Slavind miracolul de Hanukkah

Intotdeauna am un fel de atitudine cand e vorba de ce mi se intampla mie, mediului meu, celor pe care ii iubesc, lumii. Daca il atasez pe Creator acestei atitudini, apoi cercetez mai adanc motivul pentru care se intampla, pentru cine, cine va beneficia de asta si asa mai departe.

Pe masura ce fac asta, imi este indus un intreg razboi pentru fiecare stat ! Daca discern statele ‘’din interiorul cunoasterii’’, se numeste apropiere ‘’Greek’’, insemnand conform mintii mele, sentimentelor, intelegerii si tuturor notiunilor mele. Alternativ, pot avansa prin ‘’credinta deasupra ratiunii’’ si cautand forta daruirii, dorind sa vad totul din acest punct de vedere. In acest caz nu vreau sa primesc cunoasterea si intelegerea dorintelor care se trezesc in mine, ci vreau sa ies in afara mea cu ajutorul acestei dorinte. Vreau sa pasesc in afara, sa intru in altii, si acolo sa primesc toata cunoasterea si implinirea prin credinta deasupra ratiunii, inauntrul Kelim al daruirii.

O persoana trebuie intotdeauna sa plateasca pentru acest razboi pana cand se ridica deasupra campului de batalie. In acest razboi ai ‘’spioni’’ pe care ii trimiti la ‘’piata’’, insemnand la locul (dorinta) care este condusa de ‘’mai multe autoritati’’. Printre gandurile si dorintele tale, unele sunt inca conduse de ‘’multi’’, care cateodata te trag intr-o directie si alta data in alta, totul de dragul egoismului lor. Aceasta continua pana cand doar o putere decide in toate dorintele tale ! Cand o face, inseamna ca parasesti ‘’piata’’si intri ‘’acasa’’.

Piata se transforma in casa si ‘’spionii’’ pleaca de  acolo, asa cum este scris. ‘’Pana cand ultimul picior paraseste piata’’. Ramai singur cu Creatorul, impreuna cu El, in adeziune, in dorinta sau casa ta.

In lumea spirituala nu ne ridicam de la un loc la altul. Exista un singur loc sau dorinta. Totusi, tu il scimbi si iti construiesti prin schimbare atitudinea deci pleaca de la stadiul de ‘’piata’’ la ‘’casa’’ in care tu aprinzi lumanarea, ‘’ slavind miracolul’’ (Persuma de Nisa).
Din partea a4a a  Lectiei zilnice de Cabala 12/1/10, Scrierile lui Rabash

Iti doresti sa iei singur deciziile?

Prima si cea mai importanta intrebare: Avem liber arbitru? Sau merg prin viata ca o jucarie mecanica trasa cu cheia din spate sau ca o papusa condusa de ate?

Intradevar, suntem total controlati de instincte si actiunile noastre sunt programate. Chiar si daca, credem ca suntem liberi sa luam decizii si sa ne alegem calea, este doar o iluzie. Totul poate fi prezis verificand combinatiile datelor interne si externe: Reshimot (genele spirituale), trecutul, obiceiuri si alte conditii.

Cu alte cuvinte, nu exista o viata instant cand o persoana ia o decizie independenta si de fapt, pe ce baza ia deciziile? Daca este programat cu toate datele informationale, persoana face calcule simple, ca o masina.

Exista cu adevarat un factor nestiut care poate fi selectat liber? Este necunoscut doar in relatie cu noi, de aceea credem ca alegem liber. In realitate, totul este complet predeterminat, la fel ca si Natura.

Intelepciunea Cabalei ne invata ca “Nu exista nimeni in afara de El”. Vrei sa iti iei singur deciziile? Atunci ridica-te la statutul de Creator si ia-L partener in deciziile pe care le iei.

Singura ta libertate este sa alegi sa fii de acord cu El, si intr-un fel sa incepi sa mergi inaintea Lui. Daca te ridici la nivelul Lui si te egalizezi cu El in calitati, Iti ca permite sa decizi inaintea si pentru El (asa cum o face). Si asta atunci cand va fi cum este scris: “Cei drepti decid, si Creatorul are grija”.

Pana atunci, nu are rost sa vorbim despre vreo libertate.

Din partea a 4a a  Lectiei zilnice de Cabala 11/26/10, “Libertatea “

Nu te pune în cale muncii Creatorului!

Întrebare: De când am început dezvoltarea mea spirituală, am experimentat diverse dorinţe legate de lumea corporală. Încerc în mod constant să mă ţin deoparte de ele, de dorinţele de putere şi cunoaştere, dar este fără rost.

Raspuns: Nu te impotrivi impulsurilor tale naturale si dorintelor. Nu exista constrangere in spiritualitate. Nu trebuie sa ne anihilam dorintele, sa le suprimam violent si sa le stopam in interiorul nostru. Continua sa existi cum ai facut-o intotdeauna, dar pune-ti toate eforturile sa atragi Lumina care Reformeaza.

Pana acum ai evoluat condus de instinctele tale naturale care ti-au fost date la nastere ca si de ce ai primit prin educatie si impactul pe care mediul care si-a pus toate valorile si calculele in tine. Toate acestea deriva din natura materiala.

In orice caz, acum ti s-a dat o sansa sa primesti o a doua natura, deci haide sa o dezvoltam. Nu incerca sa faci ceva fortat, este interzis. Nu te amesteca in munca Creatorului! Doar pune-ti tot efortul in a te ajuta sa cresti spiritual si nu tea tinge de nici una din dorintele tale materiale sau calitati. Nu incerca sa le anulezi. Puterea rezistentei  vine de la Lumina care face  o restrictie in tine si iti da ecranul.

Sa fii erou nu inseamna sa iti suprimi intotdeauna dorintele in tine la fel cum nu conteaza ce se intampla in interiorul meu si cum arat in afara. Asta se numeste apropierea de Musar (etica religioasa) care este inacceptabila pentru Cabala.

Trebuie sa lasam Lumina care Reformeaza sa lucreze, si toate metodele noastre Cabaliste care sunt legate de ea. Trebuie doar sa cream conditiile pentru punctul din inima sa creasca o lume cu totul noua. Asta este ceea ce facem, nimic mai mult.

In acelasi timp, sa nu ne ingrijoram in legatura cu ce se intampla cu prima noastra natura in lumea fizica. Traieste, fa tot ce este necesar pentru o existenta normala, si nu te impotrivi dorintelor tale. Totusi, toata atentia ta ar trebui sa fie indreptata la a doua parte a realitatii.

Ce se intampla ca rezultat al acestei a doua naturi si cum se va schimba prima noastra natura nu se poate stii dinainte. Poate, la un anumit punct al dezvoltarii noastre spirituale vei simti o cruzime mare sau o puternica dorinta materiala pentru mancare, sex, familie, putere si bunastare.

Nu incerca sa le corectezi, continua doar sa atragi Lumina. Altfel iti vei face rau singur. Acesta este un avertisment foarte important. Doare sa vezi cati oameni sunt raniti in timp ce se opun dorintelor lor.
Din partea a 4a a  Lectiei zilnice de Cabala 11/24/10, “Corp si suflet”

Cabalistii despre Cabala astazi, Part 4

Dragi prieteni, adresati va rog intrebari despre aceste pasaje ale marilor Cabalisti. Comentariile din paranteze imi apartin.

Dovada ca generatia noastra a ajuns la zilele lui Messiah

Rashbi si generatiei  sale, autorii Zoharului, le-au fost garantate toate cele 125 trepte pe deplin, chiar daca a fost inainte de zilele lui Messiah. S-a spus despre el si despre elevii sai : ‘’un intelept este preferabil unui profet’’. Totusi, destul de des gasim in Zohar ca nu va mai fi o generatie asemeni celei  lui Rashbi pana la generatia Regelui Messiah. De aceea compozita sa a avut un asa impact mare in lume, intrucat secretele Torei despre asta ocupa nivelul tuturor celor 125 trepte.

Hence, it is said in The Zohar that The Book of Zohar will be revealed only at the End of Days, the days of the Messiah. This is so because we have already said that if the degrees of the students are not at the full measure of the degree of the author, they will not understand his intimations, since they do not have a common attainment.

And since the degree of the authors of The Zohar is at the full level of the 125 degrees, they cannot be attained prior to the days of the Messiah. It follows that there will be no common attainment with the authors of The Zohar in the generations preceding the days of the Messiah. Hence, The Zohar could not be revealed in the generations before the generation of the Messiah.
– Baal HaSulam, “A Speech for the Completion of The Zohar
From Lesson 1, World Kabbalah Convention 2010, 11/9/10

Locul unde îl descopăr pe Creator

Întrebare: Dacă în timpul lecției, o persoană simte furie și ură față de prieteni, cum poate construi intenția direcționată către unitate?

Răspuns: Mai întâi, cineva trebuie să se vadă el însuși în asta. Apoi, trebuie să-și închipui o imagine corectă: eu și Creatorul suntem poziționați la poli opuși și între noi este grupul. Îmi formez atitudinea față de grup până când îl văd pe Creator în el. Într-adevăr, acesta este Locul în care îl revelez pe El și Lumea Superioară.

Pe de o parte, pentru a mă unii cu prietenii pot supune grupul la critici: efortul nostru nu este suficient de unit. Dar pe de alta, cum pot fi sigur că nu arunc sau acopăr cu murdăria egoismului prietenii?

Îl văd din feedbak-ul lor, de cum au ridicat ei importanța scopului în ochii mei. Apoi, fiind îmbibat cu importanța scopului, mă întorc la grup pentru a găsi Lumina Înconjurătoare (Ohr Makif) care Reformează între noi.

Mulțumită impactului Luminii, eu sufăr transformări și mă întorc din nou către prieteni pentru a revela Creatorul dintre ei. Aceasta pune capăt ciclului inițial al analizei mele. Apoi, următorul Reshimo (genă spirituală) se trezește și o nouă rundă începe.

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala 10/28/10, The Zohar, Introducere, “Trandafirul”

Fazele războiului cu Faraonul

Întrebare: Ce înseamnă să revelezi dorințele sparte sau Kelim? Le revelăm în aspirația noastră către Creator sau în dorința de a ne uni unul cu celălalt?

Răspuns: Revelăm Kelim sparte numai în dorința de a ne unii unul cu celălalt pentru a-l obține pe Creator. Și le revelăm din ce în ce mai mult.

Să spunem ca la convenția recentă, am descoperit faptul că pe de o parte vrem să ne unim dar, pe de alta, nu dorim asta. Ceva din interiorul nostru ne oprește; există un anumit inamic, ură, o indiferență interioară sau Machsom, care nu mă lasă să vin mai aproape de ceilalți și să mă unesc cu ei.

Asta este prima plagă din cele 10 plăgi Egiptene sau lovituri ale Faraonului (Faraon este numele celui care mă oprește). Simt că nu mă lasă să mă unesc cu ceilalți, chiar dacă nu realizez asta în totalitate: de ce trebuie să mă unesc cu ei, unde este Creatorul aici și cum este posibil să îi dăruiesc Lui. Pentru moment, am doar o aspirație de a mă unii.

Se va întâmpla în mod diferit a doua oară. Vrem să ne unim și trebuie să fim împreună să obținem spiritualitatea, pentru că spiritualitatea devine revelată numai în unitatea dintre noi. Asta ne va fi un pic mai clar nouă. Pe de altă parte, vom simții din nou că ceva ne oprește. Vom cere, Eliberează-ne! Dar el nu ne va da drumul.

Creatorul va revela continuu în interiorul nostru un ego mai puternic, îngreunând inima Faraonului. Apoi va ieși afară și va ataca din nou și asta nu trebuie să se întâmple numai la o convenție. Vom vedea atunci că suntem incapabili să o facem noi înșine; ne trebuie o forță externă. Atunci unde este această forță externă? Începem să ne dorim ca Creatorul să ne unească; apoi vom trece prin Machsom.

Data viitoare vom începe să simțim că spargerea Machsom înseamnă spargerea Machsom dintre noi. Nu trebuie să atacam o anumită graniță externă. Machsom-ul este între noi, în inimile noastre, care sunt izolate una de altă de o graniță egoistă.

De fapt, dând un alt atac, vom simții că nu vrem toate astea pentru noi; nu avem nevoie de asta pentru a ne unii și revela spiritualitatea, ci pentru a dăruii Creatorului prin asta. Asta este ultima oprire.

Toate acestea devin revelate gradual. Odată ce revelăm toate aceste faze în practică și le experimentăm din plin, vom crea astfel dorința corectă, Kli, sau vasul pentru primirea Luminii. Altfel, nu putem revela Lumina. Lumina este prezentă din abundență, dar trebuie să o revelezi în dorința corectă, sau Kli; trebuie să obții aceași frecvență sau aceași calitate. Asta este posibil numai prin acțiuni care duc la crearea unei dorințe adevărate în care Lumina va deveni revelată.

Deci, haideți să fim gata pentru următorul atac asupra Faraonului!

Din partea a doua a Lecției zilnice de Cabala 11/30/10, Talmud Eser Sefirot

Perturbaţiile sunt limbajul Creatorului

Întrebare: Ce înseamnă să fii deasupra perturbaţiilor, deranjamentelor?

Răspuns: Deasupra deranjamentelor înseamnă că eu le iau, le procesez, le ţin şi stau deasupra lor, ca şi cum aş fi deasupra valurilor.

Nu le şterg. Ele rămân înăuntrul meu şi urcând deasupra lor, ajung în contact cu Lumina, Creatorul, Cel care îmi dăruie, mă influenţează. El îmi dă crează aceste deranjamente astfel încât, deasupra lor, să fiu mai aproape de El.

Aceste deranjamente, tulburări, sunt un limbaj. Creatorul îmi trezeşte calităţile interioare care sunt opuse Lui. Dacă eu asced deasupra acestora, atunci ajung în contact cu El.

Pentru moment, acest contact nu se simte foarte mult, dar totuşi prin ele eu încep să simt atitudinea Lui. Încep să le apreciez, pentru că ele mă pun în contact cu Creatorul. Fără ele, nu aş putea ajunge niciodată în contact cu El.

Aceste tulburări îmi arată ce ne separă, protejându-ne de a veni în contact unul cu celălalt. Dacă asced deasupra lor, atunci depăşesc obstacolul şi obţin o anumită conexiune cu Creatorul.

De aceea, trebuie să fim recunoscători pentru toate aceste perturbaţii; trebuie să le analizăm corect şi să le tratăm ca obstacole pe care trebuie să urcăm pentru a obţine o conexiune cu Creatorul.

Calitatea care mă separă de Creator, devine calitatea care ne conectează dacă mă ridic deasupra ei. În ciuda faptului că pare o perturbaţie pentru mine, eu o percep nu ca un deranjament ci ca o modalitatea de a crea o conexiune cu Creatorul.

Dacă mă anulez pe mine şi îmi doresc să fiu deasupra deranjamentelor, atunci voi înnota deasupra lor ca o bucată de lemn deasupra valurilor, fiind constant în contact cu aerul. De aceea, nu şterg deranjamentele, ci sunt deasupra lor. Am nevoie de ele pentru a urca deasupra lor.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala 11/29/10, Zoharul

Lasă Lumina Superioară să îţi fie învăţător

De ce trebuie să ne tratăm frumos unul pe celălalt? Trebuie să o facem numai pentru a obţine adeziunea cu Creatorul. De ce vin la grup? Numai de dragul Creatorului.

Dacă am alte motive, atunci sunt la fel ca şi comuniştii din Rusia, care au construit o societate a viitorului pentru propria plăcere. De aceea, ei încă suportă consecinţe şi în ziua de astăzi. Singura soluţie de a se corecta este prin foc cu foc, adică cu un tip corect de comunism – Cabala.

Creatorul trebuie să fie scopul nostru! Altfel, lovituri groaznice ne aşteaptă. Exemplu este Rusia, care a investit eforturi gigantice, mijloace şi bani şi le-a făcut subiectul discuţiilor peste tot: la radio şi la televiziune, în grădinţe, şcoli, cântece, jocuri şi în tot ceea ce a făcut poporul. Toate acestea au îndrumat poporul să facă un singur lucru: Haideţi să ne unim şi să fim prieteni!

Dar uitaţi-vă la ce s-a întâmplat. Omul nu a acceptat nimic din asta şi totul s-a transformat imediat în egoism, chiar dacă părea o educaţie bună, corectă, care învăţa pe toată lumea: Haideţi să trăim în pace, împreună, ca o singură familie.

Dacă Creatorul nu stă în fruntea a totul, fiind sursa Luminii care schimbă persoana, atunci care este folosul cuvintelor goale? Ele nu se potrivesc cu faptele reale!

Ca rezultat, a devenit necesar ca persoana să urmeze calea în mod coercitiv, prin pedeapsă, opresiune şi forţă. Trebuie să tragem concluzii din asta, să realizăm care este educaţia corectă şi cum să o aplicăm până în cele mai mici detalii.

Singura modalitatea de a educa pe cineva este prin exemple. Şi nu arăţi doar exemplul personal, pentru că dacă un copil învaţă să se comporte ca tine, nu va fi o corecţie interioară; el te va imita pur şi simplu. Mâine va vedea un exemplul rău şi, de asemenea, îl va copia şi pe acesta.

Pe de altă parte, dacă se corectează el însuşi şi înţelege atunci este deja protejat până la acel nivel.

Din partea a patra a  Lecţiei zilnice de Cabala 11/29/10, “Trup si suflet”

Liberul arbitru este deasupra dorinţei

Întrebare: De ce ne este dată iluzia libertăţii în această lume?

Răspuns: Ne considerăm liberi atâta timp cât nu ne gândim la asta prea mult şi ne identificăm cu corpul nostru animal. Dar, dacă ne ridicăm deasupra corpului un pic, vom vedea că acesta urmează strict legile şi procesele la care este supus.

Cred că este după mine atunci când merg să mă culc sau atunci când merg la muncă. Dar după cine este, de fapt? Sunt pus în anumite condiţii şi îmi sunt date anumite calităţi interne. Între timp, voinţa noastră de a primii plăcere (dorinţa) acţionează ca un motor care lucrează conform unui principiu simplu: plăcere maximă cu efort minim, asta este, câştig maxim cu investiţie minimă.

Acesta este calculul pe care îl facem în fiecare moment al vieţii noastre, în fiecare aspect, fiecare direcţie, în orice loc şi în relaţie cu tot ceea ce există. Aşa lucrează natura noastră, luând în consideraţie condiţii variate: cât de obosit şi sănătos sunt, cât de mare este pericolul şi posibila plăcere, şi aşa mai departe. De înţeles, atâta timp cât rămânem înăuntrul egoului, nu există niciun liber arbitru acolo.

Trebuie să realizăm că liberul arbitru este posibil numai dacă îmi controlez dorinţa mea şi mă ridic deasupra ei. Atâta timp cât rămân în natura mea egoistă, voi fi întotdeauna o păpuşă obiedentă, controlată total de egoismul meu.

Dacă, totuşi, reuşesc să preiau controlul în mâinile mele, trebuie să conduc dorinţa, ridicându-mă deasupra ei. În alte cuvinte, liberul arbitru este posibil, dar numai deasupra dorinţei. Şi, singura întrebare este: Cum mă ridic deasupra naturii, prin ce mijloace?

Din partea a patra a  Lecţiei zilnice de Cabala 11/26/10, “Libertatea”

Linia dreaptă, construită din puncte multiple

Întrebare: Dacă am ales odată calea şi m-am ridicat deasupra egoismului, sunt liber cu adevărat sau trebuie să aleg din nou?

Răspuns: Pentru a atinge scopul creaţiei, noi trebuie să obţine starea Israel (aceia care aspiră către Creator), Tora (Lumina corecţiei) şi Creatorul sunt una şi să o experimentăm în toate proprietăţile şi dorinţele noastre.

De aceea, în fiecare moment al evoluţiei noastre, trebuie să ne aţintim corectă la unicitatea cu Creatorul, care constituie libera noastră alegere. Din toate punctele acestea de adeziune, construim o linie şi ajungem la destinaţia finală.

În alte cuvinte, nu este suficient să facem o alegere odată, ca mai târziu să faci tot ceea ce vrei să faci. Faci o alegere bazată pe condiţiile care îţi sunt revelate pe moment. Dar, data viitoare, vei fi complet diferit, o nouă creaţie, o nouă lume înăuntru şi în afară.

Şi asta pentru că tu continui să dezveleşti noi dorinţe de a simţii plăcere, puternice, care au proprietăţi diferite. Şi trebuie din nou să discerni condiţiile în care eşti pus, să găseşti punctul liberului arbitru, să decizi ce alegi şi să mergi înainte cu această nouă alegere.

Invers, în fiecare punct al călătoriei, trebuie să faci munca clarificării pentru a te distanţa de rău şi a alege binele şi a realiza în totalitate punctul de adeziune.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 11/26/10, “Libertatea”