În timpul pregătirii pentru corectare, ordinea muncii interioare este după cum urmează: Dorind sa ma conectez cu prietenii, mă presez pe mine insumi şi fac mari eforturi. Ca răspuns, Lumina, forţa care mă ajută să ma conectez, străluceşte in mine. În cele din urmă, completez conectarea şi imediat AHP al gradului superior, a cărui dorinţă de a primi este chiar mai mica şi mai groasa decât a mea, este revelata. Ca urmare, simt că sunt într-un exil şi mai mare.

Deci, se pare că cu cat mai mult încerc să ajung la bunătate, la daruire, cu atat mai adanc ma scufund în rău. Cu toate acestea, această imersiune în rău este compusă din două părţi: pe de o parte, îmi amintesc încă conexiunea pe care am realizat-o, apropierea de prieteni, iar pe de altă parte, o noua dorinta corupta este acum revelata mie, chiar mai rea decât înainte .

Astfel, în perioada de exil, nu cresc într-un mod liniar, ci pas-cu-pas. Prin realizarea conexiunii eu cad, şi nu cu un grad, ci cu două. Este pentru ca la inceput m-am ridicat catre unificare (+), apoi am căzut in separare (-), si astfel acum simt o dubla coborare (x2). Apoi, totul se repetă din nou şi din nou: ma ridic si cad chiar si mai jos.

Intotdeauna cad, nu la nivelul anterior al ego-ului, ci de la nivelul la care m-am ridicat. Prin urmare, datorita fiecarei urcari, caderea urmatoare este de două ori mai rea. Când ma ridic, ascend in daruire, iar atunci când cad, cobor în primire şi în mizerie.

Astfel, o persoană isi extinde vasele prin clădirea binelui in functie de rău, şi datorită acestui lucru progreseaza de-a lungul celor 400 de ani de exil.

Exilul începe atunci când ne apropiem de unificarea în grup. Se încheie atunci când, dandu-ne toate puterile noastre pentru unificare, vom ajunge la un punct in care nu ne putem uni.

În timpul acestui proces, ne unim şi devenim poporul lui Israel. Nu este acelaşi grup mic, care o dată a coborât în ​​Egipt, din cauza conflictelor interne, cum ar fi conflictul dintre Iosif şi fraţii săi, de exemplu. O naţiune unită iese din Egipt, deşi este încă imposibil sa obtina Sfintenia prin această unificare. În starea actuală, forma unitatii este dezvaluita ca controlul dorintei de a primi. Numai prin efortul nostru trecut evadarea, ieşirea din ego, apare.

În spiritualitate, de asemenea, mergem pe „doua picioare”: de la unitate la separare şi apoi la unitate din nou. Faraonul creşte, asa face si Moise, opus lui, iar Creatorul este revelat …. Toate aceste discernaminte devin mai mari si mai mari, iar noi nu le scapam, ci continuam cu munca noastră.

Din partea a 4-a a Lecţiei zilnice de Cabala 5/4/2012, Scrieri de Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara | Add Comment →