„Acestea sunt generațiile lui Noe. Noe a fost un om drept. El a fost complet în generațiile sale. Noe a umblat cu Dumnezeu.”

Rași interpretează, cu scopul de a ne învăța, că generațiile celor drepți sunt în primul rând faptele bune. Rași explică de ce se spune, „Acestea sunt generațiile lui Noe”. Ar fi trebuit să se menționeze numele fiilor săi, adică Șem, Ham și Iafet. Și de ce se spune: „Acestea sunt generațiile lui Noe. Noe era un om drept”? El spune că asta se datorează faptului că generațiile celor drepți sunt în primul rând faptele bune.(Rabaş, „Acestea sunt generaţiile lui Noe”).

Ce se înțelege printr-o linie genealogică sau urmași? În primul rând, Noe a fost un „om drept, complet în generațiile sale” pe gradul său și a „umblat cu Dumnezeu”, adică cu calitățile Creatorului, calitățile de Bina „Complet”, „drept” și „Dumnezeu” se referă toate la Bina.

„Noe” semnifică un vas de dăruire, o etapă de pregătire, în timp ce „Avraam” reprezintă pe cineva care lucrează deja cu vasele de primire. Mai întâi, dobândim vase de dăruire, calitățile Creatorului, iar apoi, prin intermediul acestor calități, corectăm calitățile ființei create. Acesta este procesul.

Pentru a aduce creația în această stare, a fost necesar să se amestece vasele de primire cu vasele de dăruire. Creatorul a trebuit să intre în creație, să se integreze în ea și să o spulbere.

Ființa creată, dintr-o stare în care se simte completă, puternică, inteligentă, capabilă să realizeze lucruri și să controleze viața, trebuie să ajungă să se simtă ca un vas sfărâmat, cu totul amestecat. În fiecare acțiune și fiecare gând, omul se simte sfâșiat între două părți opuse care se luptă în interiorul lui, una predominând și apoi cealaltă.

Când omul ajunge la o astfel de stare, nu se mai simte puternic sau drept. Dimpotrivă, începe să simtă că poate începe munca de corectare tocmai din acest amestec de vase de primire și vase de dăruire.

Pe măsură ce acumulează experiență, el vede că nu este altceva decât un vas de primire și că nu posedă nicio putere proprie. Numai dacă vasele de dăruire vin de Sus, omul va primi ajutorul și sprijinul necesar pentru a face ceva cu natura sa.

Apoi el vede că nu există nicio legătură între el și dorința de a dărui, nicio legătură cu forțele Creatorului. În acest fel, ajunge la o stare în care începe să-și urască propriile vase și să iubească ceea ce este deasupra lui, deasupra lui Machsom (barieră).

Acest lucru continuă până când simţirea devine atât de intensă, încât el nu poate exista cu adevărat fără a primi calitățile dăruirii în locul propriilor calități. Apoi i se dă putere de Sus pentru a face un Țimţum (restricție) asupra propriilor calități și să înceapă să dobândească calitățile dăruirii.

Din Lecţia zilnică de Cabala 01/06/26, Rabaș – Art.4, 1985-Acestea sunt generaţiile lui Noe

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Ce este un efort suplimentar? Este vorba de aplicarea unui efort suficient pentru a primi un Kli mai mare și apoi devine posibil să primești împlinire. Dar cum pot ști asta? De aceea se numește muncă deasupra rațiunii.

Nu am capacitatea de a lucra cu niciun fel de control asupra acestui lucru. Mai mult, ce înseamnă că îmi pot evalua munca? La urma urmei, ar trebui să lucrez fără nicio recompensă, fără nicio critică, fără nimic.

Dacă vreau să mă ridic la un grad superior, atunci acum trebuie să mă străduiesc fără efort, necerând nicio plată pentru asta, pur și simplu să dau totul tuturor. De ce? Pentru că vreau să urc la un grad spiritual superior. Așadar, urc, o fac. Dar este imposibil.

Lumina înconjurătoare mă corectează acum într-o oarecare măsură. Mă susține oferindu-mi o anumită iluminare la un anumit nivel spiritual al vieții. Acum vreau să o trezesc, astfel încât să-mi trimită o forță și mai mare. Dar în primul rând, de ce aș vrea asta? La urma urmei, la un grad superior trebuie să renunț la multe lucruri, să vreau mai puțin pentru mine și să dau mai mult. Cum pot face asta?

Asta înseamnă că trebuie să iau din nou o parte din dorințele mele egoiste și să le corectez. Cu ce ​​forță pot face asta? Lumina înconjurătoare nu strălucește încă asupra mea și nu-mi dă aceste forțe. Trebuie mai întâi să fac un efort.

Și bineînțeles, eforturile mele sunt în Lo Lişma. Adică, trezesc asupra mea o acțiune nenaturală, care nu este încorporată în natura mea și o trezesc indirect. Eu nu o pot face direct. Dacă aș putea deschide ușor robinetul luminii înconjurătoare, astfel încât să vină mai mult la mine, dacă ar fi în puterea mea aș fi dobândit deja Kelim de dăruire. Dar nu sunt capabil să fac asta.

Deci, cum pot influența în continuare răsucirea acestui robinet, astfel încât să mă deschidă și să mă corecteze mai mult? Pentru aceasta, există acțiuni indirecte pe care le efectuez fără să înțeleg. Eu nici măcar nu înțeleg ce fac. Nu mă pot izola niciodată de dorințele mele.

Cum pot face asta dacă mă aflu în această natură? Prin urmare, munca are loc atunci când omul „merge prin deșert”. Există conceptul de „steaguri” (sub care steag stă omul), iar porțiunea din Tora în sine se numește Bamidbar (În deșert). Muncim în Lo Lişma, și prin aceasta ajungem la Lişma.

Din Lecția zilnică de Cabala 02/05/26, Rabaș – Art.32, 1991-Ce sunt steagurile în muncă

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Mulți spun că ne lipsește unitatea, că se presupune că există elemente care împiedică progresul nostru. Cât timp trebuie să dureze procesul acumulativ pentru ca acest lucru să fie revelat?

Răspuns: Depinde de cei care încearcă să atingă starea de unitate. Ce legătură are „mult” sau „nu mult” cu asta? Este posibil să se realizeze acest lucru relativ repede cu un efort mare sau s-ar putea prelungi timp de mulți ani cu eforturi mici.

În cele din urmă, un nivel specific de dorință comună ar trebui să se dezvolte în om împreună cu ceilalți prieteni, care ar fi gata să se deconecteze de fiecare dintre ei și să fie una.

În această unitate, care se numește „una”, nu fiecăruia, ci unui singur întreg, punctului de unitate, Creatorul le va fi revelat.

Din KabTV, emisiunea „Am primit un apel. Ne lipsește unitatea”, 15.09.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă omul se simte inspirat de cărți și de grup în timp ce studiază, nu este aceasta o formă de plăcere?

Răspuns: Totul depinde de cauza fundamentală. Există mulți oameni care vin pe această cale pentru că se simt rău. Ei caută un loc unde se vor simți bine. În general, există o mie și unu de motive, dar în cele din urmă totul se reduce la lipsa unui simț al viitorului. Au nevoie de încredere. Iar încrederea este un rezultat al atingerii credinței.

Da, este adevărat că acest lucru ne pune în mișcare și acționăm pornind de la faptul că ne simțim rău acum și ne vom simți bine mai târziu. Dar adevărata întrebare este: „Îmi schimb eu valorile pe parcurs? Rămân în aceeași dorință de a mă simți bine în aceleași vase ca înainte? Sau vasele mele se îmbunătățesc continuu? Încep să tind spre ceva dincolo de materie? Încep să mă apropii de farmecul sfințeniei?”

Dacă da, atunci nu mai interpretez „bine”, așa cum am făcut la început, ca însemnând a mă umple cu diverse plăceri trupești. Pentru noi, „plăcerile animalice” sunt în esență onoare, putere și cunoaștere. Încep să văd că puterea și cunoașterea nu mă conduc spre scop și simt cât de gol sunt în mine însumi.

Dacă acest proces are loc, omul se dezvoltă. Dacă nu, rămâne așa cum era și apoi părăsește grupul. Omul care nu își schimbă valorile nu poate rămâne aici. Va simți ca și cum grupul îl expulzează, îl împinge spre exterior. Și așa continuă până când singura plăcere care îmi rămâne este atingerea conexiunii cu Creatorul. Încă nu Îl cunosc, nu Îl cunosc cu precizie, dar este ca un fel de „nebunie”. Nimeni nu-L vede și nici eu, dar este ceva spre care sunt atras.

Acesta este rezultatul influenței luminii înconjurătoare care strălucește de departe și construiește în mine o dorință pentru ea, până când, după cum spunea Yehuda Aşlag (Baal HaSulam), „nu mă lasă să dorm”. Aceasta se numește perseverență, statornicie.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 19/03/26, Rabaș – Art.4, 1986-Despre Hesed [Milă]

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Strădania care vizează realizarea măreției dăruitorului este singura noastră muncă, aşa ca în exemplul oaspetelui și gazdei.

Fie acționez conform dorinței mele de a primi plăcere, fie intră în imagine nivelul meu „uman”, punctul din inimă, calitatea Bina, pe care am primit-o ca urmare a sfărâmării vaselor. Aceasta este o scânteie divină de Sus, sufletul meu, în fața căreia simt gazda. Apoi am două elemente de percepție în mine: dorința mea naturală de a primi plăcere de la gazdă și punctul din mine care simte gazda Însăși ca dăruitor.

Acum efectuez două tipuri de calcule: cu El ca dăruitor de plăcere și cu El ca dăruitor. Mă aflu în această separare și aici începe munca. Ce este mai important pentru mine? El, măreția Lui sau aranjarea relației mele cu El? Sau nu contează pentru mine cine este El și ce este El atât timp cât primesc de la El și mă umplu?

Prin urmare, dacă vrem să ne dezvoltăm corect, trebuie să cultivăm constant conștientizarea gazdei, conceptul de gazdă, dăruitor. Inițial, omul stă în fața gazdei și nu-L vede. A nu vedea gazda este foarte important, deoarece acest lucru îi aduce rușine omului, sentimentul că este un primitor, că trebuie să-și limiteze dorințele și să-și exercite toată puterea pentru a-și dezvolta atitudinea față de dăruitor, astfel încât acesta să devină din ce în ce mai important decât plăcerile care vin de la El.

Dacă El este mai mare decât plăcerile care vin de la El, atunci îmi limitez continuu dorința de a primi și nu doresc să operez în cadrul ei. Prefer să rămân în conexiune cu dăruitorul, care este măreț. Acest lucru îmi oferă o plăcere mai mare, o încredere mai mare și mă umple și mai mult. Și mă umple de dragul de a primi, ceea ce se numește „Lo Lişma”, totuși prefer să fiu conectat cu gazda decât cu plăcerile pur și simplu.

Apoi vine o etapă în care chiar și această conexiune de „consumator”, cu gazda, când Îl „folosesc” pentru propriile mele interese, nu-mi mai pare favorabilă. Când prefer conexiunea cu gazda în locul plăcerilor, acea conexiune trezește în mine o conștientizare a naturii caracterului Său.

Aceasta implică să acorzi importanță actului de dăruire, calității dăruirii în sine. Aceasta se numește „vraja sfințeniei”. Această calitate în sine devine atât de importantă pentru mine încât nu mai doresc să fiu conectat cu gazda prin vasele mele de primire. Vreau să mă conectez cu dăruirea și să-i aparțin. Aceasta înseamnă că omul începe să iasă din sine în calitatea de dăruitor.

Apoi caută mijloacele prin care poate face cu adevărat acest lucru. El are nevoie în continuare de conștientizarea măreției gazdei, dar acum a măreției Sale ca dăruitor. Aceasta este Bina pură, pe care omul dorește să o dobândească. Pe măsură ce o dobândește, începe să semene cu gazda, dar numai în sensul că dorește să fie ca El. Aceasta înseamnă că omul, ca să spunem așa, dobândește Galgalta ve Eynaim, calitățile dăruirii.

Din Lecţia zilnică de Cabala 26/02/26, Rabaș – Art.4, 1991-Ce înseamnă “Sabotorul a fost în potop și a fost omorât”, în muncă

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce ni se cere în grup? Ar trebui să examinăm fiecare acțiune pentru a vedea dacă este în beneficiul nostru sau în beneficiul prietenului nostru?

Răspuns: Într-un grup, trebuie să cerem ca fiecare prieten să-și mențină gândul interior de a atinge adeziunea cu Creatorul, și pornind de la acest gând, ca și cum s-ar mișca înapoi: „Pot realiza asta doar dezvoltând grupul.”

Dezvoltarea grupului înseamnă că în ciuda stării personale a fiecăruia, și a stării noastre comune actuale, ne îndreptăm toate gândurile și acțiunile către a ajunge la Creator.

Pentru a realiza acest lucru, trebuie să construim un Kli, o dorință comună, unită, între noi. A ajunge la Creator înseamnă a ajunge la asemănarea de formă cu El, adică la forța dăruirii. Aceasta se numește iubire.

Dacă iubesc pe cineva, atunci în grija mea pentru el Îl voi descoperi pe Creator. El devine important pentru mine, ca un unu împotriva mai multor zerouri, în măsura în care am nevoie de iubire pentru Creator mai mult decât iubire pentru mine însumi.

De ce ar trebui să respect un prieten și să cred că grupul este mai mare decât mine, că ei sunt un unu și eu sunt câteva zerouri? Străduința către Creator ar trebui să mă oblige să fac asta. Dacă îmi propun doar să ridic conștientizarea importanței grupului, acesta ar deveni egoist.

Numai dacă conștientizarea importanței Creatorului mă obligă să consider grupul important, numai atunci grupul mă poate ajuta și îmi poate da Kelim [vasele] potrivite.

Din Lecţia zilnică de Cabala 18/02/26, Rabaş – Art.7, 1984-Referire la ce se explică în “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum poți ajuta un prieten care a căzut în necazuri în sens corporal?

Răspuns: Să presupunem că un prieten vine la mine și îmi povestește despre o problemă cu care se confruntă. Nu contează exact ce; să spunem că se simte rău. Relaționând cu el ca cineva din grup, ca o forță cu care avansez spre Creator, îi iau necazul și încep să mă rog Creatorului cu dorința sa neîmplinită (Hisaron). Aceasta se numește: „Cel care se roagă pentru prietenul său primește primul răspuns”.

Trebuie să-i iau Hisaron-ul și problemele lui în loc de ale mele și să mă întorc către Creator cu ele ca și cum eu nu aș avea nicio problemă. Dacă eu cu adevărat nu aș avea nicio problemă, aici nu este prea multă înțelepciune în asta.

Dar dacă am și eu probleme foarte mari și totuși iau problemele prietenului în loc de ale mele, menținând în același timp conștientizarea a ceea ce fac, adică îmi las puțin ego-ul deoparte și lucrez spre Creator cu Hisaron-ul prietenului, atunci aceasta este o muncă pur spirituală.

Întrebare: Și cum rămâne cu direcția propriei munci a prietenului?

Răspuns: Ce este această preocupare a mea? Îi cer Creatorului să-i îmbunătățească starea, adică să-l avanseze spre scop, deoarece lipsa de avansare către scop îi aduce aceste nenorociri. Acest lucru se poate manifesta prin orice, de la o datorie de 10.000 de dolari la unele boli sau dezastre.

Trebuie să accept nivelul corporal al prietenului ca fiind propriul meu nivel spiritual. Ce înseamnă asta?

Prin suprimarea propriei mele dorințe de a primi, iau dorința prietenului și lucrez cu ea. Aceasta înseamnă că lucrez spiritual; sunt într-o muncă în dăruire către altcineva. Dacă iau orice probleme corporale ale unui prieten, indiferent cât de banale, în locul propriilor mele necazuri, al propriilor mele cereri și le aranjez în așa fel încât să le cer cu adevărat Creatorului, atunci aceasta se numește a fi „liderul poporului”.

Un lider al poporului este cel care ia toate necazurile oamenilor în loc de toate problemele personale și se întoarce către Creator cu ele, dorind ca acestea să fie împlinite, iar nu ale sale, ca ei să primească totul, de la starea lor actuală până la sfârșitul corectării, iar el nu. Și este pregătit pentru asta.

Din Lecţia zilnică de Cabala 16/02/26, Rabaș – Art.1, 1985-Fă-ţi un Rav şi cumpără-ţi un prieten – 1

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă simt că grupul nu face ceea ce ar trebui să facă, înseamnă că nu sunt pregătit pentru această situație, sau grupul chiar nu o face? Cum pot ști dacă aceasta este problema mea?

Răspuns: Grupul trebuie să-și îndeplinească acțiunile față de tine dacă te angajezi să le îndeplinești.

Vorbim atât despre acțiuni externe, cât și despre acțiuni interne. Acțiunile externe în sine nu înseamnă nimic! Dacă efectuăm doar acțiuni externe, va fi doar o întreprindere.

De aceea, acțiunile interne sunt extrem de importante aici. Ce vreau de la grup? În ce scop îmi investesc dorința, energia și eforturile în el? Fac asta fără motiv? Vreau să ajung la ceva prin eforturile mele!

Prin acțiunile mele în esență, cer grupului să-mi îndeplinească toate speranțele, să mă promoveze, să mă trezească. Altfel, de ce fac toate acestea? Doar ca să trec timpul?

Trebuie să primesc ceva de la grup. Întrebarea este: Ce cer?

Și asta trebuie să mă învețe grupul: ce să-i cer.

Din Lectia zilnica de Cabala 08/02/26, Rabaş – Art.36, 1985-Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Zohar-ul spune despre versetul, „Şi a fost seară şi a fost dimineaţă” (Geneza 3, p 96, și paragraful 151 din Comentariul Sulam): „’Şi a fost seară’, menționat în text,  înseamnă că se extinde din partea întunericului, de la Malchut. ’Şi a fost dimineaţă,’ înseamnă că se extinde din partea luminii, care este ZA.

„De aceea este scris despre acestea, ’o zi’, indicând că seara şi dimineaţa sunt ca un singur corp şi ambele compun ziua. (Rabaş, „Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă”).

Tora începe cu cuvintele „La început” („Bereşit”). Prin „început” înțelegem începutul avansării omului, când acesta poate distinge deja între ascensiunile și  coborârile sale. El începe să definească mai corect ce este o coborâre în raport cu o ascensiune, ce este binele în raport cu răul, lumina în raport cu întunericul.

Dacă vede că gândurile sale se apropie de gândurile publicului larg, el definește acest lucru ca întuneric, ca rău, chiar dacă în simţirile sale… poate părea plăcut sau bun. Totuși, el înțelege că a rămâne în gândurile publicului larg îl distanțează de spiritualitate și de scopul creației.

În schimb, atunci când se întoarce spre interior și găsește în sine chiar și o mică apropiere de Forța superioară, Creatorul, de o recunoaștere a valorii dăruirii, el definește acest lucru ca o ascensiune. Dar și aici există diverse grade. Omul nu știe întotdeauna în ce stare se află și rămâne în el aproape inconștient, fără capacitatea de a o măsura.

Fiecare stare începe atunci când omul o observă aparent dintr-o parte și o percepe dintr-o perspectivă obiectivă, care nu depinde de el.

Cu alte cuvinte, atunci când dobândește capacitatea de a-și înțelege starea, iar cuvântul „înțelegere” (ebr. „Havana”) vine de la Bina, adică atunci când există Bina în Malchut și primește o simţire a ceva superior vieții animalice obișnuite, atunci apar două puncte în el. Din diferența dintre ele, el își examinează starea. Acum poate discerne unde este binele și unde este răul, unde este adevărul și unde este minciuna.

Dacă se ridică deasupra… Dacă el are senzații de bine și rău și este gata să procedeze conform definiției adevărului și falsității, atunci se poate spune cu certitudine că se află conștient în stări de ascensiune și coborâre. Atunci poate concluziona că mersul în limitele rațiunii poate fi corect la gradul său actual, dar dacă dorește să se ridice la un grad superior, trebuie să meargă cu credință deasupra rațiunii.

Prin aceasta, el dobândește intelect, realizare și apropiere de superior, la un grad superior. În acel moment, se poate spune cu adevărat că drumul său începe să fie definit ca „La început”: El are acum un început, are un cap (Roş), are un scop și se îndreaptă spre avansare.

El își vede întotdeauna starea prezentă ca întuneric, ca seară și tinde spre dimineață, astfel încât să fie o zi, și o altă zi, și încă una. Fiecare dintre stările sale începe cu seara, și oricare ar fi ea, el ajunge să realizeze că există o stare superioară, una mai aproape de Creator. Prin urmare, el își definește starea actuală ca seară și din aceasta ajunge la dimineață, la prima zi, la a doua și la… a treia.

Din Lecţia zilnică de Cabala 2/8/26, Rabaş – Art.36, 1985-Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Înainte de inventarea indicatoarelor rutiere ca mijloc de a pune ordine în trafic, ofițerii de poliție stăteau și fluidizau traficul. Pe atunci, mulți oameni erau supărați și aveau nemulțumiri față de ofițeri pentru că nu își făceau treaba corect și pentru că nu observau șirul de mașini.

Dar astăzi, fluidizarea traficului a devenit neînsufleţită, lipsită de gândire. Așadar, acum fiecare acceptă verdictul indicatorului rutier (semafor) și nimeni nu se supără pe el și nu-i cere favoruri (RABAŞ, Articolul 28, ,, Ce este, Călăuzirea Lui este ascunsă și revelată?”).

Pe de o parte, Creatorul pune un semafor în fața noastră, iar aceste legi ale naturii sunt absolute. Poți blestema semaforul, dar nu te va ajuta, cu excepția cazului în care te îndrepți către cauză, către cel care îl operează. În zilele noastre, uneori când traficul este aglomerat, poți vedea un ofițer de poliție dirijând traficul. Atunci ai pe cineva la care poți striga.

Dar dacă această cauză este necunoscută, nu vezi ofițerul de poliție, semaforul funcționează conform unui mecanism interior și nu țipi. Nu ai pe nimeni către care să te îndrepți, pentru că guvernarea este ascunsă. Natura! Din acest exemplu este clar cât de mult înțelegerea cauzei te ridică la un nivel diferit în raport cu situația.

Dacă știu că Creatorul este cel care aranjează totul pentru mine, atunci mă întorc imediat către El. Nu mă uit la semafor; mă uit la ofițerul de poliție. Dacă văd atât ofițerul de poliție, cât și semaforul, mă uit la cel care direcționează traficul, pentru că salvarea va veni de acolo. Atunci toate legile naturii își pierd importanța.

De aceea, Creatorul nu Se revelează. Pentru că dacă S-ar revela, m-aș agăța de El din cauza dorinței mele de a primi și nu aș putea niciodată să ies de sub controlul ei. Așa s-a întâmplat la început cu Malchut din lumea infinitului. Pentru a te elibera de aceasta, trebuie să existe o restricție, o distanțare, iar dorința de a primi trebuie corectată într-o dorință de a dărui.

Din Lecţia zilnică de Cabala 25/01/26, Rabaș – Art.28, 1988-Ce este, Călăuzirea Lui este ascunsă și revelată

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→