Category Archives: Zohar

Cartea Zohar este purtătoare de informație spirituală

Întrebare: Când citim Cartea Zohar privim literele ebraice pe un fond alb și simțim puterea lor. Dacă Zohar a fost tradus în alte limbi, această forță ar putea să se mențină?

Răspuns: Literele Cărții Zohar nu sunt sacre, adică ele nu poartă o anumită energie spirituală. O persoană primește energie spirituală deoarece, prin aceste simboluri (deoarece acestea nu sunt litere, ci simboluri), ea este conectată la sursa lor spirituală, la esența lor.

Prin urmare, nu contează în ce limbă este scrisă cartea și sub ce formă o va obține persoana. Lucrul principal este că ea o înțelege ca un suport de informație spirituală și înțelege că trebuie să se armonizeze cu aceasta.

Într-o perioadă, am fost foarte interesat de subiect și am vorbit mult despre asta cu Rabash. Îmi amintesc că am fost foarte surprins atunci când a spus: ”Ce importanță are asta? Această carte poate fi scrisă, de asemenea, în limba engleză. Numai cheia pentru conexiunea dintre sufletul meu si sufletul colectiv, Malchut de Ein Sof, ne este transmisă nu prin limba engleză, ci aramaică și ebraică”.

Aceste două limbaje erau folosite în Babilonul antic din timpul lui Adam. În plus, ele au ajuns ca o pereche, ca direct și indirect.

De fapt, ele sunt foarte apropiate și sunt capabile să exprime caracteristicile spirituale, deoarece cabaliștii ne-au transmis toate informațiile spirituale prin dispunerea literelor și cuvintelor. Cartea Zohar lucrează mult cu asta. Întreaga problemă constă în transmiterea informației.

Deoarece, dacă nu eram în ascunderea Creatorului, nu aveam nici o nevoie de litere. Aș simți ceea ce simte. Și, nu era nici o nevoie de litere, cuvinte, sunete, combinații de culori, nimic, deoarece asta s-ar fi simțit direct în inima mea. Acordați atenție modului în care, de multe ori, este dificil de a transmite ceea ce simțim, chiar în limba noastră maternă. Pentru că, toate cuvintele nu sunt decât un mijloc extern de transport.

Din Lecție în limba rusă, 07.02.2014

Soldatul adoarme, iar convoiul trece

Din Cartea Zohar, “Conducătorul măgarului” paragraful 109: Toţi cei drepţi stau în partea inferioară a Grădinii Edenului, îmbrăcaţi în veşminte preţioase, similare în calitate şi formă cu cei care le poartă în această lume, cu alte cuvinte, avand aceeaşi formă cu a oamenilor din această lume şi în concordanţă cu acţiumile oamenilor în această lume. Ei stau acolo şi zboară prin aer, se înalţă până la Adunarea din Gradina Superioară a Edenului, zboară acolo şi se îmbăiază în apele râului pur al Apharsemon-ului (persimmon – curmal japonez), apoi coboară şi zboară jos în Grădina inferioară a Edenului.

Întrebare: Până acum nu am înţeles care este beneficiul citirii Cărţii Zohar, o percep ca fiind abstractă şi nu trezeşte în mine nici o emoţie, iar gândurile mele despre conexiunea dintre noi nu se raportează deloc la ceea ce citim.

Răspuns: Să presupunem că am verificat temperatura şi am descoperit că trupul meu necesită mai multă căldură, altfel voi fi rece şi nu voi mai putea menţine metabolismul normal. Pentru a-mi încălzi corpul, mi se sugerează să aprind soba. Aceasta necesită combustibil, etc. Care este legătura dintre tăierea copacilor, sau reteaua de conducte pentru gaz şi metabolismul corpului meu? Dacă întrebăm un copil mic, el ne va spune că  nu este necesar să tăiem copacii sau sa producem şi să transportăm petrol. Cine are nevoie de acest lichid negru?

Problema este că tu eşti precum acest copil şi nu vezi conexiunea dintre lucruri. Dar învăţaţii cabalişti spun că există categoric o legătură între ceea ce citim în Cartea Zohar şi conexiunea dintre noi. În exemplul dat cu combustibilul, este o legătură directă, deoarece sunt implicate doar cauze externe. Şi aici se vorbeşte despre sufletul tău pe care vrei să-l corectezi. Cartea vorbeşte despre cele mai interioare fenomene care au loc în el.

Iar tu, la cel mai de jos nivel, faci nişte eforturi doar pentru a sta la lecţie şi de a asculta vocea mea pe care o urăşti în acest moment. Vrei să dormi şi în loc de asta, trebuie să stai sa asculţi toate aceste explicaţii pe care nu le înţelegi. Dar dacă investeşti cel mai mic efort, obligându-te să citeşti şi să asculţi, atunci ceea ce citeşti şi asculţi, se întâmplă în interiorul tău. Dar aceste fenomene au loc în stadiul cel mai înalt şi în nivelele conectate cu lumea Infinitului.

De la tine şi până la lumea Infinitului este un fir, un conductor prin care primeşti un fel de energie. Momentul în care demonstrezi măcar puţină trezire, când nu dormi in sala de curs, când nu dormi la întreaga lecţie, ci mai degrabă încerci să auzi până la un anumit nivel, atunci acest transfer deja îşi începe acţiunea. Şi toate nivelele sunt aici, inclusiv acelea despre care citim în  Cartea Zohar, dar ele sunt foarte înalte. Şi sunt activate de dorinţa ta minusculă pe care o poţi trezi acum.

Să presupunem că deja priveşti doar cu „jumătate de ochi”, din jumatatea ta de vis, iar creierul tău deja este 99% adormit. Dar acest lucru nu este important, pentru că în ciuda lui, trezeşti dorinţa şi conductorul începe să funcţioneze. Chiar dacă el este sigilat, ceva tot trece prin el. Şi mulţumită acestei mici cantităţi care trece, toate nivelele despre care citim în Cartea Zohar încep să lucreze. Te uiţi la noi cu un sfert de ochi deschis şi eşti conectat la ce citim cu un procent din mintea ta; asta nu este important, deoarece la nivelele superioare există o Lumină mult mai puternică şi cea mai înaltă dorinţă. Şi le activezi şi le pui să lucreze.

Deci accept să tolerez pe aceia care aproape că adorm la lecţie, deoarece ei încă au cea mai mică dorinţă. Şi între timp, ei nu sunt conştienţi de faptul că activează toate nivelele superioare care sunt descrise în Cartea Zohar.

Din partea a 4-a a Lecţiei zilnice de Kabbalah 2/25/14Scrierile lui Baal HaSulam

Transformând otrava în medicament

Torah, “Exodul” (Ki Tissa), 33:14-33:16: Deci El a spus: „Prezenţa mea va pleca şi îţi voi da odihnă”. Iar el i-a spus Lui: „Dacă prezenţa ta nu vine (cu noi), nu ne lua aici sus. Pentru că, atunci cum se va şti că am găsit favoarea în ochii Tăi, eu şi oamenii Tăi? Nu prin faptul că vei veni cu noi? Atunci eu şi oamenii tăi, ne vom distinge de fiecare altă naţiune de pe suprafaţa pământului”.  

Creatorul trebuie să aducă pe toată lumea la un nivel în care să semene cu El. Nu există concesii.

O persoană trebuie să recunoască faptul că nu poate scăpa de nici una din proprietăţile sale deoarece trebuie să le corecteze pe toate. Ea incepe să privească cu atenţie cele mai egoiste lucruri pe care le revelează despre sine, să înţeleagă că, eventual, ele trebuie inversate. Fără a anula ceva, persoana priveşte direct către harta sa spirituală interioară, dându-şi seama că imaginea corectă a Creatorului nu poate exista fără absoluta transformare a tuturor dorinţelor sale, în iubire şi dăruire.

În acelaşi timp, persoana urăşte aceste atribute şi le dispreţuieşte! Ar dori să şteargă totul, să se detaşeze de trecutul său, care îl urmăreşte în continuu. El se învinovăţeşte pe sine, pe Creator şi pe oricine poate, pentru ceea ce el păţeşte şi pentru multele greşeli pe care le-a făcut în viaţa sa! Recunoaşterea treptată că ele au fost necesare pentru atingerea scopului final, conştientizarea faptului că ele trebuiesc doar corectate şi că aceste acţiuni sunt absolut corecte, dar, că trebuiesc doar să fie inversate – aceasta este deja o mare revelaţie pentru o persoană.

El nu ar trebui să învinovăţească pe nimeni pentru trecut, deoarece toate păcatele sale au fost făcute intenţionat. Ele sunt în el de la început şi vor fi revelate într-o manieră chiar mai sălbatică. Dar ele sunt toate necesare. El este gata să depăşească orice, astfel încât să nu le piardă şi să fie capabil să corecteze totul.

ÎntrebareCe dă unei persoane, puterea de a atinge asta?

Răspuns: Importanţa Creatorului şi faptul că acesta este singurul mod de a-L încânta. Să presupunem că stau la o masă pe care Creatorul a aranjat-o pentru mine, care este plină cu diverse delicatese. Fiecare fel de mâncare din faţa mea este o otravă: are gust oribil, amar şi îngrozitor! Trebuie să mă transform în interior, astfel încât să simt o plăcere infinită gustând şi mâncând ceva ce este dezgustător şi în acelaşi timp care este dulce, deoarece l-am primit de la El. Totul depinde de intenţie, care poate transforma otrava în medicament.

Din emisiunea Kab TV “Secretele Cărţii Eterne” 9/16/13

O recomandare pentru lectura Cărții Zohar

Recomandare privind modul de lucru în momentul citirii Cărții Zohar: citesc mereu împreună cu cineva și ascult. Dar la început nu ascult cititorul, nu vreau să aud și să mă gândesc la text. Nu mă gândesc decât la adeziunea cu grupul și la adeziunea cu Creatorul, dorind ca Lumina Superioară să mă susțină tot timpul și să crească tot mai mult starea mea de adeziune.

Dacă reușesc să rămân câteva minute în această stare, îmi permit să încep să ascult. Sunt scuturat tot timpul, ca o geamandură pe apă, evaluându-mă constant: sunt pregătit să ascult, mai mult sau mai puțin, văzând literele sau nu? Dar, important este de a ”pluti” tot timpul, de a fi în adeziune.

În măsura în care pot să adaug impresiile mele de aici (să presupunem că asta mă atinge deoarece am trecut deja prin stări similare), atunci îmi permit să combin textul cu adeziunea. Dacă nu, chiar dacă nu îl aud deloc, lucrul principal este că gândurile mele rămân mereu corecte.

Deci, întâi ne dorim cu toții să rămânem în adeziune cu puterea superioară, în Arvut reciproc, în conexiune și Creatorul ne întărește și ne lipește împreună. Și, cât mai mult posibil, adăugăm la asta ceea ce descrie Cartea. Zohar vorbește despre tot soiul de schimbări, tot soiul de căi de ghidare, piste, drumuri: capilare, celule, părți ale corpului întregului sistem de unificare, lămurește cum funcționează, cum acționează. În măsura în care sunt pregătit pentru a fi în asta, o fac, dacă nu, nu o fac.

Dorim să ne simțim sub o ploaie de Ohr Makif (Lumina Înconjurătoare) sau într-o mare de Ohr Makif, în adâncimea aceste mări pentru ca ea să ne influențeze tot timpul.

Cu cât ne unim mai mult, cu atât ea este mai influentă. Trebuie să simțim că suntem într-o mare a Luminii Superioare și că, cuvintele Zohar ne pătrund. În măsura în care suntem pregătiți să le combinăm la intențiile și la starea noastră de conexiune, vom permite cuvintelor să intre în senzațiile noastre și în intelectul nostru. Și, în măsura în care ne deranjează și ne distrag de la conexiune, nu le permitem să intre în noi.

Din partea a patra a Lecției zilnice de Cabala, 02.03.2014, Scrierile lui Baal HaSulam

A propos de intersectarea drumurilor

Baal HaSulam, Introducere în Cartea Zohar, Pct.69: Atunci când creşte munca sa în interioritatea Tora şi secretele sale, în această măsură, face o virtute a interiorităţii lumii care este Israel, urcând deasupra exteriorităţii lumii, care este naţiunile lumii. Şi toate naţiunile admit şi recunosc meritul Israel asupra lor.

La final, dacă explicăm, împreună cu procesul de dezvoltare, mesajul nostru lumii întregi, atunci totul se va întâmpla încet, uşor şi fără dificultate. Dar, dacă nu devenim “o conductă” pentru influenţa Luminii care Reformează, atunci această Lumină va influenţa şi va trezi dorinţele de primire în mod obişnuit. Apoi, naţiunile lumii nu vor simţi puterea binelui, dăruirea şi înţelegerea: nu vor simţi scopul de la noi.

În loc de asta, în măsura în care dorinţa de primire creşte în ele, vor începe oameni revolte şi ciocniri între oameni, după care acest lucru va fi direcţionat în special spre poporul Israel.

În acest mod, vom sta la o răscruce de drumuri: fie  vom reuşi să transmitem lumii linia de conexiune cu Lumina  fie, ca de obicei, Lumina va acţiona asupra egoului fiecărei persoane şi astfel, toată lumea va începe să devină nebună, să dorească să omoare, să “mănânce” pe celălalt, până când asta se întâmplă cu adevărat.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala, 02.03.2014, Scrierile lui Baal HaSulam

La ce ar trebui să ne aşteptăm atunci când studiem Cartea Zohar?

Întrebare: Care este intenţia corectă pe care ar trebui să o avem atunci când deschidem Cartea Zohar?

Răspuns: Cartea Zohar a fost scrisă ca urmare a conexiunii între suflete şi funcţionează şi ne influenţează în mod corect dacă ne conectăm. Chiar dacă o citesc de unul singur, mă atinge împingându-mă să mă conectez. Dar, este imposibil să înţelegi această carte dacă nu eşti conectat cu alte persoane.

Nu este doar o înţelegere intelectuală, ci o revelaţie. Simt cum îmi depăşesc egoul şi încep să-i simt pe ceilalţi, în conexiunea mea cu ei. Simt noi forţe şi noi atribute în conexiunea cu ceilalţi şi descopăr lumea superioară.

Cartea Zohar îmi dă sentimentul de ceilalţi, dezvăluind un câmp de forţă de iubire şi dăruire între noi, care este lumea superioară. Este cel mai bun rezultat pe care ar trebui să-l aşteptăm de la studiul Cărţii Zohar.

Din săptămâna mondială Zohar, „Congresul mondial Zohar”, prima zi, 05.02.2014, Lecţia 1

Nu doar o carte

Cartea Zohar este pentru noi un ghid, iar acesta este motivul pentru care a fost tainuita timp de doua mii de ani, asteptand momentul in care toata umanitatea sa atinga o criza ce necesita o corectie obligatorie.

Deja ne aflam in acea perioada, care este descrisa de Rabbi Kook, AGRA si Baal HaSulam. De fapt, a inceput cu sfantul Ari, in urma cu cinci sute de ani.

Marele cabalist Abraham Azulai a scris ca: „Am gasit scris, ca tot ceea ce a fost decretat a fi interzis de Sus, in legatura cu implicarea in studiul intelepciunii adevarului [Kabbalah] a fost doar perioada limitata pana in anul 5250 (1490 C.E.). Din acel moment, incepe ceea ce este numita „Ultima Generatie” si ceea ce a fost pana atunci interzis, acum este permis. Iar permisiunea ne-a fost data ca sa ne preocupam de [studiul cartii] Zohar. Iar din anul 5300 (1540 C.E.) este cel mai probabil ca masele, atat cele superioare, cele mari cat si cele restranse [in Torah], ar trebui sa se peocupe de asta [ studiul Kabbalei], precum este spus in Raya M’hemna [o sectiune din Zohar]. Si deoarece in acest merit, Regele Mesia va veni in viitor – si in nici un alt merit – nu este adecvat sa fim descurajati [de la studiul Kabbalei]”.

Corectia are loc prin intermediul studiului Cartii Zohar chiar si fara a intelege ce este scris acolo. Dar ne dam seama ca trebuie sa ne unim, iar lumea spirituala va fi revelata datorita unitatii noastre. Intr-adevar, a existat o cadere de la calitatea daruirii, a iubirii mutuale, inspre ura si respingere mutuala. Acum, trebuie sa refacem calatoria dinspre jos in sus, corectia, unitatea; aceasta este o cerinta pentru toata umanitatea.

In timpul nostru, deja incepem sa simtim ca criza nu este economica si nici macar de mediu, nici in familie nici in educatie. Acestea sunt doar mici crize individuale care afecteaza in mod natural pe fiecare si chiar la nivel de umanitate, in forme diferite. Dar criza reala este integrala si are loc in relatiile dintre oameni.

Cu alte cuvinte, trebuie sa fim uniti intr-un singur sistem interconectat, dar nu suntem capabil sa obtinem asta. In lumea noastra, nu exista nici o forta care ne poate uni. Vom descoperi acest lucru in relatia dintre noi si cu tot restul omenirii.

Studiul Cartii Zohar reprezinta revelarea acestei forte a unitatii si corectiei, care ne permite sa scapam de toate problemele si sa incepem sa simtim o realitate complet noua, avand o noua perceptie. Astfel, cu  multi ani in urma am inceput sa lucram pentru adaptarea acestei carti, pentru a o face accesibila tuturor.

Este evident ca nu am fi putut atinge textul din Zohar, scris de la inaltimea lui GAR al lumii Atzilut, sfarsitul corectiei. Dar am tradus in Ebraica toate scrierile din Aramaica, am descifrat abreviatiile astfel incat sa fie usor de citit. Deci, am facut aceasta carte sa fie mai apropiata cititorului obisnuit, pe cat de mult posibil. Acum, este necesar doar sa cunoastem Ebraica pentru a o citi.

Cu cat studiem mai mult aceasta carte, cu atat mai mult ne dam seama ca ea contine totul! Toate miile de generatii care s-au succedat din momentul la care a fost scrisa Cartea Zohar si pana in prezent, au fost hranite de aceasta carte precum de la o sursa cu apa vie, de fiecare data atragand noi puteri pentru corectie, cunoastere, clarificare a tuturor stadiilor, a intregii lumi superioare.

Multe au fost scrise despre Cartea Zohar, si toata Kabbalah se bazeaza pe aceasta carte. Nu conteaza cand si cine a scris Cartea Zohar. Precum a spus Rabbi Tzvi Hirsh Eichenstein din Zidichov: „Acela care nu a vazut niciodata Lumina Cartii Zohar, nu a vazut niciodata o lumina in viata sa”.

Trebuie sa intelegem ca aceasta carte nu este doar o simpla „carte”. Cabalistii nu au  scris cuvinte intr-o carte, ci au creat intre ei un sistem interconectat spiritual si l-au exprimat in scris. Dar munca principala este spirituala, creata din conexiunea pe care ei au construit-o. Toate partile au fost anulate de la fiecare, prin spargere si sfaramare, iar cabalistii s-au conectat intre ei intr-un singur sistem integral si au descris munca lor, tipurile de conexiune, intregul proces pe care l-au parcurs si au obtinut rezultate.

In primul rand, ei au revelat spargerea, care este total neplacuta, deoarece sunt gata sa se arda unul pe celalalt; ei au simtit ura, intunericul, ceata, confuzia, neajutorarea, lipsa de speranta. Fiecare experimenteaza la un anumit moment acest sentiment, nu este posibil fara asta, dupa cum este spus: „Si acolo a fost seara, si acolo a fost dimineata, intr-o zi”.. Avantajul luminii este intotdeauna revelat din intuneric. Apoi, ei reveleaza o conexiune si astfel este posibil sa conecteze aceste lucruri si sa le uneasca.

Cabalistii fac aceste actiuni spirituale in practica si apoi le descriu in carti. O carte este doar rezultatul, o afirmatie scrisa asupra schimbarilor facute in sistemul spiritual care le-a fost intai revelat intr-o forma sfaramata, cat si rezultatul final, adica modul in care au reusit sa coordoneze conectarea.

Acesta este motivul pentru care, generatie dupa generatie, pe masura ce cabalistii au avansat in conexiunea dintre ei, Kabbalah deasemenea s-a schimbat. O persoana din generatia urmatoare nu trebuie sa repete corectiile facute de generatiile anterioare. De aceea, intelepciunea Kabbalah atinge persoana intr-o forma diferita, si aceasta este complet diferit. Asta se intampla cu fiecare generatie ce se succede.

De la Congresul Mondial Zohar 2/5/14, Lectia 1

Un Indicator al Muncii Interioare

Torah, “Exodus” (Ki Tissa), 32:28-32:29: Conform spuselor lui Moise, fiii lui Levi au infaptuit, in acea zi in care trei mii de oameni au cazut din randul oamenilor. Iar Moise a spus “Initiaza-te astazi intru Domnul, pentru fiecare om cu fiul sau si cu fratele sau, astfel incat El sa daruiasca o binecuvantare asupra ta, in aceasta zi”.

Este spus despre anularea dorintelor egoiste a cuiva, ca indiferent de cat de mult spera persoana, ea nu ramane cu absolut nimic. Deasemenea este vorba de a-l urma pe Moise, care actioneaza singular de dragul daruirii. Calitatea numita “Moise” ne inalta deasupra realitatii noastre obisnuite si ne invata cum sa o schimbam, deoarece totul trebuie sa lucreze de dragul spiritualitatii, a daruirii si a grijii pentru ceilalti.

Ar trebui sa ne dedicam vietile, celorlalti. Trebuie sa ne straduim necontenit si sa ne angajam in autoanaliza, cu scopul  de a gasi grauntele egoiste care trebuiesc corectate. Este o munca imensa si obositoare, care ne macina precum o moara, si astfel ne altereaza. Este extrem de complicat sa fim presati in mod constant, intre pietre de moara grele, care ne taie de vii; mai mult, noi suntem aceia care ar trebui sa invartim pietrele de moara, cu propriile maini si astfel sa admiram aceasta munca

Totusi, aceste eforturi sunt necesare pentru a ne acorda la daruire si iubire. Indata ce administram corect autocorectarea, catre daruire si iubire, totul se transforma intr-o mare placere, in timp ce atunci cand deviem, chiar si putin doar, se transforma intr-o cumplita calamitate. Detasandu-ne de noi, incepem sa percepem stadiul superior; daca noi cadem, imediat cadem inapoi spre propriul egoism.

Prin toate mijloacele posibile, sa avem un indicator clar al muncii spirituale este extrem de benefic, dar nu este usor sa atingem aceasta, deoarece propriile senzatii, perceptia si abilitatea de a ne analiza trecutul, prezentul si viitorul, sunt “rastalmacite”. Traim in mod constant intr-un stadiu de viziune neclara: “Unde suntem? Ne aflam in proprietatea ‘de dragul nostru’ sau in stadiul ‘de dragul celorlalti’?” Si facem continuu clarificari interioare.

Din emisiunea KabTV “Secretele Cartii Eterne” 9/11/13

Semnele Vitelului de Aur

El le-a luat [pe ele] din mainile lor, le-a modernizat cu o unealta pentru gravura si le-a transformat intr-un vitel topit, despre care ei su spus: „Acestia sunt zeii tai, O Israel, care te-au scos din tinutul Egiptului!” (Torah, “Exodul,” Ki Tisa,” 32:4)

Totul este uitat! Se pare ca nu Creatorul a fost cel care i-a condus pe oamenii lui Israel afara din Egipt, ci mai degraba un idol, vitelul de aur. Pare ca si cand oamenii au carat tot Egiptul intr-un vitel simbolic.

Daca persoana nu avanseaza in calitatea de daruire si iubire a aproapelui si astfel sa se inalte la un stadiu de iubire pentru Creator, daca persoana nu simte o chemare constanta de a avansa in concorda cu acest lucru, ea nu va „scapa din Egipt” niciodata. Si totusi, oamenii sunt siguri ca deja se afla in stadiul corectiei finale.

5. Cand Aaron a vazut asta, el a construit un altar in fata sa si a proclamat: „Maine o sa fie festivalul Domnului”.

6. In ziua urmatoare ei au aparut mai devreme, au adus ofrande prin ardere si ofrande de pace, iar oamenii au stat jos sa manance si sa bea si au fost gata pentru a se casatori. (Torah, “Exodul”, Ki Tisa,” 32:5 – 32:6)

Un motiv clar care ne permite sa ne bucuram de aceasta viata materiala si deasemenea sa speram in viata urmatoare, apare in sfarsit in toate dorintele egoiste ale umanitatii. Devenim total increzatori ca avem tot ceea ce ne trebuie.

Totusi, nu am gasit inca lucrul cel mai important: Creatorul! Moise si Creatorul dispar din senzatiile noastre, dar noi nu simtim lipsa lor, si nici nu simtim vreo nevoie pentru ei. Suntem atat de plini, incat nu avem nici cel mai mic gand despre Creator. Ne simtim minunat, ne ingrasam, capatam incredere, castigam seriozitate si ne ingrijoram doar pentru propria persoana.

Aspiratia pentru putere, cunoastere si bunastare, ne creeaza o baza stabila si ferma. Toate aceste lucruri sunt semne ale vitelului de aur.

Din emisiunea TV “Secretele cartii Eterne” 9/9/13

Primesc conform echivalenţei mele de formă

Baal HaSulam, Introducere în cartea Zohar, Punctul 46: Dar Kelim, numite KHBTM în fiecare dintre lumile inferioare (Beria, Yetzira, Assiya) nu sunt considerate ca pietate, ci mai degrabă acoperiri care ascund Lumina Infinitului în ele şi limitează o anumită cantitate de Lumină spre primitori. Fiecare dintre ei va primi doar în funcţie de nivelul purităţii sale.

Este ca şi cum aş fi alături de o conductă care trece şi primeşte Lumina doar prin ea, conform nivelului purităţii mele, conform echivalenţei mele de formă. Să presupunem că sunt în lumea Assiya. În general, întreaga scară a lumilor este umplută de Lumina Infinitului dar, de fiecare dată, sistemul se stabilizează cu privire la cel care primeşte şi îi dă Lumina conform atributului de dăruire.

Astfel, primesc Lumina mea personală care corespunde dorinţei mele şi conform nivelului corectării mele, Masach al meu (ecran). Primesc conform echivalenţei mele de formă cu Lumina.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala, 12.02.2014,  Scrierile lui Baal HaSulam