Daily Archives: 19 iunie 2011

Lumea globală nu se divide in parti

Există două forţe care ne influenţează: Una ne conduce de la spate, iar cealalta ne trage înainte. În consecinţă, Cabala afirmă că avem două modalităţi de a atinge scopul.

1. Dacă facem forta care ne trage inainte mai mare decât forţa care ne împinge de la spate, vom avansa într-un mod confortabil şi rapid, cu înţelegere şi dorinţă. Apoi, în faţa noastră se deschide un drum foarte placut si rapid al corectarii personale şi revelaţia starii noastre perfecte. În acest caz, vom percepe starea actuală ca un moment de cotitură, o rampă de lansare pentru un salt foarte bun şi binefacator.

2. Dacă nu ne străduim sa mergem înainte şi sa ajutam pe oricine altcineva, adică întreaga umanitate, forta negativa ne va împinge înainte prin suferinţă. Desigur, luând în considerare întreaga noastra interconectare globala, în lumea modernă, vom realiza un lucru mare.

Astfel, persoanele care au dorinţa şi aspiraţie astăzi trebuie să înţeleagă, de asemenea, responsabilitatea lor pentru întreaga lume. Răsplata lor este, de asemenea, în asta. Sa aspire spre scop şi să conducă inainte este un scop nobil şi enorm.

Acesta este motivul pentru care am creat unui portal special acum pe internet si am colectat o cantitate mare de material pentru acesta. Suntem în contact cu mulţi sociologi, analişti politici, şi oamenii de ştiinţă care studiază starile actuale ale societăţii şi lumii în diferite regiuni. Vedem cat de preocupati sunt cu tot ceea ce se întâmplă.

Oamenii de stiinta examineaza starea actuală a resurselor umane, care sunt lăsate la dispoziţia noastră, cum ar fi gazul, uleiul, apa, cărbunele, metalele şi pământul, tot ceea ce Pamantul ne dă. Ei sunt îngroziti pentru că suntem la limita consumarii resurselor noastre. Sunt multe articole deja scrise despre aceasta, multe altele continuă să apara, iar noi le colectam. Există o cantitate enormă de material.

Există, de asemenea, o cantitate enormă de material pentru educaţie. Am ajuns la un punct în care nu suntem în măsură să crestem fiinţe umane. Suntem în măsură să le furnizam un fel de educaţie, deşi acest lucru nu garantează că vor putea găsi de lucru după aceea. Cu toate acestea, nu ştim cum să ridicam fiinţele umane, cum sa transformam un copil mic, „un animal mic”, cum el se naşte, într-o fiinţă umană care trăieşte în armonie, într-o bună legătură cu altii asa cum lumea noastră globală cere acum . Avem nevoie sa explicam în mod corespunzător oamenilor ce inseamna sa fii „global”, cu alte cuvinte, să fii complet interconectat.

Mi-am inceput studiul şi munca cu Biocibernetica, sistemele organismului, ceea ce înseamnă modul în care se susţine, mentinand un echilibru interior şi homeostaza în sine şi împrejurimile sale. Este un sistem incredibil.

Medicina se bazează pe această cunoaştere. Doctorii folosesc analize şi examinări pentru a verifica diferiti parametrii ai organismului, cei care sunt în echilibru şi cei care nu sunt. Există diagrame speciale, care arată existenţa şi starea sistemelor noastre interioare: presiunea si mentinerea temperaturii, echilibrul electrolitilor, acizii, şi aşa mai departe. Aceasta se referă la un bloc imens de date interconectate.

Societatea lumii noastre de astăzi este exact la fel. Ea nu mai poate fi împărţită în ţări separate, la fel ca înainte. Cu toate acestea, noi nu suntem încă pregătiţi pentru acest punct de vedere psihologic. Noi nu-l înţelegem. Trebuie să ne dezvoltam şi să înţelegem sistemul global şi conexiunea echilibrata care să se mentina. Acest echilibru ne dă percepţia unei vieti normale.

De îndată ce o parte a organismului uman comun cade din interconectarea corespunzătoare a acestuia, bolile apar imediat. Mai mult decât atât, aceasta poate apărea în diferite sisteme şi sa se manifeste în diferite forme. Noi nu înţelegem acest lucru încă. Oamenii de ştiinţă abia au început să analizeze mecanismele globale.

Tehnologia ne învaţă despre comportamentul sistemelor analogice, sisteme globale, şi sisteme cu circuit inchis. De îndată ce vom începe să ne imaginam acest lucru cu referire la societatea umană, o discrepanţă oribila apare între aceasta şi situatia de astăzi. Dar natura ne impinge treptat spre o viziune asupra lumii globale.

Din prima lecţie a Convenţiei de la Moscova 6/10/11

Ghid Catre Bunatate

Ne aflam intr-o realitate necunoscuta, iar pana astazi, desi existam in aceasta lume, inca nu stim exact unde ne aflam, conform carui program ne dezvoltam si catre ce scop ne indreptam. Nu intelegem nimic din viata noastra, iar la adapostul ascunderii, ne consideram destepti si inteligenti, ca si cum am avea cunoastere, opinie proprie si liber arbitru.

Insa, cand ne apasa loviturile si suferinta, noi intelegem ca suntem incapabili de ceva, ca nu intelegem nimic si ca nu avem nici o sansa sa ne comportam inteligent. In special acum, in timp de criza, vedem ca nu avem nici o sansa sa ne raportam corect la realitate, ca ne confruntam cu  probleme si nu avem nici cea mai mica abilitate de a le intelege. Chiar daca am inteles ceva, uneori, cu o fractiune de timp inainte, asta nu ne da forta de a ne schimba starea sau sa ne comportam diferit. Chiar daca ne decidem ca trebuie sa ne schimbam si sa ne comportam diferit, nu avem fortele necesare sa ne schimbam comportamentul. Deci care este sensul acestor decizii daca nu ne putem schimba, influenta, pe noi insine si lumea intreaga?

Chiar si atunci cand vedem ca noi ne producem doar rau si nenorociri, ca de fapt ne indreptam singuri catre moarte, chiar si atunci suntem incapabili sa ne oprim. Ce  insignifianta, ce ticalosie!  Ne-am incheia pur si simplu vietile noastre in interiorul vointei de a ne bucura, care ne va ucide, dar nu vom primi Tora, mijloacele de a corecta dorinta egoista astfel incat, pornind de la cel mai de jos punct posibil, un moment inainte de moarte, am putea incepe sa ne ridicam catre varf, la nivelul Creatorului,  la cea mai inalta, opusa proprietate- vointa de a darui.

Aceste mijloace numite, „Tora” sunt cele mai importante. Fara ele nu exista sansa sa dobandim ceva. Nu ne putem dezvolta prin suferinta. Influenta suferintei face doar ca dorinta de placere sa se dezvolte. Loviturile duc la dorinta de evitare a problemelor prin orice mijloace, iar la sfarsit duc spre moarte, in vederea evitarii suferintei. Cand dorinta simte o suferinta de nesuportat, datorita absolutei sale opozitii fata de Lumina, doreste sa se anuleze complet pe sine, orice doar sa nu sufere.

Daca este asa, atunci Tora este singurul mijloc care ne conduce spre viata, corectie si existenta.  De aceea, nu exista nicio cale de suferinta, nicio cale fara Tora. Tora trebuie sa fie revelata umanitatii, astfel incat oameni sa fie capabili sa o utilizeze. Iar ei trebuie sa o reveleze in forma corecta- asemenea Luminii care reformeaza. Insa daca ei nu folosesc in mod corect Tora, adica nu o inteleg, asta inseamna ca ei urmeaza calea suferintei. Daca o utilizeaza in mod corect, atunci ei urmeaza calea Torei, calea Luminii. Iar daca se afla la mijloc, intre una si alta, ei avanseaza pe „calea pamanteasca”.

Prin urmare, articolul lui Baal HaSulam „ Revelarea Divinitatii” (Matan Tora) este foarte important, deoarece ne spune cum putem primi Tora. Exista o daruire de sus a Torei si exista o primire de jos a Torei. Toate suferintele ne apar pentru ca nu folosim corect Tora, Lumina care reformeaza, care ne reintoarce la sursa bunatatii. Totul depinde de eforturile noastre de a deveni mai buni. Prin urmare, nu ne lipseste nimic in afara acestor mijloace. Deci hai sa aflam cum sa primim Tora si sa ajungem la bunatate!

Din partea 4   Lectia Zilnica de Cabala 6/19/11, “Matan Torah (Daruirea Torei)

Dorinta Femeilor Ca Motor Al Creatiei

Intrebare: Ce inseamna a intari dorinta colectiva a femeilor? Cum pot adauga dorinta mea la aceasta?

Raspuns: In stiinta Cabalei, noi invatam ca intreg universul este compus din doua parti: Lumina si vasul, dorinta. Dorinta este considerata feminina, iar mijoacele de indeplinire sunt considerate masculine. De aceea, cel mai important lucru este consolidarea dorintei femeii. Virtual, totul se dezvolta prin ea, atat cea de sus cat si cea de jos.

Chiar si in lumea noastra stim ca daca nu ar fi existat femeile si dorintele lor, lumea ar fi incetat sa exista de mult. O femeie constrange barbatul, il forteaza sa munceasca, sa obtina, sa construiasca o casa. Ea conduce treburile casei: Ea intretine, da nastere si hraneste.

Astfel, conform naturii, barbatul este furnizorul de energie, forta, iar femeia este forta care creaza totul, aduce copii pe lume, ii educa si le poarta de grija. Deci, nu conteaza ce face un barbat, prin definitie si chiar nefiind constient de aceasta, el face asta datorita femeii care a trezit aceste dorinte in el. Partea femeiasca, minusul, reprezinta cauza actiunii plusului, partea barbateasca.

In natura totul este aranjat astfel: animalele, plantele si fireste, noi. Poate suntem incapabili sa simtim asta din cauza proprietatilor noastre egoiste; noi fugim de asta, evitam. Insa, in realitate, partea femeiasca este intotdeauna fundatia, determinantul major al inaintarii noastre. Barbatul, in mod inconstient, fara a sti asta, se intreaba pe sine daca va gasi aprobare in ochii femeii pentru rezultatul actiunilor sale. Cu adevarat este asa; aceasta este natura.

Astfel, femeile ar trebui sa ia asupra lor responsabilitatea directionarii, incurajarii, si reajustarii corecte a barbatului, la fel cum face o mama cu copiii sai. In masura in care femeile isi asuma acesta responsabilitate si acorda sprijin barbatilor, in aceeasi masura barbatii se vor comporta diferit, vor studia, comunica unii cu altii si vor investi in ei insisi.

Trebuie sa ne indepartam radical si categoric de ceea ce se intampla in lumea noastra pentru ca totul este cu susul in jos. Partea feminina trebuie sa fie decisiva, adica sa simtim nevoia femeilor de a atinge scopul, in timp ce partea barbatilor trebuie sa fie responsabila pentru implinirea avestei nevoi, dorinta de umplere.
Din lectia 2 de la  Congresul de la Moscova 6/10/11

Cel Mai Bun Principiu De Avansare

Intrebare: Cum poate gasi o femeie lipsa dorintei pentru spiritualitate daca simte ca este fericita si implinita?

Raspuns: Daca o persoana se simte fericita si implinita, el sau ea nu au nevoie de nimic altceva. Insa, daca cineva se simte fericit si implinit, dar in acelasi timp intelege ca aceasta stare este o minciuna si inselaciune, atunci el trebuie sa citeasca si sa asculte la ceea ce este spus in articolele Cabaliste. Ele vorbesc despre starile noastre viitoare prin care va trebui sa trecem cu forta sau prin propria vointa. Daca cineva citeste aceste articole si devine implicat in munca in comun, participa la lectii, atunci el sau ea este obligat sa dezvolte dorinte aditionale.

Asta inseamna ca ar trebui sa va simtiti fericiti, impliniti si bucurosi, iar in acelasi timp ar trebui sa aspirati intotdeauna spre o mai mare implinire si bucurie. Acesta este cel mai bun principiu spre avansare.

Din lectia 2 de la Congresul de la Moscova 6/10/11

Cinci Pasi Pentru A Iesi Din Criza

Intrebare: Am o intrebare despre gradele superioare si cele inferioare. Ce inseamna ca in starea noastra sa luam o dorinta de la cel inferior? Ce pot face cu asta, si unde o pot directiona? Cum pot lua aceasta dorinta mai repede si sa avansez fara intarziere?

Raspuns: Intr-adevar, noi ne aflam intre lumea de sus si umanitate. Daca vrem sa luam dorintele de la toata umanitatea pentru a-i ridica si a primi de sus Lumina de Deasupra si sa o aducem jos, atunci aceasta schema va functiona. Pentru a face asta, noi trebuie sa diseminam intregului public cunoasterea referitoare la solutia crizei noastre datorita careia umanitatea incepe sa sufere. Ne confruntam cu multe probleme.

Prin urmare, trebuie sa parcurgem urmatorii pasi: 1). Trebuie sa dam umanitatii informatii despre criza, faptul ca aceasta are un scop in sine si nu este intamplatoare. 2). Pentru a ne ridica, trebuie sa obtinem de la umanitate dorinta ei de inaltare, pentru a iesi din criza. 3). Trebuie sa ne ridicam aceste dorinte pentru a le realiza in noi insine. 4). Sa primim umplerea in totalitate, si 5) si sa o transmitem in jos. Astfel, lucram; cei de sus si cei de jos.

Din lectia 6 de la Congresul de la Moscova 6/12/11