Fiecare nivel rezumă şi încorporează tot ce se întâmplă în interiorul lui. Constant, învăţăm de la noi înşine despre stările şi atributele prin care trecem, care se acumulează pas cu pas, iar apoi, ca o măsură, ajung la un stadiu în care zero devine unu, după care, ajung din nou la un stadiu în care unu devine doi, şi tot aşa. La fel se întâmplă şi cu noi.

Totuşi, când numărul unu sau numărul doi apare în mine, apare ca o sumă negativă a tuturor descoperirilor negative precedente deasupra cărora mă pot ridica, şi acum mă ridic desaupra tuturor, şi primul nivel pozitiv este creat pentru mine.

Astfel, trebuie să înţelegem că Creatorul nu ni se revelează niciodată cu uşurinţă. Ne forţează să ne schimbăm, şi apoi să-L simţim, ceea ce înseamnă că propriile noastre stări corectate vor fi simţite de noi ca atribute ale Creatorului.

Astfel, nu trebuie să ne uităm în altă parte, ci mai degrabă doar în noi înşine, să clarificăm unde sunt atributele care operează împotriva conexiunii şi care au fost create ca rezultat al spargerii sufletului comun. Le descoperim şi ne ridicăm mereu deasupra lor. Aşa avansăm. Asta înseamnă că iubirea acoperă toate greşelile făcute fără intenţie şi toate crimele, şi noi avansăm conform acestui principiu.

Acum, când ne aflăm într-o atmosferă bună ca aceasta, în care ne lipseşte grija reciprocă, în primul rând şi înainte de toate, trebuie să creăm o „boltă cerească” deasupra noastră, cum ar fi un mediu, un dom, care ne va cuprinde pe toţi, mereu conştienţi de faptul că trebuie să descoperim în noi opoziţia faţă de conexiune şi, permanent, să o depăşim.

Dacă acest lucru nu apare în noi, acesta este un semn că nu tânjim după conexiune, dar în momentul în care ne-o dorim cu adevărat, imediat simţim opoziţia. Asta pentru că în spiritualitate nu există oprire. Imediat, tot felul de perturbări vor fi adăugate ca stadii ale avansării.

Multe din sursele scrise vorbesc despre cum cabaliştii simţeau unii faţă de alţii ură. În Cartea Zoharului se spune că studenţii lui Rabbi Shimon simţeau o ură aşa de mare încât erau gata să se ardă unii pe alţii, un foc al urii ardea între ei.

Aparent, nu era nimic pentru care să se certe. Toţi erau săraci şi trăiau într-o peşteră mică. În legătură cu ce simţeau ei ură? De fapt, vroiau să ajungă mai aproape unii de alţii să-şi corecteze natura şi să descopere, prin asta, atributul dăruirii şi iubirii, Creatorul.

Astfel, marea forţă a mediului, grupul, un memento constant în ceea ce priveşte faptul că dacă grupul munceşte corect, atunci toate opoziţiile care apar printre noi sunt doar singurele noastre mijloace spre urcare spirituală.

Din cărămizi ca acestea, atributele corectate, se construieşte sufletul. Atributele respingerii sunt părţile sparte ale templului sufletului. Conectându-le, construim din nou acest Kli, vas, sufletul nostru comun.

Facem un efort să ne conectăm şi până la urmă descoperim răul din fiecare dintre noi: nu vrem să ne conectăm. Alături de asta, trebuie să simţim presiunea grupului astfel încât nu vom fugi de ostilitatea şi ura care apar în noi faţă de unii prieteni sau faţă de toţi prietenii. Sub presiunea din partea grupului, începem să tânjim după conexiune, care este opusă forţei separării. Astfel, presiunea grupului trebuie să fie puternică.

Tânjind după conexiune, începem să înţelegem că, nu doar că cerem presiunea grupului aici, dar cerem şi o putere mai înaltă, Lumina Înconjurătoare (Ohr Makif), şi astfel apar trei componente obligatorii: noi înşine, grupul şi Lumina Înconjurătoare. Cu ajutorul lor, problema este rezolvată şi noi ne conectăm.

Data viitoare, va fi la fel. Condiţiile pentru conexiune se transformă într-un început. Astfel, după conexiune, trebuie să căutăm din nou un motiv mai mare pentru care să ne conectăm, şi, din nou, primim respingere şi cădere, deasupra cărora ne ridicăm din nou şi mergem mai departe. Cu toţii trecem printr-un astfel de proces.

De la Congresul de la Sankt Petersburg „Prima Zi”, 12.07.2013, Lecţia a doua

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum putem lucra cu mândria care s-a revelat în urma congresului?

Răspuns: După congres, a avut loc, într-adevăr, o revelare a mândriei, mai ales în Europa. Fiecare parte a lumii are probleme şi slăbiciuni specifice, iar Europa şi Rusia sunt diferite din acest punct de vedere.

Ce este mândria? Cu privire la cine şi la ce? O persoană trebuie să-şi lămurească singur asta.

• Simt mândrie pentru că înţeleg şi ştiu totul, pentru că am dobândit ceva şi acum sunt mare şi am totul. Asta va trece şi va dispărea de la sine în două zile.
• Simt mândrie pentru că sunt la câteva niveluri deasupra celorlalţi şi ei sunt nefericiţi, luptându-se cu crizele lor mărunte, în timp ce eu sunt deasupra lor, înţeleg totul şi nu prea-mi pasă de nimic utiându-mă de sus la ei. Asta e greşit.

Dacă vorbim despre conexiune şi despre faptul că trebuie să corectăm spargerea dintre noi, atunci trebuie să ne facem griji pentru toţi ca pentru proprii noştri copii. Nu cred că ai relaţiona astfel cu oamenii dacă ai simţi că sunt copiii tăi, dar exact aşa trebuie să ne raportăm la ei.

De fapt, nu văd niciun motiv pentru care ar trebui să fii mândru. Ce este atât de special în ceea ce te priveşte? Ce ai dobândit, tu însuţi? Nimic.

Ai fost într-un grup, ai fost adus, împins, şi ai fost supus la diferite acţiuni. Ai participat pasiv fără să înţelegi esenţa lui „de ce” şi „unde” ar trebui să ducă asta. Nici măcar nu ai vizat această stare prezentă şi nu ai ştiut cum este. Asta înseamnă că acţiunile tale nu au fost centrate pe ceva şi, astfel, se dovedeşte că ai fost norocos. Deci, pentru ce eşti mândru?

Pot să-ţi spun din proprie experienţă că, cu cât o persoană se ridică mai sus, cu cât avansează mai mult şi cu cât este mai aproape de Creator, cu atât se simte mai umil şi mai jos. Se întâmplă aşa pentru că vede acţiunea Luminii infinite care aranjează totul în orice moment, care construieşte şi animă totul.

Continuă să munceşti şi sentimentul de mândrie va trece. Cel mai important lucru este că nu trebuie să te abată de la calea ta spirituală. Dacă apar diverse devieri şi te comporţi ca un copil încăpăţînat, sunt obişnuit cu asta. De aceea, nimic nu poate fi făcut, decât să treci peste asta pas cu pas. Vom învăţa cum.

Din prima parte a Lecţiei Zilnice de Cabala, 21.07.2013, „Credinţă deasupra Raţiunii”

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Se spune „Fie ca fiecare zi să fie ca nouă pentru tine”, adică fiecare clipă, fiecare moment, care aparent nu diferă de cele dinainte. În timpul unei căderi, nu simţim nicio reînnoire. Ni se pare că am trecut prin toate aceste stări şi am acumulat experienţă.

Căderile sunt urmate de urcări, care, şi ele, par să nu fie diferite una de alta. Ne ridicăm şi cădem, ne ridicăm din nou şi cădem din nou, dar deocamdată nu simţim diferenţa între paşii repetitivi. Ne rămâne doar să credem că schimbările au loc şi că, de fiecare dată, noi stări şi noi dorinţe ni se deschid, în care nu simţim niciun fel de calităţi speciale, doar un gol.

Şi asta este cu adevărat deprimant, pare că încă o dată este vorba despre o cădere care ne face nefericiţi şi neinspiraţi. Şi asta nu e bine pentru că noi nu binecuvântăm „pentru rău la fel ca pentru bine!”

Apoi vine o urcare şi noi senzaţii apar, dar ele sunt înlocuite din nou de o cădere. Încă este dificil pentru noi să vedem aceste urcări şi căderi fără sfârşit ca un proces natural gradual, care ne îndreaptă către sfârşitul corecţiei.

Atitudinea noastră va rămâne greşită până când dobândim atributul dăruirii. Acum, această atitudine este egoistă şi noi nu vedem niciun beneficiu în căderi şi nici chiar în urcări pentru că, după acestea, vom cădea din nou şi vom pierde tot ce reuşisem. Urcările sunt înlocuite de căderi şi nu se întrevede niciun final pentru asta.

O persoană se obişnuite cu asta pas cu pas, ca şi cu toate celelalte plăceri ale acestei lumi şi vede că nu este nimic special în ele. Ei bine, s-a bucurat pentru un timp, pentru o seară, pentru câteva ore, pentru o săptămână sau două, dar apoi s-a încheiat oricum! De aceea nu este dornică să se întoarcă la această stare pentru că devine experimentată, „deşteaptă” şi priveşte mai pragmatic acest aspect.

Dar lucrurile stau astfel pentru că nu a primit încă atributul dăruirii. Orice plăceri resimţite în dorinţa de a se bucura, în mod inevitabil s-au stins. Şi astfel o persoană se obişnuieşte cu ele, încet încet este deziluzionat, îmbătrâneşe şi moare pentru că nu mai rămâne nimic care să aducă plăcere.

Munca spirituală reprezintă exact opusul acestui lucru; ne ridică deasupra urcărilor şi căderilor. Dobândim atributul dăruirii, şi dacă prin urcări şi căderi suntem în stare chiar acum să-I aducem plăcere Creatorului, atunci fiecare urcare şi cădere devine foarte valoroasă pentru noi. Suntem fericiţi că ne aflăm în ele şi nu contează ce este această stare dacă prin ea Îl putem mulţumi pe Creator.

Deci, cel mai important lucru este să dobândim atributul dăruirii deasupra tuturor urcărilor şi căderilor. Ele nu se vor sfârşi până când nu realizăm complet acest lucru! Asta va însemna că ne-am încheiat corecţia. Adică, urcările şi căderile nu sunt importante prin ele însele, ci pentru cum dobândim, deasupra lor, atributul dăruirii.

Din pregătirea pentru Lecţia Zilnică de Cabala, 25.07.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Gândurile şi dorinţele mele nu sunt, de fapt, ale mele. Unde începe adevăratul meu eu? Este în grupul care vă permite să dezvoltaţi şi să întreţineţi dorinţa voastră serios, într-un mod concentrat, practic. Aici am instrumentele, mijloacele care-mi permit să tratez şi să schimb materia dorinţei mele.

Muncind asupra dorinţei cu ajutorul prietenilor mei, umplu singura liberă alegere a mea. Totuşi, dacă nu vreau asta, vor fi noi probleme şi necazuri şi în final, o voi dori.

Întrebare: Asta înseamnă că sufăr până renunţ ?

Răspuns: Renunţarea nu este problema. De fapt, încep să înţeleg că ar trebui să schimb dorinţa mea, să fie ca a Creatorului şi asta-i. Sunt atras de aceleaşi valori şi scopul corect şi încep să mă bucur de asta.

Apoi, există o nouă etapă: Este un păcat că o fac încercând să evit suferinţele, să mă bucur de încântarea Creatorului. Vreau să dăruiesc total, să iubesc în totalitate, chiar dacă nu simt niciun răspuns din partea Creatorului.

Aceasta este calea spirituală pe care schimb valorile egoiste şi descopăr, de fiecare dată, limitele libertăţii mele, adevăratul meu nivel. Cum este scris: Voi sunteţi numiţi Adam (om) şi nu naţiunile lumii. Voi se referă la cei care aspiră la Creator, adică a face dorinţa lor ca dorinţa Lui. Atunci, sunt numiţi Israel, adică Yashar El (direct la Creator).

Totuşi, dacă nu vreau să-I asemăn Lui, rămân la nivelul animal, în care toate schimbările, inclusiv progresul tehnologic şi ştiinţific, toate provin de la El şi nu pot fi modificate. Aici, nu pot fi independent. O persoană devine independentă când devine similară Creatorului.

A patra parte a Cursului zilnic de Cabala, 19.07.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→