Category Archives: Munca interioara

Viaţă şi moarte, partea 3

Viața și moartea din punctul de vedere al Cabalei

Întrebare:  Timp de mii de ani de dezvoltare a civilizației umane au existat un număr mare de credințe, de tot felul. Este surprinzător, dar și adevărat, că aproape toate credințele vorbeau despre viață după moarte. Toată lumea crede în asta. Ce spune Cabala despre asta?

Răspuns:  Cabala spune că viața nu este existența corpului nostru proteic și moartea acestuia, fiindcă ea este umplută cu forța superioară, indiferent de starea în care se află corpul nostru.

Cu alte cuvinte, avem ocazia să dobândim voința de a dărui, în afara noastră, ieșind din noi, înșine, din egoismul nostru. Iar când o persoană iese din sine și vrea să-i împlinească pe ceilalți, atunci în această stare primește împlinirea de Sus, pentru a o transmite altora. Și acea împlinire, care trece prin el către alții, este chiar viața.

De aceea, dorința mea de a împlini pe cineva din afara mea se numește viață. Vreau să împlinesc pe aproape toată lumea. Astfel, dacă mă raportez la ceilalți și, prin ei, la Creator într-un asemenea mod, atunci o Lumină mare trece prin mine și această Lumină, care mă umple, se numește viață.

Întrebare:  Atunci, ce este moartea?

Răspuns:  În lumea spirituală, moartea este o cădere din calitatea dăruirii, în calitatea primirii. Adică dorința de a primi pentru propriul bine, de a-ți zăvorî pentru sine toate plăcerile, este moartea spirituală.

Întrebare:  Înseamnă că dacă suntem acum în dorința de a primi, suntem morți din punct de vedere al lumii spirituale?

Răspuns:  Din punctul de vedere al lumii spirituale nu suntem morți, ci, pur și simplu, nu existăm deloc.

Întrebare:  O persoană determină prin sine, însăşi dacă este vie sau moartă în lumea spirituală?

Răspuns:  Da. Dacă a ajuns la starea de viață și atunci această calitate cade de la el și Lumina dispare, el spune că „Acum sunt în starea de moarte”.

Între timp, noi nu suntem în nicio stare, fiindcă, acum, în ceea ce privește stările spirituale, suntem considerați animale și nu oameni.

Întrebare:  Este posibil să spunem că existăm în potențial?

Răspuns:  Da. Putem ajunge la un grad spiritual și să devenim oameni, dar până atunci nu avem acest lucru în noi.

Întrebare:  Care este rădăcina spirituală a morții?

Răspuns:  Este o tranziție către o stare diferită. Cu toate acestea, nu este moartea. De fapt, nu există moarte, fiindcă moartea este considerată ca fiind absenţa dorinței de a dărui, care este natura Creatorului. Iar când dorinţa de a dărui se manifestă în noi, atunci o numim viaţă.

Din KabTV –  “Fundamentele Cabalei,” 1/14/19

Viață și moarte, partea 2

Cel mai sigur lucru în viață este moartea, iar cel mai nesigur lucru este ora acesteia

Întrebare: În conformitate cu proverbul latin “Cel mai sigur lucru în viață este moartea și cel mai nesigur lucru este ora acesteia”, într-adevăr, persoana nu are nevoie să știe ora morții sale, deși este interesant.

Cumpărând, să spunem, un bilet la loterie, el crede că va câștiga, deși șansele sunt de unu la un milion. Cu toate acestea, atunci când iese pe stradă, nu se gândește niciodată că ceva i se poate întâmplă, deși șansele sunt mult mai mari. Așa suntem aranjați!

Care este motivul pentru acest comportament?

Răspuns: Asta pentru că ne dorim lucruri bune pentru noi, înșine și nu pe cele rele. Prin urmare, noi nu evaluăm circumstanțele și acțiunile în mod corect. De regulă, noi credem că totul va fi bine.

Întrebare: Formula “maximul de plăcere cu eforturi minime” este programul existenței noastre?

Răspuns: Da, deoarece toată viața noastră este proiectată astfel încât să trecem prin stări de plăcere. În fiecare moment al existenței noastre, noi tot timpul ne punem pe noi, înșine în starea cea mai confortabilă.

De pe KabTV “Fundamentele Cabalei”, 1/14/19

Libertatea de alegere, partea 2

Impactul mediului

Întrebare: Conform Cabala, ereditatea și mediul sunt factori care îl influențează pe om la nivel inconștient.

În ceea ce privește ereditatea, totul este clar. Cât despre mediu, cel în care existăm ne influențează 100%? Adică, este posibil că noi să cădem sub influența lui?

Răspuns: Chiar dacă noi nu alegem într-un mod explicit un anumit mediu, ci suntem într-un oarecare contact cu el, tot ne influențează, mai mult sau mai puțin, explicit sau implicit. Mai mult, noi nici nu înțelegem cum ne punem sub influența lui. De fapt, poate nu vreau să fiu în contact cu el, dar el tot mă influențează mult.

Aici este necesar să se depună o muncă serioasă, pentru ca omul să realizeze că cel mai important lucru pentru noi este să ne înțelegem mediul înconjurătaro, ce îl influențează mai exact.

Câteodată, mediul în care existăm poate să ne influențeze mai mult decât oamenii, ne îndreată către anumite acțiuni, reacții, etc. De aceea, este necesar să se investigheze cu grijă impactul mediului asupra omului, prin toți parametrii: mineral, vegetal, animal și uman.

Întrebare: Asta înseamnă că și mineralul influențează omul?

Răspuns: Desigur. Vremea nu ne influențează dispoziția și starea de bine? Și orașul, sau casa în care trăim? Nu vorbesc acum de oameni, ci de restul, și în particular de natura minerală. Asta ne influențează cel mai mult.

Pune pe cineva în alt loc, pune un om în pădure sau la țară, și vei vedea o persoană complet diferită, pe măsură ce factorul naturii înconjurătoare este puternic.

Remarcă: Se spune că dacă ești lângă cineva în depresie, atunci depresia lui ți se poate transmite și ție. Și chiar mai mult, dacă ești într-o societate depresivă.

Comentariul meu: Absolut.

Din KabTV, emisiunea ”Fundamentele Cabala„ 2/4/19

Alege factorul exterior!

Doar omul are liber arbitru, deoarece el sau ea pot folosi un factor exterior care le permite să aleagă direcția dezvoltării lor. Imaginează-ți că un bob de grâu ar avea oportunitatea de a alege cum să crească într-un spic de zece boabe și să decidă între care boabe. Grâul nu poate să aleagă, dar noi putem, deși suntem în aceeași stare. Însă noi avem oportunitatea să ne întoarcem spre factorul special care ne vă dezvolta și asta se numește liberul nostru arbitru.

Dacă nu este nicio liberă alegere, atunci doar grâul și nimic altceva poate să crească din bobul său de grâu. Cu toate acestea, noi avem oportunitatea să devenim ființe umane mulțumită unui factor exterior. Prin urmare, noi trebuie să găsim ce este acest factor exterior, ce poate face și cum îl putem trezi? De asemenea, noi trebuie să înțelegem de ce avem nevoie de acest factor exterior, deoarece el este împotriva tuturor dorințelor noastre, împotriva naturii noastre. Reiese că trebuie să ne convingem pe noi, înșine, iar asta necesită un mediu care ne va ajuta să depășim toate dificultățile și să dovedească faptul că această străduință se merită. Este foarte dificil să ne obținem libertatea. 1

Factorii exteriori au un impact imens asupra unei persoane, fiindcă noi transmitem gândurile, dorințele, aspirațiile, scopurile și valorile noastre altor oameni și primim același lucru de la ei. Așa se dezvoltă  umanitatea sub influența societății. De luat în considerație în mod special este influența mediei care distruge omul.

Un factor exterior nu poate să afecteze o persoană în mod direct, ci indirect, pe o cale ocolitoare și are un efect foarte serios. 2

Din partea a 3-a a lecției zilnice de Cabala 1/2/20, Scrierile lui Baal HaSulam “Libertatea”

1 Minutul 34:40

2 Minutul 38:12

Ce trebuie să repar?

Trebuie să te bucuri că îţi vezi lipsurile, pe fondul grupului de zece. Caut să văd cum mă deosebesc de grupul de zece, de prieteni și ce trebuie să repar pentru a deveni egal cu ei. Descopăr întotdeauna ceea ce îmi lipsește pentru a deveni ca un prieten sau ca altul, iar „invidia înțelepților crește înțelepciunea”, deoarece există ceva de încercat și ceva de cerut. Deci, lucrăm cu toții până când cererile noastre se vor transforma într-o adevărată rugăciune. 1 (Minutul 1:10)

Din prima partea a Lecției zilnice de cabala 12/10/19,

Viața și moartea, partea 5

De ce trebuie să ne naștem din nou?

Întrebare: Este posibil să spunem că, în afară de reînnoirea constantă a Reshimot (date genetice informaționale), o persoană trebuie să- și schimbe corpul fiziologic la fiecare câteva zeci sau sute de ani, pentru a se naște din nou într-un mediu diferit și a se conecta cu diferite suflete, oameni?

Răspuns: Da, este necesar.

Întrebare: Deci înțeleg corect acest lucru?

Răspuns: Mai mult sau mai puțin. În lumea noastră, nu putem folosi vocabularul nostru pentru a exprima ceea ce se întâmplă de fapt în lumea spirituală. Cu toate acestea, cel puțin imaginează-ți-o în acest fel.  Adevărul este că din această cauză, începem să facem un calcul: ce mi se întâmplă, ce ar trebui să fac?

Întrebare: O persoană trebuie să moară pentru ca cunoștințele și experiența pe care le-a dobândit în această lume să treacă la sentimente? De exemplu, Baal HaSulam oferă un exemplu cu grâul: cerealele trebuie să putrezească, astfel încât să încolțească și să crească.

Răspuns: Da. Asa este. În acest fel, există o tranziție de calitate la cantitate sau, invers, cantitate la calitate. O persoană trăiește aproximativ 80 – 100 de ani și tot ce a dobândit, toate experiențele sale, sunt întruchipate în urmașii săi.

Întrebare: Unde se păstrează toate acestea?

Răspuns: Datele informaționale există în câmpul de informații din jurul persoanei.

Întrebare: Acest câmp este comun pentru toată lumea sau are fiecare al său?

Răspuns: Fiecare are câmpul său personal și există un câmp comun pentru toată lumea și care ne conduce pe toți. Vedem chiar și în lumea noastră cum ne dezvoltăm: întreaga umanitate este atrasă undeva, dar fiecare are propriul destin personal.

Metoda corecției, partea 6

De dragul aproapelui sau de dragul Creatorului?

Întrebare: Baal HaSulam scrie că metoda Cabala implică două părți. Prima parte este corecția relației unei persoane cu Creatorul, iar a doua parte este corecția relației unei persoane cu prietenul ei. A doua parte este preferabilă. În etapele timpurii ale dezvoltării este mai importantă.

Baal HaSulam scoate în evidență un lucru foarte interesant și anume că nu este nicio diferență dacă persoana lucrează de dragul prietenului ei, ori de dragul Creatorului, deoarece tot ce este în afara sa o simte ca inexistent.

De ce nu este nicio diferență între munca pentru Creator și pentru o altă persoană?

Răspuns: Este așa deoarece trece dincolo de limitele egoismului meu și nu contează pentru mine pentru cine lucrez. Dacă alegi de cine să te ocupi, de la cine să primești, atunci, desigur, Creatorul este mai preferabil decât o altă persoană. Însă dacă tu dai cuiva din afara ta, din afara egoismului tău, atunci nu contează spre cine se duce.  Dacă mie nu imi iese nimic din asta, se duce undeva în infinitate.

Întrebare: Este vreo diferență dacă este Creatorul sau doar o altă persoană, chiar și una foarte importantă?

Răspuns: Ce contează dacă acolo nu este nimic pentru mine ? Este goliciune.

Întrebare: Și dacă este ceva?

Răspuns: Atunci asta nu mai este dăruire. Dăruirea în sine trebuie să fie importantă, dar nu contează dacă este pentru aproape sau pentru Creator. Exact dăruirea este proprietatea Creatorului.

De pe KabTV “Fundamentele Cabalei”, 2/7/19

Libertatea de alegere, partea 1

Patru factori determină alegerea noastră

Observaţie:  Privind viața noastră, vedem că nu alegem prea des ceva în ea. Poate ni se pare așa, dar chiar și studiile recente pe acest subiect ne arată că nașterea, moartea, trăsăturile de caracter și chiar punctele de vedere politice sunt determinate de societate sau sunt definite genetic. Se dovedește că natura nu ne lasă de ales.

Cel mai mare cabalist al secolului XX, Baal HaSulam, a scris un articol despre acest subiect, „Libertatea”, unde descrie patru factori care influențează dezvoltarea noastră și determină alegerea noastră. Primul factor este denumit „fundamentele unei persoane” sau informațiile sale ereditare.

Comentariul meu: Într-adevăr, există înregistrări informaționale în fiecare dintre noi. În Cabala ele sunt numite „Reshimot.””.

Observaţie:  Baal HaSulam spune că ideile, gândurile și opiniile își pierd toate formele anterioare, iar la naștere ajung în oameni sub formă de calități. Pe acestea nu le alegem. Ele sunt inerente naturii.

Al doilea factor este mai interesant: calitățile neschimbate, care înseamnă că fiecare fundație conține calități care se schimbă, iar altele rămân neschimbate.

Comentariul meu:  O persoană se naște cu anumite trăsături, cu un anumit caracter. În acest cadru, el poate schimba ceva, dar nu poate schimba cadrul. Vedem chiar astfel de înclinații în propria noastră experiență și în viețile noastre, dar care nu pot fi schimbate.

Observaţie:  Baal HaSulam oferă un exemplu: grâul va crește întotdeauna din grâu.

Comentariul meu:  Da. Nimic altceva nu va funcționa. Sub influența mediului sau a altor influențe, putem schimba anumite calități interne ale unui bob, dar nimic altceva decât atât. Depinde în ce mediu este amplasat bobul.

Întrebare:  Acesta este al treilea factor: atunci când proprietățile stabilite de natură se pot schimba sub influența mediului.

De exemplu, dacă o persoană care este zgârcită, prin natură, este plasată într-un anumit mediu în care există bogăție, atunci este absolut posibil ca această proprietate din el să se schimbe la extrema opusă sau să nu se dezvolte deloc.

Al patrulea factor care determină etapele de dezvoltare ale creației este influența externă: climă, încălzire globală, crize etc. Presupunem că dacă trăim într-o societate normală și totul este în regulă, atunci influenţa externă este stabilă. Dar dacă începe criza globală și apar problemele, atunci, probabil, se va schimba.

Cum afectează o persoană, acești patru factori?

Răspuns:  Simultan și uneori în combinații de neînțeles. Nu înțelegem clar ce se întâmplă aici.

Tot ce trebuie să clarificăm este cât de dependenți suntem de ele și în ce stare putem acționa asupra lor în mod selectiv, cu o anumită direcție, pentru un scop specific.

De cea mai mare importanță este modul în care putem identifica ceea ce este de dorit să primim de la noi, înșine sau de la ceilalți. De exemplu, primirea de la copii, din educație și cum să îi influențezi în fiecare moment, la ce nivel etc.

Întrebare:  Deci, mediul este singurul factor pe care îl putem schimba?

Răspuns:  Da. Totuși nu este vorba despre mediul obișnuit. În primul rând, trebuie să ne stabilim scopul final, să înțelegem ce vrem să obținem din acțiunile noastre. Poate că vom investi mult în educație și în final nu vom obține altceva decât un zero, în funcție asupra a ceea ce ne concentrăm și ce vrem să schimbăm.

Aici trebuie să înțelegem unde este granița capacităților noastre, pentru ce avem cele mai optime mijloace și cum putem aborda o persoană, astfel încât ea, însăși să ia parte la schimbările sale. Totul aici depinde nu numai de noi, ci de obiectul însuși și de mediu.

Din KabTV „Fundamentele Cabalei”, 4/4/19

 

Cheia Succesului: Arvut (Garanția reciprocă)

Încă nu ne putem îndepărta de dorința noastră de a ne bucura, nu am ajuns la deznădăjde și nu am strigat din această muncă în robia către Faraon. Trebuie să vedem că suntem de partea egoismului, în fața unei prăpăstii, de cealaltă parte fiind libertatea de Faraon, de a mă mai gândi la mine, de a căuta în mod constant propriul meu beneficiu. Când ne dăm seama că nu suntem în stare să sărim peste acest abis, atunci vom striga. Trebuie să ne adunăm toate eforturile pentru a simți această disperare comună.

Când simțim că egoismul comun ne ține în sclavie și ne împiedică să plecăm și să sărim peste prăpastie când vrem să fugim de Faraon, pentru a deveni oameni liberi și nu sclavi ai egoismului, atunci vom striga. Iar acest strigăt, în sine, este deja eliberare.1(Minutul 8:20)

Întregul nostru grup global Bnei Baruch aparține acelei părți a sufletului comun, care acum primește o trezire prin iluminarea generală din lume. Prin urmare, am adunat și am organizat un grup care dorește să-l dezvăluie pe Creator. Creatorul aduce o persoană într-un grup, îi pune în mână norocul, apoi alegerea este a mea: să o aleg sau nu, să urmez calea luminii sau calea suferinței.

Cu toții avem un destin, deoarece prin acțiunile noastre în grup trezim o scânteie comună care ar trebui să fie dezvăluită în conexiunea noastră unul cu altul, ca simţirea forței superioare. Acest sentiment este din ce în ce mai aproape, deoarece cu fiecare zi care trece îndeplinim din ce în ce mai mult condițiile necesare pentru a-l simți pe Creator, împreună.

Este cu adevărat un miracol care ni se întâmplă, deoarece o astfel de stare, o astfel de muncă, nu există de mii de ani! Și deși facem corectări mici, mișcându-ne treptat, cu pași minusculi, aceasta este o corectare generală chiar la baza creației, spre deosebire de o corectare particulară a unui individ. Există momente în care indivizii încep să simtă o mică trezire spirituală, dar aceasta nu este o corectare. Trăim în era lui Mesia și, în funcție de cererea vremii, trebuie să conducem o corectare generală și să o transmitem poporului Israel și întregii umanități.

Aceasta este o cale mult mai dificilă și treptată în comparație cu munca individuală a generațiilor trecute de cabaliști, dar duce la o corectare autentică a creației, a lui Adam HaRishon. Și, pe măsură ce avansăm, vom vedea cum vom realiza țelul creației.2 (Minutul 19:30)

Garanția reciprocă (Arvut) este cheia succesului, fiindcă nu mai este nevoie de nimic altceva. Acesta este singurul lucru care lipsește din sistemul lui Adam HaRishon pentru a-l conecta înapoi, după spargere. Toate părțile sufletului sunt deja acolo, precum piesele de motor care trebuie doar asamblate. Ordinea corectă de conectare și comunicare între noi se numește garanție reciprocă. Trebuie doar să ne apropiem toate detaliile unul de celălalt și să le introducem în activitatea comună. Nu are nicio legătură cu materialul în sine, deoarece este necesar să se stabilească conexiuni, în interiorul acestuia.

Totul se rezolvă în gând. Creatorul ne permite din nou să simțim din ce în ce mai mult separarea noastră și să încercăm din nou să ne unim și să obținem unitatea. Deci, avansăm treptat până când primim măsura completă.3(Minutul 23:10)

Din partea a doua a  Lecţiei zilnice de Cabala 12/10/19, Scrierile lui Baal HaSulam, „Arvut (garanția reciprocă)”

Metoda corectării, partea 5

De ce nu ne-a adus Creatorul la existență, corectaţi?

Întrebare: În articolul „Dragostea pentru Creator și dragostea pentru ființele create”, Baal HaSulam scrie că o persoană trebuie să împlinească o singură acțiune practică, o corectare în raport cu cei din jurul său, ceea ce îl va determina să se contopească cu o putere mai mare.

Apoi se pune întrebarea: Nu ar fi putut Creatorul sau natura să ne creeze deja corectaţi, fără să ne străduim cu toate aceste acțiuni de la început?

Răspuns:  Atunci nu am mai simți unde suntem. Ca ființe create, ne simțim doar în două stări opuse: întuneric – lumină, bine – rău, dulce – amar etc. Nu putem să ne simțim doar în una dintre ele. Aceasta nu există în natură. Prin urmare, suntem obligați, pe de o parte să absorbim toate proprietățile negative, iar pe de altă parte toate cele pozitive și să rezolvăm această problemă sistemică dintre ele.

Întrebare:  Adică, Creatorul nu ne-a putut crea deja corectaţi. Aceasta înseamnă că există ceva ce El nu poate face?

Răspuns:  Vom accepta acest lucru deocamdată și atunci vom înțelege motivul pentru care El a făcut-o. Poate că nu este clar acum, de ce El nu ne-a putut crea diferit, nu pentru că El nu a fost capabil, ci pentru că altfel am fi insensibili. A simți o singură stare înseamnă să nu simți nimic. Totul este perceput doar în contrast, doar în comparație.

Din KabTV „Fundamentele Cabalei”, 2/7/19