Category Archives: Munca spirituala

Viitorul se construiește în prezent, partea a 3-a

276.03Întrebare: În percepţia sa, un om împarte timpul în trei noțiuni: trecut, prezent și viitor. Ce sunt acestea?

Răspuns: Prezentul este senzația care vine din influența luminii interioare. Aceasta este mai complexă decât teoria relativității a lui Einstein.

Einstein a descris o percepție specială a lumii exterioare, în timp ce Cabala descrie o percepție specială a lumii interioare a unui om, care este mult mai greu de înțeles. La urma urmei, trebuie să ne răsturnăm întregul sine pentru a o înțelege, în timp ce pentru a înțelege teoria relativității trebuie doar să răsturnăm mintea.

Simțirea trecutului este determinată de lumină – adică de împlinirea care a fost în dorință și a părăsit-o. Împlinirea care este în interiorul sufletului este prezentul. Iar împlinirea care stă în fața sufletului, gata să intre în el în momentul următor, se numește viitor.

Întrebare: Și ce este „sufletul”?

Răspuns: Sufletul este sistemul prin care simțim că existăm și care se umple cu lumina superioară.. Dacă ne dezvoltăm prin metoda Cabala, începem să simțim aceste împliniri, precum și trecutul, prezentul și viitorul care sunt asociate cu ele.

Trecutul, prezentul și viitorul sunt influența luminii care a fost, este și va fi asupra mea. Dorința mea de a mă bucura devine umplută de lumina superioară, numită Creator.

Senzația de trecut, prezent și viitor depinde de nivelul de dezvoltare al omului. Unii oameni nu sunt deloc preocupați de viitor, iar alții uită imediat trecutul. Mulți percep doar o porțiune îngustă a prezentului. Simțul timpului este individual pentru fiecare om.

Întrebare: Și unde exist eu, în trecut, prezent sau viitor?

Răspuns: Exiști în trecut, prezent și viitor, deoarece timpul nu există de la sine; există doar în simțirea ta. Toate stările tale viitoare există deja, până la ultima, în care tu și Creatorul vă contopiți în echivalență de formă și descoperi cum te umple Forța superioară, lumina care anterior rămânea în exterior.

La atingerea acestei stări finale, care se numește sfârșitul corectării, devenim umpluți de toată lumina care este încă în afara noastră.

Din KabTV, emisiunea Viaţă nouă 934 – Ce este viitprul?”, 19.12.2017

Bărbați și femei: diferențe în guvernare

629.3Comentariu: Se spune că bărbații schimbă lumea, iar femeile o îmbunătățesc.

Răspunsul meu: Există ceva în asta; sunt de acord. O femeie organizează lumea. Ea tinde să o conecteze, să o facă mai convenabilă, mai confortabilă, la fel cum dorește să-și amenajeze un apartament. Așa vede ea lumea.

Un bărbat, nu. El avansează. Are nevoie de schimbări în lume, de salturi, poate chiar de „metode chirurgicale” destul de extreme.

Femeile în general, nu merg pe această cale, și prin urmare, sunt mai potrivite pentru a guverna lumea.

În general, guvernarea ar trebui să fie în pereche. Știm că în fiecare familie soția comandă în liniște, iar soțul execută. Și dacă nu o face, atunci nu este o familie. De obicei, așa este întotdeauna. Dacă un bărbat înțelege acest lucru, este bine. În Tora i se spune lui Avraam: „Fă ce îți spune Sara”. Acest lucru este corect. Cred că așa ar trebui educat un om.

Comentariu: Acum patruzeci de ani, compania Xerox a efectuat cercetări la scară largă în departamentul său de vânzări despre cine vinde mai bine. S-a dovedit că femeile sunt vânzătoare mai bune decât bărbații. De atunci, atitudinea conducerii față de femei a devenit mai favorabilă.

Într-un studiu care a implicat aproximativ 3.000 de manageri, au fost identificate mai multe calități caracteristice care disting bărbații și femeile: diferențele, avantajele și dezavantajele acestora.

Prima este puterea și leadershipul ca puncte forte. Bărbații sunt interesați de recunoașterea oficială a autorității lor. Ei avansează cu forță, și prin urmare, ating adesea culmi de carieră și niveluri salariale mai mari în comparație cu femeile.

Femeile sunt mai concentrate pe procesele interne. Este important pentru ele ca munca să fie structurată așa cum și-au imaginat-o și nu contează cine se află oficial la cârmă.

Dezavantajul: bărbații, care se străduiesc să-și satisfacă ambițiile personale, sunt mai puțin loiali companiei.

Femeile pot să nu-și dorească puterea mai puțin decât bărbații, dar sunt adesea înclinate spre indecizie în lupta pentru scaunul de conducere.

Răspunsul meu: Acest lucru este natural. O femeie, prin natura ei, nu este înclinată spre conflict; este înclinată spre pace, gata să cedeze pentru a păstra mediul, compania în care lucrează, locul ei și așa mai departe. Un bărbat poate distruge totul pentru a-și obține autoritatea. Pentru o femeie, acest lucru poate fi complet străin. Firește, femeile sunt pregătite pentru tot felul de sacrificii, în timp ce bărbații nu.

În general, în majoritatea cazurilor, femeile sunt preferabile. Poate singurul domeniu în care acest lucru este mai puțin semnificativ este armata, și chiar și acolo nu în planificare. În dezvoltarea planurilor militare, aș implica și femeile. Absența lor mi se pare necesar să o analizăm.

În cele din urmă, nu văd unde un bărbat are un avantaj față de o femeie, cu excepția implementării precise.

Comentariu: Al doilea factor este poziţia de control în funcție de sex.

Cercetătorii au concluzionat că, pe măsură ce bărbații îmbătrânesc, se bazează din ce în ce mai mult pe propria experiență și abilități. Bărbații au o poziţie de control interior, și prin urmare, adesea o stimă de sine mai mare decât femeile, care acordă o importanță mai mare imaginii și opiniilor celorlalți.

De exemplu, atunci când apar probleme într-o școală, o directoare reunește profesori și părinți pentru a discuta și a găsi o soluție împreună.

Da. Bărbații tind să folosească o metodă mai puternică.

Dezavantajul: bazarea pe sine îl face pe bărbat mai puțin flexibil și poate duce la o încredere excesivă în sine.

O femeie poate fi mai vulnerabilă din cauza unei poziţii de control externe. Afacerile necesită adesea rigiditate, și prin urmare, femeile aflate în poziții înalte adoptă uneori calități masculine și echilibrează constant viața personală și îndatoririle profesionale.

Răspuns: Principalul lucru este colectivul. Dacă colectivul înțelege că în principiu, este mai bine cu o femeie lider decât cu un bărbat, atunci întregul colectiv beneficiază. Unde este întrebarea pentru acest răspuns?

Întrebare: Următorul factor îl reprezintă procesele interne ale companiei. Un om de afaceri creează o echipă. Bărbații sunt mai orientați spre rezultate. Ei apreciază angajații care sunt mai eficienți și produc rezultate mai bune.

O femeie șef creează o familie. Ea simte starea de spirit din colectiv, se concentrează pe confortul general. Femeile tind să aibă o inteligență emoțională mai dezvoltată pentru a crea o astfel de atmosferă.

Dezavantajul este că un bărbat poate reduce eficiența din cauza unei abordări individuale slabe față de fiecare membru. O femeie poate deveni prea preocupată de ceea ce se întâmplă în colectiv. Cum poate fi echilibrat acest lucru?

Răspuns: Nu reușim să facem acest lucru nici măcar în relațiile de familie, cu atât mai puțin în colectivele mixte de astăzi.

Acest lucru necesită un colectiv cu adevărat înțelept, unde toată lumea înțelege natura bărbaților și femeilor. Discutând totul împreună, ei se ridică deasupra egoismului lor.

Aici nu există relații personale de gen în sensul obișnuit. Ei raționează ca niște psihologi clari: cum se pot conecta pe linia de mijloc, nu feminină și nu masculină, ci tocmai la mijloc. Iar linia de mijloc este cea mai eficientă, corectă și posibilă combinație a acestor două linii.

Acest lucru este foarte dificil. Trebuie să lucrăm constant la asta. Nu se poate face o dată pentru totdeauna. Prin urmare, în cadrul unui colectiv ar trebui să existe o astfel de persoană, sau poate chiar o pereche, care să susțină constant complementaritatea reciprocă a aspirațiilor interioare, deciziilor și viziunilor părților masculine și feminine. Altfel, colectivul nu va fi cu adevărat eficient.

Comentariu: Următorul factor este strategia de a câștiga bani.

Un lider bărbat este în mod natural mai puțin răbdător și își dorește profit rapid „aici și acum”. Prin urmare, este gata să își asume riscuri, să folosească abordări creative care împing afacerile înainte.

O femeie lider ia adesea decizii mai atent și mai conservator. Ea gândește mai mult pe termen lung și strategic.

Dezavantajul: bărbații, din cauza nevoii lor de a-și asuma riscuri, sunt înclinați să ia decizii pripite și să suporte pierderi financiare grave.

Răspunsul meu: Dar le place riscul. Pentru ei, riscul în sine este un fel de recompensă: „Poate că pierd, dar mi-am asumat riscul! Am fost implicat!”

O femeie, prin natura sa, trebuie să acționeze cu grijă. Trebuie să-i pese; stabilitatea este primordială la ea – menținerea stabilității acum și în viitor. Un bărbat nu are acest lucru în același mod. Pentru el, principalul lucru este să sară înainte.

Ambele mișcări sunt absolut corecte; doar complementaritatea lor reciprocă este problematică pentru societatea noastră.

Comentariu: Al cincilea factor este stilul de comunicare.

Bărbații sunt oratori excelenți care inspiră masele. O femeie câștigă în comunicarea de la distanță. Femeile sunt în mod natural mai bune la citirea comportamentului nonverbal, posedă abilități puternice de ascultare și sunt mai sensibile la propriile experiențe.

Dezavantajul: bărbații adesea nu acordă atenție detaliilor și pot pierde negocierile pe teme evidente. Femeile, cu o poziţie de control extern, cheltuiesc o energie considerabilă analizând modul în care ceilalți le percep.

Răspunsul meu: Un bărbat nu vede ce este aproape. El nu citește fețe sau acțiuni subtile – lucrurile pe care o femeie le observă, le absoarbe și după care se orientează. Un bărbat nu le vede.

În viața de zi cu zi, aceasta este o abilitate uimitoare a femeilor, de a simți mediul. Asemenea unui animal care iese la vânătoare și simte tot ce-l înconjoară cu întregul său corp, așa este și o femeie. Un bărbat nu este așa. El este orientat spre scopuri; principalul său scop este să ajungă la un anumit punct, nu vede nimic altceva.

Suntem creați diferit; nimic nu se poate face în privința asta. Omul și calitățile sale nu pot fi refăcute. Corectăm egoismul, ajutăm omul să se ridice deasupra naturii sale egoiste, dar nu deasupra calităților sale inerente. Un bărbat rămâne bărbat, o femeie, femeie. Trebuie doar să înțelegem cum să le combinăm corect.

Prin urmare, trebuie să alegem combinația potrivită a acțiunilor noastre.

Întrebare: Ce ar trebui să ia în considerare liderii, bărbații și femeile, în munca lor?

Răspuns: Un lider adecvat trebuie să adune un colectiv de mai mulți bărbați și femei, precum un consiliu de administrație, care vor înțelege corect colectivul în sine, prin discuții vor înțelege corect sarcinile sale, își vor înțelege corect propria natură și vor determina cum să le combine astfel încât să dezvolte linia de mijloc, care să țină cont în mod optim de ambele abordări și să producă cel mai bun rezultat.

Și totuși, acest rezultat nu va fi în mod natural nici feminin, nici masculin, ci intermediar. Va fi întotdeauna un fel de compromis.

Trebuie să învățăm să trăim exact pe linia de mijloc.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 26.02.2019

Reacția unui cabalist la întrebările adresate

504Întrebare: Când vi se pune o întrebare, ce vă provoacă acest lucru?

Răspuns: O reacție foarte puternică! Uneori încep brusc să dau în clocot, sau dimpotrivă, mă aruncă fie spre o prezentare științifică, fie spre una psihologică, alteori umoristică și așa mai departe.

O întrebare provoacă schimbări foarte puternice în mine. Mai mult, în exterior poate fi generală sau obișnuită. Nu pare să existe o diferență între întrebări, dar în interior simt o furtună foarte puternică care mă aruncă din val în val. Prin urmare, întrebările și răspunsurile produc o muncă interioară uriașă în mine, un fel de tulburare interioară.

Întrebare: Vi se pare că primiţi un fel de injecție de egoism din partea acestui om?

Răspuns: Sigur. Neapărat. Exact asta se înțelege. Obțin un contact larg, puternic cu publicul care pune această întrebare, și pe baza amplorii acestei întrebări, mă conectez la acest public. Este mult stres, ca andocarea în spațiu sau ceva de genul. Și conform acestui modul andocat, deja eu lucrez.

Întrebare: Primiţi vreun conținut din asta?

Răspuns: Am o mare satisfacție în clarificarea problemei. Pentru că aceasta este o oportunitate de a umple acele suflete, acele vase goale care sunt acum conectate la mine.

Întrebarea este definiția golului, iar eu umplu aceste goluri. Îmi face o mare plăcere; nu egoistă, ca la lectorii obișnuiți. La urma urmei, știu cât de mult vor progresa oamenii care mă ascultă, chiar dacă nu înțeleg răspunsul. Chiar dacă ei încă nu-l pot realiza, este deja scris în sufletele lor.

Din KabTV, emisiunea „Am primit un apel. Răspuns la orice întrebare”, 12.09.2010

Cine sunt „infractorii lui Israel”?

249.03Cine sunt acești „infractori ai lui  Israel”? Discuția se referă la relația unui om cu Creatorul, deoarece în realitate nu există nimic în afară de Creator și creatură.

Tot ce apare în fața ochilor noștri există doar în această lume corporală imaginară. Dacă îmi dau seama că, în legătura mea cu Creatorul, toate acțiunile mele, sau o parte din ele, nu sunt îndreptate spre El, ci spre propriul meu beneficiu, atunci mă numesc un infractor al lui Israel.

Omul poate crede că este drept, că lucrează pentru binele țării, al societății sau al familiei, dar desigur, aceasta este o autoamăgire. Dacă nu lucrează de dragul Creatorului, atunci înseamnă că lucrează pentru sine. Iar dacă ei doresc să lucreze pentru Creator, trebuie mai întâi să se îndrepte către El și abia apoi să apeleze la toate mijloacele disponibile, să le folosească pentru conexiunea cu Creatorul. Atunci, chiar și în tulburări, ei vor putea vedea ajutor pentru întărirea conexiunii cu Creatorul. Totul este depinde de intenție. Prin urmare, cel care se îndreaptă direct către Creator și dorește să-și clarifice starea, trebuie să-și examineze relația cu Creatorul din toate punctele de vedere, și pornind de aici, să decidă cine este cu adevărat. Dacă omul se numește un infractor al lui Israel, adică, îndreptat nu direct către Creator, ci în direcția opusă, înseamnă că a făcut o analiză profundă a calităților și intențiilor sale. Acesta este deja un grad foarte înalt, o rampă de lansare către corectare.

Înainte ca omul să devină infractor, nu poate deveni drept, deoarece se spune că „omul nu împlinește o poruncă decât dacă o încalcă mai întâi”. Mai întâi trebuie să existe revelația și recunoașterea răului și abia după aceea va exista distanțarea de rău și faptele bune.

Un infractor al lui Israel este o stare în care omul poate vedea dacă a deviat de la direcția directă către Creator (Yaşar-El). Unui om care se străduiește să devină Israel, lumina vine și îi arată că de fapt, este opusul.

Dacă el încearcă să se îndrepte precis către Creator, în linie dreaptă, fără a abate măcar puțin la dreapta sau la stânga, atunci descoperă că este întors cu fața exact în direcția opusă, nu către Creator, ci către sine însuși.

Atât timp cât omul deviază de la linia directă către Creator, nici măcar nu va cădea într-o Klipa. Diverse perturbări apar pentru om doar pentru a-l readuce pe linia dreaptă, direct către Creator. Dar dacă o persoană se aliniază precis cu Creatorul, atunci va vedea Klipa. Prin urmare, până când omul nu se îndreaptă direct către Creator, nu se va vedea pe sine ca un infractor.

Din Lecţia zilnică de Cabala 12/01/26, Rabaș – Art.33, 1985-Infractorii lui Israel

Grupul este salvarea mea

laitman_963.7.jpg (100×100)Grupul este oglinda mea. În măsura în care îl construiesc, el mă construiește pe mine. Atât atitudinea mea față de el, cât și atitudinea lui față de mine sunt detașate de dorința mea de a primi, ceea ce mă ajută să construiesc relații de dăruire, mai degrabă decât să mă extind și să împlinesc vasele de primire.

Dacă aș lucra direct cu Creatorul, cu siguranță aș folosi vasele de primire. Baal HaSulam scrie că dacă Creatorul ar fi revelat, m-aș grăbi spre El strigând: „Opriți hoțul!”. Dorința de a primi însăși mi-ar spune cât de minunat este să lucrezi pentru Creator; aș vrea să fiu aproape de El, să fac ceva pentru El.

La urma urmei, dacă El mă umple cu un sentiment de încredere și plăceri, atunci de ce să nu lucrez? De ce să nu-L percep ca fiind bun și măreț? Vrem întotdeauna să fim aproape de măreție.

Astfel, dorința de a primi ar tinde spre Creator pentru beneficiu personal. Dar dacă în loc de Creator am un grup în care nu găsesc un mare beneficiu personal, putere, încredere sau o influență puternică asupra mea, atunci în cadrul acestuia există condiții care îmi permit să lucrez nu cu dorința mea de a primi, ci în direcția dăruirii. Vreau să cultiv în mine vase de dăruire, și prin urmare, mă adresez grupului.

Se pare că distrugerea acestor vase este oportunitatea de a lucra cu dorința de a primi de la ceilalți, cei din exteriorul meu, ca și cum ar fi cu Creatorul. Faptul că Creatorul a pus în fața mea pe altcineva, pe cineva „altcineva”, în afară de Sine, este cu adevărat salvarea mea.

În acest caz, pot exersa cu adevărat cum să fiu un dăruitor și nu un primitor. Pot determina dacă dau sau primesc. Pot efectua exerciții care mai târziu îmi vor permite să intru într-o relație cu Creatorul în care atitudinea mea față de El va fi cu adevărat una de dăruire.

Grupul mă ajută să ies din dorința mea de a primi, deoarece nu este un furnizor de plăceri pentru mine. Pe când, dacă aș lucra cu Creatorul, aș lucra cu El doar ca sursă de plăceri și nu aș putea niciodată să ies din dorința mea de a primi.

Din Lecţia zilnică de Cabala 26/02/26, Rabaș – Art.4, 1991-Ce înseamnă “Sabotorul a fost în potop și a fost omorât”, în muncă

Viitorul se construiește în prezent, partea a 2-a

Laitman_715.jpg (100×100)Până acum, lumea a fost ocupată să-și dea seama cum să evite următoarea lovitură din partea naturii, pentru a se proteja. Dar într-un fel sau altul, lovitura vine. Întrebarea este cum să rezistăm acestei lovituri în interiorul nostru. Avem ocazia să facem în așa fel încât să nu simțim nici măcar că am fost loviți sau că a existat un tsunami.

Dacă reușim să ne controlăm lumea interioară, vom vedea o realitate complet diferită, una care se presupune că există în afara noastră. Atunci vom înțelege că, de fapt, nimic nu se schimbă în exterior. Toate tsunami-urile și cutremurele se produc doar în noi, în percepția noastră.

Viitorul este o lege care există în noi și se realizează prin forța generală a naturii în care ne aflăm. Această forță este constantă și neschimbată, iar noi ne schimbăm constant în cadrul ei. De aceea ni se pare că lumea se schimbă. Dar, în realitate, nu se schimbă. Singurii care se schimbă suntem noi.

În acest caz, ne putem îndrepta către propriile noastre schimbări și putem încerca să preluăm controlul lor pentru a ne determina viitorul, nu doar dacă va exista sau nu un tsunami, ci în cele din urmă viața și moartea.

Ne putem face viața frumoasă și confortabilă. Nu vom avea nevoie de aer condiționat sau încălzire; vom simți ceea ce vrem să simțim. Nu va exista nicio simțire a celui mai mic inconvenient sau disconfort. Ne putem crea o viață cu adevărat cerească.

Întrebare: Ce este „timpul” de fapt?

Răspuns: Pentru a ne aduce la percepţia corectă a realității și a ne învăța să gestionăm conceptul de timp, adică propriile noastre schimbări, suntem puşi în două sisteme: a da și a primi. Ne găsim uneori într-un sistem și alteori în celălalt, unul bun și unul rău, un sistem altruist de a dărui și iubi și un sistem egoist de a primi și a urî.

Această tranziție alternantă de la stăpânirea unui sistem la stăpânirea celuilalt este ceea ce simțim ca flux al timpului. Aceasta este ceea ce dă naștere conceptului de timp în această lume.

Timpul este simțirea noastră, nu rotația soarelui, a lunii sau a Pământului, care au loc de asemenea în noi.

Întrebare: Există și sistemul solar în noi?

Răspuns: Desigur, pentru că nimic nu există în afară de ființa umană care își imaginează universul în acest fel. Într-un moment cad sub guvernarea sistemului altruist de dăruire, iar în altul sub guvernarea sistemului egoist de primire. Și aceste oscilații dintre cele două sisteme, precum un pendul – tic-tac, tic-tac – creează simțirea timpului.

Din KabTV, emisiunea Viaţă nouă 934 – Ce este „Viitorul?”, 19.12.2017

 

Creatorul este scopul, iar grupul este cel care ajută

laitman_963.7.jpg (100×100)Întrebare: Când ar trebui să lucrăm la recunoașterea măreției grupului și când ar trebui să lucrăm la recunoașterea măreției Creatorului?

Răspuns: În esență, ar trebui să lucrez la recunoașterea măreției Creatorului. La urma urmei, am treabă tocmai cu Creatorul. El este începutul meu, El este furnizorul de putere și El este scopul meu.

Totuși, călătoresc pe această cale pe fundalul dorinței mele de a primi. Trebuie să-L recunosc și să-L cultiv pe Creator în mine, începând de la starea opusă. Prin urmare, pentru a-mi opri „eul”, ego-ul, interesul meu pentru El atunci când eu apar ca cel care primește, folosește și se bucură, evident că Îl stabilesc ca scop al meu, dar nu-L pot folosi.

Nu pot menține conexiunea cu El dacă dorința mea de a primi dezvăluie plăcere, sprijin și împlinire în El. Atunci, în loc de El, am nevoie de cineva cu care să lucrez și cu care să pot folosi această muncă pentru a-mi avansa intenția de dragul dăruirii. În esență, aceasta înseamnă un grup în loc de Creator.

De ce? Un grup poate oferi critici la adresa muncii mele. În sine, la început, el nu satisface dorința mea de a primi. Pe măsură ce ajung să cunosc grupul, nu simt plăcere, încredere, eternitate sau perfecțiune. Dar dacă lucrez la asta și vreau să dezvălui aceste calități în cadrul grupului, atunci încep să le simt.

Din Lecţia zilnică de Cabala 26/02/26, Rabaș – Art.4, 1991-Ce înseamnă “Sabotorul a fost în potop și a fost omorât”, în muncă

Unde este Creatorul?

laitman_744.jpg (100×100)Întrebare: Încă nu înțeleg unde este lumea noastră, unde este lumea spirituală, superioară în raport cu ea și unde este Creatorul.

Răspuns: Este foarte simplu! Tot ce a fost creat este o dorință de a fi împlinită, de a se bucura. Ea simte tot ce poate simți în sine, prin propriile senzații. Atât timp cât dorința este egoistă, ceea ce simte se numește „această lume”. Când devine altruistă, ceea ce simte se numește „lumea superioară sau lumea spirituală”.

Dorința este formată din cinci părți, nivelurile 0-1-2-3-4, magnitudinea dorinței, prin cantitate și calitate. Mai mult, cu cât calitatea este mai mare, cu atât cantitatea este mai mică, la fel cum în lumea noastră există multe pietre obișnuite, dar puține prețioase. În cadrul acestor patru tipuri de dorințe, omul percepe nivelurile mineral, vegetal, animal și uman. Partea zero este „eu”, punctul de referință.

În centrul dorinței se află „eul”, din care omul simte lumea, propria dorință, dar este percepută ca existând în afara acelui „eu”. Percepția obișnuită a lumii se numește egoistă (consumistă).

Unde este Creatorul? Oriunde Îi face loc „Eul”!

Frica de obstacole materiale

laitman_281_02.jpg (100×100)Întrebare: Ce se întâmplă dacă același obstacol revine iar și iar, intensificându-se constant?

Răspuns: Același obstacol nu se poate întoarce de fiecare dată. Doar ni se pare că este același obstacol.

De exemplu, un proces poate dura doi sau trei ani, iar omul simte că este constant prins în același cerc închis. Dar nu este același obstacol. Este aceeași circumstanță externă, totuși de fiecare dată mărimea dorințelor și forma lor se schimbă; doar că noi nu o percepem.

De fapt, este foarte bine când se întâmplă așa. Este un semn foarte clar din partea Creatorului, care dorește să-Și întărească legătura cu ființa creată. Îi trimite frică de lucruri aparent teribile și chiar o intensifică.

Este similar cu un copil mic care se sperie când i se spune: „Este un urs în spatele ușii, ai grijă!”. Omul privește întreaga lume cu frică, gândindu-se: „Ce se va întâmpla?”. Și deși intelectual înțelege, nu poate face nimic cu simţirile sale. Îi este foarte frică.

Doar conexiunea cu Creatorul poate îndulci această senzație animalică de frică și o poate muta pe alte șine. Dar acest lucru nu este încă la nivel uman, nu este încă pentru o examinare adevărată a conexiunii.

Din Lecţia zilnică de Cabala 18/02/26, Rabaş – Art.7, 1984-Referire la ce se explică în “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”

Fără să mă întorc către mine însumi

laitman_235.jpg (100×100)Întrebare: Există sentimente diferite de rău în raport cu Creatorul și în raport cu prietenul?

Răspuns: Pentru dorința noastră de a primi, nu contează dacă avem de-a face cu Creatorul sau cu un prieten. Nu există nicio distincție, deoarece omul își formează întotdeauna atitudinea din propriile vase necorectate.

Dacă omul își îndreaptă atenția către ceva în afara dorinței sale de a primi, fie că este vorba de Creator sau de un prieten, măsura corectării și magnitudinea și calitatea dorinței de a primi determină atitudinea sa față de acel obiect. Nu există nicio diferență.

Prin urmare, putem folosi grupul, și în funcție de reacția noastră la acesta, și în funcție de relațiile noastre reciproce din grup, să examinăm și să analizăm critic dorința noastră de a primi, să cerem corectări și să le ducem la îndeplinire. La urma urmei, dacă omul are o direcție îndreptată în afara dorinței de a primi și se află dincolo de aceasta, atunci este la fel și în raport cu grupul și în raport cu Creatorul.

Totuși, când vine vorba de atitudinea mea față de mine însumi, atunci, desigur, contează dacă vorbim despre grup sau despre Creator. Ce plăceri îmi poate oferi grupul în comparație cu Creatorul?

Totul depinde de gradul în care mă aflu. Se poate să fac o restricție față de Creator și să spun: „Ce este Creatorul pentru mine? Ceea ce contează pentru mine este respectul grupului.” Sau dimpotrivă, s-ar putea să-mi restricționez deja atitudinea față de grup: „La ce am nevoie de grup? Vreau divinul.” Dar eu sunt cel care vrea.

Când omul încearcă să lucreze fără să se întoarcă deloc către sine, descoperă că, dacă nu este pentru sine, ci în afara sa, atunci nu contează pentru cine face sau cui anume îi va aduce beneficii. Dacă este în afara mea, dacă nici la început, nici în timpul acțiunii, nici după aceea nu primesc niciun răspuns în mine, atunci ce diferență face căruia dintre o mie de factori posibili îi dăruiesc acum, dacă rezultatele rămân acolo și nu se întorc la mine?

Ce diferență face care sunt acești factori? Din perspectiva dorinței de a primi, nu-i pot analiza; nu am nicio conexiune cu ei. Se pare că arunc ceva din mine în spațiu și asta e tot.

Dar cum îmi evaluez dăruirea? Este mare sau mică? De înaltă calitate? Adevărul este că eu măsor doar măsura în care este detașată de mine. După cum scrie Rabaş, există o conștientizare a măreției Creatorului înainte ca omul să se deconecteze de sine și există o conștientizare a măreției Creatorului după ce se deconectează de sine.

În al doilea caz, lucrez într-o stare în care nu simt deloc actele mele de dăruire. Le detașez de „eul” meu ca și cum le-ar arunca în spațiu.

De ce fac asta? Pentru că societatea îmi dă sentimentul importanței unor astfel de acțiuni. Cu alte cuvinte, dobândesc simţirea importanței a ceva ce este în afara dorinței mele de a primi, un Kli, o dorință neîmplinită, și dintr-o dată simt că trebuie să o împlinesc dăruind din exteriorul meu. Astfel, o anumită dorință din afara mea devine împlinită.

Dacă omul lucrează la asta, trece treptat într-o stare în care poate atinge cu adevărat ce înseamnă să acționezi nu pentru sine, mai presus de rațiune. Și acest lucru vine treptat.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 26/02/26, Rabaș – Art.4, 1991-Ce înseamnă “Sabotorul a fost în potop și a fost omorât”, în muncă