O Mitzva (poruncă) este corectarea dorinţelor noastre în scopul de a le conecta în una singură, într-o direcţie şi o intenţie. Putem împărţi dorinţele noastre în 613 de părţi, 620 de părţi sau 10 părţi şi în alte forme de divizare. Totuşi, Tora şi Mitzvot sunt, de fapt, o corectare pe care o numim corectarea dorinţei sparte de primire, de la scopul de a primi, la cel de a dărui.

Graţie aceste corecţii, toate dorinţele se conectează la o intenţie generală, la o singură sursă. Fiecare parte nu se preocupă de propria dorinţă, ci doar de a încânta Creatorul. Astfel, toate părţile se conectează aşa cum este scris:”Căci în El inima noastră se va bucura”. Noi ne conectăm graţie dorinţei noastre pentru El.

Unitatea nu este posibilă decât prin conexiune, ca “Israel, Tora şi Creatorul sunt una”, ceea ce înseamnă că noi dorim să aducem plăcere Creatorului. Nu ne putem conecta reciproc, dacă nu este direcţionat spre Creator, deoarece dorinţele de primire nu se pot conecta prin ele însele. Ele se pot conecta numai prin scopul lor. Dacă fiecare dintre noi vrea să încânte Creatorul, ne vom conecta în El!

Este acelaşi lucru atunci când este vorba despre părţile particulare din interiorul unei persoane. O persoană este o lume mică care este formată din 620 de părţi. Fiecare din cele 620 de părţi egoiste ale sufletului meu vor să profite de hrană, fie dulce sau amară, să asculte muzică, să se relaxeze sau să ia aer proaspăt. Dacă doresc fiecare din aceste plăceri separat, simt ceea ce-mi place şi fiecare plăcere este diferită de cealaltă.

Totuşi, dacă vreau să simt toate aceste plăceri în scopul de a dărui, în Creator, toate aceste multiple mici plăceri particulare se transformă într-o mare plăcere pentru mine. Este ceea ce numim o simplă Lumină de Ein Sof (Infinit) care nu este divizată în Lumini distincte de NRNHY.

Întreaga noastră unitate este împlinită doar în Creator. Nu poate exista conexiune între noi în afara Creatorului, deoarece fiecare parte este învelită în coaja ego-ului său şi nu poate comunica cu ceilalţi. Suntem ca un sac de nuci care nu pot să se conecteze unele cu altele. În cazul în care ne anulăm şi dorim sacul pentru a aduna şi a uni pe toată lumea şi să fie singurul lucru care-i uneşte, fiecare anulează coaja sa şi toată lumea este încorporată într-un singur sac.

Astfel, “Israel, Tora şi Creatorul sunt una” nu este doar o vorbă. Nu poate fi Israel (o persoană care aspiră la Yashar El, direct la Creator) şi Tora dacă nu sunt completate în Creator. Este un principiu foarte important.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala, 28.10.2013, Zohar

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: Mulţi dintre studenţii tăi fac sport, au titluri şi premii. Şi, am auzit că dumneavoastră continuaţi să faceţi sport. Cum reacţionaţi la sport şi care sunt rădăcinile acestuia în lumea spirituală, în special a artelor marţiale?

Răspuns: În general, sportul este benefic într-o anumită măsură. Vreau să vă spun ce gândesc despre artele marţiale. Un luptător adevărat care stăpâneşte abilităţile sale, depăşeşte teama naturală care este prezentă în interiorul fiecărei persoane, deoarece fiecare dintre noi este un egoist. Prin dobândirea artei de a lupta corp la corp, o persoană simte că nu are teamă de nimic şi deci, ea este pregătită să se deschidă, să îşi seschidă inima , să fie amabilă, prietenoasă şi simpatică cu ceilalţi, deoarece nu are teamă de nimic. Se protejează, îşi protejează ego-ul. Prin artele marţiale, dobândeşte un scut, nu are nevoie de sabie. Această condiţie este numită “putere bunătăţii”.

Deci, dacă sunt utilizate corect, toate artele marţiale sunt nobile. Dacă natura noastră nu era egoistă, nu era nevoie să calmeze ego-ul, nu era nevoie de artele marţiale. Dar, în ciuda acestui fapt, ego-ul nostru este singura noastră natură şi nu avem nimic altceva. Deci, făcând un ecran asupra “ego-ului” nostru, calmându-l cu ajutorul artelor marţiale, putem să fim deschişi pentru ceilalţi, şi deci, oricât de ciudat ar părea, controlul şi demnitatea artelor marţiale conduc la bunătate şi unitate.

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Uneori o persoană stă cu o expresie, ca şi cum viaţa ar fi terminată şi şi-a pierdut orice valoare, această lume nu valorează nimic, şi a trăi o viaţă vidă este mai rău decât moartea. Ea se întreabă de ce mai este în viaţă în această lume şi regretă că simte toată această realitate. Ea gândeşte:”Aş dori să nu mă fi născut şi trăit”.

De unde primeşte, brusc, această stare de spirit? Este Creatorul care-i trimite un astfel de sentiment.

Uneori este contrar, ea simte, brusc, o energie neobişnuită, râsete şi bucurie, entuziasm, este gata să îmbrăţişeze pe toată lumea, să sară şi să danseze. De unde vine această stare de spirit? De asemenea, de la providenţa divină. Ce faceţi cu aceste stări opuse? Nu este bine să fii într-o extremă sau alta. Atunci, eşti ca o giruetă rotindu-se constant în sensul în care suflă vântul…

Dar, dacă o persoană înţelege asta şi nu le poate suporta şi nu acceptă să fie o marionetă a Creatorului, care El singur controlează, ea spune: “Nu! Trebuie să decid eu” şi cere Creatorului să lase un loc pentru ea. Şi apoi, ea descoperă că are, cu adevărat, un loc gol! Creatorul este deja în ascundere de la început şi i-a dat acest domeniu de activitate numit “această lume”.

Nu există alt loc în care Însuşi Creatorul se ascunde, în mod intenţionat, de la început şi vă dă posibilitatea să faceţi tot ce vreţi. Şi acum, cu ajutorul mediului, puteţi să construiţi o relaţie cu realitatea pentru a neutraliza prezenţa Creatorului şi a umple acest loc vid de unul singur, exact sub forma pe care Creatorul ar umple-o dacă El s-ar fi dezvăluit.

De ce Creatorul nu se relevă în acest loc numit “această lume”? Deoarece el nu are “haine”, deoarece El este ascuns. O persoană construieşte această “haină” şi, în măsura în care o face, ea descoperă Creatorul.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 25.20.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: În ce mod trebuie să se exprime conexiunea cu tine pentru cei care sunt în spatele ecranului?

Răspuns: Relaţia cu mine trebuie să fie exprimată prin ceea ce voi îmi scrieţi, întrebări serioase specifice cu privire la lecţii, nu elaborate, ci cu intenţie. Eu voi răspunde prin scris sau verbal.

De fapt, comunicarea se produce când noi facem ceva împreună. Porţia de cunoştinţe pe care o primiţi de la mine în fiecare zi nu este considerată conexiune. Conexiunea este atunci când noi facem, realizăm ceva nou, împreună. Dacă eu predau înţelepciunea Cabala sau educaţia integrală şi voi studiaţi acest lucru, atunci există o legătură între noi.

Conexiunea este posibilă atunci când voi sunteţi similari cu mine. Noi ştim că uniunea dintre două obiecte nu se produce decât în măsura similitudinii proprietăţilor lor. Şi ce similitudine poate exista între noi, dacă eu sunt profesor şi voi sunteţi elevii mei? Ce similitudine poate exista între creatură şi Creator, dacă Creatorul dăruieşte şi fiinţa creată nu face decât să primească? Ce puteţi da voi în schimb? Unitatea cu mine. Şi cum este posibil? Dacă acţionaţi în acelaşi mod cu mine. Doar aşa! Şi cum puteţi să acţionaţi? Să mă învăţaţi aşa cum vă învaţ eu? Nu, să învăţaţi pe alţii, aşa cum v-am învaţat pe voi.

Prin urmare, nu poate exista o stare mai eficientă decât aceea a diseminării, altfel, nu procesaţi materialul. În lumea spirituală, cel care nu trece informaţia prin sine, se închide şi nu percepe nimic. Nu vă puteţi imagina ce parte infimă percepeţi din ceea ce eu vă dau, tocmai pentru că nu o transmiteţi, indiferent în ce formă.

Acei oameni care sunt implicaţi în traducerea sau prelucrarea lecţiilor sunt oamenii cei mai fericiţi pentru că ceea ce aud sau procesează ajunge, în cele din urmă, la cineva. Iar cei care nu fac asta, nu au altă cale de a ieşi din sine, ei sunt într-un impas.

Din discuţie privind diseminarea, 17.10.2013

Filed under: Diseminarea Cabalei, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: Când este considerat cineva,  un student al profesorului său?

Răspuns: Un student este numit cineva care aderă la profesorul său (adică în mod interior) şi încearcă să “tragă” totul de la el. Ca un bebeluş care suge lapte de la mama lui, un student încearcă să aspire de la profesorul său tot ceea ce are şi să crească, adică să dezvolte tot ceea ce a primit. Nu este capabil să primească toate cunoştinţele, realizările şi sentimentele imediat, dar el poate obţine instrumentele pentru a dezvolta totul în el însuşi. La urma urmei, un copil care primeşte lapte de la mama sa, nu-l digeră în interiorul lui, ci îl transformă în carne, muşchi şi os. El construieşte organismul său şi se dezvoltă. Acelaşi lucru se întâmplă aici.

Trebuie să înţelegem că primim de la un profesor ceea ce dorim să primim şi doar în forma şi în măsura în care facem eforturi. Noi nu auzim ce spune profesorul, auzim numai ceea ce dorim să auzim. Munca unui student este de a anula obstacolele sale psihologice şi de a începe să asculte profesorul. Cu alte cuvinte, munca unui student este anularea ego-ului său.

Din discuţie privind grupul şi diseminarea, 20.10.2013

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: Voi simţi mai puţină durere fizică dacă sunt pe calea “voi grăbi”?

Răspuns: O persoană încearcă să nu se gândească dacă va fi rănită personal sau nu, pe calea “eu voi grăbi”. Ea gândeşte în ce punct poate dărui. Totuşi, drumul “eu voi grăbi” este mai bun şi mult mai confortabil decât drumul “în timpul său” şi noi ar trebui să-l urmăm, deşi gândurile de profit nu pot fi considerate ca fiind pe calea “eu voi grăbi”.

Este ca şi cum m-aţi întreba: În ce bancă pot obţine un mai mare profit pentru investiţia mea? În banca egoistă sau în banca altruistă? În banca altruistă faceţi un miliard de dolari pentru fiecare dolar pe care-l investiţi dar, dacă doriţi să promiţi 100 miliarde de dolari după un an, vi se spune: Îmi pare rău, este o bancă altruistă! Toţi banii pe care i-aţi investit au trecut la noua construcţie, pentru a ajuta săracii, pentru clasele copiilor, pentru a repara casele celor care au nevoie.

 Începeţi să strigaţi: Dar, am investit ultimul meu dolar! Este adevărat, dar aţi investit într-o bancă altruistă, ce aşteptaţi ? Este adevărat că banca a avut un mare profit pentru voi şi aţi câştigat miliarde de dolari, dar primiţi totul ca un beneficiu altruist.

Dacă nu sunteţi mulţumit că dolarul vostru a dus la 100 miliarde de dolari după un an şi că toată suma a fost transferată la întreaga umanitate, atunci este problema voastră că nu vă simţiţi fericiţi. Dacă aţi percepe întreaga umanitate ca pe copiii voştri, imaginaţi-vă cât aţi fi de fericiţi că aţi reuşit să dăruiţi copiiilor voştri o enormă sumă de bani.

Întrebare: Dar, dacă mai avem de suferit, de ce ar trebui să studiem Cabala?

Răspuns: De ce suferim? Dacă avansez, toate obstacolele de-a lungul drumului nu sunt considerate ca un obstacol, ci sunt o rampă de lansare. Ca şi cum era în faţa mea şi, folosind-o, sar ca pe o rampă de lansare, pentru a merge foarte departe.

 Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 28.10.2013, Shamati 70, “Cu o mână puternică şi o furie mare”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Pentru ca omul să simtă că “şase sute de mii de iubitori credincioşi sunt gata să-i dea totul”, trebuie să fie, teoretic, pregătit să le ofere în acelaşi mod.

Una nu poate exista fără cealaltă. În garanţia reciprocă, folosim forţa Creatorului, forţa Luminii. Această forţă se manifestă conform conexiunii noastre în dăruirea reciprocă. Atunci când nu sunt pregătit să îţi dăruiesc şi când tu nu eşti pregătit să îmi dăruieşti mie, există un decalaj între noi. O conexiune se formează atunci când noi doi suntem pregătiţi pentru asta şi suntem în măsură să dăruim unul altuia, deoarece există un al treilea participant, Lumina, Creatorul.

El stabileşte o conexiune între noi indiferent de proprietăţile noastre opuse şi oferă fiecăruia lucrurile care-i lipsesc. Lumina ne dăruieşte şi, de aceea putem să ne conectăm şi să ne completăm reciproc, cu Lumina!

Dar, dacă aştept ca “şase sute de mii de iubitori credincioşi” să vină la mine, atunci nu-i voi vedea niciodată. Este scris că asta se cere de la toată lumea în acelaşi timp, deoarece garanţia reciprocă vine din conexiunea tuturor, de asemenea, cu Creatorul. El este garantul întregii noastre conexiuni.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala, 15.10.2010, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce putem face dacă toată lumea din grup este de acord cu importanţa diseminării, dar nimeni nu face nimic?

Răspuns: Diseminarea este necesară nu doar celor cărora le diseminaţi, ci şi pentru că vă dă un Kli suplimentar, un vas, suferinţe suplimentare şi o ocazie suplimentară de a vă uni. Dacă începeţi să diseminaţi, veţi începe să simţiţi durerea oamenilor la care mergeţi, starea lor teribilă, chiar dacă ei trăiesc în spatele unei uşi metalice, într-un frumos apartament cu toate facilităţile şi există o maşină în faţa casei lor.

În final, când le vorbiţi, simţiţi golul lor. Şi, dacă săpaţi mai adânc, veţi vedea că ei o simt, chiar dacă ei se ascund, nimic nu este bine pentru ei, lumea întreagă nu este frumoasă. Trebuie să empatizaţi cu suferinţele lor în absenţa hranei, familiei, vieţii normale, adăpost, loc de muncă şi interacţiunea cu alte persoane, un pic de căldură, sănătate şi educaţie adecvată copiilor: tot ceea ce le lipseşte oamenilor într-o viaţă umană normală.

Dacă simţi asta şi eşti sigur că simţi asta, indiferent de cât de egoist eşti, va începe să te afecteze şi vă va obliga să vă uniţi, unii cu alţii. Şi, când le promiteţi că puteţi să-i faceţi să iasă din starea asta, prin participarea comună la ateliere, la întâlniri, activităţi comune şi încep să le organizeze în practică,  veţi începe, cu adevărat, să puneţi în practică ceea ce spune Cabala, pentru voi şi pentru ei.

Altfel, cum veţi fi în măsură să revelaţi Creatorul, dacă nu aţi organizat o instruire practică? Toţi cei care au studiat în colegiu, universitate, ştiu că instruirea practică este crucială. Care este scopul vostru ascultând conferinţe tot timpul? Asta nu face decât să vă dezorienteze, să vă blocheze şi nu mergeţi nicăieri, nici în sentimente, nici în gânduri, care au devenit, deja, ale voastre. Dacă nu ieşiţi spre mase, veţi pieri.

Mereu, luare de sânge a fost considerat cel mai eficient tratament, nu perfuziile, ci luare de sânge. Asta declanşează munca întregului corp. Trebuie să ieşiţi! Trebuie să diseminaţi!

Lasă teoria să curgă, ca şi cum ţi-ai lua sânge, te angajezi în aceste resurse ascunse care nu funcţionează, încă, în tine. Acum, eşti plin de teorie, dar nu este nimic în mâinile tale. Este păcat.

Discuţie privind diseminarea, 17.10.2013

Filed under: Diseminarea Cabalei, Educatie, Educatie integrala, Munca interioara - Niciun comentariu→

Dorinţa noastră este creată de un sigiliu inversat de Lumină şi acesta este motivul pentru care nu se simte decât pe sine, ceea ce este un sentiment oribil, un sentiment de vid vacant, un abis. Pur şi simplu nu pot să mă simt decât pe mine, deoarece nu pot trăi fără a fi umplut! Aceasta se numeşte Nukva de la “Nekev” (o gaură), o dorinţă vidă de primire, care trebuie să fie umplută.

Creatorul este perfecţiunea şi nu are nevoie de nimeni. Este în repaus complet şi în inacţiune. Este absolut imuabil, nu are nevoie să se deplaseze şi să acţioneze. Dar, biata creatură (dorinţa de a primi plăcere, dorinţa, nevoia de Lumină) se simte în întregime mizerabil şi nu poate să găsească odihna până ce nu primeşte senzaţia de perfecţiune. Ea există în teamă şi îndoială constantă şi este în căutare de a umple ceea ce-i lipseşte.

La urma urmei, Lumina (perfecţiunea, Creatorul) s-a pecetluit pe sine în materie (dorinţa) sub o formă inversată, ca un sigiliu şi forma sa, producând, astfel, în dorinţa de primire necesitatea Luminii. Forma noastră este opusă Creatorului şi de aceea, natura fiinţei create este atât de mizerabilă; numai dacă nu trebuia să se simtă pe sine şi toate dorinţele sale, aspiraţiile şi gândurile, care sunt toate, preocupate de umplere.

Suntem mereu gata să alergăm după Creator, Lumina. Dar, când o dorinţă se dezvăluie în noi, la nivelul său infim, cel mai jos, noi, în loc de Lumină, proiectăm realizarea materială prin avere, putere, glorie, sex, hrană şi familie. Şi, dacă o mai mare dorinţă se trezeşte în noi, la un nivel superior, noi aspirăm la cunoaştere şi evoluţie. Şi, când o şi mai mare dorinţă se dezvăluie în interior, încep să simt că îmi lipseşte spiritualitatea.

Noi acţionăm, mereu, în dorinţa de primire, de la dorinţele lumii noastre la echivalenţa cu Creatorul.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala, 08.10.2010, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Noi construim intenţia şi încercăm să ne unim în timpul lecţiei. De fapt, noi ridicăm MAN, o cerere de corectare ?

Răspuns: Asta depinde de dorinţa noastră, de nevoie (Hissaron). O persoană nu poate ridica MAN decât pentru o dorinţă primită de la grup, de la aspiraţiile prietenilor cu care ea vrea să se unească.

Ea simte că există un zid care-i desparte. Acesta trebuie să fie depăşit, indiferent  cum, dar vede că este incapabilă să o facă. Dar ea trebuie să o facă.

Apoi, strigătul său se intensifică până ajunge la “Poarta lacrimilor”. Un puternic impuls spre unitate, cu o înţelegere clară a incapacităţilor sale şi a neputinţei, de a genera o dorinţă, care este numită MAN. O persoană nu se întoarce spre Creator decât atunci când toate celelalte posibilităţi sunt epuizate şi  când nu există altcineva pentru a cere.

Nu putem atinge astfel de cerere de la prima încercare. Trebuie să continuăm să încercăm, din nou şi din nou. Un exemplu dur, dar adevărat, este cel al reproducerii. Zohar compară mişcarea de du-te -vino cu atacuri spirituale, când omul caută calea spre Zivug spiritual. Baal HaSulam a scris despre acest subiect în „Scrisoarea 19”: „Unitatea dintre Creator şi Shechina Sa care evocă omul, umplând paharul său cu nostalgie şi tristeţe, este similară cu o cuplare corporală (Zivug inferior), care duce la naşterea unui corp fizic, care vine în mod necesar de la o cauză preliminară, care este presiunea, cu alte cuvinte, un grad cunoscut de nostalgie şi tristeţe numit duritate în limbajul corpului, atunci când, chiar şi sămânţa lui va fi benefică, deoarece ea este ca o săgeată…”

El trebuie să încerce, să treacă prin dorinţele sale, să vadă tot ceea ce-i lipseşte, să devină inspirat cu dorinţele prietenilor. Toate acestea duc la presiunea necesară (Kishuy) – omul simte o povară şi o fermitate (Koshi), ascunse în aceasta. În spiritualitate, aceste lucruri nu sunt la fel de simple, ca în lumea materială.

La final, omul dobândeşte un punct de coeziune şi unitate. O multitudine de încercări au fost făcute şi nicio încercare zadarnică. Deci, munca este într-o varietate de forme şi totul este păstrat pentru viitor.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 05.12.2010, Zohar

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→