Până la urmă calea suferinţei este ca un copil obraznic care este chelfănit până când spune că vrea să studieze. Vrei? Te rog, începe. El face un pas înainte și din nou nu vrea așa că trebuie să fie bătut din nou până când spune că el vrea și avansează din nou.

Aceasta este calea suferinței care are o perioadă posterioară si una anterioară în fiecare fază. În partea posterioară primim mari suferințe până la moarte și războaie, iar apoi, neavând de ales, suntem de acord și facem un pas înainte a cărui  dimensiune este determinat de suferințele pe care le primim. Acest lucru ne dă suficient combustibil pentru a ne face să ne dorim să scăpăm, iar acest lucru este modul în care avansăm.

Evadarea în suferință este calea rea. Noi avansăm, dar este foarte greu pentru că primim lovituri de la fiecare punct de-a lungul vieţii până când în cele din urmă avansăm, în ciuda lenei și a încăpățânării noastre,  scăpând de suferințe.

Loviturile devin din ce în ce mai concentrate şi, eventual, vom începe să simţim că nu este suficient pentru a scăpa pur și simplu. Am primit deja atât de multe lovituri, aşa ca de ce nu mă mișc? De ce sunt atât de prost şi încăpăţinat? Când voi învăța vreodată?

Aceasta este ceea ce cred mulți oameni că se întâmplă în aceste zile, când se uită la planeta noastră și vedem cum ni se ruinează viețile , de ce ne batem, ne luptăm, și ne urîm unii pe alții? Cum putem scăpa de toate astea?

Dar toate acestea nu sunt suficiente pentru a face un pas înainte. Avansarea noastră trebuie sa fie spre atingerea unui obiectiv, nu să scăpăm de lovituri ca animalele care fug. Trebuie să știm calea, să înțeleagem de ce a fost dată pentru noi și în ce scop, în scopul de a avansa ca ființe umane.

Aceasta înseamnă că pe lângă forța care ne împinge de la spate prin suferințe, trebuie să dezvoltăm o forță care ne va trage mai departe, prin aprecierea iubirii, dăruire, adeziune, integritate, și măreția Creatorului. Dacă nu avem această forță nu vom fi capabili să ne mișcăm și nu vom fi capabili de a scăpa de suferință. Ele vor deveni din ce în ce mai mari, în scopul de a nu ne obliga pur și simplu să scapăm de ele, dar pentru a atinge măreția scopului.

Nu ar trebui să credem că suferința corporală obișnuită în lumea noastră ar ajuta umanitatea să depășească criza. Noi, Bnei Baruch, va trebui să ne apropiem de oameni și să le aratăm calea, astfel încât aceasta va atrage binele. Numai atunci vom putea să avansăm.

Din a 5-a parte a Lectiei zilnice de Cabala 5/14/14, scris Baal HaSulam

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →