Opinie (Michelle M. Duguid, Universitatea Washington, şi Jack A. Goncalo, Universitatea Cornell): „Înălţimea este o metaforă adesea folosita pentru putere: Oamenii puternci se simt precum omul mare în campus” şi „oamenii se uita la ei.” Psihologii de dezvoltare au sugerat că o asociere metaforică dintre putere şi înălţime poate avea rădăcini foarte devreme ca atunci cand, de exemplu, copiii se confruntă cu părinţii mai înalti, care au putere asupra lor şi în timpul adolescenţei cand copiii mai înalti isi folosesc puterea pentru a constrânge fizic pe copiii mai mici. Această asociere continuă să fie consolidată, ca oamenii mai inalti castiga salarii mai mari si sunt mult mai susceptibili de a fi găsiti în functii mai inalte, sa apara ca lideri şi sa câştige alegerile prezidenţiale.

„Acest flux de cercetare sugerează că observatorii sociali ii judeca pe cei înalti ca fiind mult mai puternici decât colegii lor mai scunzi. De exemplu, atunci când oamenii se extind pentru a ocupa mai mult spaţiu, observatori presupun că sunt dominanti, in timp ce, atunci când ei se restrang, sunt perceputi de alţii ca supusi. …

„În concluzie, există dovezi puternice despre o asociere pozitivă bine învăţata dintre putere şi înălţime. O predicţie evidenta pe baza acestei cercetari este ca observatorii ar putea utiliza o inaltime tinta pentru a deduce puterea; nu o presupunere nerezonabilă, având în vedere corelarea puternică dintre înălţime şi putere în setările naturaliste „.

„Aici, avem în vedere o implicare mai contraintuitiva a asociaţiei dintre putere si înălţime; aceea că experienţa psihologică a puterii poate determina indivizii sa se simta de fapt, mai inalti decat un obiectiv de măsurare ar indica ca sunt într-adevăr.”

Comentariul meu: În lumea noastră egoistă totul este măsurat cantitativ, măsura egoismului fiind „cât de mult primesti” (inaltime, greutate, distanta, timp, salariu, etc), în timp ce în lumea spirituală altruista, totul se măsoară calitativ- măsura daruirii. Diferenţa este că primirea în lumea noastră este în dorinţa unei persoane, în timp ce în lumea spirituală este în dorinţele altora. În consecinţă, nu există senzaţii pământeşti din lumea superioară şi de aceea sentimentul de „dispariţie treptată a corpului” se realizează acolo.

Filed under: Criza, globalizare | Add Comment →