Congresul din Mexic – „O inimă pentru toţi” 17-19.07.2015, Lecţia nr. 4


Lecția 4 – Iubirea Prietenilor

Iubirea prietenilor ca o condiție pentru ascensiunea spirituală

1.„Şi omul l-a întrebat spunând: ‘Ce cauţi’? înseamnă “Cum te pot ajuta?”. Şi el a spus: “Îmi caut fraţii”. Prin a fi „împreună cu fraţii mei”, înţelegem că, fiind într-un grup în care există iubirea de prieteni, voi fi capabil să identific traseul care mă duce către casa Creatorului.
Acest traseu este numit “calea dăruirii”, şi acesta este un mod diferit de cel al naturii noastre. Pentru a fi capabili să îl dobândim, nu există o altă cale decât iubirea de prieteni, prin care fiecare îşi poate ajuta prietenul.
Rabaş – Iubirea pentru prieteni

2.Am stabilit pentru voi conduite prin care puteţi să vă menţineţi şi să nu vă întoarceţi din drum. Și cea mai importantă este adeziunea de prieteni.
Eu vă promit sincer că această iubire este posibilă. Prin urmare, permiteți-mi să vă reamintesc valabilitatea iubirii de prieteni, pentru că de asta depinde existenţa noastră, şi prin asta este măsurat succesul nostru viitor.
Prin urmare, schimbaţi-vă toate angajamentele imaginare și setaţi inimile voastre să se gândească la ganduri si la elaborarea unor tactici adecvate pentru a vă conecta cu adevărat inimile voastre ca unul, astfel încât cuvintele, „Iubiți prieteni ca pe voi înşivă,” va ajunge literalmente la voi, și veți fie curățaţi de gândul de iubire care va acoperii toate păcatele. Testați-mă în asta, și începeţi să vă conectaţi cu adevărat, şi apoi veţi vedea,  „,palatul va gusta”.
Baal HaSulam, Scrisoarea 47

3.Atunci când câţiva prieteni se adună împreună, fiecare are doar o mică parte a puterii sale, este mai bine să iasă din iubirea de sine, dar ei nu au suficientă putere şi importanţa dăruirii, pentru a deveni independenţi şi fără ajutor din afară. De aceea, toţi aceşti indivizi se anulează unul în faţa celuilalt. Cel puţin în teorie, împreună ei vor avea puterea să Iubească Creatorul, totuşi ei sunt incapabili să o facă în practică. Totuşi, alăturându-se fiecare societăţii şi anulându-se în faţa societăţii, ei creează un singur corp. Dacă, să spunem, corpul este făcut din zece oameni, acest corp are de zece ori mai multă putere decât unul singur.

Asta în condiţiile în care atunci când se adună, fiecare se va gândi că acum se alătură pentru scopul anulării iubirii de sine, adică să nu se mai gândească la cum să se împlinească pe el însuşi ci să se gândească cât mai mult posibil la iubirea pentru prieteni. Numai în acest fel poate cineva să primească voinţa şi nevoia care este necesară pentru obţinerea noului atribut, numit voinţa de a primi. Astfel, de la Iubirea de Prieteni, omul este capabil să ajungă la Iubirea pentru Creator, adică dorinţa de a dărui mulţumire Creatorului. Înseamnă că aceasta este singura cale prin care cineva poate câştiga înţelegerea faptului că dăruirea este foarte importantă şi necesară, şi că o poate obţine numai prin iubirea pentru prieteni.
Scrierile lui Rabaş, Vol 1, Privind Iubirea pentru prieteni

4.Este vorba de timpul în care începem să mergem înainte către scopul nostru sacru, ca nişte bărbaţi puternici. Se ştie că drumul pavat care duce către scop este iubirea pentru prieteni, prin care omul trece la iubirea pentru Creator. Iar în problema iubirii, se face prin „Cumpără-ţi un prieten”. În alte cuvinte, prin acţiuni, cineva cumpără inima prietenului. Şi chiar dacă vede că inima prietenului este ca o piatră, asta nu este o scuză. Dacă simte că este potrivit pentru a-i fi prieten în muncă, atunci trebuie să îl cumpere prin acţiuni. Fiecare dar pe care îl face prietenului este ca un glonte care face o gaură într-o piatră. Şi cu toate că primul glonte doar zgârie un pic piatra, atunci când cel de a-l doilea loveşte face deja o crestătură, iar al treilea face o incizie. Iar prin gloanţele care lovesc în mod repetat piatra, incizia devine o fereastră în inima de piatră a prietenului, unde se adună toate darurile. Şi fiecare dar devine o scânteie a iubirii, până când toate scânteile se acumulează în fereastră inimii de piatră şi devin o flacără.
Diferenţa dintre o scânteie şi flacără este că acolo unde este iubire, este o deschizătură, adică o deschidere către toţi oamenii către care focul iubirii arde în el. Iar focul iubirii arde toate păcatele pe care le întâlneşte omul de-a lungul drumului.
Scrierile lui Rabaş, Vol 2, Scrisoare nr. 40

5.Și ar trebui să întrebați, „Ce se poate face dacă el simte că are o inimă de piatră față de prietenul lui?” …
Sfatul este foarte simplu: natura focului este că, atunci când freci două pietre una de alta, un incendiu începe …
Apoi, prin purtarea inimilor, chiar a celor mai puternice, fiecare va scoate căldură din pereții inimii lui, iar căldura va aprinde scântei de dragoste până când se va forma îmbrăcăminte de iubire. Apoi, ambele vor fi acoperite de o singură pătură, ceea ce înseamnă o singură iubire va înconjura și învălui pe cei doi, așa cum se știe că Dvekut [adeziune] unește două într-un întreg.
Și atunci când unul începe să simtă iubirea prietenului său, bucuria și plăcerea începe imediat să se trezească în el, pentru că regula este că o noutate distrează. Iubirea prietenul lui pentru el este un lucru nou pentru el, pentru că el întotdeauna a știut că el a fost singurul care s-a îngrijit de propriul său bine. Dar în clipa în care el descoperă că prietenului său îi pasă de el, se evocă în el o bucurie nemăsurată, iar el nu mai poate avea grijă de el însuși, deoarece omul poate trudi numai în cazul în care simte plăcere. Si din moment ce el a început să se simtă plăcere în îngrijirea prietenul său, el nu poate gândi în mod natural la el însuși.
Scrierile lui Rabaș, Vol. 2, Scrisoarea nr. 40

6.Înțelepciunea și înțelegerea în modul de a servi Creatorul vin prin unirea dintre noi, în Iubirea de prieteni … pentru a fi conectați unul cu celălalt în iubire și într-o singură inimă, și pentru a servi Creatorul în unitate … și trebuie să ne unim unul cu celălalt, și să fim blocați în inima celuilalt, și să devenim „un singur mănunchi”, pentru a servi Creatorului, cu toată inima.
Maoir VaȘemeș (Lumină și Soare), ”Secretele Roș Hașanah”

7.”Creatorul este unul și Israel este unul”, și, prin urmare, ele sunt lipite de Creator, pentru că este plăcut să fie în adeziune una cu cealaltă, și când va fi asta? Când Israel este asamblat și respectat în unitate perfectă, el este considerat ca fiind unul, și Creatorul locuiește printre ei, care este Unul. Acesta este înțelesul versetului, „și sunt respectate”, și anume că sunteți în adeziune unul cu celălalt și prinși unul de celălalt, apoi, cu ajutorul Creatorului, veți fi în adeziune unul cu celălalt și  Creatorul va locui printre voi, adică, „sunteți cu toții în viață”, atunci când sunteți uniți ca unul. Astfel, este bine și plăcut să fiți în adeziune unul cu celălalt, iar Creatorul locuiește în mijlocul lor ca unul.
Moșe Chaim Ephraim, Drapelul deasupra Câmpului Ephraim, Parașat VaEtchanan

 

Congresul din Mexic – „O inimă pentru toţi” 17-19.07.2015, Lecţia nr. 3


Societatea ca mijloc pentru actualizarea scării spirituale

1.Omul întreg înseamnă că unul a ajuns deja la nivelul de „Tora, Israel și Creatorul sunt una”. Din acest motiv, obţinerea Shechinah este cu siguranță foarte importantă, deoarece scopul este de a ajunge la acest nivel. Cu toate acestea, pentru a atinge Fața Shechinah trebuie să existe mai întâi o pregătire, astfel încât omul va fi gata pentru asta … si doar când cineva lucrează spre iubirea pentru alţii este în măsură să ajungă la adeziunea cu Creatorul.
Scrierile lui Rabaş, Vol 1, Care este avantajul muncii faţă de recompensă

2.Chiar dacă vom vedea că există două părți ale Torei: Primul – Mitzvot intre om si Dumnezeu, iar al doilea – Mitzvot intre om si om, ambele sunt unul și același lucru … Astfel, atunci când omul îşi completează munca în iubire și dăruire pentru prieten şi  ajunge la cel mai înalt punct, completeaza, de asemenea, iubirea și dăruirea pentru Creator. În această stare nu există nici o diferență între cele două, pentru că tot ce este în afara corpului, adică propriul interes este judecat la fel – fie dăruieşte prietenului fie dăruieşte multumire Creatorului său.

Aceasta este ceea ce presupune Hillel Hanasi, că „Iubeste-ti prietenul ca pe tine insuti” este scopul final în practica. Asta se datorează faptului că este cea mai clară formă pentru omenire. Nu ar trebui să greşim cu fapte, pentru că ele sunt stabilite în fața ochilor noştri. Știm că dacă vom precede propriile nevoi, este daruire. Din acest motiv, Hillel nu definește obiectivul ca „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta și cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta”, deoarece acestea sunt într-adevăr unul și același lucru. Este așa pentru că cineva ar trebui să îşi iubească de asemenea prietenul din toată inima și cu tot sufletul și cu toată puterea lui, pentru că acesta este sensul cuvintelor „ca pe tine însuți.” La urma urmei omul se iubește pe siguranță pe sine însuşi, cu toată inima și sufletul şi puterea,  dar în ceea ce privește Creatorul, se poate se înșela; și cu prietenul se poate afla tot timpul în faţa ochilor
Baal HaSulam, Iubirea pentru Creator şi Iubirea pentru Fiinţele Create.

3.Iubirea este ceva care este inimii, iar inima nu este de acord cu ea prin natura sa. Atunci ce se poate face cineva pentru ca iubirea pentru alţii să îi atingă inima?

De aceea au fost date 612 Mitzvot: ele au puterea de a induce o senzație în inimă. Cu toate acestea, deoarece este împotriva naturii, acea senzație este prea mică pentru a avea capacitatea de a păstra iubirea de prieteni de facto, chiar dacă el are o nevoie pentru asta …

Sfatul pentru cineva de a fi în măsură să îşi crească puterea în legea, „Iubeste-ti prietenul,” este iubirea de prieteni. Dacă toată lumea este anulată înaintea prietenul său și se amestecă cu el, au devenit o singură masa, unde toate micile părțile care doresc iubirea altora se unesc într-o forță colectivă, care constă din mai multe părți. Și atunci când el are o mare putere, el poate executa iubirea altora.

Și atunci el poate obţine iubirea pentru Dumnezeu. Dar condiția este ca fiecare să se anuleze înainte celuilalt. Cu toate acestea, atunci când el este separat de prietenul lui, el nu poate primi partea pe care ar trebui să o primească de la prietenul său. Astfel, toată lumea ar trebui să spun că nu este nimic în comparație cu prietenul său.
Scrierile lui Rabaş, Conform cu ceea ce este explicat despre iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi.

4.Aceia dintre ei care au fost de acord să se unească într-un grup, au înţeles că nu este o aşa mare distanţă între ei, în sensul că recunosc necesitatea de a munci în iubire pentru ceilalţi. De aceea, fiecare dintre ei va putea face concesii în favoarea celorlalţi, şi se pot uni în jurul acestui lucru.
Rabaş, Fă-ţi un Rav şi cumpără-ţi un prieten  – 2

5.Iubirea de prieteni, care este construită pe baza iubirii celorlalți, prin care ei pot atinge iubirea Creatorului, este opusul a ceea ce este în mod normal considerat iubirea de prieteni. Cu alte cuvinte, iubirea pentru alții nu înseamnă că prietenii mă vor iubi. Mai degrabă, eu sunt cel care trebuie să iubească prietenii …

Deoarece se dorește realizarea Dvekut [adeziune] cu Creatorul, numită „echivalenta de forma”, adică să nu ne gândim la propriul beneficiu … Omul trebuie să revoce propria valoare, și toată viața pe care dorește să o trăiască să fie numai cu luarea în considerare a capacității sale de a lucra pentru binele altora, începând cu iubirea pentru alţii, între om și om, până la iubirea pentru Creator.

Astfel, în plus, aici este un loc unde se poate spune că orice face el este fără interes propriu, deoarece prin raţiune, prietenii sunt cei care ar trebui să-l iubesc, dar el depăşeşte rațiunea, merge deasupra ei și spune „Nu merită să trăiesc pentru mine însumi.” Și, deși el nu este întotdeauna la un grad el este capabil să spun asta, aceasta este, totuși, scopul muncii. Astfel, el are deja ceva care să îi răspundă corpului.
Rabaş, Vol 1, Ce să căutăm în Adunarea prietenilor

6.Există o putere specială în adeziunea cu prietenii. Deoarece opiniile și gândurile trec de la unul la altul prin adeziunea dintre ei, fiecare este amestecat cu puterea celuilalt, și de aceea fiecare persoană din grup are puterea întregului grup. Din acest motiv, deși fiecare persoană este un individ, el conține puterea întregului grup.

Rabaş, Nevoia pentru Iubirea de prieteni

7.Pentru a fi integrat unul în altul, fiecare trebuie să se anuleze înaintea celorlalţi. Asta se face văzând meritele prietenilor şi nu defectele lor. Dar cel care se crede puţin mai superior decât prietenii, nu poate să se unească cu ei.
Rabaş, Scopul Societăţii 2

8.Fiecare student trebuie să preamărească virtuţile fiecărui prieten şi să îl aprecieze ca şi cum ar fi cel mai mare din generaţie. Apoi mediul îl va influenţa, ca un mediu suficient de mare, deoarece calitatea este mai importantă decât cantitatea.
Rabaş, Ce să căutăm în Adunarea prietenilor

9.fiecare student trebuie să simtă că el este cel mai mic dintre toţi prietenii şi atunci el va fi capabil să primească aprecierea măreţiei de la toţi. Este aşa pentru că acela care este mai mare, nu poate primi de la cel mic, şi cu atât mai mult să fie impresionat de cuvintele acestuia. Doar cel mic este impresionat de aprecierea celui mai mare.
Rabaş, Privind importanţa prietenilor

10.Omul trebuie să lase să se descopere iubirea din inima lui faţă de prietenii săi, deoarece revelând-o el evocă inimile prietenilor către prieteni, pentru ca şi ei să simtă că fiecare dintre ei practică iubirea faţă de prieteni. Beneficiul este că în această manieră, omul primeşte putere pentru a practica iubirea de prieteni mai cu convingere, deoarece forţă iubirii fiecăruia este integrată în ceilalţi.
Scrierile lui Rabaş, vol 1, Privind iubirea de prieteni

11.Faceţi ce puteţi şi salvarea Domnului este ca o clipire de pleoape. Cel mai important lucru pentru voi astăzi este unitatea prietenilor. Depuneţi efort în asta, din ce în ce mai mult, pentru că ea poate recompensa toate defectele
Scrierile lui Baal HaSulam, scrisoarea nr. 10

 

 

Modificarea genelor umane prin studiul Cabalei


La Stiri (din ScienceDaily) “O descoperire care ar putea sa duca la dezvoltarea de noi tratamente pentru dependenta de alcool” – Cercetatorii de la Academia Sahlgrenska din Gothenburg au descoperit un nou mecanism cerebral implicat in dependenta de alcool, care implica hormonul stomacal numit grelina. Atunci cand actiunile grelinei in creier sunt blocate, efectele alcoolului asupra sistemului [neurologic] de recompensare sunt reduse. Este o descoperire importanta, care ar putea duce la dezvoltarea de noi terapii pentru dependente de genul dependentei de alcool.

La Stiri (de la HealthDay):O varianta a unei gene are legatura cu gradul de severitate al alcoolismului” – O variatie a unei gene ar putea explica de ce unii oameni sunt mai dependenti de alcool decat altii.

Comentariul meu: Exista un sistem care preceda genele sau parintii si care defineste toate inclinatiile “bune” sau “rele” ale fiecarei persoane. Adjectivele sunt intre ghilimele, pentru ca totul este conform “planului”; noi trebuie doar sa ne corectam, prin educatie, la orice etapa a vietii (prin intermediul parintilor si al societatii, din copilarie si in continuare, tot restul vietii). Asta face Cabala pentru fiinta umana, deoarece Cabala modifica genele omenesti! Nu educatia face acest lucru, ci, prin studiul Cabalei, este atrasa forta [Luminii] Ohr Makif, care modifica natura omeneasca.

Congresul din Mexic – „O inimă pentru toţi” 1719.07.2015, Lecţia nr. 2

Lecţia nr. 2: Fundaţia pentru stabilirea societăţii

Nevoia pentru un mediu bun, pentru avansarea pe scara spirituală

1.Este scris despre acest lucru, „O, Doamne, partea mea de moştenire şi paharul meu, Tu îmi îndrepţi partea mea. Mi-ai pus mâna într-o soarta buna, pentru a spune, „Aceasta este pentru tine.” „[…] adevăratul sens al cuvintelor lor. Este adevărat că Creatorul Însuşi pune mâna pe o soarta buna dându-i o viaţă de plăcere şi mulţumire în viaţa corporală, care este umplută cu chin si durere, şi lipsită de orice conţinut. […] Şi alegere cuiva se referă doar la întărire. Acest lucru se datorează faptului că există cu siguranţă un efort mare aici înainte ca cineva să îşi purifice corpul pentru a fi capabil să ţină Tora si Mitzvot corect, nu pentru propria lui plăcere, ci pentru a aduce mulţumire Creatorului său, care se numeşte Lishma (pentru Numele Ei ). Numai în acest mod este cineva dotat cu o viaţă fericită şi plăcută, care vine cu păstrarea Tora. Cu toate acestea, înainte ca cineva să ajungă la purificarea există cu siguranţă o alegere de întărire într-un mod bun, prin tot felul de mijloace şi tactici.
Baal HaSulam – Introducere la Studiul celor Zece Sefirot

2.Omul nu se poate înălţa el însuşi peste cercul lui. De aceea, el trebuie să absoarbă din mediul său. Şi nu are altă soluţie decât prin Tora şi multă muncă. De aceea, dacă omul alege pentru sine un mediu bun, salvează timp şi eforturi, fiindcă el este tras în funcţie de mediul său.
Baal HaSulam, Şamati, Articolul 225, “Ridicarea proprie”

3.Deşi toată lumea are „propria sa sursă,” forţele sunt revelate cuiva în mod deschis doar prin mediul în care se află. […] Astfel, Rabbi Yosi Ben Kisma a presupus corect că, daca el ar fi fost să părăsească mediul bun pe care l-a ales şi să cadă într-un mediu dăunător, într-un oraş în care nu există Tora, nu numai că vechile sale concept ar fi fost compromise, dar toate celelalte forţe ascunse în sursa lui, pe care el încă nu le-a dezvăluit în acţiune, ar rămâne ascunse.Asta pentru că ei nu ar fi fost subiectul mediului correct care ar putea să îi activeze. Numai în problema alegerii mediului este măsurăată domnia omului asupra lui însuşi.
Baal HaSulam, Liberatatea

4.Totuşi, există libertatea ca voinţa să aleagă iniţial mediul, cărţile şi îndrumătorii care îi transmit concepte bune. Dacă cineva nu face asta, ci este dispus să intre în orice mediu care îi apare şi să citească orice carte care îi cade în mâini, … Că urmare, va fi obligat să adopte concepte stricate, care îl vor face să păcătuiască şi să condamne. Cu siguranţă că va fi pedepsit, nu din cauza gândurilor sau faptelor sale rele, pe care nu poate să le aleagă, ci pentru că nu a ales să fie într-un mediu bun, căci în mod sigur că poată să aleagă acest lucru.

Că urmare, cel care se străduieşte mereu să aleagă un mediu mai bun merită lăudat şi răsplătit. Dar şi aici, nu datorită gândurilor şi faptelor lui bune, care îi vin fără să le aleagă, ci datorită efortului sau de a dobândi un mediu bun, care îi aduce aceste gânduri şi fapte bune. După cum a spus Rabi Yehoshua Ben Perachya: “Să-ţi faci un Rav şi să-ţi cumperi un prieten.”
Baal HaSulam, Liberatatea

5.înţelepţii noştri au spus: “Fă-ţi un Rav şi cumpără-ţi un prieten”. Acest lucru înseamnă că omul poate să-şi facă un mediu nou care să-l ajute să obţină măreţia Ravului său prin intermediul iubirii de prietenii care îşi preţuiesc Ravul. Fiecare dintre ei primeşte, prin intermediul conversaţiei dintre prieteni cu privire la măreţia Ravului, percepţia măreţiei sale. Astfel aşpaa a propriului Rav se transformă în primire şi în combustibil, în măsura care il va duce la implicarea în Tora şi în Miţvot Lişma.

Cu privire la aceasta este spus:”Tora este dobândită prin intermediul a patruzeci şi opt de calităţi, servind înţelepţii şi prin acurateţea prietenilor”.Este aşa pentru că în afară de servirea Ravului său, el are nevoie în plus, de meticulozitatea prietenilor, adică de aşpaa a prietenilor, astfel încât ei să lucreze asupra lui pentru a realiza înălţimea Ravului său. De fapt, realizarea măreţiei sale depinde în întregime de mediu, iar omul nu poate face nimic singur în această privinţă.
Baal HaSulam, Discurs la Completarea Zohar

6.dacă o persoană nu are nici o dorinţă şi aspiraţie pentru spiritualitate, dacă se află între oameni care au o dorinţă pentru spiritualitate, dacă aceşti oameni îi plac, atunci şi el va prelua tăria lor de a izbuti şi dorinţele şi năzuinţele lor, deşi el, prin calităţile lui proprii, nu are aceste dorinţe şi necesităţi şi puterea de a birui. Dar el va primi noi puteri pe măsura harului şi importanţei pe care o atribuie acestor oameni.
Baal HaSulam, Şamati 99, El nu a spus păcătoşi sau drepţi

7.Fiecare ar trebui să încerce să aducă în societate un spirit de viaţă şi de speranţă, şi să inducă energia în societate. Astfel, fiecare dintre prietenii va putea să îşi spună lui însuşi, „Acum am început o stare curată în muncă.” Cu alte cuvinte, înainte de a veni la societate a fost dezamăgit de progresele înregistrate în munca pentru Dumnezeu, dar acum societatea l-umplut cu viaţă şi speranţă.

Astfel, prin intermediul societăţii a obţinut încrederea şi puterea de a depăşi, deoarece acum simte că poate obţine împlinire. Și toate gândurile – că el s-a confruntat cu un munte înalt, care nu a putut fi cucerit, şi că acestea sunt cu adevărat formidabile obstacole – acum simte că acestea sunt nimic. Și el tot primit totul de la puterea societăţii, deoarece toată lumea a încercat să insufle un spirit de încurajare şi prezenţa unei atmosfere noi în societate.
Rabaş, Ce să căutăm în adunarea prietenilor

8.”În mulţimea de oameni este slava Regelui,” rezultă că cu cât este mai mare numărul colectivului, cu atât mai eficientă este puterea colectivului. Cu alte cuvinte, ei produc o atmosfera puternic de măreţie şi importanţă a Creatorului. La acel moment, corpul fiecarei persoane simte că priveşte tot ce doreşte să facă pentru sfinţenie – adică a dărui Creatorului – ca un mare noroc, că a fost privilegiat prin a fi printre oamenii care au fost recompensaţi cu slujirea Regele. La acel moment, fiecare lucru mic pe care îl face, îl umple de bucurie şi plăcere pentru că acum el are ceva care să îi servească Regelui.

În măsura în care societatea priveşte măreţia Creatorului cu gândurile lor în timpul adunării, fiecare în funcţie de gradul său acordă importanţa Creatorului în el. Astfel, el poate păşi toată ziua într-o lumea a bucuriei şi veseliei.
Rabaş, Agenda Adunării 2

Dar toate necesitatile ar trebui să fie dedicate daruirii


Intrebare: Cum pot oamenii sa determine ce este o necesitate in zilele noastre ?

Raspunsul meu:  Nivelul necesitatii este in zilele noastre la un nivel mediu al existentei, raportat la locul unde locuieste respectiva persoana. Exista multe metode pentru a verifica media nivelului. Baal HaSulam vorbeste despre aceasta in detaliu in articolul Generatia Viitoare. El se refera la crearea de diverse comisii care vor verifica nevoile actuale ale fiecarei persoane, si le vor satisface.

Toate acestea sunt masurate in conformitate cu nevoile unei persoane medii. Sa spunem ca fiecare familie trebuie sa aiba o camera pentru fiecare din membri sai. Fiecare persoana trebuie sa aiba un servici. Familia trebuie sa aiba o masina pentru a ajunge la servici si pentru alte nevoi. Toate acestea sunt determinate in conformitate cu schimbarile ce apar in lume. Tinand cont de toate acestea, o familie trebuie sa aiba tot ce e nevoie pentru o viata normala.

De fapt, problema nu consta in ‘ceea ce ai’, ci in atitudinea indreptata spre aceasta. Cu toate acestea, Creatorul nu vrea ca tu sa suferi. Scopul creatiei este de a incanta creaturile. Prin urmare, iti adaptezi viata pe pamant la nevoile corpului tau fizic – nici mai mult nici mai putin.

Trebuie sa iti satisfaci nevoia de mancare, sex, familie, bogatie, onoare, putere si cunoastere.Nu ar trebui sa simti nici o lipsa in aceste dorinte, si ele trebuiesc satisfacute cu masura, care este o necesitate esentiala pentru viata in corpul animal. Tot ce este mai mult decat necesitate trebuie folosit pentru a darui celorlalti oameni.

Despre ce vorbeşte Tora?

Întrebare: Evenimentele descrise în Tora au avut loc în această lume cu adevărat? Într-unul din programele dumneavoastră aţi spus că trebuie să trecem prin toată povestea din Tora în interiorul nostru.

Răspuns: Bineînțeles, toate cuvintele din Tora au avut loc în această lume pentru că fiecare rădăcină spirituală superioară trebuie să dezvolte și în cele din urmă să atingă ramura sa materială.

De aceea am trecut prin întregul proces în această lume: Adam HaRishon și toate generațiile următoare până la Avram și după, prin strămoșii noștri Isac și Iacob, fiii lui Iacob, apoi coborârea la Egipt, Moshe, Aaron, Muntele Sinai, intrarea în Israel, cucerirea pâmântului lui Israel, distrugerea Primului și Celui de-al Doilea Templu, etc.

Prin tot ceea ce am trecut în această lume este doar o fațetă a imaginii. Cel mai important lucru este starea noastră actuală și prin ce evenimente descrise în Tora trebuie să trecem încă.

Tora nu vorbește despre evenimente istorice; mai degrabă, este vorba despre ceea ce trebuie să corectăm după păcatul lui Adam HaRishon. Ca rezultat al corectării noastre, vom ajunge la lumea spirituală care este eternă și fără sfârșit; este acum și aici, imediat ce suntem de acord să trecem prin procesul corectării, așa cum este scris Trebuie să-ți vezi lumea în timpul vieții.

Din programul radioului israelian, 103FM, 21.06.2015

Înțelepciunea Cabala: Teoria și practica iubirii

Întrebare: Am remarcat o ușoară tendință în lecțiile dumneavoastră și în aparițiile publice. M-am uitat din nou la videoclipurile cursurilor din 2002-2004, unde predați înțelepciunea Cabala într-un fel științific, folosind grafice, desene, termeni și explicații științifice.

Cursul virtual din 2002-2004 este foarte greu pentru începători pentru că ați început folosind termeni foarte complecși chiar de la primele lecții. Ați spus de fapt că este în regulă să nu înțelegem și că cel mai important lucru este ca o persoană să asculte iar Lumina Superioară care va coborî va revela tot. În ultimii doi ani, totuși, în cursul Prefață la înțelepciunea Cabala din anii 2012-2013, de exemplu, puneți mai mult accent pe relația dintre oameni și pe atitudinea față de lume, pe psihologie, conexiune și unitate. Dar este posibil să atragem Lumina Superioară și să descoperim eternitatea spirituală doar prin îmbunătățirea relațiilor noastre cu lumea și cu ceilalți oameni?

Răspuns: Trebuie să citiți câteva articole de Baal HaSulam pentru a înțelege că principalul scop al înțelepciunii Cabala este de fapt cultivarea dragostei pentru toate părțile creației.

Dar pentru că cei care vin să studieze înțelepciunea Cabala sunt egoiști, la fel ca toți ceilalți oameni, studiul nu începe direct cu învățarea atingerii iubirii pentru toate celelalte ființe create, ci cu articolul lui Baal HaSulam Prefață la înțelepciunea Cabala. Numai după aceea începe explicarea înfăptuirii concrete a înțelepciunii Cabala prin revelarea Creatorului în interiorul unei persoane (potrivit feței și imaginii Lui, potrivit legii echivalenței de formă).

Libertatea imaginară și adevărată, Partea 3 Libertatea absolută

Întrebare: Unde ne conduce evoluția?

Răspuns: Evoluția ne conduce spre realizarea că nu suntem liberi deloc.

Dacă n-am avea o senzație imaginară de libertate nu ne-am putea dezvolta și n-am mai vrea să traim. Totuși, această iluzie întotdeauna stârnește emoție și ne acordă un fel de speranță pentru viitor.

O nevoie pentru libertate există în noi, dar este o nevoie egoistă pentru o libertate egoistă. În aceeași măsură în care egoismul se dezvoltă, o persoană se simte întotdeauna în lipsă, eronat, nu liber. Aceasta este dinamica dezvoltării egoismului nostru care stabilește cadre mai largi și mai mari pentru el.

Pe de altă parte ne introducem în mod deliberat în noi cadre pentru că nu ne simțim confortabil fără ele. Fiecare persoană vrea să aibă conexiuni speciale cu mediul care-l înconjoară, cu societatea, și asta deja indică faptul că nu este liber. Și nu se face nimic în această privință; ne jucăm în mod constant cu lucruri de genul acesta.

Libertatea absolută este rezumată în ascensiune cu natura noastră actuală. Dacă ne ridicăm deasupra egoismului, mergem în alt spațiu unde nu suntem controlați de natura noastră; mai degrabă, suntem incluși în alta, mai presus. Și această stare este determinată de noi fiind în libertate deplină.

O simțim când dobândim caracteristica de dăruire și iubire pentru altii, nu pentru noi și începem să implementăm această proprietate și apoi ne simțim eliberați de egoismul nostru, de propriile cerințe și limitări. În momentul în care ajungem la acest nivel și facem totul de dragul de a dăruii, noi devenim într-adevăr liberi.

Desigur, este posibil să fii îndoielnic: “Ce fel de libertate e asta, nu ne subjugă iubirea pentru alții ca o mamă care se învârte în continuu în jurul copilului ei?” Pe de-o parte, este corect. Dar pe de altă parte, din această relație cu ceilalți, noi primim cantități nelimitate de energie, senzații pozitive, descoperirea unor spații și lumi complet noi.

Și asta este o libertate care este conectată cu iubirea, cu dobândirea de a ieși din mine, de a ieși din lumea mea egoistă, mică și închisă și să fiu inclus în lumea generală, veșnică și nelimitată. Toate sentimentele și gândurile iasă afară din mine acum.

În loc să absorb totul în mine, lucrez într-o direcție exterioară și o să mă simt absolut liber.

Va continua..

Din emisiunea de pe Kab TV “Ultima generaţie” din 11.06.2015

Congresul din Mexic – „O inimă pentru toţi” 17 – 19.07.2015, Lecţia nr. 1

Lecţia nr. 1: Scara spirituală

Procesul spiritual prin care trebuie să treacă cineva

1. Această înţelepciune nu este nimic mai mult decât o secvenţă de rădăcini care se revarsă în jos, sub influenţa cauzei şi efectului, prin legi fixe, întreţesându-se pentru un scop unic şi sublim, descris ca „revelarea Divinităţii Sale, creaturilor Sale, în această lume.”
Scrierile lui Baal HaSulam, „Esenţa înţelepciunii Cabla”

2. Gândul creaţiei este de a aduce plăcere creaturile Sale şi nicio plăcere nu este percepută de creatură în timp ce este separată de Creator. Mai mult, învăţăm că Creatorul doreşte cu înfocare să locuiască în cei inferiori.
Zohar La’am – Două puncte, nr. 21

3. Este scris în Cartea Zohar: „Nu există niciun loc în care să nu se afle El”. Faptul că noi nu putem să îl simţim este pentru că ne lipseşte vasul acestui simţ. Aşa cum ştim că un radio recepţionează sunetele care sunt prezente în lume, dar receptorul nu face aceste sunete ci ele sunt deja prezente în lume, înseamnă că înainte să avem acest receptor suntem incapabili să simţim (auzim) sunetele, chiar dacă ele sunt prezente în lume. Similar, înţelegem că „Nu există niciun loc în care să nu se afle El”, iar ceea ce ne trebuie este receptorul pentru a-L simţi. Receptorul se numeşte adeziune şi echivalenţă de formă, adică „voinţa de a dărui”. Atunci când obţinem acest receptor, vom putea imediat să simţim că într-adevăr „nu există niciun loc în care să nu se afle El” şi că „întreaga lume este plină de gloria Sa”.
Scrierile lui Rabaş, „Din acţiunile Tale te vom cunoaşte”, vol. 3

4. Se spune că sunt 600.000 suflete şi că fiecare dintre ele este împărţit în mai multe scântei. Trebuie să înţelegem cum este posibil ca spiritualul să fie împărţit, deoarece iniţial a fost creat un singur suflet, sufletul Adam haRişon.

În opinia mea, într-adevăr există un singur suflet în lume… Acelaşi suflet există în toţi copiii lui Israel, complet în fiecare dintre ei, ca în Adam haRişon, din moment ce spiritualul este indivizibil şi nu poate fi tăiat …

Totuşi, spunând că există 600.000 suflete şi scântei ale sufletelor, pare ca şi cum totul este divizat de către forţa trupului fiecărei persoane. Cu alte cuvinte, mai întâi trupul se împarte şi se reneagă total pe sine, din radianţa sufletului, iar prin forţa Torei şi a Miţva, trupul este curăţat şi în funcţie de gradul de curăţare, sufletul comun străluceşte asupra lui.

Din acest motiv, au fost făcute în corpul fizic două discernăminte: în primul discernământ, fiecare îşi simte sufletul ca pe un organ unic şi nu înţelege că este întregul Israel. Şi aceasta este cu adevărat o imperfecţiune; prin urmare, funcţionează în concordanţă cu cele menţionate mai sus.

În al doilea discernământ, adevărata Lumină a sufletului lui Israel, nu străluceşte asupra sa cu întreaga forţă de iluminare, ci doar parţial, în măsura în care s-a purificat prin întoarcerea la colectiv.

Semnul completei corecţii a corpului apare atunci când omul simte că sufletul său există în întregul Israel, în fiecare, drept pentru care nu se mai simte pe sine ca individ, ci simte că fiecare depinde de ceilalţi. În acel moment, el este complet, perfect, iar sufletul străluceşte în el la întreaga sa putere, după cum a apărut în Adam haRişon.
Scrierile lui Baal HaSulam, “600 000 de suflete”.

5.Dacă vei merge cu legile Mele şi vei ţine poruncile mele să le îndeplineşti.” Aici, Sfântul Zohar întreabă: “De ce se spune “să le îndeplineşti”, dacă este spus deja să mergi şi să le ţii?” Şi răspunde: oricine îndeplineşte poruncile din Tora şi merge pe drumul Lui; este ca şi cum îl face pe El sus, iar Creatorul spune: este ca şi cum mă face pe Mine. Şi acesta este înţelesul “Şi le vom îndeplini” – ca şi cum voi “mă creaţi” pe Mine. Este important să înţelegem înţelesul a „oricine merge pe drumul Domnului, îl creează pe Dumnezeu.” Cum poate un asemenea gând doar să intre în mintea cuiva?

Iată, se ştie că „întreaga lume este plină de gloria Sa.” […] Totuşi Creatorul a ascuns asta pentru a o face imposibil de văzut, pentru a permite alegerea, iar asta face loc credinţei – a crede că Dumnezeu umple întreaga lume (universul) şi înconjoară întreaga lume. Numai după ce omul se angajează în Tora şi Miţvot şi ţine poruncile alegerii, numai atunci Creatorul i se revelează şi el este capabil să vadă că Creatorul conduce lumea.

Înseamnă că atunci omul este capabil să „creeze” Regele care să îl conducă, adică simte că Creatorul este cel care conduce întreaga lume, iar asta înseamnă că cineva „creează” Creatorul pentru a fi Rege asupra lui. Dar atâta timp cât nu obţine acest sentiment, Regatul Creatorului rămâne în ascundere. Şi asta este ceea ce spunem: „În acea zi Creatorul va fi Unul şi Numele Lui Unul”, adică ni se va revela gloria Regatului Său.

Aceasta este corectarea completă pe care trebuie să o atingem în această lume, iar prin asta atragem tot binele în lume, adică toată abundenţa de Sus este atrasă prin angajamentul nostru în Tora şi Miţvot, cu intenţia de a atrage binecuvântatul Său Regat asupra noastră.
Scrierile lui Rabaş, Vol. 2, Articolul 76

6. Ne-am adunat aici ca să punem bazele unei societăţi pentru toţi cei care doresc să urmeze calea şi metoda lui Baal HaSulam, modul în care să putem urca la nivelul de om şi să nu rămânem animale, …

Fiecare dintre noi urmează spiritul dăruirii Creatorului. Şi pentru a obţine dăruirea pentru Creator, trebuie să începem cu dăruirea pentru om, care se cheamă „iubirea pentru ceilalţi”.

Şi iubirea pentru ceilalţi poate fi numai prin anularea de sine. Astfel, pe de o parte, fiecare om ar trebui să se simtă umil, iar pe de altă parte, să fie mândru, deoarece Creatorul ne-a dat şansa să fim în societatea în care, fiecare dintre noi nu are decât un singur scop: Divinitatea să fie printre noi.

Şi, deşi nu am obţinut încă acest scop, avem dorinţa de a-l obţine. Şi acest lucru trebuie de asemenea să fie apreciat de către noi, fiindcă, deşi suntem la începutul drumului, chiar sperăm să obţinem acest scop măreţ.
Scrierile lui Rabaş, “Scopul societăţii – 1”

7. Este imposibil să aşteptăm momentul în care se va găsi o soluţie pentru a ne permite să începem munca Creatorului în Lişma. La fel ca în trecut, aşa este şi în viitor – fiecare slujitor al Creatorului trebuie să înceapă munca în Lo Lişma, iar de acolo să obţină Lişma. Modul obţinerii acestui nivel nu este limitat de timp, ci de limitările lui şi prin măsura în care omul îşi controlează propria inimă. Aşadar, mulţi au căzut şi vor cădea, în munca lor în Lo Lişma. […] Totuşi, recompensa lor este măreaţă, deoarece mintea omului nu poate aprecia adevăratul merit şi adevărata valoare atunci când aduce încântare Creatorului său. Chiar dacă cineva nu lucrează în această condiţie, deoarece nu merită asta, tot aduce încântarea Creatorului său.
Scrierile lui Baal HaSulam , „O poruncă”

 

Existenta in Spiritualitate


Intrebare: Cum se vor simti oamenii atunci cand Creatorul li se dezvaluie?

Raspunsul meu: Imaginati-va ca fiind un bebelus de doua zile. Prima senzatie e aceea ca cineva are grija de tine. E o senzatie similara, ca cineva mare te trateaza cu grija, afectiune, tandrete si caldura. Nu esti capabil sa Il intelegi, dar te afli complet in puterea Lui. Stii ca e El si nu altcineva care are grija de tine si iti ofera toate lucrurile bune.

Treptat intreaga omenire va incepe sa simta grija si influenta guvernanta a Fortei Superioare – singura din intreaga lume. Omenirea va simti ca este salasluita in interiorul acestei Forte unice, acestei dorinte, acestui program.

Avem un singur punct critic, de care vorbea Regele David in Psalmi. El nu stia de ce ne-a fost oferita. Si aceasta e diviziunea intre ceea ce este in exterior (”yesh mi yesh“) si ceea ce este dincolo de absenta (”yesh mi eiyn“). Dincolo de acest punct de turnura, o persoana se poate afla in afara sinelui si observa actiunile Creatorului si ale lui. Atunci ea va exista in spiritualitate si va realiza, cu inima si nu cu mintea, ca e in comuniune cu intregul sistem. Atunci isi va percepe semenii ca prieteni apropiati si nu ca straini.