Cel mai mare portal de ştiri de ultimă oră din Israel mi-a publicat articolul „Zece triburi pierdute”
Lumina trece prin ferestrele unei mici colibe de cărămidă şi iluminează un grup de bărbaţi africani îmbrăcaţi în veşminte albe. Unul îşi închide ochii şi strigă cu un accent ebraic puternic: „Oseh shalom!”
„Aleluia!” răspunde mulţimea.
El strigă din nou: „Oseh shalom!”
Ei toţi împreună răspund „Aleluia, cel care face pace în ceruri.”
În felul ăsta poporul Igbo se roagă împreună cu sunete de tânjire în vocile lor pentru ţara Israel.
Tribul Igbo trăieşte în regiunea Biafra din sud-estul Nigeriei şi este estimat că are un număr de cam 20 de milioane de persoane. Zeci de mii dintre aceştia se identifica ca evrei, practic vorbind. Un număr semnificativ al acestui trib Igbo sunt evrei ortodocşi, practică circumcizia, citesc Tora, poarta kipa şi şaluri de rugăciune.
Pe parcursul generaţiilor, multe triburi indigene şi grupuri etnice de pe fiecare continent s-au identificat ca posibili descendenţi ai celor zece triburi pierdute, care au fost exilate după cucerirea Regatului Israel de către Asiria în anul 722 I.E.N., iar soarta lor rămâne necunoscută până în această zi. Tribul Igbo şi alte grupuri pot fi parte din cele zece triburi pierdute al Israelului? Cum am putea să determinăm care dintre aceştia sunt evrei?
Simbolurile, ritualurile şi obiceiurile pot indica în mod definitiv că o persoană sau un trib să fie evrei? Pentru a urmări rădăcinile evreilor, oamenii de istorie şi oamenii în genetică trebuie să intervină, cât şi autorităţile, pentru a dezbate pe chestiuni religioase? Înţelepciunea Cabala vede răspunsul la întrebarea „Cine este evreu?” dintr-o perspectivă mai profundă, care ne cere să privim înapoi la regatul Babilonului antic, la leagănul umanităţii în acel moment, unde a început iudaismul.
Cam în urmă cu 3800 de ani în Mesopotamia, care a fost o regiune bogată localizată în Iracul de astăzi, umanitatea a început să trăiască unul lângă altul în frăţie, cu un sens al destinului comun, ca o mare familie universală. Fără să aspire la mari cuceriri, societatea păgână a acelor zile satisfăcea micile dorinţe a membrilor ei pentru o viaţă paşnică, adăpost şi alimente de bază. Ei au stabilit o societate agricolă prosperă, care a existat netulburată, ca un singur corp.
Dintr-o dată, viaţa s-a schimbat în Babilon. Dorinţa de a primi plăcere, „egoismul”, în mod natural a început să crească şi să se dezvolte, cerând plăceri din ce în ce mai mari de la viaţă. Ego-urile în creştere au început să se ciocnească, provocând separare, îndemnând pe fiecare să-l vadă pe celălalt numai în termeni ai propriului beneficiu, chiar dacă era pe seama celuilalt.
Tulburat de dezintegrarea societăţii, un preot babilonian numit Abraham a început să investigheze serios de ce babilonienii au încetat să se mai iubească între ei. În procesul explorării sale, el a descoperit sistemul natural care conectează toţi oamenii sub conducerea unei singure forţe înconjurătoare: iubirea. A descoperit că rădăcina urii umane stă în dezvoltarea egoului şi a dezechilibrului său.
Abraham a înţeles că pentru a echilibra puterea negativă a egoismului, este necesar să trezească această forţă pozitivă a iubirii şi a conexiunii înnăscută în natură. Cu alte cuvinte, efortul comun de a construi relaţii bune, în ciuda şi deasupra respingerii egoiste, deschide un nou spaţiu spiritual între oameni, în care un sens al deplinătăţii şi armoniei este găsit. Descoperirea strălucitoare a lui Abraham şi modul de a o realiza a fost alcătuită ca înţelepciunea Cabala. Entuziasmat de descoperirea sa, Abraham a investit într-o campanie largă pentru a răspândi înţelepciunea printre toţi locuitorii Babilonului antic.
Aşa cum a explicat Rambam, zeci de mii au venit în ţara Israel din toate triburile şi clanurile, reprezentând toate cele 70 de naţiuni ale lumii şi au format fundaţia pentru construirea naţiunii Israel. Restul locuitorilor Babilonului antic s-a împrăştiat pe pământ și s-a dezvoltat în aproximativ 70 de naţiuni.
Poporul evreu nu este un popor ca o altă naţiune, bazată pe numitorii comuni ai zonei rezidenţiale, ai relaţiilor familiale, a originii sau culorii. Discipolii lui Abraham au fost, în schimb, un conglomerat de oameni diferiți al cărui numitor comun a fost o bază ideologică. Acest grup special, mai târziu, avea să se numească „Israel”, care este derivat din cuvintele „Yashar-El” (Direct către Dumnezeu), adică o dorinţă îndreptată direct către puterea care conduce realitatea.
De atunci şi pe parcursul istoriei, oricine se alătură Israelului, pe baza aceluiaşi principiu unificator, era binevenit. Francezii, italienii, africanii, japonezii – oricine din lume – au fost şi puteau fi evrei. Cabala explică faptul că poporul evreu nu este o naţiune ca cele 70 de naţiuni ale lumii. Iudaismul este o ideologie, respectiv atitudinea unei persoane faţă de ceilalţi. Deşi evreii au trăit şi s-au căsătorit între ei, ca un grup relativ mic de-a lungul generaţiilor şi au obţinut o formă exterioară similară, totuși, atunci când se descoperă cele zece triburi pierdute, nu genele vor fi cele care ne vor lega, ci ideologia. Forma exterioară a celor zece triburi, cu siguranţă, va părea diferită de cei pe care îi vedem astăzi ca evrei, însă între ei, toţi, vor fi un spirit al solidarităţii reciproce, combinat cu iubirea Sionului.
Trezirea şi manifestarea celor zece triburi depind de trezirea evreilor, înşişi. În măsura în care evreii devin din ce în ce mai conectaţi, unitatea lor va fi proiectată în reţeaua de conexiuni care leagă împreună toată viaţa, iar asta va face ca triburile să iasă din ascunzătorile lor. În acelaşi timp, unitatea evreiască va construi un fel de „pântec”, un mediu capabil să absoarbă cele zece triburi pierdute, în care acestea se vor naşte.
În măsura în care citeşti aceste rânduri, dragă cititorule şi dacă îţi doreşti să simţi singura forţă care lucrează în creaţie, Bnei Baruch, organizaţia noastră mondială, care predă înţelepciunea antică a Cabalei, îi salută călduros pe toţi aceia care tânjesc să cunoască sensul vieţii prin conexiunea noastră ca o singură familie umană.
Filed under:
Spiritualitate
|
Add Comment/Ask Question→
O viaţă nouă nr. 120 – Unicitatea abordării integrale
O viaţă nouă nr. 121 – Dezvoltarea spre conexiune în forţa de muncă
Subiectul de studiu al Înțelepciunii Cabala îl reprezintă acțiunile Creatorului care ne dau nouă posibilitatea să-L asamblăm din părți: din gândurile noastre, din dorințe, din tot felul de acțiuni, din diferențe ireconciliabile, din greșeli și succese. Lucrul principal este că, din toată această muncă de dezasamblare și asamblare, ajungem să-L înțelegem, să-L simțim și să fim ca El. Aceasta este unicitatea muncii noastre, spre deosebire de alte eforturi diferite ale acestei lumi.
Întrebare:
Întrebare:
Viaţa este un joc. Este aşa peste tot şi întotdeauna. Aceasta este determinată de natură pe toate nivelele. Pentru a creşte, schimba, a se construi pe sine dialectic şi pentru a se dezvolta conştient, o persoană trebuie să fie în acest joc!
Întrebare:
Întrebare:
Rabaș, „Referitor la importanța prietenilor”: „Putem vedea că omul este capabil să observe greșeli în copiii vecinilor, dar niciodată în ai lui. Și când cineva menționează oarece greșeli la copiii săi, omul imediat rezistă în fața prietenului său și începe să declare meritele copiilor săi.”