Talmud Eser Sefirot, Partea 1, „Histaklut Panimit,” punctul 7: … Ei au spus că există un mare cusur în cadouri, și anume rușinea cu care se confruntă fiecare primitor al unui cadou gratuit. Ca să repare acest lucru, Creatorul a pregătit această lume, în care există muncă și durerile facerii, astfel încât să fim recompensați în lumea următoare pentru muncă și pentru durerile facerii.

De obicei, religia se oprește aici și nu avansează mai departe. Ea susține că în această lume este nevoie sa lucram pentru a primi răsplata pe lumea cealaltă, adică după moarte. Ca și cum am lucra astăzi și mâine primim răsplata.

Dar aceasta scuza este foarte ciudata. Este ca o persoană care spune prietenului său, „Lucrează cu mine doar un minut, și în schimb îți voi da toate plăcerile si comorile din lume pentru tot restul vieții tale. Intr-adevăr nu este dar de libertate mai mare decât acesta, pentru că recompensa este incomparabilă cu munca. Lucrarea este în această lume trecătoare, fără valoare în comparație cu premiul și plăcerea în lume veșnică.

Ce valoare este in a trece de la lumea noastră la lumea veșnică? Este cu atât mai mult în ceea ce privește calitatea muncii, care este lipsita de valoare în comparație cu calitatea recompensei.

Înțelepții noștri au spus: „Creatorul a făcut ca fiecare persoană dreapta să moștenească 310 lumi, etc.” Nu putem spune că o parte din recompensa este dată în schimbul muncii lor, iar restul este un dar gratuit, pentru ca atunci la ce bun ar face asta? O pata de rușine ar rămâne în continuare! Într-adevăr, cuvintele lor nu trebuie luate literal, pentru că este un sens profund în cuvintele lor.

Rușinea este o creație în sine. Este un sentiment în suflet al diferenței dintre ei și Creator, un sentiment de deconectare de la El, care a fost creat de către Creatorul Însuși . Prin urmare, cu cat un om isi ridica mai mult a nivelul, sentimentul de rușine crește în el și devine mai rafinat și clar. De aceea, se spune că rușinea este destinata numai sufletelor mari.

Dacă mă simt deconectat de la Creator, atunci sentimentul de „Eu” este trezit, sentimentul unei existențe separate. Am înțeles că trebuie să anulez această separare, să o închid, sa fac ceva cu ea. Și, prin urmare lucrez. Acest sentiment a decalajului între mine și Creator, intre oaspete și gazdă, sentimentul rușinii, mă forțează să lucrez. În măsura în care simt această rușine, sunt dispus să lucrez până elimin separarea dintre noi și pana ajung la o echivalenta de forma cu Creatorul, ceea ce înseamnă adeziune.

Este clar că nu vorbesc despre cei 70 de ani de viață ai omului în această lume și în lumea cealaltă, de după această viață. Când lucrez pentru mine, se numește Olam Haze (această lume) și trebuie să lucrez în ea și sa mă corectez. Când, uneori, reușesc să mă corectez comparat cu fiecare cantitate de rușine, diferența pe care o revelez între mine și Creator, prin ea efectuez munca mea în această lume și ca rezultat ajung la echivalenta de formă și adeziune, care se numește recompensă în lumea următoare.

Prin urmare, în viața mea în această lume trebuie să simt această lume și, de asemenea, lumea cealaltă. Diferența dintre ele este acea stare în care o persoană simte rușine și lucrează pentru a o elimina, pentru a corecta lipsa de echivalență cu proprietarul, numit această lume. Aceasta este lumea și acestea sunt eforturile în această lume. Și realizarea echivalenței și a adeziunii este numita lumea cealaltă. Conform acestui principiu, cele două lumi sunt separate.

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →