07/10/25, „Pregătirea pentru Deschiderea Inimii la Congres”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→