Ce initiaza revolutiile?

Osanditi să ne supunem societatii, trecem prin intreaga noastra viata, astfel incat alţii vor profita pe cheltuiala noastră. La sfârşitul zilei, ei nu castiga nimic din asta. Acestia sunt nefericiţi în felul lor, deoarece si ei sunt în cadrul acestui ciclu.

Dar astăzi un sistem de interconectare generală ni se descoperă şi expune toate problemele sistemului anterior, egoist. Golul creat ca urmare a acest lucru va conduce la răscoale grave, care sunt mai mari decât cele pe care le vedem astăzi.

Oamenii vor începe să înţeleagă că întregul sistem actual este construit în aşa fel încât doar „suge sânge” de la ei în fiecare moment. Noi toti sintem expusi la manipularea constanta, psihologica a egoistilor mari, „a marilor acestei lumi.” Si apropo, ei sunt, deasemenea, aliniati manipularii de către sistemul general, dar la un alt nivel al ierarhiei.

Sunt îngrijorat de faptul că în cele din urmă această revelaţie va duce la o izbucnire de sentimente şi că, de atunci, ne vom muta spre războaie frăţesti şi spre un război mondial. O revoluţie începe atunci când ochii unei persoane se deschid: Se pare că el a profitat nedrept, şi fără acordul său. Ea nu poate accepta acest lucru. Ea simte dezvaluirea „sarpelui” care suge din venele sale într-un mod foarte perspicace, ea simte că „eu-l” ei, ego-ul ei, onoarea ei, este ranita. Este gata să facă orice pentru a distruge acest „şarpe veninos”, chiar dacă o costă viaţa .

Sper că vom merge într-o direcţie diferită, deoarece aceasta cale are mari suferinţe care ne aşteaptă. Avem nevoie sa descoperim ca totul este Lumina Creatorului. Noi trebuie să atragem Lumina Reformatoare şi ne va arăta cum să aranjam totul.

Şi în ceea ce priveşte scenariul  „explozibil”,  trebuie să-l ducem la cei care au putere şi influenţă, astfel încât aceştia sa vada ce se poate întâmpla dacă lucrurile nu merg bine. Apoi, ei vor dori să participe la diseminarea cunostintelor despre garanţia reciprocă şi educaţia oamenilor. Cu toate acestea, în orice caz, aceasta educatie integrala isi are radacinile în forta noastra interioara, şi va picura ca o perfuzie în sistemul circulator al lumii.

Din partea 5 a Lecţiei zilnice de Cabala, 10/25/2011, „Pacea în lume”

Descoperirea de sine în Infinit

Întrebare: În articolul „Pacea în lume,” Baal HaSulam scrie că, în realitate, noi daruim altora fara niciun beneficiu pentru noi înşine. Ce înseamnă asta?

Răspuns: Suntem cu toţii în Infinit, într-un sistem minunat. Noi toti ne daruim unul celuilalt şi toate sufletele sunt corectate şi complet umplute. Sfârşitul unei acţiuni este în gîndirea sa iniţială. Nimic nu ne separă şi suntem toţi în adeziune cu Creatorul. El şi Numele Lui sunt unul.

Da, suntem în Infinit, dar ca să devenim conştienţi de aceasta stare, să existam în ea, s-o controlam şi s-o înţelegem în toata profunzimea sa, iar prin aceasta să înţelem forţa care a stabilit-o, noi trebuie să înţelegem şi să devenim conştienti de toate elementele sale . Acesta este motivul pentru care ne aflăm într-o stare complet opusa si incepem sa ne dezvoltam treptat. Este ca şi un copil care nu ştie unde este, ceea ce se întâmplă în jurul lui şi cine are grija de el. Dar încetul cu încetul el creste, pana cand devine un adult.

Aşa că noi acum suntem în lumea Infinitului, dar n-o simtim. Şi toata munca noastră este de a reveni la realitatea adevarata, sa descoperim ceea ce există deja. Aceasta inseamna revelarea Creatorului pentru fiintele create.

Descopar ceea ce există deja, şi totul depinde de mine. Prin urmare, Baal HaSulam scrie că nu este mai mult decat munca psihologica asupra noastra înşine. Sub formă de schimbari interioare, descoperim starea reală în care existăm inca de la început.

Din partea a 5-a a Lecţiei zilnice de Cabala, 10/25/2011, „Pacea în lume”

O senzaţie veşnică a unei vieţi eterne

Întrebare: Unde exact ar trebui să înceapă o persoană în scopul de a simţi întregul sistem al universului in interior?

Răspuns: Porniţi numai din includerea noastra comuna într-un singur grup. Bărbaţi sau femei, indiferent cine, unde, şi cum, dacă toată lumea încearcă să se unească într-un singur sistem, un sistem al garanţiei reciproce, vom începe să reprezentam un sistem închis. Vom începe să simţim o plăcere comună în formă de Lumină spirituală, care va circula între noi.

Este o senzaţie veşnică a unei vieţi eterne perfecte, care există deasupra existenţei noastre actuale şi nu are nimic de-a face cu corpul nostru animal. Cu alte cuvinte, atunci când începeti să simţiti această plăcere enormă care circula, viaţa noastră va înceta să mai fie simtita ca singura care exista. Chiar si moartea trupului nu va mai fi perceputa ca moarte. Aceasta va fi doar o indepartare de partea cea mai mică şi cea mai neînsemnată din voi.

Din Seria de Lecţii Virtuale de Duminica 10/16/2011

Daca Iubirea Este Atat De Importanta, Atunci Ce Mai Asteptam?

Principiul iubirii pentru aproape ca pentru sine este cunoscut tuturor, si totusi exista multe confuzii cu privire la el. Fiecare este de acord ca trebuie sa isi iubeasca aproapele, desi unii vor sa extermine o mare parte a populatiei din iubire, gandindu-se, „ Acei oameni nenorociti! De ar trebui ei sa sufere?” Si este chiar mai vag felul in care acest principiu este reflectat in diferite religii.

In final, ne racim si nu mai suntem ingrijorati de faptul ca nu ne mai iubim aproapele. Educatia noastra si mediul au neglijat complet aceasta intrebare. Prin urmare, este timpul sa ne oprim si sa ne gandim: Este chiar atat de important? Poate este suficient sa le dam copiilor nostri invatatturi despre morala si sa le aratam care sunt principiile elementare dintre adulti? Sau poate iubirea aproapelui ar trebui sa fie in fiecare moment scopul vietii noastre, pentru fiecare si pentru toti impreuna? Ar trebui sa traim doar pentru a dobandi aceasta proprietate cat mai curand posibil?

Intrebarea de mai sus este extrem de importanta. Daca vorbim despre sensul vietii despre atingerea scopului pentru care am venit in aceasta lume, atunci de ce neglijam acest principiu atat de mult? In esenta, noi suntem extrem de departe de a intelege faptul ca acest principiu este legea universala a universului si a naturii. Toate celelalte legi pe care le stim, si in special cele pe care nu le stim, se invart in jurul acesteia.

Daca noi vrem sa ne intelegm pe noi si lumea in care traim, atunci trebuie sa ajungem la legea universala a creatiei. Fara a ajnge la iubirea pentru aproape, noi nu vom putea intelege cine suntem si unde ne aflam. Aceasta este cheia care ne ingaduie sa vedem imaginea intreaga, in mod corect, de a o intelege, de a o simti, de a fi parte a ei si de a o folosi pentru a ne realiza in totalitate.

Dobandind in practica, iubirea pentru aproapele noastru, noi ajungem la proprietatea Creatorului. Toate celelalte legi sunt fatete, expresii partiale ale acestei legi fundamentale a realitati. In mod similar legea gravitatiei poate fi exprimata in moduri diferite, insa ca intreg, ea determina intotdeauna felul in care un obiect este atras catre altul.

Exista un fenomen general si exista cazuri particulare ale sale. Exista o lege a daruirii universale, si pentru noi este exprimata in primul si in primul rand ca principiul social „iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti.” Realizand acest principiu in societate, noi tinem cont de legea universala. Ea ne controleaza, si daca vrem sa ne aranjam bine vietile, trebuie sa aspiram sa o realizam.

Din partea 4 Lectia Zilnica de Cabala 10/27/11, “Iubirea Creatorului si Iubirea pentru Fiintele Umane”

Sunt Un Conductor Al Luminii!

Intrebare: Cum reglezi relatia cu Lumina si placerea inainte de a avea un ecran si de a exista in lumea spirituala?

Raspuns: Astazi putem doar sa ne apropiem de a crea o societate care ne va face reptat sa ne deschidem catre Lumina, catre circulatia Luminii, astfel incat aceasta sa treaca prin noi, si noi ne vom afla intr-un singur sistem.

Intelepciunea Cabalei se bazeaza pe a convinge omul sa se conecteze cu ceilalti:”Iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti.”Cand o persoana se apropie de aceasta stare, incepe sa simta cum Lumina incepe pur si simplu la propriu sa pulseze in ea, sa treca de egoismul sau. Si persoana devine un conductor al Luminii in masura in care se deschide catre aceasta, pentru ca Lumina trecand prin persoana sa ajunga la celalti. Aceasta devine repetat revelata in munca din grup, in munca, cu altii.

Din  Searia Lectiilor Virtuale de Duminica 10/16/2011

Sa Revelam Calea Pentru Lumina!

Intrebare: Este posibil in lumea noastra sa daruim fara sa primim placere, si cum poate cineva sa se conecteze la daruire in lumea noastra?

Raspuns: Noi vorbim despre transfer de energie, dorinte, si senzatii, despre unirea dorintelor. Noi nu generam Lumina; noi doar deschidem calea acesteia prin intentiile noastre.

Noi suntem inconjurati de Lumina care umple Malchut a lumii Infinitatii. Insa, ca rezultat al restrictiei, contine o mare cantitate de dorinte deconectate.

Atunci cand ne directionam intentia de a darui cuiva, este ca si cum am inlatura neclaritatea din noi, si umplerea Luminii incepe sa circule intre noi. Toate „valvele” se deschid”, si fiecare dintre noi incepe sa simta ca exista intr-un singur organism.

In esenta, noi nu primim sau daruim Lumina. Noi doar deschidem calea acesteia prin intentiile noastre.

Din  Seria Lectiilor Virtuale de Duminica 10/16/2011

Depasirea Unui Potential Obstacol

Guvernarea superioara ne aranjeaza intotdeauna starea actuala si o lumineaza putin pe cea viitoare. Daca depasim starea prezenta, noi putem cere sa fim adusi la starea urmatoare.

Starea urmatoare nu pare a fi dorita pentru ca altfel, noi ne-am stradui sa ajungem la ea in afara egoismului nostru, fara a avea liberul arbitru sau independenti in orice alt mod. Prin urmare, starea urmatoare este intotdeauna opusa egoismului nostru. Inseamna ca eu pot oricand primi suportul mediului, cartilor, si al profesorului pentru a cere sa ma ridic la o stare care nu pare a fi dorita, buna, sau atractiva.

Cu alte cuvinte, eu imi mobilizez toata energia si cresc importanta gradului mai inalt. Si daca am cu adevarat o aspiratie puternica catrea acesta, suficient cat sa depasesc potentialul obstacol care ma separa de starea urmatoare, atunci voi atrage Lumina care Reformeaza, si ea ma va schimba. Astfel eu ma nasc in urmatorul grad si devin fiul sau.

Desigur „nu exista nimeni in afara de El”, insa El aranjeaza starea prezenta si pe cea urmatoare, opusa primeia, cat si oportunitatile de a ajunge la acesta din urma. Trebuie sa inteleg ca aceste mijloace sunt speciale, necesare, si gandite pana in cel mai mic detaliu

Nimic nu este redundant in mine sau in lumea din jurul meu, in fiecare conditie interna sau externa. Totul este aranjat in mod ideal astfel incat sa imi mobilizez puterea si sa ma ridic la starea urmatoare. Daca nu pot face asta, inseamna ca imi lipseste inca atentia necesara fata de ceea ce mi se intampla.

Prin urmare, noi trebuie sa il justificam pe Creator in avans pentru acea stare rea, lipsita de confort, si neplacuta in care ne descoperim pe noi insine. In fond acesta este un semn bun si un mare ajutor, care ma indruma si ma obliga sa gasesc o cale de a iesi din aceasta situatie.

Starea neplacuta in care ma aflu ma ajuta. Insa, pe masura ce persoana creste si ajunge la niveluri mai inalte, incepe sa se simta bine in starea in care a ajuns. Si totusi, ea trebuie sa se inalte mai sus de aceasta. Ea trebuie sa faca un efort in plus pentru a vedea neajunsurile starii prezente, si asta nu este simplu deloc.

Acum suntem intr-o stare in care ne simtim rau. Starea viitoare pare de asemenea intunecata, desi nu este chiar atat de intunecata pentru ca noi ne putem imagina intrucatva urmatoarea stare ca una dorita si devenim mai puternici datorita mediului si cartilor.

Ni s-a dat totul pentru a ne ridica la nivelul cererii de a ajunge la nivelul urmator. Persoana trebuie sa creada asta de la inceput. In fond in fiecare moment in viata noi avem totul: starea prezenta, starea urmatoare, si mjloacele de a ajunge la nivelul urmator din situatia prezenta. Doar un singur lucru lipseste- atentia noastra.

Din partea 1 Lectia Zilnica de Cabala 10/26/2011, Scrierile lui Rabash

Mai puţină vorbă mai multă circulaţie

Întrebare: În acest sfârşit de săptămână prietenii noştri din toată lumea vor ieşi în stradă să împrăştie materiale la milioane de oameni. Cum ne pregătim interior pentru asta?

Răspuns: Întâi, trebuie să înţelegem că tot ceea ce se întâmplă în lume se întâmplă pentru noi. Noi trebuie să vedem mâna îndrumătoare a Creatorului în fiecare acţiune. El ne dă o şansă să executăm corecţiile în lumina activităţilor externe ale diferitelor organizaţii ale căror intenţii nu sunt totdeauna curate.

Unul din principiile majore ale dezvoltării noastre este „abundenţa (plenitudinea) este înghiţită şi apoi dată afară”. Noi obţinem constant zero rezultate, ca atunci când apăsăm pedala până la podea şi maneta de la cutia de viteze e în neutru. Sitra Ahra (cealaltă parte, partea impură) pare să înghită toată munca noastră, pregătindu-se ea însăşi să controleze şi să conducă. Dar, de fapt, ea scoate afară tot ce a înghiţit. Tot ce a fost încet acumulat în ea se întoarce la noi.

Aceasta fiindcă noi nu avem vasele care să acumuleze toate eforturile noastre să „înmagazineze” rezultatele activităţii noastre în lume. Milioane de ziare, o mulţime de cărţi, Internetul, televiziunea – toate par să se ducă în fundul gropii. Dar mai târziu, le vom primi înapoi, conform regulii „abundenţa (plenitudinea) este înghiţită şi apoi dată afară”.

Chiar şi astăzi, diferite forţe în lume, cu mai multe sau mai puţine grade de puritate, ne oferă posibilitatea de diseminare. Noi nu trebuie să le luăm în considerare, ci să continuăm pe drumul nostru fără să dezvoltăm vreo relaţie cu ele. Noi suntem doar în contact cu oamenii care sunt împinşi afară din casele lor de către aceste forţe. Ei iau parte la manifestaţii, strigă lozinci, şi în tot acest timp noi ne împărţim materialele în linişte.

Materialele noastre îşi vor face treaba. Pentru că în fiecare „fluturaş” pe care îl dăm oamenilor  este conexiunea cu Lumina. Lumina va trece prin aceste litere tipărite de noi şi ele îşi vor face treaba.

Putem deja să vedem rezultatele în întreaga lume. Prietenii noştri sunt uimiţi de cât de repede oamenii se conectează la mesajele noastre şi sunt gata pentru mai mult. Chiar şi profesorii vin cu studenţii lor să studieze acest fenomen care contrazice cunoaşterea obişnuită.

Aşa că, noi trebuie doar să pregătim o mulţime de materiale care să transmită mesajul nostru şi să vorbim mai puţin, mai ales în afara Israelului, unde forţele noastre sunt limitate. Baal HaSulam spune că este chiar permis să angajezi oameni pentru a promova mesajul nostru de unitate, dar conţinutul trebuie să fie totdeauna al nostru.

Toţi prietenii noştri trebuie să iasă mâine în stradă. Este un fel de muncă ce ne poate uni într-adevăr. Este o mare oportunitate pentru noi toţi. Nimeni nu trebuie să stea acasă. Sunt oameni care nu au venit la grup ani de zile fiindcă nu au fost fericiţi în el. Dar acum nu e timp pentru astfel de sentimente de respingere.

Dacă vrei într-adevăr să înaintezi către scop, dacă viaţa ta spirituală este mai importantă decât mândria ta, calcă pe ea şi vino. Porneşte să te conectezi cu ceilalţi pentru această cauză. Chiar dacă te întorci acasă fără să vorbeşti cu niciunul din prieteni, acţiunea externă va avea efect. Până la urmă, fără conexiune nu vei ajunge la scop.

Deci, ieşim în stradă să distribuim materialele maselor. Mai puţină vorbă şi mai multă circulaţie a fluturaşilor. Nu e vremea acum de vorbit cu oamenii. Ajunge să primească fluturaşul cu adresa de internet pe el. Este o oportunitate rară pentru noi şi nu trebuie să o ratăm.

Totul se va schimba în viitor. Trebuie să găsim căile de diseminare a mesajului nostru pe Internet cât mai repede posibil. Într-un fel sau altul, toată lumea foloseşte azi Internetul. Mai mult, oamenii ne dau bucuroşi adresele lor de mail şi chiar şi numerele de telefon şi sunt gata de comunicare. Astfel în viitor, accentul va trece pe spaţiul virtual şi comunicaţii.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 10/14/2011 „O singură poruncă”

O Solutie Greu De Deslusit

Intrebare: In timpul protestelor sociale din Israel, oamenii au experimentat pentru prima oara senzatia de comuniune. Ei au inteles ce inseamna sa fie uniti. Acum le lipseste aceasta senzatie. Nu stiu ce trebuie sa faca acum. Unii spun ca vor sa devina activisti sociali si sa faca munca de voluntariat.

Raspuns: Trebuie sa ii scapam de aceste iluzii. Cel mai probabil se vor duce si vor da cadouri in spitale sau vor imparti donatii celor in nevoie. Nu ii putem impiedica sa faca asta, insa cel mai important lucru este ca ei inteleg faptul ca, corectia vine din interior. Nu actiunile lor exterioare trebui sa fie schimbate, ci starea interioara modificata. Noi descoperim raul din lume nu pentru a-l corecta, ci pentru a ne transforma noi insine. Apoi, raul va disparea. Raul serveste ca indicator al schimbarilor noastre interioare.

Aceasta este o abordare diferita. Este ca si cum va schimbati perceptia la un nou nivel. Voi trebuie sa schimbati ordinea din fata in spate. Intotdeauna am cautat cai sa schimb lumea, cum sa construiesc mai multe sisteme de suport si sa extind caritatea, am cautat modalitati sa creez sisteme mai eficiente de ajutor, si care sa faca societatea mai buna. Am vrut ca, copii mei sa poata merge pe strada fara sa fie atacati si sa ajut oamenii in varsta deoarece voi fi si eu in aceasta situatie candva. Insa, toate acestea nu sunt menite sa ne corecteze natura, ci servesc la a imbunatati imaginea lumii exterioare, pe care am dorit sa o indulcesc.

Acum, noi vedem situatia opusa. Toate acele proteste din numeroase tari sunt inutile, daca nu intelegem de ce au loc. Adevaratul motiv al acestora nu este ce au facut oligarhii, ci faptul ca, conditiile exterioare ale lumii s-au schimbat. Lumea a devenit globala, si asta este esenta crizei. Si in trecut au existat bule financiare; mai mult, astazi guvernele procedeaza asa pentru ca nu au alta solutie. Ce altceva pot face? Sunt prinse in cursa.

Solutia reala pe care nu o zaresc inca este schimbarea interioara a persoanei. Este foarte greu sa distingeti aceasta solutie, si este chiar mai greu sa credeti ca este realista. Este adevarat ca daca am fi fost mai buni, daca am fi fost conectati si am fi gandit in comun, atunci desigur, nu am mai fi poluat pamantul si aerul, si am fi facut totul corect. Toate acestea sunt adevarate, insa nu suntem capabili sa facem asta. Natura nu ne impinge inca destul de puternic, desi conform datelor recente, noi distrugem Pamantul. Insa, aceasta situatie nu pare sa ne impresioneze inca. Noi stim ca inca nu se intampla asta.

Noi folosim organizatiile internationale doar in scopuri egoiste. In general, daca Natiunile Unite iau decizii cu privire la orice tara, este foarte usor ca aceasta sa fie obligata sa le respecte. In aceasta lume globala, daca le blocati „robinetii” import si export, miscarea banilor, imediat „pacientul” incepe sa se sufoce.

Deci, care este motivul pentru care suntem incapabili sa organizam lumea cum trebuie? Avem abilitatea, si avem fortele. Insa, nu am suferit inca destul, si dupa fiecare problema ne intoarcem la vechile tipare comportamentale.

Din partea 5 Lectia Zilnica de Caala 10/12/2011, “Pacea in Lume”

O Intrebare Despre Cabala Si Religie

Intrebare: Cineva a intrebat unde este Isus in Cabala, si a primit raspunsul:”El este absent.” Cum poate fi Isus absent? Cabala spune ca este vorba despre energia fizica, deci cum puteti separa asta de Cel care o genereaza? Este ca si cum am separa benzina de masina. Cum poate merge aceasta fara benzina?

Dumnezeu este sursa tuturor lucrurilor. In Geneza, Dumnezeu a zis:”Sa fie lumina, si a fost lumina.” Insa lumina nu este energie? Atunci de ce Dumnezeu s-a separat pe Sine de ceea ce El a creat? Cum poate Cabala sa nu fie in legatura cu religia? Referitor la ceea ce este religia, Dumnezeu este sursa intregii energii, a tuturor lururilor din Rai, de pe Pamant, si de sub acesta.

Raspuns: Vorbesti despre Creator sau despre om. Despre ce este revelat sau in ce cred oamenii? Eu cred ca asta este o intrebare ce priveste credinta, care nu are nici o legatura cu stiinta. Intrebi un fizician:”Unde este forta divina in acceleratorul de particule?” Cabala vorbeste doar despre ceea ce este revelat noua, oamenilor, pe masura ce dezvoltam in noi forta daruirii si iubirii.