Daily Archives: 12 septembrie 2017

De ce trebuie să cunoaștem Legile Lumii Superioare?

Comentariu: Este păcat că Știința Cabala nu ne poate explica Legile Lumii Superioare. Sunt peste două sute de legi ale fizicii din lumea corporală care au fost descoperite și descrise minunat.

Răspunsul meu: Aceste legi au fost descrise fiindcă omul care le-a descoperit se află în aceleași calități. Acesta este singurul motiv pentru care el a ajuns să le perceapă și să le atingă. Dacă unui om îi lipsesc calitățile spirituale, el nu poate face altceva decât să asculte la ce îi spune un Cabalist.

De exemplu, dacă am acasă o pisică, un câine, o capră sau o vacă, ar fi posibil să le explic legile fizicii? N-aș putea. Pentru a face asta, ele ar trebui să se ridice la nivelul uman și să-și dezvolte anumite calități care le-ar permite în schimb să simtă și să reveleze aceste legi ale naturii.

Cu două mii de ani în urmă nu știam ceea ce știm azi, fiindcă egoismul nostru este în continuă dezvoltare, ceea ce ne permite să dezvăluim în el noi dependențe.

Comentariu: Dar caprei sau vacii nu li se cere să știe legile lumii materiale. Cabaliștii scriu că noi oamenii trebuie să cunoaștem Legile Lumii Superioare.

Răspunsul meu: Noi trebuie să le cunoaștem fiindcă asta ne ajută să urcăm la un nivel de existență capabil să ne influențeze destinul.

Întrebare: Atunci de ce nu avem niciun factor de predispoziție pentru asta?

Răspuns: Pentru că asta se întâmplă numai obținând adevăratul tău „eu” și să-l reglezi pentru a percepe legile spirituale, încât să dezvolți acești factori în mod corect. Dacă tu doar ai fi primit aceste legi, te-ai fi chemat „înger”, adică ai fi existat în ele de la început, dar atunci ai fi ca o capră sau o vacă.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 12/03/2017

Cum ne putem asemăna cu Creatorul?

Întrebare: Dacă vreau să mă asemăn cu Creatorul, trebuie să învăț calitățile Lui? Care sunt acele calități?

Răspuns: Calitățile Creatorului sunt iubirea și dăruirea, așa că trebuie să învățăm să iubim și să dăruim.

Nu înțeleg prin asta că noi trebuie să iubim și să dăruim așa cum facem în lumea noastră, în care eu aleg cui vreau să dăruiesc și pe cine să iubesc, atâta timp cât asta îmi dă plăcere. Este vorba despre iubire și dăruire în sens spiritual.

Asta înseamnă că mă ridic peste eul meu interior fără să țin cont de vreo dorință, calitate sau intenție pe care o am, fiindcă am un singur scop: să-l umplu pe celălalt cu plăcere. Prin „celălalt” înțeleg un om complet străin, care nu-mi dă nicio plăcere în schimb (așa cum o fac bebelușul meu sau un membru al familiei mele).

Acest „celălalt” îmi este absolut indiferent și, chiar mai mult, dacă îmi este indiferent e una, dar ce fac dacă îl urăsc? Atunci, acesta este un test și mai serios. Atunci trebuie să-mi corectez ura în iubire. Sunt două faze în urcarea și asemănarea noastră cu Creatorul. Prima, este urcarea la iubirea și dăruirea pentru cei pe care îi tratez într-o manieră obișnuită.

A doua, este urcarea la „iubește-ți dușmanul” cu cea mai mare iubire posibilă. Prima fază se numește Galgalta veEnaym (GE), ori starea de Katnut (micime), iar a doua fază este numita AHP, ori starea de Gadlut (mărire) a sufletului.

Întrebare: Există o acțiune de curaj în spiritualitate?

Răspuns: Nu vreau să vorbesc despre calități specifice, fiindcă atunci ar trebui să explic ce înseamnă în spiritualitate curaj, liniște, umilință, răbdare, furie sau dominare. Toate calitățile noastre sunt esențiale pentru a ajunge la asemănarea cu Creatorul.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 2/04/2017