Monthly Archives: noiembrie 2014

De unde vine Lumina care reformează?

Întrebare: Ce acțiuni de dăruire suntem pregătiți să împlinim astăzi, înainte de a intra în lumea spirituală?

Răspuns: Pentru moment, acțiunile noastre sunt de a ne face griji ca prietenii noștri să vină  la lecție și să se susțină reciproc, menținând spiritul în grup și dând un exemplu pentru ceilalți legat de cât aspirăm la obiectiv și cât ne pasă de organizarea centrului nostru, astfel încât să fim în măsură să studiem și să ținem diferite activități și evenimente aici pentru a atinge adeziunea cu Creatorul.

A disemina și a studia în campus, etc. sunt toate acțiuni de dăruire. Efectuăm numeroase acțiuni de dăruire, dar le lipsesc intențiile corecte. Este principala noastră muncă. Oamenii mă întreabă constant: Ce altceva ar trebui să facem în scopul de a dărui mai mult, pentru a face mai mult?

Desigur, ar trebui să facem mai mult, dar trebuie să fim atenți la intențiile noastre și la acțiunile noastre, care sunt foarte importante. Nu ar trebui să reducem acțiunile noastre, nici intensitatea lor, nici cantitatea lor. Dar avem nevoie să ne stimulăm reciproc și să ne amintim obiectivul unul altuia.

Fiecare acțiune ar trebui să ne facă să simțim conexiunea și, în conexiune, trebuie să începem să simțim prezența Creatorului care ar trebui să ne ilumineze aici.

Primim Lumina care Reformează ca urmare a eforturilor noastre pentru a ne conecta. Lumina este în vase, în Malchut de Ein Sof (Infinit), care nu este spart, ci este întreg și complet cu Lumina de Ein Sof. Dar, în raport cu noi, Lumina de Malchut de Ein Sof care vine este sub o formă spartă după toate lumile, ceea ce înseamnă ascunderile.

Ea este întâi ascunsă, apoi ea este spartă, apoi ea trece prin mult mai multe partiții de ascundere, de niveluri de slăbire a Luminii prin filtre până la noi. Trebuie să facem un efort pentru a ne conecta, pentru a ne apropia de Lumina care Reformează, care se găsește într-un vas conectat.

Atunci când încerc să mă conectez, Lumina care Reformează începe să mă ilumineze, deoarece fac un efort. Colectez și conectez părțile sparte, adun și unesc grupul și Lumina strălucește asupra mea plecând de acolo, conform eforturilor mele.

Toată lumea muncește conform ascunderii sale, conform modului în care el este spart, și Lumina strălucește asupra mea în măsura în care încerc să conectez toate părțile în una singură, deoarece este într-un vas general care este spart doar în ceea ce mă privește.

Această imagine trebuie să fie constant în fața ochilor noștri.

Din Lecția zilnică de Cabala, 14.11.2014, Scrierile lui Baal HaSulam

 

A cere forțe pentru iubirea de prieteni

Lucrul principal este de a simți că sunteți în AHP al superiorului. Ar trebui să încercăm să simțim asta din toate forțele noastre, și grupul ne ajută să o facem. Dacă vreau să intru în grup și să simt spiritul său, el mă impresionează și îmi permite să simt dorințele prietenilor.

Dacă efectuez diferite acțiuni și mă concentrez pe grup, cresc dorința mea, o conectez la dorințele prietenilor, și primesc Lumina care Reformează care este comună fiecăruia. Dorim conexiunea și dorim să ne conectăm deoarece rugăciunea individului nu funcționează. Dorința de a dărui nu poate exista într-o singură persoană, și ar trebui să se rezolve în materie pe care o numim o dorință de a dărui, ceea ce înseamnă că este exterioară mie.

Dacă vreau să vă dăruiesc, dorința mea de a dărui se ajustează și trăiește în interiorul vostru și nu în mine. Dorința de a primi este sentimentul de lipsă în mine care cere o umplere. Dorința de a dărui este când simt dorința voastră și vreau să fie umplută.

Se pare că dăruirea nu îmi aparține dar mă obligă să acționez în dorințele voastre. Astfel, vom atinge uniunea. Toate forțele pe care le cer de Sus nu îmi sunt destinate, ci sunt destinate să fie în interiorul prietenului, în ceilalți.

Nu am nevoie de nimic, rămân un singur punct atunci când cer ceva. Este, de fapt, modul în care cresc. Este astfel pentru că mărimea mea depinde și se măsoară conform mărimii prin care eu umplu dorințele celorlalți. Totul îmi aparține, devine sufletul meu, și este rezultatul acțiunii mele spirituale. În final, eu umplu toate dorințele care sunt externe punctului meu.

Tora ne învață despre astfel de acțiuni spirituale și oamenii nu înțeleg cu adevărat la ce se referă Tora cu concepte precum Israel, națiunile lumii, și toate evenimentele care se petrec, implicând națiunea israeliană. Este foarte dificil pentru o persoană să se identifice cu asta și să atribuie ceea ce este scris acolo la ea, deoarece ea este obișnuită să perceapă toate lucrurile în sens corporal, ca într-o poveste istorică.

Dar, înțelepciunea Cabala explică faptul că Tora vorbește despre stări spirituale pe care le traversează o persoană. Prin urmare, trebuie să ne întoarcem spre toate națiunile, la fel cum Avraam a făcut la timpul său. Suntem în același Babilon, și aceeași stare astăzi, și trebuie să ne întoarcem spre lumea întreagă cu strigătul nostru comun:”uniți-vă!” Nu există o altă corecție, ci doar Lumina înconjurătoare (Ohr Makif) de care toată lumea are nevoie.

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala, 17.11.2014, Scrierile lui Rabash

Adevărul despre cele trei religii ale lumii, partea a doua

Începutul acestui articol se regăsește în Adevărul despre cele trei religii ale lumii, partea întâi.

Întrebare: Cum putem opri împrăștierea islamismului radical și îndeparta această sabie de deasupra întregii lumi?

Răspuns: Soluția este simplă. Ea nu se găsește nici în iudaism, nici în creștinism și nici în islamism, ci se află în înțelepciunea Cabalei, o metodă care le pune la dispoziție oamenilor un instrument de lucru cu forța superioară.

Omul îl folosește pentru a se conecta la program, la rădăcină, la scopul final al planului creației. El este conectat la forța superioară de la începutul și până la desăvârșirea Creației, pe fiecare treaptă parcursă. În plus, el poate experimenta toate acestea în timpul vieții sale și nu într-o lume viitoare.

Cabala nu spune că toți oamenii care practică aceeași religie sunt frați, ci vorbește despre necesitatea ca fiecare om să iubească omenirea întreagă la fel ca pe sine însuși.

Religiile s-au dezvoltat în scopul de a aduce oamenii la unitate, dar într-o formă greșită, prin Klipa, prin forțele egoiste, adică prin minciună. Creștinismul a chemat la unitate pentru întrajutorare și înălțarea de rugăciuni către zeul comun. Islamul afirmă același lucru: „Noi avem o putere superioară, să fim deci frați!”  

Orice ideologie bazată pe unitate afirmă același lucru, fără să aibă nici o legătură cu forța superioară. Din acest motiv toate își pierd avântul, trebuind să fie înlocuite de Cabala, aceasta fiind sursa inițială a tuturor acestor mișcări.

Existența lor a fost necesară pentru o anumită perioadă istorică, pentru ca adevărul să poată fi revelat, deoarece în lipsa religiilor acesta nu ar fi ieșit la lumină. Acum putem pune în practică înțelepciunea Cabalei, folosind-o pentru a demonstra întregii omeniri cum funcționează aceasta. Mai mult, ea conține forța superioară.

Cabala nu încearcă să ne unească la nivelul egoist al acestei lumi. Celelalte religii nu au reușit să facă acest lucru, au existat doar pentru o perioadă limitată de timp, adică atâta timp cât oamenii s-au lăsat derutați de acestea. Dar, de îndată ce devine evident că printr-o anumită metodă este imposibilă conectarea, aceasta dispare.

Cabala însă le permite oamenilor să se conecteze la forța superioară și să devină asemănători cu ea. Cabala îl ridică pe om mai presus de această lume, de natura sa. În acest fel, în loc să ne unim la nivelul acestei lumi, precum frații musulmani sau armata lui Cristos, noi atingem unitatea de fapt la un nivel mai înalt, realizând dăruirea și dragostea reciprocă.

Aceasta nu este iubirea materială și nu-i reunește pe oameni sub un singur steag verde, ci îi înalță până la cel mai înalt nivel spiritual, în timpul vieții în corpul material. Ea corespunde direct cu definiția Cabalei ca fiind o metodă de revelare a Creatorului de către creaturile din această lume.

Toate metodele au fost direcționate spre unitate, dar ele lucrau din interiorul egoismului. Doar Cabala lucrează peste egosim, de aceea ea a fost revelată mai târziu decât toate celelalte metode. Cabala îl înalță pe om mai presus de egoismul său, de aceea fiind capabilă să ne unească pe toți și, prin această conexiune, noi atingem un nivel mai înalt.

Nu este necesar să mori pentru a ajunge în ceruri, acolo nu există de fapt viață după moarte. Corpul fizic nu stă în calea acestei vieți, nefiind nimic altceva decât o bucată de carne care nu ne împiedică să experimentăm raiul în internalitatea noastră. De aceea este scris că vei vedea lumea ta în timpul vieții tale.

Toate acestea sunt atractive, dar oamenii trebuie să înțeleagă că este nevoie să se schimbe, dacă vor să învingă astfel moartea. A merge în rai înseamnă a te dizolva în dragostea față de semeni. Această stare se numește rai, cel mai înalt nivel la care mă conectez cu ceilalți, până într-acolo încât îmi pierd complet „eul”. Întreaga lume devine eu, în acest mod eu dobândesc totul. Aceasta este ceea ce numit lumea ce va să vină, nivelul superior.

În internalitate, omul a lucrat întotdeauna în acest scop, de aceea a trebuit să treacă prin tot acest proces al creștinismului și islamului. În acest fel el a înțeles care este starea sa actuală, țelul său și modul prin care îl poate realiza. În plus, el trebuie să-și dorească să atingă acest scop, fără intervenția morcovului sau a unui băț, doar din voința proprie de a crește până la acest nivel.

Procesul necesită ca omul să fie matur în internalitatea sa; toate acestea putând fi înțelese, acceptate și realizate într-un timp îndelungat.

Întrebare: Poate oricine să atingă acest nivel?

Răspuns: Toată lumea trebuie să-l atingă! În conformitate cu planul creației, toată omenirea trebuie să treacă prin întregul proces de dezvoltare a religiilor: o parte experimentează creștinismul iar cealaltă parte islamismul. Dar, în final, cu toții ajungem la înțelegerea adevărului, ridicându-ne deasupra naturii noastre și conectându-ne mai presus de ea, acolo unde căpătăm existența superioară

Din programul KabTV “A New Life” 8/31/14

Copiii universului, partea a treia

Astăzi ridicăm ușor vălul de deasupra materiei negre și al altor fenomene, dar nu le simțim; rezultatul este calculat în urma datelor colectate iar ceea ce lipsește din acestea este postulat.

Nu cunoaștem însă sursa forțelor care operează în natură, esența acțiunilor lor și relațiile dintre ele. Simplul fapt că acestea există este perceput de noi ca o consecință și nu ca pe ceva stabilit, dat.

Principalul lucru este acela că tot ce putem învăța, studia și însuși, este descris prin cele cinci simțuri pe care le posedăm, deoarece, la capătul tuturor experimentelor și cercetărilor se află o ființă omenească, cu mintea și senzțiile sale, cu imaginația și abilitatea sa de a construi modele specifice și de a le integra în modelul general al universului. Până acum, desigur că toate aceste modele și rezultate sunt foarte limitate.

În fond, nu știm nimic, fiind precum o mică țestoasă care a ieșit din carapace, s-a târât câțiva pași în afară și asta i-a luat o veșnicie. De fapt nu s-a îndepărtat prea mult de tufișul sub care stătea adăpostită sub carapacea sa. Și altceva nu știe.

Mai mult, avansând treptat nu va descoperi nimic. Nu are importanță cât de mult ne vom dezvolta în starea noastră curentă căci nu vom descoperi ceva calitativ diferit. Chiar dacă vom strânge cantități uriașe de fapte și date, nu vom fi capabili să le procesăm și să le studiem în așa fel încât acestea să ne descrie imaginea generală.

Toate acestea se datorează faptului că, pentru a cerceta cu adevărat cine suntem, trebuie să ne ridicăm la un alt nivel, la o minte și o inimă superioare, cu alte cuvinte, independente de cele trei axe ale timpului și spațiului pe care le avem astăzi, să ne ridicăm deasupra lor, să vedem totul într-o altă lumină, ca și cum nu am fi oameni de pe această planetă. Apoi vom ajunge să cunoaștem oamenii și să înțelegem cine sunt ei.

Este nevoie de o altă știință pentru aceasta. Nu este o întâmplare că oamenii de știință de astăzi sunt de acord că știința tradițională se găsește în criză. De ce? În fond, avem suficiente mijloace, știm cum să construim imense structuri complexe, trimitem telescoape pe orbită, în timp ce microscoapele și acceleratoarele noastre pătrund în particule.

În cercetarea științifică sunt investite miliarde, dar la final, beneficiile acestor studii se dovedesc iluzorii în asemenea măsură încât ajungem să-i luăm în derâdere pe oamenii de știință care ni se pare că-și satisfac doar curiozitatea lor naturală pe cheltuiala plătitorilor de taxe.

Nu mai privim știința cu aceeași seriozitate cu care eram obișnuiți, în special acum, când esența noastră, eul nostru, compromite toate fructele acesteia. Noi folosim de fapt știința pentru a-i domina pe ceilalți și a profita de pe urma altora, fiind imposibil astăzi să mai găsim vreun fruct bun în acest pom.

Din programul KabTV “A New Life” 3/2/14

 

Copiii universului, partea a doua

Nu putem afirma că un om se cunoaște într-adevăr pe sine însuși și cu atât mai puțin umanitatea în general. Prin urmare nu putem cunoaște această lume, care constă din totalitatea nivelurilor: neanimat, vegetal, animal și uman.  

Nu putem cunoaște lumea, în primul rând pentru că nu ne cunoaștem pe noi înșine. Trebuie să admitem faptul că nici măcar psihologia nu este o știință în adevăratul sens al cuvântului. Esența unei persoane rămâne o enigmă pentru noi. Noi observăm doar rezultatul și consecințele pe care le au asupra noastră diverse procese, analizându-ne reacțiile la anumite lucruri și studiindu-le într-o manieră limitată, fiind dependenți de ele și părtinitori în afirmațiile noastre.

Mai mult, suntem neajutorați atunci când dorim să ascendem la un nivel mai înalt – la acela care ne-a creat – și chiar mai sus, la planul creației. Judecând după diferitele evenimente și după propria noastră experiență căpătată în timpul avansării, vedem că toate forțele naturii formează un singur sistem, care este un întreg și este integral. Aceste forțe operează conform unor anumite procese și sunt operate după un anumit plan, general, despre care nu știm nimic, dar în care suntem incluși.

Dar, pe când nivelurile inanimat, vegetal și animal ale naturii îndeplinesc instinctiv acest plan, urmând ordinele naturii, noi avem senzația că suntem implicați în plan dar și că beneficiem de propriile noastre acțiuni.

Dacă am putem aborda studiul naturii pe baza acestor două senzații, poate că am dobândi ceva. Dar știința, în întregul ei, nu este angajată în cercetarea nivelului uman, pentru că ne lipsesc mijloacele reale necesare evaluării acestuia.

În consecință, observăm doar ceea ce se petrece și aceasta este esența studiilor noastre. Observăm, colectăm date și construim un sistem de cunoaștere științifică. În plus, ne folosim opțiunile noastre modeste pentru a influența diversele fenomene și stări ale naturii inanimate, vegetale și animale, ca și ale omului, observând reacția care ne permite să înțelegem ceva anume.

Chiar dacă ignorăm faptul că toate observațiile și studiile se bazează pe percepția noastră subiectivă, rezultatele se dovedesc a fi doar un rezumat, care ne dezvăluie atât de puțin. În fond, toate derivă din cele cinci simțuri limitate pe care le posedăm.

Studiind flora și fauna, putem realiza anvergura percepției noastre, dar aceste rezultate nu sunt certe dacă le comparăm cu noi înșine și nu cu standardele prezente. Vederea noastră tridimensională, bătăile inimii, mișcările soarelui și ale lunii care dau măsura zilei, erele geologice și vârsta universului, toate cestea sunt măsurători extrem de subiective.

Cu alte cuvinte, dorința noastră de a cunoaște universul nu este de fapt serioasă. O persoană este precum un copil care își atribuie abilități nerealiste lui însuși. Până la urmă, noi folosim doar forțele naturii la care avem acces. Le adunăm și le reprezentăm prin desene simple și le folosim conform abilităților noastre.

Nu ne deosebim prea mult de omul preistoric, care folosea un băț pentru a construi sau pentru a distruge. Bețele noastre sunt puțin diferite: acceleratoare de particule, observatoare, etc., dar principiul este același. Suntem doar niște copii care vor să atingă și să guste totul, doar că la un alt nivel.

Nu suntem nici măcar conștienți de faptul că suntem atât de limitați. Descoperim, ici-colo, că natura este mult mai întinsă și mai adâncă, dar nu știm încotro se dezvoltă ea și nici cum o face. Nu putem penetra dimensiunile mai înalte și nici nu putem ieși din tiparul nostru tridimensional: coordonatele timpului, mișcării și spațiului.
Din programul “A New Life” 3/02/14

Un test privind atributul sfințeniei

Cartea Zohar, “Vayikra” Kedoshim, articol 16: Capitolul Kedoshim este întreaga Tora și este amprenta adevărului. În acest capitol, secretele superioare ale Tora sunt reînnoite în cele Zece Porunci și în decrete și pedepse și porunci superioare. Și când prietenii au atins acest capitol ei se bucură.

Sfânt se referă la sfințenie, atributul Bina (dăruire).

Și când prietenii au atins acest nivel se bucură, deoarece au atins un nivel în care toate atributele ascunse în ei sunt pe deplin corectate în scopul de a dărui și acum ei fac față unei stări de primire în scopul de a dărui. Nu este o stare instabilă care se află deasupra norilor, ci o intrare directă și o muncă în interiorul țării lui Israel.

Capitolul Kedoschim este întreaga Tora și este amprenta adevărului, ceea ce înseamnă că întreaga Tora este menită doar să  atingă atributul de dăruire. Dacă vă agățați de ea, puteți să o folosiți ca o amprentă pe diferite dorințe și să le folosiți corect. Acum, puteți fi sigur că nu vă înșelați, deoarece sunteți conduși de dăruire.

Întrebare: Atunci, de ce nu ne oprim aici?

Răspuns: Nu! Nu sunteți încă corectați, dar ați atins doar un nivel în care sunteți pregătiți să munciți cu dorințele care au fost sparte intenționat pentru ca să fiți în măsură să le corectați în scopul de a dărui.

Să presupunem că, Creatorul a creat o mașină și a spart-o în bucăți și că puteți să faceți ceea ce doriți cu aceste piese acum.  Există un manual anexat și prima parte este teoretică, ca de obicei, și descrie numai cum o persoană ar trebui să se pregătească de muncă. În această parte, puteți găsi matematică, fizică, mecanică, electronică, pe scurt, tot ceea ce trebuie să știți pentru a asambla o mașină.

Învățând asta, vă testați și urcați la nivelul Kadosh. Acum, puteți începe să asamblați mașina corect. Vor exista probleme pe parcurs, desigur, și veți face erori într-o parte sau alta, dar în ansamblu, sunteți pregătit de muncă.

Prin urmare, elevii lui Rabbi Șimon, autorii cărții Zohar, au fost atât de fericiți când au atins acest nivel deoarece, la acest nivel adevărata muncă a unei persoane începe.

Până acolo, sunteți ca un student care a obținut o diplomă în urma studiilor sale, dar care nu a dovedit încă în nici un fel. Totuși, aveți deja o bază spirituală cu care munciți.

Din kab.tv, ”Secretele Cărții Eterne”, 19.03.2014

Mișcarea laterală

Întrebare: Cum putem determina că putem trece la următorul nivel spiritual?

Răspuns:  Atunci când simțiți că nu aveți mai multă putere pentru a avansa și ați epuizat-o la nivelul actual, dar nu ați atins încă obiectivul, acesta este un semn că vă lipsește următorul nivel.

Cu alte cuvinte, vom atinge o anumită stare în dezvoltarea noastră spirituală în care ne lipsesc competențele pentru a atinge un nivel interior sau rămânem pur și simplu  la același nivel  astăzi unde eram  ieri și mâine vom rămâne la nivelul unde suntem astăzi. Ne lipsește combustibilul! Astfel, vom începe să avansăm lateral. Asta se numește auto-mișcare, folosind liberul nostru arbitru.

Scopul mișcării laterale este de a conecta toți oamenii în lume într-un întreg, o voință și o rețea care vor fi bazate în întregime pe uniunea corectă reciprocă între popoare. Apoi, Creatorul, atributul iubirii și dăruirii, se va dezvălui în această rețea.

Prin această rețea, vom transcende la un nou nivel de existență și vom schimba sentimentul nostru cu privire la lume și perspectiva noastră.

Din kab.tv, ”Secretele Cărții Eterne”, 26.03.2014

 

Exilul spiritual și fizic

De la Babilonul antic la distrugerea Templului, grupul lui Avraam a trecut prin mai multe stări diferite, urcări și coborâri. Asta se datorează egoismului care i-a forțat să se unească și astfel au dezvăluit legile anti-egoiste interioare ale naturii pe care le-au scris în cartea numită Tora. Tora este ghidul după care trebuie să trăim astăzi.

Cultivând relațiile corecte cu ceilalți, respectul, încrederea reciprocă și sisținerea, ei au dezvăluit o forță specială de uniune în această unitate, care este forța naturii. Această forță poartă în ea universul întreg și produce deplasarea sa spre armonie.

Aceasta a fost descoperirea majoră a descendenților grupului lui Avraam. Înțelegând forța fundamentală a naturii care provoacă dezvoltarea omenirii, au văzut procesele prin care ei se dezvoltă.

De-a lungul timpului, ieșind din sclavia Egiptului, s-au întors în țara lor numită Israel, țara celor care caută Creatorul, unde ei au construit un stat fondat pe iubirea celorlalți și legile încrederii reciproce. Aceste legi au fost introduse în viața zilnică prin Sinediu, care era un consiliu de înțelepți ce au atins un nivel ridicat de altruism, care le-a spus clar cum să avanseze și ce să facă. Astfel, înțelepții au tratat problemele populației făcându-i să avanseze. Persoanele existau în această stare înainte de vremea numită distrugerea Templului.

Timp de mai multe sute de ani și fiecare generație luptând împotriva ego-ului lor și ridicându-se deasupra, au ajuns la o stare în care un val neașteptat de egoism s-a produs în ei și nu puteau să-i facă față apropiindu-se unul de celălalt. Din cauza acestui egoism societatea s-a prăbușit. Apoi războaiele interne, neîncrederea și dezacordul au început, ducând la invazia de către greci apoi de romani. Astfel, drumul Statului Israel s-a încheiat.

Întregul grup de persoane a trecut din starea sa spirituală la exil, de la o stare de ”iubește aproapele ca pe tine însuți” la o coborâre la egoismul normal de zi cu zi. În viața lor fizică, exilul spiritual s-a manifestat sub forma exilului fizic. Romanii care au cucerit țara lui Israel au expulzat evreii care au fost forțați să înceapă secolele lor de rătăcire.

Ei s-au menținut în mod pur egoist pentru a nu pieri și pentru a supraviețui cumva, au trebuit să meargă din țară în țară, și au primit un adăpost temporar. Astfel cei 2000 de ani de exil a poporului evreu a avut loc.

Din ”Scurte povestiri”, kab.tv, 24.10.2014

Revelați Superiorul și nu veți regreta !

Întrebare: Senzația de Superior este percepută ca o plăcere?

Răspuns: Absolut. Senzația de Superior aduce mereu plăcere. Nu poate exista o persoană care dezvăluie Creatorul și să regrete. Superiorul este cel care determină întreaga lume; este AHP în interiorul căruia sunt ca un bebeluș în pântecul mamei. El creează întreaga mea realitate.

Dacă în plus față de lumea înconjurătoare resimt, de asemenea, pe cel care a creat asta, înseamnă că dezvălui Superiorul. În plus față de ceea ce pot percepe acum cu inima mea și mintea mea, absorb în proprietățile mele, dorințele și gândurile mele, în întreaga imagine a lumii trebuie să adaug un participant special.

Nu este o persoană, ci o altă forță care creează această lume, o organizează, o pune în mișcare cu un program special în ea, și o menține în această stare. Aceasta este puterea care m-a creat și lumea în care sunt, dar este mai sus de mine.

Prin urmare, oricare dintre revendicările mele, pentru mine și pentru lumea întreagă, sunt acuzații contra acestei forțe superioare, administratorul, Stăpânul. Se pare că nu puteți să-L vedeți în timp ce locuiți în aceste dorințe în care-I reproșați ceva. Dezvăluirea Superiorului se îmbracă mereu în recunoștință, iubire, o explozie de senzații frumoase.

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala, 17.11.2014, Scrierile lui Rabash

Mesia fiul lui Iosif și Mesia fiul lui David

Întrebare: De ce Mesia fiul lui Iosif trebuie ucis?

Răspuns: Rav Kook a scris: Mesia fiul lui Iosif dezvăluie importanța lui Israel singur, dar obiectivul Israel este de a reuni pe toată lumea într-o familie și a chema pe Domnul. Prin urmare, ”Mesia fiul lui Iosif este destinat să fie ucis și Mesia fiul lui David va învinge”.

Asta înseamnă că suntem încă în perioada Mesia fiul lui Iosif și necesitatea de a ridica valoarea Israel Yashar- El (direct la Creator) pe ansamblu și de aici, va veni timpul când vom uni întreaga lume, vom munci pentru Mesia fiul lui David.