Întrebare: Ce înseamnă a aduce Creatorul în viaţa noastră?

Răspuns: Este sentimentul că este imposibil să te agăţi de această unitate fără Creator.  Treptat, suntem gata să pierdem asta, deoarece ne lipseşte cauza tuturor cauzelor, singura forţă care susţine întreaga realitate. De aceasta avem nevoie!

Acesta este modul în care o persoană se simte în această lume. Trebuie să dezvăluim marele sistem care este în afara terenului nostru de joacă de copii şi să înţelegem cum funcţionează şi cum Creatorul a pregătit totul pentru noi. Este ceea ce numim revelarea Creatorului.

Timpul a venit acum, după ce am atins şi gustat sentimentul unităţii. Acum, noi trebuie să descoperim pe Cel care a creat şi a umplut această realitate.

Din prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 18.07.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara - Niciun comentariu→

Tora, „Exodul”, „Misphatim”, 21:23 – 21:25: Şi dacă vreun rău va veni, atunci va trebui să dai viaţă pentru viaţă, ochi penru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, arsură pentru arsură, rană pentru rană, contuzie pentru contuzie.

Oamenii percep tot ceea ce scrie în Tora în mod linear şi egoist. Tora vorbeşte exclusiv despre unitate între oameni şi despre stabilirea unei imagini integrale generale care se numeşte Adam (asemănător Creatorului).

Fiecare persoană, fără excepţie, participă la crearea acestei imagini (Adam). Chiar dacă vrem sau nu, cu toţii suntem implicaţi în meşteşugul acestui gigant. Implicarea noastră ar trebui să corespundă învăţăturii numită Tora (cuvânt derivat de la Ora’ah, care se traduce ca „învăţătura”). Ea descrie căile corectării de sine care apar când facem greşeli. Ca în orice învăţătură, există un capitol despre posibilele greşeli şi modalităţile de a le corecta.

Asta explică de ce nenorocirile menţionate mai sus despre ochi, mâini, picioare sau alte răni sunt toate despre legăturile dintre oameni care există la nivelul celor zece Sefiroţi. Ele trebuie să umple orice defecte pe care le-au provocat având în vedere că „nenorocire” înseamnă un rău făcut fără intenţie.

Când, în timpul unei căderi, dacă cineva în mod intenţionat, egoist şi rău-voitor dăunează unui sau inhibă un întreg sistem integral sau strică un proces colectiv de corectare, atunci alte legi intră în vigoare.

Întrebare: Ce se înţelege prin „a da viaţă pentru viaţă, ochi pentru ochi?”

Răspuns: Este vorba despre nivelurile de corectare – Nefesh, Ruach, Neshama – pe care suntem obligaţi să le umplem.

Lumea percepe întreaga Tora la un nivel corporal. Diferite credinţe, învăţături şi dogme au pornit de la Tora. Asta a continuat timp de mii de ani.

Dacă vorbim despre implicaţiile pământeşti ale Torei, se spune că nu există „nici sclavi, nici stăpâni”. Toţi sunt egali în faţa legii. Ea descrie o societate care nu a existat până acum. Coruperea rezolvă orice problemă în această lume. Plăteşte destui bani şi fă orice vrei.

Dacă citiţi „Legile Regilor” de Rambam, veţi vedea că au existat multe restricţii impuse regilor în comparaţie cu cele câteva limitări pentru oamenii de rând. Cu alte cuvinte, potrivit Torei, toţi sunt egali.

Din „Misterele Cărţii Eterne”, de pe KabTV, 20.05.2013

Filed under: Torah - Niciun comentariu→

Oricine ştie că viaţa de familie nu este uşoară, şi nu ar trebui să fie lăsată să intre în derivă. Dacă noi, ca şi cuplu, avansăm pe calea dezvoltării reciproce, putem defini trei „teritorii” în relaţia noastră:

• Teritoriul indivizibil, unde iubirea domneşte între noi;
• Teritoriul comun, unde suntem în înţelegere şi analizăm. Acesta este un loc al liberului arbitru pe care putem de asemenea să-l umplem cu iubire;
• Teritoriul individual, al fiecăruia, unde celălalt partener nu intră niciodată. Aici, o persoană priveşte lucrurile din propriul său punct de vedere, preferă ceva, nu acceptă altceva, chiar dacă în pofida celuilalt, şi se gândeşte la ceva care îi aparţine doar lui. Până la urmă, suntem cu toţii oameni, sisteme complexe.

Aceste teritorii, la rândul lor, sunt subdivizate în părţi mai mici, dar noi suntem limitaţi la împărţirea generală.

Ideea este că noi nu ne putem descurca fără iubirea primară, fundamentală. Este ca în căsătoriile regale unde nici măcar nu se cunoşteau dinainte şi nu au un punct comun de contact, un punct al iubirii. Totuşi, tinerii din ziua de astăzi se căsătoresc în general pornind de la atracţia dintre ei, conduşi de cel puţin o scânteie care se aprinde între ei.

Întrebare: Cum pot partnerii să-şi construiască relaţia în mod corect pentru a menţine aprinsă această scânteie, pentru a extinde teritoriul comun?

Răspuns: Înainte de toate, ne întoarcem către minte, nu către sentimente. Un sentiment cald care, odată trecut, a dispărut deja, şi aminitirea lui este deformată de straturi ale fazelor ulterioare. Oamenii nici măcar nu realizează că acesta este un lucru natural, hormonal, material şi, mai mult decât atât, este supus obiceiurilor şi deiverselor standarde, la fel de artificial pe cât de schimbător. De exemplu, dacă am crescut obişnuit cu apropierea din familie, atunci sentimentul meu este mai stabil, şi dacă partenerul meu se potriveşte naturii mele fizice, el sau ea are  un impact mai mare la nivelul subconştient.

Pe scurt, un licăr al sentimentului familiar a fost spontan, fără să ne gândim la asta, şi acum noi vrem să ne angajăm mintea să analizeze această explozie. Doar mintea ne va ajuta să-l recuperăm din trecut, acel trecut frumos când obişnuiam să ne plimbăm de mână şi să trăim în armonie, incapabili să ne despărţim, şi eram atât de aprinşi încât păream un cuplu de idioţi care zâmbeau mereu. Vrem să creăm din nou acest sentiment astel încât să ne îndulcească viaţa şi să-i dea gust, sens, şi astfel, şi noi vom fi capabili să emanăm căldură şi implicare în faţa copiilor noştri şi a celor dragi. Nici nu menţionez faptul că, potrivit a numeroase studii, armonia din familie întăreşte sănătatea şi favorizează longevitatea.

De aceea trebuie să ne întoarcem către minte.

În primul rând, suntem de acord unul cu celălalt în ceea ce priveşte cât de mult partenerul meu poate să-mi ceară şi invers. Oricine respinge o parte din confortul propriu, cu alte cuvinte, egoismul său, şi îşi sprijină şi încurajează partenerul în rutina de zi cu zi, în afaceri şi discuţii. Demonstrăm această apropiere a unuia faţă de celălalt drept un exemplu bun.

În al doilea rând, fiecare dintre noi se întoarce spre şi se raportează la celălalt văzându-l ca persoana cea mai bună, cea mai importantă, cea mai deşteaptă şi unică din lume. Nu ne speriem de exagerări, nu evităm cuvinte mari şi complimente. Dimpotrivă, le căutăm. Fac o listă de exemplu, de 20 de rânduri, deşi nu este simplu, şi o folosesc cât de des pot. Obiceiul devine a doua natură. Voi începe cu adevărat să văd în „jumătatea” mea ceea ce îi atribui.

Nimeni nu îmi cere sentimente sincere de la început. Îmi imaginez o regină a frumuseţii în felul meu: o gazdă frumoasă, foarte sensibilă, minunată, o mamă perfectă, atrăgătoare, sexi, şi aşa mai departe. Mă raportez la soţia mea ca şi cum ea îndeplineşte toate aceste criterii până când într-adevăr recunosc în ea toate aceste calităţi.

În esenţă, folosim acelaşi principiu în grup în munca cu prietenii, ridicându-i în ochii noştri.

Deci, mental, zugrăvesc o imagine a celei mai bune soţii din lume, imaginea care cuprinde toate aspectele vieţii, toate situaţiile. Totuşi, nu se limitează la fantezii. Muncesc cu mine însumi să-mi tratez soţia ca fiind cu adevărat această imagine. Literal, mă „programez” pe mine însumi şi relaţia noastră.

Întrebare: Deci, trebuie să ignor realitatea?

Răspuns: Nu există realitate obiectivă. Mereu văd lucruri pe care le pictez pe „pânzele” conştiinţei mele. De fapt, nu-mi remarc partenera, deşi trăim împreună. Sunt atât de obişnuit cu ea încât, doar ocazional, mă concentrez pe laturi mai proeminente dincolo de aspectul exterior. Mai mult, în mod natural, bărbaţii sunt mai superficiali, în timp ce femeia piveşte mai în profunzime, şi în acest sens este mai uşor pentru ea să treacă peste obstacolele exterioare.

Oricum, după ce am zugrăvit un ideal, îmi „îmbrac” partenera cu el. De acum înainte, ea este exact aşa pentru mine şi ideea principală nu este în aspect. În interiorul meu, introduc perfecţiunea în toate calităţile ei. Fie şi egoist. „Aceasta este soţia mea, şi, de aceea, este cea mai bună care poate exista”.

Bineînţeles, acest lucru cere efort. Produc această atitudine ca şi cum văd un ideal zugrăvit în faţa mea. Toate virtuţile lumii sunt cuprinse în el. Mental, o aşez pe un piedestal, pe tronul reginei şi, indiferent ce, nu o cobor de la această înălţime. Totul în ea este perfecţiune, şi dacă nu-mi place ceva, este pentru că egoismul îmi acoperă ochii.

Repet, principalul lucru în această imagine nu priveşte detaliile exterioare, ci respectul, reverenţa de care sunt plin, valoarea pe care idealul o câştigă în ochii mei. Chiar această valoare, această atitudine, o transfer partenerei mele. Nimic nu-mi împiedică imaginaţia de la a fi întors în direcţia corectă şi de la a deveni programat cu o anumită viziune.

Suntem angajaţi alături de partenera noastră în aceast muncă interioară reciprocă, voită şi conşientă. Discutăm despre ea. Ne arătăm unul altuia exemple în fiecare situaţie, îl acceptăm pe celălalt ca fiind perfect.

Într-adevăr, ochii noştri văd o imagine diferită, deşi până şi asta se va schimba mai târziu. Totuşi, ne întoarcem spre o nouă relaţie, planificată deocamdată, dar serioasă.

De exemplu, casa este o mizerie pe care nu o pot suporta şi, în acelaşi timp, mă comport cu soţia mea ca şi cum ea pune fiecare lucru la locul lui. Accept ordinea aşa cum o vede ea. Nu caut nici măcar pretexte. Văd şi îmi propun să văd totul în ea şi tot ce depinde de ea ca fiind perfect.

Aceasta este conştiinţa noastră, concesii reciproce, respingerea atitudinii egoiste. Muncind astfel, într-o săptămână, dintr-o dată voi afla că totul s-a schimbat. Se dovedeşte că o văd într-adevăr fără defecte, la fel cum mă vede şi ea pe mine. Iubirea înfloreşte în teritoriul nostru comun.

Într-un cuvânt, „nu e suferinţă, nu e câştig”. Iubirea vine când îi arăt partenerului meu exmplul că îl/o accept, că el sau ea este binevenit(ă), în ciuda a tot ce văd negativ în el/ea. Îi arăt iubire, aceeaşi iubire ca pentru propriul copil care este mereu irezistibil în ochii mei, oricum ar fi.

În final, basmul va deveni realitate, iar iubirea care a izvorât şi s-a întărit între noi nu va mai avea nevoie de trucuri. Orice problemă ne va aduce noi oportunităţi pentru compromisuri, concesii, şi mai multă iubire.

De aceea se spune că iubirea va acoperi toate greşelile. Ea poate creşte doar cu ajutorul lor. Dacă ele nu ar fi, nici nu m-aş uita la soţia mea. Astfel, orice privire revelează ceva rău pentru mine. Aceasta este natura umană.

Aici este unde începe munca noastră, unde trebuie să învăţăm să privim viaţa în mod obiectiv fără dependenţa de propriile noastre dorinţe, fantezii şi pasiuni. Noi înşine construim lumea, nu prin gânduri visătoare ci prin atitudinea noastră, împreună recuperăm dorinţa de la uitare până când înlocuieşte realitatea precedentă.

Din „Discuţie despre Noua Viaţă”

Filed under: Casatorie, Educatie, Egoism, Femeia - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum pot să simtă femeile coborârea colectivă şi unitatea? Nu simt nicio coborâre; Vin la grup plină de o mare bucurie şi îi sunt devotată. Deci unde este dezvoltarea mea spirituală?

Răspuns: Este ceva unic în ceea ce priveşte femeile, în comparaţie cu bărbaţii. Nu li se cere să treacă peste bariera naturală dintre ele. Dar în munca spirituală, ele trebuie să fie ca bărbaţii.

Nimeni nu le cere asta, nimeni nu le cere aceeaşi metodă ca a bărbaţilor de a se conecta. Dar în interior, ele sunt pregătite pentru asta şi trebuie să lucreze la asta în special între ele.

Şi apoi, se creează o detaşare particulară, o urcare şi senzaţia că tu eşti o femeie iar acesta este un bărbat dispare, când această îmbrăcăminte exterioară dispare şi devine fără importanţă, atunci, pe de o parte, ceea ce rămâne este lumea fizică, şi pe de altă parte, lumea spirituală; amândouă vor fi diferenţiate exact: aceasta fiind natura noastră animalică şi aceea sufletul, atunci ele vor fi în stare să lucreze ca bărbaţii.

Dar până în acel moment, este o diferenţă între bărbaţi şi femei şi de aceea, avem nevoie să ne ridicăm şi să ne dorim reuşita spirituală separat. Bineînţeles că trebuie să ne ajutăm unii pe alţii din toate punctele de vedere, dar dacă începem să muncim împreună, atunci doar devenim confuzi. Confundăm imaginile din lumea fizică şi munca spirituală şi rezultatul este unul foarte rău.

Astfel, nicium nu trebuie să ne intersectăm în vreun fel. Ajutor reciproc, sprijin acordat centrului, diseminare, tot ce rămâne este făcut împreună, cu excepţia muncii spirituale. Uneori, chiar şi atelierele pot fi aranjate împreună. Dar în general, conexiunea trebuie să fie diferenţiată în funcţie de gen.

Voi înţelegeţi şi simţiţi asta singure, că se poate ca foarte uşor să deveniţi confuze. Mai mult, femeile ajung să fie mai derutate decât bărbaţii. Un bărbat înţelege de ce are nevoie pe când o femeie încurcă spiritualitatea cu materialitatea, pentru ea este ca şi cum ar fi acelaşi lucru. Şi asta nu e deloc aşa. Ea doar se minte pe ea însăşi fără să înţeleagă şi să simtă asta.

Când treci Machsomul şi începi să simţi cu adevărat lumea superioară, vei înţelege atunci cât de mult asta ar fi fost o greşeală. Dar până atunci, nu. Şi de aceea, la noi totul este împărţit în mod strict în parte masculină şi parte feminină.

Nu vă amestecaţi cu bărbaţii, asta este prima condiţie. A doua, învăţaţi în mediul vostru, printre voi. Nimeni nu vă cere să vă îmbrăţişaţi. Faceţi tot ce este benefic conexiunii dintre voi.

Din Congresul de la Sankt Petersburg, „Ziua Întâi”, 12.07.2013, Lecţia a doua

Filed under: Femeia, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: Am finalizat cursurile şi am început munca în grup. Văd lipsa prietenilor mei, dar nu există, încă, niciun sentiment de rezistenţă. De ce? Asta deoarece noi nu căutăm, suficient, să ne conectăm?

Răspuns: Foarte adevărat! Ai răspuns singur la întrebare. Dacă nu doriţi cu ardoare unitatea, atunci nu veţi simţi respingerea. Ce motiv există pentru a vă dezvălui atributele negative sparte în voi, dacă nu aveţi pregătire pentru asta ?

În primul rând, grupul nu este unit, cât ar trebui. În al doilea rând, se pare că nu există, încă, înţelegerea importanţei unităţii. Astfel, ceea ce se întâmplă în voi, nu sunt atributele care au nevoie să fie corectate, chiar dacă ar putea să fie o anumită slăbiciune sau respingere.

Întrebare: Cum este posibil să îmbunătăţim această muncă pentru a simţi cu adevărat respingerea prin care să putem munci mai intens?

Răspuns: Executaţi instrucţiunile noastre. Nu există nimic altceva.

Se poate ca voi să realizaţi toate activităţile, să luaţi parte la ateliere, la studiu, să vă uniţi, dar o faceţi într-o manieră formală, fără dorinţa pentru conexiunea cu celălalt. Aceasta înseamnă că, inconştient, vă protejaţi de cooperare, care este mult mai internă şi sudată.

Aici, la congres, există oameni care nu sunt în măsură de a depăşi acest obstacol, nu sunt în măsură de a-şi „expune” inimile lor. Expuneţi-le, scoateţi învelişul exterior, descoperiţi-le. Nu vă fie teamă de asta!

Vă este teamă că le vor răni şi vor provoca ceva foarte sensibil şi neplăcut. Nu vă fie teamă! Cu prudenţă, cu îngrijorare, încercaţi să le expuneţi. Nu poate fi altfel dacă dorim să devenim o singură inimă. Trebuie să eliminăm şi să îndepărtăm acest înveliş exterior al fiecărei inimi.

Din Congresul St Petersburg, „Prima zi”, 12.07.2013, Curs nr. 2

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Noi trebuie să aspirăm în acelaşi mod la Israel, Tora şi Creator şi astfel, vor apărea într-un întreg. Ca şi cum ar exista un triunghi echilateral: Israel, Tora şi Creatorul şi voi tindeţi să fiţi în centrul acestui triunghi.

Israel este o persoană ce tinde către Creator. Tora este mijlocul prin care ajungem la conexiune, unitate în grup. Creatorul se dezvăluie în grup. Dacă aceste trei elemente sunt la fel de importante pentru noi şi sunt conectate într-un singur concept, noi putem avansa.

Aceste trei elemente se detaşează, constant, unul de altul şi noi trebuie să încercăm să le conectăm într-un singur concept nou şi să muncim în acest fel. Dacă nu dorim ca starea care a fost atinsă în timpul congresului să se oprească vreodată, trebuie să conectăm aceste trei componente şi să aducem forţa superioară în această conexiune, care va susţine întregul congres.

Desigur, vom simţi cum acest sentiment se răceşte şi dispare un moment mai târziu. Ne vom asigura că ne conectăm şi simţim căldura şi repetăm asta de mai multe ori. Acesta este sentimentul de detaşare şi răcire, care este un semn de extindere a vaselor şi a avansării noastre.

Totul este măsurat în funcţie de importanţa Creatorului, putem învăţa despre importanţa Lui, realizând că fără El nu ne putem conecta. Fără conexiunea nostră, nu ne putem apropia de o stare spirituală. Trebuie să înţelegem că, coborârea şi detaşarea pe care le simţim acum sunt un spaţiu, un loc pe care Creatorul ni l-a dat, în care noi trebuie să-L aducem pe El.

Apoi, toate speranţele şi aşteptările noastre vor fi îndeplinite.

Din pregătirea Cursului zilnic de Cabala, 19.07.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: După congres, de ce nu a existat sentimentul că s-a terminat şi ne-am întors acasă liniştiţi?

Răspuns: Adevărat, nu a existat sentimentul că s-a terminat congresul şi, de aceea, este foarte important pentru voi să vă menţineţi în această stare. Trebuie să ne amintim starea care era acolo şi să luptăm pentru a o păstra. Dar nu pentru că ne-am simţit bine în ea, ci pentru că nu dorim să pierdem senzaţia de dăruire în raport cu ceilalţi, pe care am obţinut-o.

Noi dorim să rămânem în aceeaşi stare. Dorim să distingem, în mod clar: o senzaţie plăcută sau sentimentul de apartenenţă la un tot unitar. Diferenţa este enormă! Nu mă neliniştesc dacă am o impresie plăcută sau nu. Nu vreau să depind de sentimentele mele, ci să rămân doar în dăruire, în dăruire şi apartenenţă; de a înota în acest curent unic, indiferent unde mă duce, ca şi în curentul vieţii.

Nimic altceva nu este necesar! Este suficient să păstrăm acest sentiment de apartenenţă la grupul mondial unit, la vasul comun. Acest sentiment de apartenenţă trebuie să fie resimţit în interiorul nostru, astfel că perturbaţiile nu ne pot separa. Acest lucru va păstra legătura.

Dacă aceste concepte sunt imprimate în voi, „scrisorile de lucru”, vom fi în măsură să dezvăluim acest subiect mai profund, la un nivel intern.

Şi nu contează aici, în ce grup este o persoană, în ce loc, în ce oraş. Corecţia trebuie să fie făcută aici, la fel de bine, deci nu există un sentiment de diferenţă.

Sugerez să deschidem o pagină de internet numită „congresul care nu se termină niciodată”, în care toată lumea va fi în măsură să împărtăşească, pe scurt, impresiile sale şi să le sprijine pe altele, să publice fragmente din articole şi clipuri. Toată lumea poate vizita această pagină, o dată sau de două ori pe zi, timp de cinci minute, şi să verifice dacă este în acelaşi sentiment de unitate. Astfel, noi ne vom susţine reciproc să simţim apartenenţa la voinţa comună, starea de unitate, în care putem să rămânem o lungă perioadă de timp.

Noi l-am prins bine, de aceea nu avem sentimentul că ne despărţim. Noi am plecat fără rămas bun şi fără lacrimi, şi asta-i foarte bine. Separarea pe plan fizic nu este importantă pentru această conexiune spirituală pe care toată lumea a realizat-o şi deci, nu simţim în interior că am plecat. Acest lucru este foarte important.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 17.07.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Tora, Exodul, 22:05: Dacă un foc se răspândeşte şi găseşte spini şi mistuie un snop de grâu, sau recolta sau câmpul, cel care a pus focul va fi obligat să plătească. Există o lumină care vindecă şi există o lumină sau un foc care ucide. Este ca în lumea noastră.

Un „foc” este atributul „Din„, fără atributul milei care-l echilibrează. Voi echilibraţi toate forţele când ţineţi şi orientaţi focul în direcţia bună, până când este utilizat în mod corect.

Din „Secretele Cărţii eterne”, 20.05.2013

Filed under: Torah - Niciun comentariu→

În timpul congresului, am avut sentimentul că eram într-un vas general şi că toate diferenţele dintre noi dispăreau, toate diferenţele dintre oameni erau pur şi simplu, şterse. Toată lumea avea anumite sentimente personale, dar numai la nivel fizic corporal, un sentiment de boală sau de foame dar, mai presus de toate, avea un sentiment general de conexiune.

Dar, acest sentiment de conexiune nu a fost clarificat. Pur şi simplu am simţit că eram împreună. Acum, când congresul s-a terminat, trebuie să asimilăm acest sentiment de unitate pentru a-l extinde şi a-i adăuga spirit, înţelegere şi discernământ. Este ceea ce numim Sefirot, pe care trebuie să începem să-l „numărăm”- „Lispor” (de la aceeaşi rădăcină în ebraică) şi să-l examinăm precis, în cele mai mici detalii. Apoi, vom vedea cum putem munci cu noile vase în mod corect.

Acest lucru nu este posibil decât adăugând la nivelul anterior şi urcând la nivelul următor. De la nivelul următor, vom fi în măsură să „numărăm” nivelul precedent. Este singura modalitate de a o face, plecând din starea în care se află o persoană. Din starea actuală, o persoană nu poate atinge o astfel de Sefira (numărare), deoarece are nevoie de zece măsuri care sunt pregătite şi îi permit să numere plecând de la Malchut la Keter şi înapoi, de la Keter la Malchut.

Acest nivel este în curs de formare şi nu-l putem digera sau măsura sau explica în detaliu. Acum, lucrul principal este de a încerca să ne agăţăm de starea pe care am atins-o şi să nu fim mulţumiţi cu asta, astfel încât coborârea se va face plecând de la dorinţa de a realiza mai mult!

Coborârea nu ar trebui să fie în sentimentul nostru, nu ca rezultat al pierderii senzaţiei plăcute pe care am avut-o la congres, care a dispărut acum. Noi am atins sentimentul atributului de dăruire şi acum noi dorim să ne agăţăm de el, deasupra rutinei zilnice, care ne va îndepărta de el, zi după zi.

Noi putem utiliza vasele pe care acum le-am descoperit ca un standard, ca un parametru şi putem începe să stabilim măsuri clare în noi, care sunt numite Din (judecată), mila, linia de mijloc, cele zece Sefirot de la Keter la Malchut şi retur, prin Lumina Reflectată şi diferite nivelui de Aviut (grosime). Noi putem începe să comparăm ce vas este dezvoltat, unde mărul este roşu şi copt şi unde mărul este mic şi verde. În acelaşi timp, nu este o alegere conştientă, la fel ca un copil mic, dar vom înţelege ce şi de ce alegem.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 17.07.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

 Baal HaSulam, „Pacea:” Îngerii l-au întrebat pe Creator: „Ce este omul, ca să Te gândești la el?  Și fiul omului, de-l cercetezi? De ce ai nevoie de această problemă? „…

Este o alegorie despre un rege care a avut un turn umplut cu lucruri bune, dar fără oaspeți. Ce plăcere are un rege în turnul său plin?

 „Îngerii” sunt esența forțelor naturii, cum ar fi gravitația, forța electrostatică, magnetică, etc. Și întrebarea lor este clară, „Dacă toată realitatea este forța Ta, adică, manifestarile Tale în fața materiei dorinței, atunci cum beneficiază această materie de tot ceea ce faci cu ea, mutând-o de la stare la alta? ”

Creatorul răspunde, „Vreau să creez un om – o astfel de fuziune de elemente, o astfel de combinație de elementele de bază, astfel încât legătura lor să producă ceva nou, care nu este consecința Mea directă.”

Gradul uman (Adam) este mai presus de „îngeri”- mai presus de legile naturii, care nu lasă loc pentru libertatea de voință. Ființa umană stă deasupra lor; ea este capabilă de a alege liber. „Îngerii” nu înțeleg creația Sa, deoarece ei sunt doar forțele Creatorului care acționează în creație. Și totuși, în asta, în derivatele Lui, legile imuabile subordonate, este revelat un punct deosebit de libertate .

Acesta provine de la Creator și vine la ființa creată. Asta înseamnă că în această creație, El creează ceva autonom, independent – în primul rând de la Sine …

Dar cum? Poate o dorință independentă, separată de El, opusă Lui, și egală în putere, să se confrunte cu Creatorul? La urma urmei, acest lucru va duce la un conflict, la un accident, la „dezastru.” „Îngerii” nu înțeleg cum Creatorul cel bun care face bine poate permite acest lucru.

Și Creatorul le-a zis că într-adevăr El a avut un turn plin de lucruri bune, dar numai această umanitate a fost invitată în el.

Cu alte cuvinte, doar cu condiția că, dacă oamenii ar trece prin probleme și necazuri, care îi vor încuraja să se gândească și să obțină o dorință independentă, ei vor putea să ia parte la ceea ce El a pregătit pentru ei.

Din partea a 3-a a Lectiei zilnice de Cabala 19/7/13, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Lectia zilnica, Munca spirituala - Niciun comentariu→