Noi încercăm să facem acţiuni reciproce de dăruire şi vorbim despre iubirea dintre noi deşi ea nu este acolo. Mai vorbim despre dăruire, despre iubirea pentru Creator, despre adeziunea la El, despre adeziunea dintre noi, despre conexiune şi unitate, pe scurt, despre vasul corectat. După spargerea vasului general, noi vorbim despre corecţie. Cândva, a fost un singur suflet, şi noi vorbim despre reconectarea sufletelor individuale în unul.

Aceste discuţii ne permit să ne impresionăm unii pe alţii atât calitativ cât şi cantitativ şi, treptat, toate eforturile noastre se adună într-un tot. Până la urmă, vom crea o stare de la care vom fi capabili să strigăm, ceea ce înseamnă să ridicăm o rugăciune colectivă. Când oamenii se adună împreună, chiar daca sunt câţiva, ei au multe vase şi judecăţi şi astfel, ei înalţă „rugăciunea celor mulţi”.

Dar această rugăciune ar trebui să vizeze o singură Sursă, un singur scop, să fim unu. Ei vor să primească atributul dăruirii reciproce pe care ei şi-o închipuie ca fiind valoarea supremă, ca parte din mediul lor. Această calitate, forţa care dă naştere şi reînvie totul, este numită Creator, şi ei vor ca ea să fie revelată printre ei pe măsura eforturilor pe care le-au făcut.

Calitatea dăruirii nu este undeva în afară. Aşa că dacă membrii grupului încearcă, ea se va dezvălui înăuntru, printre ei. Este ca şi cum ar veni către noi din două direcţii: pe de o parte nu există niciun vas, şi pe de altă parte nu există niciun fel de Lumină, dar când membrii încearcă să fie împreună cât pot de mult, la un moment dat, atât vasul cât şi Lumina sunt create simultan. Ele nu pot exista separat.

Noi lucrăm prin cerere, printr-o rugăciune comună, şi astfel ne apropiem de această revelaţie, revelarea în interiorul nostru a calităţilor iubirii şi dăruirii, care sunt Creatorul.

Aici este important de amintit că în timpul fazei de preparare, noi nu descoperim calitatea reală, ci nevoia de ea (lipsa ei). Noi nu ştim în prealabil ce este această calitate. Acest lucru este aşa: dacă noi vrem să obţinem această calitate şi apoi ea este revelată, se dovedeşte a fi o surpriză reală şi departe de ceea ce am crezut noi că va fi. Asta fiindcă este vorba despre ceva care nu face parte din natura noastră.

Noi avem nevoie doar de sentimentul de necesitate, şi, astfel, noi vom anticipa şi vom avea o premoniţie a ei. Chiar dacă ea nu reflectă viitoarea realitate, omul trebuie totuşi să-şi imagineze prin acest joc, starea următoare.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 5/10/ 2012 „Scrierile lui Rabash”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara | Add Comment →