Medium a publicat noul meu articol “Singur nu este întotdeauna însingurat”

Se pare că rețelele sociale, pandemiile și viața modernă ne-au făcut oameni izolați, mai înstrăinați decât oricând unii de ceilalți și bucurându-ne în principal de propria noastră companie. Timpul de conversație al oamenilor a scăzut de aproape treizeci de ani și chiar și apelurile video nu pot inversa tendința. Se pare că pentru tot mai mulți oameni, comunicarea cu alți oameni pur și simplu nu mai este atrăgătoare. Dar ținând cont de faptul că suntem din ce în ce mai narcisiști, această tendință nu ar trebui să ne surprindă. În viitor, ne putem aștepta ca această tendinţă să continue și chiar să se accelereze.

Și eu simt că prefer să stau în camera mea și să-mi petrec timpul așa cum îmi place, decât să socializez cu oameni care în mare parte nu mă interesează. Am cărțile mele; am noutăţi despre știință și alte știri pe care le urmăresc; și am diverse alte interese.

Pot simpatiza cu oamenii care simt că nu au nevoie de alți oameni pentru a-și satisface nevoile sociale, deoarece toți suntem din ce în ce mai concentrați pe noi înșine. Pentru mulți oameni nevoia de reciprocitate, de aprobare din partea societății se diminuează.

Cu toate acestea, nu este că oamenii devin din ce în ce mai antisociali. Ei devin din ce în ce mai pretențioși și nu vor să-și piardă timpul sau energia pe conexiuni inutile care nu le aduc niciun beneficiu real.

Oamenii sunt indiferenți față de ceilalți oameni pentru că devin din ce în ce mai orientați spre scopurile lor. Ei își aleg obiectivele în viață și se străduiesc să le atingă. Aceasta este o dezvoltare pozitivă care îi va conduce pe oameni să-și urmărească scopul vieții.

În ceea ce mă privește, în ciuda naturii mele izolate, scopul vieții mele cere să mă conectez cu cât mai mulți oameni posibil și la cel mai profund nivel posibil: în inima mea. Pentru a-mi atinge scopul, sunt dispus să mă conectez cu orice persoană și să îmbrățișez orice persoană. Dar dacă nu ar fi scopul meu, aș fi în continuare fericit, izolat în camera mea, așa cum eram înainte de a începe să răspândesc înțelepciunea Cabala în întreaga lume, care este scopul vieții mele și pentru care voi face cu bucurie orice sacrificiu.

Și așa cum sunt eu, la fel și mulți alți oameni devin din ce în ce mai orientați spre obiective. Este o evoluție în umanitate și nu regresie. În viitor vom vedea din ce în ce mai mulți oameni care se conectează în jurul unor obiective comune, evitând interacțiunile ocazionale care li se vor părea inutile. Ei vor trăi pe două niveluri: la nivel superficial vor apărea depărtați sau rezervați, dar la un nivel mai profund vor fi profund conectați cu cei care le împărtășesc obiectivele.

Filed under: Educatie integrala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Se spune că „Pănă nu zidește Domnul o casă, în zadar muncesc la ea constructorii” (Rabaș, Ce înseamnă, ‘Nu există binecuvântare în ceea ce este numărat,’ în muncă?           

Aceasta înseamnă că nu trebuie să ne așteptăm ca o persoană să își poată construi propriul suflet, Templul sau casa sfințeniei în care va dezvălui conexiunea cu toate creaturile, cu toate sufletele și cu Creatorul care le umple pentru a se întoarce la starea unui singur suflet — Adam HaRishon, la un singur Kli și la o singură lumină în care toate sunt incluse și se sprijină reciproc.

Dacă Creatorul nu construiește această structură, nu o stabileşte, nu o umple și nu o susține, atunci o persoană nu are nicio speranță să facă vreun progres în acest sens.

Eu, individual nu sunt capabil să construiesc un Kli spiritual din dorințele mele necorectate, dar în același timp spun: „Dacă eu nu mă ajut, atunci nimeni nu mă va ajuta”. Numai dacă depun toate eforturile posibile și în cele din urmă deznădăjduiesc, numai atunci voi putea să-i cer Creatorului să-mi construiască o casă a sfințeniei și să spun că „Dacă Domnul nu zidește o casă, în zadar muncesc la ea constructorii ei”.

A construi un Templu înseamnă a corecta toate calitățile unei persoane spre asemănare de formă cu Creatorul. Și apoi, după asemănarea calităților lor, Creatorul va umple această casă, inima omului.

Când depunem cu adevărat toate eforturile, vedem că nu suntem capabili să ne conectăm unul cu celălalt de dragul dăruirii, astfel încât să ne putem transmite unii altora și împreună, Creatorului. Nu suntem capabili să construim un Templu, adică o conexiune potrivită pentru a-l dezvălui pe Creatorul dintre noi. Atunci strigăm: „Dacă nu Domnul zidește o casă, în zadar muncesc în ea constructorii ei”! Și atunci primim ajutor de sus.

Creatorul o face. El nu ajută pe nimeni individual, ci numai pe toți împreună; prin construirea conexiunii din noi toți, care se numește casa sfințeniei, structura sufletului, în interiorul căreia, după puterea conexiunii noastre, se dezvăluie Creatorul, lumina interioară.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 8/30/22, “Până Domnul nu zidește o casă, constructorii ei lucrează la ea în zadar”

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Dacă te uiți la întreaga istorie a omenirii, este clar că oamenii s-au străduit întotdeauna să-şi îmbunătățească condițiile existenței în societatea umană; adică căutau cum să existe împreună.

Războaiele s-au încheiat și s-a stabilit pacea pentru o perioadă scurtă de timp, dar apoi războaiele  au început din nou. Și până acum omenirea nu înțelege cum să ajungă la o viață bună, la pace, armonie și apropiere între națiuni.

Este clar pentru toată lumea că, dacă renunțăm la revendicările reciproce și ajungem la înțelegere reciprocă, atunci viața va fi mai bună. Dar nu suntem capabili să facem asta din cauza egoismului nostru. În fiecare persoană există un egoist cu dorinţa lui de a se bucura, care se opune conexiunii sale cu ceilalți.

La urma urmei, conexiunea presupune disponibilitatea mea de a ajuta pe altul și disponibilitatea lui de a mă ajuta, astfel încât să fim ca o singură persoană, fără nici un calcul despre ce beneficii voi primi și ce va primi el, ci doar pentru a ne asigura că este bine pentru toată lumea.

Această formulă nu ne este clară și nu suntem capabili să o implementăm nici măcar într-o măsură minimă. Prin urmare, omenirea caută constant modalități de a aborda starea de conexiune universală în care toată lumea se va sprijini reciproc și va oferi tuturor o viață bună și sigură – copii, femei și bărbați. Cu acest acord, Pământul va putea să ne furnizeze tuturor resursele sale; va fi necesar doar să le distribuim corect și cu bunăvoinţă, pentru ca toată lumea să aibă suficient.

În subconștient, omenirea înțelege că ar fi mai bine pentru toată lumea. Dar în același timp, de mii de ani suntem din ce în ce mai deconectați și nu ne gândim deloc la cum să îndeplinim această condiție firească de a trăi în iubire frățească, precum o singură persoană.

Dar de mai multe ori, de-a lungul a mii de ani de încercări, omenirea a avut această idee despre cât de minunată ar fi viața dacă ne-am putea apropia, ne-am uni și am avea grijă unul de celălalt. Cât de mult ne-ar scuti de suferință și de epuizarea forței și a resurselor. Toată munca se putea face împreună cu ușurință și plăcere, cu încredere și bucurie.

Omenirea vorbește și s-a gândit la asta de mult timp și de fapt, la un moment dat în vremuri străvechi, în diferite părți ale lumii, au existat astfel de comunități care au acționat împreună comunitar. Au existat, până când egoismul a explodat în fiecare dintre aceste comune și a distrus orice armonie și unitate.

Astăzi ne aflăm într-un stadiu în care toate aceste încercări au fost deja trecute și lepădate: idei de extremă dreaptă și extremă stângă, radicalism, capitalism, socialism, anarhism etc. În toate aceste formațiuni, nu a existat un singur principiu care să poată fi păstrat astfel încât să mulțumească mai mult sau mai puțin pe toată lumea.

Și de aceea, de la sfârșitul secolului al XX-lea, știința Cabala a început să fie revelată omenirii și este dezvăluită mai ales astăzi. în mod decisiv Înainte de aceasta, Cabala spre deosebire de toate celelalte metode, a fost ascunsă și interzisă pentru distribuție. Cabaliștii au ascuns-o cu grijă și au așteptat momentul în care omenirea ar înțelege că existența este posibilă numai dacă se ridică deasupra dorinței sale egoiste, a naturii sale.

Astăzi putem spune deja că am încercat toate metodele și toate tehnicile, am încercat să le implementăm și suntem convinși că este imposibil. Ceea ce rămâne este doar să urmăm știința Cabala. Este nevoie doar de puțină implicare din partea noastră, dar până la urmă toate corectările trebuie dezvăluite de sus, adică din natură însăși.

De aceea ne-am adunat aici, pentru a încerca prin conexiunea noastră să realizăm bucuria trezirii, în care toate visele și speranțele care au însoțit omenirea în cele multe mii de ani de viață în această lume se realizează în formă optimă, cea mai bună. Atunci omenirea va vedea că ajungem în sfârșit la decizia corectă.

Forța superioară, lumina superioară, Creatorul strălucește asupra noastră și simțim impactul Său, deoarece cel mai apropiat de El conform naturii creației, rădăcina sufletului nostru, este așa-numitul „punct din inimă”.

Prin urmare, suntem obligați să ne apropiem de Creator și să ajutăm procesul de dezvoltare din partea noastră, astfel încât să vină nu numai din partea forței superioare, care vrea să adune și să unească toate părțile creației, ci și pe seama acelor părți ale creației însăși care se trezesc în timpul nostru, motiv pentru care este numită „ultima generație”.

Aceștia nu sunt doar indivizi selecționați, așa cum a fost de mii de ani în generațiile precedente. O mulțime de oameni au fost treziți astăzi, atât bărbați cât și femei. Ei sunt gata să lucreze la schimbarea lor interioară pentru a ridica întreaga umanitate de la gradul actual, acolo unde a existat până acum în suferință și necazuri, la o stare sublimă, frumoasă, la înțelegere și conștientizare, la o revelare uriașă a stării perfecte, pentru atingerea naturii Creatorului.

Nu există altă forță în afară de El, binele care face binele, care ne iubește pe toți. Și trebuie să ne apropiem de această iubire și să ne includem în ea. Aceasta este ceea ce trebuie să învățăm pentru ca iubirea să domnească între noi, iar apoi Creatorul Se va dezvălui între noi.

Sper că suntem aproape de această revelare. Totul depinde de eforturile noastre. Este necesar să dezvăluim iubirea dintre noi, astfel încât să umple tot spațiul dintre noi. Și atunci Creatorul se va manifesta în această iubire, pe care o pregătim pentru revelarea Sa. Mergeţi mai departe și succes!

Din Convenţia Mondială de Cabala “Celebrând bucuria Conexiunii 8/28/22, “Obținem bucurie din Unitatea cu Creatorul,” Lecţia 3

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Să știți că înainte ca ființele emanate să fie emanate și ființele create create, o lumină superioară, simplă umplea întreaga realitate. …

Se referă la lumina care se extinde de la Creatorul Însuși. Să știți că toate numele și apelațiile care apar în înțelepciunea Cabala nu sunt deloc în Creatorul Însuși, ci doar în lumina care se extinde din Sinele Său (Baal HaSulam, Studiul celor zece Sefirot, Vol. 1, Partea 1, Capitolul 1, „Restricţie şi linie “).

Creatorul este sursa a tot ceea ce există. Ceea ce este emanat de la El se numește lumină.

Nu este vorba despre lumina noastră fizică, ci despre emanația care vine de la Creator. Când o persoană începe să simtă influența luminii asupra sa, lumina care acționează asupra ei o face treptat asemănătoare cu Creatorul. Adică lumina poartă o energie specială, o calitate deosebită și cel pe care îl influențează se transformă în cineva asemănător Creatorului.

Acest lucru se exprimă în calitățile unei persoane, pe care ea începe brusc să le simtă în modul în care se schimbă și în modul în care își înfățișează pentru sine spațiul înconjurător, lumea noastră, lumea superioară și așa mai departe.

Acestea sunt calitățile dăruirii și iubirii pe care le primește prin influența luminii superioare.

Întrebare: Înseamnă că treptat începe să iubească pe toată lumea?

Răspuns: Da. El începe să simtă absolut tot universul din jurul său și simte că îi aparține pentru că o singură lumină creează toate acestea. O persoană care atinge lumina superioară descoperă totul ca o singură lucrare de lumină.

Iubirea lui, în primul rând este îndreptată către sursa de lumină, către Creator.

Întrebare: Deci, atunci când o persoană studiază TES, calitatea iubirii pentru Creator va fi în cele din urmă dezvăluită în el?

Răspuns: Este posibil. Așa ar trebui să fie, dar nu imediat.

KabTV “Studiul celor Zece Sefirot” (TES), 8/14/22

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce înțelegeţi prin fructe?

Răspuns: În lumea noastră, pentru a obține fructele plantelor, este necesar să crești un copac pentru o lungă perioadă de timp, să efectuezi anumite manipulări asupra lui, să-l îngrijești, să-l fertilizezi, să-l uzi și așa mai departe. Și când ajungem la maturarea completă a fructelor, atunci le putem folosi.

În lumea spirituală, fructul înseamnă cunoaștere reală. Cunoașterea spirituală este cunoașterea despre tot ceea ce ne înconjoară, despre forțele externe și interne și cel mai important, despre sursa lor – Creatorul.

KabTV “Stări Spirituale” 8/21/22

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Am citit un articol în care perioada noastră actuală este numită „interesantă pentru un istoric și tristă pentru omul contemporan”.

Răspunsul meu: Este interesant pentru că totul se dezvoltă foarte rapid. „Trist pentru omul contemporan”, depinde pentru cine.

Întrebare: Se spune că pe lângă toate necazurile, războaiele și dezastrele naturale, prietenia de lungă durată se prăbușește, un frate încetează să-și sune sora, copiii nu își mai cheamă părinții, părinții îi blestemă pe copii.

În urmă cu optzeci de ani, pastorul Dietrich Bonhoeffer, un fost membru al rezistenței executate de naziști, a scris din închisoare și a citat versurile dintr-un cântec al lui Hugo Wolf: „Peste noapte, peste noapte, vin bucuria și tristețea și mai devreme decât credeai, amândouă te părăsesc și mergi să spui Domnului cum le-ai născut.”

Cum ar trebui să acceptăm astăzi bucuria și tristețea? Și poate mai multe despre cum ar trebui să acceptăm tristețea?

Răspuns: „Ferice de cel care a vizitat această lume în momentele ei fatidice.” Dar trăim într-o eră foarte intensă.

Comentariu: Da, nu ne oprim la nicio ştire. Totul este diferit a doua zi.

Răspunsul meu: Ştirile le urmăresc mai mult sau mai puțin. Sunt interesat de modul în care acțiunile externe afectează stările interne ale oamenilor și cum se schimbă oamenii de la aceasta.

Comentariu: Cum ne afectează este mai mult sau mai puțin vizibil. O fundătură ca aceasta se apropie pentru oameni.

Răspunsul meu: Oamenii nu își pot da seama. Ei nu pot în niciun fel. Sunt foarte puține gânduri adevărate. Ei nu pot pune asta împreună.

Comentariu: Dar totuși, omenirea este tristă mai ales pentru tot ce urmează, de foame…

Răspunsul meu: Dacă înainte exista un scop, slogan, viitor sau speranță fluturând peste toată lumea, astăzi nu mai există nicio speranță pentru viitor. Astăzi speranța este doar să trăiești o zi bună, sau cel puțin dacă nu foarte bună, nici foarte rea.

Comentariu: De preferință fără vești înfricoșătoare.

Răspunsul meu: Da. Și să continui să exist așa.

Întrebare: Cum acceptă o persoană această tristețe despre care vorbiţi? Un pastor de aici a spus că toate acestea duc către Dumnezeu și El se uită la cum le-ați acceptat, ca să spunem așa.

Răspuns: Nu aș spune că toate acestea duc la Dumnezeu. Aș spune că toate acestea vin de la Dumnezeu. Suntem noi constructorii viitorului nostru spiritual?

Comentariu: Nu, Creatorul îl construiește.

Răspunsul meu: Desigur!

Întrebare: Deci, cum accepti tristețea?

Răspuns: Cred că întreaga problemă este că nu cunoaștem scopul creației noastre; nu ne imaginăm într-o formă explicită, clară, ci mai degrabă ca printr-o lentilă nefocalizată, vedem totul într-o astfel de ceață și ne deprimă.

Asta este tristețea. La urma urmei, nu știm cum, sau ce, sau pentru ce, sau în numele a ce, care este cel mai important lucru. În ce scop au loc unele dintre cele mai mici evenimente din viața noastră?

Întrebare: Și dacă am ști în numele cui este ceea ce se întâmplă?

Răspuns: Dacă am ști de dragul cui, lumea ar fi diferită. Am adăuga imediat mai multă lumină și culoare în interiorul nostru.

Întrebare: Despre ce este vorba? Cele mai mari și mai mici supărări, pentru ce sunt acestea? Pentru a adăuga puțină lumină, poate. Poate va merge cumva?

Răspuns: Nu putem intra într-o stare de culoare mai clară din această stare cenușie și într-un fel erodată. Nu putem trece de la una dintre aceste stări la o altă stare mai ridicată dacă nu dezvăluim în noi înșine toate aceste culori și toate aceste atitudini corecte față de noi înșine, față de ceilalți, față de lume și față de Creator, care în general ne furnizează toate acestea. .

Cel mai important lucru este desigur, să luați poziția corectă. Sau cum se numește asta în filme? Să pui în scenă. Pentru a vedea toate acestea corect, astfel încât totul să completeze orice altceva și să devină clar, cum ar trebui să fie.

Întrebare: Dar totuși, ce face acest film alb-negru să fie colorat?

Răspuns: Doar atitudinea unei persoane.

Întrebare: Și ce ar trebui să înflorească în mine? Ce ar trebui să se aprindă brusc?

Răspuns: Când îmi dau seama că orice evenimente care mă înconjoară sunt necesare; sunt reciproc dependente. Și dacă le raportez la scopul creației, atunci voi putea să le concentrez și să adun toate aceste imagini astfel încât să devină una singură. Ce îmi lipsește? Este ca într-un caleidoscop când mozaicul este asamblat în imaginea potrivită.

Comentariu: Între timp, văd fragmentar, totul separat.

Răspunsul meu: Nu poți înțelege nimic. Nu înțelegi nimic și prin urmare, acesta este principalul lucru: că nu vedem rostul în nimic. Când totul se adună, are sens. Acesta este cel mai important lucru. Scopul este întotdeauna bun.

Întrebare: De ce ar trebui să vină împreună toate aceste fragmente, toate aceste bucăți de sticlă sparte? In ce imagine? Despre ce este vorba?

Răspuns: Ca să mă grăbesc spre mine, să dezvălui „eu-ul” eu însumi.

Întrebare: Și cum este asta?

Răspuns: Mă străduiesc să direcționez tot ceea ce mi se dezvăluie spre unitate și conexiune, astfel încât să îmi pot forma imaginea Creatorului din toate.

KabTV “Ştiri cu Dr. Michael Laitman” 6/2/22

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “De ce nu ne amintim momentul nașterii ”

Oamenii sunt ființe emoționale. Sentimentele ne ghidează, ne determină gândurile, deciziile în viață și judecata. Orice am face, o facem pentru a ne simți bine sau pentru a evita să ne simțim rău. Sentimentele sunt atât de esențiale pentru ființa noastră încât ele ne determină chiar memoria. Atunci de ce nu ne amintim cel mai critic moment al vieții noastre, momentul nașterii? De fapt nu ne amintim nici anii noștri de formare, când avem unu sau doi ani. Motivul este că în primii ani de viață, simțurile noastre fizice se dezvoltă rapid, dar lumea noastră emoțională, „sinele” nostru rămâne în urmă și înainte de a avea un „eu” distinct cu propriile sale emoții, nu atașăm emoții la evenimente, prin urmare, nu ni le amintim, cel puțin nu mai mult decât ca simple imagini.

Chiar și mai târziu în viață, la vârsta de trei sau patru ani, din care mulți dintre noi avem amintiri, ele sunt încă vagi și incomplete, ca și cum ar fi forme „imature” sau „primitive” de memorie.

Amintirile „adevărate” încep atunci când începem să dezvoltăm un psihic, un sine care se recunoaște ca ființă individuală. Odată ce ne percepem pe noi înșine ca ființe separate, cu propriile noastre gânduri și sentimente și comunicăm cu ceilalți ca indivizi distincţi care comunică cu alți indivizi diferiți, trecem de la a fi mici animale cu potențialul de a deveni ființe umane, la oameni reali.

Tranziția se reflectă în modul în care copiii se conectează cu ceilalți și devine complet dezvoltată, odată ce începem să dezvoltăm atracția hormonală la începutul adolescenței.

Această dezvoltare, care este specific umană, indică motivul creării ființelor umane. Nu suntem meniți să rămânem ca animalele; trebuie să întrebăm despre lumea noastră, despre motivul existenței ei și despre existența noastră în ea. Suntem meniți să întrebăm și să înțelegem scopul vieții noastre dincolo de nivelul fizic. Doar odată ce emoțiile noastre sunt pe deplin dezvoltate, putem începe să explorăm serios astfel de întrebări.

Pentru mine, acel moment a venit cu întrebarea „Ce urmează?” M-aș întreba: „Ce urmează, școală, universitate și…?” Nu am avut un răspuns. Din cauza asta, nu am vrut să învăț; Am devenit apatic. Era un sentiment îngrozitor, un sentiment de inutilitate, de a fi forțat să faci ceva fără sens.

Nu toată lumea este chinuită de această întrebare. Unii oameni trec prin viață urmărind bogăția sau prestigiul și sunt mulțumiți de asta. Sensul a toate nu-i deranjează.

Cu toate acestea, sensul vieții poate fi dezvăluit doar celor care întreabă despre asta. În diferite grade, întrebarea apare în toată lumea, dar numai cei care sunt bântuiți de ea pot găsi răspunsul.

Răspunsul este că ne naștem și trăim doar pentru a dezvolta sufletul. Sufletul nu este ceva în noi, ci între noi. Sufletul este o legătură specială între oameni, pe care o putem dezvolta doar dacă simțim că actualele noastre conexiuni în care căutăm să consumăm și să absorbim în mod constant, nu ne mulțumesc. Când începem să căutăm reciprocitatea, începem să descoperim un nivel complet nou de existență, care este nedetectabil pentru cei care sunt ghidați doar de interesul propriu.

Oamenii care dezvoltă sufletul încep să vadă web-ul, rețeaua care conectează toate lucrurile și cum totul afectează totul. Aceste conexiuni sunt sufletul, iar dezvăluirea lor este scopul existenței noastre. Toate celelalte ființe funcționează instinctiv în cadrul reţelei, dar numai oamenii pot ajunge să înțeleagă această matrice a existenței și să opereze în interiorul ei ca ființe conștiente. Dezvoltarea acestei conștiințe este scopul vieții noastre.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Răspunsul este clar dacă punem întrebarea corectă”

Până la urmă, ceea ce își dorește toată lumea este să aibă o viață bună. O viață bună înseamnă mai mult sau mai puțin același lucru pentru toată lumea: un loc decent în care să trăiești, mâncare pe masă, sănătate bună, educație pentru copii și cel mai important, certitudinea unui mâine luminos. Când ne întrebăm ce ne împiedică să ducem o astfel de viață, pentru majoritatea oamenilor este clar că numai ego-ul nostru sub toate formele sale – mândrie, tiranie, exploatare, agresiune, cruzime – ne împiedică să ducem o viață bună. Cu toate acestea, în loc să ne întrebăm cum să ne depășim ego-ul, noi ne întrebăm cum să ne protejăm de ego-urile altor oameni în cel mai bun caz, sau mai rău, cum ne putem impune propriile ego-uri altor oameni.

Există un motiv pentru care nu ne punem întrebarea evidentă: Cum depășim singurul obstacol în drumul nostru către fericire? Lucrul care ne obstrucționează și anume ego-ul, ne distrage atenția prin a vedea alte lucruri sau alți oameni ca fiind problema. Dar dacă ne ridicăm deasupra sentimentelor și gândim logic doar o clipă, ne vom da seama că dacă ne-am simți apropiați unul de celălalt, dacă ne-am simți mai degrabă ca o familie decât ca dușmani, nu ne-am lupta unul împotriva celuilalt.

Trucurile pe care ego-ul ni le joacă nu sunt nimic nou. De mii de ani, ne-a pus unul împotriva celuilalt. De mii de ani ne ucidem, ne exploatăm, ne abuzăm unii pe alții și ne bucurăm de durerea aproapelui nostru. Nicio altă ființă nu face asta, doar oamenii, pentru că numai oamenii posedă șarpele interior numit „ego”.

Societățile trecute nu au fost la fel de veninoase ca ale noastre de astăzi. În unele cazuri au trăit cu adevărat ca o familie. Dar ego-ul nu rămâne static; intensifică și otrăvește totul pe cale. Omenirea a încercat toate opțiunile. S-a încercat extrema stângă și extrema dreaptă, capitalism și socialism, anarhie și ordine rigidă, monarhie, democrație, teocrație, iar lista poate continua. Nimic nu a funcționat și nimic nu va funcționa atât timp cât ego-ul ne guvernează mintea și inimile.

În timp ce omenirea a fost implicată în lupte neîncetate, un bărbat care a trăit cu aproape 4.000 de ani în urmă, a pus întrebarea corectă: Cum poate omenirea să învingă ego-ul din inimile noastre? Răspunsul pe care l-a găsit l-a făcut atât de fericit încât și-a dat seama cum să ajute omenirea, încât a început să-l răspândească oriunde mergea. Numele acelui om este Avraam, iar mesajul pe care l-a transmis întregii omeniri a fost că în loc să încercăm să învingem ego-urile altor oameni sau chiar propriul nostru ego, trebuie să ne concentrăm asupra pozitivului, pe cultivarea conexiunilor non-egoiste.

Avraam care a devenit cunoscut drept „omul milei”, datorită ideii sale noi, a început să adune adepți care au înțeles că are dreptate. Presat de autoritățile egoiste din țara sa natală Babilon, Avraam a plecat și s-a îndreptat spre Canaan. Pe parcurs, a acumulat mai mulți adepți care au văzut frumusețea din ideea lui. Nu erau o națiune, cel puțin nu încă; erau o mulțime de oameni care simpatizau cu ideea învăţătorului lor. Abia când au început să pună în aplicare metoda lui Avraam între ei, cultivând grijă și considerație în loc de înstrăinare și egoism, au început să formeze un mod de unitate nemaivăzut până acum.

Prin unitatea lor, acești oameni au descoperit ceva ce oamenii nu știau înainte: totul este conectat. Pentru că au adăugat naturii lor egocentrice elementul dăruirii, au putut simți că totul în realitate nu numai că primește, ci și dăruiește către orice altceva. În acest fel, au înființat o societate echilibrată și armonioasă care a devenit un model pentru restul lumii. Acea societate a devenit cunoscută drept „poporul lui Israel”.

Cu toate acestea, ei nu și-au păstrat solidaritatea. Ego-ul lor a continuat să crească pe măsură ce ego-ul a crescut în fiecare persoană, așa că în cele din urmă și ei au cedat în fața lui. Cu toate acestea, moștenirea lui Avraam a rămas în ei și foarte puțini dintre ei au păstrat vie acea învățătură în cărți și prin profesori.

Astăzi, această înțelepciune se deschide către întreaga lume, deoarece lumea și-a epuizat opțiunile. Eforturile zadarnice de a găsi o modalitate de a ne depăși ego-ul au deschis mințile oamenilor către o înțelepciune a conexiunii care nu încearcă să suprime ego-ul, ci să sporească conexiunea. Profesorul meu RABASH precum și tatăl său Baal HaSulam au fost astfel de profesori iar eu fac tot posibilul să le fac învățăturile accesibile în orice limbă și în orice loc. Astăzi, suntem gata să punem întrebarea corectă: Cum să ne depășim ego-ul? Astăzi, ego-ul nu va mai putea să ne ademenească în ideologii false care nu duc nicăieri, decât la mai multă suferinţă.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe Quora: “Pentru ce ar trebui să fiu recunoscător?“

Dimineața, ar trebui să fim recunoscători că ne-am trezit, că este lumină, aer și o zi întreagă în fața noastră.

După-amiaza, ar trebui să fim recunoscători că am trecut deja prin jumătate de zi și că în curând vom termina ziua, vom merge acasă să ne odihnim și să luăm cina cu familiile noastre.

Înainte de a merge la culcare, ar trebui să fim recunoscători că ne vom putea trezi din nou în curând și că mâine va fi o zi bună.

S-ar putea părea că a fi recunoscători tot timpul este ca și cum am închide ochii la necazurile și răul care abundă în lume, dar ce obținem ca urmare a vederii fenomenelor rele și nefericite tot timpul? Nu trebuie să investim în căutarea aspectelor negative ale vieții, deoarece acestea apar involuntar. Totuși, ar trebui să investim în a deschide ochii dintr-o astfel de stare și a vedea că există oameni care încearcă să vadă binele în toate. Cu cât investim mai mult în încercarea de a vedea aspectele pozitive ale vieții, cu atât mai mult vom vedea fenomene pozitive care pătrund efectiv în viața noastră.

Bazat pe videoclipul „Puterea recunoștinței” cu cabalistul Dr. Michael Laitman și Oren Levi. Scris/editat de studenții Cabalistului Dr. Michael Laitman.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: În Studiul celor Zece Sefirot, Baal HaSulam scrie că autorii au încercat să folosească toate cuvintele lumii noastre pentru a desemna și explica unele rădăcini superioare. Ce înseamnă „rădăcini superioare și inferioare”?

Răspuns: Ideea este aceasta – Cabaliştii descriu stările pe care ei înșiși le-au experimentat deoarece au dobândit noi posibilități de simțire. Prin urmare, ei le povestesc în așa fel încât să fie cât mai aproape de noi și să ni le putem cumva imagina.

De fapt, este imposibil să ne imaginăm aceste substanțe și obiecte, poate doar aproximativ. Există o dorință care este împlinită prin ceea ce își dorește. Această stare – dorința și împlinirea împreună – se numește lumea superioară, adică cea care există ca primă fază a creației.

Din KabTV  Studiul celor Zece Sefirot” (TES), 8/14/22

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→