Aşa cum au scris înţelepţii noştri (Brachot 32), „Rabi Şamlai a spus, ‘Omul trebuie totdeauna să laude Creatorul şi apoi să se roage’. De unde am primit asta? De la Moise, aşa cum este scris, ‘Şi L-am implorat atunci pe Domnul‘. Este de asemenea scris, ‘O Doamne Dumnezeule, Tu ai început’ şi este scris, ‘Lasă-mă să trec peste, mă rog Ţie, şi să văd Ţara cea bună’”.

Şi motivul pentru care noi trebuie să începem cu slăvirea Creatorului este acela că în mod natural, când cineva îi cere ceva celuilalt, trebuie să existe două condiţii:

1. Ca el să aibă ceea ce îi cer, precum bogăţie, putere şi renumele de a fi bogat şi prosper.
2. Ca el să aibă o inimă bună, adică o dorinţă de a le face bine celorlalţi.

 (Rabaş – Art.17, Part.2, 1984-Agenda Adunării 1”).

Întrebare: De ce trebuie mai întâi ca omul să-L laude pe Creator?

Răspuns: Pentru că nu vreau să simt nimic altceva în viață sau în lume în afară de măreția Creatorului. Nu am nevoie de nimic mai mult.

Acest lucru dictează toate gândurile, dorințele, acțiunile și viziunea mea asupra lumii. Îmi modelează viziunea asupra lumii și creează o imagine corectă a realității. Măreția Creatorului este mai presus de orice.

Dacă apare o inconsecvență, o problemă sau o amenințare, măreția Creatorului acoperă totul. Înțeleg că El Însuși este Cel care pune acest lucru înaintea mea, astfel încât să-L pot înălța și mai mult în ochii mei. Aceasta este singura muncă pe care trebuie să o fac.

Am nevoie de măreția Creatorului pentru a-I dărui, pentru a acționa de dragul Lui și pentru a nu mă gândi la mine, astfel încât importanța Lui să-mi umbrească egoismul.

Întrebare: Și Creatorul mă ajută în acest sens?

Răspuns: El este gata să mă ajute dacă Îl cer. Dar de fiecare dată, devine mai greu pentru mine să cer și să-L conving că trebuie să simt măreția Lui; altfel, nu voi putea rămâne constant îndreptat către El.

Întrebare: Se întâmplă acest lucru deoarece Creatorul dorește să mă întorc continuu către El?

Răspuns: Creatorul vrea cu siguranță să ne întoarcem către El, dar El nu ne atrage niciodată către Sine, pentru a nu ne priva de liberul arbitru.

Întrebare: Și de aceea avem nevoie de mediu (grupul de zece, grupul, învățătorul), pentru a lovi în acest unic punct?

Răspuns: Da, doar pentru a dezvălui măreția Creatorului. Singur, nu o pot dezvălui. Trebuie să muncesc cu alții. Creatorul îmi este revelat doar prin grupul de zece. Grupul de zece este prisma prin care El acționează asupra mea.

Întrebare: Ce este în acest caz, rugăciunea pentru prieteni?

Răspuns: Aici nu există prieteni și nici „eu”. Există întreaga creație, tot ceea ce a fost creat de Creator, eu și El. Vreau să devin un canal al luminii Creatorului către întreaga creație. Asta înseamnă să devii un slujitor al Creatorului.

Din KabTV „Ultima generație”, 06.06.2018

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Trebuie să căutăm fericirea sau nu? Sau ea este tot în mâinile Creatorului?

Răspuns: Nu cred că este posibil să o găsim. Nu cred că fericirea poate fi găsită. Fericirea trebuie creată. Adică, trebuie să te pui într-o stare în care știi exact cum să o forțezi să fie dezvăluită, apoi o vei vedea.

Întrebare: O întrebare foarte importantă este: „Ce înțelegeţi prin cuvântul «fericire» când îl spuneţi acum?”

Răspuns: Prin fericire înțeleg sentimentul că viața cuiva a fost un succes.

Întrebare: Are omul un astfel de sentiment spre sfârșitul vieții sale sau de-a lungul vieții sale: „Trăiesc viața corectă; viața mea este un succes”? Cum este?

Răspuns: Nu, cred că se întâmplă spre sfârșit.

Întrebare: Deci este întotdeauna o muncă în desfășurare? Rezultă că viața noastră este o muncă constantă în desfășurare?

Răspuns: Da, atunci când omul caută încă, tot mai mult, să-și reconstruiască viața iar și iar, astfel încât să-i aducă fericirea pe care o imaginează. Să presupunem că eu îi fac pe oameni fericiți, îmi fac familia fericită, orice își poate imagina omul.

Întrebare: Deci, direcționezi acum vectorul „departe de mine” – pentru a-i face pe alții fericiți. Despre asta vorbiţi mereu. Așa descopăr eu sensul vieții? Deci, într-un fel, ajung la concluzia că asta îmi aduce fericire?

Răspuns: Da.

Întrebare: Este aceasta o muncă constantă?

Răspuns: Este o muncă constantă care nu se poate opri niciodată. Și omul ar trebui să înțeleagă clar cum să facă asta.

Comentariu: Dar pe parcurs, el este dezamăgit, urcă din nou și așa mai departe.

Răspunsul meu: Nu știu ce înseamnă să fii dezamăgit. Trebuie doar să-ţi imaginezi calea. Și apoi „călătorul va stăpâni calea”.

Comentariu: Adică, pentru ca fericirea să te urmeze, nu înseamnă că ești fericit; trebuie să muncești tot timpul pentru a-i face pe ceilalți fericiți. Și nu este ușor, așa cum o înțelegem noi.

Răspunsul meu: Nu contează că nu este ușor. Există ceva ușor în viață? Nimic nu este ușor.

Întrebare: Dar este aceasta calea? Această cale anume?

Răspuns: Da.

Întrebare: Când spuneţi „calea luminii” și „calea întunericului”, ce vreţi să spuneţi prin asta?

Răspuns: Calea luminii este atunci când aduci lumină oamenilor. Iar calea întunericului este atunci când nu poți face asta.

Întrebare: Nu poți, sau nu vrei?

Răspuns: Cred că „nu pot” și „nu vreau” sunt același lucru.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 31.10.2025

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

 „Și înțelepții vor străluci ca strălucirea firmamentului.”

Astfel, odată cu corectarea firmamentului, Parsa, KHB TM de Ațilut au fost divizate și împărțite, și doisprezece Parţufim au ieșit din ele:

1. Keter a fost împărțit în patru Parţufim: Atik și Nukva, Arich Anpin și Nukva.
2. Hochma și Bina au fost împărțite în patru Parţufim: AVI superior și YEŞSUT.
3. Tiferet și Malchut au fost împărțite în patru Parţufim: marele ZON și micul ZON.

Prin urmare, acești doisprezece Parţufim sunt numiți „strălucirea firmamentului”, deoarece au fost creați și au ieșit la iveală prin forța firmamentului.

Prima strălucire este strălucirea celor care strălucesc în iluminarea strălucirii.

A doua strălucire este strălucirea care strălucește și sclipește pe mai multe părți.

Prima strălucire este Parţuf Atik, iar a doua strălucire este Nukva sa. Atik însuși provine din Malchut neîndulcit, deasupra firmamentului, care este materia nefisurată. Totuși, această Malchut este rădăcina lui Malchut îndulcită și ea aprinde luminile lui Bina după ce acestea au fost stinse (RAŞBI, Zohar pentru Toți, Vol. 3, VaYera „Și iată, Trei Bărbați – 1”).

Zohar-ul este totalitatea luminii care trece prin Atik și Arich Anpin către ZON și intră în Nukva.

Sufletele care urcă din lumile BYA (Bria, Yeţira, Asia) și intră în Malchut al lumii Aţilut dezvăluie această lumină acolo, și prin urmare, se numește Zohar (strălucire).

Întregul sistem este activat de dorința, intenția și rugăciunea noastră (MAN) atunci când ne implicăm în studiul Zoharului.

Cererea noastră se ridică în sus, ajunge la Atik, iar de acolo lumina începe să coboare spre noi. Această lumină se numește Zohar.

Această lumină ne corectează și ne umple.

De asemenea, susține și animă întregul sistem, îl pune în mișcare și readuce toate părțile sale la scopul creației.

Din a doua parte a Lecţiei zilnice de Cabala 19/03/10, Cartea Zohar

Filed under: Educatie, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Credința mai presus de rațiune este intrarea în lumea spirituală, deoarece tocmai aceasta ne determină locul. Este ca o carte de identitate care atestă cine este omul, unde se află în relație cu umanitatea, cu egoismul său, cu Creatorul și cu întreaga realitate. Acest parametru unic – credința mai presus de rațiune – definește întregul om.

Zi de zi, lucrăm din nou și din nou la credința mai presus de rațiune până când treptat, intrăm în ea. Acest lucru poate dura mult timp, dar de fiecare dată facem încă un pas înainte.

Și trebuie să credem de asemenea, cu credință mai presus de rațiune că în fiecare zi avansăm spre acest concept până când devine o parte a omului, determinând gradul său spiritual: omul care se află  deja în lumea adevărului, adică în lumea spirituală, în adeziune cu prietenii și cu Creatorul și urcând pe scara spirituală.

Se spune că sarcina noastră este să depunem eforturi, iar mântuirea Creatorului vine într-o clipă. Aceasta înseamnă că începem să simțim o dorință de a-i iubi pe toți prietenii. Toate aceste fețe diferite de pe ecran trezesc iubire în mine, pentru că sunt cei mai apropiați oameni de mine, mai apropiați chiar decât propria mea familie, pentru că suntem cei mai apropiați unul de celălalt în cadrul sistemului sufletului comun, Adam HaRişon.

Și nu contează că unul este din Africa, altul din Italia și un al treilea din Orientul Îndepărtat; acest lucru nu are nicio semnificație, deoarece nu judecăm după calitățile materiale ale acestei lumi, ci după cele spirituale. În acest sens, suntem cei mai apropiați oameni unii de alții, părți vecine ale unui singur suflet.

Conexiunea dintre noi este posibilă doar prin sentimentul de iubire, atunci când fiecare vrea să se agațe de celălalt, să-l ajute. Iubirea acoperă toate greșelile, și în ciuda tuturor dificultăților, îmi doresc să mă unesc cu prietenii mei.

Prin urmare, dorința de corectare este o dorință de iubire. Înțelepciunea Cabala vorbește doar despre simțăminte, deoarece Creatorul a creat dorința de a te bucura, dorința de a simți împlinirea. Prin urmare, trebuie să clarificăm ce vrem să simțim și în ce organe de percepție.

Din Lecția zilnică de Cabala din 07/06/20, „Munca în credință mai presus de rațiune”

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Dacă încă nu înțeleg ce este credința mai presus de rațiune sau cum să o ating, nu este vina mea; acest lucru provine din însăși natura creației. Există egoism în fiecare dintre noi, care nu ne permite să ne ridicăm deasupra sinelui și să înțelegem cum este posibil să existăm deasupra dorinței de a primi plăcere și să ne îndreptăm spre exterior, dincolo de ego. Chiar această stare se numește credință mai presus de rațiune.

Trebuie să impun o restricție (Ţimţum) dorinței mele de a primi și să mă ridic deasupra ei, spre dăruire.

A acționa de dragul dăruirii înseamnă:

• Ceea ce este în afara mea îmi devine mai drag decât mine însumi.
• Accept acest lucru ca fiind definitoriu și decisiv.
• Întreaga mea viață depinde de grup și de Creator.
• Mă predau lor, mă dizolv în ei și nu doresc să păstrez nimic pentru mine, cu excepția unui singur punct – punctul meu rădăcină din sistemul lui Adam HaRişon.
• Cu acel punct unic, doresc să exist în prieteni, să fiu inclus în tot ceea ce este în ei. Asta înseamnă că am credință mai presus de rațiune, puterea dăruirii pe care o accesez și prin care încep să mă construiesc treptat și în mod repetat.

În cele din urmă, fiecare om trebuie să îndeplinească această muncă interioară, deoarece asta înseamnă spiritualitatea: gradul de Bina este mai înalt decât Malchut atunci când ne străduim să gândim, să simțim, să înțelegem și să percepem conform gradului superior, deasupra noastră.

Nu urc abandonându-mi locul, ci construind un nivel suplimentar de percepție pe el. Nu este vorba despre a deveni mai inteligent sau mai sensibil; aceasta ar fi doar o dezvoltare interioară, egoistă.

Dezvoltarea spirituală înseamnă că mă ridic deasupra percepției mele naturale și doresc să percep totul prin importanța prietenilor.

Trebuie să ne amintim că toate gradele și toate stările există deja în realitate; trebuie doar să facem efortul de a le accesa.

Mă aduc la gradul de credință, gradul de Bina, ceea ce înseamnă că cei care sunt în afara mea, a grupului și a Creatorului, devin mai importanți decât mine. În această formă, încep să văd, să simt și să aud ceea ce se întâmplă în interiorul prietenilor și nu în interiorul meu. Și această relație, această orientare către ceea ce se întâmplă în ceilalți și nu în mine, îmi oferă o simțire spirituală.

Dacă aș simți doar ceea ce se întâmplă în prieteni, aș fi un înger.

Dar dacă mă simt pe mine însumi și sunt și în interiorul prietenilor și în interiorul Creatorului, percepând și înțelegând ceea ce se întâmplă cu ei, atunci sunt numit cabalist, ceea ce este un grad mult mai înalt decât cel al unui înger.

Aici, omul începe să atingă adevăratele calități spirituale.

Deasupra rațiunii înseamnă a acționa conform dorinței de a dărui, de dragul conexiunii, conform definițiilor spirituale – nu celor corporale. În lumea materială, fiecare există separat; nu există conexiune. Fiecare acționează pentru sine și nu pentru dăruire.

Dar mă străduiesc să stabilesc starea de unitate și dăruire reciprocă, să încep să simt o astfel de realitate și să văd întreaga lume prin ea.

Vreau să văd pe fiecare prin ochi diferiți, nu ai mei, ci prin ochii grupului de zece.

Și același lucru este valabil și pentru simțirile mele, inima mea, mintea mea; În tot ceea ce fac, mă străduiesc să ating percepția colectivă, să văd lumea nu ca pe un singur om, ci ca pe un grup de zece.

Pentru că grupul de zece este o structură spirituală, un Parţuf, și tot ceea ce este revelat în el este o stare spirituală.

Din Lecția zilnică de Cabala din 08/09/20, „Munca în credință mai presus de rațiune”

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Omul trebuie să înțeleagă că trăiește într-o lume în care nu are dreptul la nimic. Și dacă ia ceva, îl consumă pentru sine, de dragul său, atunci trebuie să plătească pentru acel lucru, să îl dea înapoi, să îl ramburseze și așa mai departe.

Întrebare: Și faptul că stricăm totul, ucidem, toate acestea se întorc la om ca un bumerang? Ce părere aveți?

Răspuns: Va trebui să plătim pentru toate acestea la scară globală.

Comentariu: Amintiți-vă, Rabi Akiva a spus „cartea este deschisă, mâna scrie” și tu împrumuți, ca să spun așa, iar mai târziu trebuie să rambursezi totul.

Răspunsul meu: Va trebui.

Întrebare: Despre asta este vorba?

Răspuns: Da.

Întrebare: Și este normal să iei doar ceea ce este necesar pentru supraviețuire?

Răspuns: Doar pentru supraviețuire, iar dacă iei doar pentru supraviețuire, atunci vei putea să îl dai înapoi.

Comentariu: Și așa este, binecuvântat fie.

Răspunsul meu: Relativ. Este o chestiune foarte complicată. La urma urmei, natura este închisă, integrală, perfectă. Și prin urmare, existența noastră în cadrul ei, în natură, necesită să fim cu adevărat atenți și complet dedicați.

Întrebare: Cum putem atunci, să atingem armonia cu natura?

Răspuns: Numai dacă reușim să ne unim cu natura și să dobândim capacitatea de a dărui în aceeași măsură în care luăm. Atunci vom regla cât să luăm și cât să dăm.

Întrebare: Dar în principiu, nu ne îndreptăm constant spre asta într-un fel sau altul?

Răspuns: Sper că într-o zi o vom face.

Întrebare: De ce nu ni s-a dat capacitatea de a înțelege și simți toate acestea? Pur și simplu luăm lucruri din natură fără griji.

Răspuns: Dar ne îndreptăm spre asta. Este o dezvoltare, dezvoltarea treptată a naturii de la mineral înainte.

Întrebare: Deci trebuie să ajungem la punctul în care nu pot pur și simplu să iau totul așa cum vreau. Și cu siguranță nu să ucid, să fur și așa mai departe?

Răspuns: Desigur.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 03.11.2025

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Încă de la începutul cuvintelor mele, simt o nevoie stringentă de a sparge un zid de fier care ne-a separat de înțelepciunea Cabala, de la ruina Templului până la această generație. Acesta apasă greu asupra noastră și ne stârnește teama de a fi uitată de Israel. (Baal HaSulam „Introducere la Studiul celor Zece Sfirot“)”)

„A sparge un zid de fier” înseamnă că noi, cei care vrem să înțelegem ce este înțelepciunea Cabala, să nu ne distanțăm de înțelepciunea însăși. Acest lucru necesită atât muncă internă, cât și externă din partea tuturor.

Întrebare: Ce ne lipsește pentru a sparge acest zid și a înțelege partea ascunsă a Torei?

Răspuns: Trebuie să studiem atât partea revelată, cât și cea ascunsă a Torei, cât mai mult posibil. Și toate acestea trebuie acceptate de noi în unitate unii cu alții.

Să sperăm că studiul nostru ne va împinge cu siguranță spre unificare.

Din partea a 2-a a Lecţia zilnică de Cabala 05/11/25, Scrierile lui Baal HaSulam „Introducere în Studiul celor Zece Sfirot”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă Creatorul mă răsfață ca un tată bun, îndeplinindu-mi cele mai profunde dorințe, ar trebui să mă limitez și să nu mă bucur de ele? Indică acest lucru, în cazul meu, progresul meu slab? Cum ar trebui să consider acest lucru?

Răspuns: Trebuie să înțelegi că Creatorul îți oferă oportunitatea de a te ridica la nivelul Său prin astfel de mici jocuri cu El. De aceea vrei să participi la ele.

Întrebare: Ar trebui să acceptăm și să fim recunoscători sau să respingem aceste dorințe?

Răspuns: Depinde de cum le gestionezi. Dacă pur și simplu accepți împlinirea, atunci te afli în stări opuse Creatorului – El dăruiește, tu primești și asta este tot.

Dacă vrei să fii în stări similare cu a Lui, atunci refuzi să primești în acest fel și te conectezi, de exemplu, doar cu o porțiune din răsfățul pe care El vrea să ți-l ofere, astfel încât, primindu-l, să simți cu adevărat plăcere. În acest fel, devii mai aproape de Creator, asemenea Lui.

Din partea a 2-a a  Lecţiei zilnice de Cabala 07/11/25, Scrierile lui Baal HaSulam „Introducere la Studiul celor Zece Sfirot”

Filed under: Creatorul, Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Creația necesită două laturi, două calități, fără de care ea nu se poate distinge de Creator. Percepe doar ceea ce există în interiorul ei, și prin urmare, nu există niciun Creator în afara creației.

Doar primul act, crearea a ceva din nimic, a fost aparent extern, emanând din esența eternă, perfectă. Așa dezvăluie Cabaliștii acest mesaj: calitatea dăruirii a creat punctul negru al creației, ceva în afara ei.

Toate acțiunile ulterioare au loc în cadrul creației, chiar în acel punct. În ea, lumina începe să se răspândească; calitatea dăruirii începe să se manifeste, și în comparație cu ea, creația ajunge să se cunoască pe sine, percepe diferența dintre primire și dăruire.

După ce și-a realizat natura, creația simte în mod natural o dorință imensă de corectare, de atingere a egalității și asemănării maxime cu calitatea originală a dăruirii.

O parte a acestui proces are loc cu forța. Două calități opuse care acționează una asupra celeilalte provoacă coborârea lumilor până când interrelaționarea lor dă naștere la ceva special – o calitate intermediară, neutră, care nu aparține nici primirii, nici dăruirii, nici calității Creatorului, nici celei a creației. În cadrul creației, între impuritate și sfințenie, apare Klipa Noga – o parte neutră. Această nouă realitate conferă creației independență, capacitatea de a se exprima. Mai mult, acum creația nu este doar capabilă, ci și obligată să decidă ce este ea și la ce se raportează.

Acest lucru necesită o muncă specială, deoarece creația trebuie să accepte ambele forțe opuse în mod egal. Dar atunci, cum poate determina ce este bine și ce este rău?

Această dilemă se reflectă în noi; se manifestă ca lumină și întuneric, ca o confuzie a sentimentelor, ca credință mai presus de rațiune, ca ceva care apare și dispare. Această calitate de mijloc se exprimă în gândurile și dorințele noastre până când, în cele din urmă, atingem o poziție independentă pentru a ne dezvălui independența în ea prin propria noastră decizie.

Acest lucru este foarte dificil. Natura ne pregătește să devenim independenți în afara ei, în afara creației. Atunci vom vedea atât Creatorul, cât și creația, întregul univers din exterior. Pentru asta ne pregătesc cele două forțe opuse.

Pe baza calității de mijloc, încorporăm atât sfințenia care se află deasupra ei, cât și impuritatea care se află sub ea, pentru a ne construi ca un Parţuf spiritual complet. În ea, Creatorul și creația se contopesc într-unul prin utilizarea corectă a ambelor forțe și includerea întregii creații în noi înșine.

Din Lecția zilnică de Cabala din 27.03.2011, „Principiile educației globale”

Filed under: Educatie, Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Toate prevențiile și amânările care apar în fața ochilor noștri nu sunt decât o formă de apropiere – Creatorul vrea să ne aducă mai aproape, iar toate aceste prevenții ne aduc doar apropiere, deoarece fără ele nu am avea nicio posibilitate de a ne apropia de El [Creatorul]. Este aşa, pentru că prin natura sa, nu există o distanță mai mare [decât a noastră față de Creator], deoarece noi suntem făcuți din materie pură, în timp ce Creatorul este mai înalt decât orice înălţime. Abia atunci când omul începe să se apropie, începe să simtă distanța [dintre el și Creator. Și să nu credeţi că acest abis a apărut abia acum. Absolut deloc! Era acolo și abia acum i se dezvăluie omului.] Și orice prevenție pe care omul o depășește, [aceasta – doar în conexiune] aduce calea mai aproape pentru acel om. (Acest lucru se întâmplă deoarece omul obișnuiește să se miște pe o linie de creștere mai mare. Prin urmare, ori de câte ori omul simte că este departe, acest lucru nu induce nicio schimbare în proces, deoarece știa dinainte că se mișcă pe o linie de creștere mai mare, deoarece acesta este adevărul, că nu există suficiente cuvinte pentru a descrie distanța dintre noi și Creator) (Baal HaSulam, Şamati 172, „Chestiunea prevențiilor și a întârzierilor”).

Inițial, trebuie să acceptăm condiția că suntem extrem, polar, maxim depărtați de Creator și că fiecare stare nouă a noastră – oricare ar fi ea, conform unui modul, în valoare absolută – este întotdeauna mai aproape de Creator, deși ni se pare a fi mai departe. La urma urmei, îmi dezvălui adevărata stare și apoi o corectez – pasul stâng, pasul drept și așa mai departe.

Vedem că numai mediul înconjurător poate ajuta omul să se mențină și să nu se abată de la această cale. Cum se poate convinge, atunci când se simte mai rău că în realitate, este acum mai aproape de Creator? Totul din interiorul lor le spune că sunt mai departe și mai răi. Se blestemă și se condamnă singuri.

Dar de fapt, ceea ce li s-a revelat este pur și simplu ceea ce era acolo înainte, doar că au văzut acum că trebuie să-l corecteze, și astfel, să se apropie de grup și să se unească cu ei, în ciuda altor calcule.

Prin urmare, avem nevoie de obiceiul de a merge la o distanță tot mai mare. La urma urmei, dacă devenim mari specialiști pe calea noastră, atunci fiecare mică răsucire și fiecare mic obstacol ne va părea mare.

Când suntem mici, nu vedem aceste obstacole, nu le observăm și ni se pare că nu există deloc. Și atunci fiecare mică abatere, fiecare schimbare minimă, va fi resimțită ca o barieră uriașă. Aceasta este diferența dintre un specialist și un om obișnuit.

Prin urmare, pe măsură ce ne apropiem de Creator, ne vom respinge mai mult unii pe alții și ne vom urî mai mult, precum elevii lui Rabi Şimon.

Nu vom dori să ne apropiem; Vom începe să condamnăm grupul de zece, să credem ceea ce simțim și vedem: „Cum pot sta în preajma acestor oameni?! Obișnuiau să fie diferiți! Trebuie să mă îndepărtez de ei!” Și așa mai departe. Doar ajutorul reciproc, sprijinul reciproc, garanția reciprocă ne pot salva.

Câți prieteni am avut pe parcurs care au căzut din „căruța” noastră! E păcat? Desigur, ei se vor întoarce. Dar trebuie să ne gândim cum cu fiecare pas, să creăm de fiecare dată un aşa grup de zece, un astfel de Kli (vas), încât nimeni să nu cadă din el.

Din Congresul din Moldova 08/09/19, Lecția 7 „Chestiunea prevenţilor și amânărilor”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→