Legile Torei au devenit baza tuturor legilor, deoarece acestea sunt legile de conectare naturale ale omului. Dacă evoluăm progresiv de la o maimuţă la o fiinţă umană, atunci ne apropiem, în mod natural, de respectarea legilor, sau, cel puţin aşa ar trebui să facem, chiar dacă nu reuşim, cu adevărat.

Aceasta înseamnă că sunt legile lumii superioare la care ar trebui, în cele din urmă, să devenim egali, şi legile naturii superioare sunt fixate. Treptat, omenirea începe să se trezească şi vrea să se comporte conform acestor legi şi să trăiască prin ele.

Este foarte dificil să spunem în ce măsură reuşim, deoarece oamenii nu au puterea să rămână la aceasta; este o putere pe care ei trebuie să o primească. Asta face înţelepciunea Cabala, ea dă unei persoane puterea de a îndeplini aceste legi. Nu putem realiza asta prin noi înşine, deoarece ele sunt opuse naturii noastre.

Totuşi, dacă o persoană foloseşte corect metoda Cabala, ea primeşte energie şi spirit pentru asta, şi atunci ea poate trăi conform acestor legi. În general, este o chestiune de educaţie. Trebuie să educăm, în mod corect, o persoană, astfel încât să o schimbăm, de fapt, să treacă de la o maimuţă, la o fiinţă umană. În prezent, comportamentul oamenilor este mult mai rău decât acela a unei maimuţe.

Maimuţele trăiesc conform legilor clare ale naturii la nivelul animal şi ele aplică regulile instinctiv. Prin urmare, nimic nu este bun sau rău, pentru că este natura lor.

Avem posibilitatea să acţionăm “pentru” sau “contra”, “în interesul” şi aşa mai departe. Asta înseamnă că ni se oferă un anumit nivel de libertate care ne permite să clarificăm în favoarea cui ar trebui să utilizăm aceste legi, în favoarea mea sau în interesul societăţii şi cum să devenim parte a societăţii, pentru a fi ca un întreg.

De obicei, vom alege în favoarea noastră şi nu ne vom gândi la faptul că, dacă ne conectăm la societate, toate problemele vor dispărea şi nu vor exista mai multe dileme. Aceasta este soluţia pentru viitor.

Din “Secretele Cărţii eterne”, kab.tv, 29.04.2013

Filed under: Munca spirituala, Torah - Niciun comentariu→

Omul nu are puterea să facă nicio singură acţiune spirituală. Trebuie să privim obiectiv realitatea şi să înţelegem că acţionăm într-un cadru strict de legi şi forţe, pe care trebuie să ni le organizăm. De aceea, dacă omul nu se conectează corect cu mediul, pentru a se putea conecta prin acesta cu sursa metodei corecţiei, adică cu învăţătorul şi, prin învăţător, cu Lumina care Reformează, atunci el se va învârti constant în dorinţele şi aspiraţiile lui, care îl ţintuiesc în această lume.

Nu va trece niciodată de graniţele acestei lumi. Şi, în timp ce va învăţa ceva, în cele din urmă va rămâne cu aceeaşi natură cu care s-a născut şi va rămâne la acelaşi nivel. Poţi să te ridici la un nivel superior numai în condiţia în care primeşti o nouă dorinţă calitativă, adiţională, decât să îţi creşti nevoile comune, pământeşti, pentru bani, casă, putere şi cunoaştere.

Omul le poate avea pe toate astea în lumea aceasta. Dar dacă are nevoie să se mute de la planul pământesc „bani-famlie-putere-cunoaştere” la următoarea dimensiune superioară, atunci are nevoie de o dorinţă complet diferită – nevoia pentru proprietatea dăruirii – pentru că lumea noastră este bazată pe dorinţa de a primi. Lumea spirituală este bazată pe dorinţa de a dărui, spre care omul trebuie să devină atras şi să asprire la cea mai mare comoară: dorinţa că va putea îi servească ca un levier, ca o trambulină.

Trebui să sufere pentru că nu este capabil de iubire şi dăruire, dar este asta posibil? Numai invidia faţă de aţi oameni, care îi apar ca măreţi, atractivi şi importanţi, poate să îl ajute. Descoperă că ei sunt bucuroşi pentru că au abilitatea să dăruiască, ei găsesc ceva neobişnuit în această proprietate de dăruire şi, în comparaţie cu ei, el este un nimic.

Dacă are punctul în inimă, va începe să îi invidieze. Fără acest punct, nu are nimic de care să se ţină, nu are niciun organ de simţ care să simtă faptul că ei au ceva special pe care el nu îl are. Nu va simţii că îi lipseşte ceva. Este la fel ca cineva care iubeşte muzica şi visează să devină un muzician dar nu îl invidiază pe cel care vrea să devină un fizician. Fizica şi poezia sunt lumi complet diferite.

La fel este şi în aspiraţia spirituală. Numai dacă cineva are punctul în inimă, are cel puţin oportunitatea de a invidia oamenii care sunt în proprietatea de dăruire. La început, este atras pentru că i se pare mistic, i se pare ca va căpăta abilităţi supranaturale, puterea minţii, abilitatea de a-şi conduce propria viaţa precum şi a altora, puterea asupra întregii creaţii.

Adică, la început proprietatea de dăruire este îmbrăcată în tot felul de haine materiale, nu la nivel corporal „mâncare-familie”, ci la nivel de „bani-putere-cunoaştere”:  În esenţă, totul ajunge la un singur lucru: puterea de dominaţie (puterea banilor, a cunoaşterii). Este o dorinţă pur egoistă, dar omul speră că va obţine succes în revelaţia lumii spirituale.

Dacă are o puternică dorinţă, atunci la început i se pare că avansează chiar cu succes dar, mai târziu, descoperă că este în urmă şi că nu poate de fapt să se conecteze cu ceilalţi. Dar pe de alta parte, aude că această conexiune este principalul instrument pentru avansare. Începe să urască această metodă, dar nu mai are unde să se ducă.

Aici, are loc o bătălie decisivă, din care mulţi evadează. Dar sunt şi cei care rămân. Ei îşi cresc punctul, deoarece datorită deznădejdii, ei se predau mediului. Apoi încep în sfârşit să înţeleagă că spiritualitatea nu are legătură cu banii, puterea sau cunoaşterea ci numai temporar a fost îmbrăcată în aceste haine materiale, pentru a conduce pe om mai departe.

Iar acum spiritualitatea îl împinge mai departe pentru că el începe să aprecieze singur proprietatea dăruirii şi iubirii pentru ceilalţi. Simte că, chiar această forţă, această proprietate, este neobişnuit de exaltată şi unică; este deasupra acestei lumi şi posedă o esenţă divină. Chiar aceste forţe ale dăruirii sunt cel care conduc în lume.

Gradual, omul se apleacă din ce în ce mai în jos şi îşi anulează natura egoistă, agreând să se anuleze înaintea proprietăţii de dăruire. Toată această muncă are loc în grup. Influenţa mediului este singurul factor al unor asemenea schimbări de valoarea, în care dăruirea şi iubirea pentru alţii devine mai importantă pentru om decât lucrurile bune, obişnuite: mâncarea, banii, familia, puterea, cunoaşterea.

Este îmbibat din ce în ce mai mult cu această dorinţă de dăruire din mediu şi astfel ajunge la stadiul numit „Lo Lishma”. Îşi investeşte toate eforturile şi face tot posibilul să crească porţia de „Lishma” din „Lo Lishma”; adică dăruieşte şi dăruieşte, dorind să fie implicat în proprietatea dăruirii, dar încă aşteaptă să obţină ceva în schimb. Pentru moment, este încă dăruire egoistă, de dragul primirii; totuşi, se apropie de dăruirea altruistă.

Aici, are nevoie de o atitudine umilă, anulare de sine; măreţia scopului, a grupului, a învăţătorului, a Creatorului. Toate acestea îi devin foarte importante şi, cu excepţia acestora, nu mai există nimic altceva…. Tot ceea ce a visat înainte, îşi pierde treptate valoarea: mai întâi banii, apoi onoare, apoi puterea. Cine are nevoie să conducă şi în ce scop? El vrea ca Lumina superioară să îl conducă. Adică, nu are doar dorinţa să ca aceasta să îl domine dar şi dorinţa de a se înclina înaintea Luminii, ca aceasta să îşi facă munca.

Omul descoperă slăbiciuni în tot: nu se poate anula şi nici nu poate obţine proprietatea dăruirii. Nu găseşte nici un pic de dăruire şi iubirea pentru altul în afară de el însuşi, dar nici nu poate să conducă peste egoismul său. Simte că este dezbrăcat şi fără ajutor. Şi pentru că nu mai este interesat de bogăţie, onoare şi cunoaştere, nu îi mai rămâne nimic altceva decât punctul în inimă, care se numeşte un legământ cu Creatorul. Să presupunem că învaţă tot ceea ce se întâmplă în lume, toate ştiinţele inventate de umanitate. Dar toate acestea includ aceeaşi Lumină  în forma sa directă, adevărată, în loc de forma inversă, din spate, pe care sunt bazate toate ştiinţele şi cunoştinţele pământeşti.

Ca rezultat, rămâne dependent numai de Lumina care Reformează care vine la el prin scara lumilor spirituale, prin învăţător, prin grup, în condiţia în care vrea să înapoieze prin ei tot ceea ce are, înapoi la Creator. Lumina Directă şi cea Reflectată se îmbracă una în alta.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 6/24/13, Shamati 175

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Legile Torei sunt foarte complexe. Putem să le studiem şi să le examinăm conform Cărţii Zohar sau conform scrierilor lui Ari, dar ele tratează sisteme foarte complexe. Deoarece fiecare persoană este, de fapt, un sistem care este “extins” peste întreaga creaţie, fiecare dintre noi este precum o piele care este întinsă pe toate lumile.

Totuşi,  ne lipsesc aceste cunoaşteri şi aceste sentimente. Noi nu trăim în această dimensiune, astfel încât să o putem discuta, înţelegând-o, şi întreruperile pe care le inserăm în sistemul general prin acţiunile noastre, pozitive sau negative. Într-un fel, acest sistem funcţionează mutual cu noi, trezind în noi anumite goluri, dorinţe şi treziri şi noi trebuie să răspundem la toate astea.

Astfel, trebuie să simt întreg sistemul. El trebuie să fie în interiorul meu şi eu trebuie să-l controlez, să-l gestionez. În acest caz, putem vorbi despre modul în care o persoană este responsabilă de toate acestea. Se pare că toate legile din Tora sunt clarificările stării mele în cadrul sistemului. Unde pot descoperi corecţia mea acum, încorporarea mea incompletă în sistem? Cum ar trebui să completez toate acestea, adică a îndepărta un lucru şi a apropia un altul?

În general, întreaga viaţă a unei persoane care este bine integrată în sistem se reduce la a  determina cum se “extinde” mai mult peste ansamblul sistemului şi cum poate fi mai încorporată, astfel încât să acopere toate cele cinci lumi prin esenţa sa. Apoi, devin o persoană pe deplin corectată. Astfel, cele cinci părţi ale Torei ne spun cum acopăr, puţin câte puţin, întreaga creaţie în cercuri: toate lumile Assiya, Yetzira, Beria, Atzilut şi Adam Kadmon (omul primordial), deoarece întreaga creaţie este în interiorul meu.

“A acoperi” înseamnă a simţi si a coopera pe deplin cu întreaga creaţie. Este, deja, structura mea internă, constituţia mea interioară generală. Chiar şi astăzi, întreaga creaţie este în interiorul unei persoane, dar ea nu o simte deloc. Ea simte lumea ca fiind exterioară ei.

Totuşi, ea trebuie să simtă că totul este în interiorul ei, precum un muzician sau un pictor care simte, prin simţul interior, că tot ceea ce doreşte să transmită se face prin creaţia lui, din interiorul lui. O persoană atinge acest sentiment atunci când vrea să simtă că este conectată cu lumea întreagă.

kab.tv,“Secretele Cărţii eterne”, 29.04.2013

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate, Torah - Niciun comentariu→

Oamenii au o caracteristică unică care nu există în niciun animal: dacă vor să mănânce ceva dulce, il amestecă cu ceva sărat, adică cu ceva cu un gust opus. În om, principiul „avantajului luminii asupra întunericului” este semnificativ exprimat. Chiar şi la nivelul animal există un fenomen ca acesta, dar într-o măsură foarte limitată.

Acelaşi lucru se întâmplă în stările prin care trecem, iar printre acestea sunt stări foarte bune şi plăcute, dar totuşi noi le pierdem după aceea, fără să le dăm atenţie. Sentimentul dispare gradual şi eu nu mai simt pierderea. Îmi lipseşte conştientizarea importanţei acestuia şi grija neîncetată că trebuie să protejez acest sentiment.

Aşadar, de ce mi se ia această stare şi nu sunt lăsat să îi realizez importanţa şi să rămân în ea? Pentru a atinge o stare şi mai înaltă. Totuşi, nu simt nicio nevoie pentru o stare mai înaltă; nu am niciun apetit pentru asta; nu există un „aperitiv” care să îmi crească apetitul. De aceea, trebuie să construiesc o în mine dorinţă adiţională, astfel încât să nu fiu satisfăcut de starea prezentă.

Dar asta este foarte dificil. Numai dacă vreau să îmi extind dorinţa către dăruire, ar putea există o asemenea posibilitate, datorită mediului înconjurător. Dar dacă aceste este nivelul vorbitor al dorinţei de a primi, este total imposibil. De aceea, ni se dă o stare de cădere.

Căderea poate avea loc în acest fel: Nu mai pot fi satisfăcut de starea prezentă şi vreau să adaug la ea. Mă compar cu mediul şi văd că ceilalţi avansează către dăruire mai mult decât o face eu. În acest fel se formează un gol în mine şi aspir la o mai mare dăruire, fără cădere. Adică, mediul formează o impresie de cădere în mine şi astfel eu nu mai am nevoie de o cădere reală.

Iar dacă nu simt căderea prin comparaţie cu ceilalţi şi nu văd că ei dăruiesc mai mult decât o fac eu, atunci mi se dă o cădere adevărată şi se adaugă ego la asta, o dorinţă de plăcere cu care trebuie să lucrez să o aduc în forma corectă. Acesta este un proces lent care continuă pentru o lungă perioadă de timp.

Dorinţa pe care o obţin în final, după cădere, după ce lucrez cu egoul meu, aducându-o într-o formă de dăruire la nivelul următor, aş fi putut să o primesc gata făcută de la mediu şi aş fi putut să o folosesc imediat! Gândiţi-vă la asta!

Exact în acest loc trebuie să facem efort. Şi nu să urmăm calea lungă, ca mai întâi să cădem şi numai după aceea să fim treziţi de ceea ce este rău pentru noi. Pentru că atunci voi fi forţat să cad în această lume, în dorinţele ei egoiste, până când, în final, voi fi trezit, amintindu-mi că trebuie să aspir către dăruire şi mă voi întoarce către grup să studiez. Acesta este un drum foarte lung.

În contrast cu asta, dacă mă expun influenţei mediului, atunci invidia şi ambiţia mă conduc afară din „această lume”, a situaţiei precedente. Chiar dacă mă aflu într-o stare excelentă şi am realizat o urcare, mă pot descrie ca într-o cădere relativ la starea mediului, mediu  care îmi pare mai înalt şi mai de succes. Toţi prietenii îmi par măreţi, mi se pare că au urcat şi mai sus.

Se poate ca în aceste momente să se trezească în mine disperarea, senzaţia inferiorităţii mele relativ la ceilalţi, o invidie materială lumească, pentru că ei au succes şi eu nu. Asta doar mă va îmboldi şi aţâţa, iar de aici este foarte uşor să treci la invidia spirituală şi să te laşi purtat de ei, să vrei să lucrezi cu ei şi să fii la fel ca ei. Aceasta este deja starea de „Lo Lishma”, după care apare imediat Lumina care Reformează şi ne ajută să avansăm.

Fii aşa pentru că se poate, avantajul luminii se cunoaşte numai din întuneric, şi nu să nu crezi că este posibil să găseşti lumea spirituală fără efort. Şi invers, nu crede că cineva face efort şi nu o găseşte! Împlinirea este determinată numai de Kli, vas, şi nu contează unde găsim acest Kli: îl construim noi înşine în timpul unei munci dificile asupra noastră, cu ajutorul mediului, sau îl primim gata făcut de la mediu?

În cele din urmă, descopăr Kli-ul meu printre prieteni, în mediu; acolo se află sufletul meu. De aceea, nu contează dacă sunt scufundat în mine însumi, în egoul meu care naşte în mine stări opuse şi, prin acestea, mă forţează să mă întorc către mediu cu toată lumea, sau dacă primesc imediat de la mediu aspiraţia corectă, mulţumită invidiei şi, apoi, obţin uşor acelaşi obiectiv.

Din prima partea a Lecţiei zilnice de Cabala 6/28/13, Shamati #117 “Ai muncit din greu şi nu ai găsit, nu crede“

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Judecata şi mila merg împreună în relaţiile familiale şi mereu au nevoie să fie în echilibru. Pe de-o parte, ca egoist, vreau să-mi folosesc partenera, presupunând faptul că soţia mea trebuie să facă ceea ce îi cer eu – acest lucru se numeşte „judecată” făcută de mine. Iar „mila” înseamnă că mă detaşez absolut, luând în considerare ce vrea soţia mea de la mine, şi încerc să construiesc modelul ideal. Cum aş relaţiona cu ea dacă nu aş avea interesul meu egoist şi aş intenţiona numai să o servesc pe ea?

Acum am nevoie să găsesc echilibrul între aceste două extreme: judecată şi milă, ceea ce se numeşte „linia de mijloc”. Acest lucru cere experienţă, muncă reciprocă, un proces în care fiecare îl învaţă pe celălalt. Dar noi începem deja să muncim cu o creatură nouă –  cu persoana din noi care este gata să ia în considerare partenerul, să-l înţeleagă, să fie sensibil faţă de el, şi să-l iubească aşa cum el se iubeşte pe sine.

Într-o astfel de formă poţi să te apropii nu doar de soţie, dar începi şi să fii sensibil faţă de alţi oameni. După un exerciţiu ca acesta făcut cu partenerul tău, simţi că eşti pregătit să te conectezi cu oamenii şi să te descurci cu ei: pe stradă, acasă, în orice loc. Vor începe să se supună influenţei tale pentru că relaţionezi cu ei cu „linia de mijloc”, în proporţia portrivită; te apropii de o persoană în măsura în care ea se apropie de tine.

În mod automat ajungi la un echilibru cu lumea şi începi să simţi că poţi să te descurci cu ea. Vezi că „linia de mijloc” este legea fundamentală a naturii potrivit căreia întregul univers funcţionează, cu excepţia societăţii umane pentru că fiinţa umană a fost creată egoistă. Şi acum tu corectezi acest lucru şi îţi echilibrezi egoul. Învăţând să-ţi vezi soţia astfel, începi să-i vezi pe toţi ceilalţi în acelaşi fel atunci când contruieşti „linia de mijloc” în relaţiile cu ei.

Prima linie este considerată „judecată” – este ceea ce cer de la celălalt pentru mine însumi. A doua linie este numită „milă”, adică îi dau soţiei mele tot ceea ce ea vrea de la mine atunci când mă detaşez complet de dorinţele mele. Este ca şi cum o aduc în interiorul meu.

Suntem doi egoişti care stăm faţă în faţă. Dacă îmi satisfac egoul, acest lucru se numeşte judecată în raport cu soţia mea, şi dacă îi satisfac ei egoul, acest lucru se numeşte milă. Trebuie să plasez aceste două linii într-o astfel de formă încât se formează a treia linie, „linia de mijloc”. Asta înseamnă să ajungi la ataşament, la un legământ. Scopul nostru este să aducem aceşti doi egoişti împreună şi să-i aducem la conexiune. Prima condiţie obligatorie, fără de care este imposibil să începem munca, este disponibilitatea fiecăruia să simtă dorinţa celuilalt.

Echilibrul se bazează pe gradul în care fiecare este gata să se anuleze pe sine. Nu putem să împlinim aceste două dorinţe egoiste care stau faţă în faţă până la capăt. Doar cu condiţia ca o parte să-şi reducă pretenţiile puţin, atunci putem împlini puţin cealaltă parte.

Întrebare: Dar cum ştim limita la care trebuie să cedezi? Aţi spus că nu trebuie să fie iubire absolută fără limite. Trebuie să arăt că reacţionez faţă de relaţia partenerului şi să iau acest lucru în considerare?

Răspuns: Este necesar să găseşti punctul de echilibru, ca şi cum conduci o maşină, concentrându-te pe destinaţia la care vrei să ajungi. Aşa trebuie să verificăm dacă ne apropiem de scop: ne apropiem unul de altul, vedem că partenerul reacţionează la eforturile noastre ca să vină mai aproape pe calea cea bună.

Întorc volanul familiei noastre la dreapta şi încerc să introduc cât de multă compasiune posibil în relaţie şi văd până la ce punct această muncă merge bine, iar atunci când o deviere devine prea mare, trebuie să reglez volanul. Şi soţia mea întoarce volanul, ceea ce înseamnă că începem să ne descurcăm, să ne direcţionăm pe noi înşine. Muncim deja deasupra naturii noastre! Devenim fiinţe umane care se ridică deasupra instinctelor naturale.

Din programu „O nouă viaţă”, KabTV, 01.08.2012

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Educatie integrala - Niciun comentariu→

O persoană care nu se angajează în înţelepciunea Cabala, ci priveşte pur şi simplu şi ascultă emisiunile noastre, începe, progresiv, să perceapă în mod automat toţi termenii şi conceptele Torei corect, deoarece Lumina superioară operează asupra ei.

Ea nu are nevoie de nimic altceva decât asta. Dacă ea face sistematic totul, atunci, fără îndoială, va începe să simtă o lume opusă şi să înţeleagă că tot ceea ce percepem în exterior este, de fapt, în interiorul nostru.  Va fi uşor pentru ea să perceapă acest lucru. Este suficient să treacă prin această schimbare şi asta-i tot.

În general, despre acest lucru vorbesc domeniile care tratează limitele, cum ar fi fizica cuantică şi teoria relativităţii. O persoană încearcă şi nu înţelege de ce lucrurile se produc într-un anumit mod şi apoi, ea începe să realizeze şi să gândească referitor la nou sistem de coordonate.

Dar, înainte de fiecare nou nivel, înainte de realizare, există un sentiment de întuneric, de confuzie, ca şi cum noroiul a fost amestecat cu apă şi nimic nu este clar.

Lucrul principal este că noi suntem parte a naturii şi nu putem scăpa. Noi ne angajăm în ştiinţa cea mai naturală, care nu face decât să precizeze unde suntem, cum trăim şi cum precepem natura.

Dar, dacă o persoană nu are o astfel de înclinaţie, nu vei fi capabil să o convingi să studieze. Dacă ea începe să simtă nevoia, atunci ea nu are nevoie de cuvinte. O va simţii ca un animal: “aici se vorbeşte de mine”. Ea va privi în jur, până ce va ajunge la înţelepciunea Cabala.

Din “Secretele Cărţii eterne”, kab.tv, 29.04.2013

Filed under: Diseminarea Cabalei, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Un “sclav” este o dorinţă pe care am asimilat-o în interiorul meu şi este, deci, sub controlul meu complet. În acelaşi timp, l-am dominat până într-un punct în care nu mai este considerat ego-ul meu, ci un partener cu drepturi depline.

Eu pot să-l folosesc foarte bine, nu prin presiune  aşa cum o faceam atunci când îl foloseam prin forţă, ci într-un mod raţional şi logic. Aceasta înseamnă că este deja total de acord cu mine.

Noi vorbim doar despre intenţii şi dorinţe, deoarece nu este nimic altceva decât ceea ce este într-o persoană. O persoană este o lume mică, deci tot ceea ce vedem, imaginea lumii cu toată lumea în interior, este totul o reflectare a atributelor mele interne şi nimic altceva. Dacă există ceva în lumea din interiorul meu, este un semn că acesta este modul de a vedea propria mea reflexie.

Aceste este modul în care trebuie să organizez totul în capul meu, citind sursele, până ce, efectiv, îmi dau seama. Puţin câte puţin, mintea voastră şi vederea vor fi axate pe asta şi veţi înţelege că este, cu adevărat, aşa. Chiar şi fizicienii cuantici şi psihologii au început să vorbească despre asta.

Din “Secretele Cărţii eterne”, kab.tv, 29.04.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Perceptie - Niciun comentariu→