Noul meu articol pe Linkedin “Reflecţii asupra urii de sine ”

Unul dintre lucrurile pe care campaniile electorale din Israel le evidențiază este ura de sine. Unele partide din Parlamentul israelian sunt în mod deschis și explicit antisioniste. Adică se opun însăși existenței statului evreiesc. Faptul că ele chiar există dovedește mai mult decât orice libertatea de exprimare care există în Israel, dar ceea ce este cu adevărat unic este faptul că există destul de mulți evrei printre liderii acestor partide. Ei susțin teroriștii și terorismul, neagă Israelului dreptul de a-și apăra civilii, deplânge pierderea fiecărui terorist și nu deplânge moartea civililor neînarmați în atacuri teroriste.

În orice altă țară ar fi considerați trădători. În Israel, ei continuă să se exprime liber și deschis în numele libertății de exprimare, iar statul Israel nu simte că are dreptul să-i oprească.

Pentru evrei, acest tip de ură de sine nu este nimic nou. În zilele celui de-al treilea Reich, unii evrei erau la fel de pasionați de ideologia nazistă ca și naziștii germani. În zilele Inchiziției spaniole, existau evrei și foști evrei care îi persecutau personal pe evrei. În zilele Marii Revolte, comandantul armatei romane care a distrus Ierusalimul și Templul era evreu, iar lista poate continua.

Ura de sine merge mână în mână cu iudaismul încă de la începuturi, deoarece poporul evreu a fost fondat pentru a corecta lumea. Am inventat termenul Tikkun Olam (corectarea lumii) și până în ziua de azi dezbatem despre semnificația lui. Adică, încă simțim că trebuie să luăm parte la corectarea lumii, dar nu suntem siguri cum ar trebui să procedăm în acest sens sau chiar ce înseamnă corectarea lumii.

Când un evreu îi urăște pe evrei, nu este atât ura față de evrei, cât este negarea responsabilității personale, o încercare de a evita obligația de a lua parte la corectarea lumii.

Totuși, așa cum profetul Iona nu a putut fugi de vocația sa de a salva orașul păcătos Ninive, evreii nu pot scăpa de vocația lor de a salva lumea. Cartea lui Iona a devenit piesa centrală a rugăciunii de încheiere a Zilei ispășirii evreiești tocmai pentru a ne aminti de chemarea noastră.

Națiunile la rândul lor, ne urăsc pentru că se simt dependente de noi. Acesta este motivul pentru care ne învinuiesc pentru necazurile lor. S-ar putea să nu înțeleagă cum suntem meniți să le ușurăm greutățile, dar simt că este responsabilitatea noastră.

Ei au dreptate; necazurile lor sunt responsabilitatea noastră. Tikkun Olam depinde de comportamentul nostru. Totuși, nu depinde de comportamentul nostru față de ei, ci unul față de celălalt. Nu am devenit o națiune până când nu ne-am angajat să ne iubim unii pe alții „ca un singur om cu o singură inimă”. Doar odată ce am reușit acest lucru, am fost însărcinați să fim „o lumină pentru națiuni”.

Cu alte cuvinte, tot ce trebuie să facem este să ne unim între noi ca un singur om cu o singură inimă, iar asta ne va face o lumină pentru națiuni. Responsabilitatea noastră față de lume este să ne unim între noi.

După cum demonstrează istoria noastră a urii de sine, acest lucru este mult mai ușor de spus decât de făcut. Ultimul lucru pe care ni-l dorim este un alt episod în care evreii măcelăresc evrei, așa cum s-a întâmplat la Ierusalim înainte ca comandantul evreu al armatei romane să mărșăluiască pentru a termina distrugerea orașului.

Cu toate acestea, nu putem scăpa de chemarea noastră. Ura pentru evrei există pentru că evreii se urăsc între ei. Când evreii se îndepărtează de evrei și se întorc către dușmanii lor, nu-i potolesc pe dușmanii noștri; le intensifică și mai mult ura, pentru că urându-ne unii pe alții și iubindu-ne dușmanii, ne îndepărtăm mai mult de unitate și ne adâncim în diviziune. Singura noastră scăpare de antisemitism este unitatea internă. Leacul pentru antisemitism nu constă în altceva decât ca ​​evreii să-și vindece ura unul față de celălalt.

Filed under: Criza, globalizare, Spiritualitate | Add Comment →