Dintr-o lectie a lui Rabash: Noi invatam ca ar trebui sa fim in echivalenta de forma. Ce este echivalenta de forma? Asa cum Creatorul daruieste, asa si noi trebuie sa daruim. Asta este echivalenta de forma. Cand noi trebuie sa daruim, nu avem dragoste de noi insine, noi plangem. Ne doare ca trebuie sa facem astfel. Creatorul daruieste si intrebarea este: Ii face placere Lui acest lucru sau  cineva care daruieste nu gaseste placere in asta?  Deci nu exista echivalenta de forma! Asadar ar trebui sa ne placa atunci cand daruim, altfel, nu exista echivalenta de forma.  Puteti sa daruiti fara durere, daruiti, nu e nevoie de suferinta voastra, doar daruiti. Bucuria daruirii, cine v-o da? Ar trebui sa lucram, trupul nu vrea sa o faca! Nu e asa ca eu am nevoie sa sufar, nu exista alegere, trupul nu vrea sa lucreze! De ce ar trebui sa sufar, eu nu vreau sa sufar. Am nevoie sa ma fortez! Si asta nu e o conditie! O persoana care nu simte sfortarea, este un semn ca intentia sa este orientata spre a primi si nu spre a darui. Trupul  nu e de acord sa daruiasca.

Nu ar trebui niciodata sa tanjiti dupa lucruri rele. Daca e necesar sa fie simtite diferite schimbari, ele vor veni de la sine. O persoana nu ar trebui sa se gandeasca la coborare, decadere, ci mereu sa tanjeasca spre ascensiune, atat in simtiri cat si in gandurile sale: pentru bunatate, adeziune, conectare si intregire. Dar in acelasi timp, o persoana ar trebui sa se autoevalueze cu simt critic, intelegand daca in sinea sa nu exista ceva care obiecteaza fata de a darui, ceea ce este un semn ca exista ceva de natura egoista aici. Daca o persoana reuseste sa avanseze in mod fericit si fara sfortare este un semn clar ca o face in mod egoist, pentru a primi. Doar cand primeste peste puterea de a darui, va fi capabil sa daruiasca si sa fie fericit in acelasi timp.

Din Pregatirea pentru Lectia zilnica de Cabala 01.04.2012

Filed under: Lectia zilnica, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Intrebare: Inteleg oamenii ca inclinatia rea exista in ei? Putem sa le vorbim deschis despre asta?

Raspuns: Nu, in nicio circumstanta! Este interzis sa spui unei persoane ca este egoista, nici sa vorbesti ceva rau despre ea. Ce drept ai tu sa o faci? Daca este o persoana normala si de obicei se comporta ca si alte persoane umane, atunci cum e posibil sa-i spui ca este rea, ca egoul sau o controleaza si altele asemenea? Trebuie procedat exact invers. Voi trebuie sa-i sugerati ceva bun, fara sa-i spuneti in niciun fel ca este ceva rau legat de ea. Trebuie sa o abordati, sa vi-o apropiati ca si cum ar fi speciala.

Cum procedam cu un copil? Daca vreti sa-l educati corect, nu trebuie sa-l supuneti la presiuni. Trebuie sa-l spijiniti, sa-i dati siguranta ca este capabil, este in stare , este mare si puternic. Pe aceasta cale, veti trezi fortele corecte in el pentru a avansa si astfel el se va dezvolta. Daca incepeti sa-l supuneti la presiuni, veti obtine rezultatul contrar la final. Din nefericire, nu stim cum sa ne educam copiii. Nu suntem invatati asta si astfel ii ruinam.

La fel este si in relatia cu adultii. Avem nevoie sa trezim sentimentele bune si corecte in om, sa-l laudam si sa-l inaltam, edificam. Si pentru ca el este special, voi ii aratati ceva special in lume care sa-l poata inalta chiar mai sus. Atunci el merge alaturi de voi! Voi nu-l mintiti pentru ca, cu adevarat aceasta posibilitate exista in fiecare om.

Nu respingeti omul cu mesajul ca este un egoist.  Este interzis a se face asta! La urma urmei, noi toti suntem egoisti, dar daca ii spui unui egoist ca el este astfel, atunci el imediat va fi respins de voi, pe cand voi trebuie sa intrati in contact cu el.  Psihologie simpla: este interzis sa se relationeze negativ cu o persoana. Nu are importanta cu cine. Trebuie sa cautati relatii bune. Asta se numeste: „a justifica fiecare persoana la o scara a meritului, de valori”.

Din Conventia Vilnius 23.03.2012, Lectia 1

Filed under: Congrese, Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Un embrion se anuleaza pe sine, aceasta fiind singura lui responsabilitate. Accepta cu recunostinta tot ce i se intampla si il percepe intotdeauna pe cel de sus la fel de bun si binevoitor.

Munca mea este doar de a ma anula pe mine indiferent de ce se intampla, indiferent de ce schimbari au loc de la un capat al lumii la celalalt. Ma pastrez intr-o stare de daruire, Hafetz Hesed, indiferent de ce se intampla. Acest lucru inseamna ca exist in partea superioara,  imi anulez personalitatea, independenta si nu il deranjez pe cel de sus in timp ce El ma influenteaza pe mine – Il las sa faca din mine ceea ce vrea. Sunt ca un copil in bratele mamei lui, ce nu se gandeste la nimic.

Daca ai fi purtat in bratele cuiva, cum te-ai simiti? Imagineaza-ti ca zece oameni te sustin acum si te ridica sus in aer. Desi acestia vor fi, fara indoiala, suficient de puternici pentru a te sustine, vei tremura si vei simiti frica de a te gasi in bratele altora. Iti va fi teama  ca ai putea cadea si vei pune la indoiala daca ei au sificienta putere sa te sustina.

Un copil nu are astfel de dubii.  Ai vazut cat de linistit doarme un copil in bratele mamei lui?

Acesta este atributul de auto-anulare in raport cu cel de sus. Copilul o face in mod natural. Dar datorita acestor forte un embrion creste in pantecele mamei sale. Acest lucru inseamna ca fiind in AHP fata de cel de sus, se anuleaza pe sine indiferent ce se intampla: la bine si la rau, indiferent de starea in care se afla. Unui embrion doar ii creste gradul de loialitate si anulare.

Acesta este numit nivelul radacina al dorintei (Aviut Shoresh), iar acest lucru nu este simplu deloc, ba dimpotriva este foarte greu. Prin acest prim nivel se sculpteaza prima forma. Indiferent de ce Lumina vine, tu doar  te anulezi pe tine,  nu conteaza ce simti: durere sau placere,  lipsa sau abundenta. In acest fel te formezi pe tine si devii similar cu Creatorul in prima ta forma numita „embrion”.

Un embrion este in apele mamei lui si se formeaza in spiritualul Partzuf :  cei 10 Sefiroti plini de Lumina Nefesh. Cand se finalizeaza auto-anularea si nu mai exista nimic ceea ce se poate face in acel nivel, la nivelul radacina de dorinta, trebuie sa se miste inainte, si acest lucru se numeste nastere.

Diferenta dintre aceste ste stadi este imensa de cand  s-a nascut, un embrion spirirtual incepe sa lucreze cu vasele de primire.El simte ca este detasat de cel superior. Nasterea este cea mai importanta schimbare dintre toate schimbarile de pe drumul nostru.

Un embrion este fiecare din noi ce se anuleaza inaintea celorlalti, ce devine ca pantecele mamei pentru el. Embrionul nostru colectiv  este elementul care ne conecteaza, si pe care dorim sa il cream intre noi. Daca toti ne conectam, acel pantece devine revelatia generala a fortei de sus in care toti existam.

Din partea a treia a  Lectiei zilnice de Cabala 3/29/2012, TES

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Abordarea noastra de a inlocui metoda curenta de educatie include atat dezvoltarea teoretica cat si lucrul practic efectiv si se refera atat la copii cat si la adulti.

In prezent sunt multi altii in lume care se concentreaza pe studii similare si lucru practic, sau in paralel cu noi, ori au la baza munca noastra.

Situatia curenta in scoli a devenit atat de complicata incat este periculos pentru copii sa se afle acolo. Prea de multe ori ei devin victime ale presiunii de grup, agresiunii, cruzimii si violentei. Se pare ca singurul motiv pentur care copiii merg la scoala este pentru a invata exemple negative.

In contrast,  noi implementam un nou  sistem de educatie si crestere. Metoda integrala deriva dintr-o formă de invăţământ atunci cand copiii stau alaturi de un instructor, care stă în faţa lor si le cere anumite cunostinte, care în cele din urmă duce la examene. In primul rand, transformam  studiul intr-un joc, o discutie sau o conversatie. Copiii stau in cerc cu un instructor , in conditii de egalitate,  si nu ca indivizi mai mici fata de cineva mai mare de cat ei, si discuta despre un anumit subiect. Prin aceasta discutie reciproca incep sa inteleaga materialul  si in mod natutal si usor il absorb.

Trecand prin acest tip de educatie, copiii ajung in universitati la varsata timpurie de 13-14 ani. Ei concep materiile complet diferit: in mod liber si usor. Ei recunosc toate elementele specifice care studiaza  părţi ale unui întreg coerent.

In plus, avem mare succes cu copiii cei mici ce sunt invatati de catre cei mai mari, de exemplu cand cei de 12-13 ani ii invata pe cei de 9-10 ani. Aceasta metoda s-a dovedit a fi foarte eficienta pentru ambele parti.. Copiii mai mai sunt mandri de a fi capabili sa ii invete pe cei mai mici, si aceasta mandrie le creste increderea in sine. Iar copii cei mici sunt mandri ca cei mai mari le acorda atentie.

In acest fel rezolvam mai multe probleme psihologice si de alta natura prin inlaturarea tuturor conflictelor si tensiunilor din clasa si din scoala.

Dintr-un discurs de la Siauliai University 3.22.2012

Filed under: Educatie, Educatie integrala - Niciun comentariu→

Este foarte greu să explic ce reprezintă spiritualitatea pentru că este o chestiune de sentimente. Dacă o persoană împărtăşeşte şi ea aceste sentimente, va înţelege ce îi este descris. Dacă nu este pe acelaşi nivel şi nu simte ceea ce descrie autorul, nu va înţelege nimic.

Toată munca noastră are loc în Egipt, în exil, unde nu îl simţim încă pe Creator, forţa superioară care ne poate ajuta să ne ridicăm deasupra dorinţei de a primi. Acesta este timpul alegerii şi este cel mai bun timp pentru că atunci învăţăm cum să lucrăm cu dorinţa noastră.

Trebuie să îmi imaginez în mod constant că sunt deja în dăruire, în lumea spirituală, în sanctitate şi nu îmi creez nicio barieră în calea Luminii care umple întreaga realitate. Îmi anulez personalitatea mea, „sinele” meu egoist şi, cu toate că simt diferite stări prin care trec şi care dau naştere la diferite reacţii în egoul meu, trebuie să încerc să fiu doar în pură dăruire.

Este ca şi cum sunt deja în lumea spirituală, sunt scufundat în marea de Lumină, fiind în echivalenţă de formă totală cu Ea. Asta pentru că tot ceea ce de fapt mă separă de Lumina este dorinţa mea de a primii, egoul meu, care seamănă ca o cutie care nu lasă Lumina să intre în ea. Îmi pun obstacole, eu sunt singurul care stă împotriva Luminii, cu egoul meu. Cu excepţia mea, totul este corectat şi gata.

Numai eu văd că această realitate este distorsionată, că sunt corupt  şi că Creatorul este rău şi mă tratează rău. În plus, mi se pare că mai există şi altă autoritate în afară de Creator.

Toată munca noastră este să ne imaginăm starea noastră în mod corect, aşa cum este ea de fap şi nu cum o vedem prin egoul nostru. Nu există nimc decât Creatorul, dar egoul meu îmi spune că exist multe forţe diferite care iau decizii şi că sunt şi eu.

Mi se pare că simt şi că decid ceva eu însumi, dar nici măcar asta nu este adevărat. Creatorul este cel care îmi trimite toate aceste sentimente pentru ca, pe baza impresiilor pe care le primesc de la El în fiecare moment, să fiu în stare să muncesc şi să mă anulez eu însumi, gândurile mele care mi se pare că sunt independente, că primesc ceva de la mediu, grup şi întreaga lume externă. În loc de asta, trebuie să îmi imaginez că sunt sub totalul control al Luminii superioare care umple întreaga realitate.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 4/2/2012, Shamati nr.59

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Perceptie - Niciun comentariu→

Întrebarea: Sărbătoarea de Paşte se apropie. La ce ar trebui să ne concentrăm? Cum putem folosi acest timp pentru unitate?

Răspuns: Paştele este un timp foarte special, când descopăr că sunt în exil. Este începutul scalviei egiptene. Fără să simt că sunt în exil, nu sunt încă în Egipt, nu sunt încă sclavul Faraonului. Spus altfel, dacă nu mă străduiesc către unitate, nu am început încă procesul. Dar când sunt atras de unitate şi simt că nu mă pot unii pentru că egoul meu mă împiedică şi îmi blochează calea, atunci egoul mi se revelează ca fiind Faraonul. Mă controlează şi nu mă lasă să obţin unitatea, să îl descopăr pe Creator.

Exilul nu înseamnă să îl simţi pe Creator; înseamnă să simt că El îmi lispeşte. Apoi continui să mă îndrept către unitate, iar egoul, Faraonul, apare din ce în ce mai puternic. La un moment dat nu mai ştiu ce să fac, nu mai văd nicio ieşire şi atunci se revelează în mine punctul în inimă, numit „Moise”. Începe să mă tragă afară, către necunoscut, în timp ce eu sunt confuz şi nu ştiu în ce fel acest punct este diferit faţă de Faraon. Astfel, Moise creşte în palatul Faraonului, în ego, fie separându-se de Faraon fie contopindu-se cu el în ochii mei. El aspiră direct către Creator, dar este hrănit cu iubire de sine.

Şi astfel avansez: Vreau să îmi construiesc un vas dar, în loc de asta construiesc „oraşe sărace”, Pithom şi Ramses. De fiecare dată vreau să mă apropii mai mult de alţii, să mă unesc, dar apar noi probleme: dispute şi separări, detaşări şi indiferenţă. Egoul are putere şi nu mă lasă liber, nu mă lasă să fac nimic. Nu contează cât de mult încerc să atrag conexiunea, ea nu există. Eforturile mele sunt pentru binele „Faraonului” şi pentru a-i face rău lui „Israel”.

Astfel, ajung la cele zece plăgi din Egipt, sufăr pentru că dorinţa mea egoistă nu mă lasă să mă unesc cu prietenii. Ca răspuns la toate încercările mele, iau naştere în mine mari suferinţe, care mă trag în diferite direcţii. Îi dau „animalului” tot ceea ce vrea, dar blochează calea către unire pentru că altfel aş evada din Egipt.

Apoi Moise merge la Faraon: „Lasă poporul meu să plece”. Încercăm să ne unim chiar mai mult şi vrem să scăpăm de sub controlul Faraonului. Asta este deja o adevărată revelaţie. Dar ce ce putem face? Creatorul îmi îngreunează în mod constant inima.

Astfel, trec prin cele zece plăgi, până când reuşesc să scap de egoul meu. În întuneric, evadez către unitate, către muntele urii (Sinai), care mi se revelează şi către garanţie reciprocă, ca un mijloc esenţial de luptă împotriva egoului. Nu îmi suprim ura, nu o anulez ci, mai degrabă, construiesc garanţia reciprocă în jurul ei. La urma urmei această ură este o achiziţie de nepreţuit: mulţumită garanţiei reciproce, voi fi în stare să schimb acest munte de ură în piscul Sfinţeniei, muntele Domnului.

Astăzi nu este vorba numai de noi. Întreaga lume a început acest proces, descoperind că egoul distructiv care o controlează ameninţă să şteargă întreaga umanitate de pe faţa pământului…

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 4/2/2012, “Introducere la TES”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum trebuie să ne pregătim, în cel mai bun mod posibil, pentru congresul din Brazilia,?

Răspuns: Mai întâi, vreau să vă spun ca la început voi avea mici întâlniri cu grupurile din Columbia şi Chile.Dar asta nu înlocuieşte în niciun fel congresul. De aceea, invit toţi prietenii din America de Sud şi, în general, din întreaga lume, la acest congres. Vă recomand să veniţi în Brazilia. Cred că vom avea un minunat „carnaval”.

Este foarte important să participaţi cel puţin odată la un congres. Nu ştiu când voi mai vizita America de Sud din nou, deci haideţi să ne întâlnim. Nu este doar o întâlnire ci un alt tip de contact, nu ca prin Internet. Dacă nu se poate, ne vom întâlni în Columbia şi Chile, dar daca puteţi, veniţi în Brazilia.

Congresul va fi pentru multe limbi. Poate va fi mai uşor pentru cei care trăiesc în Australia sau Estul îndepărtat să vină în Brazilia decât la alte congrese şi merită să o facă. Este o problemă dacă o persoană nu a participat niciodată „fizic” la un congres. De fapt, în lumea noastră existăm într-un corp şi avem nevoie de acest tip de interacţiune. Nu putem încă forma o conexiune virtuală care să lase o asemenea puternică impresie.

Nu întâmplător oamenii de afaceri zboară pentru întâlniri peste tot în lume, cu toate că se pot suna unul pe altul sau să folosească Skype. Am putea să ne întrebăm de ce ar vrea o persoană să piardă atât de mult timp pe zboruri? Este mai bine să stea în birou; ar munci mai mult acolo. Dar, să fim oneşti, aceste contacte încă necesită întâlniri personale, „faţă în faţă”.

Deci, credeţi-mă, pentru noi este foarte important. Creând un asemenea contact vom fi în stare să continuăm, iar fără, este foarte greu să avansăm.

Pregătirea colectivă este la fel de importantă. Este un congres colectiv şi aşa trebuie să îl simţim. Nepăsarea ne va produce mult rău, tuturor. Nu trebuie să stăm şi să aşteptăm ca altcineva să organizeze lucrurile. Dacă asta vi se întâmplă, nu veţi beneficia de congres în niciun fel. Fără pregătire nu are rost nici măcar să vă conectaţi prin Internet, pentru că ar fi furt, cu adevărat un furt. Trebuie să faceţi eforturi şi veţi beneficia în consecinţă. Dacă nimeni nu se gândeşte la el, nu îşi face griji, nu îi pasă, congresul va aduce numai rău.

Toată lumea trebuie să ia parte activ, cel puţin într-un fel, conform cu abilităţile fiecăruia. Cel puţin ar trebui să fie îngrijorat în inimă: „Ce am făcut pentru congres?” Fără participare, nu vei avea vas. Atunci cu ce vei putea primi? În ce vei putea primi? Clar, numai prin munca noastră comună putem crea acest vas.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 4/2/2012, “Introducere la TES”

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: De ce noi nu ar trebui să cerem revocarea ascunderii dar, în acelaşi timp, numai revelaţia ne poate corecat şi conecta?

Răspuns: Întrebarea este ce revelaţia cer? Trebuie să cer revelaţia atributului dăruirii, pe care vreau să îl obţin. Creatorul mă lasă să văd că el există, dar ca şi cum ar fi ascuns în spatele unei cortine. Toate aste pentru ca eu să Îl descopăr. Îl pot revela numai dezvoltându-mi în mine atributul dărurii.

Dar ce aş putea cere acum, în dorinţa mea egoistă? Cer ca El să devină revelat pentru a mă împlini şi de asta sunt în ascundere. Această ascundere îmi protejează egoul ca o siguranţă în caz de scurtcircuit.

Ascunderea mă situează la o anumită distanţă, mă ţine într-o anumită zonă şi mă lasă să înţeleg că, dacă mă corectez singur, voi fi în stare să mă apropii.Iar dacă nu, voi sta la distanţă.

Acum, întrebarea este ce îi voi cere când sunt la o asemenea distanţă: Cer ca Creatorul să se descopere şi să mă împlinească pentru plăcerea mea proprie, ca şi cum vreau să mă bucur eu singur, sau vreau mai întâi să obţin dorinţa de dăruire şi, în ea, să primesc împlinirea, asta este, vreau să fiu umplut de acţiunile dăuruirii şi nu de acţiunile primirii?

Ascunderea este menită să îmi permită mie să decid ce vreau.

Din partea a patra a  Lecţiei zilnice de Cabala 3/30/2012, “Prefaţa la Cartea  Zohar”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Este scris: „Nu există nimeni în afaraă de El (în afară de singura forţă a naturii).” Asta înseamnă că nu mai există o altă forţă în lume… care este opusă sau similară ei, care să existe în afară de ea. Asta este, există numai o singură forţă în lume, Natura, care include totul în ea.

De fapt, nu include totul în ea; nouă ni se pare numai că este împărţită în multe fragmente. Avem impresia că existe multe forţe, motive, rezultate şi diferite întâmplări în lume, dar toate provin dintr-o singură forţă.

Ne aflăm printre oameni, cu probleme mari, griji şi, oameni care îşi schimbă constant acţiunile, în mod intenţiont, astfel încât în ciuda a totul, în ciuda acestor acţiuni, probleme şi întreruperi, ne vom concentra atenţia numai la forţa care a creat totul în jurul nostru.

Tot ceea ce pare întrerupere, care neagă unicitatea acestei forţe, Natura, şi care provine dintr-un plan, un gând, un scop, toate acestea sunt menite să ne îndepărteze de la ea pentru ca să ne întoarcem pe acelaşi drum, ca un proiectil care urmăreşte continuu aceaşi ţintă. Verifică constant când este pe drum şi numai atunci se poate aţinti din nou către scop, ca un sistem normal de supraveghere.

Trebuie să mă direcţionez către scop, dar sunt pe drum, neştiind cum să avansez, ca şi cum atârn în aer şi nu există niciun semn în jur. Atunci cum pot face ceva? Aceasta este starea în care suntem: Nu vedem ţinta. Este total ascunsă de noi de ecranul care o acoperă.

Deoarece există un ecran, nu ştim ce se află în spatele lui. Atunci cum putem obţine acest scop?

Pentru a face asta, avem „semne de circulaţie” şi anumite diversiuni, iar noi ne verificăm constant şi astfel avansăm. Deviind de la scop, eu calculez eroarea şi apoi mă întorc la starea normală. Iar asta se întâmplă tot timpul.

Dar care stare este considerată normală? Cum ştiu asta? De fapt, nu am văzut niciodată acest scop măreţ, deci cum pot aspira la el? Aspir la el atunci când îmi îndrept toate gândurile, dorinţele, acţiunile, motivele, rezultatel şi tot ceea ce se întâmplă în lume la o singură sursă. Trebuie să atribui toate minusurile şi plusurile, tot ceea ce mi se întâmplă la un singur lucru – această sursă.

Asta înseamnă că există forţe individuale a unei singure forţe a Naturii, care acţionează intenţiont pentru a devia omul de la scop.

Din lecţia 3 de la Congresul de la Vilnius

Filed under: Congrese, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

O scânteie a apărut dintr-o coliziune, dintr-o explozie, ca atunci când lovim o piatră cu cremene. O scânteie este ceva complet nou; este rezultatul unei coliziuni între două lucruri opuse care nu fac compromisuri şi se luptă între ele.

Nu a existat nimic de acest fel înainte; materia a fost întotdeauna sub controlul Creatorului. Dintr-odată, a avut loc o prăbuşire şi s-a produs o scânteie. Această scânteie nu a existat nici în Creator şi nici în materie – nici în proprietatea dăruirii nici în cea a primirii. A rezultat dintr-o lovitură şi a creat fundaţia care ne permite să creştem şi să devenim independenţi.

Numai datorită acestei scântei numim noi forţa superioară „Creatorul”, care a făcut ceva care nu a existat în natura înainte. Scânteia este de fapt creaţia.

Totul a început cu spargerea, coliziunea. Munca noastră este să ne formăm viaţa în jurul ei. Scânteia este un punct independent de unde începe dezvoltarea noastră, la fel cu un fetus în Mama Superioară.

Mama posedă două forţe: Hochma şi Hassadim, dar noi tot avem nevoie de o scânteie pentru a începe să creştem folosind aceste două forţe. Altfel, creaţia nu ar exista. Numai acest tip particular de sămânţă „impregnat” în Mama Superioară.

Credeţi oare că orice bucată de materia pusă în Ea poate eventual creşte într-o fiinţă umană? Nu ar accepta nimic altceva decât asta. Ea constă din două forţe: dăruire şi primire, care sunt separate de un abis, un spaţiu gol: treimea din mijloc a Sefirei Tifferet. Exact acolo trebuie să inserăm scânteia noastră, deoarece şi ea a apărut ca rezultat al coliziunii dintre două forţe contradictorii. Atunci când o plasăm în mamă, chiar în mijlocul celor două forţe opuse Hochma şi Hassadim, în Klipat Noga, începem să creştem acolo, ceea ce se numeşte „sămânţa cuiva este şi ea binecuvântată”.

Dacă aleg dorinţa de a primi plăcere în măsură în care sunt în stare să creez un ecran (intenţia de a dărui) pentru ea şi le conectez împreună, înseamnă că mă creez eu însumi. Desigur, o fac cu ajutorul celui superior: grupul, mediul şi Bina. Apoi, entitatea formată acolo, înăuntru, se numeşte om sau Adam.

Din partea a treia a Lecţiei zilnice de Cabala din 21 martie 2012

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→