Întrebare: Dacă un om dorește să urce de la o treaptă la alta, el caută posibilitatea unei dăruiri mai mari, opusă primirii. Pe de altă parte, trebuie să-și creeze o imagine în care acolo există mari plăceri. Cum se îmbină acestea?

Răspuns: Cum poate omul, prin intermediul imaginii pe care și-o reprezintă în „linia dreaptă”, să reziste „liniei stângi”?

Prin urmare, nu stăm în fața Creatorului ca un singur om; dimpotrivă, avem un mediu care ne poate trage fie spre stânga, fie spre dreapta. Se spune că cel care alege constant mediul mai bun – adică unul care se află „pe partea dreaptă” – își scurtează calea prin propria alegere liberă.

Acum două săptămâni m-am întors din America de Nord. Dacă m-ați întreba dacă am fost acolo și ce am făcut, deja nu-mi mai amintesc. Atât de multe s-au întâmplat de atunci. Fiecare zi este atât de densă: înainte de sărbători, după sărbători… Vedeți ce comprimare a timpului are loc pentru noi?

Pentru un om din exterior, totul este complet diferit. Pentru el, câțiva ani trec aproape la fel. Însă pentru noi, comprimarea timpului nu este o simplă compresie mecanică, ci o comprimare a timpului spiritual, a timpului de dezvoltare.

Oamenii nu înțeleg acest lucru. Unii stau aici cinci ani și cred că nu au câștigat nimic din asta. Ei nu știu că, în acest timp s-ar putea să fi parcurs șapte sau opt cicluri. Vorbesc fără exagerare. Pur și simplu nu simțim ceea ce ni se întâmplă. De fapt, clarificarea corectă este cea care mă va ajuta să construiesc ceva ce mă va trage din linia stângă în linia dreaptă.

În realitate, mă aflu constant în linia stângă; trăiesc în pasiuni, dorințe și gânduri diverse. Totul aparține liniei stângi. Cum pot construi un astfel de magnet pe partea dreaptă, încât să fie mereu mai puternic decât atracția liniei stângi, și să primesc ceva și mai mare în linia stângă, astfel încât să oscilez constant între ele? Tocmai frecvența acestor tranziții determină progresul.

Există o poveste: un discipol îi spune învățătorului său că înainte de rugăciune, a avut o cădere. Iar învățătorul îi răspunde că, în decurs de zece minute, el a avut patru sute de astfel de căderi. Înțelegi oare în ce ritm lucrează un om? Prin câte stări trece și pe câte le analizează? Însă, pentru unii, acest lucru se întâmplă o dată la câteva generații sau o dată la câțiva ani. Există o astfel de oscilație lentă, o mișcare de du-te-vino.

Și chiar și noi trecem prin perioade în care, dintr-odată, simți că timp de două sau trei luni ești ca și mort; nimic nu se schimbă. E ca și cum ai călători undeva, dar pe parcurs nu se întâmplă nimic.

Când am ajuns la Rabaş, eram foarte agitat, comparativ cu starea mea de acum. Îi puneam întrebări asemănătoare cu ale tale, dar nu atât de blând. Atunci el mi-a spus: „Pe calea noastră este nevoie de o răbdare imensă și sper că vei reuși să reziști”.

M-am întrebat: „Cum voi rezista dacă e nevoie de și mai multă răbdare? Căci eu deja explodez, practic îmi ies aburi pe urechi”. Este imposibil de descris. Rațional, e imposibil să-ți imaginezi cum poate fi îndurat așa ceva. E nevoie de răbdare. Dar și aceasta vine de Sus.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 28/08/26, Rabaș – Art.31, 1988-Care este munca omului, în lucrarea care este atribuită Creatorului

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Există încă mariaje solide. De exemplu, eu sunt căsătorit de 38 de ani. Dumneavoastră vă apropiați deja de nunta de aur.

Răspuns: Într-adevăr. Dar viața mea se împarte între soție, copii și grupul meu. Nici aceasta nu este o viață obișnuită. Nu pot servi drept exemplu. Mai ales având în vedere trăsăturile mele naturale.

Dar divorțul… nici nu l-am luat în calcul vreodată. Nu m-am gândit niciodată că aș putea divorța și să-mi părăsesc soția și copiii. Nu. Am cumpărat un apartament și l-am trecut pe numele soției. Este doar pe numele ei, nu al meu. Nu dețin absolut nimic! Serios.

M-am îngrijit de copii astfel încât toți să aibă cele necesare, să primească o educație, o locuință și tot restul. Căsătoria este obligatorie! Astfel am putut să-mi fac treaba în liniște. Asta e tot; acestea sunt lucrurile cele mai importante.

Dacă ai copii, trebuie să ai grijă de ei. Copiii sunt cei mai importanți.

Întrebare: Este divorțul un dezastru? Copilul simte că nu mai are tată sau mamă.

Răspuns: Copilul suferă din cauza absenței oricăruia dintre părinți! Mamă sau tată. Desigur, absența mamei este mai gravă. Dar și cea a tatălui este dureroasă. Își lasă amprenta. Asta nu se iartă!

Copiii percep plecarea tatălui ca pe o trădare, ca pe un divorț de ei înșiși. Și nu uită asta. Nu pot. Adică, ei simt că tata *pe mine* m-a părăsit. Iar asta, desigur, este foarte greu.

Întrebare: Dar dacă dragostea a dispărut?

Răspuns: Ce dragoste?

Comentariu: Oamenii spun: „Dragostea s-a dus”. Așa se justifică ei.

Răspunsul meu: Unde s-a dus? Nu înțeleg acest cuvânt. Știu un singur lucru: dacă oamenii trăiesc împreună, dacă sunt oameni normali, dacă dau dovadă de o oarecare înțelegere și bună-cuviință, pot crea condiții în care să se simtă confortabil împreună. Nu neapărat minunat, nu neapărat fericiți, dar confortabil unul cu celălalt.

Întrebare: Așadar, formează o alianță de conveniență?

Răspuns: Desigur! Și ce este căsătoria, la urma urmei? O gospodărie comună! Atunci când crezi că vă puteți susține și ajuta reciproc și ești mulțumit de acest lucru. Asta este prioritar. Iar în privința celorlalte aspecte – dacă te referi la sex – acestea se schimbă, evoluând în direcții diferite pe măsură ce trec anii.

La urma urmei, astăzi trăim de cinci ori mai mult decât oamenii de acum 200 de ani. Ca să nu mai vorbim de cei de acum 1.000 de ani.

Din KabTV “Ştiri cu Dr. Michael Laitman,” 27/07/26

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Cum duce absența împlinirii pe de o parte, la un *Hisaron* (o lipsă) pe de altă parte? Cum mă învață Creatorul prin suferințe?

Răspuns: Într-adevăr, Creatorul mă învață prin suferință. Cum anume? El nu-mi permite să mă bucur de deliciile aflate pe masă. Iar eu vreau să fug de suferințe; nu vreau să simt foamea. Masa însăși nu mai este importantă pentru mine; nu mai alerg după plăcerea în sine; e ca și cum aș fi renunțat la speranța de a o obține vreodată. Scopul meu este să găsesc pacea, nu prin intermediul plăcerilor, și nu contează că nu voi mai avea nicio dorință pentru ele.

Acționăm astfel în mod instinctiv. „Un om de rând nu râvnește la fiica regelui”. De ce ar suferi? Știe că nu o va putea avea niciodată. Atunci, într-un fel îmi diminuez Hisaron; nici nu vreau să mă gândesc la asta.

Dar nu am voie să fac acest lucru. Tot egoismul meu, toate dorințele mele interioare se dezvoltă continuu și mă conduc totuși, spre suferință. Nu sunt capabil să mă reduc la tăcere complet sau să-mi găsesc liniștea. Și astfel ajung într-o stare în care caut un singur lucru: cum să evit suferința?

Întrebarea „cum să evit suferința” se transformă într-o întrebare despre sensul vieţii, ceea ce, în cele din urmă, mă determină să caut o soluție. „Există vreo cale de a găsi pacea?” Dar cum? „Gustă și vezi cât de bun este Creatorul.” Și asta este tot.

Renunță la tot ce crezi despre plăcere, căci există o altă sursă din care te vei umple și te vei bucura.

Care este aceasta? Creatorul. Și cine este El? Nu știu. Caută-L! Aceasta este singura soluție pentru a înceta să mai suferi.

Nu vei primi niciodată ceea ce se află pe masă. O vei vedea pe Gazdă; vei vedea cât de bun este El, că Se gândește la tine, iar toate acestea te vor umple. Creatorul Se dezvăluie ca împlinire, în locul împlinirii naturale.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 27/08/26, Rabaș – Art.31, 1988-Care este munca omului, în lucrarea care este atribuită Creatorului

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: O mamă nu își percepe copilul drept cauza suferinței sale. Dar aici există o contradicție. În anumite Kelim (vase), ea resimte o suferință care vine de la El, în timp ce în altele resimte plăcere, care de asemenea vine de la El. Așadar, care este mai puternică?

Răspuns: Problema nu este care dintre ele este mai puternică. Tu spui că în lumea noastră există o contradicție între dorințe. În spiritualitate lucrurile stau altfel, deoarece, până când omul nu aplică o restricție asupra vaselor sale de primire, nu poate trece la munca de dragul dăruirii.

Ce înseamnă să aplici o restricție asupra dorinței de a primi? Nu poți aplica o restricție pur și simplu închizându-ți inima cu un lacăt uriaș, aruncând cheia și refuzând să mai primești vreodată.

Însă spiritualitatea ține de simțire. Dacă ai o dorință de a primi, trebuie să o corectezi astfel încât să rămână sub restricție și să nu dorească să primească, în ciuda faptului că de fapt, el își dorește acest lucru. Atunci se spune că ai aplicat o restricție.

Așadar, prin ce truc, prin ce mijloace ai reușit să o restricționezi? Ce i-ai oferit în schimb? Nu este ca în lumea corporală, unde vrei să înghiți ceva, dar te abții. În spiritualitate nu există o astfel de separare. Acolo, dacă vreau, înseamnă că primesc. Nu există un vas separat pentru acțiune și un altul pentru simțire, unde să fiu divizat între dorința mea și corpul care execută acțiuni cu mâinile și picioarele.

Atunci, cum pot găsi o soluție pentru dorința mea de a primi? Cu ce ​​o pot umple astfel încât să se poată spune că ea rămâne sub restricție? Trebuie să-i ofer o anumită împlinire, numită Hasadim. Iar dincolo de această împlinire, încep să dobândesc astfel de trepte ale dăruirii, încât pot ajunge chiar să primesc de dragul dăruirii – un lucru care pentru noi, este complet de neînțeles încă.

Construiesc, între vasele (Kelim) care sunt complet separate unele de altele, o asemenea conexiune încât eu pot chiar să primesc de dragul dăruirii. Aceasta este ceea ce sunt numite nivelurile iubirii.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 25/08/26, Rabaş – Art.35, 1985-Când ştie omul ce este frica de Creator

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Dacă privim puțin mai adânc și îi examinăm cu atenție pe cei care respectă Tora și Mițvot, dacă ei doresc să li se dea vase de dăruire și să ofere în schimb dorința de a primi, marea majoritate a lucrătorilor vor spune că ei transmit acest lucru. În schimb, ei vor să respecte Tora și Mițvot pentru a primi. Rezultă că ei nu au nevoie de vase de dăruire. Din acest motiv, cum pot ei spune că Tora și Mițvot pentru care lucrează ar trebui să le ofere o recompensă de care nu au nevoie? Dimpotrivă, ei se tem că vor pierde vasul de primire numit „iubire de sine”.(Rabaş, „Ce este darul pe care omul îl cere de la Creator?”).

Rabaş scrie că există oameni care respectă Tora și poruncile ca și cum ar fi „perfecți” și „drepți”. Cu toate acestea, respectarea lor practică nu spune nimic despre intenție, iar ei nu înțeleg deloc ce cere Creatorul de la ei.

Majoritatea oamenilor din lume respectă Tora și poruncile doar pentru a primi o recompensă în această lume sau în lumea viitoare. Excepția o constituie cei care doresc să dobândească intenția de a dărui – „ecranul” – lucru imposibil de realizat altfel decât prin înțelepciunea Cabala. Munca de dragul Creatorului este însăși esența înțelepciunii Cabala; ea înseamnă să devii asemenea Lui.

Nu resping în niciun fel respectarea Torei și a poruncilor de către cei care le practică în mod mecanic. Aceasta este numită treapta inițială, minimă – nivelul spiritual „mineral”; este stadiul în care oamenii au fost învățați să respecte poruncile în plan practic, dar nu au fost instruiți cu privire la intenție, deoarece nici învățătorii lor nu știu ce este aceasta.

Intenția reprezintă ecranul și lumina reflectată, elemente ce pot fi dobândite doar după mulți ani de efort intens, sub influența luminii înconjurătoare care ajunge la om prin studiul înțelepciunii Cabala.

Vorbim despre două niveluri: nivelul maselor – numit calea omului obișnuit – și calea Torei, calea influenței luminii înconjurătoare, prin care omul dobândește un ecran. Primul este un lucru, iar al doilea, un altul. Însă pentru mine, nu există nicio contradicție între ele și nici nu mă opun acestui lucru; nu resping nimic – există pur și simplu o Tora pentru cei care nu sunt încă dezvoltați spiritual și o Tora pentru cei care sunt deja dezvoltați spiritual.

Locuiam în Rehovot și am început să caut și să fac eforturi, ca și cum m-aș fi întors la religie. Căutam ceva lăuntric, dar am văzut că nu găseam nimic acolo. Am început să cer mai mult de la cei care mă aduseseră înapoi la religie și am continuat să caut.

Printre ei se număra rabinul Fischer din Olanda, care le-a spus celorlalți: „Lăsați-l în pace. Există oameni care au nevoie de ceva mai profund, mai lăuntric. Ajutați-l.” Așa am ajuns la rabinul Zilberman din Ierusalim. El a înțeles rapid că mă număram printre cei care aveau nevoie de ceva mai mult. Dar nici chiar ceea ce am primit la Ierusalim nu mi-a fost suficient, așa că am continuat să caut până l-am găsit pe Rabaş.

Există astfel de oameni și există și alții. Nu se poate spune mai mult de atât.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 10/08/26, Rabaș – Art.22, 1987-Ce este darul pe care omul îl cere de la Creator

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Discuții despre Treptele Scării, Partea 234

Ce ar trebui să facem atunci când apar alte gânduri în timpul studiului?

Putem sta la o lecţie, cu corpul așezat pe scaun, în timp ce în minte călătorim în jurul lumii, fiind complet absenți de la lecție. Se spune că omul se află acolo unde îi sunt gândurile, dar nu despre asta este vorba aici. Dacă suntem cu adevărat implicați în studiu, dar totuși zăbovim cu gândul asupra unei anumite probleme, acela este un gând incorect. Dacă ne gândim la diverse chestiuni legate de activitățile noastre din grup, și acestea sunt gânduri incorecte care ne distrag atenția de la studiu. În timpul studiului, ar trebui să ne simțim uniți cu întregul grup, în conexiune cu Creatorul, prin intermediul materialului de studiu. Acesta este singurul lucru la care ar trebui să aspirăm.

Filed under: Fara categorie, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: În ce constă de fapt, alegerea unui om? La urma urmei, dacă omul acționează din dorința de a primi pentru sine, va fi capabil să facă o alegere reală?

Răspuns: Alegerea unui om nu constă în a calcula ceva și a alege între diverse opțiuni; mai degrabă, constă în a se forța constant să continue munca spirituală. Nimic mai mult. Nu alegi calea. Alegi de unde să obții mai multă putere pentru efort, pentru a te împinge puțin mai mult, pentru a avansa puțin mai departe. Alegerea constă în accelerarea timpului.

Ce cale ai putea alege? Înțelegi ceva despre corectâri? Știi care este următoarea ta stare sau care este starea ta prezentă? Cum treci de la una la alta? Ce va ieși din asta? Desigur, nu noi suntem cei care facem asta. Dacă încercăm să procedăm bazându-ne exclusiv pe propria înțelegere, este pur și simplu o prostie.

Ieri am întâlnit un profesor (un om foarte inteligent, perspicace, specialist în domeniul său și director executiv senior și manager de proiect într-o companie mare). El spunea mereu: „Eu trebuie să văd, trebuie să înțeleg…”. Acest lucru este foarte greu de înțeles. În general, teoretic, am putea fi capabili să vedem ceva, dar în ceea ce privește propria persoană, următoarea stare, omul nu vede niciodată nimic în avans. La urma urmei, cel mai dificil lucru este recunoașterea propriului rău.

Putem doar să aplicăm presiune pentru a avansa și a arunca o privire asupra trecutului. A vedea cu adevărat prezentul este imposibil acum. Abia după ce am traversat Machsom putem vedea gradul care a fost depăşit. Dar atât timp cât nu am traversat Machsom-ul, nu am trecut încă nici măcar primul grad. La urma urmei, tot ceea ce depăşim acum este doar un singur grad al lumii noastre.Din  Lecţia zilnică de Cabala 27/08/26, Rabaș – Art.31, 1988-Care este munca omului, în lucrarea care este atribuită Creatorului

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Comentariu: Când un om trece de Machsom, simte rușine în fața celui care îi dăruiește plăcerea. Dar există și actul de a privi înapoi la tot ceea ce a experimentat până în acel moment.

Răspunsul meu: Chiar înainte de a traversa Machsom, omul încetează să se gândească și să se uite la trecutul său. Nu mai există trecut. Cel care privește constant înapoi devine ca soția lui Lot, care s-a transformat într-un stâlp de sare, în ceva care nu se strică. Sarea în sine nu poate fi folosită ca hrană, ci doar ca aditiv.

De ce atunci, trebuie să justificăm tot ce s-a întâmplat? Oare omul vede că a trecut prin toate acestea pentru a aduna Kelim și definiții interioare pentru prezent? Nimeni nu stă ca un bătrân care își amintește de trecutul său la sfârşitul corectării (Gmar Tikun).

Dacă vom continua, vom deveni curând convinși că trecutul în sine este absolut neimportant și poate fi necesar doar pentru prezent. Nu te vei gândi la trecut și nu vei regreta ceva ce ai făcut sau nu ai făcut odată.

O astfel de atitudine va dispărea pentru că este incorectă. Tu nu ești deloc acesta. Nu este nevoie să traversezi Machsom pentru asta, deoarece realizarea că nu ar trebui să privești înapoi are loc cu mult înainte.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 02/09/26, Rabaș – Art.45, 1990-Ce înseamnă în muncă „Lucrurile ascunse aparțin Domnului Dumnezeului nostru“

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Kli -ul unui om este definit ca ceva din nimic și ca o Lev HaEven (inimă de piatră). Cu alte cuvinte, este imposibil să primești lumină, revelația Creatorului, conexiunea cu El și adeziunea la „Eul” meu sau la Yeş al meu (ceva care există), deoarece Yeş al meu a fost creat din Ayin, din nimic.

Dar dacă fac o restricție în „sinele” meu, iar asta înseamnă că nu am nevoie de nimic dincolo de ceea ce este esențial (și esențialul este zero), și încep să lucrez pentru binele comun prin unirea cu alte suflete, atunci voi putea primi lumina. Atunci inimile lor de piatră nu vor mai fi inimi de piatră pentru mine, pentru că mă anulez în fața lor și ei se transformă în Tet Rişonot (primele nouă Sfirot) pentru mine, în care primesc lumina.

Când eu încorporez Hisronot (nevoile) ale lor, dorințele tuturor celorlalte suflete în mine, acestea se transformă în Kli-ul meu pentru primirea luminii. Kli-ul meu original rămâne nepotrivit pentru a primi lumina până la sfârșitul corectării.

Ce este sfârșitul corectării? Este atunci când, prin încorporarea celor 599.999 de „inimi de piatră” care aparțin altor suflete, prin corectarea conexiunii cu ele și prin anularea mea personală (un act cunoscut sub numele de „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”), ating revelația Creatorului. Această stare este descrisă ca fiind „deasupra mea”, „deasupra dorinței mele de a primi”.

Rezultă că unitatea cu alte suflete este un mijloc de a realiza adeziuna cu Creatorul.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 20/07/26, Rabaș – Art.27, 1986-Creatorul și Israel au plecat în exil

Filed under: Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Când un om își dă seama că nu are nicio intenţie de a dărui și că Creatorul nu se poate uni cu el, începe să înțeleagă că trebuie să se corecteze singur. Întrucât nu este capabil să se corecteze singur, el trebuie să se întoarcă către Creator.

Apoi, se dezvăluie treptat că Creatorul a pregătit de la început totul, tocmai în acest fel, astfel încât însuși actul de a ne întoarce către El inițiază o conexiune cu El. Această unificare este scopul.

Cu alte cuvinte, cu cât starea noastră se simte mai opusă sfințeniei și mai îndepărtată de ea, cu atât este mai demnă de conexiune, adeziune și atingerea scopului.

Întreaga cale este împărțită în mai multe grade, deoarece noi nu suntem capabili să înțelegem imediat magnitudinea decalajului dintre noi și infinit. Nu putem depăși această prăpastie dintr-o dată. Chiar și atunci când dorința de a primi ni se dezvăluie pentru prima dată la orice nivel dat, ni se pare ca o „Mare Finală” care nu poate fi traversată. Totuși, treptat începem să vedem că acest lucru este normal și că este posibil să îl depășim cumva.

Cum devine acest lucru posibil? În spiritualitate, nu există obiceiuri; există doar determinări interioare, forțe și interacțiunea forțelor. Deci, ce înseamnă „posibil”? Înseamnă pur și simplu că lumina înconjurătoare strălucește asupra noastră de departe și creează simțirea că există forțe și împliniri capabile să depășească acest decalaj dintre grade.

Unii oameni, simțind această prăpastie fug, alții perseverează, și prin studiu și perseverență ei ajung să vadă că până la urmă, nu este atât de descurajant.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 02/09/26, Rabaș – Art.45, 1990-Ce înseamnă în muncă „Lucrurile ascunse aparțin Domnului Dumnezeului nostru“

Filed under: Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→