Jerusalem Post a publicat noul meu articolul “De ce construim teorii şi filozofii despre ce se întâmplă după moarte?”

De ce are nevoie o persoană, care este în viaţă, să construiască teorii şi filozofii despre moarte? Nu este aceasta o parte inseparabilă a vieţii? Atunci de ce ne este ascunsă?

Nivelurile mineral, vegetal şi animat ale naturii nu au conştiinţă despre moarte. Ele se simt slăbite când sunt aproape de moarte, însă numai în termeni ai faptului că supravieţuirea lor se apropie de sfârşit. Prin urmare, ele nu au întrebări care să fie dincolo de moarte despre trecut, prezent sau viitor, în general. Acele întrebări apar numai în oameni, deoarece noi avem un punct special peste existenţa noastră corporală, animalică.

Noi nu simţim viaţa în timp ce suntem doar niște ”gameţi” în părinţii noştri. Noi nu ştim cum s-au întâlnit părinţii noştri şi cum au înfăptuit această celulă iniţială vie, din care ne-am dezvoltat apoi. De asemenea, ne lipseşte senzaţia despre cum corpul nostru se dizolvă treptat, până când ceva îi provoacă moartea şi ce rămâne din el după aceea.

În ceea ce eşuăm, în mod special în a înţelege, este că, spre deosebire de animale şi plante, noi ne simţim ca existând în ceva mult mai înalt şi mare decât în corpurile noastre. Noi nu putem să numim această senzaţie, însă în general o numim “viaţă”.

Există subzistenţă, adică trăim de dragul supravieţuirii şi a reproducerii, iar acolo simțim viaţa, dar trăim și de dragul a ceva mai mare.

Ne petrecem viaţa în mare parte contemplând, examinând şi cercetând ce este viaţa şi cum ne putem umple existenţa. Această dorinţă în plus, peste dorința de a supravieţui, înseamnă foarte mult pentru noi. Si, de aceea, noi untem pregătiţi să trudim şi să suferim pentru ea.

Dezvoltarea umanităţii ne conduce treptat spre o dorinţă, din ce în ce mai mare, de a înţelege acel lucru în plus peste simplele noastre nevoi de supravieţuire. Ce este evident, în mod special în era noastră, este că, în timp ce avem o abundenţă de necesităţi ale vieţii – mai mult decât în oricare perioadă istorică – întrebarea eternă despre sensul şi scopul vieţii se trezeşte mai mult decât în oricare eră.

Cu toate acestea, răspunsul la acea întrebare rămâne încă neclar.

Nenumăratele teorii, fantezii şi metode pe care le-am dezvoltat, fie religioase, ori laice, sunt toate speculaţii fără nicio bază.

De ce?

Deoarece forma vieţii noastre prezente este sigilată în natura noastă corporală înnăscută, care este dorinţa de a primi bucurie şi plăcere. Ne simţim şi ne identificăm pe noi înşine în această dorinţă şi nu avem nicio abilitate de a ne imagina ceva în afara ei.

Senzaţiile, gândurile, dorinţele şi fanteziile noastre sunt toate îndreptate spre împlinirea dorinţei noastre de primi plăcere.

Însă, este aceasta singura noastră dorinţă?

Dacă am avea numai dorinţa de a ne bucura, atunci am fi precum animalele, blocate numai într-un impuls instinctiv de a ne împlini la maximum, în fiecare moment al vieţii noastre.

Cu toate acestea, noi avem un punct foarte mic, o scânteie, care vine de pe un nivel superior faţă de existenţa noastră animalică. Datorită trezirii acestui punct în noi, începem să ne întrebam: “Care este sensul vieţii?”şi “Pentru ce trăim?”

Acest punct, de asemenea, trezeşte în noi și senzaţii negative, ca lipsa satisfacţiei, goliciunea, depresia, neajutorarea şi disperarea și pe care generaţia noastră le simte mai mult decât oricare alta. Ne-am organizat vieţile ca să ne permitem libertatea faţă de grijile legate de furnizarea necesitaţilor noastre şi, exact din această cauză, întrebarea despre sensul vieţii este tot mai mult eliberată, aducând la suprafaţă astfel de cereri tot mai puternice. Ca rezultat, în societate apar multe probleme noi.

Credem că avem tot felul de pofte diferite în umanitate pentru bani, onoare şi cunoaştere, adică pentru tot felul de lucruri dincolo de nivelul de hrană, sex şi familie. Totuşi, avem cu adevărat numai întrebarea despre sensul şi scopul vieţii, care ne cere și un răspuns tot mai presant.

Există niveluri diferite de simţire şi conştientizare a acestor întrebări în diferiţi oameni şi, astfel, și o influenţă majoră a lor în vieţile noastre zilnice.

Diferitele moduri de comportament, culturile, obiceiurile şi credinţele fiecărei naţiuni, sunt cu toate, într-un final, răspunsuri la întrebarea despre sensul şi scopul vieţii. La nevoile noastre de bază, pentru mâncare, sex şi familie, suntem în mod esenţial cu toţii la fel. Totuşi, în momentul în care intrăm în dorinţele noastre sociale pentru bani, onoare şi cunoaştere, vieţile noastre sunt conturate după caracterul modului în care iese la suprafaţă în noi întrebarea despre sensul vieţii şi cum răspundem la ea. Suntem diferiţi exact în modul în care răspundem la această întrebare.

Mergem în diferite direcţii, încercând să răspundem la întrebarea despre sensul şi scopul vieţii. Totuşi, lipsindu-ne un răspuns adevărat, unul care să ne dea o împlinire de durată, ne tot regăsim fără rost, goi şi în depresie. În erele trecute, am avut un respect mult mai mare pentru psihologie, ştiinţă şi artă. Astăzi, totuşi, societatea se întoarce spre un confort şi o comoditate mult crescute şi apreciem tehnologiile care ne pot servi ca un mijloc pentru acest scop.

În ciuda acestui confort şi a distracţiilor, rămâne totuși adevărul că, dacă nu găsim un răspuns satisfăcător la întrebarea despre sensul şi scopul vieţii, atunci vom suferi într-un mod crescător. Deoarece generaţia tânără se concentrează astăzi mai mult pe tehnologii, această suferință se apropie de un final. Cu un impuls din ce în ce mai mic de a construi familii şi de a da naştere copiilor, ei nu vor să mai fie niște “bestii obişnuite”, care trăiesc ca într-o turmă, deoarece întrebarea despre sensul vieţii trăieşte în ei şi chiar o respiră.

Până acum, generaţia tânără răspunde pasiv: “Noi nu suntem în jocul vostru. Voi vreţi să trăiţi şi să aveţi succes și aşa să fie. Dar, asta nu este pentru noi.” După următoarea etapă, în această generaţie, această stare va fi mai accentuată, iar răspunsul va fi mult mai supărător.

Cu cât ne va scăpa mai mult răspunsul la această întrebare despre sensul vieţii, cu atât mai mult vom vedea creşterea a tot felul de distorsiuni, care vor apărea în locul acestuia. De aceea, legalizarea şi promovarea drogurilor puternice va creşte pentru a încerca să ne calmeze, iar tehnologiile vor continua să apară pentru a ne face vieţile mai uşoare, pentru a ne face să ne simţim încântaţi, stând în casă toată ziua.

Într-adevăr, dacă ne aranjăm inimile ca să răspundem doar la o întrebare foarte faimoasă, sunt sigur că toate aceste întrebări şi dubii vor dispărea de la orizont şi te vei uita în locul lor ca să descoperi că au dispărut. Această întrebare indignată este o întrebare pe care şi-o pune întreaga lume şi anume, “Care este scopul vieţii?”. Cu alte cuvinte, acest număr de ani ai vieţii noastre, care ne costă atât de mult şi numeroasele dureri şi chinuri pe care le suferim pentru ei, pentru a-i completa în întregime, cine este acela care se bucura de ei? Sau, chiar şi mai precis, pe cine bucură? Este adevărat că oamenii de istorie au obosit contemplând această întrebare şi, în mod special, în generaţia noastră. Nimeni nu-şi doreşte s-o ia în consideraţie. Totuşi, întrebarea rămâne, la fel de amară şi vehemenţă ca oricând. Uneori, ne întâlneşte neinvitată, se strecoară în mintea noastră şi ne umileşte până ne pune la pământ, înainte să putem să plutim, lipsiţi de minte, în curentul vieţii, ca întotdeauna. – Yehuda Ashlag, Introducere la Studiul celor Zece Sefirot

Cu secole în urmă, Cartea Zohar, cât şi cea reînnoită de Cabalistul secolului douăzeci, Yehuda Ashalg (Baal HaSulam), au prezis că, începând cu sfârşitul secolului 20, întrebarea despre sensul vieţii se va intensifica în umanitate, solicitându-le din ce în ce mai multor oameni să caute răspunsul adevărat al ei. Toți aceia care rămân nesatisfăcuţi cu ceea ce crează între timp cultura noastră, ca să se ocupe de această întrebare și care tot explorează în zadar diferite abordări, metode şi medii înconjurătoare, sunt aşteptaţi ca, într-un final, să se regăsească scufundaţi în înţelepciunea Cabala.

Înţelepciunea Cabala este o metodă a modului în care putem să percepem şi să simţim realitatea eternă, cât încă trăim în viaţa noastră prezentă. Dobândirea unei asemenea percepţii ne răspunde, într-un final, la întrebările precum: “Ce se întâmplă când mori?” şi “Care este sensul vieţii?”, deoarece, procedând astfel, noi accesăm viaţa spirituală în care continuăm să trăim după moartea corpurilor noastre proteice. Prin angajarea în această metodă, noi trecem prin schimbări semnificative, care revelează o percepţie complet diferită a realităţii, descoperim împlinirea nesfârşită, o conexiune profundă cu ceilalţi şi cu forţele cauzale ale realităţii şi capătăm un simţ de deplinătate şi de armonie cu lumea din jurul nostru. Această înţelepciune minunată este deschisă pentru toţi şi aşteaptă pe oricine are o dorinţă sinceră de a descoperi centrul motivului pentru care am apărut pe această planetă.

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Toți cabaliștii au această percepție dublă, a mea și a egoismului meu?

Răspuns: Depinde cu ce se asociază individul însuși: cu punctul din inimă sau cu egoismul său. Dacă se asociază și cu unul și cu celălalt, atunci el se simte cu adevărat într-o stare duală, divizat în două părți.

Întrebare: E o stare bună?

Răspuns: Este una foarte bună! În orice punct din viață, în orice stare, ții în minte că ești alcătuit din două părți, una este dorința egoismului tău și cealaltă este dorința de a fi o ființă umană.

În cele din urmă, este cel mai bine să te desparți de egoismul tău, să-l privești de la distanță și să te convingi singur ce fel de egoiști suntem. Alăturându-l binelui, înțelegem ce putem fi cu toții. Egoismul însă nu va dispărea și, în cele din urmă, noi nu vom mai suferi din cauza lui. Îl vom trata complet obiectiv. Aceasta este o calitate naturală mare, care ne ajută să urcăm din ce în ce mai sus.

Din lecția de Cabala în limba rusă din 04.02.2018

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Sensul vieţii este să învăţăm să trăim etern, în corpul fizic creat de Creator?

Răspuns: Nu. Corpul etern în Cabala înseamnă dorinţa care lucrează pentru dăruire. Prin urmare, sensul vieţii nu este în cadrul lumii noastre, ci în dobândirea corpului etern, adică dorinţa de a dărui, când o persoană devine precum Creatorul, crează un contact cu El, iar apoi este adeziunea comună.

Din lecţia de Cabala în rusă 1/28/17

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

În întregul sistem general al realităţii sunt doar două lucruri: Creatorul şi fiinţa creată, Lumina superioară şi dorinţa creată de Lumină în Ea Însăşi, ca un punct negru pe care Ea îl dezvoltă. Acest punct s-a dezvoltat până la starea în care simte că există independent, adică precum o fiinţă umană care trăieşte în această lume şi care are propria sa autoritate. A încetat să mai observe că există în interiorul Luminii care o conduce, o face să progreseze şi care lucrează constant cu ea.

Acest punct negru, un om al acestei lumi, nu este conştient că întreaga existenţă a lui – tot ceea ce face, spune, gândeşte, simte sau decide – este determinat de Lumină, de forţa superioară. Noi ne aflăm într-o astfel de ascundere. Iar toată munca noastră este să descoperim această forţă superioară şi să realizăm că acţionează în noi, lăsându-ne fără nicio libertate, cu excepţia unui singur lucru: să ne dorim să descoperim că ne conduce, cum deja se întâmplă cu adevărat, dar se întâmplă fără conștientizarea noastră.

Prin urmare, există două lumi: lumea inferioară, unde noi aparent suntem sub propria noastră autoritate şi lumea superioară unde descoperim că totul vine doar de Sus, de la Lumină, de la Creator. Principalul lucru în această muncă este să descoperim locul unde avem libertatea de alegere şi unde putem, prin ascundere şi revelaţie, să descoperim chiar între acestea libertatea noastră. Numai în acest loc existăm cu adevărat, ca fiinţe create.

În afară de asta, noi suntem sub conducerea completă a Creatorului, fie inconștienți, fie conştienţi. Totuşi, undeva la mijloc, este un punct special unde putem să ne determinăm independența. O putem găsi numai dacă noi căutăm credinţa deasupra raţiunii. Apoi, treptat, este revelată importanța Creatorului, ceea ce este mai mare decât importanța unei persoane.

Acest lucru este revelat de Sus, iar omul începe să simtă, cel puţin uneori, că, Creatorul este mai important pentru el, decât el însuşi şi este dispus să îşi investească toată viaţa şi puterea lui în El. Această senzaţie vine şi pleacă şi iar se întoarce. Această muncă este numită credinţă mai presus de raţiune, dăruire deasupra primirii. Până la urmă, anterior, totul era bazat pe dorinţa de a primi plăcere care i se revelează omului.

Se numeşte „un rege bătrân şi nebun”, însă tot timpul creşte alături de forţa credinţei în opoziţie cu ea, pentru a crea o oportunitate pentru cineva să-şi proclame independența sa ca o linie de mijloc între aceste două forţe.

Implementarea acestei munci este posibilă numai în interiorul grupului, în grupul de zece. Prin urmare, obţinerea garanţiei reciproce, conexiunea în jurul Muntelui Sinai, este o precondiţie necesară pentru primirea de sus a forţei credinţei. ¹

Prietenii şi grupul sunt mijloace de a revela Creatorul. Creatorul a spart sufletul comun pentru ca noi să-l asamblăm încă o dată şi să devenim în singur om. Într-adevăr, dacă ne corectăm pe noi înșine vom începe să ne simțim ca o singură structură. La fel cum acum ne uităm la corpul nostru şi percepem fiecare parte a lui ca fiind a noastră, exact în acelaşi mod vom vedea şi vom simți că toată umanitatea este un singur om.

Totuşi, noi asamblăm şi corectăm acest singur om numai cu un singur scop – pentru a revela spiritul vieţii în el, numit Creatorul. În măsura în care conectăm părţile separate, spiritul vieţii începe să intre în ele şi ele prind viaţă. Creatorul însufleţeşte totul. Astfel, munca împreună cu prietenii este mijlocul pentru revelaţia Creatorului şi a adevăratei realităţi.

Noi nu lucrăm direct cu Creatorul. În măsura în care lucrăm cu prietenii şi conectăm organele sufletului comun împreună, Creatorul se îmbracă în ele. ²

Linia dreaptă şi linia stângă nu se anulează între ele. Le pot simţi pe amândouă şi, de asemenea, linia de mijloc care le reconciliază. O dorinţă este în raţiune şi cealaltă este deasupra ei; acestea sunt două senzaţii diferite. Ele nu se amestecă; eu fac o distincţie clară între ele şi pot să trec de la una la cealaltă. Pot măsura una relativ la cealaltă; ambele dorinţe există, însă eu trebuie să decid prin care dintre cele două îmi doresc să mă identific. ³

Prima dată noi trăim numai în această lume, unde totul se petrece în dorinţa de a ne bucura şi nu urcăm la „al doilea etaj”. Apoi apare al doilea etaj în plus de cunoaştere: credinţa deasupra raţiunii. Prin urmare, eu am două opţiuni între care să navighez. Înţeleg când vine vremea să extind primul etaj, pentru a-l lărgi pe cel de-al doilea, dar dasupra lui.

Trăiesc în două lumi. În mine există două dorinţe fără ca acestea să se anuleze între ele: una este în raţiune, în Malchut, iar cealaltă este în credinţă, în Bina.

Noi încă nu simţim această divizare în interiorul nostru, însă ne îndreptăm spre ea. Trebuie să discutăm despre ea şi să încercăm să ne-o imaginăm, la fel cum studiem evenimentele în lumea noastră, pe care la început nu le înţelegem şi simţim. Însă gradual, în procesul acestor exerciţii, căpătăm senzaţiile şi ideile.

Baal HaSulam scrie că nu este nimic în lume ce o persoană nu poate să simtă, inclusiv Creatorul. Până la urmă, forţa superioară există; noi trebuie doar să dezvoltăm o sensibilitate crescătoare spre ea. Totul vine cu experienţa realizată şi obiceiul devine a doua natură. ⁴

Două lumi există simultan, fără să se anuleze între ele. Raţiunea şi credinţa deasupra raţiunii sunt două programe care acţionează în paralel. Putem să fim în oricare dintre ele şi să le conectăm împreună. Prin urmare, se numeşte credinţă deasupra raţiunii locul (spațiul) unde descoperim diferenţa dintre cele două lumi.

Fiecare nivel îşi are propriul adevăr: adevăr în raţiune şi adevăr deasupra raţiunii, gradul de Malchut şi gradul de Bina, între care existenţa noastră este realizată. Trebuie să creştem Malchut pentru a creşte Bina. Ele se influenţează între ele şi totul este implementat între ele. ⁵

Trec la un nivel de percepţie diferit, la gradul de Bina, credinţa, şi decid că credinţa este deasupra lui Malchut, deasupra raţiunii. În conformitate cu gradul credinţei eu decid că, Creatorul conduce totul, îmi determină toată existenţa, iar eu încep să fiu ghidat de mintea superioară a credinţei și nu de mintea mea animalică şi de cunoaştere.

Conform raţiunii eu sunt cel mai important şi conform credinţei, Creatorul şi prietenii sunt mai importanţi decât mine. Raţiunea, dorinţa de a mă bucura, va rămâne tot timpul ca linia stânga, împotriva celei drepte şi, exact mulţumita ei, eu voi fi capabil să cresc linia dreaptă, credinţa şi să avansez. Îngerul morţii există până la finala corectare. ⁶

Lumina a coborât de Sus în jos şi, pe calea ei, deja a construit fiecare punct, a făcut un ”semn” pentru fiecare stare. Ridicându-ne de jos în Sus, noi trebuie să ajungem la acelaşi punct, adică să ne ridicăm de la una dintre ”însemnări” la cealaltă. E ca şi cum am trage la ţintă. Noi trebuie doar să ne aducem rugăciunea în linie cu starea care există în faţa ei. Răspunsul la rugăciune există deja şi, de îndată ce cerem corect, îl vom primi imediat. ⁷

Din prima parte a lecţiei zilnice de Cabala 6/3/18 „Munca în credinţa deasupra raţiunii”

1 Minutul 0:20
2 Minutul 16:50
3 Minutul 20:20
4 Minutul 24:00
5 Minutul 28:20
6 Minutul 34:00
7 Minutul 53:35

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Rezumat

Abordarea corectă a vieții înseamnă descoperirea secretului ei, adică forța iubirii și a dăruirii. Înțelepciunea Cabala ne învață cum să descoperim această forță prin conectarea cu ceilalți oameni în timpul vieții noastre. Prin unitatea noastră este revelată cea mai înaltă Forță. Aceasta este o abordare diferită față de celelalte abordări, fiindcă ne învață că totul este pentru „ceea ce este cel mai bun” și că „totul înseamnă o lecție”. Odată cu descoperirea Creatorului, omul înțelege ce acționează în el, încotro este condus și cum să aibă o legătură permanentă cu Creatorul.

Din KabTv „O viață nouă” nr. 1005 „Abordarea corectă a Creatorului” din 29/04/18

Filed under: Criza, globalizare, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

La Știri (Daily Mail): Profesorul Moran Cerf de la Northwestern University, spune:….„Alegerea corectă a prietenilor este importantă, fiindcă ea conduce la asemănarea creierelor noastre cu ale acelora cu care petrecem cel mai mult timp….Asta înseamnă că, fără a fi conștient de asta, începi să devii la fel, să capeți comportamentul dorit de ei și modul lor de a vedea lumea. Cu cât studiem mai mult angajamentul (în grup) vedem, iar și iar, că doar fiind lângă anumiți oameni, efectiv aliniezi creierul tău la al lor.

Asta înseamnă că oamenii cu care petreci timpul au, de fapt, un impact asupra angajamentului tău față de realitate, dincolo de puterea ta de explicație și unul din efecte este faptul că devii ca ei. Cercetătorii sugerau înainte că acest „cuplaj neuronal” este partea cheii comunicării.

Dacă suntem pe aceeași lungime de undă cu cineva, putem anticipa ceea ce ar putea spune și, de aceea, am putea să îl înțelegem mai bine. Aceasta are în consecință un avantaj evoluționist, fiindcă înseamnă că lucrăm în echipă mai repede și mai bine”.

Comentariul meu: De fapt, creierele noastre comunică cu Creierul General al Universului. Suntem conectați la el ca niște modem-uri. Există între noi un sistem imens și fiecare primește prin el informații.

Comunicarea „directă” este adesea o iluzie. Ceea ce spun eu și ceea ce ajunge la ascultător nu este același lucru. Influența principală a mediului trece prin canale diferite.

De aceea, vreau ca studenții mei să studieze în conformitate cu un singur sistem, de la aceleași surse, să citească din blogul meu, din Twitter, etc. Numai în acest fel ne apropiem unii de alții.

Din KabTv „Știri cu Dr. Michael Laitman” 13/03/18

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Sufletul are volum?

Răspuns: Volumul sufletului este măsurat prin gradul dăruirii deasupra egoismului. Dacă egoismul unei persoane este mai mare şi dacă are abilitatea de a-l transcende şi de a dărui prin ajutorul lui, atunci este apreciat că un mare suflet.

Întrebare: Cât timp este necesar pentru a urca pe nivelele spirituale dacă noi studiem regulat înţelepciunea Cabala? Există o medie, sau este individual?

Răspuns: Nu există o asemenea măsură. Este o urcare individuală care depinde numai de eforturile tale.

Întrebare: De ce pe de-o parte ştiu că Creatorul există şi că se ascunde de mine, deşi eu nu simt asta, iar pe de altă parte simt ce se întâmplă în mod direct cu mine, dar nu raportez asta la Creator?

Răspuns: Creatorul nu se ascunde de tine, ci mai degrabă tu eşti cel care se ascunde de El. Tot ceea ce se întâmplă cu tine este realizat de Creator.

Întrebare: De unde vine “sinele”? Care este motivul pentru crearea lui?

Răspuns: “Sinele” este pur şi simplu o dorinţă egoistă, un sentiment al sinelui care este revelat prin cele patru faze ale Ohr Yashar (Lumina Directă).

Întrebare: Este posibil să se dezvolte şi să se îmbunătăţească pe cont propriu?

Răspuns: Nu. Dacă eşti singur, nu ai nicio conexiune cu Creatorul.

Întrebare: Dacă lumea există numai în mine, atunci toate ştiinţele, inclusiv înţelepciunea Cabala există de asemenea numai în mine?

Răspuns: Corect.

Întrebare: Am citit că Creatorul suferă mult mai mult decât o facem noi deoarece El este forţat să ne mişte prin suferinţă. Cum ar trebui să înţeleg acest lucru?

Răspuns: Într-adevăr, suferinţele noastre sunt simţite mai mult în Creator decât în noi deoarece El este totalitatea naturii, în timp ce noi suntem numai o mică parte din El.

Din lecţia de Cabala în limba rusă 12/31/17

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Atunci când văd un defect în ceva eu mă bucur cu el. Până la urmă, acesta este un semn că am făcut o corecţie şi prin urmare descopăr un nou defect. Adică eu sunt fericit în legătură cu starea mea anterioară corectată.

De asemenea, sunt fericit în starea prezentă, deoarece acum am o nouă oportunitate să fac o corecţie şi să mă bucur de asta. Reiese că în trecut, prezent şi viitor, tot timpul şi în toate stările, eu sunt bucuros.

Perfecţiunea este construită deasupra cunoaşterii, deasupra senzaţiei. În interiorul senzaţiilor eu simt deranjamente şi probleme, însă deasupra senzaţiilor – analizând de ce, de unde şi cu ce motiv vin la mine – eu mă bucur. Acestea sunt două nivele diferite.

Totul vine dintr-un mare sistem care îmi revelează problemele şi deranjamentele în conformitate cu abilitatea mea, iar eu trebuie să-mi corectez atitudinea faţă de ele. Acest sistem există înaintea mea. Atunci când îmi sunt revelate corupţiile, este un semn că trebuie să fac o corecţie, deoarece nu este nimic altceva de corectat decât atitudinea mea.

Din momentul în care văd o corupţie eu încep să mă gândesc de unde a venit, cine a trimis-o şi cu ce scop. Apoi lucrez asupra ei şi o corectez. Sunt fericit tot timpul. Mă aflu sub grija constantă a forţei superioare care construieşte sufletul meu. Eu trebuie doar să încerc să mă lipesc de acţiunile Creatorului, indiferent dacă ele îmi par rele sau bune.

Trebuie să îmi aduc aminte de unde vin problemele, dar să nu le urmăresc în cunoaştere (adică în senzaţiile pe care le trezesc în mine). În schimb eu rămân cu un nivel deasupra lor, înţelegând că totul este făcut în beneficiul meu. Vreau să mă lipesc de cel care mi-a dat lovitura şi să sărut mâna care m-a lovit. Astfel, eu vreau să mă lipesc de Creator deasupra loviturilor. Dacă reuşesc, eu mă detaşez de nivelul corporal şi exist în adeziune cu nivelul spiritual deasupra lumii corporale. ¹

Mă bucur de deficienţele revelate, deoarece ele au existat anterior în mine, însă au fost ascunse, permiţându-mi să cred că sunt perfect. Totuşi, atunci când o deficientă este revelată, este o salvare, deoarece unei persoane i se dă o oportunitate să corecteze ceea ce este capabil să corecteze. Aşadar, eu îmbrăţişez toate problemele şi deranjamentele pe care le aduce Creatorul asupra mea. Până la urmă, Creatorul le trimite doar de dragul corecţiei. El nu ne pedepseşte niciodată.

Creatorul Însuşi recunoaşte că El a creat înclinaţia rea. Toate problemele noastre vin din acel egoism. Prin urmare, nu este niciun defect care să îmi aparţină mie personal. Singura greşeală este că nu am îndeplinit ceea ce am putut îndeplini – asta este întreaga mea crimă.

Toate problemele există pentru ca eu să-mi corectez atitudinea faţă de ele, declarând că ele vin de la Creator şi îi sunt recunoscător pentru ele. Nimic altceva nu mai este necesar. Toate corecţiile sunt făcute interior, printr-o schimbare a atitudinii. Este necesar să ajung la o stare unde întreaga lume îmi va arăta unde trebuie să-mi corectez puţin mentalitatea şi totul va fi în regulă.

Acţiunile fizice sunt doar o joacă de copil. Adevăratele acţiuni stau ăn atitudinea noastră faţă de acţiunile Creatorului asupra noastră. Asta se numeşte munca Creatorului. ²

Bucuria este exprimată în faptul că, în conformitate cu senzaţia din dorinţa mea de a mă bucura, sunt în încurcătură, dar, conform cu senzaţia în credinţă (în dorinţa de dăruire obţinută), eu sunt într-o urcare. Distanţa dintre una şi cealaltă îmi dă senzaţia de bucurie. Fără lovitura în dorinţa de a mă bucura, eu nu aş putea obţine o nouă dorinţă de a dărui. ³

Din prima parte a lecţiei zilnice de Cabala 5/17/18, Shamati, articolul 40, „Care este măsura credinţei în Rav”

https://archive.kbb1.com/events/cu/goAL8TwF?language=ro

1 Minutul 28:35
2 Minutul 40:00
3 Minutul 49:40

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare de pe facebook: Cum putem împăca emoţiile cu raţiunea, deoarece emoţiile noastre apar ca răspuns la evenimentele din viaţă, care sunt departe de modul raţional în care merge lumea?

Răspuns: Emoţiile noastre nu au nicio legătură cu mintea. Ele se manifestă deoarece ele „sar” din dorinţa. Iar dorinţa este natura noastră din naştere.

Raţiunea este un sistem adiţional obţinut proiectat pentru a colecta emoţiile, să le sorteze, să le compare, să le limiteze, etc. Dar, în general, raţiunea este slabă în faţă emoţiilor; este secundară, după dorinţe.

Întrebare: Este posibil să limităm emoţiile?

Răspuns: Nu are rost. Trebuie să ajungi la o stare unde emoţiile tale sunt echilibrate. Până la urmă, emoţiile negative pot fi echilibrate cu cele pozitive, iar apoi te poţi simţi confortabil cu ele, deoarece atât emoţiile negative cât şi cele pozitive vor lucra împreună spre scopul superior.

Şi tu ştii că ai nevoie de toată asta. Nu te lupţi cu natura ta sau cu oamenii din jurul tău. Din contră, intraţi într-o stare când sunteţi în armonie între voi. Plusul unei persoane este compensat de minusul altei persoane. Suntem creaţi într-un asemenea mod încât, dacă noi toţi ne-am conecta corect între noi, am forma un sistem ideal şi toate plusurile şi minusurile noastre s-ar potrivi perfect.

Întrebare: Deci plusurile şi minusurile sunt împrăştiate în jurul lumii pentru a se conecta?

Răspuns: Asta este problema. Nu avem altă alegere. Încercam să facem ceva între noi, ne descurajăm văzând că nimic nu ajută şi, într-un final, murim.

Dar, de fapt, noi trebuie să vedem că nu putem face nimic pe cont propriu şi că trebuie să cerem ca, Creatorul să ne ajute. Apoi El va străluci asupra noastră cu Lumina superioară, sub influenţa căreia ne vom asambla în mozaicul corect şi ne vom completa între noi.

Apoi vom avea combinaţia perfectă a fiecăruia cu ceilalţi. Toate emoţiile negative şi pozitive vor fi  suplimentate, fiecare persoană va fi necesară pentru o alta și, în acest mod, vom ajunge la perfecţiune.

De pe KabTV „Ştiri cu Michael Laitman” 4/24/18

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Cel mai important lucru este unitatea noastră prin care noi restabilim sufletul spart al lui Adam. Munca unui om este să corecteze toate părțile acestui suflet, să le unească împreună prin conectarea treptată din ce în ce mai mult a unuia cu celălalt. Mai întâi, trebuie să ne dăm seama ce ne împiedică, ce rezistă la unitatea noastră. Se află în calitățile noastre interioare, nu este vreun dușman extern. Acest dușman stă în noi și, în loc să îl ascundem, trebuie să-l corectăm astfel încât să putem schimba ura pentru ceilalți în iubire pentru ceilalți. Când atragem acest adversar spre conexiune, el devine de 620 de ori mai semnificativ, mai puternic și mai adânc decât era înainte de spargere.

Rezultă că nu a fost o spargere, ci numai revelarea răului ascuns. El a existat de la început în interiorul lui Adam, dar nu s-a manifestat. Și când el a vrut să-și folosească dorința de primire pentru a dărui, el nu a putut să o facă din cauza calităților egoiste care s-au revelat atunci.

Trebuie să înțelegem esența spargerii, păcatului Pomului Cunoașterii. A fost revelarea răului care a fost plasat acolo inițial și care a fost revelat dintr-o dată. Apoi el a căzut spart, adică a fost incapabil să mențină unitatea anterioară.

Noi suntem cu toții consecința acestei acțiuni, numit Păcatul Pomului Cunoașterii, Distrugerea Templului, Spargerea, și noi trebuie să aflăm exact unde sunt aceste dorințe. (Minutul 0:20)

Înclinația rea este numai ceea ce rezistă la conexiune, dorința de primire situată opus dorinței de dăruire. La început, această dorință a fost restricționată. A fost incapabilă să lucreze cu primirea de dragul dăruirii. Și, de aceea, când această structură numită Adam a început să lucreze cu aceste dorințe de primire de dragul dăruirii, s-a revelat păcatul lui, cu alte cuvinte, intenția lui egoistă.

Trebuie să corectăm aceste dorințe care se dezvăluie ca fiind sparte, să începem cu cele mai ușoare și să trecem la cele mai grele. Asta ia timp; facem acest lucru în porții mici până când ne întoarcem la sufletul general corectat al lui Adam. Ajungem tocmai la starea în care a vrut să fie Adam HaRișon făcând acțiuni de primire de dragul dăruirii în întregul lui suflet, ca și cum el ar fi reușit.

Dar, de fapt, nu este chiar aceeași stare. De aceea trebuie să trecem prin tot acest proces, fiindcă prin el revelăm răul. Și dezvăluirea răului este o contribuție uriașă la corectare și la starea finală. Acest rău are o mare putere, opusă direct Luminii, Creatorului. Și tocmai această putere a răului și numeroasele lui aparențe sunt cele prin care obținem natura Creatorului, caracterul Lui, stilul Lui.

Ajungem să înțelegem adâncimea și multiplele fațete ale naturii răului egoismului și începem treptat să îl aducem la bine. În final, obținem o dorință corectată în care sunt două forțe: dorința noastră de unitate și rezistența egoismului la ea, amândouă lucrând pentru a întări puterea viitoarei conexiuni dintre noi și Creator.

De aceea este imposibil să avem rău fără bine sau bine fără rău – amândouă trebuind să lucreze împreună. Și, de fapt, își fac munca cu credință pentru revelarea Creatorului și pentru a-i aduce Lui plăcere. Întregul sistem este orientat spre acest lucru și noi trebuie doar să adăugăm munca noastră. (Minutul 3:50)

În toată răsuflarea noastră și în viețile noastre limitate, avem o singură oportunitate: să revelăm sursa vieții și să stabilim cu El o conexiune eternă. De aceea, încercăm să stabilim aceste conexiuni cu prietenii. Sunt obligat să mă conectez la sistem fiindcă numai din cele zece Sfirot voi fi în stare să obțin Forța Superioară (Minutul 48:13)

Din partea întâi a Lecției zilnice de Cabala 6/6/18 – Topic – „Atacăm conexiunea”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→