Între prieteni

Dacă vreau să mă conectez cu un prieten, am nevoie de ajutorul Creatorului. Cu cât îi cer mai mult ajutorul Creatorului, cu atât simt mai mult dependența de El. Pe măsură ce Creatorul întărește conexiunea mea cu prietenii, stabilesc conexiunea mea cu Creatorul. Încep să-L înțeleg și să-L simt. Toate acestea sunt revelate în interiorul conexiunii mele cu prietenii, în interiorul relațiilor inter-umane, nu într-o simțire abstractă a Creatorului.

Simt Creatorul, mă adresez Lui, fiindcă am nevoie de El ca de un mediator, care stă între mine și prietenul meu. Mi se dezvăluie în diferite tipuri de conexiune cu prietenul și atribui totul Creatorului. Între mine și prietenul meu există o diferență de potențial, pe care Lumina Superioară, Creatorul, o umple, ca un curent care curge între doi poli.

Astfel, îl obțin pe Creator, adică nu pe El, însuși, ci acțiunile Lui, după cum este scris: „Prin acțiunile Tale Te vom cunoaște”. Creatorul construiește și distruge relațiile dintre noi, adică le ”sfărâmă”, trecându-ne prin tot felul de stări posibile, prin întuneric și rău, facându-mă să plâng și să-L blestem. Dar, apoi, vine înăuntrul meu simțirea, adică Lumina și înțeleg astfel că omul nu poate să existe fără celălalt, deoarece „…avantajul Luminii din interiorul întunericului” este revelat. Ca rezultat, al tuturor acestor stări, încep să-L obțin pe Creator. Deși El se ascunde, încep să-I disting prezența, judecând prin diferența dintre stări. (Minutul 47:55)

A 613-a Poruncă este iubirea pentru Creator. Putem îndeplini 612 Porunci, dar nu și pe cea de-a 613-a. Ultima Poruncă vine de Sus.

Cele 612 Porunci sunt corectarea conexiunii dintre părțile sufletului ”spart”. 612 Lumini lipesc și fixează fragmentele sparte ale Vasului (Kli). A 613-a Poruncă este adaos la întreg, la Kli-ul întreg – Lumina de Yehida – venită de la Creatorul însuși. Noi, înșine, nu suntem capabili de nicio acțiune referitoare la această Poruncă.

Porunca Spirituală este iubirea pentru aproape ca pentru tine însuți. Dacă o îndeplinim, atunci ajungem la iubirea pentru Creator. Nu desconsider Poruncile fizice, dar cel mai important lucru de știut este ce vrem să obținem cu asta. De exemplu: ”spălatul mâinilor” înseamnă eliberarea de primire, după care toată viața noastră va fi plină numai de dăruire. (Minutul 54:07).

Creatorul este între toți prietenii. Mai mult, este în sentimentul de gol, de distanță dintre noi – aceasta este simțirea Creatorului. Mă uit la prieten și văd cât de diferit este el față de mine, ce discrepanță este între noi, ce lipsuri, iar asta însemnă că, „Creatorul este între noi”. Și dacă muncim corect, vedem cum Creatorul începe și ne unește între noi, după cum este scris: „Bărbat și femeie, dacă sunt răsplătiți, Șhina (Divinitatea) este între voi!”. (Minutul 59:40)

În Adam HaRișon, înainte de Spargere, nu exista nicio incluziune reciprocă a dorințelor, una într-alta. Dar, după Spargerea Sufletului Comun, toate părțile lui au fost amestecate și au penetrat una în alta, într-un număr infinit de variații, care permit omului să-L înțeleagă profund și să-L simtă pe Creator.

Înainte de asta, simțirea de către Adam a Creatorului a fost „circumcisă”, ca la un copil mic. El nu a avut ustensilele pentru a pătrunde adânc în Creator. Și, datorită Spargerii și interpenetrării tuturor părților, ceea ce implică o muncă la corectarea lor și cererea de ajutor de la Creator, omul devine familiarizat cu lumea interioară a Creatorului și pătrunde adânc în El.

Înainte de Spargere, Adam a primit Lumină numai în corpul de Parțuf, la nivelul de Nefeș – Ruah. Dar, datorită Spargerii, putem ridica Lumina Reflectată de la Ecran către Cap (Pe de Roș/gura de la cap) în Sus, ca și cum am intra în interiorul Creatorului. Și, atunci, Lumina se împrăștie de Sus în jos, la această înălțime a Luminii Reflectate, la înălțimea obținerii Creatorului și Îl obținem în noi. Aceasta determină măsura incluziunii noastre reciproce, fuzionând cu Creatorul și, în măsura în care atingem Creatorul în cap, în aceeași măsură ne unim cu El, prin corpul Parțuf-ului Spiritual.

Și toate acestea încep și se termină în conexiunea între prieteni. Acesta este scopul nostru, altfel nu va fi Scopul Creației, ci un fel de surogat. Aceasta determină atitudinea noastră față de Creație și arată dacă avem dreptul să fim numiți „ultima generație”. (Minutul 1:11:00)

Soluția este numai în conectarea în ”grupul de zece”. Altfel, nu putem depăși separarea dintre noi, respingerea reciprocă. Vrem să primim toate răspunsurile de la conexiunea noastră în grupul de zece șoi, orice se întâmplă în lume, eu mă uit în grupul de zece și, de acolo, primesc răspunsuri. Mă aranjez în acest fel și, dintr-o dată, simt că acolo este, cu adevărat, un sistem care poate răspunde la toate întrebările mele.

Tot ceea ce se întâmplă în lume și cu mine personal, este consecința la ceea ce se întâmplă în grupul de zece. Aceasta este o cauză internă care cauzează apoi toate consecințele în familia mea, la muncă și în întreaga lume. Trebuie numai să privești în interiorul grupului de zece și, anume, în ce măsură suntem uniți sau ne lipsește unitatea, iar tot ceea ce se întâmplă în toate colțurile lumii depinde de asta, ca o ramură ”ieșită din rădăcină”. (Minutul 1:45:40)

 

Din partea întâi a Lecției zilnice de Cabala din 6/03/19 – BaalHaSulam – Introducere la studiul celor zece Sfirot

Întoarce-te la venerație

Căința (Tshuvah) înseamnă că sunt capabil să simt Creatorul într-o anumită măsură și să-mi leg existența de El. El îmi crează toate stările și mă conduce dintr-o stare în alta, pe mine și întreaga umanitate. Eu vreau să fiu constant conectat cu Creatorul, care crează fiecare moment al vieții, fiecare moment al realității.

Întoarcerea se întâmplă după separarea mea de forța superioară, care a creat întreaga realitate: pe mine și pe întreaga lume. Am fost inconștient de guvernarea superioară. Dacă nu simțim nimic în afară de viața noastră animalică, noi existăm ca într-un vis, într-o lume iluzorie. Dintr-o dată, apare o forță care mă scoate din acest vis într-o altă înțelegere, conștientizare a adevărului, care este cauza, rădăcina, numită Creatorul, Cel care controlează totul: pe mine și lumea. O asemenea conștientizare este numită căință (Tshuvah).

Cum era de așteptat, această realizare este, de asemenea, provocată de Creator. El se joacă cu mine, mă trece prin diferite stări, mă forțează să ies din senzația Creatorului și a lumii Lui adevărate și mă întoarce din nou la ea. Datorită unor asemenea intrări și ieșiri, a ciclurilor de oprire și pornire, Creatorul îmi dezvoltă sensibilitatea față de El.

Unele întoarceri se petrec din frica de a pierde senzația Creatorului și datorită faptului că uit că El conduce întreaga lume, că totul are un motiv și că totul are un răspuns. Eu nu depind de vecinul meu, de soția mea, de poliție sau de șeful meu, ci numai de Creator, care controlează întreaga realitate.

Este un sentiment așa de minunat să conectez tot ceea ce se întâmplă la Creator, încât nu vreau să ies din el. Probabil că îmi oferă confort în viața corporală. Dacă toate problemele vin de la Creator, atunci nu este nevoie să ne facem griji, căci scopul și intențiile Lui sunt bune și El știe ce face. Asta face viața mult mai ușoară pentru o persoană și se numește „întoarcerea la venerație”.1

Dacă înțeleg că merg împotriva dorințelor Creatorului și încă fac această acțiune, făcând asta, eu ascund Creatorul de mine. Până la urmă, pare că vreau ca El să dispară din orizontul meu și să nu interfereze cu mine. Creatorul spune: „Nu trebuie să faci asta! Nu vreau ca tu să faci asta”, iar eu îl împing de-o parte, nevrând ca el să observe și fac așa cum doresc. Prin urmare, este o ”crimă” intenționată, care neagă Creatorul.

Înainte eu am știut că El a îmi era ascuns, dar am înțeles că El există. Când fac o crimă intenționat împotriva dorințelor Lui, profitând de faptul că nu Îl simt în întregime, eu forțez Creatorul să dispară. Apoi eu devin „liber”, fără să cred în recompensă sau pedeapsa, considerându-mă liber să fac orice.2

Dacă o persoană vrea să împlinească dorința Creatorului, asta este considerată o poruncă, în timp ce opusul, a merge împotriva voinței Lui, este o crimă. Creatorul își dorește ca noi să corectăm sufletul comun spart, adică să refacem unitatea dintre noi, care s-ar extinde în toate nivelele inferioare ale creației. Aceasta este principala noastră poruncă.3

Noi trebuie să înțelegem că existăm într-un sistem de forțe. Dacă sunt influențat de o forță care mă menține la un anumit nivel, atunci eu mă comport ca o persoană dreaptă. Dar, de îndată ce dispare această forță, eu inevitabil devin păcătos, în conformitate cu echilibrul puterilor. Prin urmare, eu am nevoie ca El să devină un garantor pentru mine ca să nu mai cad în păcat. Sunt într-o dependență constantă față de echilibrul forțelor interioare și exterioare, care mă mențin într-o anumită condiție: mediul, Creatorul și cu mine.4

Trec printr-o serie de stări, prin ascundere și revelație, depunând eforturi și mi se pare că totul depinde de mine. Cu toate acestea, atunci când Creatorul este revelat, eu înțeleg că El s-a jucat cu mine, ca să depun efortul necesar, ca să capăt o înțelegere și o senzație mai mare a Lui. Creatorul nu are nevoie de nicio plată din partea mea și nici nu mă învinuie pentru nimic. Totuși, fără aplicarea efortului, este imposibil să se obțină impresia corectă a ceea ce sunt lumina și întunericul, argumentele pro și contra ale Creatorului, dăruirea și primirea sau propria mea putere și forța Creatorului.

Mulțumită faptului că El se joacă cu mine, ghidându-mă prin ascunderi și revelări, îmi înțeleg dorințele. Așa ne învățăm copiii. Nu vrem ca ei să plângă și cu bucurie am face totul pentru ei, dar fără eforturi, copiii nu ar crește niciodată sau nu ar deveni mai înțelepți. Ei nu ar căpăta răbdare sau înțelegere. Prin urmare, nu poți să eviți să faci un copil să facă exerciții, să aplice eforturi, să muncească și să transpire, așa încât el să crească și să se ridice la nivelul nostru.

La fel este și aici. Când ne întoarcem la Creator și când revelăm guvernarea Lui, noi înțelegem că viața a fost un joc ca să ne facă să creștem. Ne plângem că întreaga noastră viață este o suferință continuă. Dar un copil mic plânge și țipă când ceva nu îi iese, ca și cum pentru el este o tragedie.

Viața se termină, fără să rămână nimic în urma bucuriilor și întristărilor noastre. Singurul lucru care ține pentru totdeauna, este efortul nostru pe calea spirituală, ca un copil care capătă cunoaștere. Asemenea eforturi nu sunt pierdute, deoarece noi le folosim pentru a face corectări în sistemul sufletului comun, Adam HaRișon.

De fapt, nici toate eforturile noastre din viața corporală nu dispar. Impactul lor este pe un nivel așa de jos, pe o scală așa de sărăcăcioasă, încât este păcat să irosim energie pe ele. Este spus că, până și un păduche, care face eforturi ca să supraviețuiască și să mănânce, contribuie, de asemenea, la suma comună. Totuși, este imposibil să se compare importanța eforturilor corporale și dorința de a te conforma voinței Creatorului, pentru a stabili o relație reciprocă cu El. Acesta este un nivel complet diferit.

Mi-am dedicat viața pentru asemănarea cu Creatorul, căutându-L și întrebând dacă fac ce trebuie, prin a vrea ca acțiunile mele să se asemene în mod precis cu dorințele Lui. Dacă o vreau cu adevărat, atunci Creatorul începe să se reveleze pe El, Însuși, ca să pot să-L mimez și să acționez conform gândurilor Lui, ca un copil care învață de la tatăl său. Asta se numește să devii servitorul Creatorului, să înveți de la El.5

Din prima parte a lecției zilnice de Cabala 3/4/19, Scrierile lui Baal HaȘulam, Introducere la Studiul Celor Zece Sefirot, punctul 57

1 Minutul 6:00
2 Minutul 19:36
3 Minutul 22:30
4 Minutul 23:38
5 Minutul 26:17

De ce este atât de lungă calea spre revelația spirituală?

Întrebare: De ce perioada de pregătire pentru revelarea spirituală este atât de lungă?

Răspuns: Într-adevăr, perioada de pregătire este foarte lungă. Poate să dureze 20 sau 30 de ani, înainte ca tu să primești și să înțelegi răspunsurile.

Totuși, asta nu este doar o așteptare, ca și cum aștepți un tren. Mai degrabă, este schimbarea ta continuă, adaptarea ta continuă la starea în care începi să dobândești lumea ascunsă, superioară.

Prin urmare, întreaga ta călătorie depinde de profunzimea sufletului tău. Cu cât este mai înalt, cu atât mai mare va fi călătoria înainte de prima revelație a lumii spirituale.

Din lecția de Cabala în limba rusă, 11/25/18

Masacrul din Noua Zeenlanda

De pe pagina mea de Facebook Michael Laitman 3/18/19

La mai puțin de 48 de ore după ce am auzit despre teribilul masacru din îndepărtata și pașnica Nouă Zeenlanda, am fost loviți de încă un atac terorist aproape de o așezare israelită.

În Noua Zeenlanda, solidaritatea este în creștere și sunt făcute promisiuni să se schimbe legile armelor. În Israel, cererea de a dezrădăcina infrastructura teroristă iese din nou la suprafață și unii exploatează atacul pentru a servi agendelor politice.

Cu toate acestea, niciun leader, fie în Israel sau în Noua Zeenlanda, nu arată spre cauza rădăcină care continuă să genereze atacuri teroriste. Niciun discurs public pe media socială nu atinge vinovatul profund: egoul uman în creștere, pe care trebuie să-l stăpânim.

Până nu ne vom întoarce atenția la natura noastră egoistă în creștere, ea va continua să genereze conflicte și să ne conducă spre o realitate extrem de sângeroasă. În cele din urmă, egoul uman ne va conduce spre violențe între sectoare, partide și țări întregi.

În timpul nostru, un al treilea război mondial ar putea să izbucnească peste noapte. Lumea noastră este tot mai conectată printr-o rețea complexă de interdependență care nu poate să fie revelată. Cum societatea umană devine mai integrată la nivel global, aducând țările, economiile și culturile împreună, noi începem să descoperim reciprocitatea dintre toate părțile și aspectele umanității ca o lege inexplicablă a naturii.

Atâta vreme cât egoul nostru crește și evită concentrarea noastră ca problemă centrală, noi vom continua să vedem suferința. Atâta vreme cât este o prăpastie adâncă între punctul de vedere egoist și îngust al ființelor umane și legea reciprocității golbale care le guvernează, noi vom continua să ne simțim instabili.

Atâta vreme cât noi nu stăpânim egoul uman – în Israel, Noua Zeenlanda sau oricare altă țară, societatea umană va ieși din ce în ce mai mult din echilibru. Până la urmă, suferința ne va forța să acordăm atenție la legea reciprocitații care ne guvernează. Nu este pedeapsă, este un răspuns natural care provine din legile naturii.

De la o zi la alta, lumea va realiza inevitabil că a conecta oamenii deasupra egoului care îi separă, este singura soluție și singura cale pentru a continua.

Însă, este mai mult. În mod inconștient, o cerere inexplicabilă se pregătește în umanitate spre aceia care dețin cheia pentru sistemul care va unii umanitatea: poporul evreu.

Înțelepții au scris că „nicio calamitate nu vine în lume, decât pentru Israel” (Yevamot 58). Cabalistul Rav Kook a scris că „orice zgomot global se întâmplă în principal pentru Israel” („Scrisorile lui Rav Kook”). Și Cartea Zohar scrie în negru pe alb: „sărăcia și sabia și jaful și omorul și distrugerea din lume depind de evrei”. (Tikkun 30)

Astăzi, atât poporul evreu, cât și națiunile lumii, sunt complet inconștiente de dinamica dintre ele. Prin urmare, pentru a fi realist, prima etapă este numai pentru a înălța conștientizarea necesității pentru a urma legea reciprocitații globale. Asta înseamnă cunoașterea bazelor lumii, așa cum sunt clarificate în Cabala: structura sistemului global al naturii, puterea egoismului care ne conduce și ne aruncă din echilibru și adevăratul sens al idealului spre care trebuie să ne străduim: iubește-ți aproapele ca pe tine însuți.

Rezumat

Dr. Michael Laitman in conversatie cu Oren Levi si Nitzah Mazoz

Rezumat

Ce simbolizează pentru noi ziua de Șabat, în care întreaga familie se adună pentru o masa comună și care este ideea odihnei de Șabat și puterea conexiunii dintre noi?

Șabatul simbolizează sfârșitul corectării egoismului uman și este deasupra naturii. Puterea integrală a conexiunii umane este descoperită de Șabat. Este o zi de vindecare și odihnă. Este iubire, conexiune și reconciliere.

De pe KabTV „O viata noua #171 – Sabbat”, 4/23/13

Atac în grup

Întrebare: Putem să cream un atac în grup și cum putem să-l facem în mod corect?

Răspuns: Un atac în grup este posibil numai atunci când vă adunați împreună cu un singur scop, o singură dorință, o singură intenție. Încercați să vă concentrați, cât mai mult posibil între voi, pentru a discerne clar dorințele voastre și apoi începeți să vă rugați și să cereți.

Gândiți-vă la ce ar trebui să cereți și în ce mod. Încercați să formulați această cerere împreună. Veți vedea, dintr-o dată, cum începeți să vă înțelegeți între voi, să vedeți cum inimile voastre devin mai apropiate, cum devine mai clar cine sunteți voi, ce vreți și ce ar trebui să cereți.

Vorbiți între voi, vorbiți despre asta și veți ajunge la o singură concluzie. Apoi, încercați să rămâneți cu această concluzie pentru un timp cât mai mare și veți simți cum asta vă schimbă.

Adică nu doar că trimiteți o telegramă undeva și că veți primi un răspuns, deoarece voi sunteți în sistemul Creatorului, iar în procesul acestei munci veți începe să simțiți cum vă schimbați, ca urmare a unei relații corecte cu Creatorul sau că, cel puțin, pentru că veți avea o dorință pentru o relație corectă cu Creatorul. Sigur, veți reuși!

Din lecția de Cabala în limba rusă, 11/4/18

O viață nouă nr. 170 – Ce este o înmormântare în spiritualitate?

Dr. Michael Laitman în conversație cu Oren Levi și Nitzah Mazoz

Rezumat:

Când moare un om, un grup de oameni îl acompaniază în ultima sa călătorie. De ce este important să acompaniezi mortul, ce este moartea în spiritualitate și ce înseamnă să fi îngropat în țărână?

Dacă o persoană a investit în deplinătatea societății, ea are o parte eternă în ea, fiindcă doar corpul moare.

De pe KabTV „O viață nouă #170 – Ce este o înmormântare în spiritualitate?” 4/21/13

Progresează cu propria ta viteză

Fiecare progresează cu viteza sa și cu propriul stil și trece prin propriile etape specifice. Nu este nevoie să își facă griji despre asta, nu știe de ce sufletul său este corectat într-un asemenea mod, ridicându-se din starea opusă. Cu cât a fost mai înalt sufletul înainte de spargere, cu atât mai rău este în starea spartă și cu atât mai sus se ridică după corectare, întorcându-se la locul său.

Asta este ceea ce i se dă omului. Creatorul l-a creat cu un suflet de o anumită înălțime și El îi organizează condițiile adecvate: gânduri, sentimente și un mediu. Toate condițiile provin din spargerea sufletului. Creatorul nu ia în considerare pe nimeni în mod  personal, ci se uită la sufletul general spart care trebuie să fie corectat. Spargerea trebuie să ajungă la cea mai joasă limită pentru a începe urcarea.

Fiecare începe să urce, ca în parabola cu regele care și-a chemat supușii pentru a-și transfera comoara într-un alt loc și a dat fiecăruia dintre ei o monedă. Fiecare își cară partea sa, cu proprietățile interioare, condițiile de sănătate, mediul și diferite obstacole pe parcursul căii. El fie se îmbolnăvește, se duce la închisoare, primește o promovare sau câștigă un milion de dolari la loterie. Toată lumea își depășește propriile obstacole, totul este aranjat în avans.1

Nu trebuie să ne facem griji de stările prin care trecem, ca și cum eu sunt responsabil pentru ele. Eu sunt responsabil numai pentru atragerea Luminii în acest moment. Tot ceea ce a fost și va fi, a fost și va fi aranjat de Creator. Toți pașii mei sunt deja știuți. Doar calitatea pașilor este necunoscută. Trebuie să mă mișc de la punctul A, la punctul B, însă eu pot merge într-o căruță trasă de cal, într-un tren, să pășesc sau abia să mă târăsc.

Viteza depinde de mine, dar trebuie să trec prin toate stările care sunt deja predefinite. Există oameni care anticipă evenimentele viitoare. Și ce? Nu le cer să facă predicții, deoarece nu vreau să mă gândesc la ce se va întâmpla cu mine. Tot ceea ce contează pentru mine este în ce măsură ader la Creator în fiecare moment. În afară de asta, nimic nu contează: eu fie mă ridic, fie cad, ori sunt aruncat în toate direcțiile; Creatorul va avea grijă de mine.

Toate obstacolele au fost deja construite pe calea mea în conformitate cu sufletul meu, iar eu trebuie să trec prin ele; altfel eu nu am cum să-mi corectez sufletul și nu am cum să mă ridic din ele. Prin urmare, ele nu trebuie luate ca nenorociri. Aceste perturbări vor fi revelate și, deasupra fiecărei perturbări, eu va trebui să ader la Creator. Singura perturbare este separarea de Creator. În fiecare stare eu îmi fac griji doar despre cum să ader la El mai puternic, atribuind Creatorului toate stările și toate salvările.

Nu stările în sine sunt importante pentru mine, ci atitudinea mea față de ele: în ce măsură justific Creatorul în ele și dacă sunt în solidaritate cu El. Creatorul mă sperie numai ca eu să mă prind de El și să-L justific și mai mult.

Prin urmare, eu nu mă tem de viitor, indiferent ce ar putea să se întâmple. Eu mă tem doar de un singur lucru: dacă voi avea puterea să mă unesc cu Creatorul și să ader la El, ca un bebeluș care se prinde de mama sa, ca și cum ar vrea să se ascundă înapoi în burtica ei.

Eu trebuie să întăresc credința mea, adică să atribui Creatorului tot ceea ce se întâmplă în lumea mea. Nu există altă sursă! Totul se întâmplă numai ca eu să conectez asta cu Creatorul, în inima și în mintea mea. Înclinația rea, Faraonul, asta este ceea ce vrea să mă separe de Creator, de singura cauză a tot ceea ce se întâmplă.2

Dacă ar fi fost evident pentru mine că totul vine de la Creator, atunci credința ar fi fost inutilă, deoarece ar fi cunoaștere clară. Trebuie să fiu în contact cu Creatorul care mă trage de sfori ca pe o păpușă. Așa devin un înger, controlat în totalitate, ca un cal sau orice alt animal. Prin urmare, pe de-o parte eu vreau să rămân separat de Creator și în același timp să mă conectez cu El, prin propriul efort deasupra restricției, deasupra ascunderii, ca și cum nu ar fi nicio ascundere sau restricție. Acest „ca și cum” apare din mine și se numește „Lumina care reformează”.

Așa cum regele vrea să verifice în ce măsură este devotat sclavul său și dacă viața lui este în pericol, tot așa este posibil să verifice dacă sclavul este pregătit să își sacrifice viața pentru a salva regele. Prin urmare, înainte de toate noi trebuie să obținem Lumina credinței în care este atinsă adeziunea cu Creatorul, Lumina Hochma, Lumina cunoașterii.

Cunoașterea nu poate să fie deasupra credinței, deoarece credința nu este cea care este cunoscută în lumea noastră. Credința deasupra cunoașterii este dispoziția de a dărui totul, fără niciun motiv. Ceea ce ni se cere este devotamentul, în schimbul a ce? În schimbul a nimic. Întâi noi ajungem la Lumina credinței, la devotament și numai apoi ne putem conecta cu Creatorul.3

Adeziunea cu Creatorul durează o clipă, însă omul vrea să adere la această clipă pentru totdeauna, ca și cum nimic altceva nu există. Atribuie Creatorului tot trecutul, prezentul și viitorul, văzând în El cauza și efectul tuturor acțiunilor și realizărilor sale. Iar el însuși rămâne doar un punct care susține toate acestea.

Creatorul a creat înclinația rea și tot El a creat înclinația bună. O persoană decide doar că „Nu este nimeni în afară de El”.4

Din prima parte a lecției zilnice de Cabala 2/26/19, Scrierile lui Baal HaȘulam, Introducere la Studiul celor Zece Sefirot, punctul 17.

1 Minutul 0:8:40

2 Minutul 0:14:11

3 Minutul 0:24:30

4 Minutul 0:32:20

Împlinirea următoare

Înțelepciunea Cabala spune că noi înțelegem, prin senzații, că inima înțelege. Dacă începem să simțim și să empatizăm cu ceea ce scrie în „Studiul celor zece Sfirot”, atunci dorința noastră va începe să se corecteze spre dăruirea despre care ne vorbește cartea. Cele zece Sfirot ale Luminii Directe se vor îmbrăca în cele zece Sfirot ale Luminii Reflectate. Cele zece Sfirot ale Luminii Directe reprezintă atitudinea Creatorului față de mine, iar cele zece Sfirot ale Luminii Reflectate reprezintă atitudinea mea față de Creator. Aceste relații sunt construite pe picior de egalitate: Creatorul ne tratează totdeauna în aceeași măsură în care putem să Îi răspundem.

Ceea ce lipsește este un pic mai multă mărire a Creatorului care, pentru a progresa, trebuie obținută din mediu. Așa trebuie să continuăm tot timpul, să primim de la mediu, de la grupul de zece, din ce în ce mai multă mărire a Creatorului, pentru a ne conecta din ce în ce mai mult cu Creatorul. Iar și iar, de la același mediu, din ce în ce mai multă preamărire  a Creatorului, dă și mai multă conexiune cu Creatorul în grupul de zece. Începem să simțim că se învârte  ca un taifun și toate dorințele lumii sunt aduse în grupul de zece, în care eu, Creatorul și grupul de zece suntem împreună. (Minutul 1:17:50)

Unicitatea generației moderne este că nu știe: „Cum să ajungă la plăcere, unde este ea de fapt și de ce nu există în lumea noastră?” Cu cât progresăm, cu atât mai mult dorința de a ne bucura crește, dar nu există nicio împlinire. Această dezvoltare are drept scop să ne aducă la următorul nivel de împlinire: nu cu hrană, sex, bani, onoare și cunoștințe, ci cu valorile spirituale care ne dau trăirea unei lumi veșnice, a unei împliniri infinite și nelimitate.

Generația modernă se îndreaptă spre acest scop și, prin urmare, nu poate găsi împlinire în lumea materială și se îndreaptă spre droguri și depresie. Indiferent cât de mult încearcă să se împlinească cu tot felul de valori false, obține ca rezultat golirea, pentru că este imposibil să te păcălești pentru totdeauna. Rezultă că o persoană, deși devine dependentă de droguri cu adevărat sau își transformă întreaga viață într-un drog, nu se lasă să se gândească la ceea ce este cel mai important, adică la întrebarea „de ce trăiesc?”.  Omul trece fără minte prin acțiuni, la fel ca oricine altcineva, condus de reclame, știri falsificate, fără a-și da timp să se gândească.

Omul nu știe de unde să-și cumpere o astfel de pastilă, care ar putea îndeplini această nouă dorință ieșită la suprafață. La urma urmei, suntem în ultima generație, cea care ar trebui deja să dezvăluie Creatorul. (Minutul 1:36.15)

Din Partea a doua a Lecției zilnice de Cabala 2/03/19, Talmud eser Sfirot, vol. 6, part 16, Tabela de răspunsuri pentru înțelesul cuvintelor, paragraf 232

Interese corporale și spirituale

Întrebare: De ce pare că atunci când începem să studiem Cabala nu mai avem interese comune cu vechii prieteni și viața noastră socială dispare?

Răspuns: Când un om începe să practice Cabala este ca și cum s-ar îndepărta de afacerile lui pământene obișnuite. Muncește inconștient (absent), trăiește în familie inconștient și există inconștient, fiindcă este captivat de această știință care vorbește despre eternitate, perfecțiune și suflet, iar acestea fac o impresie mult mai profundă decât viața lui personală.

Treptat însă, această senzație dispare și el echilibrează percepția vieții lui obișnuite cu impresiile vieții spirituale. Acest lucru trebuie experimentat.

Natural, nu vei mai avea mult în comun cu vechii prieteni, fiindcă interesele lor sunt la nivelul acestei lumi, iar ale tale sunt la nivelul Lumii Superioare. De aceea, grupul pe care îl organizezi ca să studiezi Cabala, va reprezenta pentru tine societatea cea mai importantă.

Din Lecția de Cabala în limba rusă 11/11/18