Noul meu articol pe Linkedin “Un plan maxim și un plan minim pentru guvern”

După cum vedem, în mod evident statul Israel este diferit de orice altă țară. Încercăm să ne comportăm ca restul lumii, dar nu suntem la fel; acesta este motivul pentru care ne aflăm într-un impas politic în ultimii ani. Problema este că nu știm cum ar trebui să fim, așa că noi căutăm modele în lumea din jurul nostru.

Totuşi, acestea nu sunt potrivite pentru noi și vedem rezultatele.

Prin urmare, cred că guvernul nostru trebuie să se conducă în două moduri paralele, unul care urmează un plan maxim și unul care urmează un plan minim. Planul maxim este națiunea în starea sa ideală de solidaritate și uniune; planul minim este să ne susțină până ajungem acolo.

Planul minim are două obiective principale: apărarea și viața. Apărarea înseamnă securizarea frontierelor Israelului și abordarea amenințărilor militare pentru populația sa. Viața înseamnă a vedea că economia în ansamblu funcționează, inclusiv piața muncii, industria și agricultura și locuirea, și să mențină sistemele de asistență medicală și de bunăstare. După cum s-a menționat, obiectivul general al planului minim este să ne susțină până când vom realiza planul maxim.

Planul maxim se referă la scopul final al Statului Israel, și anume să aducă poporul Israel la unitatea și solidaritatea deplină, până la realizarea devizei poporului evreu: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Pentru a realiza acest lucru, guvernul trebuie să stabilească un sistem educațional care să se adreseze tuturor vârstelor – de la grădiniță până la școală, învățământ superior, muncă și chiar case de bătrâni.

În prezent, națiunea are mare nevoie de unitate. Facțiunile sale sunt divizate și se urăsc reciproc. Se subminează reciproc și în acest proces slăbesc întreaga țară. Prin urmare, supraviețuirea noastră ca stat suveran depinde de solidaritatea și unitatea noastră. Dacă le generăm, vom prospera și vom prospera. Dacă nu o vom face, vom fi depășiți de multiplii noștri dușmani din afară și din interior.

Mai mult, natura poporului nostru nu ne permite să recunoaștem că altcineva are dreptate și că ne înșelăm. Din motive întemeiate, Tora se referă la evrei ca „popor cu gât rigid” (Ex 32: 9) și asta nu este pe cale să se schimbe. Prin urmare, orice plan de a genera unitate trebuie să ia în considerare faptul că trebuie să construim acest acord deasupra discordiei existente, persistente și chiar în creștere. Deși aceasta este în mod clar o provocare formidabilă, cealaltă opțiune este dizolvarea statului Israel.

Având în vedere toate acestea, planul maxim va detalia și implementa pașii către stabilirea unității inițiale, pe baza înțelegerii că suntem dependenți unii de alții și fie vom reuși cu toții, fie vom eșua cu toții. Ulterior, planul va contura etapele consolidării și întăririi acelei unități folosind situaţiile de discordie și dispute, ca stimulente pentru consolidarea unității noastre.

Pentru a reuși, întreaga națiune trebuie să se angajeze în acest proces. Dacă doar unii dintre noi caută să stabilească unitatea, iar ceilalți dintre noi nu, procesul va eșua. În eseul său „Responsabilitate reciprocă”, marele cabalist și gânditor al secolului XX Yehuda Ashlag, alias Baal HaSulam, a oferit o analogie puternică din Cartea Zohar referitoare la responsabilitatea noastră reciprocă: „Dacă o parte a națiunii nu vrea să păstreze responsabilitatea reciprocă … determină restul națiunii să rămână scufundat în murdăria și umilința lor [de interes personal] fără a găsi o cale de ieșire din murdăria lor. Prin urmare, rabinul Shimon Bar Yochai [autorul Zoharului] a descris responsabilitatea reciprocă ca fiind două persoane care navighează într-o barcă, unde unul dintre ei începe să facă o gaură în barcă. Prietenul său spune: „De ce faci gaură în barcă?” Celălalt răspunde: „De ce ar trebui să-ți pese ţie? Fac gaură sub mine, nu sub tine!” Așa că prietenul îi răspunde: „Prostule! Ne vom îneca amândoi împreună în barcă!’”

Chiar acum ne scufundăm. Noi facem găuri în barca noastră din răzbunare și nu ne dăm seama sau nu ne pasă că, în acest proces ne înecăm și noi înșine. Totuși, încă nu ne-am scufundat. Dacă ne strângem împreună, vom naviga spre uscat. Dacă rămânem divizați, ne vom scufunda cu siguranță. Acesta este motivul pentru care cred că guvernul trebuie să conducă planul maxim și planul minim în același timp, cu scopul de a aduce cât mai curând posibil poporul Israel la linia de sosire a responsabilității reciproce și a iubirii pentru ceilalți.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie | Add Comment →