Monthly Archives: iulie 2011

Nu Exista Discriminare In Munca Spirituala

Intrebare: Ii vedem pe ecran pe prietenii nostri din Los Angeles si pe reprezentantii diferitelor natiuni. Cat de bine inteleg el limbajul nostru Biblic?

Raspuns: Si noi si ei trebuie sa interpreteze acest limbaj in termenii dorintelor si sa il inteleaga in conformitate cu propriul lor stil interior de citire.

Eu am adevarul meu interior. De exemplu, in aceasta lume sunt Evreu de origine, iar langa mine se afla un prieten Chinez. Eu sunt separat de adevarul meu prin confuzia de prim rang, iar el- prin confuzia celui de-al doilea rang.

Sa ne detasam de aceasta lume materiala. Amandoi avem dorinte egoiste specifice. In concordanta cu nivelul dorintei, el este numit „Chinez” iar in concordanta cu nivelul dorintei mele, sunt numit „Evreu”.

Astfel, amandoi trebuie sa efectueze o anumita munca pentru a ajunge la adevar. La acest lucru se refera notiunea „70 de popoare”. Fiecare are propria munca, care insa este absolut aceeasi pentru fiecare intr-o masura specifica. Noi credem ca nu este asa, insa in realitate, munca difera doar putin in stilul sau exterior, altfel este in intregime identica in specificul interior, prin profunzimea relativa si fazele caii. Noi toti avem de facut aceeasi munca.

Mi se pare ca pentru o persoana este dificil, ca o a treia nu face deloc asta, si a patra s-a nascut deja un inger si realizeaza scopul foarte usor. In realitate insa, nu stiu nimic si nu vad imaginea de ansamblu in care totul lucreaza egal.

Astfel, marea dorinta egoista este divizata in cele „70 de popoare ale lumii” si Israel. Sa nu credeti ca pentru Israel este mai usor decat pentru altii. Doar ca fiecare persoana face eforturi de pe propriul nivel al dorintei comune.

Munca reala pentru Israel sta in aducerea tuturor celor „70 de popoare” la adevar In fond, este inclus in ele prin intermediul spargerilor. Se spune despre asta, „ Veti fi un regat de preoti si o intreaga natiune pentru Mine.” De aceea reprezentantii diferitelor popoare vin spre noi- dorintele care aspira catre Creator din dorinta comuna de primire. Ei se manfesta ca Israel si acum sunt numiti  exact astfel.

Toti aceia care nu s-au trezit sunt numiti „cele 70 de popoare ale lumii’ si vor trebui sa se corecteze mai tarziu pe sine. Insa intr-un fel sau altul, toate proprietatile si oportunitatile fiecarei persoane sunt in mod precis ‚optimizate”. Nici o natiune nu are prioritate in spiritualitae.

Puteti spune „Insa „corpul” comun Adam HaRishon contine anumite organe care sunt mai importante decat altele?” Este adevarat, insa asta se refera la ordinea corectiei: La inceput dorintele pure incep corectarea, apoi cele „brute”. Totusi, perfectiunea sterge toate disproportiile.

Prin urmare, este suficient sa avem o mica rana, sa lipseasca o singura celula, si intreg corpul este lipsit de perfectiune. In acest fel, toti suntem egali, pe principiul egalitatii generalului cu particularul.

Din partea 5 Lectia Zilnica de Cabala 7/24/11, „Arvut”

Conflictul dintre Lumile Noi Si Vechi Din Interiorul Meu

In interiorul capatului fiecarui grad (Rosh) apare un conflict intre Lumina si  ecran, adica intre intentia „de dragul daruirii” si placerea care este simtita in mod direct in interiorul vointei de a se bucura. Placerea directa este ca si cum simt ceva gustos in gura, si acest gust este conectat direct cu dorinta mea.

Insa acum trebuie sa provoc o lovitura, adica sa introduc o noua apreciere, sa ma introduc pe mine intre placere si dorinta care impreuna se afla interiorul meu. Trebuie sa stau intre ele si sa dau o forma noua legaturii, pentru ca din acestea doua, eu vreau sa il inalt pe Creator astfel incat acestea sa se desfete una pe alta cu daruire!

Aceasta se numeste lovitura (Hakaa) pentru ca am iesit impotriva acestei legaturi directe dintre placere si dorinta. Si in virtutea acestui fapt, eu inalt capatul acestui grad.

„Fata” Partzuf-ului este forma daruirii  pe care o persoana a construit-o din noile relatii pe care vrea sa le stabileasca intre placere si dorinta. El se afla intre ele si nu le lasa sa intre in contact direct pentru ca el doreste ca acestea sa se afle in relatie doar in forma daruirii. Astfel el construieste forma Partzuf-ului spiritual.

Adica, forma Parzuf-ului este construita pe baza noilor relatii dintre plecere si dorinta. Dupa aceea, Partzuf-ul nu mai doreste sa accepte toate celelalte parti ale placerilor si dorintelor care sunt incapabile sa ia forma daruirii, forma Creatorului. Rezulta ca el este lasat cu un exces de dorinte si Lumini care se afla in spatele acestor calcule.

Atunci apare un conflict intre formele directe ramase, aceste Partzuf aditional, separat in care dorinta si placerea sunt conectate direct- si noul, intregul Partzuf care a fost construit care contine legaturile corecte intre placere si dorinta, creand o „fata”. Si persoana simte ciocnirea dintre aceste doua forme: dintre primirea totala pentru sine, asa cum il convinge Creatorul sa faca, si noua forma a daruirii pe care tocmai a creat-o. Ciocnirea reciproca a acestor doua forte este numita „ciocnirea dintre Lumina care inconjoara si cea interioara.’

Din partea 4 Lectia Zilnica de Cabala 7/20/11, „Prefata la Intelepciunea Cabalei’

Ascunderea Perfectiunii Si Chiar A Absentei Sale

Originea noastra este starea totalei perfectiuni, numita „Lumea Infinitatii”. Singurul lucru care lipseste este realizarea acestei perfectiuni. Care poate fi revelata doar ca „avantaj al Luminii fata de intuneric”, adica prima revelare a lipsei perfectiunii, si in interiorul sau-perfectiunea.

Pentru a crea starea de imperfectiune, multe detalii ale ascunderii se desfasoara in lumea Infinitatii ca o pregatire pentru noi. Cea mai mare ascundere este aceea in care ne aflam acum, in aceasta lume, pe ultimul nivel al ascunderii dupa cele 125 de niveluri ale ei. Prin urmare, aceste niveluri sunt numite „lumi”, „Olamot”,  care isi au originea in cuvantul „Olama”, ascundere.

Tot ce avem de facut este sa revelam lumea Infinitatii, perfectiunea in care ne aflam in concordanta cu planul creatiei „spre incantarea creaturilor”, pentru a intelege ca aceasta stare este intr-adevar cea perfecta, frumoasa, si mai buna dintre toate starile posibile.

La inceput ni se pare ca starea noastra intunecata de ascundere este complet tolerabila. Chiar ne place si nu dorim sa mergem in alta parte. Insa apoi, noi revelam din ce in ce mai mult lucruri in viata noastra care nu ne multumesc, si incepem sa distingem ce este imperfect in starea noastra si ce poate deveni perfect pe viitor.

In acest fel gasim multe lucruri care ne lipsesc (semnificatia, imperfectiunea): mancarea, sexul, familia, banii, onoarea, cunoasterea. Si iata cum revelam faptul ca in interiorul acestor surse de realizare, nu poate exista perfectiune. Realizarea este posibila doar daca ies din mine si ii umplu pe altii, devenind astfel asemanator cu Creatorul. Adica, eu trebuie sa il revelez pe Fauritor, Creatorul meu, si sa devin similar cu El.

In fond, el nu este prezent in starea mea materiala, in dorintele si nevoile mele curente. Pentru a-l gasi, am nevoie de o aspiratie complet diferita- nevoia de daruire. Ca rezultat al daruirii mele catre El, il voi revela in interiorul meu si voi adobandi adeziunea. Adica, voi dobandi aceeasi forma, aceiasi proprietate ca si El. Aceasta va deveni noua mea dorinta adevarata- singurul lucru ce imi lipseste, lucrul care defineste imperfectiunea mea. Si nimic altceva! Exista doar dorinta de a revela proprietatea Creatorului din interiorul meu pana ajung la totala adeziune.

Atunci cand o persoana face eforturi sa dobandeasca aceasta dorinta, el vede pe parcurs ca are nevoie de mijloacele necesare: grupul, lumea intreaga, profesorul, cartile, studiul, si munca deasupra cunoasterii. Insa la final el ajunge la senzatia imperfectiunii si intelege ca perfectiunea inseamna adeziunea cu Creatorul, in proprietatea de a darui care devine revelata in persoana. Acum insa el nu o are!

Aceasta realizarea este numita „am facut eforturi si am gasit” pentru ca acum el gaseste dorinta corecta. Si daca el experimenteaza starea sa de imperfectiune si ii lipseste doar proprietatea de a darui (daruirea de dragul daruirii, sau chiar primirea de dragul daruirii), atunci o schimbare apare in el si el trece de la lipsa perfectiunii la perfectiune. Si in aceasta priviinta, totul este determinat de eforturile sale.

Totusi, eforturile nu ar trebui sa fie acelea pe care doreste sa le faca din egoismul sau, ci in concordanta cu ceea ce aude de la profesorul si le desfasoara in grup. Si in acest proces vede mai multe stari asemanatoare cu acestea, in care trebuie sa se coboare pe sine si sa urmeze instructiunile profesorilor sai,  ghizii sai pe aceasta cale. Acesta este modul in care el depune eforturi, prin aplecarea sa in fata sfaturilor Cabalistilor.

Apoi, din cele „613 sfaturi” (Eitin) el ajunge la cele „613 instructuni ale Torei” (Pkudin), adica el isi corecteaza dorintele si merita „descoperirea”- revelarea Creatorului in creatie.

Din partea 1  Lectia Zilnica de Cabala 7/24/11, Shamati

Corecţia: Începutul stadiului final

În Malchut a lumii infinitului, în creatura creată de Creator, dorinţe diferite sunt distribuite peste cinci nivele ale asprimii (Aviut). Mai departe, aceste nivele s-au manifestat în cinci lumi. Fiecare lume este alcătuită din cinci Partzufim, şi fiecare Partzufim din cinci Sefirot.

De aceea, în Partzuful integrat al Malchut al Infinitului, sunt zece Sefirot ai HBD – HGT – NHY (Hochma, Bina, Daat; Hesed, Gevurah, Tifferet; Netzah, Hod, Yesod). Ei sunt despărţiţi conform apropierii sau depărtării fie de Keter sau Malchut.

Cu alte cuvinte, ei sunt înşiraţi de-a lungul acelei linii. În ceea ce priveşte obţinerea calităţii de a dărui, Sefirot ai Malchut a infinitului sunt într-o relaţie liniară. Fie sunt mai aproape de dorinţa de a dărui Keter, fie sunt mai aproape de dorinţa de a primi Malchut.

În consecinţă, dorinţa lui Malchut stă într-un alt loc în secvenţa de corecţie generală. În definitiv, corecţia este întotdeauna făcută de la cea mai uşoară, la cea mai grea. În primul rând, corectăm elementele mai uşoare. Apoi, aceste elemente ne ajută să reparăm elementele mai grele.

Aceste părţi ale Malchut a Infinitului, care vin să se corecteze primele sunt numite Israel, „Direct către Creator” (Yashar El). Ei au înclinaţia sau tendinţa necesară. Ei sunt transparenţi, ca sa spunem aşa, în timp ce alte dorinţe sunt mai aspre. Cu alte cuvinte, în Malchut a infinitului, elementele înrudite cu HBD ies primele, urmate de elementele apropiate de HGT, şi apoi elementele apropiate de NHY.

Şi, aşa cum ştim, elementele HBD şi HGT sunt considerate ca fiind strămoşi respectiv „fii.” Ei se referă la zona din Galgata ve Eynaim(GE) până la Chazeh. HBD este Rosh (cap) al Partzufului.”Totuşi, corpul însuşi este apropiat de zona TNHY (Tifferet, Netzah, Hod, and Yesod).

Anumite suflete se trezesc pentru a se corecta la un anumit moment dat. Primel suflete corectate sunt consideraţi „Patriarhii”: Abraham, Isaac şi Iacob. Sufletele care au fost corectate în perioada intrării şi ieşirii din Egipt sunt considerate drept „Fii.” De-a lungul exilului egiptean, Iacob a murit. Cu alte cuvinte, locul considerat Iacob a luat sfârşit ceea ce duce la tranzişia între stadii.

Acest stadiu al „fiilor” a fost completat în timpul distrugerii primului şi celul de-al doilea Templu, când „Patriarhii” au căzut la nicvelul „naţiunilor lumii” şi li s-au alăturat lor. Această fuziune a avut loc de-a lungul celor patru exiluri, dar în special în timpul ultimului. Acum la terminarea lui NHY (partea terminală a Partzufului comun Malchut al Infinitului) poate începe corecţia lui deoarece până acum, integrarea părţilor din HBD – HGT, ceea ce a fost realizat prin  spargere s-a terminat.

Azi, ne aflăm la sfârşitul integrării şi la începutul corecţiei a NHY, partea finală a tuturor nivelelor. Corecţia noastră se mişcă încet în conformitate cu asprimea nivelului la care ne aflăm. Avem nevoie de multe dispozitive pentru a ne corecta.

Străbunii noştrii au avut o altfel de abordare. Ei s-au putut corecta pe ei chiar şi fără a lucra în „Tora şi porunci” deoarece ei erau la nivelul rădăcină al dorinţei. Tot ceea ce au avut de făcut a fost să se anuleze, în timp ce „Tora şi poruncile” implică munca cu dorinţa de a primi şi atragerea luminii care reformează.

Mai târziu, fii lor au primit metoda „Torei şi a poruncilor” dar era în continuare bazată pe nivelul străbunilor noştri. Noi, totuşi, suntem deconectaţi de aceasta azi şi suntem la începutul realizării a enormei, autenticei dorinţe egoiste.

Totuşi, la nivelul TNHY, în stadiul final a completării Partzufului integral care este împărţit în trei părţi, fiecare lung de 2000 de ani, aşa cum a explicat Baal HaSulam în „Introducere al Cartea Zohar,” chiar şi aici, este deasemenea divizare în HBD-HGT-NHY. NHY de asemenea se împarte în trei părţi care angajează aceeaşi secvenţă de corecţie de la uşor la dificil.

De aceea, când vasul (dorinţa) iese din spargere şi începe procesul de corecţie, începe cu sufletele care sunt atrase către spiritualitate. Ele sunt cele la care se face referire drept „Israel.” În definitiv, în exil, toată lumea este separată de lumină. De aceea, aceia din comunitate care se trezesc primii pentru a descoperi Creatorul sunt denumiţi „Israel.” Ei constituie un grup însărcinat să ghideze toată umanitatea.

Acest grup în stadiul curent este un grup de „străbuni” în NHY care acţionează pentru beneficiul comunităţii. Abraham a vrut să corecteze tot vechiul Babilon. Noi, de asemenea, trebuie să acţionăm în acest fel şi să conştientizăm responsabilitatea care atârnă deasupra noastră.
Din partea a 5 a a Lecţiei zilnice de Cabala din 7/19/2011, ” Arvut (Garanţia reciprocă)”

Exista Intelepciune Ascunsa In Lucrurile Simple

Intregul nostru suflet este construit prin ascundere – prin faptul ca ne restrictionam dorinta de a primi prin tot felul de metode. Prima ascundere este o ascundere simpla. Dar dupa aceea incep sa cercetez ce restrictionez, in ce dorinta ma manifest mai putin, si ce vreau de la mine .

Intreaga mea receptie poate sa fie doar de dragul daruirii, asta inseamna ca eu construiesc patru nivele de ascunder: ascundere dupa ascundere dupa ascundere…. Si astfel incep sa inteleg importanta Creatorului.

Dar nu vom fi niciodata capabili sa intelegem adevarata sa grandoare in acest fel (poate doar in noua realitate, la finalul corectiei). De fapt, acum suntem limitaiti sa percepem doar ce poate exista in interiorul restrictiilor ce le-am construit .

Nu putem sa apreciem nimic din ceea ce ni se reveleaza in mod clar, decat daca le ascundem de noi.. Cand a persoana ni se descopera, incepem sa o percepem in mod direct, si nu o mai respectam deoarece acum avem tot ce are si ea. Persoana mi s-a revelat, ma trateaza intr-un mod simplu, iar o tratez intr-un mod simplu .

Valoarea se naste din ascundere. Dar in spiritualitate, nu jucam “jocuri politice”, ci ne revelam pe noi insine. Mai precis toti trebuie sa se ascunda pentru a putea sa “atinga” pe noi .

De exemplu, un profesor in relatia cu un student se deschide si ii devine aproape. Dar studentul trebuie sa faca o restrictie asupra sa, deoarece asta e singurul mod in care va putea sa primeasca ceva de la profesor. Altfel profesorul ii va aparea simplu iar studentul nu va putea sa-i “absoarba” intelepciunea.

Din aceasta cauza Cabalistii au avut un comportament simplu, in timp ce studentii au avut responsabilitatea sa faca o ascundere pentru asta.

Din partea intai a Lectiei zilnice de Cabala 7/21/11, Shamati

Pentru cine lucrez ?

Baal Hasulam, “Arvut (Garantia Mutuala): Gradul la care ajunge un individ este in conformitate cu actiunile sale si, fie ele mici sau mari, intr-un final se propaga in viitor schimband lumea dupa o scara a meritului, deoarece partea fiecaruia (in munca) se alatura schimbarii .

Fiecare om trebuie sa isi indeplineasca propria munca si, facand asta, fiecare persoana munceste nu pentru sine, ci pentru ceilalti. Asta inseamna de fapt interconectarea noastra. O persoana nu are o dorinta proprie. Dorinta sa se afla in toti oamenii. Nu are o munca personala, pe care sa o termine singur. El va munci pana va corecta incluziunea in ceilalti.

Ca rezultat vom descoperi o “imagine holografica”: Sunt in inclus in tot si toti sunt inclusi in mine. In acest moment aceasta imagine ne este ascunsa, pentru ca altfel nu am putea sa ne miscam din stadiuld in care ne aflam. Intr-adevar, ce pot da eu celorlati ? Nu vreau sa ma preocupe problemele altora si nici nu vreau ceva de la ei. Nu pot sa muncesc daca roadele muncii mele sunt culese de altii .

Este exact ca si cum am avea un val deasupra ochilor, traim intr-o minciuna in care fiecare munceste pentru sine si are grija doar de propria persoana. Multumita acesteia, in acest stadiu, putem macar sa actionam in dorinta egoista a Lo Lishma. Doar mai tarziu, in dorinta altruista a Lishma, vom descoperi ca nu exista domeniu privat si ca totul apartine unui tot unitar si comun . Fiecare este inclus in toti si munca fiecarui se propaga la toti, ca intr-un cont comun .

Astfel, oricum am face calculul, actiuni pozitive sau negative, acesta lucru poate fi estimat doar in relatia cu acest tot unitar, actiunile noastre fiind de fapt evaluate in relatia cu ceilalti. Este imposibil sa spunem daca actiuna cuiva a fost una pozitiva sau negativa, daca nu o raportam la modul cum ii influenteaza pe ceilalti: daca i-a adus mai aproape de scopul creatiei, sau dimpotriva, daca i-a indepartat .
Din partea a cincea a Lectiei zilnice de Cabalan 7/21/11, “The Arvut

Nu te grabi sa fii un inger

Intrebare: Cred ca deja am reusit sa ma desprind de propriul ego . Care este urmatorul pas ?

Raspuns: Nu este posibil sa te desparti de ego . Asta e o munca grea si de durata, ce continua pe tot parcursul inaltarii tale spirituale. Cu cat inaintezi mai mult in munca ta si inaltarea spirituala cu atat ego-ul creste .

In prezent esti la un nivel la care de-abia iti permite sa simti propiul ego. Ce poti face? Personal cred ca nu studiezi destul. Cu cat vei studia mai mult si mai intens, alaturi de noi, ego-ul tau nu va avea de ales si va fi nevoit sa creasca.

Cresterea ego-ului depinde intotdeauna de propriile “instrumente”, care iti permit sa lucrezi cu el. Daca esti conectat cu grupul, participi la diseminare, la lectiile noastre si blogul meu, atunci ego-ul va creste in fiecare secunda si nu vei mai putea scapa de el. Vei descoperi ca te va framanta, ca te va teroriza si doar atunci vei putea cu adevarat sa lucrezi cu el. Cu toate acestea, daca esti slab, nu vei primi acest ego si vei sta linistit gandidu-te ca deja esti un inger.

In realitate asta e imposibil . Daca nu simti loviturile ego-ului in fiecare secunda pentru a le putea corecta, atunci singura concluzie este ca nu esti suficient de conectat cu grupul si cu studiul.

Din  Serira de lectii virtuale de duminica 7/17/2011

CuVantul Schimbarii

Am o parere pozitiva despre tendintele de globalizarea si integrare sociala ce ne sunt revelate in prezent. Pana acum lumea era condusa de impulsuri egoiste, ce au crescut inauntrul nostru din generatie in generatie, an de an . Omul s-a dezvoltat egoist, schimband societatea, tehnologiile, propria viata si natura . Dar astazi acest “trend” se indreapta spre sfarsit, iar prin emergenta acestor noi tendinte, totul va fi diferit .

Natura s-a inchis brusc si a inceput sa ni se arate ca un intreg. Nu vom mai schimba Natura, dimpotriva, ea ne va spune: “Acum e momentul ca voi sa va schimbati .”  Ea nu se va mai schimba, a ajuns deja la o stare integrala, globala . A ajuns la un format nou, indestructibil si de acum inainte va trebui noi sa ne schimbam pentru a ne potrivi cu el .

Acest proces se desfasoara sub presiune . Natura se autodefineste ca din ce in ce mai mai integrala si noi la randul nostru trebuie sa devenim mai integrati in relatiile dintre noi. Altfel vom avea de suferit din cauza lipsei de similaritate cu ea .

De exemplu, Natura ne trimite caldură, iar ca raspuns trebuie sa ne exprimam prin mai multa caldura. Vanturile pamantului sufla din ce in puternic, iar noi va trebui sa devenim impregnaţi de aceste “noi curente”. Este necesar sa avem echivalenta de forma, o echivalenta a caracteristicilor .

Astfel, societatea umana va suferi socuri, fie ca ne dorim, fie ca nu, un format global ne va “invalui” . Si care este primul lucru pe care-l descoperim ? Ca egoismul nostru a devenit nefunctional . Dictatorii si izolationistii isi pierd puterea, guvernele ce refuza sa coopereze intre ele devin ineficiente, organizatiile ce se separa de restul nu isi mai ating obiectivele . Singurele actiuni reale sunt facute doar de oamenii care sunt capabili sa ajunga la unitate .

Rezultatul este ca puterea trece de la guverne singulare, separate, la oamenii ce stiu sa se uneasca . La o adica acesti oameni sunt completi si integrali, in timp ce guvernele nu sunt .

O miscare incepe acum in toata lumea: oamenii vor pune presiune pe guverne din ce in ce mai mult . Actiunile lor pot aparea ca dezorganizate si spontane, dar in realitate sunt interconectate . Si guvernele vor realiza ca stau in fata acestor oameni cu teama, dar solutiile le lipsesc .

S-ar pune intrebarea: De ce nu ignora guvernele protestele ? Trebuie luat in considerare ca balanta fortelor interne s-a schimbat si nu se poate mai poate face nimic in legatura cu asta. In trecut totul era simplu: Oamenii erau lasati sa protesteze pe strazi dupa voia inimii, cateva magazine erau sparte, iar cand mancarea se termina, oamenii se retrageau. Astazi insa, aceasta solutie nu mai este valabila . In unele locuri conducatorii si guvernele sunt fortate sa demisioneze pentru a scapa .

Acesta e mediul global, integral ce favorizeaza oamenii sa se uneasca in detrimentul guvernelor egoiste, dezbinate, unde conflictele dainuiesc fie in interiorul lor, fie in exterior. Vechea oranduire este atat de opusa noului model, incat nici nu guvern nu va reusi sa isi mentina puterea daca va juca dupa tot dupa  regulile cele vechi . Toate guvernele vor sfarsi la fel, rapuse de acceasi a tot laudata “democratie” . Un dictator va rezista mai mult daca va alege corect pe cine sa atraga alaturi, in timp ce dezbinarea democratiilor parlamentare este exact la polul opus – certurile interne vor anunta decesul .

Astfel, fiecare nivel complet se auto-anuleaza: este vorba despre inabilitatea sa de a ne tine pe loc si astfel este inlocuit cu urmatorul . Toate lucrurile bune pe care le-am dobandit in faza anteriora, nu doar ca devin nefolositoare, dar sunt daunatoare si astfel vechea ordine va fi ingropata . Asta  urmeaza sa vedem in lume .

Aducerea oamenilor la unitate si garantie mutuala inseamna de fapt aducerea la similaritatea de forma cu noul format natural ce este revelat in timpul nostru. Prin atingerea acestei similaritati, vom reusi, inflori si ne vom ridica – atat in material, dar mai ales in dezvoltarea spirituala .

Cat pentru Israel, la fel ca peste tot, agitatia va continua, iar protestarii isi vor spori numarul. Oamenii se vor uni si vor veni impotriva guvernului. Asta va veni din interior. Oamenii vor simti ca cei de la conducere sunt lipsiti de valoare. Timpul pentru aclamarea liderilor a trecut. Politicienii au devenit atat de absorbiti de “relatiile de piata” incat nu mai pot sa schimbe asta. Oamenii simt un val de energie, pentru ca in realitate intreaga natura sta in spatele lor.

La ce va duce tot acest proces global ? La un guvern mondial. Diferentele regionale vor ramane, definite fiind de personalitatea popoarelor si religie, dar granitele vor fi sterse complet. Deja sunt incetosate. Guvernul comun va fi un guvern de intelepti si va unit, fara a exista diferenta intre mic si mare. Fiecare va fi parte din aceasta uniune comuna, iar tot ce va conta cu adevarat va fi Unitatea .

Practic nu avem nevoie de altceva: Daca suntem uniti, atunci avem corespondenta in Forta Superioara . Unitatea este egalitate si reciprocitate, garantie mutuala. In acest fel, tendentile actuale din lume sunt inceputul unei faze de dezvoltare, o noua realitate, o noua oranduire sociala.

Din partea a cincea a Lectiei zilnice de Cabala 7/20/11, “Arvut

Revolutia interioara

Revelatia metodei cabaliste catre lume presupune ca sunt indeplinite patru conditii:

Conditia 1: Ca metoda corectiei nu este inmanata unei singure persoane, ci intregii natiuni.

Astazi, tot mai multi oameni realizeaza ca este necesar sa se  schimbe pe sine si sa intre in echilibru cu natura. In trecut, credeam ca suntem mai presus de natura si egoismul nostru intentiona sa o controleze, insa acum, intelegem cat de distructiv este asta pentru noi.

Senzatia iese la suprafata maselor prin virtutea faptului ca noi indeplinim prima conditie a revelarii Cabalei, unde 600 000 de oameni, “600 000 de suflete”studiaza metoda corectiei spirituale. Acesta este un concept obligatoriu, simbolizand adunarea oamenilor care sunt capabili sa ajunga la o conexiune speciala intre ei, numita “garantie reciproca”.

Conditia 2: Natiunea trebuie sa se elibere din sclavia egipteana, adica sa isi dea seama de raul propriului egoism.

Conditia 3: Fiecare dintre cei 600 000 trebuie sa fie de accord sa munceasca de dragul daruirii.

Conditia 4: Fiecare trebuie sa vrea sa duca mai departe actiunea care il va adduce la o conexiune cu ceilalti.

Garantia reciproca inseamna preocuparea de a simti dorintele celuilalt. Toate planurile umane trebuie sa aspire la asta. Trebuie sa ducem o revolutie in interiorul nostru. Lumea trebuie sa asigure o existenta favorabila pentru locuitorii planetei, insa lipseste un singur lucru- un gand comun care este tintit spre asta. Daca aspiram spre aceasta internalitate, apoi abundenta va deveni accesibila tuturor.

Totul depinde de interconexiunea noastra. Cu cat este mai stransa interconexiunea dintre noi, cu atat mai intensa este actiunea Luminii superioare, care comanda starea nivelelor de jos ale universului. Cu cat mai curand un grup de 600 000 de suflete este de acord cu conditia garantiei reciproce, interconexiunii si iubirii, va primi deindata sprijin enorm de sus.

Singurul lucru ce se cere de la noi este sa ne dorim sa restabilim interconexiunea si intentia de a munci pentru daruire. Intentia si nu preogresul tehnologic va determina o revolutie in lume. Vom atinge, incet, incet, o stare in care noua tehnologie va fi create si controlata de gand, adica cu intentie si o dorinta corectata prin intentie.

Obligatia fiecarei persoane este de a-i pasa de intreaga omenire. Intreaga lume este inclusa in sistemul garantiei reciproce dar, inainte de toate, asta trebuie realizata de cei care trebuie sa inteleaga si  sa-si doreasca sa se ridice la un nivel mai inalt sis a-l reveleze pe Creator printre ei. Dorinta grupului se va revarsa usor in dorinta lumii.

O persoana isi va schimba, gradual, atitudinea fata de sine, fata de societate si natura si va primi satisfactia de a fi in sistemul interconexiunii commune. Ea va fi “hranita” de catre Lumina superioara, care o umple si o delecteaza.

In acest mod se va schimba economia consumului intelligent, deoarece vom fi satisfacuti numai prin necesitatile vitale. Incepand munca prin principiul “totul este pentru toti”, vom ajunge la o stare de garantie reciproca. Si schimbarile interioare din om vor trage dupa ele reconstructia intregii lumi.

Din lectia virtuala din 17.07.2011

Lumina din cealalta parte a imaginii

Intrebare: Cand ne va uni Lumina? Cum putem sa avansam impreuna, cand existam in starea de rau?

Raspuns: Muncim sa depasim asta. Intelegem starea in care ne aflam si o examinam si trebuie san e sustinem unii pe altii in garantia reciproca. Apoi, Lumina se va instala intre noi.

Si acum ne ajuta. Daca Lumina nu ne implineste la cel mai de jos grad, nu vom simti dorintele, care nu vor fi niciodata dezvaluite in noi.

De altfel, toti oamenii si intreaga realitate exista intr-un sistem perfect. Acum, o Lumina firava apare in unii oamenni si ei incep sa simta unde se afla, de ce si cu ce scop. Ei incep sa primeasca Lumina in forma conexiunii cu mediul, in forma unui mentor. Ei incep sa simta Lumina in vasele lor , doar daca studiaza cartile in grup. Toace acestea se intampla “doar daca”, deoarece corporalitatea nu exista.

In realitate, toate acestea sunt revelari ale Luminii. Nu exista oameni, nu exista grup, nu exista mentor si nu exista carti. Acestea sunt forme in care descoperi Lumina care ti se arata ca si instrumente ale avansarii spirituale.

Din partea a treia a Lectiei zilnice de Cabala, din 17.07.2011, “Arvut” (Garaanntia reciproca)