Întrebare: Ce se întâmplă dacă facem acţiuni care nu sunt îndreptate către Creator?

Răspuns: Dacă nu îndreptăm acţiunile noastre către Creator, atunci ne închidem în cel mai mic cerc. Apoi Creatorul nu este în nici unul dintre cercurile acestei lumi iar noi trăim pe acest Pământ: aceleaşi naţiuni, aceeaşi oameni, natura minerală, vegetala şi animala, acelaşi univers şi nu vedem nimic altceva decât aceste lucruri.

Nu vedem motivul pentru care trăim, iar asta este problema noastră principală. Nu ştim pentru ce există viaţa, de unde vine şi unde ne duce. Ce se întâmplă înainte de naştere şi ce se întâmplă după moarte? Suntem comprimaţi într-un clişeu foarte îngust.

Animalele nu ştiu nici ele nimic despre viaţa lor. Omul vine la ele, vrea să le omoare şi să le mănânce, dar ele nu suspectează nimic şi trăiesc conform cu ceea ce le este alocat. Dacă nu aspirăm să ieşim din acest clişeu al acestei lumi, atunci atitudinea noastră faţă de viaţă nu este diferită în niciun fel. Trăim pur şi simplu şi continuăm să trăim şi să căutăm constant ce este mai bun pentru noi, la fel ca animalele.

Animalul se comportă aşa pentru a-şi găsi un loc care este cel mai confortabil, în fiecare moment al vieţii sale. Şi noi căutăm constant lucruri care sunt mai bune pentru noi şi nu ne gândim mai departe de asta. Nu ne putem ridica deasupra acestor lucruri, aşadar şi noi suntem la nivelul animal, doar că avem un sistem de clarificare mai dezvoltat. Caut locuri unde lucrurile sunt mai bune pentru mine conform cu multe criterii: este important pentru mine ce spun alţii despre mine, ce este nou în modă, etc.

La animale totul este simplu, iar cu oamenii totul este mult mai complex şi mai complicat. Dar în principiu, este aceeaşi abordare primitivă: o aspiraţie pentru plăcerea materială maximă a vieţii, iar asta este tot.

Toată lumea este condusă de aceeaşi abordare, cu excepţia acelor oameni care primesc o dorinţă de a-şi deschide ochii şi de a ieşi din graniţele lor fizice. Apoi trebuie să îşi îndrepte atenţia tuturor simţurilor în afară, în loc de înăuntrul lor.

Şi asta este ceea ce învăţăm noi: cum este posibil să mă detaşez de abordarea anterioară, să încetez să mă concentrez la material, să îndepărtez ochelarii egoişti şi să văd lumea într-un mod diferit, ca efect a tot ceea ce se întâmplă.

Din Congresul din Franţa, ziua a doua, 5/11/14, Lecţia 4

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Individul şi grupul trebuie să se comporte ca şi cum ar fi într-un dialog constant cu Creatorul. Iar asta într-o aşa măsură încât orice dialog, cu orice persoană din lume, nu este important pentru mine, deoarece cu toţi sunt conduşi de o forţă superioară şi de fapt ei nu determină nimic.

Curăţ gradual lumea de influenţe iluzorii. Sunt într-o lume, într-un mediu natural şi cu oameni, o multitudine de forţe şi de factori diverşi care mă influenţează: guvernul, vecinii, familia, inamicii şi prietenii. Dar încep să mă gândesc: nu, este Creatorul care este deasupra şi aranjează totul.

El determină toate influenţele forţelor naturii asupra mea, pentru că văd că oamenii sunt incapabili să le stăpânească. Creatorul controlează totul: ploaia, soarele, cutremurele şi ţunami.

De fapt, atribui următorul cerc Creatorului: guvernarea. Înţeleg că guvernul de fapt nu decide nimic şi este condus de Creator. Pentru că Creatorul ne influenţează prin guvern, aşa cum este spus: „Inimile prinţilor şi regilor sunt în mâinile Creatorului”.

Apoi atribui Creatorului şi pe toţi colegii mei de muncă, toţi oamenii din oraşul meu, familia şi cum se comportă soţia şi copiii faţă de mine; pot spune că toate acestea vin de la Creator.

Iar după asta, mă mut şi la grup. Avansez gradual de sus în jos; obţin o astfel de stare în care întreaga lume (Olam) dispare. Toate ascunderile (alam) dispar şi eu îl văd pe Creator peste tot în lume.

Şi tot ce umple această lume, natura, guvernul, oamenii care sunt familiari şi care îmi sunt străini, familia şi prietenii, totul devine un singur vas în locul unde Creatorul este revelat, care se numeşte Divinitate. În loc de această lume eu văd Lumea Superioară care umple întreaga realitate.

Nu mai rămâne altceva. Văd doar Lumina care îmbracă lumea. Unde sunt prietenii mei, unde este familia mea, unde este guvernul, unde este toată natura? Nu este nimic! Totul dispare şi mă aflu faţă în faţă cu Creatorul.

Aşadar acesta este principiu cheie: în fiecare moment să stabilesc contacte numai cu Creatorul şi să clarific că totul vine de la El. El vrea ca eu mai întâi să înţeleg că tot ceea ce mi se întâmplă este Creatorul care se întoarce către mine la un moment dat, pentru ca acum, în aceste circumstanţă, să ajung la adeziune. Şi există din ce în ce mai multă adeziune, până când ajung la o stare de întregime.

Din Congresul din Franţa, ziua a doua, 5/11/14, lecţia 4

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de azi – dr. Michael Laitman

UNITATE – PRIN URMARE, EGALITATE

Astăzi, singura noastră speranţă stă în unire, pentru că unitatea, aşa cum cum vom vedea în cele ce urmează, este direcţia forţei care ne conduce vieţile. Prin urmare, preocuparea noastră este de a învăţa cum  să ne unim. Este ceva posibil şi este ceva plauzibil, dar într-un timp de criză, această acţiune va necesita recunoaşterea forţei vitale şi generarea unui efort comun de colaborare şi cooperare, pentru a putea trăi conform principiilor acestei legi.

Merită subliniat faptul că unitatea nu necesită similaritate şi potrivire, mai mult chiar, este nevoie de discrepanţe, deasupra cărora să aibe loc unirea. astăzi, de exemplu, există mai multe denumiri în cadrul religiei iudaice, dar şi între evreii neafiliaţi. Unitatea evreiască ar presupune ca fără să ne schimbăm obiceiurile, fără să adoptăm o singură denumire, să ne unim şi să învăţăm să apreciem şi, în final, să ne îngrijim unii de alţii.

Poate că vi se pare imposibil acest lucru, dar să luăm cazul unei familii cu mai mulţi copii. În familia obişnuită fiecare copil are caracterul lui unic. Deseori aceste caractere se ciocnesc, aşa cum ne amintim din propria noastră copilărie, despre certurile cu fraţii şi cei de vârsta noastră. De multe ori ne gândim la fraţii şi surorile noastre cam aşa, ”Dacă nu ar fi fratele/sora meu/mea, niciodată nu l-aş accepta/aş accepta-o în preajma mea.” Dar însuşi acest fapt, de a fi împreună cu rudele noastre atât de diferite de noi, dovedeşte că acolo unde există dragoste, ne putem uni peste deosebiri.

Iată ce trebuie să facem – să ne unim peste deosebirile dintre noi. În acest fel vom simţi cu intensitate, atât calităţile noastre, deseori opuse, cât şi unitatea care se află deasupra lor. Atunci când se va petrece acest lucru, noi vom fi capabili să ne folosim la maximum diferenţele dintre noi, pe măsură ce fiecare va contribui cu perspective, idei şi moduri de acţiune originale, alcătuind astfel un întreg mult mai puternic. Aşa cum corpurile noastreau nevoie de diferite organe, pentru a lucra împreună şi a ne menţine sănătoşi, tot astfel şi noi, rămânem diferiţi, dar ne unim mai presus de diferenţe, pentru scopul comun de a îndeplini rolul poporului evreiesc – acela de a aduce naţiunilor, lumina unităţii.

Să ne întoarcem la topicul nostru anterior, acolo unde, în urma plecării lui Abraham din Babilon, oraşul a continuat să-şi cultive abandonul în egoism. Deşi nu este ceva rău în a căuta plăcerea şi desfătarea, atunci când este extrem de egoistă, această cale este auto-distructivă. Abraham a descoperit că adevăratul scop al vieţii este acela de a deveni similari cu forţa unică a vieţii, de a experimenta unitatea a tot ceea ce există. Înţelepţii noştri numesc această unitate Dvekut (adeziune) şi înţeleg prin aceasta că este necesar să dobândim cândva, calităţile Creatorului, să devenim similari sau chiar egali cu El.

”În ceea ce priveşte Dvekut-ul (adeziunea) cu forţele Marelui Nume şi cu calităţile Sale, te alipeşti la Domnul Dumnezeul tău, căci El este numele Său şi numele Său este El, căci tu eşti înrudit şi similar cu El iar Dvekut-ul cu El, este adevărata viaţă”³³ sunt cuvintele lui Rabi Meir Ben Gabai. La rândul său, Sfântul Șlah, a scris în Toldot Adam (Generaţiile omului), ”Învăţaţii noştri spuneau (Sota 14a), ”Și te vei alipi la Domnul”, vei adera la calităţile Sale şi apoi el se va numi Adam (bărbat, om), ca în adame la Elion (Eu voi fi la fel cu Cel mai de sus).”³⁴

În secolul al 20-lea, Baal HaSulam a explicat pe larg termenul Dvekut, defininindu-l ca ”echivalenţă de formă”, aceasta însemnând dobândirea ”formei” (a calităţilor) Creatorului. În ”Introducere la Prefaţă la înţelepciunea Cabalei” el a scris, ”În acest fel, (sufletul) va fi pregătit să primească toată abundenţa şi plăcerea înclusă în Gândul Creaţiei şi, în plus, va fi în Dvekut absolut (adeziune totală) cu El, în echivalenţă de formă.”³⁵

În ”Introducere la Cartea Zoharului”, Baal HaSulam adaugă, ”Omul îşi cumpără astfel, adeziunea totală la El, căci adeziunea spirituală nu este nimic altceva decât echivalenţa de formă, aşa cum spuneau învăţaţii noştri, ”Cum este posibil să ne alipim la El? Mai degrabă, să ne alipim la calităţile Sale””.³⁶

În timp, aşa cum am menţionat deja, grupul lui Abraham a crescut şi a devenit o naţiune, apărând nevoia unei noi metode de unire. Abraham a continuat să-şi predea învăţătura atâta timp cât fiecare om din Israel putea fi instruit. Dar, în timpurile când poporul lui Israel a părăsit Egiptul, număra deja 600000 de bărbaţi, în total circa trei milioane de oameni. Era imposibil să fie instruiţi fiecare dintre ei, prin predarea directă, de la profesor, la elev.

La poalele muntelui Sinai a apărut şi soluţia la această problemă. Acolo, în acel moment de răscruce din istoria poporului nostru, a fost enunţat principiul fundamental al Torei, valabil şi astăzi, în fiecare zi şi în fiecare clipă. Acesta este, aşa cum a fost exprimat de către Rabi Akiva, ”Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”.

Marele înţelept şi traducător, RASHI explică faptul că am primit Tora, lângă muntele Sinai, legile prin care urmează să ne unim, tocmai pentru că am fost de acord, din toată inima, să procedăm astfel. Cuvintele sale spun, ”Și Israel şi-a ridicat acolo tabără – ca un om, cu o singură inimă”.³⁷ Din acel moment înainte, unitatea a constituit bunul cel mai preţios al poporului evreu, mijlocul prin care îl putem dobândi pe Creator, putem să-i emulăm calităţile şi să obţinem Dvekut-ul, echivalenţa de formă (în calităţi) cu El.

Midraş Tana de Bei Eliahu scrie, ”Domnul le-a zis, lui Israel: ”Fiii mei, îmi lipseşte oare mie ceva, de ar trebui să cer de la voi? Și ce vă cer de fapt? Doar ca voi să vă iubiţi unii pe alţii, să vă respectaţi între voi şi să vă îngrijoraţi unii pentru ceilalţi, să nu existe nici o încălcare a legii, nici un furt sau urâţenie între voi.””³⁸

Cu timpul, unitatea a devenit atât de importantă, încât a întrecut orice alt comandament. Ea a devenit unica şi singura cale spre izbăvirea spirituală a Israelului şi spre salvarea sa, de toţi duşmanii. Midraş Tanhuma  scrie, ”Dacă o persoană ia un mănunchi de trestii, el nu le poate rupe dintr-o dată. Dar dacă le ia una câte una, chiar şi un copil le va frânge. La fel şi Israelul, el nu va fi izbăvit decât atunci când vor constitui un singur mănunchi.”³⁹

În acelaşi spirit, Masechet Derech Ereţ Zuta scrie, ”Iată ce ar spune Rabi Eleazar ha-Kapar, ”Să iubeşti pacea şi să urăşti divizarea. Măreaţă este pacea, căci, chiar şi atunci când Israel practica idolatria, dar era pace între ei, Creatorul spunea, ”Nu doresc să mă ating de ei (să le fac rău)”, aşa cum este scris (Hosea, 4:17), ”Efraim s-a unit cu idolii; lasă-l în voia lui.” Dar dacă există divizare între ei, ce se spune (Hos, 10:2)? ”Inima lor este divizată, acum vor suporta consecinţele greşelilor lor.””⁴⁰

Şi iată că, în ciuda a tot ceea ce s-a spus despre importanţa unităţii, atunci când privim în jurul nostru este evident că partea majoritară a poporului nostru, nu doreşte nici să se unească, nici să descopere beneficiile unităţii şi, în mod clar, nu vor să facă asta cu vecinii lor, aşa cum ne impune legea. Ca să înţelegem cum a ajuns acest principiu să domine existenţa poporului nostru şi acum, existenţa întregii lumi, trebuie să examinăm evoluţia realităţii dintr-un punct de vedere diferit de acela ştiinţific. Trebuie să privim realitatea ca fiind o evoluţie a dorinţelor. Atunci când vom analiza realitatea în acest fel, va deveni perfect clară motivaţia din spatele preeminenţei dorinţei de unitate, precum şi a dobândirii ulterioare a calităţii Creatorului. De aceea, subiectul capitolului următor este evoluţia dorinţelor.

33 – Rabbi Meir Ben Gabai, Avodat HaKodesh [The Holy Work], Partea 2, Capitolul 16.

34 – Rabbi Isaiah HaLevi Horowitz (The Holy Shlah), Toldot Adam [Generația omului], “Casa lui David,” 7.

35 – Rav Yehuda Leib HaLevi Ashlag (Baal HaSulam), Scrierile Baal HaSulam, “Introducere la Prefața înțelepciunii  Kabbalah” (Ashlag Research Institute, Israel, 2009), 155.

36 – Rav Yehuda Leib HaLevi Ashlag (Baal HaSulam), Scrierile lui Baal HaSulam, “Introducere la Cartea Zohar” (Ashlag Research Institute, Israel, 2009), 432.

37 – Rabbi Shlomo Ben Yitzhak (RASHI), Interpretarea lui RASHI a Torei, “Despre Exod,” 19:2.

38 – Midrash Tanah De Bei Eliyahu Rabah, Capitolul 28.

39 – Midrash Tanhuma, Nitzavim, Capitolul 1

40 – Ithak Eliyahu Landau, Rabbi Shmuel Landau, Masechet Derech Eretz Zutah, Capitolul 9, art 28-29 (Vilna: Printer: Rabbi Hillel, 1872), 57-58.

Filed under: Antisemitism - Niciun comentariu→

Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de azi – dr. Michael Laitman

ISRAEL – DORINTA CEA MAI ADANCA

Eforturile lui Abraham au condus la un rezultat uluitor și anume la nașterea unei națiuni, care cunoștea legile cele mai profunde ale vieții, Teoria fundamentală a Tot ceea ce există, sau cu cuvintele lui Maimonides:”În lume a fost constituită  o națiune care îl cunoaște pe Domnul”.²⁷

Adevărul este că Israel nu este doar numele unui popor. În ebraică, cuvântul Israel constă din două cuvinte: Iașar (direct) și El (Dumnezeu). Altfel spus, Isarel desemnează hotărârea de a dori să descoperi legile vieții, o dorință de a-l dobândi sau percepe pe Creator. Cu cuvintele lui Rabi Meir Ben Gabai, ”Semnificația numelui ”Israel” cuprinde și Iașar El (direct la Creator)”²⁸ Marele Ramchal, în Druș (predică scrisă) despre Rugăciunea Călătorului, a scris și el, cu simplitate, ”Israel – Iașar El”.

Cu alte cuvinte, Israel nu constituie un atribut genetic ci, mai degrabă direcția dorinței care l-a condus pe Abraham la descoperirile sale. Din punct de vedere genetic, primii israeliți au fost fie babilonieni, fie membri ai altor națiuni care s-au alăturat grupului lui Abraham. Înțelesul numelui lor era clar pentru israeliții din antichitate. Așa cum scria Maimonides, ei își aveau proprii învățători, pe leviți, care îi învățau să urmeze legile esențiale ale vieții.

Din păcate astăzi, nu mai știm faptul că ”Israel” se referă de fapt la dorința de a cunoaște legea fundamentală a vieții, pe Creator și nu face aluzie la o descendență genetică. Cei aproape 2000 de ani de ascundere a adevărului, până la ruinarea celui de-al doilea Templu, au șters practic, adevărul, că descoperirea lui Abraham a fost destinată tuturor oamenilor din lume, așa cum însuși Abraham a dorit să o împărtășească tuturor babilonienilor, ulterior ”începând să cheme toți oamenii lumii”, pentru a-l cita pe Maimonides.

De-a lungul veacurilor, doar cabaliștii au mai păstrat viu acest adevăr. Cabaliștii, cum ar fi Elimelech din Lijensk,²⁹ Șlomo Efraim Luntșiț³⁰, Haim Iben Attar³¹, Baruch Așlag³² și mulți alții, au scris cu claritate: Israel înseamnă Iașar El (direct la Dumnezeu).

Mai mult, nevoia de a descoperi această forță este astăzi mai acută ca niciodată. În Natură nu s-a schimbat nimic, față de vremea lui Abraham și Creatorul este încă, forța unică, cea care creează, guvernează și susține viața.

Ceea ce s-a schimbat astăzi, este faptul că avem nevoie de Creator, mai mult ca oricând. În vremea lui Abraham, umanitatea avea de ales între numeroase alte căi de urmat, în afară de calea adevărului a lui Abraham. Pe când azi, căile sociale se dovedesc treptat, ineficiente în rezolvarea declinului în ceea ce privește coeziunea și etica societății noastre.

Cu timpul, cultura babiloniană a dispărut și oamenii s-au dispersat în întreaga lume. Alienarea lor, precum și discordia socială, care au provocat decăderea acestora – reprezentată de prăbușirea turnului – a devenit discretă și greu de remarcat. Oamenii s-au mutat în alte locuri, luând cu ei cultura și atitudinea babiloniană, fără a fi conștienți că purtau mai departe de fapt, discordia și obiceiurile lor – sămânța viitoarelor neînțelegeri.

Acum, când avem o comunitate globală, fiecare criză este globală. Greșelile pe care le facem sunt plătite de întreaga lume, astfel încât, descoperirea lui Abraham despre forța unică, atotputernică, este informația salvatoare pe care trebuie să o luăm în calcul, dacă dorim să supraviețuim.

27 – ibid.

28 –  Rabbi Meir Ben Gabai, Avodat HaKodesh [Lumea sfântă], Partea 3, Capitolul 27.

[29 – Elimelech of Lizhensk, autor al Noam Elimelech (Plăcerea lui Elimelech),Likutei Shoshana (“Colecția trandafirului”) (publicata prima data în Levov, Ukraine, 1788), obținută de la http://www.daat.ac.il/daat/vl/tohen.asp?id=173

30 – Shlomo Ephraim Luntschitz, autor al Keli Yakar [Vasul prețios], Privind Beresheet [Genesis], 32:29.

31 – Chaim ibn Attar, în Ohr HaChaim [Lumina vieții], Bamidbar [Numere], Capitolul 23, art. 8, https://sites.google.com/site/magartoratemet/tanach/orhahaym

32 – Baruch Shalom Ashlag (Rabash), în Scrierile lui Rabash, Vol. 1, Articolul no. 9, 1988-89 (Israel: Ashlag Research Institute, 2008), 50, 82, 163.

Filed under: Antisemitism - Niciun comentariu→

Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de azi – dr. Michael Laitman

CAPITOLUL 1

S-a născut o națiune

Nașterea poporului lui Israel

Mai înainte de a ne ocupa de semnificația și poziția în lume a poporului lui Israel, trebuie să înțelegem cum s-a format națiunea israeliană și cum s-a dezvoltat ea în continuare. Pentru moment, haideți să călătorim nouă mii de kilometri spre est și cca patru mii de ani înapoi , în timp, până în Mesopotamia antică, în inima Cornului Abundenței, leagănul civilizației. Situată pe un teritoriu vast, cu vegetație luxuriantă, întins între Tigru și Eufrat, în zona Iraq-ului de astăzi, un oraș-stat numit Babilon,a jucat rolul de gazdă pentru o civilizație înfloritoare. Fremătând de viață și activitate, el era centrul comercial al lumii antice.

Babilon, inima acelei dinamice civilizații, era ca o oală în fierbere, un substrat ideal în care au crescut și au înflorit mii de credințe și de învățături. Babilonienii practicau nenumărate feluri de idolatrie. Sefer HaIașar (Calea Celui Drept) descrie viața babilonienilor din acea vreme, precum și cultul lor: ”În acele zile, toți oamenii locului își făcea propriul zeu – zeități din lemn și piatră. Ei se închinau la idoli, aceștia devenindu-le zei. În acele zile, regele și toți servitorii săi, Terah (tatăl lui Abraham) și întreaga sa familie, erau primii între adoratorii de lemn și piatră. … (Terah) îi venera și se închina la ei și la fel făcea întreaga generație. Căci ei L-au abandonat pe Domnul, care i-a creat și nu mai exista nici măcar un om, în toată țara, care să-L cunoască pe Domnul…”¹⁶

Totuși, Abraham fiul lui Terah, care era cunoscut după numele Abram, poseda o anumită calitate care îl făcea unic: el era neobișnuit de sensibil, căutând adevărul științific cu mult zel. Abraham era un om iubitor, care a observat că oamenii din orașul său devin tot mai nefericiți. Gândindu-se la asta, el a descoperit că la baza nefericirii lor se găsea egoismul în creștere și alienarea dintre oameni. Într-o perioadă relativ scurtă de timp, ei au decăzut din postura de unitate și grijă reciprocă, când erau ”De o singură limbă și vorbire” (Geneza 11:1), într-una plină de vanitate și alienare, spunând ”Veniți, să ne construim un oraș și un turn, cu vârful în cer, să ne facem un nume” (Geneza 11:4).

De fapt, ei erau atât de preocupați să-și construiască turnul propriei lor mândrii, încât au uitat de oamenii care le erau cândva, ca niște frați. Lucrarea Pirkei de Rabi Eliezer (Capitolele lui Rabi Eliezer), una dintre Midrașim (comentariile) asupra Torei (Penateuch), oferă o descriere plină de viață nu doar a vanității babilonienilor, ci și a alienării cu care se priveau unii pe ceilalți. Este scris în carte, ”Nimrod a spus poporului său, ”Haideți să ne construim un oraș măreț și să locuim în el, ca să nu fim împrăștiați pe tot pământul, cum au fost cei dintâi oamen, să ne construim în el și un turn imens, care să se ridice spre cer… și să ne clădim un nume măreț pe pământ…”

”L-au construit înalt… cei care aduceau cărămizile, urcau pe partea estică iar aceia care coborau, o făceau pe partea vestică. Atunci când o persoană cădea și murea, nimănui nu-i păsa. Dar dacă o cărămidă cădea, ei se așezau și plângeau, zicând, ”Oare când va urca o alta în locul acesteia.”¹⁷

Atitudinea unuia față de celălalt, a concetățenilor săi, l-a tulburat pe Abraham așa încât acesta a venit să vadă comportamentul constructorilor. Pirkei de Rabi Eliezer continuă să descrie observațiile lui, despre animozitatea dintre oameni: ”Abraham, fiul lui Terah, a trecut pe acolo și i-a văzut construind orașul și turnul”. El a încercat să le vorbească și să le spună despre Creator, forța conducătoare a unității, pe care a descoperit-o, pentru a dovedi că lucrurile ar putea fi minunate, cu condiția ca oamenii să urmeze și ei, această lege a unității. ”Dar ei îi disprețuiau cuvintele”, se spune în carte. În plus, ”Ei doreau să vorbească fiecare pe limba celuilalt” ca mai înainte, ca atunci când aveau o singură limbă, ”Dar nu mai cunoșteau vorba celuilalt. Ce au făcut? Și-au scos săbiile și s-au luptat între ei, până la moarte. Și într-adevăr, acolo a murit o jumătate din omenire, răpusă de sabie.”

Datorită situației sumbre a poporului său, Abraham a luat hotărârea de a populariza principiul descoperit, indiferent de riscuri. În lucrarea sa, HaYad HaChazakah (Mâna puternică), cunoscută și sub numele de Mișne Tora (Repetarea Torei), renumitul învățat din secolul al 12-lea, Maimonides (RAMBAM), descrie hotărârea lui Abraham și eforturile depuse de el pentru a descoperi adevărurile vieții: ”După ce s-a dezbărat de tot ceea ce era considerat de neclintit, el a început să se întrebe…. El a început să analizeze, zi și noapte și să se întrebe, cum era posibil ca această roată să se învârtească, mereu, fără un conducător? Cine o învârtește, căci singură nu o poate face? Nu avea nici măcar un profesor sau un mentor. Mai mult, era blocat în Ur, orașul chaldeenilor, printre idolatri analfabeți, împreună cu mama și tatăl său, tot poporul adorând stelele și el – venerându-le alături de ceilalți.”¹⁹

În căutările sale, Abraham a descoperit unitatea, faptul că realitatea este unică și anume acea forță creatoare singulară, care creează, susține și conduce spre țel întreaga realitate. Maimonides scrie, ”(Abraham) a dobândit calea adevărului … cu propria sa înțelepciune corectă și a aflat că există un Dumnezeu care conduce… că El a creat totul și că, în tot ceea ce există, nu este un alt Dumnezeu în afară de El.”²⁰

Pentru a înțelege corect ce este ceea ce a dobândit  Abraham, nu uitați că, atunci când cabaliștii vorbesc de Dumnezeu, ei nu se referă la o ființă atotputernică, sau la o forță pe care trebuie să o venerezi, să o mulțumești și să o liniștești, care, la rândul ei îi răsplătește pe adoratorii devotați cu sănătate, bogăție, viață lungă și alte beneficii lumești. De fapt cabaliștii Îl identifică pe Dumnezeu cu Natura, cu întreaga Natură.

Rav Iehuda Așlag, cunoscut ca Baal HaSulam (Stăpânul Scarii), a explicat în mai multe rânduri și fără echivoc, ce înseamnă termenul ”Dumnezeu”. Pe scurt, el a explicat că Dumnezeu este sinonim cu Natura. În eseul său ”Pacea”, Baal HaSulam scrie (citatul este scurtat), ”Pentru a nu fi nevoiți să folosim de acum înainte, ambii termeni – Natura și Supraveghetor – între care, așa cum am arătat, nu există nici o deosebire… este cel mai bine să acceptăm cuvintele cabaliștilor care afirmă că HaTeva (Natura) este același lucru cu Elokim (Dumnezeu). Astfel, voi putea numi legile lui Dumnezeu ”poruncile Naturii” și invers, căci ele sunt unul și același lucru, nefiind nevoie să mai discutăm pe această temă.”²¹

”La vârsta de patruzeci de ani”, scrie Maimonides, ”Abraham a ajuns să-L cunoască pe Cel care l-a Făcut”, unica lege a Naturii, care creează toate lucrurile. Însă Abraham nu și-a păstrat descoperirea pentru sine: ”El a început să ofere soluții pentru problemele oamenilor din orașul Ur al Chaldeenilor, să discute cu ei și să le spună că drumul pe care au apucat-o nu era acela al adevărului.”²² Din păcate Abraham a intrat în conflict cu stăpânirea, care, în acest caz, era reprezentată de Nimrod, regele Babilonului.

Midraș Raba, scrisă în secolul al 5-lea e.n., prezintă o descriere însuflețită a confruntării lui Abraham cu Nimrod, aducând la lumină greutățile îndurate de Abraham, datorate descoperirii sale și a devotamentului său față de adevăr. ”Terah (tatăl lui Abraham) era un idolatru (care își câștiga traiul făurind și vânzând statui, în magazinul familiei). Odată, el a plecat undeva și l-a lăsat pe Abraham în locul lui, la magazin. Un om a intrat și a vrut să cumpere o statuie. (Abraham) l-a întrebat, ”Câți ani ai?”, iar omul a răspuns, ”Cincizeci sau șaizeci”. Abraham i-a spus: ”Vai și amar de acela care are șaizeci de ani și este nevoit să venereze o statuie veche de o zi.” Omul s-a simțit stânjenit și a plecat.

”Altă dată, a venit o femeie, cu un castron cu griș. Ea i-a spus, ”Ia-l ca ofrandă pentru statui.” Abraham s-a ridicat, a apucat un ciocan, a spart toate statuile, apoi a pus ciocanul în mâinile celei mai mari statui. Când tatăl său s-a întors, a întrebat, ”Cine a făcut asta?” (Abraham) a răspuns, ”A venit o femeie. Ea a adus un bol de griș și mi-a cerut să-l ofer statuilor. Eu am adus jertfa iar una dintre ele a spus, ”Mai întâi eu voi mânca”, și alta ”Ba eu voi mânca prima”. Cea mai mare s-a ridicat, a luat ciocanul și le-a spart pe celelalte”. Tatăl său a răspuns, ”Vrei să mă păcălești? Ce știu ele?” Dar Abraham i-a intervenit, ”Oare urechile tale aud, ceea ce spune gura ta?”²³

În acel moment, Terah a realizat faptul că nu-și mai poate disciplina fiul răsculat. ”(Terah) l-a luat (pe Abraham) și l-a dat pe mâna lui Nimrod (regele, dar și autoritatea spirituală supremă în Babilon). (Nimrod) i-a spus, ”Roagă-te la foc”. Abraham a răspuns, ”N-ar fi mai bine să mă rog la apă, pentru că aceasta stinge focul?” Nimrod a zis, ”Închină-te la apă!” (Abraham) a continuat: ”Atunci poate că ar trebui să venerez norul, care poartă apa?” (Nimrod) a spus, ”Venerează norul!”

”(Abraham) i-a spus: ”În acest caz, n-ar trebui oare să mă rog la vânt, care dispersează norii?” El i-a spus, ”Roagă-te la vânt!” (Abraham) i-a spus, ”Și n-ar trebui să venerăm omul, cel care îndură vântul?” (Nimrod) i-a spus: ”Vorbești prea mult; eu venerez doar focul. Am să te arunc în foc și fie ca Dumnezeu, pe care îl venerezi tu, să vină și să te salveze!

”Acolo se afla și Haran (fratele lui Abraham). El a zis, ”Dacă Abraham câștigă, am să mă declar de acord cu Abraham și, dacă Nimrod câștigă, voi spune că sunt de acord cu Nimrod.” Atunci când Abraham a coborât în cuptor și a fost salvat, ei l-au întrebat (pe Haran), ”De partea cui ești?” El a răspuns: ”De partea lui Abraham.” Atunci l-au luat și pe el, l-au aruncat în foc și el a murit, în prezența tatălui său. De aceea s-a spus, ”Și Haran a murit în prezența tatălui său, Terah”²⁴.

Abraham l-a înfruntat pe Nimrod, dar a fost alungat din Babilon și a plecat în direcția țării Haran (pronunțat Charan, pentru a se deosebi de Haran, fiul lui Terah). Abraham însă, nu s-a oprit din popularizarea descoperirii sale, doar pentru că a fost exilat din Babilon. Descrierile elaborate ale lui Maimonides ne spun, ”El a început să cheme întreaga lume, să le atragă atenția că există un singur Dumnezeu pentru întreaga lume… El a lansat chemări, călătorind din oraș în oraș și din regat în reagt, până când a ajuns în țara Canaan-ului…

”Și deoarece ei (oamenii din locurile pe unde umbla) se adunau în jurul lui și îi cereau lămuriri, el îi învăța pe toți… până i-a adus înapoi, pe calea adevărului. În final, mii și zeci de mii s-au adunat în jurul lui, aceștia constituind oamenii din casa lui Abraham. El și-a plantat principiul său în inimile lor, a compus cărți despre acesta și l-a instruit pe fiul său, Isac. Și Isac a stat, a predat învățătura și a alertat, l-a instruit pe Iacob și l-a numit profesor, pentru a sta și a preda…Iar Patriarhul Iacob și-a învățat toți fiii. El l-a separat pe Levi și l-a împuternicit să fie căpetenie, l-a pus să stea și să învețe căile Domnului…”²⁵

Pentru a garanta transmiterea adevărului de-a lungul generațiilor, Iacob ”a poruncit fiilor săi să nu oprească numirea împuterniciților, unul după celălalt, dintre fiii lui Levi, astfel ca învățătura să nu se piardă. Acest proces a continuat și s-a dezvoltat, în copiii lui Iacob și în aceia care îi însoțeau.”²⁶

16 Sefer HaYashar [Calea Celui Drept], Porțiunea Noah, Parasha 13 art 3.

17 Pirkey de Rabbi Eliezer [Capitolele lui Rabi Eliezer], Capitolul 24

18  ibid.

19  Rav Moshe Ben Maimon (Maimonides), Mishneh Torah (Yad HaChazakah (Mâna puternică), Part 1, “Cartea Științei,” Capitolul 1, Art 1.

20  Maimonides, Yad HaChazakah (Mâna puternică), Partea 1, “Cartea Științei,” Capitolul 1, Art 10.3.

21  Rav Yehuda Leib HaLevi Ashlag (Baal HaSulam), Scrieriile lui Baal HaSulam, “Pacea în lume” (Ashlag Research Institute, Israel, 2009), 406-7.

22  Maimonides, Yad HaChazakah (Mâna puternică), Partea 1, “Cartea Științei,” Capitolul 1, Art 12.3.

23  Midrash Rabbah, Beresheet, Porțiunea 38, Art 13.

24  Midrash Rabbah, Beresheet, Porțiunea 38, Art 13.

25  Maimonides, Yad HaChazakah (Mâna puternică Part 1, “Cartea Științei,” Capitolul 1, Art 15.3.

26 Maimonides, Yad HaChazakah (Mâna puternică Part 1, “Cartea Științei,” Capitolul 1, Ite Art m 16.ibid.

Filed under: Antisemitism, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

I-am pus odată lui Rabaş aceaşi întrebare: „Ce se întâmplă cu sufletul omului atunci când moare?” Iar el a răspuns că este la fel ca atunci când la sfârşitul zilei iei o cămaşă murdară şi o arunci în maşina de spălat…

La fel şi la sfârşitul vieţii, iei corpul de pe suflet şi îl arunci. Corpul putrezeşte, în timp ce sufletul continuă să trăiască. De fapt, după ce îţi scoţi cămaşa veche rămâi în viaţă… În acest fel rămâi în viaţă chiar după ce scoţi sufletul din corpul fizic.

Întrebare: Atunci cum există sufletul fără corp?
Răspuns: Sufletul există şi acum fără corp. Doar îl acompaniază şi nu îl atinge. Sufletul există în altă dimensiune pe care tu nu o simţi.

Baal HaSulam scrie în articolul „Pacea”: „Astfel, în lumea noastră, nu există suflete noi aşa cum se reînnoiesc corpurile ci numai o anumită sumă de suflete care se încarnează… De aceea, în cea ce priveşte sufletele, toate generaţiile, încă de la începutul creaţiei şi până la sfârşitul corecţiei, sunt ca o generaţie care şi-a extins viaţa peste câteva mii de ani…”

Perioada de dezvoltare a sufletului în această lume este de 6000 de ani. Această dezvoltare a început cu Adam HaRişon (primul om), care a trăit acum 5775 de ani, şi va continua până la sfârşitul celor 6000 de ani. Asta înseamnă că ne-au rămas încă 225 de ani. În timpul acesta, cu toţi trebuie să ne dezvoltăm sufletul, adică partea noastră din sufletul colectiv, şi să ne conectăm împreună într-un singur suflet.

Înţelepciunea Cabala explică întregul proces. Acum 14 miliarde de ani, a început evoluţia materială a universului de la o scântei; a fost folosită ca începutul „Big Bang”. Aşa a început evoluţia naturii minerale. Acum 2 miliarde de ani au apărut primele plante pe Pământ, apoi animalele  şi apoi omul. Specia umană s-a dezvoltat până când a început să se dezvolte în el dorinţa de a obţine sursa vieţii sale, lumea superioară, următorul nivel.

Dezvoltarea avansează de la mineral la vegetal, la animal şi apoi la uman. Iar umanul trebuie să obţină un nivel mai înalt, care se numeşte dezvoltarea sufletului său, şi să se ridice la următorul nivel, lumea superioară. Iar în lumea superioară sunt, de asemenea, fazele de mineral, vegetal, animal şi uman. Dar sunt nivele spirituale pe care trebuie să le dezvolţi şi să te ridici chiar la o şi mai înaltă lume. Şi asta trecem prin cele cinci lumi.

Întrebare: înseamnă că Adam HaRişon a trăit acum 5775 de ani şi a dezvoltat sufletul în el?

Răspuns: Da, şi astfel se numeşte Adam HaRişon.

Întrebare: Asta înseamnă că toată lumea trebuie să îşi dezvolte sufletul în timpul următorilor 225 de ani?
Răspuns: Da, toată lumea, fără excepţie, în 225 de ani sau mai devreme. Vedem cu această dezvoltare se accelerează; timpul devine mai strâns şi se pare că se comprimă şi micşorează. Dacă nu ne dezvoltă sufletul, dacă nu ne împingem către dezvoltare, vom fi aruncaţi într-o teribilă presiune a forţelor naturii, care ne vor presa prin tot felul de dezastre şi probleme; ne va împinge înainte către dezvoltarea sufletului.

Dezvoltarea sufletului are loc numai în această lumi şi în al doilea rând, poate fi reînnoită numai prin conexiunea dintre oameni. Prin conexiunea dintre noi dăm formă unui singur suflet care este general şi comun pentru noi toţi.

Din programul de radio Israel 103 FM din 01.02.2015

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de azi – dr. Michael Laitman

INTRODUCERE

”Dacă o persoană ia un mănunchi de trestii, el nu le poate

frânge pe toate o dată. Dar chiar și un copil le rupe,dacă le ia

pe fiecare, pe rând. Tot astfel Israelul, nu va fi izbăvit

decât atunci când vor fi, cu toții, ca un singur mănunchi.”

(Midraș Tanhuma, Nițavim, Capitolul 1)

Pe parcursul istoriei poporului evreu, calitățile emblematice ale națiunii noastre au fost unitatea și garanția reciprocă (cunoscută și ca responsabilitatea reciprocă). Nenumărați înțelepți și lideri spirituali au scris despre semnificația acestor două caracteristici, numindu-le inima și sufletul națiunii noastre, declarând că salvarea și izbăvirea pot să vină doar atunci când există unitate in Israel.

De fapt, conceptul de unitate a fost atât de important, încât a trecut înaintea aceluia al devotamentului față de Creator și al respectării comandamentelor. Un număr considerabil de lideri spirituali și texte sacre evreiești, din toate generațiile, subliniază importanța unității, mai presus de orice altceva. Masechet Derech Ereț Zuta, scrisă aproximativ în același timp cu Talmudul, este una dintre numeroasele declarații ale acestui spirit: ”Chiar și atunci când Israel se roagă la idoli dar între ei domnește pacea, Domnul spune, ”Nu vreau să le fac rău”. …Dar dacă se sfădesc, ce se spune despre ei? ”Inima lor este divizată; acum vor suporta consecințele vinovăției lor.””²

După ruinarea celui de-al doilea Templu, unitatea și dragostea frățească au ajuns la apogeu. Talmudul Babilonian, una dintre numeroasele surse, ne învață că al doilea Templu a fost distrus din cauza urii nefondate și a divizării din interiorul Israelului. Sursele declară, mai mult, că ura nefondată este atât de dăunătoare, încât impactul ei este similar cu acela produs de cele trei mari rele, care au condus la ruina primului Templu, luate împreună: idolatria, incestul și vărsarea de sânge. Masechet Ioma ne explică această lecție, cu claritate: ”Cel de-al doilea Templu… de ce a fost distrus? Deoarece în el se găsea ura nefondată, acest fapt vă învață că ura nefondată este egală cu toate cele trei transgresiuni laolaltă – idolatria, incestul și vărsarea de sânge -.”³

Este evident că unitatea, frăția și garanția reciprocă fac parte din ADN-ul națiunii noastre, dar, în plus, acestea constituie esența salvării noastre, când le-am avut, ele ne-au ferit de suferințe și când ne-au lipsit, au permis apariția nenorocirilor. În aceste vremuri grele ale egoismului și narcisismului exacerbat, avem nevoie, mai mult ca oricând, de unitate și, cu toate acestea, ea pare mai inaccesibilă astăzi, decât în oricare alt moment din istorie.

În urmă cu trei mii patru sute de ani, la poalele muntelui Sinai, am stat ca un singur om, cu o singură inimă, astfel am devenit o națiune. De atunci, unitatea ne-a susținut, prin ploaie și pe vreme bună, așa cum scrie renumitul predicator și scriitor Rabi Kalonymus Kalman Halevi Epstein, în bine-cunoscuta sa lucrare, Maor va Șemeș (Lumină și soare): ”În ciuda faptului că generația lui Ahab era alcătuită din adoratori de idoli, ei au luptat și au câștigat bătălii, pentru că erau uniți. Cu atât mai mult atunci când este unitate în Israel și toți se angajează în studiul Torei de dragul Ei… Prin aceasta ei îi supun pe toți cei care li se opun și tot ceea ce rostesc, Domnul le împlinește acele dorințe.”⁴

Urmându-l pe Moise, am sosit în Canaan, l-am cucerit, l-am transformat în Țara Israelului, apoi am fost iar exilați, de această dată în Babilon. După ce Mordechai ne-a unit în Babilon, ne-am întors, deși numai două dintre cele douăsprezece triburi inițiale și am pus bazele celui de-al doilea Templu. Atâta vreme cât ne-am păstrat unitatea, am rămas suverani și ne-am păstrat și Templul. Dar, de îndată ce ne-am abandonat dragostea frățească, am fost copleșiți de dușmani și exilați timp de mai multe secole.

Divizarea și ura nefondată, care au provocat ruina celui de-al doilea Templu și exilul națiunii din țara sa, nu au oprit însă, dezvoltarea noastră din exil. Pe parcursul celor două milenii care au urmat, ne-am păstrat identitatea, menținând o relativă separare față de viața culturală a națiunilor în care am trăit.

Dar începând cu epoca Iluminismului, am început să adoptăm treptat o cultură care laudă diferențierea și realizarea individuală, tolerând exploatarea celor slabi și nevoiași. În ultimele decenii, am excelat atât de puternic în cultivarea interesului propriu și a meritului personal,  încât am devenit ca societate, complet opuși față de comunitatea umană și iubitoare, pe care am creat-o în zorii națiunii noastre.

În lumea de astăzi, domnește tonul și atmosfera auto-investirii și egoismului, la limita narcisismului. În cartea lor, plină de înțelesuri, Narcisismul epidemic: Viața în epoca meritului personal, psihologii Jean M. Twenge și Keith Campbell descriu conceptul definit de ei ca ”Ridicarea continuă a narcisismului în cultura noastră”⁵, precum și problemele provocate de acesta. Ei explică ”Statele Unite ale Americii suferă astăzi de un narcisism epidemic. …trăsăturile personalității narcisiste cresc la fel de rapid precum obezitatea.”

În continuare, situația se înrăutățește, ”Creșterea narcisismului se accelerează, ritmul de creștere fiind mai rapid în anii 2000, decât în deceniile anterioare. În 2006, unu din patru studenți au fost de acord cu majoritatea punctelor de pe scala standard de măsurare a trăsăturilor narcisiste.”⁶

Noi, evreii, moștenitorii principiului, ”Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, nu numai că stăm și asistăm la celebrarea egoismului, dar ne și alăturăm sărbătorii, mulți dintre noi conducând chiar, haita și confiscând prada, de câte ori este posibil. Am îmbrățișat zicala, ”Când ești la Roma, fă la fel ca romanii”, cu un entuziasm spectaculos și, procedând astfel, multe nume evreiești au devenit sinomice cu bogăția și puterea. Nu există nici o îndoială că nu urmărim puterea și bogăția în scopul de a ne demonstra superioritatea față de toți ceilalți. Cu toate acestea, atunci când evreii capătă notorietate datorită acestor două caracteristici, ei se fac remarcați nu datorită câștigurilor realizate, ci și pentru moștenirea lor.

Deși ni se pare nedrept, evreii și statul evreu nu sunt priviți ca și celelalte state și națiuni. Ei sunt tratați special, atât în sens pozitiv, cât și negativ.

Există și un motiv serios pentru acest fapt. Când Abraham a descoperit forța singulară care conduce lumea, aceea la care facem referire prin cuvintele ”Creatorul”, ”Dumnezeu”, Hașem, HaVaYaH, (Yud-Hei-Vav-Hei, ”Domnul”), el a dorit să anunțe întreaga lume. Fiind un babilonian cu un înalt statut social și spiritual, fiul unui făuritor de idoli și statui, el se găsea și în poziția de a se face auzit. El a plecat în alte părți, ajungând în final în Canaan,  doar după ce regele Nimrod a încercat să-l omoare și, ulterior, l-a surghiunit din Babilon.

Rav Moșe Ben Maimon (Maimonides) descrie cum, de-a lungul întregii sale călătorii, el a continuat să caute suflete prietene, cu care să-și poată împărtăși descoperirea: ”El a început să cheme întreaga lume, să-i anunțe că există un singul Dumnezeu pe lume… A făcut anunțuri, umblând din oraș în oraș și din împărății, în împărății, până când a ajuns în țara Canaanului… Și, deoarece ei (oamenii din locurile pe unde a umblat) s-au adunat în jurul său și i-au cerut să le vorbească, el i-a învățat pe fiecare… până i-a adus pe calea adevărului. În final, s-au adunat în jurul lui mii și zeci de mii de oameni, formând poporul ”casa lui Abraham”. El a sădit în inimile lor acest principiu de bază, a scris cărți despre el și conform lui și-a educat fiul, pe Isac. Iar Isac a stat și l-a învățat, l-a avertizat și l-a informat pe Iacob, numindu-l pe acesta învățător, pentru a sta și a învăța pe alții… Și Patriarhul Iacob i-a învățat pe toți fiii săi, l-a separat pe Levi, numindu-l cap și punându-l să stea și să învețe căile Domnului…”⁷

Renumita lucrare Kozari relatează că, începând cu Iacob, ”Dumnezeirea se revelează în colectiv și de atunci începe numărarea anilor strămoșilor, așa cum ne-a fost dată prin legea lui Moise (Tora), ca noi să cunoaștem ce s-a petrecut din zilele lui Moise și până astăzi.”⁸

Prin urmare, unitatea a devenit o condiție pentru dobândirea percepției lui Dumnezeu, sau a Creatorului – așa cum Îl numesc deseori, cabaliștii (din cauze pe care nu le vom detalia aici, acestea depășind subiectul cărții noastre). Fără unitate, era, pur și simplu imposibilă orice avansare. Cei care au fost capabili să se unească, au devenit poporul lui Israel și l-au dobândit pe Creator, forța singulară care creează, guvernează și conduce întreaga realitate. Aceia care nu au fost capabili să facă asta, au rămas în afara acelei percepții, dar totuși, cu un simț al faptului că israeliții cunosc ceva si ei nu, dețin ceva care le aparține și lor, dar pe care nu îl pot avea.

Aceasta este rădăcina urii față de Israel, care a devenit mai târziu anti-semitism. Este sentimentul că evreii dețin ceva, pe care nu îl împart cu restul lumii deși ar trebui să o facă.

Într-adevăr, evreii trebuie să împartă acesta cu lumea. Așa cum Abraham a încercat să-și împărtășească descoperirea cu toți concetățenii din Babilon la fel trebuie să procedăm și noi, evreii, descendenții săi. Aceasta este semnificația expresiei ”O lumină pentru națiuni”. La această obligație s-a referit marele Rav Kook, primul rabin șef al Israelului, folosind stilul său elocvent, poetic, atunci când a scris, ”Mișcarea autentică a sufletului israelian, aflat la apogeul său, este exprimată doar de forța sa sacră, eternă, care curge în interiorul spiritului său. Ea este aceea care l-a creat, îl alcătuiește și îl va face în continuare, o națiune care să stea ca o lumină pentru națiuni, pentru mântuirea și salvarea întregii lumi, având scopul său specific, propriu, cât și pentru împlinirea scopurilor globale, toate fiind conectate între ele.”⁹

La același angajament s-a referit și Rav Iehuda Leib Arie Altar, cu cuvintele sale, ”Copiii lui Israel sunt garanții faptului că au primit Tora pentru a corecta întreaga lume, inclusiv națiunile.”¹⁰

Ce anume suntem noi obligați să transmitem națiunilor? Exact această unitate, prin care omul descoperă forța unică și singulară, care creează viață, pe Dumnezeu. Cu cuvintele lui Rabi Șmuel Bornstein, autorul lucrării Șem MiȘmuel (Un nume din Samuel), ”Scopul Creației a fost acela ca totul să existe în unitate… Dar, din cauza păcatului, materia a degenerat într-atât încât, nici măcar cei mai buni din fiecare generație, nu au mai fost capabili să se unească pentru a-l servi pe Domnul, ci au rămas doar câțiva, separați.”¹¹

Din acest motiv, continuă Rabi Bornstein, doar aceia care puteau să se unească au făcut-o, în timp ce restul s-au îndepărtat de aceștia, până când aveau să fie capabili să se alăture în unitate. Iată spusele sale, ”Corecția a început o dată cu alcătuirea unei adunări și asocieri a poporului, cu scopul de a-L servi pe Creator, începând cu Patriarhul Abraham și cu descendenții săi, în așa fel încât să se constituie într-o comunitate solidă a muncii pentru Dumnezeu. Atunci când a separat oamenii, prima dată a provocat separația rasei umane în timpul Babilonului, ideea Lui (a Creatorului) a fost aceea de a-i dispersa pe toți făptuitorii de rele. …Ulterior au început să se adune în scopul de a-L sluji pe Creator, pe măsură ce Patriarhul Abraham a mers și i-a chemat în numele Domnului, până ce în jurul lui s-a strâns o mare comunitate, numită ”poporul casei lui Abraham”. Ea a continuat să crească până când a devenit adunarea congregației lui Israel… și sfârșitul corecției va veni în viitor, când toți vor deveni o singură unitate, pentru a îndeplini voința Ta, din toată inima.”¹²

Având în vedere circumstanțele globale actuale, este important ca toată lumea să cunoască acest concept al unității, ca fiind mijlocul de dobândire a Creatorului. De îndată ce vom cunoaște și vom accepta, cu toții, această moștenire, pacea și frăția vor prevala, în mod natural.

De fapt, în conformitate cu renumitul cabalist, Rav Iehuda Așlag, cunoscut ca Baal HaSulam (Stăpânul Scarii), datorită comentariului său Sulam (Scara) asupra Cărții Zoharului, necesitatea de a-L cunoaște pe Creator a devenit imperios necesară, încă de acum un secol. În eseul ”Pacea în lume”, datând din anii 1930, Baal HaSulam explică cum, datorită faptului că suntem, cu toții, interdependenți, trebuie să aplicăm legile garanției reciproce lumii întreagi. Cu toate că termenul ”globalizare” nu era omniprezent în tratatele vremii, cuvintele sale ilustrau cu claritate nevoia urgentă de a transforma lumea într-o singură unitate solidă.

Reproducem aici cuvintele lui Baal HaSulam despre globalizare și interdependență: ”Să nu fiți surprinși că amestec împreună bună-starea unei anumite comunități, cu bună-starea întregii lumi, pentru că, am ajuns într-adevăr la nivelul în care întreaga lume este considerată o singură colectivitate și o societate unică. Motivul este acela că fiecare persoană din lume, își extrage vitalitatea și seva de la toți ceilalți oameni din lume, de aceea el este constrâns să servească și să se îngrijească de bună-starea întregii lumi.

”… Rezultă că posibilitatea de a crea comportamente bune, pașnice și fericite într-o singură țară este ceva de neconceput, dacă nu este la fel în toate țările din lume și vice versa. În vremurile noastre, țările sunt legate între ele, în scopul satisfacerii nevoilor vieții, așa cum erau legați altă dată, indivizii în familiile lor. De aceea nu mai putem vorbi despre comportamente corecte, care să garanteze bună-starea unei singure țări sau națiuni, ci doar împreună cu bună-starea întregii lumi, pentru că beneficiul sau suferința fiecărei persoane din lume, depinde și se măsoară prin beneficiul tuturor oamenilor din lume.”¹³ 

Pentru ca lumea să realizeze această unitate, această garanție reciprocă, are nevoie însă de un model, de un grup, sau de o comunitate, care să poată implementa unitatea, să-l dobândească pe Creator și, prin exemplul personal, să paveze drumul pentru restul umanității. Noi evreii, ne-am aflat deja în acel punct și lumea simte în subconștient, acest lucru, de aceea este datoria noastră să reaprindem dragostea frățească dintre noi, să primim acea forță singulară și să dăm mai departe atât metoda unității cât și dobândirea Creatorului, către restul lumii. Acesta este rolul evreilor: de a aduce lumina Creatorului în întreaga lume, de a fi o lumină pentru națiuni.

În lucrarea ”Dragostea pentru Dumnezeu și dragostea pentru om”, Baal HaSulam descrie cu claritate acest modus operandi: ”Națiunea israeliană a fost organizată ca o tranziție. Poporul lui Israel este purificat prin respectarea Torei (legea unitații, care a fost o precondiție a dobândirii Creatorului, (așa cum am spus în introducere) și, în aceeași măsură, ei își trec puterea către națiuni. Și, când restul națiunilor, se organizează după o scală de merit (se unesc și dobândesc pe Creator), atunci va fi revelat Mesia (forța care ne scoate din egoism).”¹⁴

Rav Iehuda Altar descrie rolul evreilor față de celelalte națiuni, într-un mod similar: ”S-ar părea că primitorii Torei, copiii lui Israel, sunt cei care împrumută și nu garantează, cu excepția cazului în care ei devin responsabili pentru corectarea întregii lumi, prin puterea Torei. De aceea li s-a spus ”Iar față de Mine, voi veți fi o împărăție de preoți și o națiune sfântă”…. La aceste cuvinte ei au răspuns, ”Așa cum a spus Domnul, vom face noi” – vom corecta înreaga Creație…. Într-adevăr, totul depinde de copiii lui Israel. În măsura în care ei se corectează, toate creaturile îi vor urma. Așa cum studenții își urmează rav-ul (profesorul) care se corectează singur … în mod similar, întreaga Creație îi urmează pe copiii lui Israel.”¹⁵

2 – Masechet Derech Eretz Zuta, Capitolul 9.

3 – Masechet Yoma, p 9b.

4 – Rabbi Kalonymus Kalman Halevi Epstein, Maor va Shemesh (Lumina și soare),Parashat (Porțiunea) Balak

5 – Jean M. Twenge and W. Keith Campbell, The Narcissism Epidemic: Living in the Age of Entitlement (New York: Free Press, A Division of Simon & Schuster, Inc. 2009), 1.

6 – Jean M. Twenge and W. Keith Campbell, The Narcissism Epidemic, 1-2.

7 – Rav Moshe Ben Maimon (Maimonides), Mishneh Torah (Repetition of the Torah, a.k.a. Yad HaChazakah (The Mighty Hand)), Partea 1, “The Book of Science,” Capitolul 1, Art d3.

8 – Rabbi Yehuda HaLevi, The Kozari, “Primul eseu,” art 31, 60.

9 – HaRav Avraham Yitzchak HaCohen Kook, Scrisoriile lui RAAIAH 3 (Mosad HaRav Kook, Jerusalem, 1950), 194-195.

10 – Yehuda Leib Arie Altar (ADMOR of Gur), Sefat Emet [Limbajul adevarului], Parashat Yitro [Porțiunea, Jethro], TARLAZ (1876).

11 – Rabbi Shmuel Bornstein, Shem MiShmuel [Un nume din Samuel], Haazinu, TARAP (1920).

12 – ibid.

13 – Rav Yehuda Leib HaLevi Ashlag (Baal HaSulam), Scrierile lui Baal HaSulam, “Pacea în lume” (Ashlag Research Institute, Israel, 2009), 464-5.

14 – Rav Yehuda Leib HaLevi Ashlag (Baal HaSulam), Scrierile lui Baal HaSulam, “Iubirea de Dumnezeu și iubirea de om” (Ashlag Research Institute, Israel, 2009), 486.

15 – Yehuda Leib Arie Altar (ADMOR of Gur), Sefat Emet [Limbajul adevarului], Parashat Yitro [Porțiunea, Jethro], TARLAZ (1876).

Filed under: Antisemitism - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce este de preferat, să dezvolţi fiecare prieten individual sau să mărim imaginea grupului ideal?

Răspuns: Este necesar şi să dezvoltăm fiecare prieten. Dar daca ai un grup mare, asta ar putea fi complicat pentru că pe unii îi cunoşti, pe alţii. Nu este important. Participarea la munca comună atestă faptul că îi accepţi ca oamenii apropiaţi ţie.

Imaginează-ţi că fiecare persoană care stă aici, atât bărbaţi cât şi femei, sunt cele mai apropiate particule în imensul suflet colectiv; aşa ne-am adunat. Eu sunt din nivelul anterior, tu eşti din următorul, dar cu toţi suntem conectaţi. Imaginează-ţi toate generaţiile şi încarnările, un suflet imens, miliarde şi miliarde de particule.

De fapt, fiecare dintre noi se schimbă rapid în fiecare secundă. Şi de fiecare dată este o nouă persoană, cu un nou suflet. Corpul rămâne acelaşi, în timp ce interiorul nostru trece prin stări mai repede decât un electron orbitează în atom. Fiecare stare este nouă.

Din toate stările, din toate sufletele, miliarde de particule care sunt în toate generaţiile, ne avem unul pe altul – cei mai apropiaţi. La asta trebuie să ne gândim legat de grup şi aşa trebuie să ne referim la prieteni.

Din Lecţia zilnică de Cabala din 17.04.2014 Întrebări şi răspunsuri cu dr. Laitman

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Întrebare: Unde este sufletul nostru localizat? Există până și experimente care încearcă să determine greutatea sufletului în grame!

Răspuns: Este complet inutil. Sufletul nu are nicio greutate în lumea corporală. Imaginează-ți că în urmă cu o clipă nu ai vrut să bei apă și acum ți-e sete. Ți-a apărut deci o nouă dorință. Poți să o măsori? Unde este localizată în tine această dorință? Nu poți să spui. Sufletul este de asemenea o dorință, o dorință de a atinge Forța Superioară, acea sferă comună exterioară care conduce lumea noastră, sistemul care ne înconjoară.

Sufletul este numit dorința de a obține scopul vieții, sensul vieții noastre. Dacă apare în om o astfel de dorință, atunci el începe să simtă că sufletul lui are nevoie să se dezvolte și îl obligă să învețe cum să obțină asta.

Întrebare: Dacă am reușit să dezvolt sufletul în timp ce trăiesc în această lume, este semn că viața mea a fost cu succes? Și dacă nu reușesc, voi fi întors în această lume încă o dată?

Răspuns: Te vei întoarce și vei trece prin vieți noi până când este dezvoltat în tine sufletul. În timpurile noastre însă, avem oportunitatea să accelerăm dezvoltarea noastră și nu vom mai avea nevoie atunci de alte reîncarnări. Fiecare din noi am trăit deja destul în această lume.

Din Programul de Radio 103FM – Israel

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Lumea Spirituală este chiar aici dar, atâta timp cât nu ai suflet, nu o vezi. Dacă nu te-ai fi dezvoltat dintr-o picătură de spermă, nu ai fi simțit nici această lume. Dar fiindcă corpul tău s-a dezvoltat din acest lichid seminal, tu simți prin el această lume. La fel se întâmplă și cu sufletul. Și el are o mamă și un tată.

Întrebare: Ce fel de legătură există între sufletul meu și rudele mele: tată, mamă, frați?

Răspuns: În sistemul general al unui singur suflet sunt părți care sunt mai apropiate de mine și părți care sunt mai îndepărtate de mine. Aproape sau departe în Lumea Spirituală este derivat din acest lucru. Nu este din întâmplare faptul că tocmai acești oameni au devenit părinții mei și nu alții. Nu este din întâmplare că m-am însurat tocmai cu această femeie și am cu ea tocmai acești copii.

Toate acestea sunt derivate din sistemul general care a fost deja creat și stabilizat. Este știut de la început ce va fi cu mine. Eu doar descopăr și pentru mine acest lucru. Dar toate aceste evenimemnte există deja în potențial, ca forțe potențiale.

Din Programul de Radio 103 FM – Israel

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→