Tag Archives: Zohar

Viaţa în pânza universului

În timp ce citeşti Zoharul, nu trebuie să uiţi că el vorbeşte de legăturile dintre noi. Cei răi şi cei drepţi, o seară de sâmbătă şi zile ale săptămânii, zi şi noapte, nemişcatul, vegetalul, şi natura animală, omul, Templul, un câmp şi un copac, toate aceste cuvinte descriu numai tipurile de conexiune dintre suflete, conexiunile lor la nivelul nemişcat, vegetal, animat şi vorbitor.

Ei nu vorbesc despre nimic altceva, pentru că nimic altceva nu există. În interiorul acestei conexiuni, în funcţie de tipul ei, noi experimentăm lumea. Combinaţii de forţe, legând sufletele împreună ne desenează imaginea lumii pe un ecran pentru noi. Astfel percepem noi realitatea.

Cărţile cabaliste descriu numai conexiunea dintre noi, deoarece nu există nimic altceva despre care să scrii. Nu este nimic altceva şi lumile sunt descrieri ale nivelelor de conexiune între suflete.

Există o dorinţă de a simţi plăcere, fără formă, şi ce este descris, sunt stagiile transformării ei pentru a se conecta cu alţii. Unindu-se cu alţii, făcând eforturi, şi atrăgând Lumina Reformatoare, discernăminte şi împliniri, creatura descoperă pânza de conexiune dintre toate părţile ale unui suflet întreg, Malchut a Infinitului. Despre asta citim noi.

Cabaliştii nu percep nimic mai mult. Creatura percepe realitatea detaşată de conexiunea cu ceilalţi şi o denumeşte lumea asta, sau se simte legată de ceilalţi prin forţa de a dărui ce îi dă viaţă, şi în cazul ăsta, lumea superioară îi este revelată.

Lumea superioară este relaţionarea cu ceilalţi şi tot ce găsesc în ei. Ce găsesc? Este proprietatea de a dărui. La aceasta se face referire prin “a dărui pentru a dărui”. Relaţiile de acest fel sunt descrise prin “nu fă altora ce urăşti să ţi se facă.” Mai târziu relaţiile devin mai puternice, şi simţim dragostea în ele, şi sunt descise prin “iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi.”

Relaţiile de dăruire conduse de principiul “Nu face celorlalţi ce urăşti să ţi se facă” sunt considerate ca fiind al doilea templu, nivelul Bina, Mochin de Neshama. Relaţiile de tipul “iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi” sunt considerate ca fiind primul Templu, nivelul Mochin de Haya.

Totul vorbeşte doar de legăturile dintre omanei. Toate cuvintele pe care le putem folosi, întreaga realitate pe care o putem revela, totul nu este nimic mai mult decât conexiunea dintre oameni.

Lipsa de conexiune în care trăim ne apare sub forma acestei lumi. Vederea mea, percepţia mea în reţeaua egoistă dintre toţi, la nivelul minim, este văzută ca fiind această lume. În consecinţă, eu descopăr legătura puternică, reală, egoistă dintre noi, ca fiind linia stângă, o klipa (carapace, forţă impură).

Totuşi, nu avem o altă percepţie sau înţelegere, o altă realitate sau existenţă, cu excepţia conexiunii dintre noi, fie ea bună sau rea. Cartea Zohar vorbeşte numai despre aces tip de conexiune.

Despre ce altceva mai pot Cabaliştii să scrie? Nu este nimic altceva în realitate tot ce îmi pare mie ca fiind nivelele nemişcat, vegetal, animal sau uman, diferite obiecte, acţiuni, gânduri, decizii, construcţii, mobilă şi vehicule, toate acestea, dacă ne putem imagina, sunt relaţii interumane în formele lor corecte şi incorecte.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabalan 2/27/2011, “Introducere la cartea Zohar”.

Franghia spre lumea spirituala

Intrebare: Este “Segula(forta miraculoasa) o baza pentru intreaga crestere?

Raspuns: Segula este baza de pornire deoarece lumea spirituala este opusa lumii noastre, si astfel, este complet detasata de ea. Lumea spirituala nu este conectata cu nimic din lumea fizica. Nu poti face nimic cu lumea spirituala : nici sa atragi forte din ea, nici sa o afectezi in vreun fel. Nici fisele, nici « miracolele », nici atele rosii nu te vor ajuta sa contruiesti podul intre lumi.

Un contact prin care poti evoca impactul spiritual asupra ta este format doar legandu-te corect de profesor, textele cabaliste si grup cu conditia ca le folosesti ca sa iti dezvolti intentia, nevoia vitala si intelegerea a ceea ce doresti sa obtii in urma studiului.

Apoi, studiind cu un profesor, cu grupul potrivit si cu cartile autentice de Cabala, iti actualizezi intentia. Si daca asta nu te va ajuta, nimic nu te va ajuta. Daca nu ar fi existat Segula in lumea noastra, omul ar fi ramas un animal.

De aceea este atat de important pentru noi sa apreciem ceea ce inseamna aceste trei componente : profesorul, cartile si grupul si cum trebuie sa ma influenteze impreuna in garantia reciproca. Toate acestea se concentreaza pe necesitatea de a atinge spiritualitatea. Si spiritualitate poate fi obtinuta in timpul studiului care contine forta ascunsa. Aceasta forta trebuie sa lucreze pentru mine daca i-o cer.

Din partea a 4a a Lectiei zilnice de Cabala 2/23/2011, “Introducere la Panim Meirot uMasbirot

Prin prisma a doua dorinte

Trebuie sa ne schimbam pentru a-l putea atinge pe Creator intrucat il atingem in vasele noi ale perceptiei, in noile dorinte. Evident, dorintele in sine nu sunt noi, dar se conecteaza in interiorul nostru intr-un nou mod.

Avem dorinta de a primi placere si dorinta de a darui. Pentru a putea revela Creatorul, trebuie sa cream o astfel de conectare intre aceste dorinte in interiorul nostru care sa ne ajute sa il recunoastem. Creatorul are 125 forme consecutive de revelare, cand se revelaza din ce in ce mi aproape, mai mai precis si mai precis. Sunt 125 grade, de-a lungul carora urcam si il putem simti din ce in ce mai mult.

Cum il gasim pe Creator? Cu cat mai repede cream o conectare intre dorinta noastra de a primi placere si dorinta de a darui, unde dorinta de a darui va conduce peste dorinta de a primi la primul grad spiritual, dandu-i o forma asemanatoare Creatorului, il vedem instantaneu pe Creator prin aceste dorinte si unitatea lor.

Cu alte cuvinte, trebuie sa creez in interiorul meu proprietatea comuna intre dorinta de a ma bucura si dorinta de a darui astfel incat sa devina identice, egale, si adecvate Creatorului  la inceput, cea mai mica forma a revelatiei Lui. In acest caz, voi vedea, voi intelege si Il voi simti.

In lumea noastra, exista diferite fenome de asemenea. Ca sa le inteleg, trebuie sa devin mai inteligent, sa obtin simturi in plus, sa studiez mai mult. Apoi, voi incepe sa simt ce se intampla, in ce fel, si ce sunt aceste fenomene.

La fel se intampla in intelepciunea Cabalei. Pentru a trezi fuziunea, o raspandire reciproca a dorintei de a primi si a dorintei de a darui in fiecare din noi la primul grad spiritual si mai departe, la toate cele 125 grade, am nevoie de Lumina care sa faca aceste schimbari in mine. Eu singur nu pot face schimbarile deoarece ma aflu la cel mai mic grad; Nu am nici cea mai mica idee a ceea ce trebuie sa devin la urmatorul, ca si un copil care nu stie cum va arata peste un an.

De aceea ni s-a dat studiul. Trebuie sa stam si sa invatam de la sursele autentice, iar cea mai puternica sursa  de la care putem atrage Lumina este Cartea Zohar. Cand studiem aceasta carte impreuna, este „credinta deasupra ratiunii”, daca in timp ce facem asta toti se gandesc la cum sa se uneasca cu ceilalti. Asta pentru ca in conectarea dintre noi, cream forma Creatorului, potrivirea corecta dintre dorinta de a primi si dorinta de a darui astfel incat dorinta de darui sa conduca dorinta de a primi, adandu-i astfel forma corecta.

Daca as vrea ca asta sa se intample in timpul studiului, este suficient. Nu exista o porunca mai mare, si nu exista nimic mai vital. In acest caz, atrag Lumina iar ea va aranja aceste dorinte pentru mine.

Lumina este cea care face asta. Nu am nevoie sa stiu nimic altceva. Asa cum un copil mic doreste sa creasca si de aceea alearga, se joaca si face tot ce poate. La fel si eu, asemenea copilului, fac tot ce este necesar ca sa fac Lumina sa apara, sa ma reformeze, sa me duca inapoi la sursa, la Creator.
Din prima parte a  Lectiei zilnice de Cabala  2/18/2011, “Introducere la Cartea Zohar”

Lumina este otrava pentru egoism

Intrebare: Spui ca Zohar este singurul mijloc care ne ajuta sa obtinem corectia si sa ne unim. Dar nu este clar cum lumea il poate folosi deoarece este imposibil sa intelegi ceva din aceasta carte !

Raspuns: Dar si in lumea noastra ne corectam folosind aceleasi mijloace neclare! Merg la doctor fara sa inteleg ceva din tratament sau termeni. Omul asta infige ace in corpul meu si scoate sange afara printr-un tub si eu chiar il platesc si ii spun « multumesc » !

Apoi el imi prescrie ceva chimicale pe care sa le iau, nimic altceva decat otrava. Desigur, trebuie ca stii ca toate medicamentele sunt otrava ; de fapt chiar simbolul medicinei este sarpele cu o cupa de otrava. Platim o gramada de bani pentru aceste medicamente si nu intelegem cum functioneaza, si nu am nici un dubiu ca totul se bazeaza pe otrava. Dar o inghit si ma ajuta ! Ma fac bine !

Corpul meu s-a imbolnavit si ii dau mai multa otrava, si dintr-o data redevin sanatos. Poti sa-mi explici asta ?! Dar asa functioneaza ! Vezi ceva logic in asta?

In acelasi fel, trebuie sa injectam “otrava” in noi pentru ca Lumina superioara este cea mai reala otrava care exista pentru noi. Trebuie sa o luam in interiorul nostru si ne facem bine ! Ne trebuie ceva complet opus naturii noastre si ne pare complet ilogic.

Dar chiar si in lumea noastra sa iei medicamente este ilogic, cu atat mai mult in lumea corectia spirituala. Spune-mi, chiar am nevoie de Lumina superioara care sa ma invate sa daruiesc iubire aproapelui ? Mi se pare gretos doar sa ma gandesc la asta. Nu vreau sa vad pe nimeni si urasc pe toata lumea, blestem intreaga viata si pe Creator. Dar mi s-a spus ca trebuie sa adaug putin mai multa otrava si sa aduc Lumina, Creatorul mai aproape de mine.

Dar ce aduc mai aproape? Forta daruirii, Lumina care pare sa aduca mai mult din ceea ce urasc ! Si exact asta nu vreau ! Asta este un negativ dublu, opus peste opus – si asta este intreg scopul si logica ! Este doar putin mai greu pentru noi sa intelegem asta.
Din partea a 4a a Lectia zilnica de Cabala 2/23/11, “Introducere la Panim Meirot uMasbirot”

Lumina pentru „intelepciunea inimii”

Singurul lucru pe care il putem lua din studiul nostru, este de a-l transforma intr-o « calitate miraculoasa » (Segula), ca sa atragem Lumina care Reformeaza la noi. De aceea alegem sa studiem cartile recomandate de catre Cabalisti, oameni care deja si-au realizat corectia, au atins revelatia Creatorului, adeziunea cu El, atingerea superioara si s-au intors la radacina sufletului lor.

Ca sa spunem asa, ei au avut grija de sarcinile lor, care sunt obligatorii fiecarei persoane in aceasta lume si au ajuns la starea lor finala corectata, Gmar Tikkun, lumea Infinitului, unitatea cu Creatorul. De aceea ascultam instructiunile lor si ceea ce ne sfatuiesc este sa studiem doar carti Cabaliste pentru ca ele contin Lumina care Reformeaza.

Lumina continuta de alte carti care de asemenea vorbesc despre lumea spirituala (Torah, Mishnah si Talmud) nu sunt suficient de puternice ca sa trimita sufletul la sursa. Asta nu inseamna ca nu contin spiritualitate ! Toate au fost scrise de mari Cabalisti care au ajuns la atingerea spirituala, dar aceste carti nu intentioneaza sa ne dea forta corectiei. De aceea le folosim ca mici ajutoare, in timp ce intregul studiu se bazeaza pe Cartea Zohar impreuna cu comentariile lui BaalHaSulam, la fel ca si Talmud Eser Sefirot.

Acestea sunt cartile care ne aduc Lumina care este cea mai potrivita pentru sufletele generatiei noastre si au forta de a ne corecta. O persoana care studiaza aceste carti este numit intelept sau student al unui intelept (Talmid Hacham) pentru ca invata de la Creator (inteleptul) despre calitatea daruirii. Acea persoana are « inima inteleapta » pentru ca doreste sa isi corecteze inima, dorinta sa de a se bucura pentru a se transforma intr-un vas pentru Lumina Hochma.

In acest fel privim studiul, grupul, profesorul, diseminarea si intreaga noastra viata, astfel incat totul se va transforma intr-un mijloc de a obtine “miraculoasa forta” (Segula), Lumina care Reformeaza. Acesta este singurul lucru la care trebuie sa ne gandim de dimineata pana seara si de seara pana dimineata ! De fapt, intregul succes al persoanei depinde de aceasta Lumina.

Din partea a 4a a Lectiei zilnice de Cabala 2/23/11, “Introducere la Panim Meirot uMasbirot”

Continua si se va revela

Întrebare: Înţeleg că intenţiile mele în timp ce citesc Cartea Zohar sunt foarte importante, dar nu simt că m-ar ajuta. Ce ar trebui să fac?

Răspuns: Trebuie să continui. Asta nu se întâmplă dintr-o dată. Cabaliştii ne spun că durează între trei şi cinci ani pentru a revela spiritualitatea, dacă intenţiile persoanei sunt corecte în calitate şi cantitate. Dar dacă acestea nu sunt perfecte calitativ şi cantitativ, atunci poate dura şi mai mult timp.

Noi nu minţim oamenii spunându-le că se va întâmpla în orice moment. Dacă o persoana are o dorinţă adevarată, să vină. Iar cei ce nu o au încă – vom aştepta să le apară.

Din partea a doua a Lecţiei Zilnice de Cabala 22.02.11, Zohar.

De unde pot “cumpăra” aspiraţie?

Când citim Zoharul, trebuie să ne concentram pe conexiunea dintre suflete, pentru că aici este exact locul unde spargerea s-a întamplat. Noi trebuie să ne imaginăm starea corectată în care noi atingem unitatea dintre suflete.

Sufletele sunt aspiraţia, dorinţa de a-l revela pe Creator. Fiecare persoană ce are această aspiraţie, trebuie să îşi dorească să o dezvolte prin conexiunea cu ceilalţi. Şi atunci el primeşte aceeaşi aspiraţie de la ei şi astfel el creşte.

Se ştie că, cu ajutorul urii, pasiunii şi a poftei de putere, noi putem fi impresionaţi, influenţaţi de aspiraţia prietenilor de a se uni cu Creatorul, de a-L dezvălui. Asta este exact ceea ce vrem să “cumpărăm” de la ei.

Aşadar, în timpul studiului, fiecare dintre noi doreşte să îşi ataşeze ei însăşi întreaga aspiraţie a grupului de a-L revela pe Creator. Asta e posibil numai prin unitatea dintre noi. Pentru că eu nu pot fura aspiraţia prietenului. Dar dacă mă conectez cu el, atunci fiecare din noi deja are forţa comună. Iar atunci, odată ce combinăm suficiente forţe, fiecare dintre noi poate ajunge la revelaţia Creatorului.

Cu toate acestea, o conexiune între noi nu poate apărea doar pentru că eu vreau să mă unesc cu aspiraţia prietenului meu. Eu nu am forţa de a mă conecta cu el. Am nevoie de Lumina care se realizeze această acţiune.

Noi suntem într-o stare de rupere, în care nu mai este nici o conexiune între noi. Îmi doresc ca această conexiune să reapară, iar apoi prin această forţă comună, să ating revelaţia. La asta trebuie să ne gândim când citim Cartea Zohar. Tot ce studiem în Zohar sunt doar formele corectate de conexiune dintre noi.

Din a doua parte a Lecţiei Zilnice de Cabala 22.02.11, Zohar.

Sudând prin Lumina Superioară

Este necesar ca mereu să ne amintim că citim Zoharul numai pentru ca dorinţele noastre pentru unitate să se conecteze sub influenţa Luminii. Tot ce pot eu face este să aspir spre unitate şi să mă aştept ca,  prin citirea Zoharului si al Talmud Eser Sefirot, Lumina să ne conecteze împreună. Trebuie să îmi imaginez că în afară de mine, toţi sunt o unitate,  sunt unul. Iar eu sunt singurul care mai trebuie să fie inclus in ceilalti, in toţi.

Însă, nu sunt capabil să fac asta singur. Acest “click”, ce mă conectează pe mine cu toţi, nu se poate întâmpla decât prin studiu. Iată de ce, atunci când sudăm două fire, le poziţionăm unul lânga celălalt şi influenţăm punctul de contact cu o mare temperatură, unindu-le cu un aliaj topit ce le conectează.

De aceea eu mă aduc în contact cu grupul şi îmi imaginez că eu mă conectez cu ei. Şi mă aştept ca studiul să ne sudeze în punctul conexiunii noastre.

Din partea a doua a Lecţiei Zilnice de Cabala 21.02.11, Zohar.

Forumula Infinitului

Intrebare: Cartea Zohar vorbeste despre starile interioare ale sufletului meu. Dar nu inteleg: Ce stare trebuie sa imi imaginez?

Raspuns: Trebuie sa iti imaginezi starea de unificare graduala intre toti, unificarea tuturor impreuna. Acesta este sufletul tau. Este atunci cand tu incerci sa unesti pe toti intr-un singur intreg. Daca eu fac eforturi catre acest scop, acesta este sufletul meu. Daca un altul face asta, atunci este sufletul lui.

Fiecare dintre noi este ca o celula intr-un corp ce incearca sa-si ataseze ei intregul organism. Facand asta tu obti intreg corpul  sau dorinta si asta se numeste sufletul tau.

Daca momentan tu iei doar o parte din corp si te conectezi cu el doar intr-o anumita masura, atunci ai doar un suflet partial. Asta inseamna ca esti pe cale, pe scara gradelor.

Dar, cand ajungi la finalul caii si primesti capatul scarii, cel mai inalt grad, Malchut al Infinitului, acolo totul se unifica intr-unul singur, fara nici o granita si fara nici un sfarsit. Cu toate astea, fiecare dintre noi isi imagineaza aceelasi Malchut al Infinitului din punctul sau personal de vedere, pentru ca fiecare persoana isi are propria sa radacina a sufletului. Asadar, nici o persoana nu este anulata cand asta se intampla. Nici unul nu isi pierde independenta.

Singurul lucru pe care trebuie sa il intelegem cand citim Cartea Zohar sunt formele de conexiune dintre noi. Fiecare celula are doar o dorinta. Asta e toata intelepciunea Cabala – este conexiunea dintre dorinte, pentru ca asa ele creaza unificare, intreaga maretie a lui Malchut.

De exemplu, un computer nu contine nimic altceva decat un plus si un minus. Dar miliardele de conexiuni intre ele formeaza toata marea sa capacitate si abilitate. La fel, intreaga munca a creierului nostru se bazeaza pe nenumarate conexiuni intre un plus si un minus, vointa de a primi si vointa de daruire. Ele se pot uni intr-o masura mai mica sau mai mare, intr-un grad diferit, sau sa nu se uneasca deloc. Nu este nimic in afara de asta. Cu toate astea, din enorma acumulare a tuturor partilor posibile, constand in diferite variatii ale conexiunii, sau a lipsei ei, dintre un plus si un minus, tu primesti ca rezultat o imensa intelepciune si o maretie cu adevarat Divina.

Asadar, asta este exact ce discernem, formele de conexiune dintre aceste mici parti sau suflete.

Din partea a doua a Lectiei Zilnice de Cabala 20/2/2011, Zohar.

Nu poti inlocui un diamant cu o formula

„Introducere la Cartea Zohar”, Articolul „A Saptea Porunca”, Paragraf 225: In Merkava [trasura/structura] a tronului, fata unui leu este in drapta si fata unui bou este in stanga. Boul este numit „un intreg [Tam] bou” pentru ca in Merkava a tronului exista o inscriptie a legamantului.

Intrebare: Este posibil sa facem un dictionar al termenilor spirituali mai adecvat nivelului nostru, care sa explice diversele cuvinte din Zohar, cum ar fi „bou”, „structura” „(Merkava)”, „leu”, „sarpe” si asa mai departe? Asta ne-ar ajuta sa inlocuim cuvintele ce ne amintesc de imagini fizice cu fortele spirituale in functie de definitiile lor in timp ce citim. Este acesta un mod corect de abordare in timpul studiului Zoharului?

Raspuns: Totul depinde de modul in care convenim sa vorbim intre noi. Cand avem o perceptie comuna, vorbim in functie de aceasta senzatie. Atunci cand nu percepem lucrurile, evenimentele in acelasi fel, dar le intelegem (un nivel mai jos decat perceptia), noi, sa zicem, vorbim folosind termeni si formule stiintifice.

Acest extras din Zohar foloseste cuvinte ca „bou”, „magar”, „tron” si asa mai departe. Daca ar fi sa le inlocuim cu forte, ar trebui sa specificam ce fel de forta este, din ce Sefira sau proprietate provine. Pe cand aici, un singur cuvant e folosit pentru a se referi la aceeasi forta, de exmplu, „bou” sau „un intreg bou”. Acest limbaj este mult mai concis pentru ca se bazeaza pe faptul ca noi intelegem la ce se refera.

Ele se refera doar la Lumini si Kelim (dorinte) pentru ca nu avem nimic altceva despre care sa vorbim. Cum pot sa iti transmit eu tie conexiunea dintre Lumini si Kelim intr-o anumita forma specifica? Ar trebui sa iti desenez intr-o imagine? Sa iti cant un cantec? Sa iti dau o formula? Descrie-mi imaginea acestui cuvant ce rezulta din conexiunea lor? Cum as putea sa-ti explic exact starea spirituala, combinatia de Lumina si Kli, despre care vorbesc?

Iata de ce Cabalistii au gasit patru limbaje pentru a descrie sistemul superior de guvernare a lumii noastre: limbajul Tanach (al Bibliei), Hagaddot (al Legendelor), Cabala si Halachot (Talmud), si il folosesc pentru a ne transmite noua ceea ce ei au atins. Aceste limbaje sunt combinate in Zohar.

Zoharul insusi este in principal scris in limbajul Talmudului (Midrash), desi el foloseste de asemenea un pic si din limbajul Tanach sau al Legendelor, iar Baal HaSulam adauga limbajul Cabala la el. Si cand sunt paralele, tu poti, mai mult sau mai putin, sa ti directia corecta a gandului.

Dar cum ar putea limbajele sa te ajute daca nu ai nici un fel de cuprindere spirituala si nu percepi la ce se refera textul? Nimic nu te poate ajuta! Tu ai nevoie sa te gandesti numai la cum sa primesti mai multa influienta pentru a putea incepe sa percepi.

La fel functioneaza si in lumea noastra: Tu poti sa imi spui ce vrei, dar daca eu nu am experimentat niciodata asta, orice imi spui tu mie este ca mort, sau in cel mai bun caz, eu as putea sa imi imaginez ce spui printr-o analogie cu ceva cu care sunt deja familiar.

Dar daca eu nu stiu nimic despre lumea spirituala, nu exista nici o poveste care ma poate ajuta. Din acest motiv, intregul nostru studiu se poate rezuma la straduinta, la dorinta de a percepe aceste notiuni spirituale, sa vrem sa ni se deschida ochii.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala 2/17/2011, “Introducere la Cartea Zohar”