Este scris: „Am lucrat şi am găsit”. Neştiind ce este calitatea dăruirii, omul caută prin toate mijloacele să o obţină – şi o obţine. Apoi, acesta vede dacă într-adevăr este „a găsit” fiindcă nu ştia ce  căuta. Deodată descoperă că a găsit ceva complet diferit!

Dacă ar fi cunoscut acest lucru din timp, nu ar fi depus efort nici măcar o secundă, fiindcă nu ar fi fost capabil să lupte pentru asta. Atât este de opus faţă de ceea ce a crezut anterior. Înainte, doar i se părea că se gândeşte le dăruire, gândindu-se de fapt, cum să primească, să profite, să câştige şi să se umple pe sine. Numea pur si simplu asta, dăruire.

Dar, făcând astfel de acţiuni înşelătoare, chiar şi fără intenţia potrivită, el creşte. Totul se datorează sistemului care se extinde din Lumea Infinitului către lumea noastră şi pregăteşte tot ce este necesar pentru întoarcerea noastră acolo. Acest sistem ne trimite nouă, în jos, „o scară” a gradelor spirituale în care fiecare grad mai înalt îşi are prelungire în cel de sub el. De aceea, chiar dacă acţionăm de dragul nostru, (Lo Lişma), putem atinge dăruirea (Lişma)

În particular, găsindu-se pe sine în întuneric, cel de jos este capabil să adere la ceva superior. Până la urmă, el nu ştie la ce aderă până nu i se dezvăluie cel de sus, forţa de dăruire. Apoi, cel de jos află că este în conexiune cu cel de sus.

Cu alte cuvinte, tot ce ni se cere este să depunem efort să ne extindem cât de mult este posibil. Astfel, noi nu trebuie să ne temem că suntem aşa de departe de spiritualitate şi că nu înţelegem nimic despre ea şi suntem incapabili să facem ceva. Este scris: „omul nu învaţă cu mintea.” Întregul sistem este construit în aşa fel ca fiecare om, cu toate calităţile şi defectele cu care este născut, să aibă oportunitatea de a atinge dăruirea, adică, proprietatea Creatorului şi scopul creaţiei.

Fiecăruia îi este dată propria cale, un loc în care să depună efort şi o oportunitate să obţină adeziunea cu Creatorul. Nimeni nu este iertat de această muncă. De aceea, omul trebuie să vada oportunitatea care i se deschide în fiecare moment dat ca să vrea numai daruirea. Nu trebuie să ne autojustificăm gândindu-ne că suntem mult prea departe de dăruire. Este imposibil să aspiri la ea şi să zici cu toate astea „nu e pentru mine”. E incorect!

Fiecare este capabil să dorească să obţină dăruirea în fiecrea moment dat. Şi dacă omul uită asta, înseamnă că mediul nu este organizat în aşa fel încât să-i reamintească faptul că singurul lucru de care are nevoie este să vrea dăruirea. În funcţie de asta, el va primi constant ori ajutor ori obsatcole (linia dreaptă sau stângă) în avansarea lui. În acest mod el va avansa totdeauna ori printr-o respingere din ce în ce mai mare ori printr-o apropiere. El va proceda în această manieră.

Au existat numeroase citate pe această temă, de exemplu: „am lucrat şi a găsit” şi „nu este pentru tine să termini această muncă, dar nu eşti liber să o respingi.”

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 8/14/2011 „Şamati” 95

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara | Add Comment →