Întrebare: Ce v-a ghidat inițial în viață?

Răspuns: Ca toți ceilalți, am fost mânat de dorinţa de a înțelege sensul vieţii, misterele ei, pentru că am văzut că totul trebuie să aibă o formă de control. Nici o singură celulă, organism sau întregul univers, dacă este un sistem interconectat, nu poate exista fără a fi controlat, conform ştiinţelor noastre.

Dar ele dezvăluie doar o mică parte din natura care ne înconjoară. Îndepărtăm niște bucăți de praf și îi spunem „mestecând granitul științei”. Într-adevăr, în fața noastră se află un zid enorm de granit și unde putem tăia o bucată, aceasta este știința noastră, iar orice altceva este necunoscutul.

Așa m-am simțit clar stând în fața acestui „perete de granit”, pe care l-am putut răzui ușor pentru a-l aduna un pic, la fel ca toți ceilalți.

Newton avea o altă analogie. El este citat că se aseamănă cu un „școlar care strânge pietricele pe malul mării, numită cunoaștere”. Și doar strânge pietricele, nici măcar încă din mare, ci de pe mal.

Când am simțit asta, știința a încetat să mă mai atragă. Mi s-a părut atât de meschină și de neînsemnată, încât nu a meritat să-mi dedic întreaga viață, să-i fiu devotat, de dragul unor mici cunoștințe izolate. Cu toate acestea, asta nu înseamnă că am ignorant-o. Deloc! Încă o iubesc, citesc despre ea și rămân interesat, în toți acești ani.

Cu toate acestea, am fost puternic respins de asta. Ce rost are să zgâriem „granitul” ca toți ceilalți pentru a ridica câteva firimituri, a înțelege puțin mai multe și a ști un pic mai multe? Dacă ar fi să mă angajez doar în biocibernetica mea, nici nu aș înțelege-o sau recunoaște.

Și ce spui de biologie, zoologie, botanică, geologie, mineralogie, știința pământului și cosmologie? O gamă largă de alte științe vorbesc în principiu despre întreaga natură, despre tot acest „granit”. Dar fiecare răzuiește și adună diferite „bucăţi” din locuri diferite și de aici rezultă geologia, zoologia, mineralogia și așa mai departe. Ce aș câștiga dacă mă implic în ele?

Când m-am uitat la asta, am simțit un gol imens în mine: nu există nimic pentru care să merite să trăiești. Am rămas cu o singură întrebare: Cum pot găsi sensul vieții? Ceea ce m-a interesat nu au fost cunoștințele triviale ale științelor parțiale, împrăștiate, deconectate, fiecare dintre ele adunând ceva pentru sine, ci înțelegerea generală – proiectarea Universului.

Acesta este ceea ce se numește „sensul vieții”, deoarece viața umană așa cum observăm, este cea mai înaltă formă de existență. Care este scopul naturii, Forța superioară (numiți-o Creatorul, Emanatorul sau Făcătorul, nu contează) să creeze toate acestea?

Acest lucru m-a nedumerit foarte mult. Toată viața mea până când am găsit Cabala s-a transformat într-un fel de gol. Am lucrat, am servit, mi-am deschis propria afacere destul de cu succes, dar toate acestea au fost cumva pe fundal. Înăuntru am simțit un gol absolut și nesemnificația existenței. Așa a fost.

Cred că astăzi milioane, poate chiar miliarde, de oameni din lume simt la fel. Acest sentiment precede căutarea unei persoane și o ajută să simtă sistemul în care existăm. Practic, mă întrebam: „Ce este asta? De ce sunt toate astea în jurul meu, inclusiv eu însumi?”

Când te uiți la cerul înstelat și vezi acest infinit, te gândești și te întrebi cum să înțelegi și să cuprinzi toate acestea?

Pentru ce? De ce? Ce? Există o astfel de întrebare care vine din Universul însuși când te uiți la el într-o noapte întunecată. Dacă această întrebare chinuie cu adevărat o persoană, ea ajunge să studieze Cabala.

Pentru acei oameni care pur și simplu simt o criză într-un fel, trebuie să înțeleagă sistemul în care se află. La urma urmei, dacă omul nu se echilibrează cu acest sistem al naturii, nu ajunge la homeostazie, la armonie, atunci natura îl va zdrobi prin catastrofele sale: tsunami, cutremure, schimbări ale plăcilor tectonice și chiar război nuclear.

Apoi, există doar două opțiuni: fie ei încep să caute sensul vieții din frică animalică, fie se sting ca dinozaurii care au dispărut pentru că nu se potriveau cu sistemul schimbător al naturii.

Dar dinozaurii nu aveau altă soluție. Noi avem o soluție foarte simplă: ori ne schimbăm, ori pierim. Va rămâne o mică parte care va ajunge în continuare să se echilibreze cu natura. Conform înțelepciunii Cabala, se poate întâmpla așa.

Mai mult, vor rămâne doar cei care pot participa la integrare, care vor crea echilibru. Toţi ceilalţi vor fi în acest sistem, dar nu în forma pământească, deoarece egoismul lor animalic actual nu le va permite să participe la integrare.

Totuși există o cale ușoară, când oamenii prin educație și muncă explicativă, fiecare și toți împreună ajutându-se reciproc, ajung la integrare între ei, devin asemănători cu natura, intră în echilibru și armonie cu ea și simt toată perfecțiunea ei.

Chiar sper la un astfel de rezultat.

Din KabTV “Am primit un apel. Sensul vieții lui Laitman” 4/1/12

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate | Add Comment →