“Ce credeți despre evoluția oamenilor și cât de departe poate merge umanitatea?” (Times of Israel)

Michael Laitman, pe The Times of Israel: “Ce credeți despre evoluția oamenilor și cât de departe poate merge umanitatea

Procesul evolutiv pe care îl parcurgem este pentru a ne adapta la lumea superioară, adică pentru a ne conduce la o stare de conexiune armonioasă „ca un om cu o singură inimă”, o umanitate funcționând ca un singur sistem.

Existăm într-un sistem integral cu interconexiune şi interdependenţă între părţile sale.

În acest proces trebuie să experimentăm că suntem aserviți naturii noastre umane egoiste, ceea ce ne face să ne dorim să ne bucurăm în detrimentul celorlalți și al naturii de o stare de libertate față de această servitute egoistă.

Ce este acel loc de libertate?

Este un loc în care descoperim integralitatea, o conexiune profundă de la un capăt la altul al naturii, care reiese din dorința forței superioare de a iubi și de a dărui.

Forța superioară a iubirii și a dăruirii ne ghidează și se raportează la noi ca o singură entitate și ne conduce la o etapă în care ne va oferi o conexiune reciprocă, în care fiecare dintre noi va lua în considerare în primul rând beneficiul celorlalți și a întregului sistem în care existăm.

Cu alte cuvinte, de la traiul de servitude faţă de dorinţele noastre egoiste în care suntem închişi în prezent, ne dezvoltăm prin diverse crize la scară personală, socială şi globală prin care obţinem treptat posibilitatea de a ieşi din reţeaua egoistă care ne controlează şi intrăm într-o nouă reţea altruistă de conexiuni.

De ce trebuie să suportăm diverse crize pentru a ieși din ego-urile noastre?

Pentru că ego-ul uman este foarte crud și suntem incapabili să ne ridicăm deasupra lui cu propriile noastre forțe. Adică ne lipsește capacitatea de a ne convinge că merită să fim pozitivi, amabili și iubitori unul față de celălalt pe toată planeta. Este pur și simplu imposibil în timp ce natura noastră egoistă ne trage în mod constant într-o direcție opusă, să beneficiem noi înşine în detrimentul celorlalți și al naturii.

Așadar pentru a ne arăta felul în care atitudinea noastră egoistă ne face să suferim, natura ne trimite diverse crize care ne obligă să ne confruntăm conexiunea și nevoia de a o realiza în mod pozitiv. În consecință ajungem apoi să vedem că nu avem de ales decât să ne corectăm atitudinea unul față de celălalt de la egoism la altruism.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed