Întrebare: De ce un copil se joacă atât de natural și autentic în timp ce pentru un adult un joc este o minciună?

Răspuns: Se întâmplă astfel pentru că noi adulții ne-am obișnuit să trăim într-o minciună: viața noastră este o minciună și jocul este o minciună. Nu este nimic rău în asta, ci pur și simplu natura noastră. Un joc este mereu o minciună și niciodată adevărul pentru că până la urmă, nu mă joc pe mine însumi ci pe cineva care aș vrea să fiu.

Nu am fi în stare să avansăm fără jocuri. Copiii percep jocul ca pe adevărul absolut și de aceea se dezvoltă și cresc. Dacă ne-am implica într-un joc cu toată inima, asemenea copiilor, nu am fi în stare să-l mai lăsăm și am rămâne în el.

Acesta este de fapt instrumentul pe care îl folosește înțelepciunea Cabala. Mi se spune: Trebuie să-i iubești pe ceilalți, și în această dragoste vei începe să-L simți pe Creator! Aici, ai un grup care este format din 10 oameni; începeți să stabiliți astfel de relații între voi pretinzând că fiecare îi iubește pe ceilalți. Trebuie să creați o asemenea atmosferă între voi astfel încât fiecare dintre voi va dispărea în ea și se va topi în dragostea pentru ceilalți.

Acționez prin intermediul acestei iubiri din nou și din nou, întrocându-mă la ea de o mie de ori pe zi până când sunt cuprins în ea până la punctul în care mă topesc în această dragoste și în această conexiune. Atunci pot ajunge le revelarea Creatorului.

Fiind cuprins în iubire, sunt cuprins în Creator. Acest lucru încetează să mai fie un joc și devine jocul vieții mele. Dar la început mă joc în mod artificial: mă prefac că-i iubesc pe prieteni și că mă anulez în fața lor fără a avea dorința de a face asta. Mă oblig pe mine însumi și mă conving că trebuie să joc această iubire, altfel nu o simt deloc.

Dar dintr-o dată resimt un sentiment cald. Ceilalți mă influențează oferind un exemplu pentru mine prin atitudinea lor iubitoare; văd că ei sunt loiali acestei iubiri și mă simt rușinat că nu le pot înapoia aceeași dragoste. Mă critic și am remușcări mereu și încă o dată mă forțez să-i iubesc pe ceilalți.

Dar când mă anulez în acest fel, încep brusc să văd că toate obiectele corporale din jurul meu încep să dispară: masa, scaunele și pereții. Toate dispar din percepția mea și numai un singur lucru rămâne – iubirea pe care o simt. Și eu dispar. Devin sclavul acestui sentiment de iubire, și nu mai rămâne nimic decât acest sentiment care îmi este exterior din moment ce eul dispare.

Eul meu este egoul meu, care dispare, și atunci încep să simt cum forța superioară, Creatorul, umple totul. Asta se întâmplă pentru că m-am anulat pe mine și acum pot să-L simt pe El. Mi-am anulat egoismul și am primit calitatea forței superioare, atributul dăruirii, și acesta este un joc adevărat.

De pe KabTV, Capitole din Tora cu Shmuel Vilozni, 02.02.2015

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →