Între Diavol și adânca mare albastră

Doar prin depășirea cu adevărat a tuturor obstacolelor care constant mă doboară și mă abat de pe calea corectă, prin credință deasupra rațiunii, atunci când contrar a ceea ce văd, eu tot atașez toate evenimentele și toate sursele de influență Creatorului, în ciuda a ceea ce văd eu realizez că El se îmbracă în diferite persoane, forțe și evenimente. Aceasta este singură cale prin care pot să depun eforturi pentru a-mi corecta percepția asupra lumii și să caut Creatorul.

Dar nu am tot timpul putere să depășesc toate aceste îndoieli și aranjamente și să mă prind de Creator. Nu tot timpul pot vedea Creatorul prin toate sursele prin credință deasupra rațiunii prin eforturile mele și contrar a ceea ce văd. Deși acestea sunt foarte serioase și amenințătoare, eu tot trebuie să văd Creatorul prin ele.

O asemenea căutare este numită “credință deasupra rațiunii”, atunci când mă grăbesc spre El contrar cu ceea ce simt. Dacă nu pot să rezist la asta, atunci cad în simțirea lumii noastre și o văd doar pe ea.

Prin urmare, începutul căii spirituale este să începem să determinăm Creatorul în toate acțiunile pe care le simțim asupra noastră și în ceea ce se întâmplă nu numai în jurul nostru, ci de asemenea în interiorul nostru – cum reacționez la faptul că Creatorul se joacă cu mine prin tot felul de figuri exterioare.

Și aici, de asemenea, eu nu reacționez, nu sunt eu: eu nu am nimic independent, aceasta este de asemenea Creatorul. Rezultă că eu sunt la mijloc între felul în care mă influențează Creatorul din afară și felul în care Creatorul influențează din interiorul meu lumea din afară. În mijlocul dintre aceste două surse de intenție corectă că nu este nimeni în afară de El trebuie să-mi găsesc starea mea clară.

Baal HaSulam scrie că în această căutare o persoană are mai multe coborâri decât urcări. Omul are tot timpul mai multe eșecuri în încercările sale de a descoperi Creatorul, devine puternic în El, se direcționează pe el însuși spre El și vede Creatorul în fiecare acțiune.

Sunt foarte puține condiții de acest fel. Mult mai mult decât alții, atunci când cad eu văd doar lumea exterioară și pe mine în această lume, de ex. nu Creatorul din interior și Creatorul din afară, ci pe mine și lumea exterioară. Asta este, am putea spune, tragedia noastră.

Starea unde simt “Lumea exterioară și pe mine” este numită o cădere. Starea când simt că Creatorul este în mine și în afara mea este numită o urcare.

Ce înseamnă că Creatorul este în mine? Este faptul că simt cum El mă sucește. El nu-mi da nici măcar efortul interior să mă grăbesc direct spre El, să văd această lume ca pe munca Lui.

Aici mă aflu cu adevărat între două focuri – din interior sunt tot impul amăgit și din afară la fel. O asemenea ajustare cu două aspecte “atât în interiorul meu cât și în afară” se numește “ajustarea Creatorului”, că nu este nimeni în afară de El, iar eu nu exist, nu există nicio lume exterioară, ci este doar un singur Creator.

Și cine sunt eu? Eu sunt punctul care se află între două influențe: interioare și exterioare.

De pe KabTV “Fundamentele Cabalei”, 11/24/19

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →