Întrebare: Ce înseamnă „vom face și vom auzi”?

Răspuns: „Vom face” înseamnă să săvârșim acțiuni care transcend rațiunea, iar apoi „vom auzi” – adică vom primi corectarea, după care vom putea auzi, în Kelim (vasele) de Bina ceea ce Creatorul dorește cu adevărat să ne transmită. Însă, înainte de a săvârși acțiunea, înainte de a crea Kli-ul (vasul), este imposibil să primești lumini și să înțelegi despre ce este vorba.

Vrei să simți spiritualitatea, să faci ceva în plan spiritual, dar ți se spune: nu ai Kelim (vase) pentru asta. Ce înseamnă că nu ai Kelim? Înseamnă că nu înțelegi deloc ce este spiritualitatea. Ți se pare doar că ți-o dorești. Spiritualitatea este complet diferită de ceea ce îți imaginezi tu.

Este ca și cum ai spune că vrei un pahar cu apă, când de fapt nu vrei apă obișnuită, ci Coca-Cola, doar că nu știi cum se numește aceasta în realitate. Noi nu știm ce înseamnă „de dragul dăruirii”.

Spiritualitatea înseamnă că nu există „eu”. „Eu”-ul meu este complet anulat; el lucrează cu dorința altui om și îi slujește doar lui. Aceasta se numește spiritualitate. Îți dorești acest lucru?

Chiar dacă încerci să ți-l imaginezi în măsura în care îți permite nivelul tău, vei vedea că nu suferi cu adevărat din cauza lipsei acestuia, iar o clipă mai târziu vei abandona acest gând și nu te vei mai întoarce niciodată la el.

Se spune: „Vom face și vom auzi”. Chiar dacă încă nu îți dorești spiritualitatea, dar tinzi să o atingi, mai întâi trebuie să treci printr-o corectare „de dragul dăruirii”. Aceasta se numește acțiune: „Vom face”.

Desigur, nu tu ești cel care săvârșește această acțiune, ci Creatorul; totuși, trebuie să depui un anumit efort, iar în schimb vei primi ceva opus dorinței tale egoiste. Dar nu ceea ce ai cerut, ceea ce ai vrut și ai intenționat să primești. Nici măcar nu ți-ai fi putut imagina că vei primi așa ceva. Dar asta nu înseamnă că El te înșeală. În funcție de Kelim (vasele) și dorințele tale, depui eforturi, dorind să „înghiți” atât această lume, cât și lumea viitoare. Îți dorești toate acestea, iar El îți oferă brusc ceva complet opus; El șterge din tine toate dorințele legate atât de această lume, cât și de lumea viitoare, și te transformă într-o ființă complet diferită.

Totuși, acest lucru nu înseamnă că El recurge la vreo manevră înșelătoare. Pur și simplu, la capătul drumului, tu însuți dorești ca El să te corecteze, așa cum este scris: „Și fiii lui Israel au strigat”. Căci nu te mai identifici cu dorința ta de a primi, ci dorești cu adevărat ca El să o corecteze.

Constați că nu ai nimic altceva, dar „punctul din inimă” a crescut atât de mult pe fundalul dorinței de a primi, încât pornind de la el, poți deja să-ți evaluezi dorința de a primi și să dorești cu adevărat ca aceasta să se schimbe.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 30/08/26, Rabaş – Art.355-Cel care nu are fii

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Când studiem Cabala, privim spre scopul final, nu spre mijlocul procesului. Dacă scopul final este o stare în care vreau să fug de mine însumi și să nu mă mai gândesc la mine, întrucât toate dorințele mele îmi provoacă suferință, atunci de ce, în mijlocul procesului, nu pot alege un astfel de mediu care să-mi facă „spălarea creierului” de dimineața până seara?

Răspuns: Minunat! Acum înțelegi ce este ieșirea din Egipt. Este momentul în care vrei să fugi de tine însuți, de țara Egiptului, de Faraon, de suferință, de absolut totul. Aceasta nu mai este doar o simplă suferință, ci o oroare reală. Ești gata să fugi și atât. Acesta este sfârșitul dezvoltării noastre în cadrul lumii materiale. Din această stare, deja este posibil să treci în spiritualitate.

Cum poți accelera parcursul? Spui: „Bine, acum mă aflu la jumătatea dezvoltării mele în Egipt. Am trecut prin cei șapte ani de belșug și încep să intru în cei șapte ani de foamete. Situația nu mi se mai pare plăcută sau agreabilă. Vreau să accelerez dezvoltarea”. Te rog, fă-o! Ți se spune că acest lucru este posibil.

Ce înseamnă să o accelerezi? Înseamnă să parcurgi aceleași etape mai repede. Dar sunt aceleași etape; nu ești capabil să sari peste niciuna dintre ele. Când vorbim despre scurtarea drumului, ne referim la scurtarea duratei în timp, nu la scurtarea distanței sau la omiterea unor trepte. Saltul are loc la nivelul conștientizării, în viteza cu care sunt recunoscute stările.

Se spune că prin intermediul grupului, poți face acest lucru foarte repede. Fă-o! Ți se oferă această oportunitate. Dacă această oportunitate nu ar exista, dacă accelerarea ar fi imposibilă, nu ți s-ar fi oferit deloc această înțelepciune. Atunci, dezvoltarea ar fi decurs sub influența forțelor de Sus și atât.

Din Lecţia zilnică de Cabala 27/08/26, Rabaș – Art.31, 1988-Care este munca omului, în lucrarea care este atribuită Creatorului

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Discuții despre Treptele Scării, Partea 239

De ce ar fi eliminată rezistența corpului dacă aceasta este de fapt, o parte necesară a procesului?

Rezistența corpului nu dispare doar prin simpla afirmație că totul este spre bine. Spunând acest lucru, noi, ca să zicem așa impunem o restricţie. Nu dorim să primim doar corpul; dimpotrivă, dorim să-l primim împreună cu calitățile Creatorului care se află în opoziție cu el, astfel încât noi, Creatorul și întreaga Sa metodă să existăm împreună. Atunci, extragem un beneficiu din acea stare.

Nu obținem nimic cufundându-ne exclusiv în rezistență și în calități negative, atunci când nu există nimic care să li se opună. Uneori pare că suferința intensă aduce rezultate, dar acest lucru nu este adevărat. Nu există nicio poruncă de a suferi, nici măcar pentru o singură secundă. Suferința este o problemă a corpului, a Klipot  (coji/învelișuri), care ne induc constant în eroare, făcându-ne să credem că, prin suferință, reușim să obținem ceva.

Afirmația „Este o mare Miţva (poruncă) să fii plin de bucurie” este absolut adevărată. În momentul în care putem trece la starea de bucurie, nu trebuie să ne gândim că nu am simțit încă suficientă suferință, că trebuie să ne cufundăm și mai adânc în suferință, în adâncurile înclinației către rău, în adâncurile creației. Nu se obține nimic din înclinația către rău sau din suferință.

Omul trebuie să se bucure și să nu considere bucuria drept frivolitate. Dacă, în fața suferinței, trecem imediat la bucurie, aceasta nu este frivolitate. Oricum, suferința va reveni curând, iar noi vom ieși din ea din nou, și tot așa, la nesfârșit. „Și din Sion…”, adică din ieșirea din suferință, „va ieși Tora”. În caz contrar, provocăm distrugere.

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum se poate vizualiza cel mai bine conceptul de dăruire?

Răspuns: Doar depunând eforturi în această direcție. Cum altfel s-ar putea clarifica ce este dăruirea? Investește efort în ea; dă dovadă de sârguință. Pe scurt, fă acest lucru din momentul în care auzi că există așa ceva precum dăruirea.

Să știi că în această dăruire se află Creatorul,, conceptul de „semen” (cel care este în afara ta), grupul, studiul și lumile superioare – tot ceea ce îți poți imagina, cu excepția egoului tău. Nu este ceva mărunt. Dimpotrivă, este tot ceea ce se află în afara ta.

Capacitatea ta de a te raporta la ceva și de a simți acel lucru ca și cum ar exista în afara ta se numește dăruire. Începe să clarifici acest aspect. Astfel, cel puțin, nu vei greși. Când se menționează „Creatorul”, se face referire la calitatea dăruirii. Dacă investești exact acest sens în cuvinte de fiecare dată, îți va deveni imediat clar cât de mult te minți pe tine însuți și în ce măsură ți-L imaginezi în mod eronat.

În locul oricărui concept, termen sau acțiune pe care dorești să le discuți în legătură cu Creatorul, poți folosi cuvântul „dăruire”. Spui „Mare, puternic și înfricoșător” – iată cum apare conceptul de dăruire în opoziție cu dorința de a primi.

Aceasta este esența sărbătorii de Roș HaŞana („Capul Anului”): să clarifici acest concept și să-l plasezi în fruntea drumului.

Din Lecţia zilnică de Cabala 11/09/26, Rabaș – Art.884-Rugăciunea de Roș HaŞana

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Pentru cine cer lumina care reformează și readuce la sursă? Pentru prietenii mei, care se presupune că sunt deja corectați, sau pentru mine însumi?

Răspuns: Omul cere dintr-o nevoie interioară profundă, dintr-o dorință. Dorința trebuie să fie îndreptată către societate. La urma urmei, dacă vorbim despre atingerea spiritualității, atunci în spiritualitate nu există calcule personale în raport cu nimeni.

În spiritualitate nu există un „eu” individual. Eu sunt ansamblul sufletelor în care sunt inclus. Prin urmare, omul nu poate rămâne acolo singur, separat de ceilalți.

Așadar, pentru ce fel de viață cere omul putere? Forța vitală este destinată corpului comun, acelui unic suflet. De aceea, omul trebuie să ceară putere pentru a dărui acestui corp. Întreaga viață a omului este determinată de măsura în care acesta contribuie la sistemul comun.

Prin urmare, chiar dacă rugăciunea pornește din dorința de a primi putere, este o rugăciune prin care se cere puterea de a dărui corpului comun al sufletului. Astfel, fie că omul cere pentru toți, fie că cere pentru sine, este vorba despre una și aceeași rugăciune.

Când vorbim despre o „rugăciune a unuia” și o „rugăciune a celor mulţi”, ne referim la o rugăciune încă necorectată. Nu există altă rugăciune în afară de „rugăciunea celor mulţi”, o rugăciune pentru societate.

Totuși, atât timp cât omul nu se află încă într-o stare de corectare deplină, el cere parțial pentru sine și parțial pentru societate. În acest proces, omul este corectat prin ajustarea direcției sale, astfel încât să simtă unde este mai bine și unde este mai rău; în acest fel, el este condus către rugăciunea corectă.

Din Lecţia zilnică de Cabala 24/05/10,  Zohar

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Primim de Sus un punct în inimă, o anumită aspirație către spiritualitate. Încă nu știu ce este spiritualitatea, dar îmi doresc ceva. Prin urmare, încep treptat să clarific acest lucru, să studiez, să particip la munca grupului și să ascult profesorul. Apoi, îmi devine tot mai clar că spiritualitatea este Forța Superioară.

Încep să înțeleg că toată puterea și toate dorințele mele provin de acolo și încep să simt dependența mea față de ea. În același timp însă, simt că atunci când mă gândesc la Creator în loc să mă gândesc la mine însumi, îmi pierd puterea, deoarece dorința mea de a primi nu susține acest lucru.

Sau dimpotrivă, simt că întreaga mea ființă, întreaga mea dorință de a primi, a devenit sclavă în mâinile Forței Superioare. Trec prin diverse stări și încep să văd sub diferite forme, cum sunt conectat la Forța Superioară: uneori mi-o doresc, alteori nu. Simt că poate ar fi mai bine dacă ea nu ar exista; mă simt dependent de ea și incapabil să mă controlez din cauza ei. Vreau să o domin, mă tem de ea și simt că mă separă de dorința mea de a primi – de ego-ul meu.

Încep deja să-mi urăsc dorința de a primi și să mă gândesc cum să-I fac pe plac Creatorului, pentru că mi se spune că așa trebuie să fie: dacă El este mulțumit, voi fi și eu mulțumit, iar dacă nu mă gândesc la El, lucrurile vor merge rău. Încep să experimentez tot felul de relații între noi.

Mi se spune că este necesar un grup, deoarece fără el nu pot determina cu exactitate atitudinea mea față de Creator. Mi se spune că atitudinea mea față de El trebuie să fie exprimată la fel ca față de un străin. Dacă iubesc pe cineva – chiar și pe cel mai mare dușman al meu – fără niciun motiv material, nu pentru că am găsit în el calități care îmi satisfac ego-ul, ci pentru că privesc o astfel de atitudine față de celălalt ca fiind elevată și măreață, atunci aceasta se numește „calitatea Creatorului”.

Nu găsesc nicio plăcere și niciun beneficiu în acest lucru. Ar putea fi vorba despre orice străin față de care nu simt nicio înclinație sau atitudine anume. Totuși, mi se spune că aceasta este singura modalitate de a verifica dacă am cu adevărat o atitudine față de Creator, deoarece aceasta este calitatea Sa, așa Se raportează El la noi. Înseamnă oare acest lucru că El ne iubește? Când interacționez astfel cu un străin, nu simt că gestul vine din inimă, așadar nu poate fi numit iubire. Prin urmare, rămân nedumerit și nu știu ce să fac. Nu sunt pregătit pentru acea măsură a iubirii despre care mi se vorbește.

Cu alte cuvinte, omul își clarifică treptat întreaga conexiune, atitudine, dependență sau, dimpotrivă, independență față de Creator. Aceasta este munca noastră. În majoritatea stărilor și treptelor prin care trece, omul nu simte că se construiește în relație cu Creatorul. I se pare că totul se petrece în raport cu prietenii, cu grupul și cu diverse concepte care explică ce este spiritualitatea. În esență însă, el se formează în relație cu Creatorul, care Se află ascuns în spatele tuturor acestor lucruri.

Omul clarifică toate acestea. Spunem că el se află într-o stare specială de Roș HaŞana, un moment important care îi determină întreaga cale ulterioară. În acel moment, el Îl încoronează pe Creator drept Suveran peste tot ceea ce se întâmplă și decide cu fermitate că depinde de El.

Dorința de a primi – ajungând la această concluzie prin stările pe care le-a parcurs anterior, și anume că Creatorul este Regele întregului pământ (ceea ce înseamnă că El guvernează toate dorințele) – Îl plasează pe Creator în fruntea drumului pe care intenționează să-l urmeze. Astfel, omul a intrat deja în starea de Roș HaŞana („capul anului”).

Din Lecţia zilnică de Cabala 11/09/26, Rabaș – Art.884-Rugăciunea de Roș HaŞana

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Înțelepții noștri (Raşi, Tavo 3 (Deuteronomul 26:16), în Yitro 13:10) au spus despre versetul: „În ziua aceasta, Domnul, Dumnezeul tău, îți poruncește să împlinești aceste legi și rânduieli; să ai grijă să le împlinești din toată inima și din tot sufletul tău”: „În fiecare zi, ele vor fi ca noi în ochii tăi, ca și cum le-ai fi primit astăzi de la Muntele Sinai, ca și cum chiar în această zi ți-ar fi fost poruncite” (Rabaş “Ce înseamnă în muncă ‘În fiecare zi vor fi ca noi, în ochii tăi?”).

Ce înseamnă că, în fiecare zi, ele vor fi ca noi în ochii tăi? Dorința de a primi nu este nouă. Ea a existat sub aceeași formă de la începutul creației și va exista veșnic. Mai degrabă, faptul că ele vor fi ca noi în ochii tăi înseamnă că înnoirea se referă doar la intenţia de a dărui.

În ceea ce privește intenția, omul se află mereu fie într-o stare de ascensiune, fie într-una de declin și realizează constant clarificări. Tocmai prin prisma intenției evaluăm omul.

Inițial, omul nu are nicio intenție. El pur și simplu se obișnuiește să execute acțiuni pe care le-a învățat prin educația primită, fie ea religioasă sau laică. Aceasta se numește executarea unor acțiuni învățate sau comportamentul unui om educat prin deprindere.

Evident, aici nu există nicio intenție. Obiceiul devine pur și simplu o a doua natură, atât pentru cei care au primit o educație religioasă, cât și pentru cei care au primit una laică. Acest lucru nu are nicio legătură cu ceea ce numim intenție, deoarece aici nu există încă nimic din ceea ce numim „om”.

Oricine poate fi crescut într-un anumit fel și așa va rămâne. Aici nu există încă un om. Omul este cel care, prin liberul arbitru, își formează în sine chipul lui Adam, cel care este asemenea Creatorului. În acest proces, există mai întâi intenția în interes propriu (Lo Lişma) și, ulterior, intenția de dragul Creatorului (Lişma).

Lo Lişma cuprinde toate eforturile omului din momentul în care începe să lucreze cu „punctul din inimă” și primește o anumită trezire spre apropierea de Creator. Deși acest proces poate dura mulți ani – zece sau cincisprezece, în funcție de cantitatea, și mai ales de calitatea eforturilor sale – și chiar dacă a lucrat de-a lungul acestor ani trecând prin coborâri și urcări, îndepărtându-se și apropiindu-se alternativ și traversând diverse stări, atunci când este răsplătit cu intenția corectă „de dragul Creatorului”, toate eforturile sale din toate reîncarnările (întrucât s-ar putea să nu reușească să finalizeze totul într-o singură viață) ajung să fie incluse în intenția de a dărui pe care a dobândit-o și devin parte integrantă a muncii sale pentru totdeauna.

Tot restul a ceea ce a primit prin educația sa nu aparține treptei de „om” și nu este luat în considerare. Astfel, el înaintează în ceea ce privește intenția, îmbogățind-o continuu pe măsură ce trece prin coborâri și urcări.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 08/09/26, Rabaș – Art.40, 1989-Ce înseamnă în muncă ‘În fiecare zi vor fi ca noi, în ochii tăi’

Filed under: Intentie, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Cel mai important lucru este să nu-L uităm pe Creator nici măcar pentru o clipă. Cum putem dobândi această stare? Depunând eforturi tot mai intense, cu o vigoare și o putere sporite. Astfel, suntem răsplătiți cu calitatea de a „ne aminti” (Rabaş, „Rugaciunea de Roş HaŞana”).

Eforturile depuse pentru atingerea unui scop ne fac să-i conștientizăm importanța. Dacă mă implic în ceva, acel lucru devine important pentru mine; iar dacă este important, nu-l uit.

Orice lucru căruia vreau să-i confer importanță în ochii mei trebuie pur și simplu, să-l am mereu în gând. Efortul în sine generează conștientizarea importanței, iar importanța mă determină să-i acord în continuare atenție și să nu-l uit.

Întrebare: Așadar, sfatul este să nu uităm, ci să ne amintim în permanență?

Răspuns: O mamă nu-și uită copilul; e ceva firesc. Odată ce l-a născut, lucrul este cert. Se spune că, din momentul în care rămâne însărcinată, toate gândurile îi sunt îndreptate către el: mai întâi către făt, apoi către copil. Aceasta este natura; el este cel mai important lucru pentru ea.

Cum pot face ca spiritualul – Creatorul – să capete aceeași importanță pe care o regăsim în natura animalică? Cum Îl pot menține permanent în centrul atenției mele, astfel încât să-L văd mereu drept cauza a tot ceea ce mi se întâmplă și drept scopul pe care doresc să-l ating?

Ce altceva am în afară de aceasta? Toate forțele, dorințele și acțiunile mele izvorăsc de acolo, iar eu sunt rezultatul lor. Trebuie doar să adaug conștientizarea importanței și propria mea atenție. Atunci, dacă adaug ceea ce se cuvine și mă raportez astfel la El, înseamnă că Îl „fac pe Creator să domnească” asupra mea. Iar dacă Îl înalț cu adevărat mai presus de mine, nimic nu mă împiedică să lucrez cu propriile mele forțe de dragul Lui.

Există etape ale evoluției în acest proces. La început, pur și simplu Îl aleg pe El și mă gândesc la El pentru că îmi este benefic și are sens pentru mine. Apoi urmează alte etape, în care acest lucru nu-mi aduce beneficii și nu servește ego-ului meu – de care deja mă distanțez, recunoscând că eu și el nu suntem una și aceeași. Totuși, ceea ce devine prețios pentru mine este faptul că acest lucru este important, că este spiritual. Acest lucru continuă până când dobândesc un asemenea grad de conștientizare a acestei importanțe și forțe, încât nu mai acord atenție propriei persoane, ci doar binelui Său. Încă nu înțelegem ce înseamnă acest lucru. Este ceva ce transcende calitățile lui Bina.

Astfel, totul depinde de atenția acordată Creatorului. Cum se poate ajunge la aceasta? Deocamdată, prin efort.

Din Lecţia zilnică de Cabala 11/09/26, Rabaș – Art.884-Rugăciunea de Roș HaŞana

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Să presupunem că eu mă privesc din exterior. Dar dacă totul a fost deja determinat și planificat în avans, am eu puterea să schimb ceva? Ce altceva am în afară de o înțelegere a situației?

Răspuns: Concluzia ta că a te privi din exterior nu te va ajuta, că jocul este pierdut în avans și că ești doar un observator, indică faptul că acest gând provine din impresii ale propriului tău Kli (vas).

Dacă depășești vreodată acest punct de observație și te vezi ca și cum ar fi din perspectiva Creatorului, vei simți că te ridici deasupra naturii creației, iar acest lucru îți acordă ceea ce se numește viață spirituală.

Ce este viața spirituală? Este vorba despre faptul că nu mai ești sub autoritatea Kli-ului (vasului) în sine și a simțirilor sale; nu mai ești complet cufundat în ele. Ce ne oferă restricția (Țimţum) și intenția de dragul dăruirii? În primul rând, libertatea față de reacțiile Kli-ului în sine.

Ce înseamnă „a trece peste Machsom (barieră)”? Înseamnă să te ridici deasupra dorinței de a primi, deasupra propriului Kli și să privești la el ca și cum ar fi din perspectiva Creatorului. Ai putea spune „ca și cum”, totuși, asta îmi oferă o viziune obiectivă care nu poate fi exprimată în cuvinte. Numai atunci vei putea spune cine ești, pentru că dobândești o anumită parte care este în afara creației în sine.

În ciuda faptului că nu ești capabil să ieși din natura ta, din dorința de a primi, primești un gând similar cu gândul Creatorului, și din acest gând, din intenția de a dărui, privești creația și te privești pe tine însuți.

Acest lucru nouă ni se pare imposibil. La urma urmei, spunem: „Cum pot ieși complet din mine, să intru în mintea altcuiva și să mă privesc prin corpul său, prin ochii lui? Este oare posibil acest lucru?”

Dar exact asta ți se dă. Dobândești calitatea Creatorului, și ca și cum priveşti prin ochii Lui, prin gândul Său, prin El, te privești pe tine însuți. Aceasta se numește dobândirea unei alte naturi. Ce altă natură există în afară de a noastră? Doar natura Creatorului.

Din Lecţia zilnică de Cabala 27/08/26, Rabaș – Art.31, 1988-Care este munca omului, în lucrarea care este atribuită Creatorului

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Întrebare: Formarea unei intenţii afectează obiceiurile din lumea materială?

Răspuns: În lumea materială, ar trebui să existe cât mai puține obiceiuri diferite. Obiceiul ar trebui să se aplice doar programului de studiu.

Sau, se poate spune contrariul. Un obicei este benefic atunci când te comporți ca un animal și stabilești cadre adecvate pentru tine însuți pentru a avansa: te trezești noaptea, studiezi, mergi la muncă, te întorci de la muncă, îți continui studiile sau te angajezi în diseminare, mergi acasă să dormi și repeți toate acestea din nou.

Structurându-ți viața în acest fel, îți formezi un obicei. Devine cu adevărat o a doua natură; omul se obișnuiește treptat cu obiceiul. Dar chiar și având acest obicei, dacă nu lucrezi cu intenție, te întorci la nivelul mineral.

Numai prin intenție omul poate adăuga ceva. În ceea ce privește acțiunile din această lume, regula „nici nu adăuga, nici scădere” se aplică aici, iar toate adăugările au loc cu ajutorul ecranului (Masach).

Întrebare: Deci, tot ceea ce nu ține de intenție ar trebui să devină un obicei?

Răspuns: Nu este nevoie să vă faceți griji pentru chestiuni care nu au intenție sau pentru acțiuni efectuate fără ea. Intenția însăși va determina omul să acționeze. În spiritualitate, intenția este acțiunea.

De aceea, în cărți și povești, cabaliștii sunt adesea portretizați pur și simplu stând într-un colț, fără să facă nimic și lucrând cu intenția. Așa își imaginează oamenii, pe cabaliști.

În realitate, toată munca unui cabalist este interioară. Dar chiar și în munca interioară, facem distincția între acțiune și intenție.

Din Lecţia zilnică de Cabala 08/09/26, Rabaș – Art.40, 1989-Ce înseamnă în muncă ‘În fiecare zi vor fi ca noi, în ochii tăi’

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→